Lista revoluţionarilor, publicată în Monitorul Oficial

Actualizare: Lincuri la listele revoluţionarilor, pe categorii

Secretariatul de Stat al Revoluţionarilor (SSPR) a dat publicităţii în Monitorul Oficial nr. 467 bis din 7 iulie 2010 lista revoluţionarilor care au primit certificate conform legii 341/2004.

Reproduc textul documentului:

Avînd în vedere prevederile:

-Referatului Serviciului monitorizare programe şi proiecte ale revoluţionarilor din decembrie 1989, precum şi relaţia cu autorităţile centrale şi locale, înregistrat sub nr. 18/9.722 din 28 iunie 2010, privind certificarea listei finale şi raportul Secretariatului tehnic privind validarea de către Comisia Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989 şi avizarea de către Comisia Parlamentară a Revoluţionarilor din Decembrie 1989 a dosarelor persoanelor cărora le-au fost preschimbate certificatele doveditoare, conform prevederilor Legii nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, şi care urmeaza a fi înscrise în lista finală;
-Legii recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare;
-Hotărîrii Guvernului nr. 1.412/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989 nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare;
-Hotărîrii Guvernului nr. 760/2003 privind organizarea şi funcţionarea Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989, cu modificările ulterioare,

în temeiul dispoziţiilor art. 5 alin. (4) din Hotărîrea Guvernului nr. 760/2003, cu modificările ulterioare,
secretarul de stat al Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989 emite prezentul ordin.
Art. 1. – Se certifică lista finală cuprinzînd persoanele cărora li s-au eliberat noile tipuri de certificate preschimbate conform prevederilor Legii recunostinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, conform anexei*) ce face parte integrantă din prezentul ordin.
*)Anexa se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 467 bis, care se poate achiziţiona de la Centrul pentru relaţii cu publicul al Regiei Autonome „Monitorul Oficial”, Bucureşti, şos. Panduri nr. 1.
Art. 2. – Lista finală se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, pe categorii de posesori ai titlurilor/calitate, sub formă de tabel, care va cuprinde următoarele rubrici: numele şi prenumele titularului, prenumele părinţilor, data şi locul naşterii, seria şi numărul certificatului doveditor preschimbat.
Art. 3. – Potrivit prevederilor art. 20 din Normele metodologice de aplicare a Legii recunostinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989 nr. 341/2004, aprobate prin Hotărîrea Guvernului nr. 1.412/2004, cu modificările şi completările ulterioare, persoanele nemulţumite de nepreschimbarea certificatului doveditor sau care consideră, pe baza de probe, că în cazul altor persoane cărora le-a fost preschimbat certificatul doveditor nu au fost respectate prevederile Legii nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, sau ale normelor metodologice sus-menţionate pot face contestaţie la Comisia Parlamentară a Revoluţionarilor din Decembrie 1989 în termen de maximum 6 luni de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a listei finale prevăzute la art. 19 alin. (1).
Art. 4. – Serviciul monitorizare, programe şi proiecte ale revoluţionarilor din decembrie 1989, precum şi relaţia cu autorităţile centrale şi locale şi Serviciul financiar-contabilitate, achiziţii şi administrativ vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

p. Secretarul de stat al Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989,
Adrian Viorel Nicolaescu,
secretar general

Bucureşti, 1 iulie 2010.
Nr. 114.

De remarcat că lista respectivă s-a publicat în Monitorul oficial nr. 467 bis, număr care nu se distribuie abonaţilor la Monitorul Oficial ci poate fi procurat doar direct de la Centrul de relaţii cu publicul al regiei autonome „Monitorul Oficial” din Bucureşti, şoseaua Panduri nr. 1. Cel puţin pentru cei din afara Bucureştiului va fi o problemă procurarea acestui monitor oficial. Această discreţie legată de lista revoluţionarilor este deja o datină la SSPR. Ion Caramitru povestea că şi în 1999 s-a procedat la fel şi, deşi dînsul era ministru, doar cu mare greutate a izbutit să dobîndească o copie a acelui Monitor Oficial (linc).

Lista este disponibilă şi pe internet, timp de 10 zile de la publicare (deci pînă în 17 sau 18 iulie) şi pe saitul http://www.monitoruloficial.ro/. Pentru a o citi:
1. Mergeţi la http://www.monitoruloficial.ro/
2. Faceţi click pe „Produs electronic conţinînd actele publicate, care poate fi accesat gratuit pe internet şi este disponibil, în varianta pentru citire, timp de 10 zile de la publicarea respectivelor acte.” (în stînga sus, la „e-monitor”) – va apare un calendar;
3. Alegeţi data din calendar (7 iulie 2010) – în partea de jos se vor afişa Monitoarele oficiale;
4. Apăsaţi pe „Deschide” din dreptul „2. M. Of. Partea I nr. 467Bis   07 Iulie 2010”;
5. După deschidere, în partea de sus, 1 / 406 – sînt paginile (iniţial se afişează doar prima)

21243 persoane apar în acest monitor oficial de 406 pagini: 2059 de urmaşi de eroi martiri (9,7%), 2226 răniţi în revoluţie (10,5%), 588 de reţinuţi (2,8%), 169 răniţi şi reţinuţi (0,8%), 16012 luptători în revoluţie remarcaţi prin fapte deosebite (75,3%), 189 de participanţi la revoluţie (acesta din urmă, titlu pur onorific) (0,9%).

Voi reveni asupra acestei probleme.

Vezi şi lincurile la listele revoluţionarilor din Monitorul oficial, pe categorii:
Lista luptătorilor în revoluţie remarcaţi prin fapte deosebite
Lista răniţilor în revoluţie
Lista reţinuţilor în revoluţie
Lista celor „răniţi şi reţinuţi” în revoluţie
Lista urmaşilor de eroi martiri ai revoluţiei
Lista participanţilor la revoluţie

134 de gânduri despre „Lista revoluţionarilor, publicată în Monitorul Oficial

  1. Ziua buna dl.Mihoc,
    Reprezint Asociatia „22 Decembrie-Avioane”Craiova,al carei vicepresedinte sunt.De cativa ani dorim sa ne inscriem pe un „site”referitpr sau in legatura cu Revolutia romana din decembrie 1989,dar nici macar nu ne-au raspuns cu refuz-tot era ceva,niciun gestionar de asemenea siteu:sspr,cei din Brasov,sa.Avem si noi destule informatii cu Revolutia de la Craiova.Dvs.sunteti in tema,cum facem sa rezolvam aceasta problema?
    Cu deosebita stima si respect,Eugen Sbora

    1. Saitul ăsta este găzduit gratuit de wordpress.com.
      Şi dumneavoastră vă puteţi face un sait tip blog ca acesta, gratuit, pe wordpress.com. De pildă saitul asociatia22decembriecraiova.wordpress.com nu-l foloseşte nimeni. Mergi la http://en.wordpress.com/signup/?new=asociatia22decembriecraiova şi înregistrezi acest sait (sau altul, cu ce titlu vreţi, din care să se înţeleagă cui aparţine). La „language” este indicat să alegeţi „română”, dacă aveţi de gînd să scrieţi în limba română pe sait.
      Există şi alte saituri care oferă gratuit posibilitatea de găzduire gratuită (blogspot.com de pildă), dar cred că wordpress e destul de bun. După ce veţi înregistra saitul veţi descoperi singur cum să lucraţi cu el. Există posibilitatea de a defini mai mulţi utilizatori pe un sait (blog colectiv).
      Dacă vreţi un sait mai complex şi nu vă mulţumeşte formatul de blog, probabil va trebui să apelaţi la o firmă care vă va lua bani.

    2. Buna seara, ma numesc Rupa Nicusor , si am participat la revolutie. Pana acum nu am dat importanta acestui fapt , as dori, daca se poate sa ma ajutati in acest sens , nr. meu este 0799 523 874 , astept sa ma contactati. O seara buna….

    1. da asa este ai mare dreptate,eu am luptat incepand cu baricada poienelor la brasov,apoi fiind membru garzi patriotice am fost chemat la f-ca de paine bv.A.Iancu 98 unde eram angajat,ne-am format 7 insi grupa de securiatate,si patrulare si din toti numai Bobocea Vian
      ing.productie,este””revolutionar remarcat””unic pe fabrica,,cu cine o fi facut baricade si patrule daca cu noi nu a fost,,?sigur cu Lazar Maior presedintele as,dec,22 brasov,,pe „”cecuri””asta-i dreptatea in romania unii fura si traiesc bine pe spinarea noastra c are ne-am mexpus gloantelor diversioniste ILIESCU..Milu Bajenaru Brasov..

  2. Dl.MIOC,
    Multumesc mult ptr.promptitudinea si claritatea informatiei transmise.Va multumesc ca ati creat acest blog in care gasesc informatii foarte interesante, care nu le gasesc in alta parte.
    Cu deosebita stima si respect,
    Eugen Sbora

  3. Mă numesc Ciurar Ioan cu certificat de „luptător rănit în timpul revoluţiei din 1989 ccu nr 233 la Legea 42 întărit prin decretul Lege 37/2000 cuprins în lista SSPR 568bis anexa !! nr de ordine 63. Am fost înscris în Asociaţia revoliţionarilor „23 Decembrie 1989 Metrou” Poate să-mi spună cineva dacă mai pot să-mi preschimb certificatul vechi şi să beneficiezi şi eu de prevederile legii, sau lista a fost închisă şi cine a rămas pe dinafară şi-a luat Dumnezeu mâna de pe el.

