Frobii (povestire ştiinţifico-fantastică)

V-am plictisit destul cu revoluţia pe blogul ăsta, azi vă dau o povestire ştiinţifico-fantastică pe care am scris-o cînd aveam 14 ani (în 1982). Povestirea a fost difuzată în acel an la radio Bucureşti 3, la emisiunea „Exploratorii lumii de mîine”, dar n-a fost niciodată publicată pe hîrtie. La vremea aceea eram pasionat de literatură ştiinţifico-fantastică, iar emisiunea săptămînală „Exploratorii lumii de mîine” era singura emisiune de acest fel din audiovizualul românesc.

Lumea frobilor era în fierbere. 150 de frobi erau adunaţi în piaţa mare a oraşului în timp ce un frob bătrîn vorbea:

„De mult timp învăţaţii noştri au bănuit că ar putea exista şi alte specii de fiinţe raţionale în afară de specia noastră. Supoziţiile lor se bazau pe faptul că noi nu ştim nimic din cele ce se întîmplă mai sus de 8000 de unităţi. Dacă unul dintre noi s-ar avînta mai sus ar muri prin depresurizare, dar unele animale reuşesc să supravieţuiască şi pe crestele înalte ale munţilor unde n-a înotat aripă de frob. După calculele specialiştilor, învelişul lichid al planetei noastre se întinde pînă la 19000 unităţi altitudine, deasupra existînd meruciul, adică materie aflată în cea de-a 3-a stare de agregare, stare în care ea se poate comprima şi decomprima după plac. Descoperirea meruciului a dat speranţe unor fantezişti care îşi imaginau călătorii în lumile de sus cu ajutorul unor echipamente cu meruciu comprimat. Din păcate, meruciul se obţine foarte greu şi în cantităţi infime, iar pentru un singur echipament e necesară o cantitate colosală.

În unele povestiri fantastice se vorbeşte despre fiinţe inteligente care ar trăi în merucosferă şi care, avînd meruciu la discreţie, ar putea să ne viziteze ele pe noi. Acest lucru este însă imposibil, căci viaţa nu poate apărea decît în mediu lichid. Deci trebuie să ne resemnăm la gîndul că niciodată nu vom putea vizita lumile de sus şi nici nu putem fi vizitaţi decît de animalele pe care le cunoaştem şi care sînt lipsite de raţiune. Dar, dacă nu putem vizita, putem transmite şi primi mesaje! Şi un prim pas a fost făcut. S-a dovedit că, într-o altă porţiune a învelişului lichid, există fiinţe raţionale.

Lîngă mine se află un obiect care a căzut de sus. Cum oricine poate observa, obiectul are formă regulată, care atestă originea sa artificială. Greutatea lui indică că înăuntru se află ceva. Un mesaj probabil. Un mesaj de la alte fiinţe inteligente care vor să intre în contact cu noi. Mesajul e închis într-o cutie etanşă astfel ca doar fiinţe raţionale, capabile să deschidă cutia, să intre în posesia lui. Datoria noastră este să-i aflăm conţinutul. Aici, de faţă cu toţi frobii, vom deschide cutia aceasta căzută de sus”.

O tăcere grea se lăsă prin asistenţă. Bătrînul apăsă un buton şi în acelaşi timp un cuţit gigantic începu să muşte din obiectul misterios. Încetul cu încetul, învelişul ceda. Cînd se rupse şi ultimul strat de protecţie izbucni o explozie de urale. Dar uralele durară numai cîteva clipe, apoi se stinseră şi în urma lor nu mai rămaseră decît cochiliile, fără urmă de viaţă în ele, care fuseseră cîndva ale frobilor. Cu 19000 de unităţi mai sus, o voce striga:

„- Domn’ căpitan, permiteţi-mi să raportez: am scufundat containerul cu deşeuri radioactive!”

Menţionez că „Frobii” preia o idee dintr-o schiţă a lui Fredric Brown – „Pămîntenii purtători de daruri”, care fusese tipărită în fanzinul „Paradox” din anul 1981, şi pe care o reproduc alăturat. Pe aceeaşi idee – distrugerea inconştientă de către oameni a unei civilizaţii străine – scrisese şi Marcel Luca o povestire în acea perioadă (nu mai ştiu ce titlu avea).

Interesul meu pentru literatura ştiinţifico-fantastică s-a micşorat după revoluţia din 1989, cînd enigmele cu teroriştii s-au dovedit mai palpitante decît cele cu OZN-urile.

Uitîndu-mă prin colecţia mea de fanzine SF timişorene de pe vremea lui Ceauşescu remarc că foarte mulţi dintre cei care scriau acolo s-au remarcat în viaţa publică după 1989: Lucian Ionică (fost director la TVR Timişoara), Daniel Vighi, Viorel Marineasa (profesori universitari în Timişoara), Lucian Vasile Szabo, Ovidiu Coriolan Pecican, Sorin Antohi (istorici, publicişti), Silviu Genescu (ăsta-i unul din puţinii rămaşi credincioşi SF-ului după revoluţie). Alt SF-ist al epocii care s-a remarcat după revoluţie este Cristian Tudor Popescu, dar nu ştiu dacă a publicat şi în fanzine timişorene.