Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Lista urmaşilor de eroi-martiri ai revoluţiei din Monitorul Oficial iulie 12, 2010


Dau mai jos lista eroilor martiri ai revoluţiei publicată de SSPR în Monitorul Oficial nr. 467 bis din 7 iulie 2010. Nu e vorba aici de toţi urmaşii de eroi martiri ai revoluţiei din 1989, ci doar de cei cărora SSPR le-a eliberat certificat conform legii 341/2004.

Cîteva greşeli deja am putut găsi în această listă, la o privire rapidă:

– La poziţia 532 apare Costinaş Ioan ca tată al eroului martir Cotfas Marinel Constantin (nu coincide numele de familie al tatălui cu al fiului), dar acelaşi erou martir apare cu un al doilea tată, pe nume Cotfas Aurel, la poziţia 533.

– La poziţia 608 apare Dascălu Ioan ca „mamă” a eroului martir Dascălu Costel, acelaşi erou martir avînd însă mamă şi tată (Dascălu Anica respectiv Dascălu Toma) trecuţi la poziţiile 607 şi 609. Seria certificatului lui Dascălu Ioan este LRM-D, care este serie de certificat caracteristică luptătorilor remarcaţi (la urmaşi de eroi martir seria certificatelor începe cu UEM).

– Eroul martir Grigore Mirela Denisa are două mame: Gherghi Valerica (poziţia 824) şi Gherman Ilinca (poziţia 825). Mă întreb, ca situaţie ipotetică (nu ştiu dacă este cazul de faţă): dacă un erou martir fusese înfiiat, atît părinţii naturali cît şi cei adoptivi pot fi consideraţi urmaşi de erou martir?

– Acelaşi erou martir Grigore Mirela Denisa are şi o „soţie” pe nume Gherman Monica (poziţia 826).

– La poziţia 1677, Şandor Maria, soţia eroului martir Şandor Pavel are serie de certificat LRM-Ş, care este serie caracteristică luptătorilor remarcaţi, nu urmaşilor de eroi martir. În acest caz ar putea fi o explicaţie, că respectiva doamnă are dublă calitate: pe lîngă faptul că i-a fost ucis soţul, ea însăşi are calitatea de luptător remarcat.

– Situaţie similară la poziţia 1978 unde Vasile Ion este trecut ca tată al eroului martir Vasile Adina dar cu serie de certificat caracteristică pentru răniţi în revoluţie. Şi aici ar putea fi vorba de dublă calitate.

Îndemn cititorii să-mi semnaleze, prin comentariile la acest articol, şi alte posibile greşeli în lista SSPR. Că şeful SSPR Adrian Viorel Nicolaescu este incapabil (ca să nu spun nedoritor) să întocmească o listă fără greşeli este un lucru pe care l-am mai remarcat (linc).

Datele din tabel sînt în următoarea ordine:

SERIA, NR. CERTIFICAT, NUME, PRENUME, CALITATE FAŢĂ DE EROUL MARTIR, NUMELE PĂRINŢILOR (TATA, MAMA), DATA NAŞTERII, NUMELE EROULUI MARTIR