  4. D-le Ciurar, v-as sugera sa luati legatura cu dl. Cornel Anton, tel. 0723 573 153, si sa ii explicati situatia.

    1. Mulţumesc pentru promtitduniea răspunsului dat, doar că domnul Cornel nu are cum să mă ajute, fiind un pion prea mic în angreanjul stufos al celor ce ar putea să facă ceva pentru noi dar pentru comoditate, sau pentru alte directive partinice primite , nu o fac. Ştie cineva adresa şi telefonul Asociaţiei 23 Decembrie 1989 Metrou? Mă poate îndruma cineva şi să-mi dea telefonul Lui George Costin preşedintele acestei asociaţii din care fac şi eu parte cu toate că am fost împuşcat la Brăila neavând nimic comun cu Bucureştiul doar că pe blogul revoluţiei apar nominalizat la această asociaţie… Eu locuiesc în Sighişoara com Daneş şi îmi este peste putinţă din lipsă de bani şi de multe alte să mă deplasez la Bucureşti. Mă ajută cineva?? Cu mulţumiri pentru toată lumea

  5. Domnule Ciurar, pentru mine e o mare surpriza sa aud ca ati fost impuscat la Braila. Credeam ca ii stiu pe toti cei care au fost impuscati acolo, macar dupa nume, dar numele dvs. nu imi spune nimic. Puteti sa imi dati ceva detalii?
    Nu vreau sa va descurajez in privinta Asociatia „23 Decembrie 1989 Metrou”, insa si eu am fost „inscris”, fara stirea mea, acolo, si nu m-au sprijinit cu absolut nimic. Nu cred ca pe Costin il doare prea tare de raniti. Dosarul l-am depus personal la SSPR, beneficiind de informatii din partea grupului de raniti si urmasi din Braila, cu care si dvs. poate ca ar fi fost mai bine sa intrati in contact. Numarul meu de telefon este 0745955824; rog sa ma contactati pt. a va pune in legatura cu ei daca doriti; dar tot ma bine e sa il sunati totusi pe dl. Cornel Anton, e cel mai bine informat; nu aveti ce pierde.

  6. @victor
    Pe de alta parte, va informez ca exista la SSPR un dosar depus pe numele CIURARU ION
    Nr. certificat pe Legea 42: 233
    Nr. certificat nou (pe Legea 341): LRT-C 00014
    ceea ce ar putea insemna ca trebuie sa mergeti la SSPR si sa ridicati noul certificat (daca numele este gresit, cred ca se va rezolva).
    Sper sa va ajute cu ceva aceasta informatie. Din pacate nu am momentan timp sa fac mai multe cercetari.

  7. În anexa nr 2/01 din 26 februarie 2000 la Decretul Lege nr. 37/2000 în temeiul art 94 lit (a) şi al art.99 alin (1) din Constituţia României precum şi al art. 5 din Legea 42/1990 pentru cinstirea Eroilor- Martiri şi acordarea unor drepturi acestora, RĂNIŢILOR,pentru Victoria revoluţieie Române din Decembrie 1989 publicat în Mon. Of.al României, Partea I, nr 100 din 7 martie 2000 în anexa 2: Luptători pentru Victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 Răniţi, la nr de ordine 63 este nominalizat şi numele meu CIURAR IOAN, cât şi în Lista Monitoare Oficiale …. Lista SSPR 568bis pag 63 la nr de ordine 90, de asemenea, sunt nominalizat. Mă ajută cineva să descâlcesc acest fir, întrucât m-am adresat de nenumărate ori celor de la SSPR Bucureşti,(nr de petiţie 8738 din 2 iunie 2010) bineânţeles atât în scris cât şi telefonic, Nu răspund sau dacă o fac te plasează pe o linie telefonică moartă sau nu răspund deloc deşi aştept răspunds de mai bine de 2 luni, nu am primit nicio veste. centralista spunându-mi că toţi sunt în concediu.Mă ajută cineva să descâlcesc acest ghem birocratic?

  8. as dori sa aflu si eu adresele de contact si numerele de telefon ale comisiei parlamentare cu problemele revolutionarilor. caut de mult si nu reusesc sa o gasesc. daca stie cineva sa imi trimita datele pe adresa mea de mail vasilefarcas@yahoo.com. sunt si eu revolutionar din tg-mures si am nevoie de adrese si numere de telefon

  9. ma numerc barciuc gheorghe si sunt luptator la revolutie ,la televiziune,cu certificat eliberat pe legea 42
    am fost plecat din tara in ultimii 5 ani
    la plecare am dat dosarul pentru preschimbarea certificatului unui sef de asociatie din ialomita ,acolo unde locuiam in acei ani urmand ca acesta sa-mi depuna dosarul
    am tinut legatura cu acesta si in tot acest timp mi-a confirmat ca dosarul este depus si nu trebuie decat sa vin sa-mi ridic certificatul
    saptamana aceasta am revenit in tara si am verificat pe lista din MO 467 de pe acest site si nu m-am regasit

    am intrat si pe situl oficial al sspr si am verificat toate listele
    din ce in ce mai mult cred ca am fost tras pe sfoara sau poate ma insel
    spuneti-mi in aceasta situatie ce pot face,cum aflu daca mi-a fost depus dosarul in acea perioada ,2007-2008, si daca nu daca mai pot face ceva
    apar doar pe lista rev de pe situl presedentiei si in monit oficial 326 din 1992 cu certif. dupa L 42 nr. 8375
    de asemenea imi apare la cautare dupa acest numar si un alt nume ,iar la comentarii este trecut erata nume
    am verificat acest nume pe lista finala MO 467 si acesta apare cu certificat reinoit .numele este VASILE VOICULESCU IULIAN
    va multumesc anticipat

  10. Unde se pot face contestatii, eu am vazut pe lista doua persoane care stiu sigur ca nu au participat ,sunt niste excroci notorii din Brasov.
    Multumesc

    1. Contestaţiile se pot depune pînă la 7 ianuarie 2011 la Comisia Parlamentară a Revoluţionarilor din Decembrie 1989. Adresa: Palatul Parlamentului, str. Izvor nr.2-4, corp B2, sector 5, Bucureşti.
      Citiţi normele metodologice de alcătuire a contestaţiilor de pe saitul Camerei Deputaţilor: http://www.cdep.ro/comisii/revolutionari/pdf/2009/rd_0701.pdf
      Este acolo un formular de contestaţie în care trebuie să completaţi datele de identificare a persoanei pe care o contestaţi (inclusiv poziţia de pe lista din Monitorul oficial – aveţi listele pe acest blog) şi trebuie să ataşaţi la contestaţie dovezile pe care vă bizuiţi.

      1. VAD UN NUME OPRESCU TUDOR NASCUT 5 12 1952 FIID VECINUL LUI VENEA SI MA RUGA SA NE PUNEM MARTORI UNUL LA ALTUL CA SA OBTINEM CERTIFICATE DE REVOLUTIONAR ASA AUZISE EL CA SE OBTIN SI PANA LA URMA VAD CA A OBTINUT CU TOATE CA NU A PARTICIPAT LA REVOLUTIE EL STATEA LA TARA NU AVEA CUM CHIAR EL MI A SPUS

  11. Sunt mulți care au fost torționarii noștri și abuziv beneficiază de drepturi,pe cînd mulți dintre noi suntem în postura de a ne căuta încă dreptatea la instanțele de judecată.
    Subsemnatul am solicitat rejudecarea dosarului meu la Înalta Curte De Justiție a României și am depus copia unui certificat în care sunt trecute 2
    persoane ca și cum ar fi doar una. Anghel Gheorghe și Calotă Tănase,dar judecarea este dată în luna martie 2011.
    Multe și încurcate au fost căile spre adevăr ale SSPR-ului,totuși adevărul iese ca uleiul la suprafață,această instituție a fost nu pentru problemele revoluționarilor ci pentru cum să ne ajutăm membrii de partid și cunoștințele.PĂCAT,PĂCAT. PENTRU SÂNGELE VĂRSAT

  12. buna ziua- va rog respectuas sa ma ajutati cu o intrebare , tatal meu a fost luptator in revolutie , a primit certificat de revolutionar . In anul 2002 a decedat intr-un accident de munca ,din 2002 pana acum am fost trimis de la o institutie la alta asociatia 21 decembrie ,guvern …etc , motivand ca sa stau linistit ca am sa primesc acasa certificatul avizat si implicit drepturile de care trebuia sa beneficieze tatal meu. Carei institutii trebui sa ma adresez , sa intreb daca drepturile tatalui meu mai pot fi luate de catre mama mea .Cu multa stima si respect

    1. Din punctul meu de vedere, nu se poate preschimba certificatul tatălui dv. fiindcă preschimbarea certificatului se face doar la cererea persoanei respective sau a unui mandatar cu procură legalizată. Membrii familiei luptătorilor în revoluţia nu beneficiază de drepturi, numai urmaşii eroilor martiri, iar tatăl dv. murind ulterior revoluţiei şi fără legătură cu aceasta nu poate fi considerat erou martir. Dacă însă în 2002 mama dv. a dobîndit pensie de urmaş conform legii în vigoare la acea dată, cred că poate păstra acea pensie, fără să conteze preschimbarea certificatului.

  13. am o intrebare:
    a fost modificat art. 5 alin.1 lit”i” din legea 341/2004 in sensul ca se specifica undeva faptul ca se beneficiaza o singura data pe an de internare gratuita in sanatorii? multumesc!

