Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Culisele revoluţiei (5). În 18 decembrie, Timişoara părea înfrîntă (video) iulie 6, 2010


A 5-a parte a emisiunii „Culisele revoluţiei” difuzată în decembrie 2003 la TVR Timişoara. Invitaţi: Virgil Măgureanu (fost director SRI), Radu Tinu (fost adjunct al şefului Securităţii Timiş), Remus Avramescu (reporter la TV Belgrad, printre primii ziarişti străini care au transmis despre revoluţia din Timişoara), Miodrag Milin (istoric timişorean, autor al mai multor cărţi despre revoluţie), Constantin Chiticaru (maior în rezervă, fost membru al mişcării CADA), Florin Kovacs (avocat, cîştigător al unui proces de daune legat de revoluţie), Adrian Sanda (fost membru al Frontului Democratic Român, avea să devină apoi secretar de stat la SSPR din partea PSD), Tudorin Burlacu (deasemeni fost membru al Frontului Democratic Român), Sorin Oprea (lider al mulţimii în 16 decembrie 1989, şef al gărzii Frontului Democratic Român), Marius Mioc, Costel Bursuc (pe atunci preşedinte al Asociaţiei Luptătorilor Timişoreni Arestaţi în Revoluţie). Emisiunea era transmisă în direct în Piaţa Operei.

Vezi şi primele patru părţi ale emisiunii:
Noi am mers cu gîndul „acum ori niciodată”.
Revoluţia n-a început de la Tokes. Enoriaşii au fost una, revoluţionarii au fost alţii
Acel scenariu cu aprilie ’90 care s-a vehiculat nu e atît de important
Să ne spună domnul Radu Tinu dacă şi-a realizat visul de a-l lovi peste coaie pe cheferist


Transcriere înregistrare:
00:00 Mircea Todoran: Domnu’ Avramescu, cum era văzută România din afară?
00:03 Remus Avramescu: Eu, în primul rînd, tre’ puţin să mă scuz, poate că limba română nu e…
00:07 Mircea Todoran: Nu e nici o problemă.
00:08 Remus Avramescu: …că sînt ziarist sîrb, lucrez la televiziunea Belgrad. Da’ vreau să vă spun nişte lucruri. Eu am avut ocazia, din 16 decembrie, în după masa aia, cînd am auzit la radio, am fost la Belgrad, că trebe să mă duc în România. Că se întîmplă ceva. În 22 decembrie am intrat în România. Vreau să vă spun un lucru. Aici am scris nişte vorbe. Cine a tras în noi? Vă rog frumos, de 14 ani căutaţi treaba asta? Prostie goală. Deschis focul.
00:35 Mircea Todoran: De ce consideraţi treaba asta?
00:35 Remus Avramescu: Din cauza aia că mai tot ce s-a făcut îi făcută istoria. E scris. Nimica noi în emisiunea asta nu spunem nou. Nimica nu facem, nu evoluăm. Noi încercăm, încercăm ca să lucrăm nişte lucruri, să aducem, să ne aducem aminte de ceva. Vă rog frumos. Trebuie să spunem întrebarea: ce s-a întîmplat cu democraţia în România? Unde-i democraţia românească? Ce-au făcut băieţii ăia care-au intrat, noi care am intrat ca echipă că n-am ştiut ce se întîmplă în aia. Şi mai nişte lovituri de stat, sau revoluţie, vă rog frumos. S-au făcut schimbări. Asta-i esenţia totul ce sînt. Românii au căpătat democraţie. Acuma voi la ora asta, încercaţi în emisiunea asta să, să, să dezlegaţi ceva ce, în fine, nici nu se poate dezlega. Au fost sute, mii de oameni.
01:24 Mircea Todoran: Acestea erau întrebările care erau pe buzele oamenilor acum 14 ani. Iată dumneavoastră aţi citit chiar una dintre lozinci care se scanda atunci: cine-a tras în noi, 16-22?
01:33 Remus Avramescu: Asta o spun. La ora aia, în 16, 22 decembrie cînd am intrat eu în România, au întrebat toată lumea. Şi după 14 ani tot se întreabă cine a tras în noi.
01:42 Mircea Todoran: Şi probabil că va mai…
01:43 Remus Avramescu: Probabil că mult. Eu zic, eu zic ca ziarist că la întrebarea asta nu se poate da răspuns. Niciodată. Poate că ceva, şi aia ştiţi cum se dă răspuns: uite, eu gîndesc aşa, tu gîndeşti aşa, el gîndeşte nu ştiu cum…
01:57 Mircea Todoran: Probabil că istoria…
01:58 Remus Avramescu: Ăla care acuma stă la telefon şi care are să întrebe, să deie întrebarea la dumneavoastră are să dea cine ştie ce întrebare. Numai vreau să spun un lucru. Aia ce s-a întîmplat în România, adică ce s-a întîmplat, să zic aşa, în Timişoara. Tot a început. De ce Timişoara? Păi norocul o trebuit un oraş. Undeva o trebuit să înceapă. Dar a trebuit să se întîmple la Craiova, la Bucureşti sau în altă…
02:21 Mircea Todoran: Era vorba de an[te]cedente, de aia.
02:24 Remus Avramescu: Sigur a avut ceva. Aia, dacă o fost Tokes, dacă o fost Tokes, cine o fost, dacă o făcut Occidentul ceva cu chestiile alea? Că Occidentul noi toţi am alergat la Tokes în, în 22 decembrie. Că am, de exemplu că am ştiut limba, cunoşteam România destul de bine, n-am putut să ajung la Tokes. Am ajuns la Tokes după aproape 10 zile, că m-am luptat la frontieră. Vreo 4-5 zile tot mă duceau înapoi. Şi colegul meu de la France Presse mă întreba: „măi omule, ăştia puşcă în noi?” „Măi, lasă, nu puşcă în tine, lasă-te numa’ să încercăm noi să intrăm în România”. N-am intrat, ne-a întors înapoi, ne-au pus acolo la frontieră, spuneau că, nu că nu putem să intrăm. După aia colegul de la France Presse a făcut povestea asta, că vezi, eu în noaptea aia am fost unul dintre cei mai curaj, cei mai buni ziarişti din Europa la Paris. În noaptea aia, 17 decembrie s-a întîmplat ăla cu filmul ăla, cu rola aia de film, că vezi Doamne unde-s tancurile, că merge sîngele cu…
03:19 Mircea Todoran: Am înţeles. Dommu’, domnu’ Avramescu, vă propun acuma să urmărim partea a 2-a a filmului „Noi nu murim!”. E vorba de evenimentele din 17 decembrie, tocmai pentru a ajunge la, la acele evenimente legate de răniţi şi de morţi. 17 decembrie.
03:34 Fragment din filmul „Noi nu murim!” realizat la asociaţia „Memorialul Revoluţiei”:

Era deja dimineaţa de 17 decembrie. În acea zi, toată Timişoara era în fierbere. Oamenii discutau aprins despre ce s-a întîmplat. Pe străzi, totul era devastat. În zonele în care avuseseră loc altercaţiile cu autorităţile vitrinele şi geamurile fuseseră sparte. Ca o demonstraţie de forţă, fanfara militară defilează prin centrul oraşului. Cele cîteva grupuri de manifestanţi care au rămas pe străzi huiduie. Pe la prînz, manifestanţii adunaţi în Piaţa Operei decid să se îndrepte spre comitetul judeţean de partid pentru a dialoga cu autorităţile. Se cîntă „Hora Unirii” şi „Deşteaptă-te române!”. Se scandează: „Armata e cu noi!”, „Noi sîntem poporul!”, „Pe cine apăraţi?”, „Jos Ceauşescu!”, „Jos dictatura!”, „Vrem libertate!”, „Vrem mîncare la copii!”, „Vrem arestaţii!”, !Azi în Timişoara, mîine în toată ţara!”, „Vrem alegeri libere!”, „Libertate!”, „Fără violenţă!”, „Români, veniţi cu noi!”. Alarmat de ceea ce se întîmplă la Timişoara, Ceauşescu organizează de urgenţă o teleconferinţă cu factorii de decizie de aici. Va da ordin să se deschidă foc fără somaţie împotriva civililor.
Înregistrare cu glasul lui Ceauşescu: Toate unităţile Ministerului de Interne, inclusiv miliţia, trupele de securitate, unităţile de grăniceri, vor purta armament. Nu pleacă nicăieri fără muniţie de luptă! Oricine intră într-un consiliu popular, într-un sediu de partid sau sparge un geam la un magazin, trebuie să primească riposta imediat. Nici un fel de justificare!
Ordinul va fi dus la îndeplinire şi la Timişoara vor cădea primele victime în după amiaza aceleiaşi zile. Conform declaraţiilor victimelor, cei care au deschis foc asupra mulţimii au fost cadre ale ministerului apărării naţionale, ale ministerului de interne şi ale securităţii. În dimineaţa de 18 Timişoara arăta ca în vreme de război. Magazine sparte sau arse, patrule şi cordoane ale forţelor de opresiune înarmate circulau pe străzi, pete de sînge stau pe asfalt, familiile celor ucişi şi răniţi sau arestaţi îşi cereau rudele, convorbirile telefonice interurbane erau întrerupte. Timişoara părea înfrîntă. Era însă o linişte aparentă. Timişorenii erau acum mai hotărîţi ca niciodată să reziste pînă la moarte. Lozinca „nu plecăm acasă, morţii nu ne lasă”, răsuna în mintea fiecărui locuitor al oraşului. În centrul oraşului începe să se adune lume. Se înmulţesc şi securiştii în civil, înarmaţi. Semnele bătăliei pluteau în aer. Pe la orele 16,30 pe treptele catedralei se adună un grup de circa 30 de copii, cărora li se adaugă mai mulţi tineri. Aceştia încep să scandeze „Jos Ceauşescu!”, „Vrem o ţară liberă!”, „Libertate!”. Dintr-odată, prin faţa catedralei trece un transportor blindat din care se trage o rafală care seceră pe cîţiva din cei aflaţi pe trepte. Ceilalţi se refugiază în catedrală sau în parcurile din jurul acesteia. Actul crud şi absurd care a avut loc sub privirile timişorenilor a întărîtat şi mai mult. În diverse zone începe o luptă deschisă împotriva celor care au decis să susţină în continuare un regim compromis. Se aruncă cu pietre şi sticle incendiare înspre maşinile şi transportoarele din care se trăgea. Dorinţa de a se şterge urmele, în noaptea de 18 spre 19 decembrie, din incinta spitalului judeţean sînt sustrase cadavrele celor ucişi. Vor fi transportate în secret la Bucureşti, unde vor fi arse la crematoriu. Familiile celor dispăruţi urmau să fie informate că rudele lor au fugit peste graniţă. Alte cadavre au fost îngropate, tot clandestin, la groapa din cimitirul eroilor. Deasemenea, documentaţia din spitalul judeţean, referitoare la decedaţii prin împuşcare, a fost distrusă.

(va urma)

 

One Response to “Culisele revoluţiei (5). În 18 decembrie, Timişoara părea înfrîntă (video)”

  1. confuz Says:

    Filmul creeaza confuzii. De la 5:43 la 5:53 sunt imagini din Cluj-Napoca din 21 decembrie. Nu prea are legatura cu Timisoara 18 decembrie..


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.