1 UEM-A 00010 ABRAMOV CLAUDIA MAMĂ TIOFAN MELANIA GURA HUMORULUI 18 03 1925 ABRAMOV FILIP

2 UEM-A 00089 ABRAMOV MARIA SOŢIE DUMITRU OLGA LUNCA 14 09 1962 ABRAMOV FILIP

3 UEM-A 00029 ACHIM DANIELA-LAURA FIICĂ ŞTEFAN DUMITRA BUCUREŞTI 25 03 1977 ACHIM ŞTEFAN

4 UEM-A 00028 ACHIM DUMITRA SOŢIE VASILE GEORGETA PÎRLITA 19 12 1953 ACHIM ŞTEFAN

5 UEM-A 00036 AGACHE AUREL- DIONISIE FIU AUREL ILEANA TÂRGU SECUIESC 13 05 1970 AGACHE AUREL

6 UEM-A 00035 AGACHE ILEANA SOŢIE DIONISIE ILEANA TÂRGU SECUIESC 01 07 1948 AGACHE AUREL

7 UEM-A 00091 AGACHE IOAN FIU AUREL ILEANA TÂRGU SECUIESC 14 03 1972 AGACHE AUREL

8 UEM-A 00093 AGACHE IONELA-CRISTINA FIICĂ SABIN-FĂNICĂ MARIA BRAŞOV 29 12 1985 AGACHE SABIN FĂNICĂ

9 UEM-A 00068 AGACHE LIVIU FIU AUREL ILEANA Braşov 05 03 1979 AGACHE AUREL

10 UEM-A 00094 AGACHE MARIA SOŢIE TOADER MARIA COM. TULNICI 28 10 1955 AGACHE SABIN FĂNICĂ

11 UEM-A 00095 AGACHE MARIAN-ŞTEFAN FIU SABIN-FĂNICĂ MARIA BRAŞOV 09 03 1982 AGACHE SABIN FĂNICĂ

12 UEM-A 00092 AGACHI IOAN TATĂ IOAN ANICA ONEŞTI 19 06 1927 AGACHE SABIN FĂNICĂ

13 UEM-A 00001 AILENEI OANA- CRISTINA FIICĂ MIHAI RODICA TULCEA 22 07 1979 AILENEI MIHAI

14 UEM-A 00002 AILENEI RODICA SOŢIE SPIRU NEAGA TRAIAN 06 11 1953 AILENEI MIHAI

15 UEM-C 00209 ALBU EUGENIA MAMĂ MIHAI ELENA COM. CORNU 07 07 1949 CĂLIN CĂTĂLIN-CONSTANTIN

16 UEM-A 00011 ALEXANDROAIA IOAN TATĂ GHEORGHE FRASINA BELCEŞTI 04 12 1931 ALEXANDROAIA CRISTIN

17 UEM-A 00066 ALEXANDRU ELENA SOŢIE GHEORGHE FLORICA BUZĂU 24 08 1953 ALEXANDRU DUMITRU

18 UEM-A 00065 ALEXANDRU LIVIU-GABRIEL FIU DUMITRU ELENA BUZĂU 23 11 1978 ALEXANDRU DUMITRU

19 UEM-A 00039 ALEXE DANIEL FIU ŞTEFAN MARIEA TÂRGU OCNA 13 06 1971 ALEXE ŞTEFAN

20 UEM-D 00061 ALEXE MARINELA FIICĂ ION ŞTEFANA BUCUREŞTI 14 02 1971 DOBRE ION

21 UEM-T 00054 AMALIE CORNEL FIU NECULAI MARIA ONEŞTI 28 12 1963 TĂTĂRANU MARIA

22 UEM-A 00053 AMARIE ALEXANDRA FIICĂ ION-NICU VASILICA BUCUREŞTI 14 11 1986 AMARIE ION-NICU

23 UEM-A 00052 AMARIE FLAVIUS-VIRGIL FIU ION-NICU LAVINIA BUCUREŞTI 28 02 1978 AMARIE ION-NICU

24 UEM-A 00054 AMARIE VASILICA SOŢIE VASILE MARIA MOROENI 16 09 1953 AMARIE ION-NICU

25 UEM-A 00015 AMBRUŞ ECATERINA MAMĂ AUREL SOFIA BOCŞA- VASIOVEI 21 06 1937 AMBRUŞ DĂNUŢ- VIOREL

26 UEM-A 00030 ANDREI ELENA MAMĂ GHEORGHE MARINA STROEŞTI 18 05 1938 ANDREI MARIA

27 UEM-A 00031 ANDREI GHEORGHE TATĂ CONSTANTIN ANA POJOGI 23 02 1942 ANDREI MARIA

28 UEM-A 00079 ANDREI MARCELA-ADRIANA SOŢIE TEODOR STOICA ZĂRNEŞTI 04 04 1958 ANDREI ŞTEFAN

29 UEM-A 00082 ANDREI MARIA MAMĂ ANCU ALEXANDRINA FLĂMÎNDA 26 09 1940 ANDREI CONSTANTIN

30 UEM-A 00083 ANDREI MIHAI-CONSTANTIN-CRISTIAN FIU CONSTANTIN ELENA BUCUREŞTI 19 08 1990 ANDREI CONSTANTIN

31 UEM-A 00080 ANDREI ŞTEFAN FIU ŞTEFAN MARCELA BUCUREŞTI 26 05 1988 ANDREI ŞTEFAN

32 UEM-A 00042 ANDRONE ELENA SOŢIE PAULIN ALEXANDRINA ŢINŢĂRENI 05 07 1948 ANDRONE PAVEL

33 UEM-A 00043 ANDRONE LUCIAN FIU PAVEL ELENA FILIAŞI 05 05 1965 ANDRONE PAVEL

34 UEM-A 00150 ANDRONE ŞTEFAN FIU PAVEL ELENA BUZĂU 10 01 1970 ANDRONE PAVEL

35 UEM-A 00085 ANDRONIC CARMENCITA CĂTĂLINA MAMĂ DUMITRU ECATERINEL BUCUREŞTI 02 12 1961 ANDRONIC VLADIMIR CĂTĂLIN

36 UEM-A 00086 ANDRONIC LAURENŢIU TATĂ NECULAI STANA COM. MOVILIŢA 18 12 1958 ANDRONIC VLADIMIR CĂTĂLIN

37 UEM-A 00060 ANDRONIE CONSTANTINA MAMĂ GHEORGHE RADA VERGULEASA 01 06 1928 ANDRONIE CONSTANTIN

38 UEM-A 00081 ANECULEI ŞTEFAN TATĂ DEC RUXANDA HOLBOCA 23 07 1932 ANECULEI OVIDIU

39 UEM-A 00087 ANGHEL CORNELIU TATĂ PĂUN PĂUNA BILCIUREŞTI 24 01 1949 ANGHEL MARIAN

40 UEM-A 00078 ANGHEL DAN FIU NECULAE MĂRIOARA BUCUREŞTI 26 06 1988 ANGHEL MĂRIOARA

41 UEM-A 00088 ANGHEL IOANA MAMĂ NATURAL ANA FRASIN 26 05 1951 ANGHEL MARIAN

42 UEM-A 00077 ANGHEL NECULAE SOŢ GHEORGHE VALERIA BRĂILA 27 11 1951 ANGHEL CĂTĂLINA

43 UEM-A 00004 ANTEMIR MARIANA SOŢIE ROM GEORGETA FLORICA 20 07 1963 ANTEMIR VASILE

44 UEM-A 00003 ANTEMIR SOFIA MAMĂ CONSTANTIN IOANA LOPĂTARI 04 04 1947 ANTEMIR VASILE

45 UEM-A 00046 ANTONESCU ANA MARIA FIICĂ CONSTANTIN VICTORIA BUCUREŞTI 29 05 1985 ANTONESCU CONSTANTIN

46 UEM-A 00047 ANTONESCU IOANA CRISTINA FIICĂ CONSTANTIN VICTORIA BUCURESTI 29 05 1985 ANTONESCU CONSTANTIN

47 UEM-A 00048 ANTONESCU MARIA BIANCA FIICĂ CONSTANTIN VICTORIA BUCURESTI 05 01 1984 ANTONESCU CONSTANTIN

48 UEM-A 00045 ANTONESCU VICTORIA SOŢIE CONSTANTIN MARIA SMADOVIŢA 03 03 1959 ANTONESCU CONSTANTIN

49 UEM-B 00165 ANTONIU GEORGETA MAMĂ TEODOR MARIA FĂLTICENI 19 04 1949 BĂRBIERU CIPRIAN-TEODOR

50 UEM-A 00016 APARASCHIVEI DORINA SOŢIE ION MANDIŢA GLAVANESTI 20 11 1952 APARASCHIVEI VALENTIN

51 UEM-A 00017 APARASCHIVEI VALENTINA-MIHAELA FIICĂ VALENTIN DORINA TIMIŞOARA 10 06 1977 APARASCHIVEI VALENTIN

52 UEM-C 00091 APĂTEAN MARIA FIICĂ IOSIF MARGARETA CACOTI 26 04 1947 CACOCEANU IOSEF

53 UEM-A 00007 APOSTOIU COSTICĂ TATĂ GHICA ANICA ZĂRNEŞTI 29 11 1925 APOSTOIU CORNELIU

54 UEM-A 00005 APOSTOIU LOREDANA -MIHAELA FIICĂ CORNELIU STANA RÂMNICU SĂRAT 14 03 1983 APOSTOIU CORNELIU

55 UEM-A 00006 APOSTOIU NICULINA MAMĂ GHEORGHE RAVEICA BLĂJANI 12 11 1920 APOSTOIU CORNELIU

56 UEM-A 00090 APOSTOIU STANA SOŢIE TUDOR LINA COM. BOLDU 02 10 1958 APOSTOIU CORNELIU

57 UEM-A 00063 APOSTOL AURELIA-MONICA FIICĂ VASILE ELENA BUZĂU 10 08 1969 APOSTOL VASILE

58 UEM-A 00024 APOSTOL CRISTIAN-MIHAI FIU ŞTEFAN ELENA BUCUREŞTI 04 11 1971 APOSTOL ŞTEFAN

59 UEM-A 00025 APOSTOL ELENA SOŢIE ŞTEFAN FLOAREA MÎRZĂNEŞTI 12 09 1949 APOSTOL ŞTEFAN

60 UEM-A 00062 APOSTOL FELIX FIU VASILE ELENA BUZĂU 28 08 1972 APOSTOL VASILE

61 UEM-A 00069 APOSTOL ION TATĂ LINCU FLOAREA BUCUREŞTI 01 06 1924 APOSTOL ŞTEFAN

62 UEM-A 00018 APOSTOL NICU TATĂ LUPU NADEJDEA SUTEŞTI 09 10 1942 APOSTOL AURELIAN

63 UEM-A 00033 APOSTOL VASILE-MARIUS FIU ŞTEFAN ELENA ALEXANDRIA 08 04 1974 APOSTOL ŞTEFAN

64 UEM-A 00019 APOSTOL VICTORIA MAMĂ NICOLAE TRUSINA RACOVIŢA 28 05 1947 APOSTOL AURELIAN

65 UEM-A 00034 APOSTOLIE LENUŢA MAMĂ IOAN STERIANA FOCSANI 06 08 1951 APOSTOLIE VASILE

66 UEM-A 00151 APOSTOLIE RADU TATĂ NĂSTASE ILINCA COM. PETREANU 15 05 1947 APOSTOLIE VASILE

67 UEM-D 00104 APOSTU MARIANA-ELENA FIICĂ ALEXANDRU GEORGETA SECTOR 4 03 08 1948 DELIU ALEXANDRU

68 UEM-A 00020 APRO CRISTIAN- ZOLTAN FIU MIHAI IOANA TIMIŞOARA 22 10 1984 APRO MIHAI

69 UEM-A 00021 APRO IOANA SOŢIE TICĂ ALEXANDRA BĂILEŞTI 05 01 1962 APRO MIHAI

70 UEM-A 00022 APRO MIHAI FIU MIHAI IOANA TIMIŞOARA 21 03 1982 APRO MIHAI

71 UEM-A 00040 ARGHERIE GHEORGHE TATĂ MARIN FLOAREA ROTUNDA 14 10 1943 ARGHERIE ION

72 UEM-A 00041 ARGHERIE IOANA MAMĂ ION ELENA ROTUNDA 26 02 1950 ARGHERIE ION

73 UEM-A 00009 ARIŞANU IOAN TATĂ IOAN ANA MOECIU 03 05 1943 ARIŞANU PETRE-ION

74 UEM-A 00008 ARIŞANU MARIA MAMĂ IOAN MARIA MOECIU 07 03 1950 ARIŞANU PETRE-ION

75 UEM-A 00027 ASTAFEI CATERINA MAMĂ ISTRATE EVDOCHIA LIMANU 11 12 1942 ASTAFEI PETRE

76 UEM-A 00026 ASTAFEI PETRE TATĂ SAVIN EVDOCHIA BRĂILA 01 01 1942 ASTAFEI PETRE

77 UEM-A 00084 AUGUSTIN MARIOARA MAMĂ TRAIAN DOMNICA VINEREA 01 04 1937 AUGUSTIN DORIN

78 UEM-A 00071 AVĂDANI CIPRIAN-VASILE FIU ION VERONICA Cluj 21 12 1974 AVĂDANI ION

79 UEM-A 00070 AVĂDANI ORTANSA-DANIELA FIICĂ ION VERONICA Cluj 12 10 1970 AVĂDANI ION

80 UEM-A 00072 AVĂDANI VERONICA SOŢIE VASILE MARIA Cluj 20 05 1944 AVĂDANI ION

81 UEM-A 00013 AVRAM ELENA MAMĂ VUICU SENA FIRITEAZ 21 09 1927 AVRAM IOAN- VASILE

82 UEM-V 00005 AVRAM MARGARETA FIICĂ CONSTANTIN FLOAREA BLĂJANI 05 10 1968 VLAD CONSTANTIN

83 UEM-A 00014 AVRAM OLIMPIA SOŢIE IOAN AGAPIA CAIANUL MIC 21 01 1946 AVRAM IOAN -VASILE

84 UEM-A 00111 AVRĂMESCU ADRIANA FIICĂ RĂDUCAN ZENOVIA BRĂILA 11 07 1982 DAVID RĂDUCAN

85 BABEŞ ETELKA SOŢIE ANDREI ECATERINA SACELE 13 06 1948 LEGE SPECIALA

86 BABEŞ GABRIELA FIICĂ LIVIU-CORNELIU ETELKA BRAŞOV 07 08 1977 LEGE SPECIALA

87 UEM-B 00054 BACALU ALEX TATĂ ADOLF FRIDA BUCUREŞTI 09 11 1937 BACALU ROBERT-LOUAN

88 UEM-B 00080 BACALU ANDREI-VLAD FIU ROBERT-LOUAN CARMEN BUCUREŞTI 28 02 1985 BACALU ROBERT-LOUAN

89 UEM-I 00054 BĂCEANU ILIE TATĂ CONSTANTIN ANDREICA DRĂCSANI 13 02 1936 ILICI MARIOARA

90 UEM-I 00053 BĂCEANU IOANA MAMĂ ION AURICA DRĂCSANI 28 06 1941 ILICI MARIOARA

91 UEM-J 00007 BADEA GABRIELA FIICĂ DUMITRU VICTORIA BUCUREŞTI 16 06 1972 JIANU DUMITRU

92 UEM-B 00159 BADEA NATALIA MAMĂ GHEORGHE ELENA DELEŞTI 06 09 1926 BADEA ROMEO-PETRU

93 UEM-B 00158 BADEA PETRU TATĂ ROMULUS MARIA TEREGOVA 08 12 1925 BADEA ROMEO-PETRU

94 UEM-B 00094 BĂDOI ANA SOŢIE NATURAL MARIA BACĂU 06 09 1963 BĂDOI VINERIAN

95 UEM-B 00095 BĂDOI OLIVIA FIICĂ VINERIAN ANA BUCUREŞTI 07 07 1985 BĂDOI VINERIAN

96 UEM-B 00096 BĂDOI TOMA TATĂ ILIE MARIA POIANA 16 01 1939 BĂDOI VINERIAN

97 UEM-B 00136 BĂDOIU CORNELIA- FLORENTINA FIICĂ GHEORGHE FLORINA- DANIELA BUCUREŞTI 07 12 1981 BĂDOIU GHEORGHE

98 UEM-B 00134 BĂDOIU FLORINA- DANIELA SOŢIE MARIN CONSTANŢA BUCUREŞTI 22 01 1947 BĂDOIU GHEORGHE

99 UEM-B 00135 BĂDOIU SORIN- MARIAN FIU GHEORGHE FLORINA- DANIELA BUCUREŞTI 15 11 1973 BĂDOIU GHEORGHE

100 UEM-B 00060 BĂDULESCU ELENA-MARIA SOŢIE ION IRINA BUCUREŞTI 11 02 1950 BĂDULESCU NICULAE

101 UEM-B 00036 BALABAN ANETA MAMĂ MARIN FLOAREA MOHREANU 12 12 1927 BALABAN GHEORGHE

102 UEM-B 00037 BALABAN FILOFTE TATĂ ION IOANA CIREŞU 09 12 1927 BALABAN GHEORGHE

103 UEM-B 00038 BALABAN MIHAELA FIICĂ GHEORGHE FLORICA- CARMEN BRĂILA 02 07 1987 BALABAN GHEORGHE

104 UEM-B 00039 BALABAN VIRGIL FIU GHEORGHE FLORICA- CARMEN MANGALIA 06 06 1983 BALABAN GHEORGHE

105 UEM-B 00040 BĂLĂLAU ANDREEA -GEORGETA FIICĂ NICU ZOICA- ADRIANA BUCUREŞTI 21 09 1983 BĂLĂLAU NICU

106 UEM-B 00041 BĂLĂLAU BOGDAN -COSTIN FIU NICU ZOICA- ADRIANA BUCUREŞTI 02 12 1988 BĂLĂLAU NICU

107 UEM-B 00042 BĂLĂLAU ZOICA -ADRIANA SOŢIE PETRU IOANA BUCUREŞTI 27 05 1955 BĂLĂLAU NICU

108 UEM-B 00026 BĂLAN ANTONICA SOŢIE DUMITRU ILINCA CRĂCIUNEI 26 12 1946 BĂLAN FLORIAN

109 UEM-B 00027 BĂLAN CARMEN- BIANCA FIICĂ FLORIAN ANTONICA BUCUREŞTI 23 08 1976 BĂLAN FLORIAN

110 UEM-B 00025 BĂLAN CĂTĂLIN -FLORIAN FIU FLORIAN ANTONICA BUCUREŞTI 03 08 1974 BĂLAN FLORIAN

111 UEM-B 00238 BĂLAN GABRIELA FIICĂ NICOLAE ELENA BRĂILA 27 10 1980 BĂLAN NICOLAE

112 UEM-B 00048 BĂLAN GEORGETA MAMĂ ION VOICA BRĂILA 07 09 1926 BĂLAN NICOLAE

113 UEM-B 00137 BĂLAN IOANA MAMĂ VASILE DOBRA MÎNZĂLEŞTI 19 08 1937 BĂLAN VALERICĂ

114 UEM-M 00004 BĂLAN MIHAELA -LUMINITA FIICĂ ŞTEFAN CONSTANŢA BRĂILA 08 08 1967 MARIN ŞTEFAN

115 UEM-D 00089 BĂLAŞA CRISTINA ANTOANETA FIICĂ VERGIL ANTOANETA CORABIA 18 03 1974 DIMULESCU VIRGIL

116 UEM-S 00118 BĂLAŞA VALERIA-CARMEN FIICĂ VALERIAN MARIA BUCUREŞTI 24 11 1973 STAN VALERIAN

117 UEM-B 00055 BALDOVIN DANIELA FIICĂ CORNEL IOANA BUCUREŞTI 16 03 1989 BALDOVIN CORNEL

118 UEM-B 00057 BALDOVIN FLORICA MAMĂ CONSTANTIN MARGARETA CREŢEŞTI 25 05 1929 BALDOVIN CORNEL

119 UEM-B 00058 BALDOVIN GHEORGHE TATĂ AVRAM ELENA GALAŢI 07 05 1919 BALDOVIN CORNEL

120 UEM-B 00056 BALDOVIN IOANA SOŢIE MARIN ANICA SEGARCEA-VALE 27 08 1959 BALDOVIN CORNEL

121 UEM-B 00002 BALINT ANTON- CRISTIAN FIU PETRU TEREZA BUCUREŞTI 12 08 1989 BALINT PETRU

122 UEM-B 00004 BALINT CIPRIAN FIU PETRU TEREZA BUCUREŞTI 30 07 1977 BALINT PETRU

123 UEM-B 00003 BALINT CLAUDIU FIU PETRU TEREZA BUCUREŞTI 13 07 1979 BALINT PETRU

124 UEM-B 00005 BALINT FELIX FIU PETRU TEREZA BUCUREŞTI 22 10 1981 BALINT PETRU

125 UEM-B 00001 BALINT TEREZA SOŢIE IOJA ANICA PRAJEŞTI 19 08 1954 BALINT PETRU

126 UEM-B 00130 BALLAI ŞTEFAN TATĂ ŞTEFAN ILEANA AIUD 07 04 1936 BALLAI ZOLTAN-CSABA

127 UEM-B 00239 BALMUŞ DOMNICA MAMĂ GHEORGHE RACHILA COM. ARBORE 12 06 1932 BALMUŞ VASILE

128 UEM-B 00240 BALMUŞ TRIFAN TATĂ VASILE IOANA COM. ARBORE 14 01 1929 BALMUŞ VASILE

129 UEM-B 00070 BALOGH PAL- ISTVAN FIU PAL ROZALIA ZĂBALA 19 02 1945 BALOGH PAVEL

130 UEM-B 00071 BALOGH TIBERIU FIU PAVEL VICTORIA TIMIŞOARA 28 08 1972 BALOGH PAVEL

131 UEM-B 00072 BALOGH VICTORIA SOŢIE CORNEL SILVIA PETRILA 10 01 1945 BALOGH PAVEL

132 UEM-P 00019 BĂLOIU SILVIA FIICĂ ION PĂUNA PELINU 23 11 1957 PERCU ION

133 UEM-B 00133 BAN ALEXANDRU-VASILE FIU VASILE MINODORA SIBIU 26 01 1986 BAN VASILE

134 UEM-B 00194 BAN ANICA MAMĂ IOAN MARIA LUPU 26 10 1930 BAN VASILE

135 UEM-B 00132 BAN FLORIN-IULIAN FIU VASILE MINODORA SIBIU 01 07 1983 BAN VASILE

136 UEM-B 00131 BAN MINODORA SOŢIE VALER ANA SIBIU 20 09 1965 BAN VASILE

137 UEM-S 00068 BĂNCILĂ ELENA MAMĂ NICOLAE ANASTASIA BABA ANA 14 08 1944 STAN ŞERBAN-BOGDAN

138 UEM-B 00110 BANCIU ALEXANDRA-VALENTINA FIICĂ VALENTIN-NICU SIMONA-ADRIANA BRAŞOV 12 11 1988 BANCIU VALENTIN-NICU

139 UEM-B 00065 BÂNCIU ANAMARIA FIICĂ IOAN LEONTINA TIMIŞOARA 11 10 1977 BÂNCIU LEONTINA

140 UEM-B 00066 BÂNCIU ARION- EMIL FIU IOAN LEONTINA TIMIŞOARA 21 03 1987 BÂNCIU LEONTINA

141 UEM-B 00067 BÂNCIU IOAN SOŢ NATURAL VERONICA VÂRŞOLŢ 26 02 1945 BÂNCIU LEONTINA

142 UEM-B 00068 BÂNCIU VERONICA -ALINA FIICĂ IOAN LEONTINA TIMIŞOARA 06 08 1976 BÂNCIU LEONTINA

143 UEM-B 00201 BANEA MARIA MAMĂ TUDOR GHERGHINA BRĂNEŞTI 13 09 1926 BANEA FLOREA

144 UEM-B 00202 BANEA MARIUS FIU FLOREA RODICA BUCUREŞTI 17 11 1976 BANEA FLOREA

145 UEM-B 00203 BANEA RODICA SOŢIE ION MARIA BUCUREŞTI 17 12 1952 BANEA FLOREA

146 UEM-P 00084 BARA MARIA MAMĂ NATURAL ELENA MĂRGĂU 17 07 1947 POPTEAN PETRU

147 UEM-B 00074 BĂRBAT IOANA- DANIELA FIICĂ VASILE LEPA TIMIŞOARA 15 06 1977 BĂRBAT LEPA

148 UEM-B 00233 BĂRBOI ANA MAMĂ NICOLAE POLINA VLĂDULENI 24 03 1939 BĂRBOI DUMITRU

149 UEM-B 00232 BĂRBOI GHEORGHE TATA DUMITRU ECATERINA COM. VLĂDULENI 09 04 1934 BĂRBOI DUMITRU

150 UEM-P 00172 BARBU ELISABETA MAMĂ VASILE IOANA BĂDENII MILUIŢI 01 09 1933 POSTELNICU AUREL

151 UEM-B 00023 BARBU IOANA MAMĂ NATURAL VERONICA BUCUREŞTI 24 07 1948 BARBU MIHAIL

152 UEM-B 00024 BARBU ION TATĂ FLOREA NICULINA BUCUREŞTI 22 04 1943 BARBU MIHAIL

153 UEM-B 00231 BARBU NICULAE TATĂ GHEORGHE IOANA COM.GHIMPAŢI 11 05 1944 BARBU PETRE-MARIAN

154 UEM-B 00006 BĂRBULESCU ŞTEFAN TATĂ ION MARIA NICOLAE BĂLCESCU 21 02 1941 BĂRBULESCU MARIUS- GABRIEL

155 UEM-B 00007 BĂRBULESCU STELIANA MAMĂ TUDOR IOANA POPEŞTI 19 09 1948 BĂRBULESCU MARIUS -GABRIEL

156 UEM-B 00353 BĂRCUŢEAN VASILE TATĂ MOISE MARIE COM. FELMER 02 10 1936 BĂRCUŢEAN RADU-VASILE

157 UEM-S 00129 BARNA MARIA MAMĂ PETRU VERA ARAD 14 03 1953 SAFALERU ANDREI

158 UEM-C 00020 BARTOS CALIN FIU IOAN EMILIA MEDIAŞ 15 04 1983 CORLACIU IOAN

159 UEM-B 00083 BĂTRÂNU ANCA MAMĂ GHEORGHE ZAMFIRA BĂRĂGANUL 28 01 1933 BĂTRÎNU DUMITRU

160 UEM-B 00081 BĂTRÂNU ION TATĂ NICULAE MARIA PLOPŞORU 08 11 1933 BĂTRÎNU DUMITRU

161 UEM-B 00082 BĂTRÎNU OLGA SOŢIE EUGEN ANICA PRISĂCANI 26 08 1961 BĂTRÎNU DUMITRU

162 UEM-B 00195 BEJENARU EMILIA MAMĂ MARIN SOFIA IVEŞTI 24 04 1949 BEJENARU FLORIN

163 UEM-B 00196 BEJENARU IOAN TATĂ GHEORGHE CATINCA ALBEŞTI 24 06 1946 BEJENARU FLORIN

164 UEM-B 00197 BEJENARU VALENTINA-ANCA FIICĂ FLORIN VALERICA GALAŢI 05 05 1989 BEJENARU FLORIN

165 UEM-B 00198 BEJENARU VALERICA SOŢIE SEVASTIN MARIA LUNCAVIŢA 12 12 1971 BEJENARU FLORIN

166 UEM-B 00111 BEJINAR IOAN FIU ION MARILENA BUCUREŞTI 25 07 1990 BEJINAR ION

167 UEM-B 00112 BEJINAR MARILENA SOŢIE FLOREA IRMA BUCUREŞTI 20 09 1968 BEJINAR ION

168 UEM-B 00076 BELICI ANA MAMĂ PETRU MARIA JEBEL 05 02 1948 BELICI RADIAN

169 UEM-B 00077 BELICI ION TATĂ CONSTANTIN MARIA ŢIGĂNAŞI 10 04 1940 BELICI RADIAN

170 UEM-B 00078 BELICI LARISA -DIANA FIICĂ RADIAN NATALIA TIMIŞOARA 12 10 1988 BELICI RADIAN

171 UEM-B 00121 BELICI NATALIA SOŢIE CONSTANTIN ELENA COARNELE CAPREI 01 08 1965 BELICI RADIAN

172 UEM-B 00062 BENDORFEAN ALEXANDRA-IOANA FIICĂ EMILIAN MARIA BUCUREŞTI 21 12 1988 BENDORFEAN EMILIAN

173 UEM-B 00063 BENDORFEAN DUMITRU-ILIE FIU EMILIAN MARIA BUCUREŞTI 26 05 1979 BENDORFEAN EMILIAN

174 UEM-B 00061 BENDORFEAN MARIA SOŢIE CONSTANTIN NICOLIŢA MURGAŞI 01 08 1961 BENDORFEAN EMILIAN

175 UEM-O 00039 BENI MONICA-MIHAELA FIICĂ NECULAI ONIŢA BUCUREŞTI 03 07 1979 OLARU NECULAI

176 UEM-B 00006 BERBEC GEORGETA URM TRAIAN GHERGHINA VEDEA 02 12 1952 TĂNESCU ECATERINA

177 UEM-T 00352 BERBECEL CONSTANTIN-AURELIAN FIU CONSTANTIN ECATERINA TÂRGU JIU 25 09 1970 TĂNESCU ECATERINA

178 UEM-T 00061 BERBECEL DELIA ADINA FIICĂ CONSTANTIN ECATERINA HUNEDOARA 27 09 1966 TĂNESCU ECATERINA

179 UEM-B 00049 BERBECEL MARIA MAMĂ DUMITRU MARIA GOLEŞTI 14 09 1941 BERBECEL FLOREA

180 UEM-B 00050 BERBECEL MARIN TATĂ ION MARIA GOLEŞTI 17 07 1944 BERBECEL FLOREA

181 UEM-B 00177 BERLEA JENICA MAMĂ ION IOANA Hunedoara 20 03 1942 BERLEA CLAUDIU

182 UEM-B 00178 BERLEA NICULAI TATĂ COSTICĂ ZANCA Hunedoara 16 03 1934 BERLEA CLAUDIU

183 UEM-B 00171 BEZEDICĂ ELENA MAMĂ ION ELENA DELENI 14 06 1948 BEZEDICĂ COSTICĂ

184 UEM-B 00008 BEZEDICĂ MIHAI TATĂ ION CATINCA DELENI 11 08 1945 BEZEDICĂ COSTICĂ

185 UEM-B 00009 BIAN IOAN TATĂ HORAŢIU LUCREŢIA AŢINTIŞ 04 01 1929 BIAN IOANA CARMEN

186 UEM-B 00010 BIAN MAGDALENA MAMĂ MARIA AUREL CĂLAN 30 07 1937 BIAN IOANA CARMEN

187 UEM-B 00192 BICHI CONSTANTIN SOŢ TOMA SOFIA BESENOVA-NOUĂ 19 05 1950 BICHI VALERIA

188 UEM-B 00193 BICHI LIVIU-FLORIAN FIU CONSTANTIN VALERICA BUCUREŞTI 16 05 1975 BICHI VALERIA

189 UEM-B 00209 BICHI TEODOR-HARALAMBIE FIU CONSTANTIN VALERICA BUCUREŞTI 10 02 1977 BICHI VALERIA

190 UEM-B 00204 BICHI VICTORIA-CARMEN FIICĂ CONSTANTIN VALERICA BUCUREŞTI 18 06 1979 BICHI VALERIA

191 UEM-B 00099 BÎRBORĂ CRISTIAN FIU CONSTANTIN GABRIELA-SIMINA MUN REŞIŢA 02 04 1984 BÎRBORĂ CONSTANTIN

192 UEM-B 00102 BÎRBORĂ GABRIELA-SIMINA SOŢIE ŞTEFAN EMILIA REŞIŢA 25 09 1962 BÎRBORĂ CONSTANTIN

193 UEM-B 00100 BÎRBORĂ GHEORGHE TATĂ PETRE GHEORGHIŢA CRIVINA 28 03 1932 BÎRBORĂ CONSTANTIN

194 UEM-B 00101 BÎRBORĂ MATILDA MAMĂ CONSTANTIN ECATERINA CRIVINA 29 07 1940 BÎRBORĂ CONSTANTIN

195 UEM-M 00178 BLĂNARU NECULAI TATĂ VASILE ANIŢA COM.COSTEŞTI 07 10 1937 MUNTEANU NECULAI MARIA

196 UEM-M 00179 BLĂNARU VALERIA MAMĂ ŞTEFAN CATINCA COM.COSTEŞTI 23 11 1941 MUNTEANU NECULAI MARIA

197 UEM-B 00085 BOANTĂ AURELIA MAMĂ IOAN MARIA CORNĂŢEL 10 12 1934 BOANTĂ VALERIU IULIAN

198 UEM-B 00087 BOANTĂ IULIAN FIU VALERIU-IULIAN MARIA CISNĂDIE 07 08 1984 BOANTĂ VALERIU IULIAN

199 UEM-B 00084 BOANTĂ MARIA SOŢIE NATURAL MARIA SIBIU 14 05 1961 BOANTĂ VALERIU IULIAN

200 UEM-B 00086 BOANTĂ VALERIU TATĂ ION SEVIA VIŞTEA DE SUS 04 05 1934 BOANTĂ VALERIU IULIAN

201 UEM-S 00185 BOAR ADRIAN FIU PETRU VERONICA BLAJ 02 10 1988 BOAR PETRU

202 UEM-B 00138 BOAR PETRU TATĂ ION GHIŢA CERGĂU MIC 18 06 1940 BOAR PETRU

203 UEM-B 00243 BOAR VERONICA SOŢIE EMIL VERONICA COM. JIDVEI 10 02 1968 BOAR PETRU

204 UEM-B 00139 BOAR VIRGINIA MAMĂ PETRU ANICA CERGĂU MIC 12 11 1944 BOAR PETRU

205 UEM-B 00241 BOARĂ ANDRA-FLORENTINA FIICĂ DOREL VALERIA DROBETA-TURNU SEVERIN 08 10 1988 BOARĂ DOREL

206 UEM-B 00234 BOBEŞ NICULINA SOŢ PANDELE DOBRIŢA POGOANELE 17 12 1942 BOBEŞ CONSTANTIN STROE

207 UEM-B 00350 BOBEŞ VIOLETA-DANIELA FIU STROE NICULINA LOPĂTARI 12 08 1976 BOBEŞ CONSTANTIN-STROE

208 UEM-B 00218 BOBOCEL ELISAVETA FIICĂ DUMITRU MARIA GALAŢI 02 09 1937 BUDESCU DUMITRU

209 UEM-B 00123 BOCA ECATERINA MAMĂ IOAN CASANDRA COMĂNEŞTI 17 05 1929 BOCA CRISTIAN

210 UEM-B 00122 BOCA PANTELIMON TATĂ ANDREI DOMNICA BOTOŞANA 12 11 1922 BOCA CRISTIAN

211 UEM-B 00355 BODO ŞTEFANIA ALINA FIICĂ CONSTANTIN MARIANA BUCUREŞTI 01 01 1976 BODO MARIUS

212 UEM-B 00235 BODONI ALEXANDRU TATA ŞTEFAN REGHINA COM. BOZENI 17 12 1930 BODONI ŞANDOR

213 UEM-B 00222 BODONI ETELCA MAMĂ NATURAL IUSTINA TG. MUREŞ 24 08 1931 BODONI SÁNDOR

214 UEM-B 00211 BODONI MARGIT SOŢIE IOSIF POLIXENIA TG.MUREŞ 10 12 1954 BODONI SÁNDOR

215 UEM-B 00224 BODONI MARGIT-MONIKA FIICĂ SANDOR MARGHIT TG. MUREŞ 15 11 1984 BODONI SÁNDOR

216 UEM-B 00223 BODONI SANDOR FIU SANDOR MARGHIT TG. MUREŞ 16 08 1978 BODONI SÁNDOR

217 UEM-B 00029 BOERESCU ELENA SOŢIE DUMITRU AURICA BUCUREŞTI 05 05 1962 BOERESCU DUMITRU

218 UEM-B 00030 BOERESCU ION- CĂTĂLIN FIU DUMITRU ELENA BUCUREŞTI 05 10 1987 BOERESCU DUMITRU

219 UEM-B 00140 BOERESCU ION- MARIAN FIU DUMITRU MARIANA BUCUREŞTI 02 04 1974 BOERESCU DUMITRU

220 UEM-B 00184 BOERU STELA SOŢIE POSTOLI TUDORA DOROBANŢU 01 05 1964 BOERU ŞTEFAN

221 UEM-B 00183 BOERU VALENTIN-COSMIN FIU ŞTEFAN STELA BRĂILA 26 07 1982 BOERU ŞTEFAN

222 UEM-B 00115 BOGA ILEANA SOŢIE ION ELISABETA BRĂTILA 21 08 1953 BOGA CAROL

223 UEM-B 00113 BOGA IULIANA FIICĂ CAROL ILEANA BRAŞOV 23 05 1978 BOGA CAROL

224 UEM-B 00114 BOGA VALENTINA FIICĂ CAROL ILEANA BRAŞOV 25 02 1980 BOGA CAROL

225 UEM-B 00107 BOGDAN ADINA – MARGARETA FIICĂ IOAN IOANA SIBIU 16 08 1980 BOGDAN IOAN

226 UEM-B 00106 BOGDAN GHEORGHE TATĂ GHEORGHE ELISABETA BUCUREŞTI 20 12 1928 BOGDAN IOAN

227 UEM-B 00103 BOGDAN IOANA SOŢIE VICTOR LEONTINA ZLATNA 20 07 1955 BOGDAN IOAN

228 UEM-B 00105 BOGDAN MARGARETA-IOSEFINA MAMĂ IOAN MARGARETA DAIA 29 05 1929 BOGDAN IOAN

229 UEM-B 00104 BOGDAN VICTOR – IOAN FIU IOAN IOANA SIBIU 18 12 1976 BOGDAN IOAN

230 UEM-P 00144 BOLOJAN VICTORIA MAMĂ VICTOR ILEANA ASTILEU 16 09 1945 PUŞCĂU ADRIAN-VICTOR

231 UEM-B 00069 BONTE AURICA MAMĂ PETRU ECATERINA SINTEA MARE 01 01 1945 BONTE PETRU -IOAN

232 UEM-B 00070 BONTE AVRAM TATĂ PETRU ANASTASIA VÎNĂTORI 13 12 1934 BONTE PETRU -IOAN

233 UEM-B 00141 BORBELY IOAN TATĂ IOAN MARIA CLUJ-NAPOCA 22 10 1934 BORBELY ISTVAN

234 UEM-B 00213 BORDEANU CATRINA MAMĂ ION ANA RĂUCEŞTI 17 07 1937 BORDEANU CONSTANTIN

235 UEM-B 00176 BORŞ FELICIA SOŢIE ILIE AURIŢA CLUJ-NAPOCA 29 10 1961 BORŞ GRIGORE

236 UEM-B 00173 BORŞ FLOARE MAMĂ ILIE MARIA MIHEŞU DE CÎMPIE 02 01 1942 BORŞ GRIGORE

237 UEM-B 00172 BORŞ GRIGORE TATĂ GRIGORE SUSANA MIHEŞU DE CÎMPIE 27 05 1940 BORŞ GRIGORE

238 UEM-B 00174 BORŞ GRIGORE-ANDREI FIU GRIGORE FELICIA CLUJ-NAPOCA 19 03 1990 BORŞ GRIGORE

239 UEM-B 00175 BORŞ SEPTIMIU-VLAD FIU GRIGORE FELICIA CLUJ-NAPOCA 29 11 1985 BORŞ GRIGORE

240 UEM-I 00015 BORŞU ANIŞOARA MAMĂ COSTIN ELEONORA CUDALBI 20 06 1950 IONAŞCU PAUL

241 UEM-B 00225 BOSZOKI ZSOLT FIU ADALBERT ELENA TIMIŞOARA 07 11 1962 BOSZOKI ADALBERT

242 UEM-B 00142 BOTAR CIPRIAN CODRIN FIU SORIN- ILIE ELENA ABRUD 26 01 1975 BOTAR SORIN- ILIE

243 UEM-B 00143 BOTAR ELENA SOŢIE ALEXANDRU CRUCIŢA ROŞIA -MONTANĂ 05 02 1950 BOTAR SORIN- ILIE

244 UEM-B 00144 BOTAR -JID CLAUDIU- CRISTIAN FIU SORIN -ILIE ELENA ABRUD 20 05 1976 BOTAR SORIN- ILIE

245 UEM-B 00012 BOTEANU ANA MAMĂ GHEORGHE SOFIA BUŞTENI 02 02 1938 BOTEANU BOGDAN -MIHAI

246 UEM-B 00011 BOTEANU CORNELIU TATĂ ŞTEFAN VICTORIA BUŞTENI 17 06 1937 BOTEANU BOGDAN- MIHAI

247 UEM-B 00162 BOTEI ALINA FIICĂ GHEORGHE IUSTINA SIBIU 22 12 1985 BOTEI GHEORGHE

248 UEM-B 00161 BOTEI IUSTINA SOŢIE MIHAI MARIA TĂMĂŞEŞTI 18 01 1964 BOTEI GHEORGHE

249 UEM-B 00160 BOTEI NICOLAE-DANIEL FIU GHEORGHE IUSTINA SIBIU 01 12 1988 BOTEI GHEORGHE

250 UEM-B 00088 BOŢOC MARIA MAMĂ ALEXANDRU MARIA COTNARI 13 12 1952 BOŢOC LUMINIŢA-FLORINA

251 UEM-B 00015 BOTOŞER ANTONIO FIU NICOLAE IOANA BUCUREŞTI 04 07 1978 BOTOSER NICOLAE

252 UEM-B 00205 BOTOŞER GEORGE TATĂ GEORGE SILVIA PAPIU ILARIAN 11 11 1933 BOTOŞER NICOLAE

253 UEM-B 00014 BOTOŞER GEORGETA FIICĂ NICOLAE IOANA BUCUREŞTI 29 11 1979 BOTOSER NICOLAE

254 UEM-B 00013 BOTOŞER IOANA SOŢIE VALERICĂ ANGHELINA BUCUREŞTI 01 03 1955 BOTOSER NICOLAE

255 UEM-B 00126 BRAGĂ CRISTIAN-NICOLAE FIU IOAN PARASCHIVA SIBIU 24 11 1980 BRAGĂ IOAN

256 UEM-B 00127 BRAGĂ LUCIAN-IOAN FIU IOAN PARASCHIVA SIBIU 25 06 1972 BRAGĂ IOAN

257 UEM-B 00125 BRAGĂ PARASCHIVA SOŢIE PETRU MARIA POPLACA 18 10 1949 BRAGĂ IOAN

258 UEM-B 00151 BRĂGUŢĂ MARIA-ADRIANA SOŢIE NICOLAE LUCREŢIA BECLEAN 30 07 1944 BRĂGUŢĂ NICOLAE

259 UEM-B 00150 BRĂGUŢĂ NICOLAE FIU NICOLAE MARIA-ADRIANA BRAŞOV 20 09 1980 BRĂGUŢĂ NICOLAE