  14. Sant luptator remarcat din Brasov,certificat seria F.D.nr10692/lg.42 si nici
    pana-n prezent nu i s-a eliberat certificatul la lg.341.
    M luptat incepand cu baricada Poienelor steagul rosu apoi la fabrica de paine strada Avram Iancu 98 un de pana-n 26 dec.am facut patrule in perimetru si garzi impreuna cu militarii si am fost dotat cu armament si munitie de razboi.
    Totusi asa cum au remarcat unii din precedenti,s-au strecurat diversi fosti
    care au profitat sau pe relatii au obtinut certificate si chiar si bneficii materiale.*teren,case,suplimentare pensii etc.
    Intreb ca in decembrie 1989:PANA CAND?Milu Bajenaru Valentin,pensionar,75 ani legitimatia nr.0209 as.dec.22 brasov.

    1. BUNA ZIUA ! VA ROG FRUMOS ,POATE SA-MI SPUNA SI MIE CINEVA UNDE S-A MUTAT ASOCIATIA DE REVOLUTIONARI CARE ISI DESFASURA ACTIVITATEA IN PRIMARIA CAPITALEI (ASOCIATIA LUPTATORILOR IN REVOLUTIA DIN DEC.89′-RANITI,INVALIZI SI URMASII CELOR DECEDATI,CONDUSA DE D-NUL DORIN MAXIM) ? O ADRESA ACTUALA SAU UN NUMAR DE TELEFON.VA MULTUMESC FRUMOS !

  15. De ce vă bateţi joc de ce care cu adevărat avut de suferit de pe urma gloanţelor primite în timpul revoluţiei Degeaba am scris lui Băsescu lui Boc şi contestaţie trimisă din vara anului trecut lui Raimond Luca mare mahăr la comisia parlamentară şi la SSpR şi unde dracu nu m-am adresat dar tot degeaba, întrucât nu am primit nici cel mai vag răspuns. Mă aflu la „răniţi” cu nr de ordine 63 având numele de Ciurar Ioan Sighişoara deşi posed certificat de luptător rănit nici până astăzi nu am primit vreo leţcaie după dreptul conferit de lege. Bine că au alţii care au ştiut să se învârtă. De v-aţi lua lumânări de banii care mi furaţi neciopliţilor

  16. sunt participant al revolutiei din 1989 decembrie am depus dosarul in 2004 la sediul fundatiei judetianei arad si in septembrie de 2010 afland de legea 341 mam interesat la fundatia si nimeni nu imi da un raspuns clar am legitimatia nº 53 seria bz490861 si vreau sa stiu ce se intimpla pentru obtinerea certificatului si brevetului de revolutionar pentru a intra in posesia drepturilor vreau un raspuns cat mai repede posibil daca se poate multumesc lui dumnezeu ca sunt in viata caci am putut sa mor dr pana in prezent mam ales doar cu legitimatia si ce e de facut va rugam sa ma ajutati daca stiti un numar de avocat contactati cu netul acesta de mai sus nume:urda petru , nume mama;urda ioana.tata;urda vasle multumesc pentru ajutoR

  17. va rog sa imi trimiteti un nume de adresa unde se mai poate baga actele pentru certificat de revolutionar am doar legitimatiasi nu am intrat inca in posesia certificatului toti dau din coate si am impresia ca fundatia judeteana din arad vrea sa ascunda informatii zicand ca e prea tarziu eu stiu veterani din razboi ca inca mai isi cauta drepturile si le primesc ca si in situatia mea sant multi in tara si cred ca in final legea si constitutia tarii ne va da dreptate si o rezolvare justa toti care sunt in aceasta situatie ca si mine va rog diin suflet sami dati daca stiti ceva detalii unde sa ma adresez si sa actionez pentru obtinerea drepturilor care mi se cuvin num de telefon,adrese,etc.va multumesc

  18. Ma numesc Grozavescu Daniel Petru.Am fost in armata la Timisoara in ciclul 2. Am fost ranit Am depus dosarul la Resita in 1996 .Am platit cotizatiile pina in 2007.Atunci mi s-a spus ca este fals de un om in virsta .Am certi ficat si totodata si legitimatie de la ASOCIATIA 21DECEMBRIE 1989 A RANITILOR SI URMASILOR EROILOR MARTIRI DIN CARAS SEVERIN.Dupa apriximativ citiva ani intru pe calculator si imi scriu numele .Apar la Monitorul OFICIAL la pozitia 67. DOSARUL MEU NU MAI EXISTA ATREBUIT SA-MI FAC DIN NOU ALTU.l-am depus din nou acum aciteva luni. Sa speram ca se va rezolva .SALUTARI LA TOTI REVOLUTIONARII SI LA TOTI COLEGII MEI DE ARMATA DE ATUNCI.

  19. VREAU SI EU AJUTOR CINE MA POATE AJUTA .SI ANUL ASTA AM PLATIT COTIZATIA LA DOMNUL BORCEANU DE LA RESITA AM CHITANTA .SUNT TRECUT IN LISTA SSPR 568 bis (p.67). CERTIFICAT DE LUPTATOR PENTRU VICTORIA REVOLUTIEI ROMANE DIN DECEMBRIE 1989 SERIA RT NR 00237.ASTEPT VESTI DE LA CINEVA ,CHIAR SI DE LA DOMNUL MIOC.DOSARUL DIN 1996 NU MAI EXISTA NU STIU CE SA INTIMPLAT CU EL.AM DEPUS ALTUL:

  20. Eu totusi cred ca trebuie recompensati numai ramitii si urmasii atit . NIMENI NU A STRIGAT ‘VREM BANI’ , AM SRIGAT ‘VREM LIBERTATE’

  21. imi pare rau de ce se intimpla dar revolutionarii sint vinovati ca au ales reprezentantii care nu ia reprezentat, am mai spus si repet mereu chear de spuneti ca sint nebun o spuneti ca sinteti … p .si uite asa astai dreptate sint obligat sa va spun ca morti nu ma lasa ati tradat idealurile revoluti romine inca de la inceput FRONTUL DEMOCRAT ROMIN sa asumat un risc dar nu ati vrut auzii acum nui tardiv sa luptam incontinuare sa le ramina biletele de tren si celelante drepturii ca asta vor de fapt pentru inceput moartea cu picatura de apa , o sa fie propusa ce am spus eu drepturile revolutionarilor vor fi limitate ca de fapt nici pina acum nu sa respectat aceste drepturii in totalitate eu unul si acum ma lupt cu securitatea chear daca spuneti ca sint nebun astai adevarul se lucreaza inpotriva mea pe alte caii de psihologie de intimidare sa cad in depresii mina securitati o cunosc acum prin familie au mers din aproape in aproape numi ramine decit sami astept sfirsitul ca de dreptate nu stiu cum o sa fie atita timp cit nu se recunoaste adevarul de cei care in mod fraudulos au ajuns pe functi inalte in stat dar sprijiniti de oameni cu influienta sub masca ca sint revolutionarii nu nu sint revolutionari si sint sculele folosite inpotriva revolutionarilor care a muscat momeala in mai multe rinduri SINT FRONTUL DEMOCRAT ROMIN mariuse vezi cit este ceasul nu pot dormi ca gindul de libertate si al democratiei reale nu lam atins inca , am cerut in mai multe rinduri revolutionarilor sa adere FRONTULUI DEMOCRAT ROMIN dar nu a facuto nimeni toti vor functi si bani astai greseala eu unul nu am alergat dupa functi si banii am lasat ca sa ma aleaga cineva sa pot face ceva pentru ROMINIA dar digeaba am vorbit ca nimeni nu ma auzit , ma opresc aici din comentarii dar sint mult mai multe de spus si pus in aplicare noroc bun si sarbatori fericite da nu ca ale mele sanatate va ureaza un revolutionar care nu vreti sal recunoastetii FRONTUL DEMOCRAT ROMIN, VENITI SA SCOATEM MESAJUL FRONTULUI DEMOCRAT ROMIN ADRESA COMUNA BRAZI STRADA LALELELOR NUMARUL 76 VA ASTEPT TEL 0720175140 NOROC BUN MIRICA.

  22. REVOLUTIONAR IN MONITORUL OFICIAL POZITIA in act 67.Anexa nr 2;LUPTATORI PENTRU VICTORIA REVOLUTIEI ROMANE DI DECEMBRIE !)():::::::::RANITI.GROZAVESCU DANIEL PETRU
    DIN 26 februarie 2000

  23. IN LISTA RANILOR MAI LIPSESC PERSOANE .PRINTRE ACESTE PERSOANE RANITE SINT SI EU.––-ANEXA NR 2: LUPTATORI PENTRU VICTORIA REVOLUTIEI ROMANE DIN DECEMBRIE !–––RANITI––––:SUNT LA POZITIA 67. CE ZICETI VOI DESPRE ASA CEVA?

      1. cine ma poate indruma unde sa fac o plàngere ca sotul meu actual decedat este eliminat efectiv din lista ranitilor din revolutie cu toate ca a primit certificat si brevet de revolutionar. acum am vazut ca este eiminat – este inadmisibil asa ceva. a luptat alaturi de ceilalti mergea spre televiziune cand au fost impuscati la statuia aviatorilor. dvs unde ati apelat? multumesc anticipat

      2. Listele astea sînt ale celor care au cerut preschimbarea certificatelor conform legii 341/2004. Soțul dumneavoastră a cerut preschimbarea certificatului conform acestei legi?

