Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Asociaţia „Memorialul Revoluţiei” – 20 de ani de la înfiinţare. Precizări despre „culisele scrierii istoriei” aprilie 30, 2010


Asociaţia „Memorialul Revoluţiei” din Timişoara (vezi saitul), care, prin Legea 152/2000, este administratoarea Centrului Naţional de Informare şi Documentare despre revoluţie din 1989, a sărbătorit în 26 aprilie 20 de ani de existenţă. Cu acest prilej s-a organizat o întrunire aniversară, la care au fost invitate mai multe persoane care au colaborat cu asociaţia.

Tot acum s-a editat şi cartea lui Lucian Vasile Szabo – „O revoluţie, un Memorial”, care prezintă istoricul asociaţiei şi problemele mai importante cu care se confruntă.

„Memorialul Revoluţiei” s-a înfiinţat în 26 aprilie 1990 de către un grup de membri ai Consiliului Municipal Timişoara. Primul preşedinte a fost domnul Vilmos Soos, printre membri fondatori fiind şi actualul primar Gheorghe Ciuhandu.

Iniţial asociaţia n-a avut activitate notabilă, pînă cînd conducerea ei a fost preluată de Traian Orban, rănit în revoluţie (vezi declaraţia sa despre decembrie 1989 pe care am publicat-o în cartea „Revoluţia din Timişoara aşa cum a fost – linc), fost secretar al asociaţiei „17 decembrie” a răniţilor şi familiilor îndoliate din revoluţie şi de Ioan Bânciu, văduv din revoluţie, fost vicepreşedinte al asociaţiei „17 Decembrie”. Asociaţia s-a implicat în strîngerea de fonduri pentru construirea a 12 monumente consacrate revoluţiei din 1989 care sînt situate în diferite părţi ale Timişoarei, unde au avut loc evenimente notabile în decembrie 1989.

În 1998 asociaţia a primit spre administrare din partea consiliului local, Timişoara gratuit pentru 99 de ani, o clădire din zona centrală a oraşului, aflată în stadiul de ruină. Asociaţia şi-a luat angajamentul că va repara respectiva clădire cu mijloace proprii.

Prin Ordonanţa 46/2000, aprobată mai apoi prin Legea 152/2000, „Memorialul Revoluţiei” este recunoscut ca Centru Naţional de Documentare şi Informare Publică despre revoluţia din 1989 şi primeşte subvenţii de la stat.

Starea în care se afla clădirea Memorialului Revoluţiei în momentul preluării de către asociaţie

Cu ajutorul acestor subvenţii, s-a izbutit repararea, consolidarea şi extinderea clădirii în care-şi desfăşoară activitatea, şi care la momentul preluării de la primăria Timişoara era într-o stare jalnică. Totodată, subvenţia de la stat a îngăduit asociaţiei să angajeze cîţiva salariaţi, iar mai apoi să tipărească cîteva cărţi legate de revoluţia din 1989. Din 2007 „Memorialul Revoluţiei” editează şi o revistă („M 89”), care a ajuns la al 6-lea număr.

Odată cu Legea 10/2001, promulgată de Ion Iliescu, foştii proprietari ai clădirii în care îşi desfăşoară activitatea asociaţia „Memorialul Revoluţiei” au revendicat-o şi au dobîndit retrocedarea în instanţă. În acea clădire asociaţia „Memorialul Revoluţiei” a investit sume considerabile pentru reparare, consolidare şi extindere – cu un nou etaj în partea care nu se află la stradă şi mansardare. Acum asociaţia este în primejdie de a fi evacuată din clădirea respectivă. Un proces este pe rol, după ce foştii proprietari au cîştigat primul proces cu Primăria Timişoara. Se poate spune că foştii proprietari sînt norocoşi – în locul unei ruine nelocuibile, ca urmare a investiţiilor făcute de Memorial (cu bani de la buget) se aleg cu o clădire consolidată şi chiar extinsă.