260 UEM-B 00214 BRÂNZĂ CONSTANTIN TATĂ CONSTANTIN FRUSINA VÎLCELE 05 12 1936 BRÂNZĂ CONSTANTIN

261 UEM-B 00215 BRÂNZĂ PAULA-MARIA MAMĂ PETRU EUFROSINA ARACI 25 01 1942 BRÂNZĂ CONSTANTIN

262 UEM-B 00043 BRATU DANIELA- MADALINA FIICĂ ROMAN- FILICĂ MARIŢA BRĂILA 14 01 1975 BRATU ROMAN- FILICA

263 UEM-B 00044 BRATU MARIŢA SOŢIE ION ILEANA TUFEŞTI 20 03 1953 BRATU ROMAN -FILICA

264 UEM-B 00045 BRATU MIHAI -GEORGE FIU ROMAN- FILICA MARIŢA BRĂILA 18 12 1975 BRATU ROMAN -FILICA

265 UEM-K 00009 BRATU VICTORIŢA FIICĂ CONSTANTIN ANICA BUCUREŞTI 28 03 1969 KOPICUC CONSTANTIN

266 UEM-B 00164 BREBENEL GRIGORE TATĂ IANCU NASTASIA MIRCEA VODĂ 17 09 1927 BREBENEL VASILE

267 UEM-B 00152 BREBENEL LOREDANA-ELENA FIICĂ VASILE MARIA BUZĂU 30 03 1981 BREBENEL VASILE

268 UEM-B 00149 BREBENEL MARIA SOŢIE IOAN MARIA BILBOR 08 02 1957 BREBENEL VASILE

269 UEM-B 00148 BREBENEL MARIAN-BOGDAN FIU VASILE MARIA BUZĂU 24 01 1986 BREBENEL VASILE

270 UEM-B 00163 BREBENEL SANDA MAMĂ ION IOANA MIRCEA VODĂ 08 12 1935 BREBENEL VASILE

271 UEM-B 00180 BRICIU EUGENIA MAMĂ NATURAL FLOARE Timiş 04 11 1945 BRICIU LEONTIN-ACHIM

272 UEM-B 00179 BRICIU NICOLAE TATĂ PETRU MARIA Timiş 27 09 1941 BRICIU LEONTIN-ACHIM

273 UEM-B 00155 BRÎNZEA MARIA SOŢIE GHEORGHE ELENA TUDORA 17 10 1955 BRÎNZEA COMAN

274 UEM-B 00153 BRÎNZEA MARIUS-IONUŢ FIU COMAN MARIA BRAŞOV 03 10 1979 BRÎNZEA COMAN

275 UEM-B 00154 BRÎNZEA RADA MAMĂ COSTACHE RUXANDA MĂRGĂRITEŞTI 01 04 1918 BRÎNZEA COMAN

276 UEM-B 00090 BROCEA ANA MAMĂ LAZĂR RUJA CRICIOVA 18 11 1943 BROCEA DANIEL

277 UEM-B 00089 BROCEA VASILE TATĂ TOADER ELISABETA BICAZUL ARDELEAN 15 01 1934 BROCEA DANIEL

278 UEM-B 00216 BUCIU COSTIN FIU GHEORGHE IVANA BUCUREŞTI 04 06 1975 BUCIU GHEORGHE

279 UEM-B 00217 BUCIU IVANA SOŢIE PARASCHIV ECATERINA COM. SAT. T. VLADIMIRESCU 08 03 1950 BUCIU GHEORGHE

280 UEM-B 00031 BUCŞA IOAN TATĂ TEODOR MARIA SÎNMĂRTIN-SIMBOENI 31 07 1925 BUCŞA DRAGOŞ-DANIEL

281 UEM-B 00016 BUCŞE ION LAURENŢIU FIU DUMITRU-EMIL MELANIA BREBU 17 11 1965 BUCŞE DUMITRU- EMIL

282 UEM-B 00017 BUCŞE MELANIA SOŢIE NECULAI MARIA BREBU 16 10 1938 BUCŞE DUMITRU- EMIL

283 UEM-B 00032 BUCUR ADRIAN – NICOLAE FIU MARIUS-VALERIU GHEORGHIŢA BUCUREŞTI 16 10 1983 BUCUR MARIUS -VALERIU

284 UEM-B 00033 BUCUR ANA MARIA -RALUCA FIIC􀄂 MARIUS- VALERIU GHEORGHIŢA BUCUREŞTI 12 08 1985 BUCUR MARIUS -VALERIU

285 UEM-B 00237 BUCUR AURELIA MAMĂ GHEORGHE MARIA ARDUD 13 07 1947 BUCUR CRISTIAN REMUS

286 UEM-B 00116 BUCUR DORINA SOŢIE COSTACHE MARIA BRUSTURI 28 04 1961 BUCUR CONSTANTIN

287 UEM-B 00034 BUCUR GHEORGHIŢA SOŢIE PETRE AURICA MANGALIA 12 07 1953 BUCUR MARIUS -VALERIU

288 UEM-B 00230 BUCUR NICOLAE TATĂ PETRE MARIA BREAZA 13 08 1947 BUCUR FLORIN-VASILE

289 UEM-B 00207 BUCUR SILVIA URM ION ELENA BREAZA 05 04 1951 BUCUR FLORIN-VASILE

290 UEM-B 00035 BUCUR VALERIU TATĂ ION AURELIA PROVIŢA DE SUS 14 03 1931 BUCUR MARIUS -VALERIU

291 UEM-B 00236 BUCUR VASILE-SERGIU-SIMION TATĂ SIMION NETI COM. CÂMPENI 12 01 1943 BUCUR CRISTIAN REMUS

292 UEM-S 00066 BUDEA MARCELA FIICĂ CONSTANTIN ELENA PĂTROAIA 03 07 1957 STAN CONSTANTIN

293 UEM-B 00232 BUDEŞ CLAUDIA-NICOLETA FIICA NICOLAE MARIA MEDGIDIA 11 12 1974 BUDEŞ NICOLAE

294 UEM-B 00228 BUDEŞ CRISTIAN-NICOLAE FIU NICOLAE MARIA BUCUREŞTI 25 11 1982 BUDEŞ NICOLAE

295 UEM-B 00351 BUDEŞ MARIA SOŢIE ION RADA DOBROMIR 02 08 1951 BUDEŞ NICOLAE

296 UEM-B 00227 BUDEŞ TAŞCU FIU NICOLAE MARIA CONSTANŢA 21 08 1979 BUDEŞ NICOLAE

297 UEM-B 00219 BUDESCU MARIA SOŢIE VICTOR ILEANA FRUMUŞIŢA 03 03 1971 BUDESCU DUMITRU

298 UEM-G 00078 BUGEAC CRISTINA MIHAELA MAMĂ OCTAV VICTOR LUCIA BUCUREŞTI 28 04 1951 GÎTLAN MIHAI LAURENŢIU

299 UEM-B 00169 BUGYI VIORICA-ROZALIA MAMĂ TEODOR MARIA ARAD 05 09 1950 BUGYI ROBERT-PAUL

300 UEM-B 00052 BULAI ANA-MARIA FIICĂ NAPOLEON OIŢA BUCUREŞTI 14 09 1986 BULAI NAPOLEON

301 UEM-B 00097 BULEA CARMEN-GEORGETA SOŢIE NICOLAE VICTORIA SIBIU 27 04 1947 BULEA NICOLAE

302 UEM-B 00098 BULEA TUDOR FIU NICOLAE CARMEN SIBIU 22 08 1977 BULEA NICOLAE

303 UEM-B 00124 BULGARU IRINA FIICĂ MIHAI TANIA BUCUREŞTI 13 05 1980 BULGARU MIHAI

304 UEM-B 00147 BULGARU MIHAI FIU MIHAI TANIA BUCUREŞTI 09 05 1988 BULGARU MIHAI

305 UEM-B 00146 BULGARU TANIA SOŢIE LADISLAU DORICA BUCUREŞTI 17 10 1953 BULGARU MIHAI

306 UEM-B 00145 BULGARU VASILE TATĂ GHEORGHE IOANA HURDUGI 13 04 1916 BULGARU MIHAI

307 UEM-B 00188 BUNACIU IULIANA MAMĂ NICOLAE SOFIA NEAGRA 26 11 1937 BUNACIU PETRU

308 UEM-B 00189 BUNACIU PETRU TATĂ AUREL MARINA POPLACA 11 04 1941 BUNACIU PETRU

309 UEM-B 00190 BURCEA ANTONYO DANIEL FIU VASILE MARIANA BUCUREŞTI 02 05 1990 BURCEA VASILE

310 UEM-B 00354 BURCEA CONSTANTIN TATĂ DUMITRU ILINCA COM. BACIU 10 01 1935 BURCEA VASILE

311 UEM-B 00191 BURCEA MARIANA SOŢIE ION STELIANA SILIŞTEA 28 07 1970 BURCEA VASILE

312 UEM-B 00200 BURCEA MARIOARA MAMĂ GHEORGHE MARIA BRADU 19 02 1942 BURCEA MARINEL

313 UEM-B 00128 BURCEA COPILESCU DUMITRA SOŢIE PARASCHIV IOANA STUDINA 11 10 1955 BURCEA ANDREI

314 UEM-B 00108 BURCIOAICA STAN TATĂ ŞTEFAN RADA MĂLDĂENI 01 03 1954 BURCIOAICA OCTAVIAN

315 UEM-B 00208 BURDEA FLORICA MAMĂ DUMITRU ZOIŢA GROPNIŢA 04 04 1948 BURDEA IONEL

316 UEM-B 00079 BURDEA IOAN TATĂ VASILE MAGDALINA VLĂDENI 17 07 1939 BURDEA IONEL

317 UEM-B 00021 BURJAN ERIKA FIICĂ ŞTEFAN ESTERA ODORHEIU -SECUESC 03 08 1976 BURJAN ŞTEFAN

318 UEM-B 00022 BURJAN ESTERA SOŢIE IOSIF CAROLINA CRACIUNEL 22 11 1947 BURJAN ŞTEFAN

319 UEM-B 00020 BURJAN ŞTEFAN FIU ŞTEFAN ESTERA BRAŞOV 10 12 1972 BURJAN ŞTEFAN

320 UEM-B 00242 BURLACU MANDA MAMĂ NECULAI DESPA COM. AMARU 11 05 1934 BURLACU CONSTANTIN

321 UEM-M 00053 BUŞCĂ GEORGETA -IONELA FIICĂ MIHAI IOANA CRAIOVA 22 05 1978 MELINESCU MIHAI

322 UEM-B 00046 BUSTAN ALEXANDRA- LAVINIA FIICĂ GHEORGHE AURELIA SIBIU 02 10 1986 BUSTAN GHEORGHE

323 UEM-B 00047 BUSTAN AURELIA SOŢIE NICOLAE SORA PĂUCA 04 06 1953 BUSTAN GHEORGHE

324 UEM-B 00117 BUTA ANA MAMĂ IACOB ELEONORA PODENI 14 04 1947 BUTA VASILE

325 UEM-B 00118 BUTA IOAN TATĂ IOAN RAVECA PODENI 27 01 1939 BUTA VASILE

326 UEM-B 00167 BUTE DUMITRU TATĂ COSTACHE MARIA UMBRĂREŞTI 19 01 1935 BUTE IOAN

327 UEM-B 00168 BUTE GEORGETA MAMĂ ION ILEANA HORODNICENI 04 05 1941 BUTE IOAN

328 UEM-B 00092 BUTEICĂ EMANOIL TATĂ MIHAIL ANA NEGOEŞTI 11 11 1937 BUTEICĂ EMANOIL

329 UEM-B 00091 BUTEICĂ MARIA MAMĂ DUMITRU IULICA BAIA DE ARAMĂ 30 12 1943 BUTEICĂ EMANOIL

330 UEM-B 00064 BUTIRI IOAN TATĂ CRĂCIUN RAVECA BEZNEA 03 07 1936 BUTIRI FLORIN

331 UEM-B 00119 BUTNARU ANGHELINA MAMĂ PETRE MARIA FLĂMÂNDA 24 08 1939 BUTNARU ŞTEFAN

332 UEM-B 00120 BUTNARU ELENA-LILIANA FIICĂ ŞTEFAN DORINA BUCUREŞTI 21 12 1982 BUTNARU ŞTEFAN

333 UEM-B 00182 BUTNARU MARIA SOŢIE STELIAN MITRANA BUCUREŞTI 30 10 1944 BUTNARU VASILE

334 UEM-B 00181 BUTNARU MARIUS FIU VASILE MARIA Bucureşti 15 08 1970 BUTNARU VASILE

335 UEM-B 00156 BUTUZA IOSIF TATĂ LIVIU VALERIA CIUNIENI 12 05 1941 BUTUZA SERGIU

336 UEM-B 00157 BUTUZA SILVIA MAMĂ GAVRIL ILEANA DEJ 04 02 1946 BUTUZA SERGIU

337 UEM-C 00202 CABALORTĂ ELENA MAMĂ NECULAI MARIA ONICENI 28 01 1938 CABALORTĂ CONSTANTIN

338 UEM-C 00203 CABALORTĂ GHEORGHE TATĂ ŞTEFAN ŞTEFANA JARIŞTEA 09 09 1937 CABALORTĂ CONSTANTIN

339 UEM-C 00236 CĂCEU MIHAI TATĂ NICOLAE MARTA DOBRA 15 10 1922 CĂCEU MARIANA SILVIA

340 UEM-C 00087 CACOCEANU MARGARETA SOŢIE DUMITRU ELENA CACOTI 01 05 1931 CACOCEANU IOSEF

341 UEM-C 00092 CACOCEANU ŞTEFAN FIU IOSIF MARGARETA CACOTI 24 05 1950 CACOCEANU IOSEF

342 UEM-C 00110 CĂLIN DRAGOŞ FIU ADRIAN EUGENIA CONSTANŢA 29 10 1986 CĂLIN ADRIAN

343 UEM-C 00154 CĂLIN ELENA MAMĂ ZAHARIA FILOFTEIA OLT 14 06 1936 CĂLIN ADRIAN

344 UEM-C 00112 CĂLIN EUGENIA SOŢIE CORNEL ELENA CONSTANŢA 02 02 1952 CĂLIN ADRIAN

345 UEM-C 00111 CĂLIN FLORIAN FIU ADRIAN NINETA CARACAL 10 06 1979 CĂLIN ADRIAN

346 UEM-C 00109 CĂLIN RALUCA-BIANCA FIICĂ ADRIAN EUGENIA CONSTANŢA 31 08 1985 CĂLIN ADRIAN

347 UEM-C 00059 CALONFIRESCU CLAUDIA FIICĂ TOMA ELENA BUCUREŞTI 14 04 1985 CALONFIRESCU TOMA

348 UEM-C 00061 CALONFIRESCU ELENA SOŢIE GHEORGHE MARIA BUCINIŞU 13 12 1959 CALONFIRESCU TOMA

349 UEM-C 00062 CALONFIRESCU NICULA MAMĂ CRĂCIUN PETRA BRÎNCENI 21 03 1919 CALONFIRESCU TOMA

350 UEM-C 00060 CALONFIRESCU PETRU-DANIEL FIU TOMA ELENA BUCUREŞTI 11 06 1983 CALONFIRESCU TOMA

351 UEM-S 00150 CALOTĂ ADRIANA FIICĂ NICOLAI ALEXANDRINA BUCUREŞTI 01 01 1978 SPÎNU NICOLAI

352 UEM-C 00190 CALOTĂ ŞTEFAN TATĂ DUMITRU RADA BUCUREŞTI 24 10 1938 CALOTĂ VICTOR-GABRIEL

353 UEM-C 00191 CALOTĂ VASILICA MAMĂ CONSTANTIN ELENA BUCUREŞTI 24 11 1939 CALOTĂ VICTOR-GABRIEL

354 UEM-C 00094 CÂNDEA PAVEL-SORIN FIU PAVEL EMILIA BRAŞOV 03 12 1972 CÂNDEA PAVEL

355 UEM-C 00011 CAPAC FLOAREA SOŢIE DUMITRU MARIA ZORILE ADMACLISI 30 04 1944 CÂNDEA PAVEL

356 UEM-C 00163 CĂPITANU ANCA-MANUELA FIICĂ EMIL ELISABETA CLUJ-NAPOCA 17 07 1974 CIORTEA EMIL

357 UEM-C 00204 CĂPRIŢĂ NICULAE TATĂ GHEORGHE VALERIA SELIŞTAT 28 01 1931 CĂPRIŢĂ NICOLAE DORIN

358 UEM-C 00215 CARALIU DIAMANTA MAMĂ TOMA MARIA BUZĂU 18 09 1940 CARALIU PETRE

359 UEM-C 00029 CARP AISA- ANASTASIA FIICĂ PETRE STANCA ARIADNA BUCUREŞTI 20 08 1988 CARP STANCA -ARIADNA

360 UEM-C 00107 CARP HORIA FIU VASILE MARIA CONSTANŢA 25 01 1977 CARP VASILE

361 UEM-C 00214 CARP JANETA MAMĂ VASILE EFTIHIA COM. FĂLCIU 26 02 1924 CARP VASILE

362 UEM-C 00108 CARP MARIA SOŢIE TOADER ELENA FĂLCIU 24 07 1951 CARP VASILE

363 UEM-C 00106CARP VLAD FIU VASILE MARIA CONSTANTA 23 03 1982 CARP VASILE

364 UEM-C 00067 CARPÂN CĂTĂLIN -DANIEL FIU DĂNUŢ GEORGETA TIMIŞOARA 27 05 1987 CARPÂN DĂNUŢ

365 UEM-C 00068 CARPÂN GEORGETA FIICĂ VASILE MARIOARA FĂLTICENI 20 01 1965 CARPÂN DĂNUŢ

366 UEM-C 00069 CARPÂN VASILE TATĂ SIMION ELENA CRISTEŞTI 05 10 1931 CARPÂN DĂNUŢ

367 UEM-C 00157 CĂRPĂTOREA IOANA MAMĂ ION ELENA PĂUŞEŞTI-OTĂSĂU 06 03 1937 CĂRPĂTOREA GHEORGHE-CRISTIAN

368 UEM-B 00220 CARŞOTE MARIANA FIICĂ DUMITRU MARIA GALAŢI 11 05 1976 BUDESCU DUMITRU

369 UEM-C 00063 CÂRSTEA CONSTANTIN TATĂ STOICA FLOAREA COJASCA 28 10 1933 BUDESCU DUMITRU

370 UEM-C 00063 CÂRSTEA MARIN TATĂ GHEORGHE MARIA BUDIŞTENI 30 08 1931 CÂRSTEA GILU

371 UEM-C 00171 CÂRSTEA MARIN TATĂ MARIN FLOREA OLANU 23 09 1938 CÎRSTEA GELU

372 UEM-C 00223 CÂRSTEA MIHAELA SOŢIE VLADIMIR PAULINA BUCUREŞTI 01 09 1957 CÂRSTEA GILU

373 UEM-C 00172 CÂRSTEA VASILICA MAMĂ CONSTANTIN TUDORA BUDIŞTENI 19 07 1936 CÂRSTEA GILU

374 UEM-C 00170 CÂRSTEA VLAD-GABRIEL FIU GILU MIHAELA BUCUREŞTI 29 05 1982 CÂRSTEA GILU

375 UEM-C 00211 CATANĂ MARIA SOŢIE ION CALIOPA COM. SLOBOZIA CIORĂŞTI 10 02 1954 CÂRSTEA GILU

376 UEM-C 00224 CAŢAVEI GEORGETA MAMĂ CONSTANTIN ANETA BUCUREŞTI 13 01 1938 COMAN LAURENŢIU DANIEL

377 UEM-C 00224 CAŢAVEI GEORGETA MAMĂ CONSTANTIN ANETA BUCUREŞTI 13 01 1938 COMAN LAURENŢIU DANIEL

378 UEM-C 00159 CATRINESCU ELENA SOŢIE MIHAIL CONSTANŢA COSTEŞTII DIN VALE 09 12 1937 CATRINESCU MIHAIL

379 UEM-C 00155 CATRINESCU MARIANA MIHAELA FIICĂ MIHAIL CONSTANŢA BUCUREŞTI 08 09 1966 CATRINESCU MIHAIL

380 UEM-C 00263 CATRINESCU NICOLETA FIICĂ MIHAIL CONSTANŢA BUCUREŞTI 30 03 1969 CATRINESCU MIHAIL

381 UEM-C 00215 CAUC ANA-MONICA SOŢIE TRAIAN ELENA BUCUREŞTI 04 07 1966 CAUC SILVIU-FLORENTIN

382 UEM-C 00225 CAUC ANDREI-SILVIU FIU SILVIU ANA-MONICA BUCUREŞTI 21 05 1988 CAUC SILVIU-FLORENTIN

383 UEM-C 00070 CĂZAN IOAN TATĂ IOAN SOFIA ALTINA 28 11 1941 CĂZAN IOAN

384 UEM-C 00071 CĂZAN VALERIA MAMĂ NATURAL MARIA PERIŞANI 01 05 1950 CĂZAN IOAN

385 UEM-C 00039 CEAPĂ GENA MAMĂ ŞTEFAN ANICA LIPĂNEŞTI 23 03 1946 CEAPĂ NICOLAE

386 UEM-C 00040 CEAPĂ GHEORGHE TATĂ DUMITRU LINA BĂTRÂNI 16 10 1939 CEAPĂ NICOLAE

387 UEM-C 00015 CEAUŞ CĂTĂLIN FIU CONSTANTIN STELA PLOIEŞTI 04 05 1966 CEAUŞ CONSTANTIN

388 UEM-C 00014 CEAUŞ DRAGOŞ FIU CONSTANTIN STELA PLOIEŞTI 25 09 1975 CEAUŞ CONSTANTIN

389 UEM-C 00013 CEAUŞ STELA SOŢIE EMILIAN AURELIA PLOIEŞTI 10 09 1941 CEAUŞ CONSTANTIN

390 UEM-R 00040 CHERCIU MARIA MAMĂ AUREL EVA DRAGOMIREŞTI 01 01 1938 ROSADA VALENTIN

391 UEM-C 00001 CHEUCHIŞAN CARMEN FIICĂ LIVIU TEOFIL DORINA ODORHEIU-SECUIESC 28 01 1983 CHEUCHIŞAN LIVIU- TEOFIL

392 UEM-C 00002 CHEUCHIŞAN CĂTĂLIN FIU LIVIU TEOFIL DORINA ODORHEIU-SECUIESC 26 08 1988 CHEUCHIŞAN LIVIU- TEOFIL

393 UEM-C 00003 CHEUCHIŞAN DORINA SOŢIE ION MARIA BRUSTUROASA 14 07 1963 CHEUCHIŞAN LIVIU- TEOFIL

394 UEM-C 00128 CHEUCHIŞAN MARIA MAMĂ GERGELY FLORENTINA AGRIEŞUL DE SUS 16 04 1932 CHEUCHIŞAN LIVIU -TEOFIL

395 UEM-C 00066 CHIFOR ADRIAN FIU IOAN MARIA BUŞTENI 27 05 1978 CHIFOR IOAN

396 UEM-C 00226 CHIFOR DINA FIICĂ IOAN MARIA BUŞTENI 16 10 1979 CHIFOR IOAN

397 UEM-C 00065 CHIFOR IOAN TATĂ IOAN ANA ILEANDA 22 03 1928 CHIFOR IOAN

398 UEM-C 00227 CHIFOR MARIA SOŢIE VASILE DOMNICA ARDUD 10 04 1951 CHIFOR IOAN

399 UEM-C 00098 CHIRA IOAN FIU IOAN MARIA URIU 22 01 1974 CHIRA ION

400 UEM-C 00096 CHIRA LUCREŢIA MAMĂ CONSTAN MARIA HASMAŞ 18 01 1931 CHIRA IOAN

401 UEM-C 00016 CHIRAN IULIANA FIICĂ SILVIU ŞTEFANIA BUCUREŞTI 07 07 1968 CHIRAN SILVIU

402 UEM-C 00017 CHIRAN RUXANDRA FIICĂ SILVIU ŞTEFANIA SIBIU 11 11 1969 CHIRAN SILVIU

403 UEM-C 00018 CHIRAN ŞTEFANIA SOŢIE SAMOILĂ GLIGHERIA COSTEŞTI STOROJINEŢ 29 10 1941 CHIRAN SILVIU

404 UEM-C 00200 CHIRCĂ ADRIAN TATĂ CONSTANTIN IOANA SIBIU 14 06 1961 CHIRCĂ PAUL-ALIN

405 UEM-C 00201 CHIRCĂ MARIA MAMĂ CONSTANTIN VASILICA PITEŞTI 12 08 1963 CHIRCĂ PAUL-ALIN

406 UEM-C 00046 CHIRIŢĂ MARIA MAMĂ ILIE GHERGHINA VALU LUI TRAIAN 19 11 1952 CHIRIŢA VASI ADRIANA

407 UEM-C 00199 CHIŢU MORTASIPU EUGENIA SOŢIE MARIN FLOAREA TRAIAN 09 07 1952 CHIŢU VALERICĂ

408 UEM-A 00061 CHIVU GHEORGHE FIU GHEORGHE LIVIA REŞIŢA 16 04 1949 ADAM LIVIA

409 UEM-S 00031 CHIVU NETA MAMĂ VICTOR SAFTA VALEA CIORII 04 09 1933 STAN CONSTANTIN

410 UEM-C 00135 CILIBEANU TRAIAN TATĂ CONSTANTIN MARIA TRAIAN 01 05 1941 CILIBEANU ADRIAN

411 UEM-C 00197 CIOARĂ ADRIANA VIORICA FIICĂ MARIA VIOREL CLUJ-NAPOCA 26 03 1976 CIOARĂ VIOREL

412 UEM-C 00196 CIOARĂ CRISTINA FIICĂ MARIA VIOREL CLUJ-NAPOCA 22 01 1972 CIOARĂ VIOREL

413 UEM-C 00198 CIOARĂ IOANA FIICĂ MARIA VIOREL CLUJ-NAPOCA 07 03 1977 CIOARĂ VIOREL

414 UEM-C 00101 CIOBANU ADRIANA-CERASELA FIICĂ EMANOIL LUCICA PITEŞTI 27 05 1984 CIOBANU EMANOIL

415 UEM-C 00099 CIOBANU ALEXANDRU-CRISTIAN FIU EMANOIL LUCICA BUCURESTI 26 10 1989 CIOBANU EMANOIL

416 UEM-C 00136 CIOBANU ARISTIŢA MAMĂ NECULAI ELENA ADAM 24 04 1937 CIOBANU MARIAN

417 UEM-C 00072 CIOBANU BRÎNDUŞA -ALINA FIICĂ CONSTANTIN VALENTINA MOTRU 03 04 1975 CIOBANU CONSTANTIN

418 UEM-C 00073 CIOBANU DORINEL- CLAUDIU FIICĂ CONSTANTIN VALENTINA MOTRU 16 03 1971 CIOBANU CONSTANTIN

419 UEM-C 00121 CIOBANU ECATERINA MAMĂ MARIN ALEXANDRA MOZĂCENI 09 02 1928 CIOBANU NICOLAE

420 UEM-C 00122 CIOBANU FLOREA TATĂ ION ILEANA TUFENI 01 06 1931 CIOBANU NICOLAE

421 UEM-C 00100 CIOBANU LUCICA SOŢIE MARIN ELENA PLOPII-SLĂVITEŞTI 03 05 1967 CIOBANU EMANOIL

422 UEM-C 00102 CIOBANU MĂDĂLINA-GEORGIANA FIICĂ EMANOIL LUCICA PITEŞTI 13 10 1985 CIOBANU EMANOIL

423 UEM-D 00093 CIOBANU RADA MAMĂ MARIN DUMITRA DRAGODANA 13 10 1946 DRĂGUŢ DUMITRU

424 UEM-C 00074 CIOBANU VALENTINA SOŢIE GHEORGHE MARIA COPĂLAU 14 07 1950 CIOBANU CONSTANTIN

425 UEM-C 00137 CIOBANU VASILE TATĂ ION ANTONIA COTOROAIA 05 11 1934 CIOBANU MARIAN

426 UEM-C 00005 CIOCÂRLAN LINA MAMĂ CONSTANTIN STANCA COŢATCU 02 01 1946 CIOCÂRLAN ROMEO- MARIAN

427 UEM-C 00006 CIOCÂRLAN ŞTEFAN TATĂ GHEORGHE AURICA RÂMNICU SĂRAT 17 01 1941 CIOCÂRLAN ROMEO -MARIAN

428 UEM-M 00020 CIOCHINĂ DOINA- FLORENTINA FIICĂ DUMITRU ANETA GĂLAŢI 22 08 1975 MILEA DUMITRU

429 UEM-N 00004 CIOCLA LENUŢA FIICĂ VASILE PARASCA BRĂILA 26 10 1955 NECHITA PARASCA

430 UEM-C 00130 CIONCA IOSIF CĂTĂLIN FIU IOSIF MARIA CLUJ 24 01 1978 CIONCA IOSIF

431 UEM-C 00129 CIONCA MARIA SOŢIE IOAN MARIE BOTIZA 11 04 1957 CIONCA IOSIF

432 UEM-C 00131 CIONCA TEODOR DAN FIU IOSIF MARIA CLUJ 24 05 1981 CIONCA IOSIF

433 UEM-C 00082 CIORAN ALECSANDRINA MAMĂ MIHAIL ANA FRÎNCEŞTI 17 02 1938 CIORAN VICTOR

434 UEM-C 00083 CIORAN ALEXANDRU – VICTOR FIU VICTOR ELENA SIBIU 14 03 1986 CIORAN VICTOR

435 UEM-C 00030 CIORAN ANGHEL TATĂ VASILE ALEXANDRINA AIORMAN 01 12 1927 CIORAN GABRIEL- FLORIAN

436 UEM-C 00081 CIORAN ELENA – LACRIMA FIICĂ VICTOR ELENA SIBIU 22 10 1984 CIORAN VICTOR

437 UEM-M 00235 CIORAN FLOAREA MAMA IARCĂ FLOAREA PETREŞTI 03 10 1942 MIHAI DĂNUŢ

438 UEM-C 00031 CIORAN VENERA MAMĂ CONSTANTIN SEVASTIA ALEXANDRIA 20 11 1931 CIORAN GABRIEL- FLORIAN

439 UEM-C 00165 CIORTEA CĂLIN-MARIUS FIU EMIL ELISABETA FLOREŞTI 08 11 1970 CIORTEA EMIL

440 UEM-C 00228 CIORTEA ELISABETA SOŢIE FRANCISC MARIA TEACA 27 10 1948 CIORTEA EMIL

441 UEM-C 00166 CIORTEA POP CRISTIAN-EMIL FIU EMIL ELISABETA CLUJ-NAPOCA 17 98 1969 CIORTEA EMIL

442 UEM-P 00125 CÎRJĂ NICOLETA FIICĂ VASILE FLOAREA BUCUREŞTI 06 08 1972 PORTASĂ VASILE

443 UEM-C 00228 CÎRSTEA CONSTANTIN TATĂ STOICA FLOAREA COJASCA 28 10 1933 CÂRSTEA ADRIAN

444 UEM-C 00064 CÎRSTEA FLOAREA MAMĂ DUMITRU FILOFTEIA OLANU 29 12 1944 CÎRSTEA GELU

445 UEM-C 00229 CIUL ANA MAMĂ IOAN MARIA CĂLINEŞTI OAŞ 09 12 1947 CIUL IOAN MARINEL

446 UEM-C 00225 CIUL IOAN TATĂ VASILE MARIA CĂLINEŞTI OAŞ 09 08 1948 CIUL IOAN MARINEL

447 UEM-C 00113 CIULICĂ DANIEL FIU NICULAE-MARIAN ELENA BUCUREŞTI 15 09 1970 CIULICĂ NICULAE-MARIAN

448 UEM-C 00114 CIULICĂ ELENA SOŢIE GHEORGHE MARGARETA BUCUREŞTI 12 03 1949 CIULICĂ NICULAE-MARIAN

449 UEM-C 00115 CIULICĂ ŞTEFAN TATĂ VASILE IVANA MALU 23 08 1913 CIULICĂ NICULAE-MARIAN

450 UEM-C 00138 CIULIN ANDREIANA SOŢIE CONSTANTIN FLOAREA SIMILEASCA 16 06 1944 CIULIN ALEXANDRU

451 UEM-C 00139 CIULIN CONSTANTIN FIU ALEXANDRU ANDREIANA BUZĂU 21 05 1967 CIULIN ALEXANDRU

452 UEM-C 00140 CIULIN GHEORGHE- CRISTINEL FIU ALEXANDRU ANDREIANA BUZĂU 03 08 1976 CIULIN ALEXANDRU

453 UEM-C 00141 CIULIN MARIAN FIU ALEXANDRU ANDREIANA BUZĂU 16 10 1973 CIULIN ALEXANDRU

454 UEM-C 00142 CIULIN PETRICĂ FIU ALEXANDRU ANDREIANA BUZĂU 26 06 1965 CIULIN ALEXANDRU

455 UEM-C 00143 CIULIN VASILICA FIU ALEXANDRU ANDREIANA BUZĂU 21 11 1970 CIULIN ALEXANDRU

456 UEM-C 00104 CIUNGAN AUREL TATĂ PETRU SUSANA GRINDENI 30 03 1924 CIUNGAN FLORIN

457 UEM-C 00103 CIUNGAN MARIA MAMĂ ALEXANDRU MARIA NIMA 25 01 1928 CIUNGAN FLORIN

458 UEM-C 00132 CIUPITU-CHICAN FLORICA SOŢIE GHEORGHE VASILICA GIURGIU 12 10 1949 CIUPITU-CHICAN FĂNEL

459 UEM-V 00081 CIURUMELEA MARIA MAMĂ NATURAL TUDORA SIHLEA 21 07 1944 VOICU NICOLAE

460 UEM-C 00124 CLEPE ALINA-SIMONA FIICĂ GHEORGHE ELENA ARAD 19 08 1987 CLEPE GHEORGHE

461 UEM-C 00123 CLEPE FLOARE MAMĂ GHEORGHE FLOARE MACEA 16 01 1935 CLEPE GHEORGHE

462 UEM-C 00117 COBZAC MARGARETA MAMĂ NICULAE ELISABETA CONŢEŞTI 26 02 1950 COBZAC ADRIAN-IULIAN

463 UEM-C 00116 COBZAC PETRU TATĂ VASILE VERA MĂCĂREŞTI-LĂPUŞNA 21 05 1940 COBZAC ADRIAN-IULIAN

464 UEM-C 00230 COCA PARASCHIVA SOŢIE TOMA MARIA BOIŢA 29 07 1933 COCA IOAN

465 UEM-C 00219 COCHIRLEANU MARIN TATĂ STANCIU NEACŞA GURGUIEŢI 05 07 1946 COCHIRLEANU MIHĂIŢĂ-NICUŞOR

466 UEM-C 00158 COCIŞ FLOREA TATĂ GHEORGHE MARIA TELEORMAN 07 06 1943 COCIŞ TEODOR

467 UEM-C 00221 COCIŞ LINA MAMA VASILE PARASCHIVA TURNU MĂGURELE 27 12 1946 COCIŞ TEODOR

468 UEM-M 00131 COJOCARU FLOAREA FIICĂ IOAN MARIA BUCUREŞTI 13 04 1938 MIULESCU IOAN

469 UEM-C 00088 COJOCARU MARIA CORNELIA MAMĂ LADISLAU MARIA ARAD 14 08 1933 COJOCARU LADISLAU

470 UEM-C 00089 COJOCARU ROBERT FIU LADISLAU VIORICA ARAD 21 06 1988 COJOCARU LADISLAU

471 UEM-C 00214 COLCERI GIZELA MAMĂ EMERIC ELISABETA LUNCA DE JOS 16 05 1948 COLCERI IMRE

472 UEM-C 00164 COLIBĂ NECULAI TATĂ GHIORGHI MARIA BARCEA 04 05 1932 COLIBĂ FLORENTIN

473 UEM-C 00163 COLIBĂ VASILICHIA MAMĂ NECULAI ALEXĂNDRINA STÂLPU 23 04 1937 COLIBĂ FLORENTIN

474 UEM-C 00173 COMAN DANIELA SOŢIE VIRGIL MARIOARA AGNIŢA 15 10 1962 COMAN NICOLAE

475 UEM-C 00161 COMAN DANIEL-LAURENŢIU FIU GHEORGHE GEORGETA SIBIU 10 08 1978 COMAN GHEORGHE

476 UEM-B 00233 COMAN ELENA FIICA EMILIAN MARIA BUCUREŞTI 15 11 1980 BENDORFEAN EMILIAN

477 UEM-C 00174 COMAN ELENA-ŞTEFANA FIICĂ NICOLAE DANIELA SIBIU 23 10 1986 COMAN NICOLAE

478 UEM-C 00007 COMAN GABRIELA-ŞTEFANA SOŢIE IOAN TUDORITA AIUD 03 03 1937 COMAN NICOLAE

479 UEM-C 00230 COMAN GEORGETA SOŢIE GHEORGHE NICOLIŢA LĂDEŞTI 23 08 1960 COMAN GHEORGHE

480 UEM-C 00160 COMAN GHEORGHE-IULIAN FIU GHEORGHE GEORGETA SIBIU 21 12 1979 COMAN GHEORGHE

481 UEM-C 00212 COMAN ILEANA MAMĂ VASILE MARIA COM. SĂVENI 27 09 1937 COMAN GHEORGHE

482 UEM-C 00177 COMAN IOANA MAMĂ GRIGORE STELIANA GORGOTA 14 06 1937 COMAN NICOLAE

483 UEM-C 00176 COMAN ION TATĂ CONSTANTIN ALEXANDRA GORGOTA 10 09 1935 COMAN NICOLAE

484 UEM-C 00162 COMAN MARIA MAMĂ GHEORGHE ILINCA BOIŞOARA 11 03 1934 COMAN GHEORGHE

485 UEM-C 00221 COMAN MARIA REBECA FIICĂ LAURENŢIU MARIANA BUCUREŞTI 15 08 1991 COMAN LAURENŢIU DANIEL

486 UEM-C 00220 COMAN MARIANA SOŢIE NICULAE MARIA BUCUREŞTI 26 08 1969 COMAN LAURENŢIU DANIEL

487 UEM-C 00175 COMAN MIHAI FIU NICOLAE DANIELA SIBIU 28 04 1988 COMAN NICOLAE

488 UEM-C 00047 CONSTANTIN ALEXANDRU- AUREL FIU AUREL MARIA BUCUREŞTI 21 07 1989 CONSTANTIN AUREL

489 UEM-C 00041 CONSTANTIN ALINA FIICĂ VANIA IOANA GIURGIU 24 06 1980 CONSTANTIN VANIA

490 UEM-C 00032 CONSTANTIN CRISTINA FIICĂ EUGEN -NINEL MARIA BUCUREŞTI 27 07 1987 CONSTANTIN EUGEN- NINEL

491 UEM-C 00051 CONSTANTIN DAN- ROBERT FIU MIHAI TUDORIŢA BUCUREŞTI 15 07 1981 CONSTANTIN MIHAI

492 UEM-C 00033 CONSTANTIN DOBRIN FIU EUGEN -NINEL MARIA BUCUREŞTI 09 09 1976 CONSTANTIN EUGEN- NINEL

493 UEM-C 00052 CONSTANTIN DORU FIU MIHAI TUDORIŢA BUCUREŞTI 24 02 1978 CONSTANTIN MIHAI

494 UEM-C 00231 CONSTANTIN GENOVEVEA MAMĂ PETRU ANA BIERTAN 19 08 1939 CONSTANTIN GHEORGHE-IOAN

495 UEM-C 00232 CONSTANTIN IOAN TATĂ TOADER ELISABETA MĂRGINENI 03 09 1949 CONSTANTIN GHEORGHE-IOAN

496 UEM-C 00034 CONSTANTIN IOANA MAMĂ DUMITRU LEANCA BOLDEŞTI 24 04 1929 CONSTANTIN EUGEN- NINEL

497 UEM-C 00042 CONSTANTIN IOANA SOŢIE GHEORGHE ANETA OLTENI 16 02 1960 CONSTANTIN VANIA

498 UEM-C 00213 CONSTANTIN ION TATĂ STAN NASTASIA CATRUNESTI 14 05 1939 CONSTANTIN VANIA

499 UEM-C 00035 CONSTANTIN IONICA- LILI FIICĂ EUGEN -NINEL MARIA BUCUREŞTI 07 04 1979 CONSTANTIN EUGEN- NINEL

500 UEM-C 00218 CONSTANTIN LAURENŢIU-ION FIU ION MARIA BUZĂU 05 09 1955 CONSTANTIN ION

501 UEM-C 00233 CONSTANTIN MARIA SOŢIE DUMITRU NECULINA COM. ZĂRNEŞTI 15 03 1976 CONSTANTIN ION

502 UEM-C 00036 CONSTANTIN MARIA SOŢIE NICOLAIE ALEXANDRA DIENCI 14 03 1952 CONSTANTIN EUGEN- NINEL

503 UEM-C 00048 CONSTANTIN MARIA SOŢIE GHEORGHE MARIA PERIS 11 07 1954 CONSTANTIN AUREL

504 UEM-C 00049 CONSTANTIN PAUL- AUGUSTIN FIU AUREL MARIA BUCUREŞTI 18 05 1982 CONSTANTIN AUREL

505 UEM-C 00053 CONSTANTIN TUDORIŢA SOŢIE ŞTEFAN AFINICA IANCA 30 03 1957 CONSTANTIN MIHAI

506 UEM-C 00217 CONSTANTIN VIOREL FIU ION MARIA BUZĂU 02 06 1954 CONSTANTIN ION

507 UEM-C 00050 CONSTANTIN ZOE MAMĂ ALEXANDRU FLORICA BUCUREŞTI 19 12 1925 CONSTANTIN AUREL

508 UEM-C 00076 CONSTANTINESCU ANA- MARIA FIICĂ DORU EUGENIA CRAIOVA 18 11 1985 CONSTANTINESCU DORU

509 UEM-C 00194 CONSTANTINESCU DANIEL FIU TRAIAN ORTANSA BUCUREŞTI 01 07 1962 CONSTANTINESCU TRAIAN

510 UEM-C 00205 CONSTANTINESCU ELENA MAMĂ NICOLAE MARIA MIHĂIEŞTI 30 03 1946 CONSTANTINESCU COSTEL

511 UEM-C 00077 CONSTANTINESCU EMANOIL TATĂ GHEORGHE STANISLAVA COTINGENI 18 06 1930 CONSTANTINESCU DORU

512 UEM-C 00078 CONSTANTINESCU EUGENIA SOŢIE GHEORGHE SOFIA TURNU- SEVERIN 24 11 1953 CONSTANTINESCU DORU

513 UEM-C 00019 CONSTANTINESCU FLORICA -TATIANA MAMĂ NATURAL PETRUŞA POGOANELE 02 02 1951 CONSTANTINESCU GEORGE- CRISTIAN

