CPRD a aprobat certificatul de revoluţionar cu merite deosebite al primarului Bucureştiului, Sorin Oprescu

Cu vreo lună în urmă remarcam că SSPR şi-a schimbat opinia în cazul Sorin Oprescu (linc). Arătam că, după ce iniţial dosarul de preschimbare al certificatului de revoluţionar al primarului Bucureştilor, Sorin Oprescu, a fost respins (informaţie aflată într-o vreme pe saitul SSPR, dar ştearsă între timp), în ultima zi de verificare a certificatelor (30 aprilie 2010) SSPR a trimis la CPRD o adresă în care a cerut aprobarea certificatului de luptător cu merite deosebite a lui Sorin Mircea Oprescu.

Din procesul verbal al şedinţei CPRD din 8 iunie 2010 (linc) rezultă că cererea SSPR a fost aprobată cu 7 voturi contra 2. Cu totul neobişnuit pentru procesele verbale ale şedinţelor CPRD, se precizează acolo că preşedintele comisiei, Raymond Luca, a votat împotrivă. Domnul Luca pare să sublinieze prin asta atitudinea sa de tip „Pilat din Pont”, în condiţiile în care cazul Oprescu a atras atenţia publicului, inclusiv prin acest blog (şi, cred eu, va mai atrage această atenţie).

Trebuie spus că la început, neexperimentat fiind, Raymond Luca dădea în procesele verbale ale şedinţelor CPRD diferite amănunte legate de motivaţiile anumitor demersuri. Conform principiului „tot ce spui poate fi folosit împotriva ta”, amănuntele din procesele verbale ale şedinţelor CPRD au fost folosite pentru atacarea lui Raymond Luca. Inclusiv pe acest blog, l-am acuzat pe Raymond Luca pentru necunoaşterea sau neaplicarea corectă a Legii 341/2004, bizuindu-mă pe lucrurile pe care el însuşi le scrisese în procesele verbale ale şedinţelor CPRD (vezi de pildă: Un Bebe Ivanovici liberal: Raymond Luca (linc)). După tărăşenia asta, domnul Luca a învăţat regula de aur a politicii (nădăjduiesc că îmi este recunoscător pentru asta): să vorbeşti mult, dar să nu spui nimic concret. Niciodată, după acele atacuri ale mele împotriva domnului Luca, n-au mai apărut în procesele verbale ale CPRD amănunte despre faptele concrete săvîrşite de diverşi pretendenţi la titlul de revoluţionar ale căror dosare erau susţinute de domnul Luca. Expresia standard din procesele verbale ale CPRD a devenit: „Preşedintele comisiei, domnul senator Raymond Luca, supune aprobării următoarele cazuri (şi urmează o listă care poate conţine zeci sau sute de nume). Se votează cu majoritate de voturi (sau, după caz, în unanimitate)”. Şi, dacă se vota doar cu majoritate de voturi, niciodată nu se preciza cine a votat pentru şi cine împotrivă. Este complet neobişnuit că în cazul particular Sorin Oprescu, s-a precizat în procesul verbal al şedinţei că Raymond Luca a votat împotrivă, şi nedrept că nu s-a mers cu transparenţa pînă la capăt, precizîndu-se şi al doilea parlamentar care a votat împotrivă. Deduc de aici grija domnului Luca faţă de propria sa imagine de politician, în condiţiile în care cazul Oprescu are toate şansele să fie în atenţia opiniei publice.

În problema preschimbării certificatelor se aplică principiul „urma scapă turma”. Mai mulţi dintre cei care s-au perindat la şefia SSPR n-au acceptat preschimbarea certificatului de revoluţionar a lui Sorin Oprescu: Emilian Vasile Cutean, Adrian Sanda, Petrişor Morar, Puiu Nicolae Fesan, Cristina Ecaterina Coruţ. Părerea lor n-are nici o importanţă. Dacă ultimul venit – Adrian Viorel Nicolaescu – a fost de acord cu preschimbarea, părerea acestuia este singura care contează. Ăsta este unul din efectele prelungirii la nesfîrşit a termenelor legii 341/2004, şi nu doar în cazul Oprescu. Ştergerea de pe saitul SSPR a proceselor verbale ale comisiei SSPR (ele niciodată nu au fost publicate toate, dar pe vremea Cristinei Coruţ a existat o firavă încercare de transparenţă în acest domeniu) face imposibil pentru cei interesaţi să urmărească schimbările poziţiei SSPR de-a lungul timpului (schimbări care au apărut mai ales odată cu desele schimbări ale şefilor de la SSPR). Birocraţia de stat implicată în afacerea preschimbării certificatelor nu a fost niciodată interesată să ofere amănunte prin care munca aceasta să poată fi verificată, şi trebuie spus că multe asociaţii de revoluţionari de asemenea nu doresc prea multă transparenţă.

Faptele doctorului Oprescu la revoluţie au mai fost pomenite în presă (linc): a acordat ajutor medical răniţilor revoluţiei, a verificat calitatea apei, despre care se spunea că e otrăvită (zvon fals) şi a organizat apărarea spitalului unde lucra de „terorişti” (fără ca existenţa acestora să fie dovedită). Niciuna din aceste fapte, după părerea mea, nu se încadrează în ceea ce art. 3 litera b punctul 3 din legea 341/2004 numeşte „faptă deosebită” în revoluţie. Domnul Oprescu ar merita poate titlul pur onorific de „participant” la revoluţie, prevăzut de art. 3 litera c din legea 341/2004. Numai dacă se acceptă ideea – caraghioasă după părerea mea – că spitalul pe care domnul Oprescu l-a „apărat” de „terorişti” este „obiectiv de importanţă vitală pentru rezistenţa regimului totalitar”, ar putea fi justificată legal acordarea titlului de „luptător în revoluţie remarcat prin fapte deosebite” pentru primarul Bucureştiului. Dar există în activitatea SSPR şi CPRD precedente în care gurile de metrou din Bucureşti (apărate contra teroriştilor) au fost declarate „obiective de importanţă vitală pentru rezistenţa regimului totalitar”, deci nu e de mirare dacă şi un spital bucureştean a fost declarat astfel.

Mai citeşte:
SSPR şi-a schimbat opinia în cazul Sorin Oprescu. Spitalul din Bucureşti – obiectiv de importanţă vitală pentru rezistenţa regimului totalitar?
„Revoluţionarul” Sorin Oprescu intră în cursa prezidenţială
1037 de noi luptători aprobaţi de CPRD într-o singură şedinţă, la spartul tîrgului
Raymond Luca, deranjat de controalele făcute de alţii în problema certificatelor de revoluţionar

Un gând despre „CPRD a aprobat certificatul de revoluţionar cu merite deosebite al primarului Bucureştiului, Sorin Oprescu

  1. Cea mai mare greseala a fost cand s-a aprobat ca ” fapte deosebite ” sa fie pana prin 25 dec . ( daca nu gresesc ), revolutia s-a terminat in 22 , pai ce ” fapte deosebite ” se puteau face daca nu a fost prins nici un terorist DAR , au mai aparut cateva mii de luptatori . Dupa cum merge treaba imi aduc aminte ca am zis in 22 in opera imediat dupa caderea lui ceausescu ca sa dea Dumnezeu sa nu ajungem viitorii detinuti politici , zicala merge ascendent , pacat . Revolutionarii ar trebui sa se uneasca intr-o singura asociatie pana nu este prea tarziu .

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.