Vedere din interiorul clădirii Memorialului Revoluţiei în momentul preluării de către asociaţie

Traian Orban povesteşte în interviul din cartea lui Lucian Vasile Szabo „O revoluţie, un Memorial” (pag. 15, 17), despre Comisia pentru Adevăr şi Dreptate din cadrul asociaţiei „17 Decembrie”: „S-a constituit, în asociaţie, Comisia pentru Adevăr şi Dreptate, din care au făcut parte Ioan Bânciu, era vicepreşedinte atunci, la Asociaţia 17 Decembrie, era Marius Mioc, el a fost, de fapt, cu această dorinţă de a se face această asociaţie şi Ioan Bânciu. Era şi doamna Farcău, şi Kali Adrian, dar îi incomodau chiar pe membri din conducerea Asociaţiei 17 Decembrie. De mai multe ori mi s-a spus ‘nu facem politică’. (…) la Timişoara a venit, în decembrie 1990, preşedintele Ion Iliescu să împartă medalii revoluţionarilor răniţi şi urmaşi. Şi eu cu Bânciu şi cu mai mulţi am protestat. Am considerat că nu este momentul să se dea aceste medalii. Eu am cerut ca, în continuare, Procesul de la Timişoara să se finalizeze, să ştim cine sînt criminalii şi să se facă dreptate. Din acel moment am fost, pur şi simplu, agresaţi verbal, provocaţi, eu, personal, am fost agresat şi de două ori am fost bătut, ca să zic aşa, mi-or dat doi inşi, în două zile diferite, or dat cu mine de pămînt, de dulapuri, mi-or căzut cîrjele şi, din acel moment, am decis să mă retrag. Sigur că de acelaşi tratament s-au bucurat şi colegul meu Ioan Bânciu, care şi el era contestat de un mare grup din asociaţie. Au fost contestaţi şi Adrian Kali şi Marius Mioc. Au fost şi ei agresaţi. Şi am decis să ne retragem”. Pe această bază probabil, scrie Lucian Vasile Szabo şi în prefaţa volumului – „Priviri indiscrete în culisele scrierii istoriei” (pag. 6-7): „Traian Orban şi Ioan Bânciu activaseră anterior în Asociaţia 17 Decembrie (…) Neînţelegerile, mai ales în privinţa modului de acţiune pentru aflarea adevărului despre cine a tras în populaţie în timpul Revoluţiei şi despre morţii Timişoarei, au dus la părăsirea organizaţiei de către cei doi. Au mai plecat atunci alte două persoane incomode: Adrian Kali şi Marius Mioc. De menţionat este şi faptul că în Asociaţia 17 Decembrie au fost şi dispute aprige, unele contondente, cele patru persoane suportînd chiar agresiuni”.

Trebuie să precizez că nu m-a agresat nimeni la asociaţia „17 Decembrie” şi n-am plecat niciodată din această asociaţie, la care sînt membru şi acum, chiar dacă nu mai activez în cadrul ei şi am rămas în urmă cu plata cotizaţiei. Am auzit de agresarea domnului Orban, după care dînsul şi-a mutat activitatea la „Memorialul Revoluţiei”, dar nu am fost de faţă şi nu cunosc amănunte. Ani de zile după ce domnii Orban şi Bânciu renunţaseră să activeze la „17 Decembrie” şi se mutaseră la Memorial eu am continuat activitatea Comisiei pentru Adevăr şi Dreptate în cadrul Asociaţiei „17 Decembrie”. Scriam articole şi comunicate în numele acestei comisii, le dădeam spre aprobare conducerii asociaţiei (preşedinte era Mihai Drăgoi), n-am avut probleme să obţin aprobarea – adică ştampila asociaţiei pe comunicatele mele. În 1994 am organizat şi două conferinţe de presă în numele asociaţiei „17 Decembrie”. O singură dată conducerea asociaţiei s-a delimitat de acţiunile mele: după ce dădusem un comunicat în care îl declaram pe parlamentarul ţărănist Tănase Tăvală „persona non-grata a asociaţiei 17 Decembrie”, pentru că refuzase să protesteze faţă de omagierea generalului Ştefan Guşă, Mihai Drăgoi a fost luat la întrebări nu ştiu de cine, probabil de cineva din conducerea PNŢCD. Atunci a dat înapoi, a zis că acel comunicat îmi aparţine doar mie, deşi anterior îl citise şi-l aprobase, punînd ştampila asociaţiei pe el. S-a ratat atunci o oportunitate excelentă de a explica PNŢCD-ului nişte puncte de vedere legate de revoluţie, era unul din acele rare momente în care politicienii ar fi fost dispuşi să asculte. Voi reveni cu alt prilej pentru a explica mai pe larg acea întîmplare.