514 UEM-L 00046 CONSTANTINESCU GHEORGHE-ION TATĂ ION VIRGINIA BUCUREŞTI 06 09 1933 LUPU CRISTIAN

515 UEM-C 00079 CONSTANTINESCU MARIA MAMĂ DUMITRU MARIA BOBU 06 11 1935 CONSTANTINESCU DORU

516 UEM-C 00080 CONSTANTINESCU MIRCEA- MARIAN FIU DORU EUGENIA CRAIOVA 16 06 1978 CONSTANTINESCU DORU

517 UEM-B 00185 CONSTANTINESCU NICOLINA SOŢIE ELENA GHEORGHE SCOBINŢI 20 10 1946 BELEHUZ IOAN

518 UEM-C 00195 CONSTANTINESCU ORTANSA SOŢIE VICTOR OLIMPIA BUCUREŞTI 10 03 1932 CONSTANTINESCU TRAIAN

519 UEM-C 00182 CONSTANTINOIU MARIOARA MAMĂ NICU ECATERINA BRAZI 27 09 1949 CONSTANTINOIU VASILE

520 UEM-C 00183 CONSTANTINOIU NICOLAE TATĂ CONSTANTIN MARIA MORENI 01 01 1946 CONSTANTINOIU VASILE

521 UEM-C 00054 COPĂCIANU COSTACHE TATĂ COSTACHE FRASINA UNGHENI 27 05 1939 COPĂCIANU CONSTANTIN

522 UEM-C 00226 COPĂCIANU VIRGINIA MAMĂ MIHAI PARASCHIVA GOLĂIEŞTI 19 03 1947 COPĂCIANU CONSTANTIN

523 UEM-C 00043 COPACIU DORIN- DUMITRU FIU DUMITRU GEORGETA IAŞI 01 11 1952 COPACIU GEORGETA

524 UEM-C 00021 CORLACIU EMILIA SOŢIE GHEORGHE VERONICA ŞAROŞ PE TARNAVE 28 11 1955 CORLACIU IOAN

525 UEM-C 00022 CORLACIU IOAN TATĂ NICULAE VETA LUPU 10 03 1931 CORLACIU IOAN

526 UEM-C 00023 CORLACIU IOAN -OVIDIU FIU IOAN EMILIA MEDIAŞ 15 10 1980 CORLACIU IOAN

527 UEM-C 00024 CORLACIU MARIA MAMĂ AUGUSTIN MARIA LUPU 20 05 1930 CORLACIU IOAN

528 UEM-R 00048 CORŞATEA FLOAREA MAMĂ CONSTANTIN MARIA FILIPENI 27 05 1934 RADU VIOLETA

529 UEM-C 00037 COSTACHE ION TATĂ GHEORGHE IOANA CORBEANCA 05 05 1937 COSTACHE ION

530 UEM-C 00038 COSTACHE MARIA MAMĂ ION ANICA CORBEANCA 01 04 1937 COSTACHE ION

531 UEM-N 00054 COSTACHE MONALISA FIICĂ AUREL GEORGETA COM. MIHAIL KOGĂLNICEANU 12 01 1968 NASTALIN GEORGETA

532 UEM-C 00216 COSTINAŞ IOAN TATA FLORIAN FLOARE COM. MOGOŞ 31 01 1930 COTFAS MARINEL- CONSTANTIN

533 UEM-C 00145 COTFAS AUREL TATĂ NICOLAE IOANA SUBCETATE 13 12 1932 COTFAS MARINEL- CONSTANTIN

534 UEM-C 00146 COTFAS AURELIA MAMĂ DUMITRU TODOSIA SUBCETATE 30 01 1949 COTFAS MARINEL- CONSTANTIN

535 UEM-C 00168 COTUNĂ ALEXANDRU FIU EUGEN ANA BUCUREŞTI 05 02 1987 COTUNĂ EUGEN

536 UEM-C 00167 COTUNĂ ANA SOŢIE DUMITRU NORICA COJASCA 23 11 1953 COTUNĂ EUGEN

537 UEM-C 00169 COTUNĂ CARMEN FIICĂ EUGEN ANA BUCUREŞTI 26 01 1978 COTUNĂ EUGEN

538 UEM-H 00019 COVACI ELISABETA-ELFRIDA MAMĂ IOSIF ECATERINA ARAD 08 03 1953 HARTANN MARIN-ALFRED

539 UEM-H 00020 COVACI MARIN TATĂ FLOREA TUDORA JURILOVCA 05 03 1947 HARTANN MARIN-ALFRED

540 UEM-B 00059 COVORAN RALUCA-ALEXANDRA FIICĂ NICULAE ELENA-MARIA BUCUREŞTI 08 28 1970 BĂDULESCU NICULAE

541 UEM-S 00053 CRĂCIUN IONICA FIICĂ CĂLIN ANA BUCUREŞTI 15 10 1974 SANDU CĂLIN

542 UEM-V 00036 CRĂCIUN MIRELA MARIANA FIICĂ MIHAI MARIA CARANSEBEŞ 24 07 1969 VERECZKI MIHAI

543 UEM-C 00220 CRAP VIRGINIA MAMĂ NECULAI MARGHEOALA FĂLCIU 17 01 1962 CRAP COSTEL

544 UEM-C 00118 CRESTEAZĂ CEZARINA-EDIT SOŢIE VICTOR MARIA TECUCI 19 04 1963 CRESTEAZĂ EUGEN

545 UEM-C 00119 CRESTEAZĂ FLOAREA MAMĂ ENE ANTIŢA VAL CIREŞULUI 29 03 1936 CRESTEAZĂ EUGEN

546 UEM-C 00120 CRESTEAZĂ IULIANA-CRISTINA FIICĂ EUGEN ANCA BUCUREŞTI 14 10 1984 CRESTEAZĂ EUGEN

547 UEM-C 00105 CREŢA CORNELIA SOŢIE IOAN MARIA MIHAI VITEAZU 26 04 1939 CREŢA BAZIL

548 UEM-C 00147 CREŢU CLAUDIU-CONSTANTIN FIU JAN ELENA BUCUREŞTI 13 11 1987 CREŢU JAN

549 UEM-C 00148 CREŢU ELENA SOŢIE DUMITRU STELA COSTEŞTI 19 03 1968 CREŢU JAN

550 UEM-G 00037 CREŢU ELENA MAMĂ NATURAL ALEXANDRA DĂRĂŞTI-ILFOV 20 10 1946 GÂMBUŢEANU FLORIN

551 UEM-C 00044 CREŢU EUGEN -LUCIAN FIU FLORIN MIHAELA BUCUREŞTI 12 02 1987 CREŢU FLORIN

552 UEM-C 00149 CREŢU GHIORGHE TATĂ ION IOANA MAXENU 09 11 1933 CREŢU JAN

553 UEM-C 00178 CREŢU IOANA MAMĂ CONSTANTIN DUMITRA VÂNĂTORI 20 08 1931 CREŢU FLORIN

554 UEM-C 00045 CREŢU MIHAELA SOŢIE CONSTANTIN STANA BUCUREŞTI 14 11 1962 CREŢU FLORIN

555 UEM-C 00179 CREŢU NECULAI TATĂ NICOLAI ANICA BACĂU 15 08 1929 CREŢU FLORIN

556 UEM-C 00150 CREŢU ŞTEFAN-AURELIAN FIU JAN ELENA BUCUREŞTI 20 12 1989 CREŢU JAN

557 UEM-C 00151 CREŢU VOICA MAMĂ NICOLAE ELENA MAXENU 22 04 1932 CREŢU JAN

558 UEM-C 00208 CRIHANĂ VASILICA MAMĂ PAVEL IOANA CUDALBI 06 12 1929 CRIHANĂ LEONTE

559 UEM-C 00234 CRIŞAN ADRIANA FIICĂ VASILE MARIA ARAD 13 02 1982 CRIŞAN AUREL

560 UEM-R 00036 CRIŞAN FLOARE MAMĂ IUSTIN EMILIA GURAHONŢ 02 04 1939 RĂNOIU GELU-IUSTINIAN

561 UEM-C 00184 CRIŞAN FLOAREA SOŢIE FRANCISC MARIA CURTICI 02 03 1954 CRIŞAN AUREL

562 UEM-C 00185 CRIŞAN ILEANA MAMĂ DIMITRIE IULIANA SÎNICOLAUL-MARE 10 10 1929 CRIŞAN AUREL

563 UEM-C 00186 CRIŞAN SEBASTIAN-AUREL FIU AUREL FLOAREA ARAD 23 08 1976 CRIŞAN AUREL

564 UEM-R 00015 CRIŞAN-RADU IOANA-ANAMARIA FIICĂ IOAN EMILIA CLUJ-NAPOCA 19 06 1979 RADU IOAN

565 UEM-C 00209 CRISTEA ALEXANDRU TATĂ ŞTEFAN RADA FRASIN 19 05 1942 CRISTEA ADRIAN

566 UEM-C 00025 CRISTEA ALIN FIU VALER VIORICA HATEG 04 05 1974 CRISTEA NICOLAE

567 UEM-C 00127 CRISTEA ANDI-LUCIAN FIU NICOLAE VICTORIA BUZĂU 05 01 1982 CRISTEA VALERIU

568 UEM-C 00126 CRISTEA MARIA MAMĂ VASILE MARIŢA PIETROASELE 16 03 1922 CRISTEA NICOLAE

569 UEM-C 00210 CRISTEA MARIANA MAMĂ GHEORGHE FILOFTEIA CORNEŞTI 16 02 1946 CRISTEA ADRIAN

570 UEM-C 00125 CRISTEA VICTORIA SOŢIE HARALAMBIE ZINA PIETROASELE 06 09 1952 CRISTEA CONSTANTIN

571 UEM-C 00026 CRISTEA VIORICA SOŢIE AUREL IULIA RÎU DE MORI 20 09 1950 CRISTEA VALERIU

572 UEM-C 00133 CRISTIAN FLORICA MAMĂ GHEORGHE ELENA BUZĂU 10 05 1936 CRISTIAN FLORIN PUIU

573 UEM-C 00181 CRISTODORESCU LAURENŢIU FIU PETRE MARIA BUCUREŞTI 22 10 1988 CRISTODORESCU PETRE

574 UEM-C 00180 CRISTODORESCU MARIA SOŢIE PETRU TUDORA BUCUREŞTI 15 08 1967 CRISTODORESCU PETRE

575 UEM-C 00084 CRISTUREAN DORINA MAMĂ FILIP DOMNICA GĂBUD 09 04 1939 CRISTUREAN RODICA

576 UEM-C 00085 CRISTUREAN IOAN TATĂ GLIGOR SUSANA TRITENII DE JOS 26 11 1932 CRISTUREAN RODICA

577 UEM-C 00086 CRISTUREAN MARCEL-HORAŢIU FIU NATURAL RODICA LUDUŞ 10 04 1985 CRISTUREAN RODICA

578 UEM-C 00152 CROITORU MARIA SOŢIE NISTOR ANA SÎNPETRU 21 05 1955 CROITORU DUMITRU

579 UEM-H 00012 CROITORU SIMONA-LOREDANA FIICĂ IONEL STELIANA PLOIEŞTI 27 08 1975 HOŢA IONEL

580 UEM-C 00153 CROITORU TIBERIUS-DANIEL FIU DUMITRU MARIA DRĂGĂŞANI 05 01 1974 CROITORU DUMITRU

581 UEM-V 00078 CUCI SAVETA MAMA IOAN ELISABETA COM.POMEZEU 24 08 1932 VOICAN VASILE

582 UEM-C 00057 CUCU MATEI FIU NICUŞOR LIA BUCUREŞTI 06 08 1989 CUCU NICUŞOR

583 UEM-C 00229 CURCĂ-STĂNESCU BICA MAMĂ TUDOR MARIA BEIU 17 02 1947 CURCĂ-STĂNESCU PETRIŞOR

584 UEM-C 00188 CURIC ARCADIE SOŢ CONSTANTIN MARIA STOROJINEŢI 16 10 1941 CURIC VERONICA

585 UEM-C 00189 CURIC CIPRIAN-MIHAI FIU ARCADIE VERONICA RĂDĂUŢI 17 09 1981 CURIC VERONICA

586 UEM-C 00192 CURIC RAMONA FIICĂ ARCADIE VERONICA SĂVENI 08 01 1979 CURIC VERONICA

587 UEM-T 00032 CURTI MERIBAN MAMĂ GEVAT AIŞE VALU LUI TRAIAN 24 12 1952 TULUS SAMIR

588 UEM-C 00008 CUSTURĂ ADRIAN FIU PETRIŞOR ELISABETA- MIOARA BRĂILA 29 12 1971 CUSTURĂ PETRIŞOR

589 UEM-C 00009 CUSTURĂ ELISABETA- MIOARA SOŢIE MIROSLAV NEAGA BRĂILA 14 11 1948 CUSTURĂ PETRIŞOR

590 UEM-C 00010 CUSTURĂ ŞTEFAN FIU PETRIŞOR ELISABETA MIOARA BRĂILA 21 12 1978 CUSTURĂ PETRIŞOR

591 UEM-C 00193 CUSTURĂ VASILICHIA MAMĂ SPIRU SIRINDA CĂZĂNEŞTI 28 06 1925 CUSTURĂ PETRIŞOR

592 UEM-P 00143 CZINKA ANA MAMĂ NATURAL ILEANA ERNEI 07 04 1949 PUCZI ANDREI-LIVIU

593 UEM-D 00040 DAIA ADRIANA FIICĂ TITU EUGENIA BRAŞOV 30 11 1967 DAIA TITU

594 UEM-D 00152 DAIA EUGENIA SOŢIE NICOLAE NINA CRAIOVA 20 09 1938 DAIA TITU

595 UEM-D 00153 DAIA IOANA FIICĂ TITU EUGENIA BRAŞOV 24 02 1975 DAIA TITU

596 UEM-B 00075 DAMIAN ANGELICA -DACIA FIICĂ VASILE LEPA MOLDOVA -NOUĂ 03 11 1968 BĂRBAT LEPA

597 UEM-D 00086 DAMIAN IOAN TATĂ NATURAL SORA PRESACA 19 12 1924 DAMIAN FLORIAN

598 UEM-D 00087 DAMIAN SOFIA MAMĂ IOAN MARIA IGHIŞU VECHI 19 08 1926 DAMIAN FLORIAN

599 UEM-D 00174 DAN LUCIA- PETRONELA FIICĂ COSTEL- GIGEL CARMEN- DOINA RÂMNICU- SĂRAT 06 01 1988 DAN COSTEL- GIGEL

600 UEM-D 00100 DĂNĂILĂ AURICA MAMĂ NECULAI CATINCA BOGHEŞTI 16 05 1936 DĂNĂILĂ GABI

601 UEM-D 00099 DĂNĂILĂ HRISTACHE TATĂ VASILE MARIA CORBIŢA 10 04 1935 DĂNĂILĂ GABI

602 UEM-D 00001 DANILUC GHEORGHE TATĂ IOAN IRINA PETROVA 20 01 1940 DANILUC NICOLAE

603 UEM-D 00002 DANILUC MARIA MAMĂ NICOLAE CATARINA CRASNA- VIŞEULUI 28 11 1946 DANILUC NICOLAE

604 UEM-D 00101 DANSE CORNEL TATĂ SIMION MARIA TILECUŞ 04 12 1938 DANSE ADRIAN-DORIN

605 UEM-D 00062 DANSE FLOAREA MAMĂ FLORIAN FLOAREA INEU 15 07 1948 DANSE ADRIAN-DORIN

606 UEM-I 00084 DĂSCĂLESCU LILIANA JOSEFINA FIICĂ NICULAE VIORICA-ILEANA COM. OTOPENI 23 03 1974 IONIŢĂ NICULAE

607 UEM-D 00066 DASCĂLU ANICA MAMĂ ŞTEFAN GEORGETA TOPLICENI 21 07 1947 DASCĂLU COSTEL

608 LRM-D 00880 DASCĂLU IOAN MAMĂ GHEORGHE ANICA COM. COŢUŞCA 17 06 1949 DASCĂLU COSTEL

609 UEM-D 00065 DASCĂLU TOMA TATĂ VASILE NICULINA BĂBENI 18 08 1943 DASCĂLU COSTEL

610 UEM-D 00024 DATCU GEORGICĂ TATĂ OPREA VASILICA POENARII BURCHI 07 11 1944 DATCU GEORGE-DANIEL

611 UEM-D 00025 DATCU VICTORIA MAMĂ GHEORGHE LINA BUCUREŞTI 07 08 1947 DATCU GEORGE-DANIEL

612 UEM-D 00113 DAVID GEORGETA FIICĂ RĂDUCAN ZENOVIA BRĂILA 07 10 1977 DAVID RĂDUCAN

613 UEM-D 00112 DAVID ZENOVIA SOŢIE ŞTEFAN MARGARETA COM. SMÂRDAN 31 10 1948 DAVID RĂDUCAN

614 UEM-D 00026 DECU IOANA MAMĂ PETRE STEFANA IAZU 16 02 1940 DECU STAN

615 UEM-D 00027 DECU RĂZVAN -MIHAI FIU STAN VALENTINA BUCUREŞTI 21 12 1985 DECU STAN

616 UEM-D 00028 DECU VALENTINA SOŢIE ION ILEANA SLOBOZIA 08 02 1965 DECU STAN

617 UEM-D 00056 DELEANU MIHĂIŢĂ FIU GHEORGHE VOICA CONSTANŢA 27 02 1975 DELEANU GHEORGHE

618 UEM-D 00057 DELEANU STELIAN FIU GHEORGHE VOICA CONSTANŢA 25 08 1978 DELEANU GHEORGHE

619 UEM-D 00051 DELEANU VOICA SOŢIE GHEORGHE LINA TORTOMAN 25 05 1955 DELEANU GHEORGHE

620 UEM-D 00106 DELIU DANIEL FIU ALEXANDRU GEORGETA MEDGIDIA 30 08 1982 DELIU ALEXANDRU

621 UEM-D 00105 DELIU GEORGETA SOŢIE MARIN FLOAREA LETCA VECHE 17 01 1962 DELIU ALEXANDRU

622 UEM-D 00154 DEVERIŞ AIDUN FIU ACHIF NURIE CONSTANŢA 14 03 1988 DEVERIŞ ACHIF

623 UEM-D 00155 DEVERIŞ BILHEN FIICĂ ACHIF NURIE CONSTANŢA 07 09 1981 DEVERIŞ ACHIF

624 UEM-D 00059 DEVERIŞ FERDI FIU ACHIF NURIE CONSTANŢA 20 02 1987 DEVERIŞ ACHIF

625 UEM-D 00156 DEVERIŞ HAIREDIN FIU ACHIF NURIE CONSTANŢA 19 12 1982 DEVERIŞ ACHIF

626 UEM-D 00157 DEVERIŞ NURIE SOŢIE GELIL ZENIS CONSTANŢA 14 09 1964 DEVERIŞ ACHIF

627 UEM-D 00058 DEVERIŞ SEMIA FIICĂ ACHIF NURIE CONSTANŢA 14 02 1985 DEVERIŞ ACHIF

628 UEM-D 00158 DIACONU MARIA MAMĂ ION IOANA GHERMĂNEŞTI 26 06 1930 DIACONU VASILE

629 UEM-D 00159 DIACONU PARASCHIVA SOŢIE IORDAN PARASCHIVA CORNĂŢEL 07 01 1956 DIACONU VASILE

630 UEM-D 00160 DIACONU VASILE CIPRIAN FIU VASILE PARASCHIVA SIBIU 05 08 1987 DIACONU VASILE

631 UEM-D 00098 DIGULESCU SILVIA MAMĂ GRIGORE ZENOVIA NEGOEŞTI 01 03 1948 DIGULESCU GHEORGHE

632 UEM-D 00029 DIMA LIVIA MAMĂ RADU CONSTANTINA POIANA- MARE 04 12 1941 DIMA GABRIEL

633 UEM-D 00019 DÎMBOIU ZAMFIRA SOŢIE GHIŢĂ TEODOSIA STRĂOANE 16 06 1921 DÎMBOIU EMIL- VIRGIL

634 UEM-D 00090 DIMULESCU ANTOANETA SOŢIE MARIN ELISABETA BUCUREŞTI 02 07 1952 DIMULESCU VIRGIL

635 UEM-D 00107 DÎRLESCU ION TATĂ GHEORGHE MARIA LĂDEŞTI 22 12 1931 DÎRLESCU DANIELA

636 UEM-D 00108 DÎRLESCU VIORICA MAMĂ ION MARIA LĂDEŞTI 26 12 1938 DÎRLESCU DANIELA

637 UEM-D 00109 DOBRE ANGHEL TATĂ TUDOR FLOAREA ORBEASCA DE JOS 22 03 1923 DOBRE TUDOR-TOMA

638 UEM-D 00021 DOBRE DOINA -ANA SOŢIE VICTOR ANA BUCUREŞTI 10 04 1955 DOBRE MARIAN

639 UEM-D 00064 DOBRE ELISABETA FIICĂ ION ŞTEFANA BUCUREŞTI 19 06 1962 DOBRE ION

640 UEM-D 00046 DOBRE MARCELA SOŢIE ION MARIA BRĂILA 28 07 1960 DOBRE FLORIN

641 UEM-D 00176 DOBRE MARIA MAMĂ DEMOSTENE SOFIA FOCŞANI 08 10 1931 DOBRE TUDOREL

642 UEM-D 00022 DOBRE MIRCEA FIU MARIAN DOINA- ANA BUCUREŞTI 23 04 1982 DOBRE MARIAN

643 UEM-D 00023 DOBRE RADU FIU MARIAN DOINA -ANA BUCUREŞTI 05 11 1983 DOBRE MARIAN

644 UEM-D 00110 DOBRE RAFILA MAMĂ TOMA ELENA GALAŢI 08 03 1950 DOBRE TUDOR-TOMA

645 UEM-D 00063 DOBRE ŞTEFANA SOŢIE TUDOR AURICA BUCUREŞTI 26 12 1930 DOBRE ION

646 UEM-D 00115 DOBRE TUDOREL TATĂ ZAMFIR MARIA COM. SIHLEA 01 06 1931 DOBRE TUDOREL

647 UEM-S 00187 DOBRE VICTORIA MAMĂ NICOLAE FLOAREA COM. DĂBULENI 19 05 1936 SAVU SORIN

648 UEM-D 00008 DOBRIN LORENA- IOANA FIICĂ CONSTANTIN MARINA- ADINA BRAŞOV 07 12 1984 DOBRIN CONSTANTIN -TUDOREL

649 UEM-D 00009 DOBRIN RĂZVAN- MIRCEA FIU CONSTANTIN MARINA – ADINA BRAŞOV 17 04 1989 DOBRIN CONSTANTIN -TUDOREL

650 UEM-V 00043 DOCA VIORICA ELENA FIICĂ VASILE ELENA SIBIU 27 07 1971 VASILIU VASILE

651 UEM-D 00010 DODU MIHAI -IULIAN FIU DANIEL LUMINIŢA BUCUREŞTI 11 04 1980 DODU DANIEL

652 UEM-D 00048 DOGA GEORGETA MAMĂ DUMITRU POLIXENIA CONSTANŢA 01 01 1943 DOGA COSMIN- FLORIAN

653 UEM-D 00049 DOGA PERICLE TATĂ LEONIDA ELEFTERIA PAPADIA 22 12 1936 DOGA COSMIN -FLORIAN

654 UEM-D 00034 DOIA CĂTĂLIN-OCTAVIAN FIU DUMITRU EMILIA BUCUREŞTI 20 05 1969 DOIA DUMITRU

655 UEM-D 00033 DOIA EMILIA SOŢIE MARCU IULIA CREŢULEŞTI 02 09 1939 DOIA DUMITRU

656 UEM-D 00039 DON CORNEL TATĂ TEODOR SOFIA CURTICI 12 12 1932 DON RADU-ADRIAN

657 UEM-D 00038 DON MARIA MAMĂ IRIMIE MARIA CERMEI 10 05 1936 DON RADU-ADRIAN

658 UEM-D 00092 DON MIHAELA MARIANA SOŢIE MIHAI ELENA BUCUREŞTI 06 03 1966 DON RADU ADRIAN

659 UEM-D 00161 DONEA ANTOANETA MAMĂ DOBRE RADA BUCUREŞTI 16 01 1943 DONEA DIANA ALEXANDRA

660 UEM-D 00162 DONEA VASILE TATĂ GHEORGHE MARIA BUCUREŞTI 01 01 1944 DONEA DIANA ALEXANDRA

661 UEM-A 00037 DONOSĂ CRISTINA FIICĂ ŞTEFAN MARIEA TÂRGU OCNA 04 05 1969 ALEXE ŞTEFAN

662 UEM-D 00179 DONŢU FLOREA TATĂ ILIE ANICA COM. BALTA SĂRATĂ 20 06 1929 DONŢU GINEL

663 UEM-D 00177 DONŢU ZAHARINA MAMĂ ION IOANA COM. BALTA SĂRATĂ 30 10 1937 DONŢU GINEL

664 UEM-D 00164 DRACULEŢ ELENA SOŢIE ION VICTORIA CĂLIMĂNEŞTI 03 03 1953 DRACULEŢ NICOLAE

665 UEM-D 00163 DRACULEŢ ELENA MAMĂ ŞTEFAN EUFEMIA SILIŞTEA CRUCI 03 11 1930 DRACULEŢ NICOLAE

666 UEM-D 00165 DRACULEŢ SERBAN -CRISTIAN FIU NICOLAE ELENA SIBIU 18 07 1979 DRACULEŢ NICOLAE

667 UEM-D 00068 DRĂGAN CRISTEA FIU BANU LENUŢA BUCUREŞTI 21 12 1972 DRĂGAN BANU

668 UEM-D 00053 DRĂGAN DORIAN-PAUL FIU STAN FILOFTEIA BRAŞOV 22 01 1962 DRĂGAN STAN

669 UEM-D 00055 DRĂGAN DUMITRU FIU STAN FILOFTEIA BRAŞOV 19 11 1964 DRĂGAN STAN

670 UEM-D 00054 DRĂGAN FILOFTEIA SOŢIE RADU MARINA VERNEŞTI 23 02 1938 DRĂGAN STAN

671 UEM-D 00052 DRĂGAN FLORIN FIU STAN FILOFTEIA BRAŞOV 07 04 1968 DRĂGAN STAN

672 UEM-D 00060 DRAGOMIRESCU MIHAI-CLAUDIU FIU MIHAI-LIVIU MICUŢA BUCUREŞTI 08 08 1989 DRAGOMIRESCU MIHAI-LIVIU

673 UEM-D 00050 DRAGOMIRESCU OANA-CRENGUŢA FIICĂ MIRCEA-DĂNUŢ AURELIA BUCUREŞTI 29 06 1975 DRAGOMIRESCU MIRCEA-DĂNUŢ

674 UEM-D 00030 DRAGU CONSTANTIN FIU SIMION ARITINA CRAIOVA 17 11 1959 DRAGU SIMION

675 UEM-D 00031 DRAGU GHEORGHE FIU SIMION ARITINA CRAIOVA 28 04 1961 DRAGU SIMION

676 UEM-D 00032 DRAGU MARIA FIICĂ SIMION ARITINA CRAIOVA 11 03 1968 DRAGU SIMION

677 UEM-S 00096 DRULEA IONELA- GINA FIICĂ NICULAIE VERONICA URZICENI 04 11 1973 STANCIU NICOLAIE

678 UEM-V 00002 DRUŢĂ ECATERINA MAMĂ ALEXANDRU ANETA CERNAVODĂ 26 02 1933 VINERSAR FLORIN -CORNEL

679 UEM-D 00078 DUHNEA ALIN FIU EMIL SILVIA Bucureşti 25 04 1979 DUHNEA EMIL

680 UEM-D 00076 DUHNEA EMIL FIU EMIL SILVIA Bucureşti 13 02 1990 DUHNEA EMIL

681 UEM-D 00079 DUHNEA SILVIA-VERONICA SOŢIE MIHAI MARIA Bucureşti 27 07 1954 DUHNEA EMIL

682 UEM-D 00077 DUHNEA VLAD-ALEXANDRU FIU EMIL SILVIA Bucureşti 03 10 1983 DUHNEA EMIL

683 UEM-D 00045 DUMA BARBURA MAMĂ PAVEL ANA TAUT 18 10 1938 DUMA PAVEL

684 UEM-D 00041 DUMA LIVIA -VIOLETA SOŢIE TEODOR LIVIA ŞICULA 09 10 1964 DUMA PAVEL

685 UEM-D 00042 DUMA MADALIN -PAVEL FIU PAVEL LIVIA- VIOLETA ARAD 19 05 1987 DUMA PAVEL

686 UEM-D 00043 DUMA PAVEL TATĂ PAVEL MARIA TAUT 05 08 1936 DUMA PAVEL

687 UEM-D 00044 DUMA RADU- LIVIU FIU PAVEL LIVIA- VIOLETA ARAD 04 10 1988 DUMA PAVEL

688 UEM-V 00077 DUMAN STELUŢA FIICĂ NICULAE VASILICA SECTOR 5 26 06 1936 VĂDUVA NICOLAE

689 UEM-D 00071 DUMITRACHE ALEXANDRU FIU ILIE MARIA BUCUREŞTI 13 05 1989 DUMITRACHE ILIE

690 UEM-D 00072 DUMITRACHE CONSTANTINA MAMĂ ANGHEL MARIA CĂLĂRAŞI 25 01 1932 DUMITRACHE ILIE

691 UEM-D 00073 DUMITRACHE TUDOR TATĂ CRISTEA CONSTANTINA AXINTELE 05 10 1932 DUMITRACHE ILIE

692 UEM-D 00150 DUMITRACHE GRIGORE TATĂ NECULAI NATURAL COM. BĂDENII- MILUIŢI 27 06 1941 DUMITRACHE TITI

693 UEM-D 00151 DUMITRACHE VIORICA MAMĂ GHEORGHE NATURAL COM. BĂDENII- MILUIŢI 11 10 1943 DUMITRACHE TITI

694 UEM-D 00166 DUMITRAŞCU ANDREI-CRISTIAN FIU SORIN-CRISTINEL CARMEN-IRINA BUCUREŞTI 19 05 1990 DUMITRAŞCU SORIN-CRISTINEL

695 UEM-D 00167 DUMITRAŞCU CARMEN-IRINA SOŢIE DUMITRU FRANCISCA BUCUREŞTI 30 08 1965 DUMITRAŞCU SORIN-CRISTINEL

696 UEM-D 00037 DUMITRAŞCU ELENA MAMĂ NICULAE NICULINA BREZOAELE 06 03 1952 DUMITRAŞCU DORIN

697 UEM-D 00036 DUMITRAŞCU ILIE TATĂ ION MARIA BULZEŞTI 28 09 1941 DUMITRAŞCU DORIN

698 UEM-D 00095 DUMITRAŞCU LEONTINA MAMĂ TUDOR VERA BUCUREŞTI 20 09 1951 DUMITRAŞCU COSTEL-AUGUSTIN

699 UEM-D 00168 DUMITRAŞCU NICOLAE TATĂ ALEXANDRU MARIA NĂENI 10 08 1931 DUMITRAŞCU SORIN-CRISTINEL

700 UEM-D 00169 DUMITRAŞCU RĂZVAN-ALEXANDRU FIU SORIN-CRISTINEL CARMEN-IRINA BUCUREŞTI 04 06 1988 DUMITRAŞCU SORIN-CRISTINEL