  24. Buna,
    Va rog sa-mi raspundeti la o intrebare daca se poate.
    La revolutie am fost in armata , satisfacerea stagiului militar, pot obtine un certificat de revolutionar?
    Daca da in ce conditii, si de unde trebuie sa incep?
    Va multumesc,
    Stelica

  25. suntem,cred ,singura tara care a acordat asemenea ,,merite” pt. ,,revolutionari”.moral trebuiau acordate drepturi ca si la mutilatii din razboi si la urmasii celor morti,iar la restul ,,revolutionarilor”, diplome de participare,asa cum primesc sportivi si elevii .nu e drept sa dai pe viata un venit de peste 1500leiunor indivizi care nu merita asemenea cinste.[bisnitari,valutisti,pietari si alte asemenea indeletniciri cu care au avut acces la organizatile de revolutionari.]dupa gindirea mea, a fi ,,revolutionar” este ca si pensionarul militian sau securist ,de azi. rusinea sa le pateze fata ,ca obraz nu mai au,celor caresunt ,,revolutionari” si celor care le-au permis accesul.drept vorbind tara intreaga a fost revolutionara ,nu numai tagma,,revolutionarilor”de profesie ca asta sunt acestia.

    1. Domnule romanu robu, am senzatia ca nu cunoasteti istoria Romaniei, istoria adevarata nu cea predata in scolile comuniste. Probabil este bine sa va informati inainte de a face aceste afirmatii. In urma razboaielor, Regele a impropietarit cu cate 5 ha de pamant ostasii. Nu cred ca revolutionarii fac parte din tagma – bisnitari, valutisti, pietari si ce mai crezi dumneata – Se pare ca dumneata ai facut parte din cei cu carnete rosii, sau a i facut parte din ciripitorii care primeau solde pentru asta. Cred ca este bine ca si astazi, duăpa 25 de ani de la revolutie, sa foloseti CIOCU MIC.

  26. Domnul Robu ce virsta ai dumneata cum iti permiti sa jignesti ,,Istoria poporului roman,,?rusine sa iti fie sa te mai numesti roman! stii dumneta ce a fost in sufletul unui revolutionar care si-a lasat acasa copii si a plecat sa lupte pentru ca dumneta sa fii azi liber sa pui prostii si sa jinesti mii de oameni?

    1. robu raspunde:am 43 de ani ,eram soldat in timpul ,,revolutiei” si nu am depus si eu rugi de recunoastere ca revolutionar.lasa-ti constinta sa-te rasplateasca pentru lupta dusa.raman la ideea ca toti romanii au fost revolutionari nu doar cativa cu ,,merite deosebite”{celor de varsta mea cred ca le suna cunoscut omagiul} .mult succes in viitor tuturor romanilor adevarati .nu cred ca dacii, hiperboreenii si atlanti_stramosii romanilor_s-ar fi inghesuit la certificate de merit pentru participarea la lupte,asemenea temenele faceau doar fanariotii.

      1. Domnule romanu robu, am senzatia ca nu cunoasteti istoria Romaniei, istoria adevarata nu cea predata in scolile comuniste. Probabil este bine sa va informati inainte de a face aceste afirmatii. In urma razboaielor, Regele a impropietarit cu cate 5 ha de pamant ostasii. Nu cred ca revolutionarii fac parte din tagma – bisnitari, valutisti, pietari si ce mai crezi dumneata – Se pare ca dumneata ai facut parte din cei cu carnete rosii, sau ai facut parte din ciripitorii care primeau solde pentru asta. Cred ca este bine ca si astazi, dupa 25 de ani de la revolutie, sa foloseti CIOCU MIC.
        Uite, ca acum imi dau seama, erai in armata, probabil ai facut parte din cei care au tras in revolutionari. Pai vezi, trebuia sa ajungi in fata instantelor de judecata.

  27. scrieti ce stiti voi va laudati doar atit fapte sint FRPONTUL DEMOCRAT ROMIN cine a auzit de mine in 1989 suneti scrieti pe bloguri dupa mine uitati sa scrieti doar cititi si atit astept adevarati revolutionarii care au mai ramas ca partea mare au mrit . tel 0720175140.semneaza MIRICA A GHEORGHE adevarul revolutionar .

  28. Buna ziua, ma numesc Radulescu Maria, sotia Luptatorului Radulescu Niculae pentru Victoria Revolutiei Romane din Decembrie 1989- Luptator Remarcat Prin fapte Deosebite cu certificatul nr 00102 seria LRM-R, decedat la 7.02.2012. Avand o pensie de 541ron total insuficienta,va intreb daca eu ca sotie pot mosteni sau beneficia de aceleasi drepturi ca sotul meu. Va multumesc anticipat.

    1. Întrebaţi la Casa de Pensii dacă aveţi dreptul la pensie de urmaş. Posibil să trebuiască să renunţaţi la pensia dv. obişnuită dacă doriţi pensie de urmaş, dar trebuie să vedeţi care e mai avantajoasă.

    1. Dacă vreţi să ştiţi asta căutaţi singur în liste. La sfîrşitul articolului găsiţi lincuri către 6 liste (6 categorii care apar în Monitorul oficial), respectivele liste fiind alfabetice. Nu găsiţi adresa de domiciliu, ci doar data şi locul naşterii şi numele părinţilor. De aici puteţi deduce dacă persoana pe care o căutaţi apare în listă.

  29. DOMNULE MARIUS MIOC DORESC SA STIU DACA SE VORMAI DA ACELEA INDEMNIZATI PE CARE BASESCU SI CU BOC NILEAU FURAT. DACA STIITI CIND SE VOR PRIMI INAPOI SI DIN CE LUNA AL ACESTUI AN SE VOR DA INAPOI INDEMNIZATIILE EMAILUL MEU ESTE ACESTA:/balazs_7537@yahoo.com
    SA IMI TRIMITETI UN MESAJ PE EMAILUL MEU NEAPARAT SI CIT DE REPEDE DACA DORITI DUMNEAVOASTRA.
    VA MULTUMESC FOARTE MULT PENTRU INTELEGEREA MEA SUPARATOARE. INCA ODATA MULTUMIRI MULTE PEMTRU INFORMATIA CARE VIAM CERUTO.

    1. Nu am de unde să cunosc intenţiile guvernanţilor. Cred că nici între ei nu e unitate de vederi. Am remarcat că Mediafaxul (şi după el întreaga presă) a scris că indemnizaţiile revoluţionarilor deja au fost reluate în plată, dar e numai un proiect de ordonanţă făcut de SSPR care n-a fost încă aprobat. Urmăriţi Monitorul Oficial.
      http://wp.me/pjejF-3xw

  30. LA NOI IN CONSTANTA SANT MULTI REVOLUTIONARI DIN CADRUL ARMATEI DE LA SUBOFITER LA CONTRAAMIRAL DE CE OARE?,CHIAR COMISAR SEF LA M.A.I. AZI PENSIONAR MANEA SECRETARUL DE LA ORGANIZATIA LUI TURCU GHEORGHE,CURAT MURDAR, RUSINICA!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! DOMNUL GENERAL VOINEA OARE NU I-A DEPISTAT ,OARE SI DANSUL ESTE LA FIGURATIV CORUPT????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????

  31. ROMANIA NU A FOST IN CRIZA DE NICI UN FEL CRIZA A CREAT-O GUVERNAREA BOC,UDREA ,BLAGA BERCEANU,ION OLTEAN,PLUS DOMNUL PRESEDINTE AL ROMANIEI DOMNUL TRAIAN BASESCU, ROMANIA ARE DATORII EXTERNE DE 78 MILD. EURO DAR IN BNR EXISTA REZERVA IN AUR DE PESTE 100 TONE,ITALIA, SPANIA, PORTUGALIA AU DATORII FIECARE IN PARTE DE PESTE 1500 MILD. EURO, GERMANIA,ANGLIA AU FIECARE LA RANDUL LOR PESTE 7000 MILD. EURO,IAR CULMEA IRONIEI S.U.A. ARE DATORII [ 4200000] DE MILD. DE DOLARI ,AM SCRIS BINE ACESTE DATE SANT LUATE DIN STATISTICA , MONDIALA, DE PE NET, CU STIMA SI RESPECT.

  32. CE REVOLUTIONAR A FOST TARARACHE MIHAI, NASCUT LA SINOIE , CARE A DAT MITA CONSISTENTA LUI VASILESCU PRESEDINTE DE ASOCIATIE DE REVOLUTIONARI DIN CONSTANTA, ALO SSPR SANTETI PE RECEPTIE, LA FEL PROCURORUL GENERAL,D.N.A. ROG SESIZATIVA DIN OFICIU, ASA SA NE AJUTE DUMNEZEU!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

  33. militarii in termen din perioada revolutiei sunt sau nu revolutionari,au sau nu anumite drepturi,beneficiaza cu ceva pe urma legilor si ordonantelor in vigoare pe urma revolutiei din decembrie 1989?acesti oameni pot dovedi clar cu livretul militar ca au fost prezenti pe toata perioada revolutiei,nu ca altii care au dormit sau au gasit alte scuze,iar apoi au devenit REVOLUTIONARI!

    1. SI EU AM FACUT ARMATA LA TIMISOARA.AM FOST RANIT ,POT ORICIND DOVEDI,CU LIVRETU SI BILETELE DE SPITALIZARE,AM FOST SI SERGENT AVANSAT,FIGUREZ LA POZITIA 67 CERTIGICAT NR 00237.PRIMUL DOSAR A DISPARUT,AL II-LEA II DEPUS ACUMA 2 ANI DE CATRE PRESEDINTELE DE LA RESITA LA SSPR ,PINA ACUMA NICI UN RASPUNS. CU STIMA SI RESPECT GROZAVESCU DANIEL PETRU

      1. ar trebui sa ne stringem cit mai multi fosti militari in termen de la re volutia din decembrie 1989 si sa facem ceva,sa ne bage si pe noi in seama cineva!tota lumea vorbeste doar de acei REVOLUTIONARI care au stat inchisi in casa alaturi de neveste,familii,amante,etc. si se uitau la tv. ei sunt adevarati luptatori,eroi cu merite deosebite si raniti de cioburi de sticle si pahare in timpul revolutiei din casa, linga cei dragi!stiti citi bani primeste un urmas de veteran de razboi in comparatie cu un asa numit REVOLUTIONAR? unde a fost mai greu? in revolutie sau in razboi? de veterani si urmasi de razboi nu mai vorbeste nimeni,sunt dati uitarii! daca ar in cepe un razboi pe cine trimite pe front? pe REVOLUTIONARI sa pe amaritii de fosti militari in termen-carne de tun?