Chiar după ce Orban şi Bânciu au plecat la „Memorial” eu continuam să-i consider membri ai Comisiei pentru Adevăr şi Dreptate, fiindcă fuseseră aleşi de adunarea generală a asociaţiei „17 Decembrie” şi acea hotărîre nu fusese anulată. De aceea am continuat să ţin legătura cu ei, deşi am observat că faptul respectiv trezeşte nemulţumiri în conducerea lui „17 Decembrie”, nu din partea lui Drăgoi ci a unor vicepreşedinţi. Mai apoi, după ce conducerea asociaţiei „17 Decembrie” încălcase o hotărîre a adunării generale care prevedea refuzul membrilor de a ridica brevetele de revoluţionar conform Legii 42/1990 semnate de Ion Iliescu, am fost eu cel nemulţumit de conducerea asociaţiei şi am susţinut revenirea lui Orban şi Bânciu în conducere. Acţiunea respectivă a eşuat, Orban nici n-a vrut să participe la adunarea generală. Abia apoi am renunţat să mai activez în cadrul asociaţiei „17 Decembrie”, din care totuşi nu m-am retras.

Cu prilejul ăsta, m-am ales şi eu cu o diplomă

Mai citeşte: Clădirea asociaţiei „Memorialul Revoluţiei” – situaţie juridică

 

5 Responses to “Asociaţia „Memorialul Revoluţiei” – 20 de ani de la înfiinţare. Precizări despre „culisele scrierii istoriei””

  1. […] Interesant că recent, cînd a fost aniversarea asociaţiei “Memorialul Revoluţiei” (despre care am scris – linc), unul din oaspeţii prezenţi, vorbind despre planul construirii acestei biserici, spunea că […]

  2. Chinul nasterii unei Intreprinderi Individuale!…

    I found your entry interesting thus I’ve added a Trackback to it on my blog :)…

  3. Liza Kratochwill Says:

    Din culise, domnule Mioc vă informez că domnul Lucian Vasile Szabo, coleg de breaslă, nu este singurul autor al cărţii ” O revoluţie, un Memorial”, ci şi subsemnata, Liza Kratochwill – jurnalist din 1993. – , aşa după cum şi pentru celelalte cărţi „coordonate” de prof. univ. LV Szabo, greul redacţional îl fac colaboratori şi studente ale domniei sale. Eu sunt angajat al Memorialului, dar nu ştiam că domnului Orban i s-a furat telefonul mobil de acei hoţi „pe care i-a surprins” … în plină noapte. personalul -cel puţin o parte – ştie că hoţii n-au deschis uşile de la etaj, unde se află camera domnului preşedinte al AMR. Mă surprinde eroismul de care vorbiţi, aşa cum am aflat -de la colegi, într-un târziu, că mare i-a fost mirarea şi domnului Orban, când a constatat că sculele nu mai sunt. Dacă hoţii ar fi ajuns la etaj, cu siguranţă nu s-ar fi oprit la un telefon,şi ar fi trecut de statura domnului Orban – ştie că v-aţi postat aceste informaţii?- Dar poate că eu nu cunosc totul. ca de obicei, aflu ultima ce se întâmplă în instituţie, fiind prea solicitată de munca de chinez bătrân la istoria orală. Ţin să vă informez că şi eu am surprins şi oprit un hoţ cu mâna în cutia de donaţii a Memorialului- în plină zi, vara 2009, dar în ciuda faptului că am strigat nu m-a auzit nici conducerea, nici colegii. Tot în 2009, dumneavoastră veneaţi deseori şi trăgeaţi de uşa biroului în care lucram, unde erau depozitate dosare, dar şi arhiva audio – video. Mă întreb de ce? Nu aţi salutat şi nici nu aţi comunicat ce doriţi. Am şi eu o întrebare: de unde aveţi toate informaţiile şi materialele documentare pe care le postaţi pe blog? E o pură curiozitate. Cred că se cuvine un răspuns, căci aşa e moral şi profesionist, cu citarea sursei, şi respectarea metodologiei, nu-i aşa?