701 UEM-D 00170 DUMITRAŞCU VIOLETA MAMĂ TEODOR ELENA CARACAL 26 12 1938 DUMITRAŞCU SORIN-CRISTINEL

702 UEM-D 00017 DUMITRESCU DANA FIICĂ DORU VIORICA CONSTANŢA 24 01 1984 DUMITRESCU DORU

703 UEM-D 00011 DUMITRESCU DANIEL-CIPRIAN FIU DUMITRU MARIA TÂRGOVIŞTE 10 10 1978 DUMITRESCU DUMITRU- NICOLAE

704 UEM-D 00096 DUMITRESCU DUMITRA SOŢIE GHEORGHE IOANA TÂRGOVIŞTE 02 04 1964 DUMITRESCU NICOLAE

705 UEM-S 00135 DUMITRESCU ELENA MAMĂ ION ZANFIRA GIURGIU 28 10 1937 SĂVESCU GHEORGHE

706 UEM-H 00001 DUMITRESCU ELENA MAMĂ NECULAI MARIA MIROSLAVEŞTI 19 04 1927 HÂJ DRAGOMIR

707 UEM-D 00097 DUMITRESCU IULIANA VALERIA FIICĂ NICOLAE DUMITRA TÂRGOVIŞTE 21 07 1989 DUMITRESCU NICOLAE

708 UEM-D 00012 DUMITRESCU MARIA SOŢIE GHEORGHE CONSTANTINA LUCIENI 18 06 1952 DUMITRESCU DUMITRU- NICOLAE

709 UEM-B 00028 DUMITRESCU ROZALIA MAMĂ SILICĂ ANA BUCUREŞTI 12 06 1943 BÎRLUŢIU EUGEN

710 UEM-D 00018 DUMITRESCU VIORICA SOŢIE SIMION MARIA GIURGIU 26 04 1959 DUMITRESCU DORU

711 UEM-D 00171 DUMITRU ALEXANDRU CODRUŢ FIU VALERIU ANTON ALEXANDRINA PUICA CĂLĂRAŞI 14 05 1987 DUMITRU VALERIU ANTON

712 UEM-D 00172 DUMITRU ANCA ROXANA FIICĂ VALERIU CECILIA CĂLĂRAŞI 12 02 1986 DUMITRU VALERIU ANTON

713 UEM-D 00173 DUMITRU CECILIA SOŢIE ŞTEFAN ALEXANDRINA PERIŞORU 17 03 1957 DUMITRU VALERIU ANTON

714 UEM-D 00007 DUMITRU DANIEL FIU STAN STANA MANGALIA 23 09 1963 DUMITRU STAN

715 UEM-D 00178 DUMITRU MARIA MAMĂ PETRE VICTORIA SLOBOZIA 07 01 1924 DUMITRU VALERIU-ANTON

716 UEM-Z 00021 DUMITRU MARIANA-IRINA FIICĂ MARIA IOAN CLUJ NAPOCA 10 04 1951 ZĂBAVĂ IOAN

717 UEM-C 00175 DUMITRU MARINELA FIICĂ STROE NICULINA COM. LOPĂTARI 08 07 1965 BOBEŞ CONSTANTIN STROE

718 UEM-D 00069 DUMITRU MARIOARA FIICĂ BANU GHEORGHIŢA SLOBOZIA 11 09 1957 DRĂGAN BANU

719 UEM-D 00005 DUMITRU STANA SOŢIE IVANCIU DINA ALBEŞTI 25 05 1942 DUMITRU STAN

720 UEM-D 00006 DUMITRU ŞTEFAN FIU STAN STANA MANGALIA 23 12 1967 DUMITRU STAN

721 UEM-D 00102 DUNOSE DRAGOMIR TATĂ ION STANCA COM. JIRLĂU 19 09 1943 DUNOSE NICOLAE

722 UEM-D 00103 DUNOSE POLEXIA MAMĂ DOBRE NEAGA COM. GALBENU 14 04 1945 DUNOSE NICOLAE

723 UEM-D 00035 DURBAC ELISABETA SOŢIE GHEORGHE TATIANA VOLINTIR 17 08 1935 DURBAC RĂDUCU

724 UEM-D 00047 DURIU FLOREA TATĂ STAN TINCA BUDEŞTI 15 12 1950 DURIU DANIEL

725 UEM-D 00014 DUŢĂ ADRIANA- ALEXANDRA FIICĂ DAN DORIN EUGENIA BUCUREŞTI 17 03 1987 DUŢĂ DAN- DORIN

726 UEM-D 00015 DUŢĂ EUGENIA SOŢIE VASILE PETRA BUCUREŞTI 31 07 1962 DUŢĂ DAN- DORIN

727 UEM-D 00016 DUŢĂ GHEORGHE TATĂ IOSIF MARIA VOINEŞTI 30 01 1928 DUŢĂ DAN- DORIN

728 UEM-D 00074 DUŢU DUMITRA SOŢIE MATEI MARIA STANCA 11 07 1928 DUŢU IVANCIU

729 UEM-D 00075 DUŢU GHEORGHE FIU IVANCIU DUMITRA BRĂILA 29 02 1968 DUŢU IVANCIU

730 UEM-D 00082 DUŢU TUDOREL FIU DUMITRA IVANCIU BRĂILA 04 05 1960 DUŢU IVANCIU

731 UEM-E 00009 ENACHE DUMITRU FIU TRAIAN GHERGHINA VEDEA 10 04 1955 ENACHE TRAIAN

732 UEM-E 00007 ENACHE GHERGHINA URM MARIN MARINA MALU 02 05 1928 ENACHE TRAIAN

733 UEM-E 00001 ENACHE MARIA MAMĂ STOIAN MARIA GÎRBOVI 20 11 1946 ENACHE CONSTANTIN

734 UEM-E 00005 ENACHE NICOLAIE TATĂ MARIN MARIA NEGRU-VODĂ 26 05 1924 ENACHE GRIGORE-MIHAI

735 UEM-E 00003 ENACHE PAULINA SOŢIE DUMITRU ELENA BĂLENI 02 08 1953 ENACHE GRIGORE-MIHAI

736 UEM-E 00004 ENACHE SEBASTIAN FIU GRIGORE-MIHAI PAULINA CONSTANŢA 08 09 1976 ENACHE GRIGORE-MIHAI

737 UEM-E 00015 ENUŢĂ TUDORA MAMĂ FLOREA LINA COM.FRĂSINET 01 08 1934 ENUŢĂ IONEL

738 UEM-C 00058 FADUR RALUCA-ELENA FIICĂ NICUŞOR LIA BUCUREŞTI 02 06 1982 CUCU NICUŞOR

739 UEM-F 00044 FALCĂ IOANA MAMĂ DUMITRU NEAGA DIDEŞTI 01 10 1939 FALCĂ DUMITRU-DORU

740 UEM-F 00021 FALCĂ RADU TATĂ TUDOR DUMITRA DIDEŞTI 20 10 1934 FALCĂ DUMITRU-DORU

741 UEM-F 00033 FARCAŞ ANGELICA SOŢIE AUREL ELENA RIPICENI 11 06 1955 FARCAŞ PETRU- IACOB

742 UEM-F 00016 FARCAŞ GHEORGHE-FLORIN FIU NICOLAE FELICIA SIBIU 08 02 1978 FARCAŞ NICOLAE

743 UEM-F 00036 FARCAŞ IRINA BRÎNDUŞA FIICĂ PETRU ANGELICA SIBIU 28 02 1977 FARCAŞ PETRU- IACOB

744 UEM-F 00034 FARCAŞ MIHAI VIOREL FIU PETRU ANGELICA SIBIU 19 01 1981 FARCAŞ PETRU- IACOB

745 UEM-F 00017 FARCAŞ NICOLAE FIU NICOLAE FELICIA SIBIU 21 08 1974 FARCAŞ NICOLAE

746 UEM-F 00035 FARCAŞ PETRU CRISTIAN FIU PETRU ANGELICA SIBIU 23 05 1979 FARCAŞ PETRU- IACOB

747 UEM-F 00015 FARCAŞ RODICA-ELENA FIICĂ NICOLAE FELICIA SIBIU 08 06 1976 FARCAŞ NICOLAE

748 UEM-F 00018 FECIORU RĂZVAN-LIVIU FIU LORENŢ FLORICA CONSTANŢA 05 12 1977 FECIORU LORENŢ

749 UEM-F 00038 FERENCZ LEVENTE FIU EMERIC JUDIT CRISTURU SECUIESC 01 03 1981 FERENCZ EMERIC

750 UEM-F 00012 FERKEL- SUTEU ALEXANDRU -CONSTANTIN FIU ŞTEFAN MIHAELA -SUZANE TIMIŞOARA 24 08 1986 FERKEL- SUTEU ŞTEFAN -ALEXANDRU

751 UEM-F 00011 FERKEL- SUTEU CRISTIAN -ŞTEFAN- IULIAN FIU ŞTEFAN MIHAELA -SUZANE TIMIŞOARA 03 07 1985 FERKEL- SUTEU ŞTEFAN- ALEXANDRU