      2. AR TREBUI SA N$E ADUNAM TOTI SI SA PLECAM SPRE BUCURESTI TOTI MILITARI IN TERMEN CARE AU FACUT ARMATA LA REVOLUTIE CU LIVRETU SI CU CERTI FICATELE DIN SPITALE CEI CARE AU .EU POT DOVEDI SI VERBAL SI PRIN ACTE SI BINEINTELES PRI CICATRICELE CE LE AM PE MINE 4 OPERATII IN 26 DE ZILE 90 DE ZILE AM STAT IN SPITALUL MILITAR DIN TIMISOARA.

    2. Faptul de a fi prezent în perioada revoluţiei nu dă automat dreptul de a beneficia de certificat de revoluţionar. Studiaţi textul legii 341/2004. Referitor la cei care au dormit sau au găsit alte scuze iar apoi au devenit revoluţionari, dacă cunoşteaţi asemenea cazuri şi n-aţi făcut contestaţie cum vă dădea dreptul legea, înseamnă că sînteţi complice.

      1. DOMNUL MEU AM CERTIFICAT CHIAR DIN 1996 dar acuma ii la schimbat prea putini au trecut prin chinurile mele certificatul nr 00237 ,deci printre primele.Acuma asteptam sa vedem. Eu unul nu am dormit ,am fost si pe CALEA LIPOVEI,IN CIMITIR SI LA GARD LA UNITATE,AM FOST IN MULTE LOCURI.

  34. complice sunt cei care l-ea eliberat certificatele prea usor. subiectul care ma framinte era cel al militarilor in termen, daca citeai bine textul. ca si dumneata, toata lumea il ocoleste. de ce? au fost niste fraieri ca sau aflat in acele momente in armata, ca au stat in alarma de gradul zero, ca au facut garda aproape non stop, ca au aparat patria? de ce nu vorbrbeste nimeni despre ei? n-au avut nici un rol? au fost invizibili?

  35. STIMATE DOMNULE MARIUS MIOC,SANTEM TOTI COMPLICE,DACA SEFII MARI,FOSTI,SECRETARI DE STAT AU FOST ,SI SANT LA RACOARE,DECI OAMENI CU STUDII,CE MAI PUTEM SPUNE, DE CEI FARA ACESTE CHIAR MINIM UN LICEU,PENTRU A SE FACE CURATENIE,TREBUIE UN SINGUR LUCRU,SI ANUME,PENTRU FIECARE IN PARTE,SA FIE SUPUS LA DETECTORUL DE MINCIUNI,SI DE CE NU PENTRU A NU MAI FI SUSPICIUNI CA AU FENTAT DETECTORUL PRIN MINCIUNA,SE POATE APELA,LA CE A PROPUS STEFANESCU MARIAN,CAND A FOST IN AUDIENTA LA [SS] PE [07-08-2012] ANUME SE OFEREA, SA FIE PRIMUL, CARE SA FIE,VERIFICAT DE UN DOCTOR PSIHOLOG SPECIALIZAT ,IN HIPNOZA, PRIN REGRESIE,NUMAI ATUNCI,SE VA SCAPA DE SUSPICIUNI,DE ASA NUMITI REVOLUTIONARI FALSI,INFILTRATI IN RANDURILE NOASTRE,DAR CRED CA CE A PROPUS, STEFANESCU,SE VA IZBII DE UN ZID DE NETRECUT, VA FI REFUZAT DE [SS] ,ANUME CA VA PRIMI CHIAR AMENINTARI ,BINENTELES DE LA CEI, CE SE STIU CU [ MUSCA PE CACIULA],INTRUCAT ASTAZI CHIAR, DACA ROMANIA ESTE MEMBRA IN: N.A.T.O ,U.E. ,IN CONTINUARE ADEVARUL SUPARA SI ESTE TABU,VEDEM IN REALITATEA DE ZI DE ZI, CUM LA TV VIN PARLAMENTARI SI AU EXPRESII PRECUM [NU DAM NUME] INTRUCAT ORI MINT ,LE ESTE FRICA, SANT NESERIOSI,AROGANTI,SI FRAIERUL DE ROMAN SE DUCE LA VOT,PENTRU O SACOSE CU TE MIR CE,DIN CAUZA SARACIEI EXISTENTE IN ANUL DE GRATIE 2012.

  36. Asi dori sa stiu, daca o persoana care in timpul revolutiei se afla in timpul serviciului militar si a fost pe baricada si a ‘luptat’, are dreptul la un certificat de revolutionar.VA MULTUMESC

    1. Nu cred că în decembrie 1989 militarii au ridicat baricade. Au fost la baricadă numai ca să distrugă baricadele ridicate de revoluţionari, caz în care nu au dreptul la certificat de revoluţionar, conform art. 8 din legea 341/2004.

  37. IN 21 DEC> 1989 AM LUAT PARTE LA DEMONSTRATIA DIN FAta COMITETULUI CENTRAL PINA JN ZIUA DE22 DEC> 1989 DECI AM PARTICIPAT EFECTIV LA REVOLUTIE DAR FIIND DE LA 105 KM DE BUCURESTI NIMENI NU MA INFORMAT CA AS PUTEA FI SI EU REVOLUTIONAR CE AS PUTEA SA FAC PTR, A BENEFICIA SI EU DE CERTIFICATUL DE NEVOLUTIONAR PTR> CA AM PARTICIPAT EFECTIV LA REVOLUTIE SI MI AM PUS VIATA IN SLUJBA LIBERTATI SI DE 22 DE ANIEU NU AM BENEFICIAT DE NICI UN DREPT CARE MI SAR FI CUVENIT PE DREPT

  38. eu am fost impuscat la data de 02 feb 1990 la Targoviste dar la noi aufost impuscaturi si in martie la unitatea 14 17 unde a fost executat Ceausescu dar eu nu sunt erou .pt ca am depasit limita legala de 24 de ore de erou. Deci eu nu beneficiez de nimic DAR sunt altii care nu stiu cum arata un cartus si primesc bani sa va ajute D-zeu

  39. dupa cum stiu eu revolutia s-a incheiat pe 30 ianuarie oficial si eu vai de mine am depasit cu o zi si jumatate] dar tot nu sunt revolutionar si altii care nici n-au fost acolo sunt
    oare pentru ce>
    ca sunt ungur>maghiar ? sau pentru altceva?
    ?nu inteleg.

  40. buna ziua
    va prezint urmatoarea situatie: CRIMPITA MANOLE DANIEL este revolutionarul cu nr. 71232.
    erou al revolutiei in urma actiunilor militare executate de unitatea militara de elicoptere de la Titu.
    dar in acea perioada respectivul era elev al Scolii Militare de Ofiteri de Aviatie de la Boboc, alaturi de alte sute de elevi, unde nu au avut loc actiuni revolutionare. prin dare de mita a reusit sa ocupe un loc de revolutionary, si implicit avantajele acestui statut. Ce parere aveti?
    in present este ofiter al armatei romana la baza aeriana de la Otopeni. dl. dusa nu sesiseza acest fapt?
    dar DNA?
    va multumesc

  41. De 23 de ani incerc sa il obtin dar din pacate de fiecare data intimpin bariere. Tin sa mentionez ca ma incadrez in temeiul legii 42 / 1990 si am facut nenumarate petiti la tote institutiile posibile si la presedentie.

    1. CEAU CRISTI SI EU IS LA FEL CA SI TINE, EU AM FOST RANIT LA TIMISOARA 90 DE ZILE DE SPITALIZARE.PRIMUL DOSAR A FOST DEPUS IN 97,ESTE DISPARUT, al II-LEA L-AM DEPUS ACUMA 2 ANI.LA PRESEDINTE AM SCRIS SI EU;NICI UN RASPUNS ;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;NUMAI AVOCATU NE AJUTA.

      GROZAVESCU DANIEL-PETRU*****************ANEXA nr 1 si 2 DECRETUL nr 37/200+++++++++++++ANEXA nr 2 la DECRETUL NR37 din 26 februarie 2000

      EU PE PRIMUL IL AM ,nu vrea nimeni sa-l schimbe

      LUPTATORI PENTRU VICTORIA REVOLUTIEI ROMANE DIN DECEMBRIE 1989 Raniti

      1. Tatal meu este revolutionar remarcat prin fapte deosebite , dar nu a primit niciodata imdemnizatia de revolutionar , iar in 2007 a decedat . Se mai poate face ceva ca sa iau imnemnizatia de revolutionar din urma ?? Daca ma puteti ajuta ma puteti contacta la nr : 0764159734

  42. De aceea este bine cand baga-ti dosarele de Pensie sa va face.ti copy dupa el, si sotului meu ea disparut din dosar acte importante dar spre norocul lui eu am facut copy dupa orice fel de act care le,am depus la casa de pensi si cum spunea ca lipses.te ceva eu le dam acel document , iar disparea iar le dam s.m.d

  43. Buna ziua stimate domn; Ma numesc Paraschiv Dumitru si am o nelamurire, cum pot fi recunoscut ca luptator al revolutiei din 1989i impuscat in picior???A doua mea nelamurire este urmatoarea:Unde sunt actele pe care le-am dat d-lui Dan Iosif inainte sa moara mai precis in luna ianuarie 2004 pentru a fi recunoscut ca luptator al revolutiei??? Cu stima si deosebit respect….