    • mariusmioc Says:

      N-am de unde să cunosc culisele scrierii cărţilor editate de Memorialul Revoluţiei. Am reţinut precizările dv. Referitor la sursele materialelor documentare de pe acest blog, în general le precizez. De pildă, la înregistrările audio din procesul revoluţiei din Timişoara ale lui Gheorghe Diaconescu http://wp.me/pjejF-GC şi Gheorghe Sălăjan http://wp.me/pjejF-Zf am precizat că le-am obţinut de la „Memorialul Revoluţiei” (apropo: transcrierea înregistrării a trebuit s-o refac datorită fîşărelii cu care s-a lucrat la Memorial).
      La îmbogăţirea arhivei Memorialului am avut şi eu o contribuţie. În perioada despre care vorbeaţi am adus multe filme despre revoluţie, pe casete video, domnului Orban. Dînsul, avînd aparatura necesară, a realizat transferarea filmelor de pe casetă video pe CD, într-un format care apoi se putea pune pe internet, pentru a fi folosit la acest blog. Consider că a fost o colaborare reciproc avantajoasă – Memorialul s-a ales cu nişte filme în arhivă, iar eu m-am ales cu respectivele filme pe CD, într-un format în care aveam nevoie. Nefiind sponsorizat de la buget, nu mi-am permis să-mi cumpăr singur aparatura necesară transferării filmelor de pe casetă pe CD.
      De acord că moral şi profesionist este ca sursa să fie citată. Să spuneţi asta colegilor dv., fiindcă uneori în publicaţiile „Memorialului” s-au folosit scrieri ale mele fără a fi citată sursa.

  4. DOMNULE ORBAN DATI CASETA DE LA PLOIESTI CU INREGISTRARILE DIN 22 DECEMBRIE 1989 SINT FRONTUL DEMOCRAT ROMAN TEL 0720175140. SCRIETI ADEVARUL REVOLUTIONAR PLOIESTI TIMISOARA IASI SI CA M-IAM ADUS AMINTE , SI LA IASI A FOST SCHIMBATA DENUMIREA IN FRONTUL POPULAR SI IN ALTE ORASE LA FEL INCLUSIV COSTANTA , ACUM IASUL ARE PRETENTIE CA AR FI PRIMUL ORAS CARE SA DEZLANTUIT INPOTRIVA GUVERNULUI COMUNIST IN 1989 , UITE CUM GRESESTE IESENII, SI TIMISORENII DUPA IEI LA FEL SI CELELANTE ORASE ALE TARII , NU VA SUPARATI PE UN ADEVAR PUR REVOLUTIONAR ,CINE A FACUT ACESTE DIVERSIUNI . , ACEST LUCRU TREBUIE CAUTAT SA VEDEM ADEVARUL, FRONTUL DEMOCRAT ROMAN NU TREBUIE SA RAMINA IN ANONIMAT ASA CUM VOR POLITICIENII, IERI COMUNISTI AZI DEMOCRATI ?????????.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.