752 UEM-F 00013 FERKEL- SUTEU MIHAELA- SUZANE SOŢIE ILIE MARIOARA SIBIU 19 01 1954 FERKEL- SUTEU ŞTEFAN -ALEXANDRU

753 UEM-S 00164 FEŞIU RAMONA-DORINA FIICĂ IOSIF FLORICA TIMIŞOARA 09 04 1978 SAVA FLORICA

754 UEM-F 00037 FIFOIU-JOANTĂ OVIDIU-ALEXANDRU FIU NICULAIE DANIELA BUCUREŞTI 28 05 1983 FIFOIU NICULAIE

755 UEM-F 00014 FILIP CĂTĂLINA SOŢIE DUMITRU MARIA CIOCĂNEŞTI 24 04 1950 FILIP MARIN

756 UEM-F 00015 FILIP CONSTANTIN FIU MARIN CATALINA BUCUREŞTI 29 01 1976 FILIP MARIN

757 UEM-F 00022 FILIP EUGEN FIU ION MARIA PĂRĂU 28 11 1948 FILIP IOAN

758 UEM-F 00024 FILIP ION FIU ION MARIA VENEŢIA DE SUS 02 12 1944 FILIP IOAN

759 UEM-F 00004 FILIP MARCU TATĂ CONSTANTIN LICA SLĂTIOARA 21 02 1924 FILIP DORU

760 UEM-F 00023 FILIP MARIA SOŢIE VASILE ILEANA VENEŢIA DE SUS 05 09 1924 FILIP IOAN

761 UEM-F 00016 FILIP MATILDA MAMĂ TRANDAF MARIA SLOBOZIA 11 02 1922 FILIP MARIN

762 UEM-F 00039 FILIP – FÎNTÎNARU DAN FIU VASILE MARIA BUCUREŞTI 01 05 1975 FILIP-FÎNTÎNARU VASILE

763 UEM-F 00051 FILOTE ANA MAMĂ ALECU MARGIOALA VASLUI 02 06 1942 FILOTE CLAUDIU

764 UEM-F 00052 FILOTE DUMITRU TATĂ DUMITRU ANICA VASLUI 09 09 1933 FILOTE CLAUDIU

765 UEM-F 00020 FLOREA ADRIANA SOŢIE DUMITRACHE FLORICA COM. DUMBRĂVENI 14 11 1964 FLOREA NECULAI

766 UEM-F 00089 FLOREA IOANA SOŢIE ION SAFTA COBIA 22 07 1946 FLOREA ILIE

767 UEM-F 00050 FLOREA MĂDĂLINA FIICĂ NECULAI ADRIANA GALAŢI 07 10 1989 FLOREA NECULAI

768 UEM-F 00049 FLOREA MARIA MAMĂ VASILE MARIA TÂRGU-BUJOR 21 12 1940 FLOREA NECULAI

769 UEM-F 00040 FLOREA MARIANA MAMĂ NATURAL NATALIA BURDUSACI 06 05 1948 FLOREA VASILE

770 UEM-F 00048 FLOREA SIMION TATĂ HRISTACHE ILINCA TÂRGU-BUJOR 08 11 1934 FLOREA NECULAI

771 UEM-L 00034 FLORESCU MARIA MAMĂ ION MARIA NUCET 05 10 1936 LAZĂR IOAN

772 UEM-F 00041 FLORIAN GRIGORE TATĂ SPIREA ELISABETA CLONDIRU 23 02 1943 FLORIAN GRIGORE IULIAN

773 UEM-F 00031 FLORIAN MARGARETA MAMĂ ŞTEFAN CAROLINA SIGHET 31 01 1944 FLORIAN ANTONIU TIBERIU

774 UEM-F 00021 FLOROIU MARIA FIICĂ IOAN MARIA FĂGĂRAŞ 10 10 1955 FILIP IOAN

775 UEM-F 00032 FLUERAN PAUL FIU ION STELIANA SÂNANDREI 16 03 1962 FLUERAN STELIANA

776 UEM-F 00042 FOLEA ANDREIU TATĂ ANDREIU ANA CÂRTIŞOARA 15 01 1932 FOLEA ANDREIU MARIAN

777 UEM-F 00043 FOLEA STELUŢA MAMĂ GHEORGHE CRISTINA CÂRTIŞOARA 29 07 1935 FOLEA ANDREIU MARIAN

778 UEM-F 00001 FONTANA ADRIAN-ŞTEFAN FIU VICTOR MARIANA SINAIA 08 12 1974 FONTANA VICTOR-CONSTANTIN

779 UEM-F 00003 FONTANA MARIANA-CARMEN SOŢIE ION DUMITRA BUŞTENI 03 02 1950 FONTANA VICTOR-CONSTANTIN

780 UEM-F 00002 FONTANA SEBASTIAN-CONSTANTIN FIU VICTOR MARIANA BRAŞOV 30 10 1980 FONTANA VICTOR-CONSTANTIN

781 UEM-F 00018 FOTA ANA MAMĂ ILIE IOANA STOINA 04 08 1952 FOTA ION

782 UEM-F 00019 FOTA DUMITRU TATĂ ION ELENA STOINA 26 03 1945 FOTA ION

783 UEM-F 00025 FRÂNCU CLAUDIU-ŞTEFAN FIU DUMITRU CONSTANŢA BRAŞOV 10 01 1972 FRÂNCU DUMITRU

784 UEM-F 00026 FRÂNCU CONSTANŢA SOŢIE ION TUDORA ŢEPU 01 10 1951 FRÂNCU DUMITRU

785 UEM-F 00005 FRANGA DOINA-LILIANA MAMĂ DUMITRU ELVIRA CONSTANŢA 14 03 1938 FRANGA EUGEN

786 UEM-F 00006 FRANGA VICTOR TATĂ ION JENICA MIRCEA VODA 02 10 1940 FRANGA EUGEN

787 UEM-F 00030 FRĂŢILĂ FLOAREA SOŢIE GHEORGHE VASILICA BÎLDANA 01 04 1943 FRĂŢILĂ GHEORGHE

788 UEM-F 00008 FRUNZĂ DUMITRU TATĂ NĂSTASE STANCA BRĂILA 05 07 1939 FRUNZĂ MIHAIL

789 UEM-F 00009 FRUNZĂ STANA MAMĂ GHEORGHE ANICA COLŢEA 01 01 1946 FRUNZĂ MIHAIL

790 UEM-F 00211 FRUNZULICĂ CORNELIA MAMĂ ION ELENA BUCUREŞTI 16 09 1946 MARCU RUXANDRA-MIHAELA

791 UEM-F 00010 FULGA MARIAN TATĂ NICULAE MARIA SLATINA 01 01 1936 FULGA ADRIAN

792 UEM-W 00001 FUNK MARIA-MARGARETA MAMĂ FRANC IULIANA ZRENIANIN 06 01 1930 WITTMANN PETRU

793 UEM-G 00069 GALAFTION CODRUŢ-NICOLAE FIU NICOLAE MARINA SIBIU 29 01 1974 GALAFTION NICOLAE

794 UEM-G 00068 GALAFTION LAURA-AURORA FIICĂ NICOLAE MARINA SIBIU 16 04 1972 GALAFTION NICOLAE

795 UEM-G 00067 GALAFTION MARINA SOŢIE PETRU STANCA POPLACA 06 03 1950 GALAFTION NICOLAE

796 UEM-T 00067 GALL TUNDE FIICĂ MARGIT ERNEST TÎRGU MUREŞ 23 08 1975 TAMAŞ ERNEST

797 UEM-G 00072 GANŢĂ CĂLIN-NICOLAE FIU NICOLAE VIORICA SIBIU 14 09 1973 GANŢĂ NICOLAE

798 UEM-G 00073 GANŢĂ VIORICA SOŢIE NICOLAE ANA SLIMNIC 06 02 1949 GANŢĂ NICOLAE

799 UEM-G 00075 GARIAN IOSEFINA MAMĂ IVAN ECATERINA POPEŞTI-LEORDENI 04 04 1932 GARIAN IOAN-ALEXANDRU

800 UEM-G 00051 GAVADIA ELENA MAMĂ GHEORGHE MARIA BOGDANA 25 02 1935 GAVADIA LAURENŢIU

801 UEM-G 00057 GAVADIA FLORENTINA SOŢIE MIHAI VASILA BUCUREŞTI 05 06 1968 GAVADIA LAURENŢIU

802 UEM-G 00056 GAVADIA LAURENŢIU-ANDREI FIU LAURENŢIU FLORENTINA BUCUREŞTI 28 12 1989 GAVADIA LAURENŢIU

803 UEM-G 00038 GEAMĂNU ADONIS-RAUL FIU LUCIAN-MIHAI OFELIA ORADEA 19 05 1972 GEAMĂNU LUCIAN -MIHAI

804 UEM-G 00039 GEAMĂNU BOGDAN FIU LUCIAN-MIHAI ALEXANDRA BUCUREŞTI 09 06 1982 GEAMĂNU LUCIAN -MIHAI

805 UEM-G 00064 GEAMBAZU MARIA MAMĂ MARIA ION BUCUREŞTI 17 03 1935 GEAMBAZU VLADIMIR

806 UEM-G 00063 GEAMBAZU VASILE TATĂ VICTORIA ANGHEL SARSÂNLAR 17 10 1939 GEAMBAZU VLADIMIR

807 UEM-G 00023 GEANTĂ VASILE TATĂ CONSTANTIN MARIA BUCUREŞTI 20 07 1937 GEANTĂ CRISTIAN

808 UEM-G 00025 GEANTĂ MELCONIAN LAURENŢIU – HRAYR FIU CRISTIAN OANA – GILDA BUCUREŞTI 10 10 1987 GEANTĂ CRISTIAN

809 UEM-G 00024 GEANTĂ MELCONIAN OANA GILDA SOŢIE HRAYR – CRISTEA ILEANA BUCUREŞTI 01 05 1964 GEANTĂ CRISTIAN

810 UEM-G 00019 GEORGESCU CONSTANTINA MAMĂ PETRE MARIA ROMANESTI 22 01 1947 GEORGESCU VALI MARIAN

811 UEM-G 00020 GEORGESCU HARALAMBIE TATĂ HARALAMBIE ELENA CRAIOVA 05 03 1945 GEORGESCU VALI-MARIAN

812 UEM-G 00047 GHENEA IONELA SOŢIE RADU GHERGHINA BORDEI- VERDE 03 07 1967 GHENEA VANGHELE

813 UEM-G 00048 GHENEA MARIA MAMĂ DUMITRACHE ANICA OANCEA 30 01 1941 GHENEA VANGHELE

814 UEM-G 00050 GHENEA MIHAI TATĂ VANGHELE VASILICA GALAŢI 22 09 1940 GHENEA VANGHELE

815 UEM-G 00066 GHEONOIU VICTORIA MAMĂ ION MARIA BUDARI 03 10 1946 GHEONOIU LAURENŢIU

816 UEM-G 00010 GHEORGHE CECILIA-VICTORIA SOŢIE NATURAL ALEXANDRINA CĂLĂRAŞI 28 12 1958 GHEORGHE ALEXANDRU

817 UEM-G 00009 GHEORGHE CLAUDIU-ADRIAN FIU ALEXANDRU CECILIA BUCUREŞTI 02 10 1989 GHEORGHE ALEXANDRU

818 UEM-G 00007 GHEORGHE GABRIEL LAURENŢIU FIU MIRCEA PETRA BUCUREŞTI 19 12 1978 GHEORGHE MIRCEA

819 UEM-G 00001 GHEORGHE OVIDIU- NICOLAE FIU GHEORGHE VASILICA BRĂILA 17 05 1977 GHEORGHE GHEORGHE

820 UEM-G 00008 GHEORGHE PETRA SOŢIE BADEA IOANA CUCURUZU 02 01 1951 GHEORGHE MIRCEA

821 UEM-G 00156 GHEORGHE ROZALIA MAMĂ FRANCISC ELENA TIMIŞOARA 01 03 1953 GHEORGHE ADRIAN

822 UEM-G 00002 GHEORGHE VASILICA SOŢIE ŞTEFAN LINA TICHILEŞTI 19 01 1949 GHEORGHE GHEORGHE

823 UEM-G 00082 GHERASIM RALUCA-IOANA FIICA IOAN GEORGETA BUCUREŞTI 22 01 1984 GHERASIM GEORGETA-CEZARINA

824 UEM-G 00058 GHERGHI VALERICA MAMĂ CONSTANTIN CONSTANŢA POGOANELE 28 09 1929 GRIGORE MIRELA-DENISA

825 UEM-G 00080 GHERMAN ILINCA MAMĂ ION VASILICA BĂLĂRIA 25 02 1940 GRIGORE MIRELA-DENISA

826 UEM-G 00081 GHERMAN MONICA SOŢIE DUMITRU ILINCA BUCUREŞTI 11 08 1967 GRIGORE MIRELA-DENISA

827 UEM-G 00027 GHEZZO VICTOR-DUMITRU TATĂ GHEORGHE IOANA CARACAL 05 11 1945 GHEZZO TOMA

828 UEM-G 00003 GHIDĂNAC PETRE SOŢ VASILE GHEORGHIŢA IZVOARELE 18 08 1938 GHIDĂNAC ANA

829 UEM-G 00040 GHIMBOACĂ FILIP TATĂ ANTON ANA EFTIMIE MURGU 21 08 1946 GHIMBOACĂ IOSIF

830 UEM-G 00041 GHIMBOACĂ PARASCHIVA MAMĂ MOISE SEMENICA EFTIMIE MURGU 03 06 1953 GHIMBOACĂ IOSIF

831 UEM-G 00028 GHIŢĂ ARGENTINA-OPRINA SOŢIE TUDOR VALICA LOCUSTENI 28 06 1956 GHIŢĂ GHEORGHE

832 UEM-G 00029 GHIŢĂ FLORIAN FIU GHEORGHE ARGENTINA CRAIOVA 01 05 1976 GHIŢĂ GHEORGHE

833 UEM-G 00030 GHIŢĂ LEONTIN-MIHAIL FIU GHEORGHE ARGENTINA MÎRŞANI 22 11 1978 GHIŢĂ GHEORGHE

834 UEM-G 00032 GHIŢĂ NICULINA MAMĂ MARIN ANICA RADOMIR 21 11 1933 GHIŢĂ GHEORGHE

835 UEM-G 00031 GHIŢĂ OPREA TATĂ MARIN MARIA DIOŞTI 05 08 1930 GHIŢĂ GHEORGHE

836 UEM-G 00044 GHIŢĂ-MARE ANCA-IRINA FIICĂ NELU-GABRIEL FLORENTA BUCUREŞTI 01 08 1989 GHIŢĂ-MARE NELU-GABRIEL

837 UEM-G 00042 GHIŢĂ-MARE FLOAREA SOŢIE GHEORGHE STANA OSTROVENI 12 09 1947 GHIŢĂ-MARE NELU-GABRIEL

838 UEM-G 00043 GHIŢĂ-MARE ION TATĂ ION CĂTĂLINA OSTROVENI 27 03 1942 GHIŢĂ-MARE NELU-GABRIEL

839 UEM-G 00076 GÎNDILĂ GHEORGHE TATĂ GHEORGHE ANA BOGATU ROMÂN 01 09 1941 GÎNDILĂ DAN GHEORGHE

840 UEM-G 00077 GÎNDILĂ LIGIA MAMĂ CONSTANTIN MARIA POTLOGENI 08 04 1942 GÎNDILĂ DAN GHEORGHE

841 UEM-V 00067 GIOLUMA MARIA MAMĂ IOAN AURELIA BUCUREŞTI 31 05 1935 VOICULESCU RADU-MIHAI

842 UEM-G 00015 GÎRJOABĂ CONSTANTIN TATĂ CONSTANTIN NICULINA LUPŞA 01 08 1941 GÎRJOABĂ DUMITRU-CONSTANTIN

843 UEM-G 00016 GÎRJOABĂ DUMITRU-DAN FIU DUMITRU VALERIA TIMIŞOARA 13 03 1987 GÎRJOABĂ DUMITRU-CONSTANTIN

844 UEM-G 00017 GÎRJOABĂ MARIA MAMĂ DUMITRU MARIA BUCUREŞTI 24 12 1947 GÎRJOABĂ DUMITRU-CONSTANTIN

845 UEM-G 00018 GÎRJOABĂ VALERIA SOŢIE GHEORGHE MARIA CIACOVA 30 12 1963 GÎRJOABĂ DUMITRU-CONSTANTIN

846 UEM-G 00060 GÎRLEA MARIA MAMĂ SIMEON ELENA TIGHINA 30 10 1942 GÎRLEA GHEORGHE

847 UEM-A 00038 GÎRNEŢ RODICA FIICĂ ŞTEFAN MARIA TÂRGU OCNA 26 03 1973 ALEXE ŞTEFAN

848 UEM-G 00079 GÎTLAN ION TATĂ MIHAI IRINA CERNAVODĂ 25 08 1946 GÎTLAN MIHAI LAURENŢIU

849 UEM-G 00004 GIUCHICI ELENA MAMĂ TEODOR AURICA ZALĂU 20 10 1951 GIUCHICI MILORAD

850 UEM-G 00005 GIUCHICI SLOBODAN TATĂ MILORAD EUFROSINA SÎNPETRU- MARE 19 06 1948 GIUCHICI MILORAD

851 UEM-G 00034 GIURA DOINA MAMĂ NICOLAE ANA LUDOŞ 17 04 1944 GIURA NICOLAE-LIVIU

852 UEM-G 00033 GIURA NICOLAE MIRCEA TATĂ VASILE ILEANA SIBIU 17 02 1940 GIURA NICOLAE-LIVIU

853 UEM-G 00083 GIURCANU ANIŞOARA-MARIA SOŢIE ION ANA BUCUREŞTI 11 12 1946 GIURCANU VASILE

854 UEM-G 00082 GIURCANU CĂTĂLIN ALEXANDRU FIU VASILE ANIŞOARA MARIA BUCUREŞTI 29 08 1973 GIURCANU VASILE

855 UEM-G 00036 GOG IOAN TATĂ VASILE LINA SĂLCIUA DE SUS 04 06 1935 GOG RADU

856 UEM-G 00035 GOG LIVIA MAMĂ VASILE VERONICA REDIU 24 04 1937 GOG RADU

857 UEM-G 00062 GOGIU IOAN TATĂ VASILE OLGA Hunedoara 07 03 1938 GOGIU NICUŞOR

858 UEM-G 00061 GOGIU MARIA MAMĂ VIRGIL TINCA Hunedoara 28 10 1943 GOGIU NICUŞOR

859 UEM-G 00011 GOMOESCU ECATERINA-CAMELIA SOŢIE ION ELENA BUCUREŞTI 25 11 1939 GOMOESCU LAMBRU-NICOLAE

860 UEM-G 00053 GORNEANU CRISTINA MAMĂ CRISTEA ELENA ULMENI 07 01 1932 GORNEANU DANIELA

861 UEM-G 00052 GORNEANU MARIN TATĂ CONSTANTIN DRĂGANA ULMENI 05 08 1932 GORNEANU DANIELA

862 UEM-G 00054 GRĂDINARU FLOAREA MAMĂ GHEORGHE VICTORIA GORANU 02 11 1928 GRĂDINARU DUMITRU

863 UEM-G 00055 GRĂDINARU GHEORGHE TATĂ GHEORGHE FLOAREA RM. VÂLCEA 26 09 1925 GRĂDINARU DUMITRU

864 UEM-G 00015 GRÂU ADRIAN -ALEXANDRU FIU ALEXANDRU IOANA BRAŞOV 14 04 1969 GRÂU ALEXANDRU

865 UEM-G 00070 GRÂU IOANA SOŢIE NISTOR ELENA RĂCARI 27 10 1937 GRÎU ALEXANDRU

866 UEM-G 00071 GRÂU HEDWIG VIOREL SORIN TRAIAN FIU ALEXANDRU IOANA FĂGĂRAŞ 02 06 1960 GRÎU ALEXANDRU

867 UEM-M 00061 GRECU LILIANA-OLGA FIICĂ JEAN EMILIA TARTARIA 04 09 1945 MARIAN EMILIA

868 UEM-G 00022 GRIGORAŞ NICULETA MAMĂ COSTICĂ MARIA BĂLĂŞEŞTI 20 05 1949 GRIGORAŞ MARIAN

869 UEM-G 00021 GRIGORAŞ ŞTEFAN TATĂ NICOLAE IOANA FITIONEŞTI 06 09 1942 GRIGORAŞ MARIAN

870 UEM-M 00095 GRIGORE AURELIA FIICĂ PETRE MARIA BUCUREŞTI 19 04 1968 MUSTAFA PETRE

871 UEM-G 00059 GRIGORE VLAD-RADU FIU VLAD MIRELA-DENISA BUCUREŞTI 11 08 1984 GRIGORE MIRELA-DENISA

872 UEM-T 00079 GROSU FLORICA MAMĂ PETRE GHEORGHIŢA BUJORENI 01 06 1951 TALPOŞ IOAN

873 UEM-B 00018 GROZEA OFELIA FIICĂ DUMITRU-EMIL MELANIA BREBU 01 08 1961 BUCŞE DUMITRU- EMIL

874 UEM-G 00012 GRUBER MONICA SOŢIE IOAN ILEANA ARAD 02 03 1967 GRUBER GEZA

875 UEM-G 00046 GRUIE MIHAELA FIICĂ PETRU PETRANA CONSTANŢA 14 02 1964 GRUIE PETRU

876 UEM-G 00045 GRUIE PETRANA SOŢIE NATURAL ILIANA SOMOVA 18 07 1941 GRUIE PETRU

877 UEM-M 00103 GYORGY IOANA FIICĂ IOAN MARIA BUCUREŞTI 16 05 1943 MIULESCU IOAN

878 UEM-H 00006 HAGIMĂ ANCA-NARCISA FIICĂ DORIN NATALIŢA BACĂU 16 02 1977 HAGIMĂ DORIN

879 UEM-H 00005 HAGIMĂ NATALIŢA SOŢIE VASILE DRAGOSTINA DRĂGĂNEŞTI 01 08 1953 HAGIMĂ DORIN

880 UEM-H 00025 HAIDĂU ELENA-DOINA MAMĂ CONSTANTIN ELENA COM. TELEŞTI 18 03 1950 HAIDĂU GRIGORE-CĂTĂLIN

881 UEM-H 00024 HAIDĂU GRIGORE TATĂ GRIGORE AURELIA COM. BĂLĂNEŞTI 01 04 1945 HAIDĂU GRIGORE-CĂTĂLIN

882 UEM-H 00002 HÂJ ALINA FIICĂ DRAGOMIR LILIANA- AMELIA SLOBOZIA 05 04 1990 HÂJ DRAGOMIR

883 UEM-H 00003 HÂJ CRISTIAN- NORIS FIU DRAGOMIR LILIANA- AMELIA SLOBOZIA 14 10 1988 HÂJ DRAGOMIR

884 UEM-H 00004 HÂJ LILIANA- AMELIA SOŢIE NICULAE MARIA SLOBOZIA 03 04 1968 HÂJ DRAGOMIR

885 UEM-J 00013 HARALAMBIE VOICA MAMĂ NICULAI MARIA IAZU 01 05 1937 JULEA ION

886 UEM-H 00028 HASAN DOINA MAMĂ VASILE VIRGINIA SAGNA 31 07 1944 HASAN MARIUS-COSTEL

887 UEM-H 00027 HASAN GELU TATĂ NATURAL MARIA CETĂŢUIA 03 02 1934 HASAN MARIUS-COSTEL

888 UEM-H 00021 HAŢEGAN DALILA-ISABELA FIICĂ PETRU VIORICA GĂTAIA 24 12 1967 HAŢEGAN PETRU

889 UEM-H 00022 HEGYI ERZSEBET MAMĂ BANIAMIN MARIA SOVATA 22 08 1941 HEGYI LAJOS

890 UEM-H 00023 HEGYI LUDOVIC TATĂ LUDOVIC MARIA EREMITU 30 10 1939 HEGYI LAJOS

891 UEM-H 00026 HELEŢEANU CONSTANTIN TATĂ GHEORGHE MARGARETA BOTOŞANI 09 12 1944 HELEŢEANU GHEORGHE

892 UEM-H 00031 HELEŢEANU MINODORA MAMĂ GHEORGHE MARIEA BOGHICEA 30 09 1946 HELEŢEANU GHEORGHE

893 UEM-H 00016 HERBEI MARIA-AURELIA MAMĂ IOAN SUSANA STEJAR 10 08 1951 HERBEI DINU-CRISTIAN

894 UEM-H 00009 HODOROG CONSTANTIN TATĂ NICOLAE ELISABETA OCNELE MARI 23 10 1930 HODOROG PETRE

895 UEM-H 00010 HODOROG MARIA MAMĂ GHEORGHE MARIA BUJORENI 24 10 1934 HODOROG PETRE

896 UEM-H 00017 HOMESCU MATILDA SOŢIE IOSIF ELISABETA TÂRGU MUREŞ 15 07 1922 HOMESCU IOAN

897 UEM-F 00015 HORVATH CRISTINA FIICĂ PETRU EMMA COVASNA 10 03 1968 FARCAŞ PETRU

898 UEM-H 00014 HOŢA IOAN-SEBASTIAN FIU IONEL STELIANA PLOIEŞTI 12 04 1974 HOŢA IONEL

899 UEM-H 00013 HOŢA STEFĂNIŢĂ-GHEORGHE FIU IONEL NICULINA BUCUREŞTI 16 01 1989 HOŢA IONEL

900 UEM-H 00011 HOTEA VARVARA MAMĂ VASILE EUFROSINA CINCĂU 31 08 1920 HOTEA PETRIŞOR

901 UEM-H 00030 HUŞMAN GHEORGHE TATĂ NATURAL MARIA SIMINICEA 07 01 1940 HUŞMAN IOAN-DORU

902 UEM-H 00029 HUŞMAN MARIA MAMĂ IOAN ELENA SIMINICEA 09 07 1939 HUŞMAN IOAN-DORU

903 UEM-H 00007 HUZUNEANU CONSTANŢA SOŢIE ILIE ECATERINA CONSTANŢA 31 08 1952 HUZUNEANU EMANUEL- VICTOR

904 UEM-H 00008 HUZUNEANU MIHAELA -MĂDĂLINA FIICĂ EMANUEL VICTOR CONSTANŢA CONSTANŢA 07 12 1975 HUZUNEANU EMANUEL- VICTOR