    1. Actele pe care le-ați dat lui Dan Iosif cereți-le la familia lui Dan Iosif.
      Recunoașterea ca rănit în revoluție e tardivă după legea actuală nemaiputîndu-se depune dosare. Doar dacă apare o schimbare în legislație.

  44. Eu ce sa mai zic? In 21 dec. 89 impreuna cu 5 prieteni-si elevi de ai mei,eram prof., am plecat din Zalau la Cluj si de acolo la Bucuresti. La cluj am, scapat in 21-21 ca prin urechile acilui dupa ce s-a tras asupra noastra, murind altii,iar la bucuresti am fost primiti cu gloante si unulk a cazut la datorie. Am primit din parte atov. Iliescu diploma de merit cu tot ce se putea scrie pe acea diploma, am depus dosarul la Bucuresti si nimic. Am solicitat o cferere de raspuns si ni s-a spus ca nu existam la ei in evidenta. Cu alte cuvinte nu ne-a inregistrat nimeni sau mai bine zis ca s-a pierdut arhiva. Asa ca am ramas fara absolut nimic doar cu o legitimatie sa o pot arata nepotilor. Si cand ma gandesc acuma ca eram asa de pornit si am riscat atat. Pentru ce? Pentru ca unii care nu au fost deloc sau-cazul multora -au iesit in fata casei si atat,iar acum au o gramada de avantaje. Ca sa nu mai zic ca eu cunosc personal stiu persoana care a luat 1700 lei/lunar ca revolutionar, plus ca a primit nu stiu cat pamant pentru ca era seful armatei si a reusit sa o scoata pe usa din dos pe fosta prim-secretara a judetului sa nu fie linsata de multimea dezlantuita. Asta da, tovarasi !!!

  45. Nu sint toti ranitii,ati mincat din ei.Haideti fratilor ,cu Probleme sa ne adunam,sa ne capatam drepturile,eu am fost mintit ani de zile,mi-au dat disparut dosarul,banditii

  46. la e-mailul meu de mai sus,nu am primit raspuns,dar sper sa-l primesc de la tribunalul brasov..ce ma intriga,este ca,pe lista revolutionarilor remarcati publicata aici apare la nr.1496 Bobocea Vian,
    Asta a fost la Fabrica de Paine ing.productie,a vazut revolutia la tv.si are certificat nou la lg.341,si eu ca am facut garzi pana-n 26 dupa impuscarea lui ceausecu,nici pana azi nu am primit certificatul preschimbat..

  47. Pentru toti militarii in termen din 1989,care ati luptat in timpul revolutiei alaturi de revolutionari si aveti martori colegii vostri de armata ca nu ati intreprins nimic impotriva revolutiei -si sigur nu ati facut asta,deoarece erati anchetati si condamnati pana acum- cautati-va,uniti-va,faceti o asociatie,angajati avocati,iesiti in strada si la govern si cereti-va drepturile ! Fara eroismul dv din acele zile,cand desi erati cu arma la spate ati fost unii iinjurati si scuipati,fara a avea alta vina decat aceea ca purtati uniforma militara,revolutia putea lua -Doamne fereste -un curs mult mai tragic ! Nu trebuia sa moara nici un suflet de roman,trebuia sa cada C. fara varsare de sange,libertatea de care ne bucuram astazi este cladita din oasele si sangele neprihanitilor nostri tineri -FLORILE ROMANIEI LIBERE – nimeni nu avea dreptul sa dispuna viata semenilor sai,din pacate nu exista cuvinte care sa aline durerea familiilor eroilor martiri,pentru ca eu unul as face orice sa le ridic piatra care desi este la cimitir,le apasa pieptul de 25 de ani ! Dumnezeu sa va dea putere sa duceti greaua suferinta pana la capatul vietii ! Iar noi pacatosii,care am scapat de moarte sa luptam impotriva urgiei abatute asupra noastra de vremelnicii si netrebnicii conducatori !

    1. HAIDETI FRATILOR SA NE UNIM SA NE LAUAM DREPTURILE MA PUTE-TI CONTACTA VIN ,P E FACEBOOK RANIT GRADUL 2 astept raspuns pe face book

  48. Am fost revolutionara mi sa eliberat o adeverinta din bucuresti dar au ars intr-un incendiu toate actele va rog daca ma puteti ajuta cum pot sa iau dovada ca am fost revolutionara in bucuresti mentionez ca pe atunci mă chema Culea Daniela din Braila si am păzit maternitate Filantropia Bucuresti.Pot primi informatia pe email.orasanudaniela@yahoo.ro

    1. Dosarele pentru preschimbarea cetificatului de revoluționar trebuiau depuse pînă în 30 aprilie 2010 (Legea 391/2009). Dacă n-ați depus dosar pînă atunci, nu știu ce v-ar folosi acum o adeverință.

  49. Buna ziua sunt si ru fiica unui participant la revolutie bn tatal meu pazind comuna 23 august jud constanta la intrare avand arma in dotare ce nu inteleg eu de ce oameni care stateau atunci in casa la caldura au luat sute de milioane iar tatal meu nu a luat nimic el numai este in viata din 2001 imi puteti spune ce pot face in continuare ptr a lua drepturile tatalui meu va multumesc domnul mihoc

    1. Faptul că a păzit intrarea comunei 23 August cu arma din dotare nu reprezintă ceea ce legea 341/2004 numește merit deosebit la revoluție. Așadar nu puteți face nimic deoarece din punct de vedere legal n-au existat niciodată drepturi ale tatălui dv. pentru participarea la revoluție. Nici oamenii care au stat acasă la căldură nu au drepturi legate de revoluție.

  50. Intreb persoanele care sunt in fruntea acestei asociatii daca militarii care au fost in slujba poporului pot beneficia de carnet de revolutionar?

  51. DE IERI DOAMNA ASIEI ELENA ESTE REVOLUTIONARA -CU ROL DETERMINANT-,LA VREMURI NOI TOT EA LA PRIVILEGII { IN TRECUT, DAR SI IN PREZENT} IN DECEMBRIE 1989,DOAMNA ASIEI ELENA ERA TOVARASA SECRETARA DE PARTID LA U.J.C.O.O.P. CONSTANTA,O SPUNE ALT REVOLUTIONAR,SI ANUME:SURUGIU FLORIN,EL ERA ELECTRICIAN SI ERA CONTROLAT DE TOVARASA INGINERA CE ERA SEFA LA DEPARTAMENTUL CU PROTECTIA MUNCII,AZI I-AM TELEFONAT IN NUMEROASE RANDURI,?,ACESTA REFUZA SA RASPUNDA LA TELEFON? AM CONFIRMARE VERBALA DE LA ALT REVOLUTIONAR,CA NU VREA SA-MI RASPUNDA LA TELEFON?DAR NU AM ACCEPTUL DANSULUI DE AI POSTA SI NUMELE SAU AICI?IAR TOT ACEST DOMN MI-A SPUS CA TOVARASA ASIEI ELENA SE AFLA PE DATA DE 22 DECEMBRIE 1989,LA ORA DECLANSARII REVOLUTIEI LA CONSTANTA IN BIROUL PRIMULUI SECRETAR P.C.R. JUDETEAN-MIHAI MARINA- LA O CAFEA?.CE PARERE AVETI TOTI REVOLUTIONARII CE SCRIETI AICI? LA FEL DOMNULE MARIUS MIOC? ORCUM VOI FACE CONTESTATIE LA C.P.R.D. SINGUR,INTRUCAT CEI DOI, AZI, NU SANT CU ADEVARAT REVOLUTIONARI ONESTI?!

  52. Daca se poate am o intrebare pentru ranitii din revolutie din Sibiu .A primit cineva drepturile de revolutionar conform Legii 341/2004, insa pana la aceasta data nu s-a efectuat nici un transfer de teren in acest scop – de altfel, Primaria nici nu are un interes sa obtina astfel de terenuri. Au trecut doar 27 de ani ? cine face legea ? daca nu este si respectata ….

  53. Buna ziua, ma numesc Rosca Nicolae Claudiu si sunt din Focsani , unde la data de 21 decembrie 1989 lucram la una din cele doua centrale telefonice din oras, adica CTA 1 si unde impreuna cu colegii mei am fost fortati sa nu mai parasim locul de munca pana pe data de 27 decembrie .In toata aceasta perioada am fost o unitate militara a trimis o grupare militara de 20 de militari care au venit cu arme de foc sa ne pazeasca ca noi sa putem lucra si sa avem echipamente tehnice in functune ca sa se poata vorbi la telefoane in cele mai bune conditii .Tot in acea perioada sa tras in cladirea telefoanelor si din cladire in exterior.Tot in acea perioada sa trimis de cate securitate unica tancheta antitero ca sa traga in cladire pentru ca se considera ca noi din interior foloseam luminile de la cap de rand le la echipamente care ne indicau anumite blocaje si deranjamente ……ca le foloseam in cod morse pentru a comunica cu teroristii …..total fals…..si mai multe alte detalii.Acestea fiind spuse va rog sa ne indicati unde am putea astazi sa ne indrepta cu aceste declaratii ale noastre, mult mai complete……pentru a ne cere drepturile ca si alti romani care le-au dobandit deja. Cu stima, Claudiu Rosca

    SI vrem acest lucru dupa 27 de ani datorita faptului ca s-au dovedit a fii beneficiari de aceste drepturi oameni care defapt nu aveau dreptul,,,,,,,vreau ca eu si colegii mei de atunci sa ne putem prezenta si dovedi ce si cum am participat la catigarea acestor drepturi.