905 UEM-I 00124 IACOB ALIN-GABRIEL FIU GHEORGHE ELEONORA BUZĂU 20 08 1976 IACOB GHEORGHE

906 UEM-I 00066 IACOB DANIEL FIU GHEORGHE ELEONORA BUZĂU 09 01 1972 IACOB GHEORGHE

907 UEM-I 00065 IACOB ELEONORA SOŢIE RADU FRUSINA ZIDURI 07 07 1947 IACOB GHEORGHE

908 UEM-I 00067 IACOV STELA MAMĂ NECULAI ANICA SIMILEASCA 14 02 1925 IACOB GHEORGHE

909 UEM-I 00001 IAGĂRU SILVIA- CONSTANŢA SOŢIE MATEI ELENA BRĂILA 10 05 1932 IAGĂRU CONSTANTIN

910 UEM-N 00027 IANCU DUMITRA SOŢIE IORDAN GEORGETA BOLINTIN-DEAL 10 04 1953 NUICĂ CONSTANTIN

911 UEM-M 00169 IANCU IOANA MAMĂ GHEORGHE LICSANDRA CREVEDIA MICĂ 20 09 1934 MIREA MIOARA LUIZA

912 UEM-M 00199 IANCU MARIN TATĂ ION MARIA HÂRSEŞTI 07 07 1938 MIREA MIOARA LUIZA

913 UEM-I 00034 ICHIM ADRIANA FIICĂ MATEI-ANDREI RUXANDA SIBIU 10 06 1954 ICHIM COSTICĂ

914 UEM-I 00036 ICHIM GHEORGHE TATĂ NICOLAE IOANA BRĂILA 24 05 1924 ICHIM COSTICĂ

915 UEM-I 00033 ICHIM IULIA-GABRIELA FIICĂ COSTICĂ ADRIANA BRĂILA 09 03 1982 ICHIM COSTICĂ

916 UEM-I 00035 ICHIM MARIA MAMĂ STOICA MIŢA LATINU 17 12 1932 ICHIM COSTICĂ

917 UEM-I 00063 ICLENZAN DUMITRU TATĂ DUMITRU SUSANA ARUNCUTA 24 11 1929 ICLENZAN IOAN

918 UEM-T 00062 ICU LUCIAN FIU GHEORGHE ECATERINA TÂRGU JIU 28 03 1973 TĂNESCU ECATERINA

919 UEM-E 00002 IEZDICI RADOICA MAMĂ DOBROMIR PAVA GELU 25 06 1938 EWINGER SLOBODANCA

920 UEM-I 00077 ILEA IONUŢ-AUREL FIU CORNEL VICTORIA SIBIU 28 02 1983 ILEA CORNEL

921 UEM-I 00076 ILEA MIHAIL-CORNEL FIU CORNEL VICTORIA SIBIU 06 03 1976 ILEA CORNEL

922 UEM-I 00075 ILEA VICTORIA SOŢIE NICOLAE VICTORIA COM. HAMBA 19 11 1951 ILEA CORNEL

923 UEM-I 00055 ILICI LAURENŢIU FIU NICOLAE MARIOARA BRAŞOV 05 01 1986 ILICI MARIOARA

924 UEM-I 00056 ILICI NICOLAE SOŢ NICOLAE ELISABETA BERZASCA 01 11 1961 ILICI MARIOARA

925 UEM-I 00039 ILICI NICOLAE TATĂ ILIE SOFIA CARAŞ SEVERIN 15 03 1937 ILICI NICOLETA

926 UEM-I 00030 ILIE ALEXANDRU-GEORGIAN FIU MARIAN FLORICA BUCUREŞTI 24 09 1989 ILIE MARIAN

927 UEM-I 00031 ILIE FLORICA SOŢIE DIMA IOANA VĂRĂŞTI 20 04 1958 ILIE MARIAN

928 UEM-H 00015 ILIE GHERGHINA MAMĂ LAZĂR CALIOPA CIORANI 09 04 1933 HOŢA IONEL

929 UEM-I 00032 ILIE IOANA MAMĂ PĂUN TUDORA MĂGURELE 13 11 1930 ILIE MARIAN

930 UEM-B 00019 ILIE LIVIA MAMĂ IOAN MARIA BARCANI 02 09 1941 ILIE MARIAN

931 UEM-I 00008 ILIE MARIN TATĂ MATACHE NASTASIA MOVILIŢA 24 09 1924 ILIE COSTEL

932 UEM-I 00009 ILIE STELIANA MAMĂ CONSTANTIN LEANA FIERBINŢI 24 08 1928 ILIE COSTEL

933 UEM-D 00020 ILIE – DÎMBOIU CĂTĂLINA -MAGDALENA FIICĂ EMIL- VIRGIL ZAMFIRA BUCUREŞTI 14 06 1952 DÎMBOIU EMIL- VIRGIL

934 UEM-D 00151 ILIEŞ SOFICA MAMĂ ION ELENA COM. MĂRUNŢIŞU 07 09 1942 ILIEŞ DRAGOŞ TRAIAN

935 UEM-D 00150 ILIEŞ VASILE TATĂ VASILE MARIA COM. SURDUC 05 06 1942 ILIEŞ DRAGOŞ TRAIAN

936 UEM-L 00026 ILITONI AURICA MAMĂ NATURAL PĂSCUŢA TOMEŞTI 01 01 1952 LEIA SORINEL- DANIEL

937 UEM-I 00083 IMECS ANA MAMĂ DIONISIE ANA CRISTURU SECUIESC 07 01 1948 IMECS LASZLO

938 UEM-I 00123 IMECS LASZLO TATĂ BELA ANNA ODORHEIU 21 08 1941 IMECS LASZLO

939 UEM-I 00126 INDREI DOREL FIU TEODOR MARIA TIMIŞOARA 06 07 1953 ION MARIA

940 UEM-C 00090 INDRU DANIELA FIICĂ IOSIF MARGARETA TIMIŞOARA 04 11 1967 CACOCEANU IOSEF

941 UEM-I 00079 IOANESI VASILICA MAMĂ ALEXANDRU MARIA COM. CIUREŞTI 28 11 1945 IONESI ADRIAN

942 UEM-I 00078 IOANESI VESPASIAN TATĂ VASILE ELISAVETA COM. FRĂTĂUŢII-NOI 26 04 1941 IONESI ADRIAN

943 UEM-I 00081 ION ANA-VALENTINA FIICĂ VASILE GEORGETA BUCUREŞTI 03 10 1988 ION VASILE

944 UEM-I 00010 ION ANDREEA- ELENA FIICĂ CONSTANTIN ELENA BUCUREŞTI 27 07 1989 ION CONSTANTIN

945 UEM-I 00082 ION DANIELA-NICOLETA FIICĂ VASILE GEORGETA SLOBOZIA 27 07 1979 ION VASILE

946 UEM-I 00060 ION DOCHIŢA SOŢIE ION MARIA TRAIAN 13 07 1960 ION STANCU

947 UEM-I 00011 ION ELENA SOŢIE PETRE MARIA MERII- PETCHII 05 02 1955 ION CONSTANTIN

948 UEM-I 00080 ION GEORGETA SOŢIE OCTAVIAN ELENA COM. AMARA 04 02 1958 ION VASILE

949 UEM-I 00012 ION GHEORGHE TATĂ ION FLOAREA MERII- PETCHII 29 12 1918 ION CONSTANTIN

950 UEM-I 00013 ION IOANA MAMĂ GHEORGHE NICULINA MERII- PETCHII 25 02 1929 ION CONSTANTIN

951 UEM-I 00058 ION IOANA MAMĂ GHEORGHE MARIA PITARU 24 06 1943 ION STANCU

952 UEM-I 00014 ION MARIUS- CONSTANTIN FIU CONSTANTIN ELENA BUCUREŞTI 30 11 1973 ION CONSTANTIN

953 UEM-P 00105 ION NICOLETA FIICĂ PAUL ŞTEFANIA BUCUREŞTI 10 08 1981 PARASCHIV PAUL

954 UEM-I 00057 ION VALENTINA FIICĂ STANCU DOCHIŢA BUCUREŞTI 20 03 1985 ION STANCU

955 UEM-I 00021 IONAŞCU ION TATĂ DAMIAN SANDA COSTACHE NEGRI 20 06 1945 IONAŞCU PAUL

956 UEM-I 00069 IONESCU ANELISE MAMĂ CAROL ANA BUCUREŞTI 25 05 1933 IONESCU MICHAEL CECIL

957 UEM-I 00122 IONESCU CONSTANTIN FIU CONSTANTIN ELENA SIBIU 20 11 1985 IONESCU CONSTANTIN

958 UEM-I 00018 IONESCU CONSTANTINA MAMĂ ION MARIA BALDOVINEŞTI 14 12 1938 IONESCU GHEORGHE

959 UEM-I 00020 IONESCU DOINA FIICĂ GHEORGHE ELENA BUCUREŞTI 06 11 1984 IONESCU GHEORGHE

960 UEM-I 00016 IONESCU ELENA SOŢIE IOAN MARIA BUCUREŞTI 01 07 1958 IONESCU NICOLAE

961 UEM-I 00072 IONESCU ELENA SOŢIE CONSTANTIN IOANA BUCUREŞTI 02 01 1965 IONESCU GHEORGHE

962 UEM-I 00007 IONESCU ELENA SOŢIE GHEORGHE LUCREŢIA SIBIU 17 01 1948 IONESCU CONSTANTIN

963 UEM-I 00040 IONESCU GEORGETA SOŢIE MATEI MARIA BALTA ALBA 28 07 1953 IONESCU CONSTANTIN

964 UEM-I 00043 IONESCU IOANA MAMĂ IOAN MARIA BUCUREŞTI 13 10 1941 IONESCU RADU-ALEXANDRU

965 UEM-I 00073 IONESCU MARIA MAMĂ VASILE FRUSINA BUZAU 18 04 1933 IONESCU CONSTANTIN

966 UEM-I 00017 IONESCU NICULAE TATĂ DUMITRU MARIA BUCUREŞTI 02 04 1932 IONESCU GHEORGHE

967 UEM-I 00070 IONESCU OVIDIU CANTEMIR VLADIMIR TATĂ VASILE CECILIA NUCI 08 06 1925 IONESCU MICHAEL CECIL

968 UEM-I 00041 IONESCU RALUCA-GEORGIANA FIICĂ CONSTANTIN GEORGETA GALAŢI 08 03 1985 IONESCU CONSTANTIN

969 UEM-I 00042 IONESCU RĂZVAN-MARIUS FIU CONSTANTIN GEORGETA GALAŢI 15 10 1988 IONESCU CONSTANTIN

970 UEM-I 00019 IONESCU ROXANA-ADINA FIICĂ GHEORGHE ELENA BUCUREŞTI 12 02 1983 IONESCU GHEORGHE

971 UEM-I 00064 IONESCU ROXANA-CONSTANTINA FIICĂ CONSTANTIN RODICA SIBIU 12 02 1979 IONESCU CONSTANTIN

972 UEM-I 00085 IONESCU TIŢA MAMĂ GHEORGHE ELENA BACĂU 25 09 1936 IONESCU MARIUS-OCTAVIAN

973 UEM-I 00044 IONESCU VINTILĂ TATĂ NIŢĂ LUXANDRA BUCUREŞTI 30 03 1939 IONESCU RADU-ALEXANDRU

974 UEM-I 00068 IONESCU VIRGINIA-ELENA FIICĂ RODICA CONSTANTIN SIBIU 08 07 1980 IONESCU CONSTANTIN

975 UEM-I 00074 IONESI OLIMPIA MAMĂ LUDOVIC MINERVA COM. PIŞCHIA 06 04 1947 IANOŞ PARIS

976 UEM-I 00025 IONIŢĂ MARIUS FIU NICULAE VIORICA ILEANA BUCUREŞTI 14 03 1972 IONIŢĂ NICULAE

977 UEM-I 00024 IONIŢĂ VIORICA ILEANA SOŢIE GHEORGHE MARIA RICHITELE 16 04 1953 IONIŢĂ NICULAE

978 UEM-I 00028 IORCIC ELENA SOŢIE IONEL MARGARETA BRĂILA 06 10 1960 IORCIC LUCIAN

979 UEM-I 00029 IORCIC ROXANA-ANGELICA FIICĂ LUCIAN ELENA BRĂILA 16 10 1988 IORCIC LUCIAN

980 UEM-O 00055 IORDACHE LORENA FIICĂ PETRE SPERANŢA CÎMPINA 03 12 1970 IORCIC LUCIAN

981 UEM-I 00004 IORDAN FLOREA TATĂ ILIE IOANA TROIANUL 03 07 1939 IORDAN SILVIU -SEBASTIAN

982 UEM-I 00005 IORDAN VERONICA MAMĂ IOAN VERONICA TIMIŞOARA 22 06 1944 IORDAN SILVIU -SEBASTIAN

983 UEM-I 00038 IOSUB ANICA MAMĂ VASILE SAVASTIŢA LITENI 10 07 1937 IOSUB CONSTANTIN

984 UEM-I 00045 IOŢCOVICI ADRIAN GHEORGHE FIU GHEORGHE NUTU STELA TIMIŞOARA 05 11 1985 IOŢCOVICI GHEORGHE NUTU

985 UEM-I 00061 IOŢCOVICI ELENA MAMĂ NICOLAE PERSIDA CEBZA 30 09 1943 IOŢCOVICI GHEORGHE NUTU

986 UEM-I 00046 IOŢCOVICI STELA SOŢIE ANDREI ESTERA TIMIŞOARA 01 09 1964 IOŢCOVICI GHEORGHE NUTU

987 UEM-I 00022 IROD ELENA MAMĂ NATURAL LELICA DOBRUN 17 02 1927 IROD GABRIEL

988 UEM-I 00086 ISACOV VASILE FIU ION EUFROSINA BUCUREŞTI 21 01 1944 ISACOV IOAN

989 UEM-S 00127 IŞFAN EMILIA MAMĂ IOAN ELISAVETA INOVA 04 07 1936 SAVA FLORICA

990 UEM-I 00002 ISPAS IOANA MAMĂ ION CONSTANTINA PURANI 15 10 1949 ISPAS DANIEL

991 UEM-I 00003 ISPAS ŞTEFAN TATĂ CONSTANTIN ALEXANDRA GLAVACIOC 06 02 1948 ISPAS DANIEL

992 UEM-I 00071 ISTRATE ANA MAMĂ VASILE FILOFTEIA TURNU ROŞU 10 11 1951 ISTRATE NICOLAE

993 UEM-I 00047 IVAN ALEXANDRU-EDUARD-IONUŢ FIU CONSTANTIN GEORGETA BUCUREŞTI 16 02 1988 IVAN CONSTANTIN-DANIEL

994 UEM-I 00050 IVAN AURELIA MAMĂ MIHAI MARIA REŞIŢA 27 10 1928 IVAN MARIUS

995 UEM-R 00069 IVAN DIDINA MAMĂ TĂNASE ANGHELINA COM. FUNDENI 29 09 1930 RUS IONEL

996 UEM-I 00049 IVAN FLORICA MAMĂ GHEORGHE TUDORA BUCUREŞTI 05 05 1948 IVAN CONSTANTIN-DANIEL

997 UEM-I 00048 IVAN GEORGETA-CRISTINA SOŢIE IOAN ELENA BUCUREŞTI 17 06 1970 IVAN CONSTANTIN-DANIEL

998 UEM-I 00051 IVAN PAULA-DIANA FIICĂ MARIUS RUSANDA-LILIANA REŞIŢA 06 04 1985 IVAN MARIUS

999 UEM-I 00052 IVAN RUSANDA-LILIANA SOŢIE IOAN ANA TÎRGU MUREŞ 22 06 1959 IVAN MARIUS

1000 LRM-I 00046 IVAN ŞTEFAN TATĂ VASILE ANDREEANA TĂMĂDĂU 09 10 1942 IVAN CONSTANTIN-DANIEL

1001 UEM-I 00125 IVANOF OLGA MAMĂ SIMION ELENA BUCUREŞTI 13 03 1943 IVANOF GHEORGHE

1002 UEM-J 00001 JIANU ANA -GABRIELA FIICĂ EUGEN -DAN MARIA CRAIOVA 29 04 1980 JIANU EUGEN- DAN

1003 UEM-J 00008 JIANU CĂTĂLIN FIU DUMITRU VICTORIA BUCUREŞTI 29 11 1975 JIANU DUMITRU

1004 UEM-J 00002 JIANU GEORGE- ANDI FIU EUGEN -DAN MARIA CRAIOVA 12 08 1981 JIANU EUGEN -DAN

1005 UEM-J 00003 JIANU MARIA SOŢIE PETRE ANA BRANIŞTEA 09 01 1958 JIANU EUGEN -DAN

1006 UEM-J 00011 JIANU MARIN TATĂ ION TUDORA DOBROTEŞTI 24 02 1928 JIANU EUGEN DAN

1007 UEM-J 00012 JIANU VASILICA MAMĂ ION IOANA GALAŢI 01 04 1930 JIANU EUGEN DAN

1008 UEM-J 00006 JIANU VICTORIA SOŢIE GHEORGHE MARIA BUCUREŞTI 05 11 1943 JIANU DUMITRU

1009 UEM-A 00032 JIVĂNESCU MARIA- MIHAELA FIICĂ ŞTEFAN MARIA TIMIŞOARA 08 11 1983 ANDREI MARIA

1010 UEM-J 00017 JUBEA ANDREI TATĂ MITROFAN MARIA GURA GALBENĂ 30 11 1935 JUBEA ANDRE-I DAN

1011 UEM-J 00016 JUBEA ELENA MAMĂ IOAN ELENA FĂLCOIU 01 03 1934 JUBEA ANDRE-I DAN

1012 UEM-J 00010 JUGĂNARU ADRIAN FIU DUMITRU VERGINIA MOTRU 01 11 1976 JUGĂNARU DUMITRU

1013 UEM-J 00004 JUGĂNARU GEANINA FIICĂ DUMITRU VERGINIA TIMIŞOARA 10 01 1979 JUGĂNARU DUMITRU

1014 UEM-J 00005 JUGĂNARU VERGINIA SOŢIE GHEORGHE VIRGINIA CORCOVA 25 03 1956 JUGĂNARU DUMITRU

1015 UEM-J 00014 JULEA ANDREEA FIICĂ ION VIORICA BUCUREŞTI 14 01 1989 JULEA ION

1016 UEM-J 00015 JULEA LILIANA FIICĂ ION VIORICA BUCUREŞTI 12 07 1987 JULEA ION

1017 UEM-J 00019 JURCOVAN ELVIRA MAMĂ MIHAIL ELEONORA GURA OCNIŢEI 08 04 1931 JURCOVAN VALTER

1018 UEM-R 00008 JURGEA RUSU ANAMARIA FIICĂ IOAN MARIA HUNEDOARA 12 04 1976 RUSU IOAN

1019 UEM-J 00021 JURJA ANASTASIA MAMĂ VASILE ANA HIDA 30 10 1946 JURJA SORINEL-DORINEL

1020 UEM-J 00020 JURJA IULIAN TATĂ IOAN MARIA HIDA 05 04 1940 JURJA SORINEL-DORINEL

1021 UEM-K 00003 KELEMEN IOSIF TATĂ ANDREI ROZALIA JEBEL 01 01 1938 KELEMEN GHEORGHE- IOSIF

1022 UEM-K 00004 KELEMEN LIDIA MAMĂ VENCEL EMMA CHIBED 02 09 1942 KELEMEN GHEORGHE- IOSIF

1023 UEM-K 00001 KILINGER DORINA MAMĂ ION MARINA BRĂILA 01 08 1950 KILINGER LEONARD

1024 UEM-K 00002 KILINGER IOAN- VIOREL TATĂ TEODOR TINCA BRĂILA 08 09 1942 KILINGER LEONARD

1025 UEM-K 00006 KIRALY ELISABETA MAMĂ GEDEON ANNA MARTINEŞTI 28 01 1946 KIRALY MIHALY

1026 UEM-K 00005 KIRALY MIHALY TATĂ MIHALY VIOLA ADRIAN 24 06 1941 KIRALY MIHALY

1027 UEM-K 00008 KOPICUC ANICA SOŢIE NICULAE MARIA ZĂRNEŞTI 17 09 1948 KOPICUC CONSTANTIN

1028 UEM-K 00007 KOPICUC ŞTEFAN-JENICĂ FIU CONSTANTIN ANICA BUCUREŞTI 10 12 1977 KOPICUC CONSTANTIN

1029 UEM-Ş 00019 KOSZTI ELENA-ROXANA FIICĂ NICOLAE PAULINA BUCUREŞTI 28 01 1977 ŞMUL NICOLAE

1030 UEM-K 00010 KOVACS ILEANA MAMĂ LAURENT SUSANA COM. UNGURAŞ 19 01 1951 KOVACS LASZLO

1031 UEM-K 00011 KOVACS LASZLO TATĂ ISTVAN IULIANA COM. UNGURAŞ 21 09 1942 KOVACS LASZLO

1032 UEM-G 00074 KRAUSS BIANCA-IULIANA FIICĂ NICOLAE VIORICA SIBIU 13 02 1972 GANŢĂ NICOLAE

1033 UEM-L 00025 LĂCATUŞ ALEXANDRA MAMĂ IOAN MARIA GREACA 13 03 1930 LĂCĂTUŞ NICOLAE

1034 UEM-L 00022 LĂCATUŞ CLAUDIA- RAMONA -LOREDANA FIICĂ NICOLAE DOINA TIMIŞOARA 31 07 1989 LĂCATUŞ NICOLAE

1035 UEM-L 00023 LĂCATUŞ DOINA SOŢIE IOSIF SOFIA LOVRIN 30 03 1968 LĂCATUŞ NICOLAE

1036 UEM-L 00013 LACHE GEORGE FIU ILIE CONSTANŢA BUCUREŞTI 30 04 1972 LACHE ILIE

1037 UEM-L 00063 LĂDARU ELISABETA MAMĂ IOJĂ ANA GÎRLENI 27 06 1932 LĂDARU PETRICĂ

1038 UEM-L 00035 LAMBERT CONSTANTIN TATĂ NICOLAE MARIA BUCUREŞTI 30 12 1948 LAMBERT MIHĂIŢĂ-DANIEL

1039 UEM-L 00036 LAMBERT FELICIA MAMĂ ILIE IOANA SINGURENI 02 10 1952 LAMBERT MIHĂIŢĂ-DANIEL

1040 UEM-L 00031 LAMBRU MARIA MAMĂ VASILE ELENA BRĂNEŞTI 05 08 1932 LAMBRU CORNEL

1041 UEM-L 00033 LAZĂR DANIEL-ADRIAN FIU IOAN GEORGETA BUCUREŞTI 02 03 1980 LAZĂR IOAN

1042 UEM-L 00032 LAZĂR VIOREL-MARIUS FIU IOAN GEORGETA BUCUREŞTI 21 05 1977 LAZĂR IOAN

1043 UEM-L 00037 LEIA DAVID- ILIE TATĂ IOAN SILVIA LUGOJ 20 07 1948 LEIA SORINEL- DANIEL

1044 UEM-L 00003 LEPĂDATU ANDREEA- ROXANA FIICĂ GHIORGHE MARIEA BRAŞOV 14 04 1989 LEPĂDATU GHIORGHE

1045 UEM-L 00002 LEPĂDATU CIPRIAN FIU GHIORGHE MARIEA BRAŞOV 19 04 1978 LEPĂDATU GHIORGHE

1046 UEM-L 00001 LEPĂDATU LILIANA FIICĂ GHIORGHE MARIEA BRAŞOV 09 06 1976 LEPĂDATU GHIORGHE

1047 UEM-L 00004 LEPĂDATU MARIEA SOŢIE ION MARIA BRAŞOV 28 06 1954 LEPĂDATU GHIORGHE

1048 UEM-L 00051 LEPŞA ANA SOŢIE SIMION MARIA JINA 22 07 1953 LEPŞA IOAN

1049 UEM-L 00050 LEPŞA ANA FIICĂ IOAN ANA RĂŞINARI 20 12 1986 LEPŞA IOAN

1050 UEM-L 00052 LEPŞA DUMITRU FIU IOAN ANA SIBIU 14 09 1983 LEPŞA IOAN

1051 UEM-L 00053 LEPŞA FLORIN FIU IOAN ANA RĂŞINARI 17 03 1980 LEPŞA IOAN

1052 UEM-L 00054 LEPŞA IOAN FIU IOAN ANA SIBIU 22 12 1977 LEPŞA IOAN

1053 UEM-L 00055 LEPŞA RUSALIN FIU IOAN ANA SIBIU 07 06 1985 LEPŞA IOAN

1054 UEM-L 00064 LICU ALEXANDRINA MAMĂ ION ELENA COM. MICŞUNEŞTII-MOARA 01 12 1949 LICU DANIEL

1055 UEM-L 00026 LILE EVA MAMĂ PASCU FLOAREA AVRAM IANCU 13 11 1940 LILE CRISTIAN-OCTAVIAN

1056 UEM-L 00027 LILE GHEORGHE TATĂ GHEORGHE ELENA VARSANU 16 11 1941 LILE CRISTIAN-OCTAVIAN

1057 UEM-L 00006 LOBONŢ CĂTĂLIN -VASILE FIU VASILE MARIA CRASNA 12 05 1975 LOBONŢ VASILE

1058 UEM-L 00007 LOBONŢ LUCIAN FIU VASILE MARIA SIBIU 12 04 1977 LOBONŢ VASILE

1059 UEM-L 00005 LOBONŢ MARIA SOŢIE IOAN MARIA ROMANEŞTI 21 12 1954 LOBONŢ VASILE

1060 UEM-L 00008 LODROMĂNEAN DIANA FIICĂ IOAN NICOLETA SIBIU 06 01 1988 LODROMĂNEAN IOAN

1061 UEM-L 00009 LODROMĂNEAN IOANA FIICĂ IOAN NICOLETA SIBIU 13 11 1985 LODROMĂNEAN IOAN

1062 UEM-L 00010 LODROMĂNEAN NICOLETA SOŢIE IOAN MARIA SIBIU 07 11 1953 LODROMĂNEAN IOAN

1063 UEM-L 00045 LORINCZ EMMA MAMĂ FRANCISC MARGARETA VASHIDEGKUT 08 03 1945 LORINCZ IOAN-RAIMUND

1064 UEM-T 00012 LOŞNIŢA ANDRA- CRISTINA FIICĂ GHEORGHE GEORGETA BUCUREŞTI 09 08 1979 TROSCA GHEORGHE

1065 UEM-L 00016 LOVIN ION FIU MIRCEA NICULINA BUCUREŞTI 16 06 1985 LOVIN MIRCEA

1066 UEM-L 00017 LOVIN MANUEL-VIRGIL FIU MIRCEA NICULINA BUCUREŞTI 10 03 1983 LOVIN MIRCEA

1067 UEM-L 00015 LOVIN NICULINA SOŢIE CONSTANTIN MARIA OGREZENI 21 09 1957 LOVIN MIRCEA

1068 UEM-O 00018 LUCA ANA MAMĂ IOAN LUCREŢIA FILPIŞUL- MIC 29 11 1940 OLTEAN DANIEL

1069 UEM-L 00041 LUCA COTINEL FIU ION FLORICA POPEŞTI 15 01 1962 CIORTAN FLORICA

1070 UEM-N 00055 LUCA IOANA MAMĂ COZMA MARIA COM. ŞIEU 28 03 1941 NAGY EUGEN-FRANCISC

1071 UEM-L 00038 LUCA IRIMIA TATĂ NECULAI MARIA PASTRĂVENI 02 03 1931 LUCA RODICA

1072 UEM-L 00039 LUCA IULIANA MAMĂ ŞTEFAN DANIŢA GAD 15 01 1935 LUCA RODICA

1073 UEM-L 00029 LUCACIU DAN-OCTAVIAN FIU OCTAVIAN-IOAN MARGARETA BĂLAN 20 07 1983 LUCACIU OCTAVIAN-IOAN

1074 UEM-L 00028 LUCACIU MARGARETA SOŢIE TITU MARIA DUMITRA 09 05 1957 LUCACIU OCTAVIAN-IOAN

1075 UEM-L 00030 LUCACIU OCTAVIA-RENATA FIICĂ OCTAVIAN-IOAN MARGARETA ARAD 12 06 1978 LUCACIU OCTAVIAN-IOAN

1076 UEM-M 00261 LUKACS GIZELA MAMĂ LADISLAU REGINA SÎNSIMION 21 09 1948 MULLER LASZLO

1077 UEM-M 00261 LUKACS GIZELA MAMĂ LADISLAU REGINA SÎNSIMION 21 09 1948 MULLER LASZLO

1078 UEM-L 00057 LUKAS ELFRIDE SOŢIE KEMPF IOSEF TEREZIA ARAD 07 08 1958 LUKACS ZOLTAN

1079 UEM-L 00058 LUKAS NORBERT FIU ZOLTAN ELFRIDE ARAD 31 05 1989 LUKACS ZOLTAN

1080 UEM-L 00024 LUNGU ANCA MAMĂ ANTON MARIA-GICA TIMIŞOARA 12 02 1958 LUNGU CRISTINA

1081 UEM-L 00056 LUPEA SILVIA MAMĂ SIMEON LIDIA ZAIM 25 03 1942 LUPEA IOAN-DANIEL

1082 UEM-L 00048 LUPU ADINA FIICĂ CRISTIAN NINA BUCUREŞTI 11 12 1986 LUPU CRISTIAN

1083 UEM-L 00042 LUPU ANDREEA FIICĂ EUGEN LILIANA BUCUREŞTI 07 03 1986 LUPU EUGEN

1084 UEM-L 00011 LUPU AURELIA MAMĂ GHEORGHE VICTORIA TELIU 24 03 1945 LUPU EUGEN

1085 UEM-L 00018 LUPU AURICA SOŢIE MARIN IOANA BUCUREŞTI 02 07 1955 LUPU CONSTANTIN

1086 UEM-L 00021 LUPU COSTEL FIU CONSTANTIN AURICA BUCUREŞTI 13 11 1987 LUPU CONSTANTIN

1087 UEM-L 00043 LUPU CRISTIAN FIU EUGEN LILIANA BUCUREŞTI 14 10 1989 LUPU EUGEN

1088 UEM-L 00020 LUPU FLORIN-VASILE FIU CONSTANTIN AURICA BUCUREŞTI 18 12 1985 LUPU CONSTANTIN

1089 UEM-L 00044 LUPU LILIANA SOŢIE IOSIF MARIA BUCUREŞTI 18 10 1969 LUPU EUGEN

1090 LRM-L 00061 LUPU MIHAI FIU CONSTANTIN AURICA BUCUREŞTI 24 11 1984 LUPU CONSTANTIN

1091 UEM-L 00049 LUPU NINA SOŢIE TUDOR ELENA BUCUREŞTI 26 11 1964 LUPU CRISTIAN

1092 UEM-V 00058 LUPU OTILIA MAMĂ DUMITRU EMILIA FRUMUŞICA 08 06 1942 VLADU CĂTĂLIN-FLORENTIN

1093 UEM-L 00047 LUPU VIORICA MAMĂ ALEXANDRU AURORA BUCUREŞTI 06 12 1936 LUPU CRISTIAN

1094 UEM-M 00158 MACARIE GEORGIANA FIICĂ MARCEL ADRIAN DANIELA ALBA-IULIA 29 01 1988 MACARIE DANIELA GEORGETA

1095 UEM-M 00159 MACARIE MARCEL ADRIAN SOŢ ROMUL MARIA AIUD 03 03 1964 MACARIE DANIELA GEORGETA

1096 UEM-M 00196 MACSENŢIAN MARIUS FIU VASILE MARIANA BUCUREŞTI 12 11 1973 MACSENŢIAN VASILE

1097 UEM-M 00073 MĂGUREANU SANDA ADRIANA SOŢIE TRAIAN PARASCHIVA SIBIU 16 04 1938 MĂGUREANU EMIL

1098 UEM-M 00149 MAN VICTORIA MAMĂ ILIE LINA LUDUŞ 07 03 1927 MAN LEONTE NICOLAE

1099 UEM-M 00076 MANACHE ANGHEL TATĂ CONSTANTIN LINA CREVEDIA MICĂ 22 04 1939 MANACHE MARIAN-CRISTI

1100 UEM-M 00120 MANACHE ELENA MAMĂ GHEORGHE ARITINA DRĂGHICI 02 05 1943 MANACHE MARIAN-CRISTI

1101 UEM-M 00140 MĂNĂILĂ ALIN-VALENTIN FIU VASILE-DOREL CECILIA Buzău 26 06 1981 MĂNĂILĂ VASILE-DOREL

1102 UEM-M 00141 MĂNĂILĂ CECILIA SOŢIE MARIN IRINA Buzău 23 07 1956 MĂNĂILĂ VASILE-DOREL

1103 UEM-M 00142 MĂNĂILĂ NASTASIA MAMĂ PETRE MARIA Buzău 23 03 1929 MĂNĂILĂ VASILE-DOREL

1104 UEM-M 00143 MĂNĂILĂ NECULAI TATĂ VASILE IOANA Buzău 14 10 1926 MĂNĂILĂ VASILE-DOREL

1105 UEM-M 00215 MANDACHE CONSTANŢA MAMĂ NICOLAE ELISABETA COM. SĂRĂŢEANCA 07 06 1930 MANDACHE ION

1106 UEM-M 00012 MANEA ALINA -ANDREEA FIICĂ CONSTANTIN MARILENA -LUCIA BUCUREŞTI 15 09 1986 MANEA CONSTANTIN

1107 UEM-M 00013 MANEA MARILENA -LUCIA SOŢIE FLOREA LAURA BUCUREŞTI 11 06 1967 MANEA CONSTANTIN

1108 UEM-M 00032 MĂNESCU DANIELA FIICĂ GHEORGHE CRISTINA DANIELA CRAIOVA 29 10 1985 MĂNESCU GHEORGHE

1109 UEM-M 00074 MĂNESCU ELENA MAMĂ ALEXANDRU ILEANA GALAŢI 12 12 1935 MĂNESCU DAN-SORIN

1110 UEM-M 00033 MĂNESCU ELENA- ELVIRA FIICĂ GHEORGHE CRISTINA- DANIELA CRAIOVA 26 03 1987 MĂNESCU GHEORGHE

1111 UEM-M 00001 MĂNESCU ELVIRA MAMĂ ANDREI VOICA ALBEŞTI 07 11 1929 MĂNESCU GHEORGHE

1112 UEM-M 00014 MĂNICA ELENA -CARMEN FIICĂ GHEORGHE MARIA BUCUREŞTI 30 05 1987 MĂNICA GHEORGHE

1113 UEM-M 00015 MĂNICA MARIA SOŢIE GHEORGHE MARIA COJASCA 30 07 1956 MĂNICA GHEORGHE

1114 UEM-M 00198 MANOLE GHERGHINA MAMĂ CONSTANTIN FLOAREA DOBRENI 05 08 1946 MANOLE IULIAN

1115 UEM-E 00008 MANOLE IOANA MAMĂ NECULAI ZINCA ADAM 23 10 1938 ENĂŞTESCU VALENTIN

1116 UEM-M 00197 MANOLE MIHAIL TATĂ IVAN GHERGHINA VĂRĂŞTI 21 04 1941 MANOLE IULIAN

1117 UEM-M 00119 MĂRĂCINICĂ CORNEL FIU NICULAE FLORICA BUCUREŞTI 10 10 1977 MĂRĂCINICĂ NICULAE

1118 UEM-M 00016 MĂRĂCINICĂ FELICIA SOŢIE VASILE ANA FRUMUŞICA 03 05 1958 MĂRĂCINICĂ NICULAE

1119 UEM-M 00017 MĂRĂCINICĂ MIHAI- COSMIN FIU NICULAE FELICIA BUCUREŞTI 07 02 1989 MĂRĂCINICĂ NICULAE

1120 UEM-M 00098 MARCHIDANU SIMONA-IOANA FIICĂ ŞTEFAN ELENA BUCUREŞTI 09 10 1973 MARCHIDANU ELENA

1121 UEM-M 00099 MARCHIDANU ŞTEFAN-VALENTIN SOŢ ALEXANDRU CONSTANŢA JOSENI 29 01 1946 MARCHIDANU ELENA

1122 UEM-M 00089 MARCU MERIE SOŢIE HI DAET MARIA SIBIU 04 08 1949 MARCU IOAN

1123 UEM-M 00121 MARCU VICTOR TATĂ CONSTANTIN ECATERINA CONSTANŢA 24 01 1933 MARCU RUXANDRA-MIHAELA

1124 UEM-M 00157 MARDARE MARIN TATĂ ALEXA IOANA UIVAR 08 07 1947 MARDARE ADRIAN

1125 UEM-M 00269 MARE VASILE TATĂ VASILE ANA TG. MUREŞ 24 02 1937 MARE ADRIAN

1126 UEM-M 00090 MAREŞ NATALIA FIICĂ IOAN MERIE SIBIU 07 04 1973 MARCU IOAN

1127 UEM-M 00030 MARESI DUMITRU TATĂ CONSTANTIN ANA GHELMEGIOAIA 21 07 1945 MARESI EUGEN

1128 UEM-M 00031 MARESI ELENA MAMĂ CONSTANTIN IOANA GHELMEGIOAIA 30 03 1950 MARESI EUGEN

1129 UEM-M 00186 MĂRGINEAN IOAN FIU IOAN FELICIA ROŞIA DE SECAŞ 02 04 1968 MĂRGINEAN IOAN

1130 UEM-M 00185 MĂRGINEAN MARIUS FIU IOAN FELICIA ROŞIA DE SECAŞ 01 12 1972 MĂRGINEAN IOAN

1131 UEM-M 00187 MĂRGINEANU FELICIA SOŢIE MĂRGINEANU IOAN ALBA 14 07 1947 MĂRGINEAN IOAN

1132 UEM-M 00006 MARIN CONSTANŢA SOŢIE ALECU IOANA BATOGU 11 06 1941 MARIN ŞTEFAN

1133 UEM-M 00176 MARIN CONSTANTIN TATĂ DUMITRU MARIA I.C.FRIMU 27 06 1944 MARIN LIVIU-IULIAN

1134 UEM-M 00192 MARIN GEORGETA MAMĂ NECULAI SAFTA COTOROAIA 01 11 1943 MARIN LUCIAN

1135 UEM-M 00177 MARIN GEORGETA MAMĂ CONSTANTIN ELISABETA GODENI 02 02 1945 MARIN LIVIU-IULIAN

1136 UEM-M 00161 MARIN IONUŢ LORIN FIU SĂNDEL VIOLETA BUZĂU 07 07 1989 MARIN SĂNDEL

1137 UEM-M 00005 MARIN LAURENŢIU- IULIAN FIU ŞTEFAN CONSTANŢA BRĂILA 16 09 1969 MARIN 􀃹TEFAN

1138 UEM-M 00116 MARIN LUCIAN FIU VERGICĂ MARIA DEVESEL 26 05 1952 MARIN VERGICĂ

1139 UEM-M 00162 MARIN MARIA MAMĂ GHEORGHE SOFIŢA CUCA 12 02 1931 MARIN SĂNDEL

1140 UEM-M 00117 MARIN MARIA SOŢIE NICOLAE ANA SOMEŞENI 28 02 1931 MARIN VERGICĂ

1141 UEM-P 00148 MARIN OANA – MARIA FIICĂ RADU FILOFTEIA BUCUREŞTI 06 06 1974 PANDELEA-ANTON RADU

1142 UEM-M 00007 MARIN SORINEL FIU ŞTEFAN CONSTANŢA BRĂILA 17 06 1964 MARIN ŞTEFAN

1143 UEM-M 00191 MARIN ŞTEFAN TATĂ TOADER MARIA CĂBEŞTI 02 09 1937 MARIN LUCIAN

1144 UEM-M 00163 MARIN VIOLETA SOŢIE STOEAN MĂRIOARA BRĂILA 30 04 1966 MARIN SĂNDEL

1145 UEM-M 00115 MARIN VIRGIL FIU VERGICĂ MARIA CLUJ NAPOCA 19 06 1949 MARIN VERGICĂ

1146 UEM-M 00078 MARINESCU ALEXANDRINA SOŢIE GHEORGHE SMARANDA PADINA 02 04 1936 MARINESCU ALEXANDRU

1147 UEM-M 00135 MARINESCU ALEXANDRU FIU PETRE VIOLETA BUCUREŞTI 17 07 1976 MARINESCU PETRE

1148 UEM-C 00207 MARINESCU BOGDAN-NICOLAE-LUCIAN FIU OCTAVIAN MARILENA BUCUREŞTI 13 01 1979 MARINESCU OCTAVIAN

1149 UEM-M 00134 MARINESCU IULIANA FIICĂ PETRE VIOLETA BUCUREŞTI 20 09 1977 MARINESCU PETRE

1150 UEM-M 00202 MARINESCU MARILENA SOŢ ALEXANDRU CEZARINA BUCUREŞTI 29 05 1953 MARINESCU OCTAVIAN

1151 UEM-C 00206 MARINESCU POMPILIA MAMĂ CEZAR MARIA LIPOVA 15 02 1918 MARINESCU OCTAVIAN

1152 UEM-M 00133 MARINESCU VIOLETA SOŢIE GHEORGHE ILEANA COMANA 17 05 1951 MARINESCU PETRE

1153 UEM-M 00084 MARINIŢU DANIEL FIU VICTOR MARIA BRĂILA 10 08 1977 MARINIŢU VICTOR

1154 UEM-M 00082 MARINIŢU LEONARD FIU VICTOR MARIA BRĂILA 28 05 1976 MARINIŢU VICTOR

1155 UEM-M 00083 MARINIŢU MARIA SOŢIE ION ANASIEA PĂUNEŞTI 23 01 1955 MARINIŢU VICTOR

1156 UEM-M 00048 MARIŞ DANIEL FIU ŞTEFAN ROZALIA TIMIŞOARA 28 06 1976 MARIŞ ŞTEFAN

1157 UEM-M 00049 MARIŞ FLORIN FIU ŞTEFAN ROZALIA TIMIŞOARA 16 08 1979 MARIŞ ŞTEFAN

1158 UEM-M 00075 MARIŞ MARIA MAMĂ VASILE IOANA CUHEA 02 11 1919 MARIŞ ŞTEFAN

1159 UEM-M 00050 MARIŞ ROZALIA SOŢIE ZOROVAVEL LUCREŢIA DUMBRAVA 09 04 1948 MARIŞ ŞTEFAN