      1. Buna ziua, sincer ma surprinde comentariul d-voastra atat de sec , in ceea ce priveste intrebarea mea.
        Eu am relatat doar un moment intamplat la acea perioada si cum am si spus in inscrisul meu ……ca vom da mai multe detalii care sa reflecte ceea ce eu si colegii mei am facut in acea perioada, ……Intrebarea mea catre d-voastra era urmatoarea .
        Unde ne putem adresa cu declaratiile noastre scrise si verbale a tuturor colegilor care au fost retinuti la serviciu in conditii de teroare, daca puteti sa ma ajutati.si a militarilor care au venit in cladire.
        Acum sa va mai dau niste detalii, care pe mine si pe noi ne-au condus la ideea ca AVEM DREPTURI ca toti cei care si le-a cerut si le-au primit.

        In seara de 21 decembrie eram la etajul 3 al cladirii, in sala cu echipamte care asigurau buna functionare a legaturilor telefonice a orasului in care noi am intervenit sa remediem si sa repunem in comuinicatii telefoanele tuturor celor care participau activ la fireasca revolutie si unde am fost amenintati cu bombardarea cladirii de catre tancheta antitero trimisa de la sediul securitatii.Atunci ca sa stingem conflictul dintre noi si cei de afara de langa tancheta securitatii si a grupului de oameni civili si a militarilor care se adunasera langa tancheta care bagasera proiectil pe teava de tragere am acos o carpa alba pe usa intredeschisa si am fluturato afara ca sa o vadata cei din tancheta. care o aveam in dotare pentru curatarea contactelor din cadrele cu echipament , si am transmis prin acest gest ca ne-AM PREDAT
        Ulterior acesttuil fapt s-a format o echipa de civili si militari care s-a organizat sa vina sus in centrala telefonica sa verifice ce se intampla cu acele lumini care erau de mai multe culori la fiecare cap de rand de echipament si care ei credeau ca in acest fel noi comunicam cu teroristii.
        Au urcat in cladire si sub presiunea armelor a trebuit sa ii primim si sa le demonstram cu fapte ca noi suntem acolo ca specialisti in comunicatii care avem obligatia sa intretinem si sa repatam tot ce tine de acele echipamente care asigura cbuna functionare a telefoanelor de la consiliul judetean , unde se formasera si lucra frontul salvarii nationale din focsani
        Si telefoanele de la armata si toate.
        Am izolat telefoane de la sediul securitatii din focsani……prin scoaterea a niste bobine din repertitor.
        Am descoperit ca telefonul de acasa a presedintelui frontului salvari nationale constituit la focsani adica a d-ului LIVIU IOAN STOICIU ERA ASCULTATde catre cei de la securitate
        Atunci un coleg in care avem incredere a plecat acasa la el si i-a schimbat telefonul.
        Aveam un cadru cu echipamente care era alimentat cu un cablu care ducea direct catre cladirea securitatii din focsani…..acel cadru l-am izolat prin tehnica noastra ca sa taiem posibilitatea comunicarii celor prinsi in c ladirea securitatii cu restul lumii…..lucru care daca revolutia nu reusea……eram arestati si impuscat mai mult ca sigur…..

        Si multe alte fapte s-au intamplat acolo …..dar pe care cei mai multi din exterior nu le stiu si nu le stiau daca NOI nu ne hotaram sa ne cerem drepturile ca multi altii care deja beneficiaza de ele.

        Si mai cred ca eu si colegii mei avem de povestit lucruri REALE DREPTE SI CORECTE intamplate in acele zile de teroare si teama …….si d-voastra va antepronuntati in ceea ce ne priveste fffff usoram am vazut…..prin raspunsul pe care mi l-ati dat.
        Eu am incredere ca cei care ne vor asculta……vor aprecia ca am facut mult mai mult decat au facut cei care aveau 5ani in anul 1989 in decembrie dupa cum dezvaluie presa de azi , sau au stau acasa la cadura cu cana de ceai in mana si au privit la televizor desfasurarea revolutiei si au primit acele drepturi pe care ar trebui sa le primeasca TOTI CEI CARE AU AJUTATT LA reusita revolutie
        .
        Sa nu uit ca si colegii de la sectorul radioreleu din focsani au trait aceleasi clipe de groaza ca si noi
        Si ei au ramas retinuti in cladre si au asigurar buna desfasurare a transmisiilot tv din focsani si din tara , pentruca erau conectati la lantul de radio relee national care a functionat pe toata perioada acelor zile impecabil……..si asta datorita lor ca au colaborat cu toti cei care au lupat pentru a invinge…..

        Acum ca v-am detaliat cateva momente ……nu ca astept de la d-voatra personal ceva dar cred ca daca tot am gasit acest blog pot sa comunic si sa aflu UNDE NE PUTEM ADRESA NOI c-a sa putem ne cerem drepturile.

        Va multumesc si astept raspuns …….si comentari evident daca considerati…..
        ……

  54. Buna ziua, inca mai astept o informatie de la d-vostra, sau si comentariu pe baza celor scrise de mine mai sus…….Rosca Claudiu din Focsani

    1. V-am spus deja că după părerea mea nu ați săvîrșit nici o faptă deosebită în revoluție care să vă îndreptățească să primiți niște drepturi. Pentru situațiile că alții au primit drepturi fără să fi săvîrșit fapte deosebite în 1989 aveați posibilitatea să faceți contestație, dat fiind că numele celor care au primit certificate au fost publicate în Monitorul Oficial.
      Am deasemenea îndoieli că întîmplările pe care le povestiți s-au petrecut în seara de 21 decembrie. Bănuiesc că doar din seara de 22 decembrie, adică după fuga lui Ceaușescu, s-au întîmplat, dar datorită trecerii timpului memoria vă joacă feste.

      1. Cum dracu s au dat aceste certificate…..n am sa inteleg. Un domn a[are aici ca luptator in revolutie cand de fapt el manca porcul la tara cu familia atunci. Doamne, cata minciuna! a PROFITAT,A MITUIT SI ACUM ARE ZECI DE SPATII INCHIRIATE.

      2. Cred că mințiți. Nu dați nici un nume ca să se poată verifica ce spuneți, iar cei care au certificat de revoluționar puteau primi maxim una bucată de spațiu în chirie pe baza acelui certificat, nicidecum „zeci de spații închiriate”. Dacă cineva are „zeci de spații închiriate”, atunci le are fără nici o legătură cu certificatul de revoluționar.

  55. Sunt un fost participat la Revoluția din decembrie ’89 (niciodată nu am cerut drepturile de revoluționar. ..Și nici no sa le cer vreodată ) Vroiam dacă este posibil o lista a „revoluționarilor ” din Targu Neamț județul. Neamț. …De recent margand în concediu în tara am aflat cât de ușor poți intra în posesia „pensiei de revoluționar „….Așa o fi?…Va mulțumesc

    1. Aveți la sfîrșitul acestui articol legături cu listele din Monitorul Oficial. Puteți singur să vă uitați dacă cunoașteți persoane din orașul care vă interesează. În Monitorul Oficial a fost trecută localitatea de naștere a persoanelor respective, nu localitatea în care au activat la revoluție.
      Legat de bîrfele pe care le-ați auzit în concediu, deoarece nu cunosc ce anume ați auzit nu pot spune dacă este sau nu așa.

  56. nu stiu cine a facut listele… dar sint foarte multi care nu sau inregistrat nicaieri…. cum ar fi sotia mea (pe vremea aia necastorita) care a participat la ,,revolutie” timp de 2 zile chiar unde se tragea …in centrul Bucurestiului unde erau tancurile etc la Comitetul Central… a ajutat acolo 2 zile si 2 nopti… a ajutat raniti… a carat munitie… singe… etc… pina au intrat in Comitetul Central… dupa f putin timp… citiva ,,lideri” mai smecheri care stiau ce se intimpla cu adevarat ,… iau scos afara si trimis acasa! La timpul respectiv sotia mea (mai tirziu) avea 19 ani. Nu este integistrata nicaieri… nu are nici u certificat de ,,revolutionar”…nu beneficiaza de nimic …. ca altii care au… si care NU au fost acolo! Astazi ea poate doar sa dovedeasca cu detalii precise despre noptile alea.

  57. eu aveam 11 luni la acel timp,mama m-a luat in brate si s-a urcat intr-un tren catre bucuresti,a fost oprita la Ciulnita si data jos din tren,tinuta in frig si fara mancare si apa…o salvare a fost chemata pentru ca nu mai respiram din cauza frigului…tinut in camera de garda pt 2 zile apoi…toti doctorii au zis ca mor in 2-3 ore si ca ar trebuie sa se duca acasa mama si sa ma lase acolo. Altii au primit certificatul de „revolutionar” doar pentru faptul ca au stat acasa…

  58. Rosca Nicoale Caludiu, cu tot respectul dar chiar sunteti penibil !…scopul nobil al Revolutiei a fost doar inlaturarea dictaturi comuniste, libertate, mancare, benzina, nicidecum aparitia altor loaze care emit pretentii nejustificate.Nu te judec prea aspru stiind ca sunt multi praduitori care au obtinut astfel de cetificate desi activitatea lor in acele zile este necunoscuta sau dubioasa.

  59. Buna ziua,
    Abia acum am vazut comentariul de la krudus Says si sunt oripilat de cum gandesc unii oameni , in contextul in care nu ma cunoste personal , ,dar isi permite sa emita comentarii vizavis de persoana mea, precum ca sunt” penibil”……
    Acum il intreb si eu …de ce ma considerati penibil domnule, pentruca am incercat in cateva randuri sa aduc la cunostinta celor care acceseaza acest blog, cateva din intamplarite traite de mine si de colegii mei ,la momentul zilelor 21, 22,23,24, si 25 decembrie 1989 si care dupa parerea mea INSEAMNA ca am participat intro oarecare masura , mai mica sau mai mare la evenimentele din Romania la acele date..!!!!!..
    Totodata , cum va permiteti sa ma categorisiti”” LOAZA”….in conditia in care ….ati cere un drept este normal pentru fiecare cetatean ….oriunde s-ar afla pe lumea asta!!!!
    CU CE DREPT d-voastra doriti sa nu pot face acest lucru pana la capa…..t
    Am cerut sa imi dati d-voastra ceva ….sau v-am bagat mana in buzunar sa va iau ceva…..
    Este tipic romanesc astfel de comportament ….din nefericire…mai ales din partea celor care deja si au capatat acest drept din partea statului
    Cu adevararurile spuse si dovedite de ei, cum dealfel am dori sa facem si noi….dar surpriza ….ca intervin acesti oameni care incearca sa ne determine sa nu ne mai dorim sa continuam acest demers ….care, repet, EU si colegii mei ne dorim ca adevarul despre NOI sa iasa la suprafatra , adica sa fie cunoscute de persoane care pot evalua la adevarata realitate cele declarate de noi in termenii cei mai LEGALI posibili
    Si daca aceste lucruri ne conduc catre recunoasterea unor drepturi , de ce sa nu o facem si aici pe blog…???
    Repet intrebarea …de ce d-voastra sunteti atat de inversunati impotriva altor cetateni care isi cer aceste dtrepturi….???
    Aveti ceva de pierdut ….???
    Ce interes aveti sa ne jigniti si sa incercati sa ne determnati sa renuntam la acest demers legal al nostru….?
    Oare de ce credeti ca doar d-voastra puteti avea acesta recunostere…???
    Vad ca incercati pe toate caile sa ii descurajati pe acei oameni care , este adevarat ca timp suntem in intarziere ca si cererea de recunoastere a acestui sau acestor drepturi, dar cu siguranta cei indreptatiti nu sunt asa ca si d-voastra….
    Drept urmare va rog sa ii sustineti pe cei care vor sa demonstreze acest lucru cu documente si declaratii si ….nus orice alta dovada in asi primi drepturile oferite de statul Roman , indiferent cum se numesc sau din ce zona a tarii provin, atata timp cat sunt corecti si drepti in ceea ce declara si sustin.
    Totodata va rog sa numai folositi sintagme precum….”Din cele relatate de dv. nu observ ca dv. să fi săvîrșit vreo faptă deosebită în revoluție pe baza căreia ați putea cere drepturi”….pentruca a sustine D-voastra asa exprimari , ar trebui sa veniti si cu certificarea care va da acest drept…!!!!!
    Deocamdata atat.
    Dar astept in continuare comentarii care sa conduca catre normalizarea acestor situatii , indiferent daca unii vor sau nu.

    UN DREPT AL FIECARUI CETETEAN ROMAN POATE FI ORICAND CERUT SI APROBAT DE CATRE CETATENI CARE SUNT CORECTI, ONESTI SI INDREPTATITI SA FACA ACEST LUCRU.

    Ca si la refugiati …..dupa multi ani li s-au acordat drepturi , atunci cand au cerut sau atunci cand si-au dat seama ca pot dovedi aceste recunoasteri
    .

  60. Bună ziua , in zilele de 22-25 am fost și eu în acele grupuri din care uni au murit alți au fost bătuți la parterul televiziuni dintre aceia am fost și eu , am luat doar un par pe spinare deși aveam doar 17 ,11 lunii am văzut cum tot oameni cu banderole pe mini ne-au luat la bătaie de atunci m-am speriat rău și am fugit acasă . In 22:12 1998. Pina in 25:12:1998 am fost înregistrat la metrou gară, daca ar fi fost de râu toți care au optinut certificatele nu le-ar fi luat și ar fi aruncat vina toată in spatele nostru celor care acum nu am optinut certificatele asea se vede dreptatea sau democrația lui Iliescu și mafia lui .

    1. Pai dece listele cu certificate ,datine toate cataloagele cu adevărați revoluționari nu cu pirliti care a platit sa fie trecut în monitorul oficial . Asta e o hoție lasă omul sa se vadă pe catalogul in care sa înregistrat de bună voie, eu unu nu mă văd în lista monitorului oficial asta da de înțeles că acolo sa luat pe ales sau care a dat dreptul mai gros .

  61. Buna ziua..am fost luptator in Revolutie..nici pina acum nu am primit nici un raspuns de la acest dosar…si am fost in Timisoara…dar cred si sigur Mafia a lucrat…dar doresc sa imi vad dosarul…stiu bine si imi aduc aminte am depus dosarul la o doamna bruneta pe nume Sanda…aici este buba..ca am vazut ca lua dosare pe sub masa.cu bani…deci stiu prea multe….astept un raspuns..sau sa fi contactat..multumesc anticipat.

  62. In baza la ce sau dat certificatele? ce probe? ce dovezi? sau cum se procedeaza? a existat vre o lista initiala atunci pe loc? intreb deoarece , sotia mea pe atunci (avea virsta de 19 ani) chiar a participat timp de 3/4 zile in luptele din fața C.C. ului. Dar niciodata nu a cerut nimic… ca si cum nu sa intimplat nimic. Iar acum mise pare incorect ca unii care au stat in fața tv ului sa beneficieze de certificatele astea! As aprecia orice sfat! Multumesc!

    timp de 3 zile in față la C.C.

  63. Buna ziua

    Ma numesc Georgeta Minzu si am particular la Revolutia din 1989. As for sa stiu cum sa ma inregistrez pentru certificatul de revolutionar

    Cu stima
    Georgeta Minzu

  64. Buna ziua,ma numesc Ranghet Adrian,am participat la Revolutia din 1989,sunt expus in poze de la Revolutie la Muzeul din Arad ,toti prieteni mei rid de mine pentru ca nu am certificat de revolutionar ,mai pot obtine certificat acum?Multumesc.

  65. D.le Mioc,
    Este o mare mizerie faptul ca militarii au fost exclusi din aceasta lege.Au fost exclusi . .dar se gasesc destui pe liste de revolutiinari.Am fost subifiter si am coordonat grup de civili in muntii Retezat ,zona Dealu’Babii .Acestia primisera informatia cf.careia cdt.-ul garzii lui Ceausescu a fost desantat in zona ptr.a crea diversiune ,deoarece Ceausescu era arestat.Am avut misiunea de a-l captura.In subordinea mea au fost peste 25 de civili inarmati cu p.s.l.-uri si mii de cartuse.Datorita faptului ca am fost cu ei nu s-a tras nici un cartus ,desi am impresia ca sa dorit crearea unei situatii favorabile unui schimb de focuri in muntii Retezat.La mustata am evitat un asalt impotriva altora trimisi in zona ,de care eu nu aveam la cunostinta.Ud pana la piele,murdar plin de zgarieturi dupa zeci de km.facuti pe intuneric pe munte ,cu grija a 25….de civili dornici sa traga un foc de arma,am reusit sa evit o posibila ambuscada in munti.Am urcat in munte cu autocamionul si am coborat spre partea de vest ,unde ne-am imbarcat in tren.Nu sa tras un foc de arma ,desi era programat un macel.(paretea mea)
    Timp de 30 de ani sm tot tacut si mi-am minimalizat meritele.Dupa atata vreme ,daca toti doresc ceva vreau sa obtin ceea ce mi se cuvine.Multi dintre cei care si obtinut recunostinta ,nici macar nu au fost pe acolo.Tel meu 0741614562. As dori sa discut cu dvs.daca se poate.Cu respect!

  66. Buna ziua,au trecut atatia ani din decembrie 1989 și eu.sotia nu am reusit sa aflu adevărul despre soțul meu ,decedat pe 22 decembrie 1989.In 21 decembrie a plecat la serviciu dimineață si nu sa mai întors.Era sergent maj.la sectia 8 .Pe 22 decembrie.a sunat la sora care avea telef.fix si a zis ca pleaca in misiune ,dar nu stie cand revine.Sa ma aducă la ea ca sa stau cu ei.Am aflat despre moartea lui prin împușcare în dată de 24 dec.cand am aflat ca era la morga din Vitan B.Am cautat sa aflu adevărul dar am avut.numai piedici chiar amenințări, si m am oprit.Aveam un copil de crescut (numai 4 anisori).Anii care au urmat i am dedicat copilului trăind cu frica,din cauza amenințărilor.Pe certif.lui de deces scrie pe verso „Cazut in Rev”.Copilul meu a crescut in lipsuri de pe urma căruia sănătatea ei si a mea au fost grav afectate(atât fizic cat si emotional)Altii au fost ajutați cu certificate de urma cărora primesc sume de bani ,copilul meu a primit doar pensie de urmaș cu valoarea muncii depuse de soț până la acea dată.Va rog din suflet acum in al doilea ceas ,ce ar tb.sa fac,este nedrept,strigător la cer,ce sa întâmplat atunci,cum sa fac ,unde sa ma adresez ,pt ca si copilul meu are niste drepturi.Cu mulțumiri Vasile Silvia.

    1. In acest sitei e doar o perdea de a vedea cine se plinge , iar voi care cititi nu faceti nimic , priviti cititi si rideti de noi care am suferit in urma a cele proti facuta de acest tigan borit de ILIESCU sa va ia dracu pe toti de scirbe nenorocite .

Lasă un răspuns către krudus Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.