1160 UEM-M 00118 MATEESCU DRAGOŞ-MARIUS FIU TORINO-NICULAE ANGELA BUCUREŞTI 04 08 1968 MATEESCU TORINO-NICULAE

1161 UEM-M 00037 MATEESCU GHEORGHE TATĂ DUMITRU STELIANA BUCUREŞTI 28 07 1936 MATEESCU NICOLAE

1162 UEM-M 00038 MATEESCU MARIA MAMĂ PAVEL ANGHELINA BUCUREŞTI 22 01 1943 MATEESCU NICOLAE

1163 UEM-M 00039 MATEESCU MARIA SOŢIE GHEORGHE MARIA BUCUREŞTI 05 04 1951 MATEESCU TORINO-NICOLAE

1164 UEM-M 00155 MATEESCU MARIA MAMĂ DUMITRU IOANA MĂRTINEŞTI 08 07 1911 MATEESCU TORINO-NICULAE

1165 UEM-M 00123 MATEI ALEXANDRU FIU ALEXANDRU ANA BUCUREŞTI 21 11 1980 MATEI ALEXANDRU

1166 UEM-M 00124 MATEI ANA SOŢIE ŞTEFAN SOFIA BAZNA 01 07 1949 MATEI ALEXANDRU

1167 UEM-M 00122 MATEI GABRIEL FIU ALEXANDRU ANA BUCUREŞTI 15 06 1977 MATEI ALEXANDRU

1168 UEM-M 00051 MATEI HRISTEA TATĂ DUMITRU GHEORGHIŢA HULUBEŞTI 12 09 1945 MATEI PETRISOR

1169 UEM-M 00126 MATEI LINA MAMĂ FLOREA MARIA CORABIA 23 01 1938 MATEI ION

1170 UEM-M 00052 MATEI MARIA MAMĂ PETRE IOANA HULUBEŞTI 26 12 1949 MATEI PETRISOR

1171 UEM-M 00125 MATEI NICOLAE TATĂ NATURAL FLORICA COŞOVENII DE SUS 01 07 1932 MATEI ION

1172 UEM-R 00022 MATEI ROXANA-BEATRICE FIICĂ ION PETRE BUCUREŞTI 26 02 1977 ROCA ION

1173 UEM-A 00055 MATEI VICTORIA MAMĂ ANTON ŞERBANA NAZÂRU 30 10 1927 AMARIE ION-NICU

1174 UEM-M 00260 MATEŞ PETRU TATĂ NATURAL GAFIA SAT. DUMBRAVA DE SUS 16 11 1930 MATEŞ IOAN MIHAI

1175 UEM-M 00092 MATIŞ ANA URM PETRU AGAFTIEI ALBAC 08 12 1935 MATIŞ LUCIAN

1176 UEM-M 00091 MATIŞ CORNEL URM DUMITRU SAVA BELIŞ 09 11 1937 MATIŞ LUCIAN

1177 UEM-M 00093 MATIŞ DELIA-LIANA URM TRAIAN LIVIA SÎNGIORZ-BĂI 17 01 1966 MATIŞ LUCIAN

1178 UEM-M 00071 MATIŞ DORINA MAMĂ NICOLAE ELISABETA BELIŞ 15 04 1948 MATIŞ PETRU-DORIN

1179 UEM-M 00094 MATIŞ HORAŢIU FIU LUCIAN DELIA-LIANA CLUJ NAPOCA 04 11 1985 MATIŞ LUCIAN

1180 UEM-M 00072 MATIŞ PETRU TATĂ PETRU GAFTIA BELIŞ 15 01 1943 MATIŞ PETRU-DORIN

1181 UEM-I 00023 MEDREA GABRIELA FIICĂ GABRIEL VIORICA BUCUREŞTI 26 12 1972 IROD GABRIEL

1182 UEM-M 00054 MELINESCU BĂLAŞA -GEANINA FIICĂ MIHAI IOANA FILIAŞI 30 08 1979 MELINESCU MIHAI

1183 UEM-M 00055 MELINESCU GHEORGHE FIU MIHAI IOANA PLENIŢA 28 01 1981 MELINESCU MIHAI

1184 UEM-M 00057 MELINESCU IOANA MAMĂ NICOLAE ANA SALCIA 19 03 1933 MELINESCU MIHAI

1185 UEM-M 00056 MELINESCU IOANA SOŢIE MIHAI ELENA SALCIA 14 02 1956 MELINESCU MIHAI

1186 UEM-M 00164 MERCA ADRIANA FIICĂ AUREL ANA CLUJ NAPOCA 11 07 1982 MERCA AUREL

1187 UEM-M 00165 MERCA ANA SOŢIE TEODOR ROZALIA CLUJ 01 07 1961 MERCA AUREL

1188 UEM-M 00166 MERCA COSMINA-FLORINA FIICĂ AUREL ANA CLUJ NAPOCA 09 06 1988 MERCA AUREL

1189 UEM-M 00151 MERCA FLORICA MAMĂ CRĂCIUN FLOAREA SĂCUIEU 22 03 1936 MERCA AUREL

1190 UEM-M 00150 MERCA TRAIAN TATĂ PASC RUSANDA VIŞAG 11 05 1926 MERCA AUREL

1191 UEM-M 00167 MERIŞESCU ELENA MAMĂ NICOLAE ELISAVETA ROŞIUŢA 06 12 1948 MERIŢESCU VALENTIN

1192 UEM-M 00168 MERIŞESCU GHEORGHE TATĂ SIMION MARINA BIRSEŞTI 17 01 1939 MERIŞESCU VALENTIN

1193 UEM-M 00127 MERTICARIU ELENA-VERONICA FIICĂ DUMITRU GEORGETA HUNEDOARA 19 05 1976 MERTICARIU DUMITRU

1194 UEM-M 00128 MERTICARIU GEORGETA FIICĂ DUMITRU GEORGETA HUNEDOARA 11 02 1978 MERTICARIU DUMITRU

1195 UEM-M 00129 MERTICARU FLOAREA MAMĂ MIHAI CATINCA VLASÎNEŞTI 12 04 1932 MERTICARIU DUMITRU

1196 UEM-M 00193 MESLER EUGENIA MAMĂ TOADERE CATINCA HUDEŞTI 03 02 1934 MESLER PETRU-CONSTANTIN

1197 UEM-M 00181 MESLER LILIANA SOŢIE PETRU ILEANA BĂILE BORŞA 05 08 1963 MESLER PETRU CONSTANTIN

1198 UEM-M 00182 MESLER MARIA FIICĂ PETRU LILIANA BUCUREŞTI 18 11 1987 MESLER PETRU CONSTANTIN

1199 UEM-R 00060 MICLOŞ ILEANA MAMĂ DUMITRU GHERGHINA COM. ROCIU 13 05 1949 RISTESCU VIOREL

1200 UEM-M 00130 MICU ALEXANDRU FIU EUGEN IRINA BUCUREŞTI 21 04 1987 MICU EUGEN

1201 UEM-M 00101 MICU STANA MAMĂ ION COMANA AMARA 01 06 1936 MICU EUGEN

1202 UEM-M 00100 MICU ŞTEFAN TATĂ SCARLAT FLOAREA MOZĂCENI 01 04 1938 MICU EUGEN

1203 UEM-M 00202 MIERLĂ CORALIA SOŢIE FLOREA DUMITRA BUCUREŞTI 02 11 1948 MIERLĂ NICOLAE

1204 UEM-M 00144 MIERLĂ MARIUS FIU NICOLAE CORALIA BUCUREŞTI 12 02 1966 MIERLĂ NICOLAE

1205 UEM-M 00040 MIHAI GHEORGHE TATĂ CONSTANTIN FLOAREA STOLNICI 15 09 1939 MIHAI ADRIAN-MIRCEA

1206 UEM-M 00018 MIHAI GHEORGHE TATĂ ALEXANDRU GHEORGHIŢA TOPOLOVENI 17 08 1937 MIHAI MIHAIL

1207 UEM-M 00041 MIHAI GHEORGHIŢA MAMĂ ION MARIA PRIBENI 25 12 1944 MIHAI MIHAIL

1208 UEM-M 00263 MIHAI MANDA MAMĂ GRIGORE PĂUNA COM. COJASCA 02 03 1936 MIHAI VASILE GIGI

1209 UEM-M 00019 MIHAI STANCA MAMĂ ION TUDORA PUTINEIU 31 08 1941 MIHAI ADRIAN-MIRCEA

1210 UEM-M 00003 MIHALOVICI ELENA MAMĂ DAMIAN RAHILA CORNU LUNCII 08 04 1943 MIHALOVICI CONSTANTIN -PUIU

1211 UEM-M 00002 MIHALOVICI ION TATĂ VLADIMIR MARIA BĂISEŞTI 11 09 1938 MIHALOVICI CONSTANTIN -PUIU

1212 UEM-M 00060 MILEA ANETA SOŢIE IORDACHE MĂRIUŢA CUDALBI 13 08 1951 MILEA DUMITRU

1213 UEM-M 00021 MILEA VIORICA FIICĂ DUMITRU ANETA GALAŢI 10 05 1984 MILEA DUMITRU

1214 UEM-N 00035 MILITARU ILEANA MAMĂ ANDREI ILEANA Braşov 06 03 1957 NEGRU ADRIAN-FLORIN

1215 UEM-M 00063 MINCĂ IOAN TATĂ DUMITRU GHERGHINA BUCUREŞTI 14 11 1952 MINCĂ ŞTEFAN-SILVIU

1216 UEM-M 00062 MINCĂ LUCICA MAMĂ NICULAE NINA BUCUREŞTI 23 04 1952 MINCĂ ŞTEFAN-SILVIU

1217 UEM-M 00212 MÎNDRU MARIA MAMĂ DUMITRU CATRINA COM. HANGU 27 09 1936 MÎNDRU DUMITREL

1218 UEM-M 00213 MÎNDRU MODEST TATĂ MIHAI AGLAIA COM. HANGU 07 01 1932 MÎNDRU DUMITREL

1219 UEM-M 00034 MIRCEA IOANA SOŢIE CONSTANTIN IOANA ARGETOAIA 18 06 1944 MIRCEA IOAN

1220 UEM-F 00028 MIRCEA IOSEFA FIICĂ ION STELIANA TIMIŞOARA 21 07 1968 FLUERAN STELIANA

1221 UEM-N 00020 MIRCIA DANIEL FIU ANGHEL ELENA TIMIŞOARA 01 04 1978 NICOARĂ ELENA

1222 UEM-N 00019 MIRCIA MIHAELA-EMILIA FIICĂ ANGHEL ELENA TIMIŞOARA 04 10 1974 NICOARĂ ELENA

1223 UEM-M 00046 MIREA DUMITRU TATĂ STAN MARIA CIOTCEŞTI 20 08 1935 NICOARĂ ELENA

1224 UEM-M 00047 MIREA ECATERINA MAMĂ TUDOR ANGHELINA CILLER-DUROSTOR 07 01 1938 MIREA MARIANA

1225 UEM-M 00152 MITITEL CLAUDIU FIU ELENA IOAN SIBIU 01 06 1985 MITITEL IOAN

1226 UEM-M 00171 MITITEL COSMIN-IOAN FIU IOAN DOINA-MIHAELA SIBIU 17 03 1980 MITITEL IOAN

1227 UEM-M 00153 MITITEL ELENA SOŢIE LUCREŢIA ILIE LUDOŞ 21 11 1955 MITITEL IOAN

1228 UEM-M 00154 MITITEL FLORIN FIU ELENA IOAN SIBIU 09 04 1982 MITITEL IOAN

1229 UEM-M 00205 MITITELU COSTEL FIU ION MARIA COM. COMANA 01 06 1961 MITITELU ION

1230 UEM-M 00203 MITITELU FLORIN FIU ION MARIA BUCUREŞTI 20 04 1973 MITITELU ION

1231 UEM-M 00204 MITITELU MARIA SOŢ CONSTANTIN IOANA COM. DOBRENI 24 09 1938 MITITELU ION

1232 UEM-M 00070 MIŢIŢI MARIA MAMĂ ION IOANA AMĂRĂŞTI 03 04 1942 MIŢIŢI DAN IOAN

1233 UEM-M 00069 MIŢIŢI VASILE TATĂ ANDREI VASILE PETROVA 10 12 1937 MIŢIŢI DAN IOAN

1234 UEM-M 00080 MITROI GHEORGHE TATĂ TUDOR DUMITRA GOLCEA MARE 08 01 1937 MITROI DORIN GHEORGHE

1235 UEM-M 00136 MITROIU MIHAI-CRISTIAN FIU IONEL MARILENA BUCUREŞTI 02 05 1985 MITROIU IONEL

1236 UEM-M 00066 MITU FLORENTINA-ADRIANA FIICĂ NELU LILIANA BÂRLAD 27 06 1981 MITU NELU

1237 UEM-S 00119 MITU ILEANA-GABRIELA FIICĂ VALERIAN MARIA PITEŞTI 27 07 1968 STAN VALERIAN

1238 UEM-M 00068 MITU LILIANA SOŢIE CONSTANTIN FROSA BÂRLAD 24 10 1957 MITU NELU

1239 UEM-M 00065 MITU MARIA MAMĂ GHEORGHE TINCA BĂLĂBĂNEŞTI 27 03 1937 MITU NELU

1240 UEM-M 00067 MITU RAMONA-LOREDANA FIICĂ NELU LILIANA BÂRLAD 06 05 1979 MITU NELU

1241 UEM-M 00035 MIU IOANA MAMĂ ION MARIA URLUENI 26 10 1939 MIU VALERIU

1242 UEM-M 00036 MIU ŞTEFAN TATĂ CONSTANTIN CONSTANTINA URLUENI 07 05 1934 MIU VALERIU

1243 UEM-M 00104 MIULESCU CONSTANTIN-FLORIN FIU IOAN MARIA BUCUREŞTI 13 04 1952 MIULESCU IOAN

1244 UEM-M 00195 MOCANU PAULINA MAMĂ ION MARIA BLĂJANI 24 09 1946 MOCANU ŞTEFAN

1245 UEM-M 00137 MOLDOVANU ELENA MAMĂ GHEORGHE MARIEA MOVILENI 06 09 1949 MOLDOVANU IOAN

1246 UEM-M 00008 MOLDOVANU GHEORGHE TATĂ IOAN AURELIA PODU ILOAIEI 04 02 1943 MOLDOVANU IOAN

1247 UEM-M 00111 MOLDOVEANU CAMIL-DRAGOŞ FIU MIHAI MONICA-IOANA BUCUREŞTI 08 05 1986 MOLDOVEANU MIHAI

1248 UEM-M 00183 MOLDOVEANU CONSTANTIN TATA GHEORGHE ILEANA ŞOIMARI 16 08 1946 MOLDOVEANU MARIAN

1249 UEM-O 00100 MOLDOVEANU GABRIELA-CRISTINA FIICĂ PETRE SPERANŢA CÎMPINA 02 05 1969 ONCIOIU PETRE

1250 UEM-M 00112 MOLDOVEANU MIHAI-COSMIN FIU MIHAI MONICA-IOANA BUCUREŞTI 24 03 1980 MOLDOVEANU MIHAI

1251 UEM-M 00110 MOLDOVEANU MONICA-IOANA SOŢIE NICOLAE FELICIA LOZNA 18 01 1956 MOLDOVEANU MIHAI

1252 UEM-M 00184 MOLDOVEANU SILVIA MAMĂ NECULAI LUCREŢIA COM. DRAJNA DE JOS 06 01 1949 MOLDOVEANU MARIAN

1253 UEM-M 00262 MONORANU ANA SOŢIE VASILE NATALIA DEJ 21 10 1953 MONORANU IOAN

1254 UEM-M 00201 MONORANU NECULAI TATA VASILE PARASCHIVA TECHEA-CALIEACRA 05 01 1936 MONORANU IOAN

1255 UEM-M 00146 MONORANU OANA ALEXANDRA MIRUNA FIICĂ IOAN ANA TIMIŞOARA 19 02 1984 MONORANU IOAN

1256 UEM-M 00145 MONORANU PAUL-ALEXANDRU FIU IOAN ANA TIMIŞOARA 04 05 1987 MONORANU IOAN

1257 UEM-M 00022 MONOREANU GABRIELA SOŢIE DUMITRU ILEANA DOFTEANA 29 08 1966 MONOREANU NECULAI

1258 UEM-M 00023 MONOREANU NICOLAE- LUCIAN FIU NECULAI GABRIELA BUCUREŞTI 24 11 1986 MONOREANU NECULAI

1259 UEM-M 00042 MORĂRAŞ AURELIAN FIU CONSTANTIN ELENA BUCUREŞTI 29 11 1980 MORĂRAŞ CONSTANTIN

1260 UEM-M 00043 MORĂRAŞ COSMIN FIU CONSTANTIN ELENA BUCUREŞTI 17 11 1979 MORĂRAŞ CONSTANTIN

1261 UEM-M 00044 MORĂRAŞ ELENA SOŢIE CONSTANTIN EUFIMIA BUCUREŞTI 15 06 1959 MORĂRAŞ CONSTANTIN

1262 UEM-M 00045 MORĂRAŞ MARIUS-ANDREI FIU CONSTANTIN ELENA BUCUREŞTI 22 10 1983 MORĂRAŞ CONSTANTIN

1263 UEM-M 00265 MORARIU IOAN TATĂ GAVRILĂ FLOAREA SIBIŞEL 14 10 1938 MORARIU CĂLIN GABRIEL

1264 UEM-M 00009 MORARIU MARIA MAMĂ CONSTANTIN FLOAREA GALBENU 13 08 1938 MORARIU CĂLIN GABRIEL

1265 UEM-M 00114 MORARU FLORICA MAMĂ COSTICĂ MARIA ROŞIORI DE VEDE 06 09 1945 MORARU HORIA TEODOR

1266 UEM-M 00188 MORARU MARIAN FIU VALENTIN ANIŞOARA BUCUREŞTI 23 11 1979 MORARU VALENTIN

1267 UEM-M 00113 MORARU NICULAE TATĂ MARIN MARIA PLOSCA 06 09 1941 MORARU HORIA TEODOR

1268 UEM-M 00058 MORMOE ALIN-ALEXANDRU FIU FLOREA CARMEN CRAIOVA 04 07 1989 MORMOE FLOREA

1269 UEM-M 00059 MORMOE CARMEN-BEATRICE SOŢIE MARIN MARGARETA CRAIOVA 19 05 1964 MORMOE FLOREA

1270 UEM-A 00023 MORODVANSCHI CAMELIA FIICĂ ION- VASILE OLIMPIA TIMIŞOARA 28 05 1976 AVRAM IOAN -VASILE

1271 UEM-S 00268 MOROŞAN MIOARA ISABELA FIICĂ NATURAL MIEA BAIA MARE 17 09 1975 SABĂU MIEA

1272 UEM-M 00200 MOŞNEAGU DUMITRU TATĂ DUMITRU MARIA FILIOARA 02 06 1937 MOŞNEAGU ION

1273 UEM-M 00189 MOŞNEAGU ELENA MAMĂ VASILE MARIA TG. NEAMŢ 23 10 1932 MOŞNEAGU ION

1274 UEM-M 00085 MOTICA BOGDAN VICTOR FIU VICTOR DOINA BAIA MARE 24 09 1981 MOTICĂ VICTOR

1275 UEM-M 00086 MOTICA DOINA SOŢIE NICOLAE ROZALIA MARGHITA 14 09 1953 MOTICĂ VICTOR

1276 UEM-M 00087 MOTICA DRAGOŞ FIU VICTOR DOINA SIBIU 24 10 1983 MOTICA VICTOR

1277 UEM-M 00064 MOTOHON LAURENŢIU FIU SILVIU SILVIA TIMIŞOARA 13 11 1988 MOTOHON SILVIU

1278 UEM-M 00264 MOTORGA ION SOŢ PETRE ELENA COM. BOBAIŢA 23 07 1936 MOTORGA TUDOR MARIA

1279 UEM-M 00222 MOTORGA VALENTIN FIU ION MARIA SECTOR 5 12 09 1968 MOTORGA TUDOR MARIA

1280 UEM-M 00138 MOTORGEANU GHEORGHE TATĂ ION CORNELIA POJARU 16 05 1945 MOTORGEANU FLORINEL

1281 UEM-M 00205 MOTORGEANU MARIA MAMĂ IOAN ILINCA COM. SĂLCUŢA 21 03 1942 MOTORGEANU FLORINEL

1282 UEM-M 00028 MUICARU GIANI -CRISTIAN FIU ION MARIA BUCUREŞTI 04 08 1972 MUICARU ION

1283 UEM-M 00024 MUICARU IONUŢ- LAURIAN FIU ION MARIA BUCUREŞTI 14 02 1978 MUICARU ION

1284 UEM-M 00025 MUICARU IRINA – ANEMARY FIICĂ ION MARIA BUCUREŞTI 14 04 1979 MUICARU ION

1285 UEM-M 00026 MUICARU MARIA SOŢIE VASILE ECATERINA PODENII NOI 22 09 1952 MUICARU ION

1286 UEM-M 00027 MUICARU VERONICA – ELISABETH FIICĂ ION MARIA BUCUREŞTI 02 05 1982 MUICARU ION

1287 UEM-M 00204 MUNTEAN CĂTĂLIN-MIHAI FIU ILIE-IOAN ANUŢA TG. MUREŞ 29 07 1988 MUNTEAN ILIE-IOAN

1288 UEM-M 00190 MUNTEAN ILIE-ADRIAN FIU ILIE-IOAN ANUŢA LUDUŞ 14 12 1980 MUNTEAN ILIE-IOAN

1289 UEM-M 00088 MUNTEAN IOAN FIU IOAN MARIA ŞURA MARE 18 02 1959 MUNTEAN ION

1290 UEM-M 00214 MUNTEAN MARIA SOŢIE DUMITRU ANA COM. ŞURA MARE 28 10 1940 MUNTEAN IOAN

1291 UEM-M 00172 MUNTEAN MARIA-ALEXANDRA FIICĂ NICOLAE-OVIDIU SILVIA HUNEDOARA 18 11 1989 MUNTEAN NICOLAE-OVIDIU

1292 UEM-M 00173 MUNTEAN MARIOARA MAMĂ NICOLAE MARIA HUNEDOARA 08 04 1939 MUNTEAN NICOLAE-OVIDIU

1293 UEM-M 00174 MUNTEAN REMUS TATĂ NATURAL EUGENIA SANTAMARIA-PIATRA 28 03 1933 MUNTEAN NICOLAE-OVIDIU

1294 UEM-M 00175 MUNTEAN SILVIA SOŢIE VENUŢ ELENA RACI 14 01 1967 MUNTEAN NICOLAE-OVIDIU

1295 UEM-M 00266 MUNTEANU GHEORGHE TATĂ VASILE ELENA BĂILE OLĂNEŞTI 22 04 1934 MUNTEANU CONSTANTIN

1296 UEM-M 00180 MUNTEANU OANA-DENISSA FIICĂ IOAN MARIA VALUI 04 09 1986 MUNTEANU NECULAI MARIA

1297 UEM-M 00010 MUŞAT LIDIA MAMĂ NECULAI MARIOARA BALDOVENEŞTI 22 01 1948 MUŞAT EUGEN

1298 UEM-M 00011 MUŞAT VASILE TATĂ DUMITRU MARIA SILIŞTEA 19 09 1940 MUŞAT EUGEN

1299 UEM-M 00096 MUSTAFA CONSTANTIN FIU PETRE MARIA BUCUREŞTI 27 12 1963 MUSTAFA PETRE

1300 UEM-M 00097 MUSTAFA TANŢA FIICĂ PETRE MARIA BUCUREŞTI 11 08 1958 MUSTAFA PETRE

1301 UEM-M 00267 MUSTEA MIRCEA TATĂ GHEORGHE LUCREŢIA BUCUREŞTI 15 12 1916 MUSTEA CONSTANTIN

1302 UEM-M 00208 MUSTEA VALENTINA MAMĂ VASILE MARIA TG. OCNA 27 11 1933 MUSTEA CONSTANTIN

1303 UEM-M 00132 NAN DOINA MAMĂ PETRU ELENA BRUSTURI 14 09 1949 MADA MIHAI-FLAVIUS

1304 UEM-N 00052 NĂNESCU ANA-MARIA-BIANCA FIICĂ CONSTANTIN LILIANA-CARMEN BUCUREŞTI 01 08 1986 NĂNESCU CONSTANTIN

1305 UEM-N 00002 NĂNESCU ELENA MAMĂ GHEORGHE MARIA BUCUREŞTI 17 02 1940 NĂNESCU VICTOR

1306 UEM-N 00080 NĂNESCU GHEORGHE TATĂ ALEXANDRU IOANA COM. LUDEŞTI 08 10 1934 NĂNESCU CONSTANTIN

1307 UEM-N 00001 NASTALIN AUREL SOŢ NATURAL ANA ALMALĂU 09 06 1946 NASTALIN GEORGETA

1308 UEM-N 00018 NĂSTASE ELEONORA SOŢIE COSTACHE CONSTANŢA TECUCI 06 07 1952 NĂSTASE ION

1309 UEM-N 00024 NEAGOE ANA MAMĂ IOAN ANA SADU 12 02 1946 NEAGOE ANISOARA

1310 UEM-N 00022 NEAGOE ELENA MAMĂ GRIGORE PETRA LETCA NOUĂ 06 02 1938 NEAGOE TEODOR

1311 UEM-N 00023 NEAGOE GHEORGHE TATĂ IOAN PARASCHIVA SADU 24 02 1941 NEAGOE ANISOARA

1312 UEM-N 00021 NEAGOE STELIAN TATĂ ION MARIA SÂRBENI 18 03 1937 NEAGOE TEODOR

1313 UEM-N 00044 NEAGU ALEXANDRU FIU MARIAN PARASCHIVA BUCUREŞTI 01 09 1983 NEAGU MARIAN

1314 UEM-N 00045 NEAGU ANA-MARIA FIICĂ MARIAN PARASCHIVA BUCUREŞTI 14 11 1984 NEAGU MARIAN

1315 UEM-I 00082 NEAGU CRISTINA FIICĂ GHEORGHE OLGA BUCUREŞTI 28 09 1966 IVANOF GHEORGHE

1316 UEM-N 00046 NEAGU CRISTINA-MIHAELA FIICĂ MARIAN PARASCHIVA BUCUREŞTI 09 11 1986 NEAGU MARIAN

1317 UEM-N 00003 NEAGU ELENA MAMĂ GHEORGHE ANA AZUGA 26 12 1938 NEAGU SEBASTIAN -CATALIN

1318 UEM-N 00043 NEAGU PARASCHIVA SOŢIE CONSTANTIN MARIA COM. BĂCANI 15 10 1956 NEAGU MARIAN

1319 UEM-N 00029 NECHITA ELENA MAMĂ CONSTANTIN MAGHIŢA PODU TURCULUI 26 07 1939 NECHITA GHEORGHE

1320 LRE-N 00007 NECHITA GHEORGHE TATĂ ALECU ILIANA RĂCHITOASA 20 11 1931 NECHITA GHEORGHE

1321 UEM-N 00005 NECHITA VASILE SOŢ GRIGORE FLOAREA BRĂILA 21 10 1921 NECHITA PARASCA

1322 UEM-N 00047 NECULĂEASA SILVIA MAMĂ ION MARIA COM. CRISTEŞTI 06 02 1949 NECULĂEASA IONEL

1323 UEM-N 00016 NEDELCA LIDIA SOŢIE DUMITRU FLOAREA DĂEŞTI 16 02 1953 NEDELCA TIBERIU

1324 UEM-N 00017 NEDELCA LIDIA-CLAUDIA FIICĂ TIBERIU LIDIA SIBIU 21 02 1974 NEDELCA TIBERIU

1325 UEM-N 00013 NEDELCU ANA SOŢIE TUDOR FRUSINA SLOBOZIA 01 02 1932 NEDELCU IANCU

1326 UEM-N 00025 NEDELCU ANICA MAMĂ GHEORGHE MARIA GÎRBEŞTI 16 07 1941 NEDELCU VASILE

1327 UEM-N 00053 NEDELCU VASILE TATĂ ANDREI PAVELINA TIBANA 05 07 1934 NEDELCU VASILE

1328 UEM-N 00006 NEDELEA ION TATĂ GHEORGHE LISAVETA LAZA 22 03 1944 NEDELEA ADRIAN

1329 UEM-F 00046 NEDELEA JENICA MAMĂ ION ELENA BUŞTENI 04 12 1922 FONTANA VICTOR CONSTANTIN

1330 UEM-N 00007 NEDELEA MAGDALINA MAMĂ IOAN ANICA REDIU 03 09 1946 NEDELEA ADRIAN

1331 UEM-N 00009 NEGULICI RADU TATĂ CÎRSTEA STANA VALEA- MARE 08 10 1939 NEGULICI VALERIU

1332 UEM-C 00093 NEGULICI SORINA-MIHAELA FIICĂ PAVEL EMILIA BRAŞOV 11 10 1962 CÂNDEA PAVEL

1333 UEM-N 00008 NEGULICI STELIANA MAMĂ ALEXANDRU IOANA SUTA SEACĂ 03 08 1942 NEGULICI VALERIU

1334 UEM-N 00037 NEMEŞ DOINA-MARIA FIICĂ IOAN PARASCHIVA SIBIU 25 11 1953 NEMEŞ IOAN

1335 LRM-N 00059 NEMEŞ GHEORGHE TATĂ MIHĂILĂ MARIA BOTENI 08 04 1925 NEMEŞ CĂLIN ALEXANDRU

1336 UEM-N 00036 NEMEŞ IOAN FIU IOAN PARASCHIVA SIBIU 07 04 1952 NEMEŞ IOAN

1337 UEM-N 00038 NEMEŞ PARASCHIVA SOŢIE IOAN PARASCHIVA SIBIU 30 03 1929 NEMEŞ IOAN

1338 UEM-N 00047 NEMEŞU ANETA SOŢIE ION ELISABETA BÎRA 03 08 1948 NEMEŞU LICĂ

1339 UEM-N 00011 NEMOIANU CARMEN -MARILENA SOŢIE ION FLAVIA-LUCREŢIA ONESTI 30 05 1961 NEMOIANU VIRGIL

1340 UEM-N 00012 NEMOIANU VLAD -VIRGIL FIU VIRGIL CARMEN -MARILENA TIMIŞOARA 24 03 1988 NEMOIANU VIRGIL

1341 UEM-N 00026 NEMTOC DOMNICA MAMĂ GHEORGHE VERONICA FRĂTĂUŢII- NOI 31 01 1950 NEMŢOC VASILE-MARIUS

1342 UEM-N 00030 NICOLAE EUGENIU TATĂ ION ELENA OCNIŢA 28 02 1942 NICOLAE MARIUS

1343 UEM-N 00031 NICOLAE FLOAREA MAMĂ ION MARIA GLODENI 03 10 1938 NICOLAE MARIUS

1344 UEM-N 00050 NICOLAE SORIN ALEXANDRU FIU MIRCEA ECATERINA BUCUREŞTI 18 01 1979 NICOLAE MIRCEA

1345 UEM-N 00010 NICOLCIOIU ORTENZIA MAMĂ SIMION CORNELIA FELDIOARA 10 02 1937 NICOLCIOIU SORIN- VICTOR

1346 UEM-D 00083 NICOLESCU CONSTANŢA FIICĂ IVANCIU DUMITRA BRĂILA 16 01 1957 DUŢU IVANCIU

1347 UEM-N 00088 NICULAE ALEXANDRA-IOANA FIICĂ CONSTANTIN ELENA BUCUREŞTI 28 07 1985 NICULAE CONSTANTIN

1348 UEM-N 00042 NICULAE RODICA MAMĂ PETRE ANICA RĂTEŞTI 11 05 1949 NICULAE NICOLAE

1349 UEM-N 00084 NISTOR ELENA-LILIANA FIICĂ EMANOIL GEORGETA BUCUREŞTI 22 07 1977 NISTOR EMANOIL

1350 UEM-N 00087 NISTOR GEORGETA SOŢIE VASILE ECATERINA COM. BUDA-PALANCA 01 04 1957 NISTOR EMANOIL

1351 UEM-S 00023 NISTOR LAURIANA- SIMONA FIICĂ IOAN MARIOARA TIMIŞOARA 10 08 1974 STANCIU IOAN

1352 UEM-N 00085 NISTOR MARIUS-SILVIU FIU EMANOIL GEORGETA BUCUREŞTI 01 02 1981 NISTOR EMANOIL

1353 UEM-N 00086 NISTOR NICOLAE-STELIAN FIU EMANOIL GEORGETA BUCUREŞTI 31 01 1979 NISTOR EMANOIL

1354 UEM-N 00049 NIŢĂ ELENA MAMĂ NECULAI ELEONORA BELCEŞTI 09 05 1949 NIŢĂ CĂTĂLIN-VASILE

1355 UEM-P 00075 NIŢĂ FLORICA MAMĂ CONSTANTIN MAGDA ELENA BUCUREŞTI 06 04 1943 PARCANSCHI ANDREI

1356 UEM-N 00033 NIŢĂ IULIA-LAURA FIICĂ OCTAVIAN MARIA SIBIU 08 04 1986 NIŢĂ OCTAVIAN-ROMULUS

1357 UEM-N 00032 NIŢĂ MARIA SOŢIE IOAN MARIA ŞURA MICĂ 28 05 1959 NIŢĂ OCTAVIAN-ROMULUS

1358 UEM-N 00048 NIŢĂ VASILE TATĂ ŞTEFAN ZAMFIRA COARNELE-CAPREI 05 07 1946 NIŢĂ CĂTĂLIN-VASILE

1359 UEM-N 00034 NIŢĂ VLAD-RADU FIU OCTAVIAN MARIA SIBIU 11 04 1988 NIŢĂ OCTAVIAN-ROMULUS

1360 UEM-N 00014 NIŢU MARIA MAMĂ NICULAE IOANA SLOBOZIA- MOARĂ 11 10 1941 NIŢU ŞTEFAN

1361 UEM-N 00015 NIŢU NICULAE TATĂ NICULAE ELENA FIRBINTI -TÎRG 04 09 1938 NIŢU ŞTEFAN

1362 UEM-O 00045 OANCEA ANTONETA-ZMARANDA MAMA COSTION ELENA COM.MIHĂILEŞTI 05 12 1939 OANCEA CRISTIAN

1363 UEM-O 00044 OANCEA MIHAI TATA VIRGILIU ELENA BUCUREŞTI 06 09 1938 OANCEA CRISTIAN

1364 UEM-O 00003 OLĂRESCU MARIA SOŢIE GHEORGHE MARIA TOMŞANI 03 06 1959 OLĂRESCU VASILE

1365 UEM-O 00005 OLĂRESCU ROXANA -GEORGIANA FIICĂ VASILE MARIA RÂMNICU VÂLCEA 30 03 1984 OLĂRESCU VASILE

1366 UEM-O 00004 OLĂRESCU VASILE- GABRIEL FIU VASILE MARIA VÂLCEA 20 01 1983 OLĂRESCU VASILE

1367 UEM-O 00040 OLARU CAMELIA-RALUCA FIICĂ NECULAI ONIŢA BUCUREŞTI 30 12 1983 OLARU NECULAI

1368 UEM-O 00001 OLARU CONSTANTIN TATĂ MARIN CONSTANŢA SOPARLIŢA 17 05 1935 OLARU VICTOR

1369 UEM-O 00002 OLARU ELENA MAMĂ GRIGORE SIBINCA PÎRŞCOVENI 03 02 1937 OLARU VICTOR

1370 UEM-O 00030 OLARU EUGEN TATĂ CONSTANTIN VICTORIA CORNU 01 11 1943 OLARU MARIUS

1371 UEM-O 00016 OLARU IOAN TATĂ VASILE NATALIA CÎRJA 01 02 1937 OLARU CRISTIAN

1372 UEM-C 00207 OLARU MARIA MAMĂ ALEXANDRU MARIA COBIA DE SUS 12 10 1942 CORDAŞ BENONE-ANDREI

1373 UEM-O 00017 OLARU NICOLETA MAMĂ TEODOR TASIA BÂRLAD 04 01 1945 OLARU CRISTIAN

1374 UEM-O 00101 OLARU OLIMPIA MAMĂ MATEI GHEORGHIŢA IZVOR 05 08 1950 OLARU MARIUS

1375 UEM-O 00041 OLARU ONIŢA SOŢIE IORDAN AURICA ŢIGĂNEŞTI 01 06 1956 OLARU NECULAI

1376 UEM-O 00102 OLTEAN KATARINA-ANA-MARIA FIICĂ DANIEL ELENA-CATARINA BUCUREŞTI 14 11 1980 OLTEANU DANIEL

1377 UEM-O 00103 OLTEANU ELENA-CATARINA SOŢIE MIRCEA ILONA BUCUREŞTI 21 05 1958 OLTEANU DANIEL

1378 UEM-O 00022 OLTEANU MARIA MAMĂ SIMION VALERIA IUDA 22 08 1945 OLTEANU NELU

1379 UEM-O 00023 OLTEANU VASILE TATĂ ION ELISABETA BUCUREŞTI 03 05 1942 OLTEANU NELU

1380 UEM-O 00051 ONEŢ EUGENIA MAMĂ ION MARIA NEHOIU 19 07 1948 ONEŢ MIHAI FLORIN

1381 UEM-O 00050 ONEŢ GHEORGHE TATĂ ILIE ILEANA NEHOIU 09 07 1945 ONEŢ MIHAI FLORIN

1382 UEM-O 00026 ONIŞOR ANA SOŢIE NICOLAE ANA BOIŞOARA 31 08 1964 ONIŞOR TRAIAN-VIOREL

1383 UEM-O 00025 ONIŞOR MIHAI-LUCIAN FIU TRAIAN-VIOREL ANA SIBIU 01 07 1988 ONIŞOR TRAIAN-VIOREL

1384 UEM-O 00027 ONIŞOR VALERIA MAMĂ GLIGORE VICTORIA RĂZOARE 22 03 1930 ONIŞOR TRAIAN-VIOREL

1385 UEM-O 00024 ONIŞOR VIOREL-MARIUS FIU TRAIAN-VIOREL ANA SIBIU 27 05 1986 ONIŞOR TRAIAN-VIOREL

1386 UEM-D 00080 ONOFREI TINCA MAMĂ GRIGORE FLOAREA ANDRĂŞEŞTI 24 05 1940 DOBRIN CONSTANTIN-TUDOREL

1387 UEM-O 00057 ONU ANUŢA SOŢIE NATURAL SOFIA COM. AŢEL 04 05 1947 ONU IOAN

1388 UEM-O 00008 OPRE ANGELICA SOŢIE DUMITRU MARIA LICURICI 16 08 1958 OPRE GOGU

1389 UEM-O 00007 OPRE GABRIEL- CRISTIAN FIU GOGU ANGELICA TIMIŞOARA 30 06 1983 OPRE GOGU

1390 UEM-O 00006 OPRE ROXANA- ELENA FIICĂ GOGU ANGELICA TIMIŞOARA 23 07 1987 OPRE GOGU

1391 UEM-O 00028 OPREA AURICA MAMĂ ION ELEONORA TITU 28 04 1940 OPREA COSMIN

1392 UEM-O 00012 OPREA EDWARD VALENTIN FIU EMIL NICULINA BUCUREŞTI 08 03 1980 OPREA EMIL

1393 UEM-O 00029 OPREA EUGEN TATĂ DUMITRU GHERGHINA RIJLEŢU GOVORA 16 02 1937 OPREA COSMIN

1394 UEM-O 00013 OPREA GHEORGHE TATĂ CONSTANTIN ILINCA BUTURUGENI 13 08 1932 OPREA EMIL

1395 UEM-O 00010 OPREA ION TATĂ MARIN STANA BALACIU 29 05 1930 OPREA EMIL

1396 UEM-A 00064 OPREA MARGARETA-ELENA FIICĂ VASILE ELENA BUZĂU 27 03 1971 APOSTOL VASILE

1397 UEM-O 00014 OPREA MARIA SOŢIE GHEORGHE IOANA NANA 10 06 1963 OPREA EMIL

1398 UEM-O 00015 OPREA MIHAI-ALEXANDRU FIU EMIL MARIA BUCUREŞTI 27 10 1987 OPREA EMIL

1399 UEM-O 00009 OPREA NICULINA SOŢIE CONSTANTIN CONSTANTINA BRAZII 15 04 1957 OPREA EMIL

1400 UEM-O 00011 OPREA VASILICA MAMĂ RADU ANICA SĂRĂŢENI 11 06 1935 OPREA EMIL

1401 UEM-O 00046 OPRESCU CORNELIA SOŢIE NICOLAE ELENA SAT POIANA CÎMPINA 02 09 1947 OPRESCU ADRIAN

1402 UEM-O 00047 OPRESCU VLADIMIR-ALIN FIU ADRIAN CORNELIA GIURGIU 15 10 1971 OPRESCU ADRIAN

1403 UEM-O 00052 OPRIA GHEORGHE TATĂ GRIGORE PARASCHIVA STROIEŞTI 16 02 1927 OPREA VIOREL

1404 UEM-S 00078 OPRIŞ CLAUDIA-ELENA FIICĂ GHEORGHE VALERIA CODLEA 18 08 1978 SURDU GHEORGHE

1405 UEM-O 00020 OPRIŢA ELENA MAMĂ ION ELENA CROICA 20 09 1936 OPRIŢA VICTOR

1406 UEM-O 00019 OPRIŢA VASILE TATĂ NATURAL GHEORGHIŢA ŞTIRBEŞTI 07 11 1927 OPRIŢA VICTOR

1407 UEM-O 00033 ORĂŞANU ANAMARIA LOREDANA FIICĂ VIRGIL VERONICA SADOVA 30 10 1988 ORĂŞANU VIRGIL

1408 UEM-O 00036 ORĂŞANU ELISABETA MAMĂ ILIE ELISABETA HOREZU-POIENARI 05 10 1932 ORĂŞANU VIRGIL

1409 UEM-O 00032 ORĂŞANU LUCIAN-DANIEL FIU VIRGIL VERONICA CRAIOVA 07 11 1987 ORĂŞANU VIRGIL

1410 UEM-O 00035 ORĂŞANU NICOLAE TATĂ MARIN ELENA DOBREŞTI 06 12 1930 ORĂŞANU VIRGIL

1411 UEM-O 00031 ORĂŞANU VERONICA SOŢIE FLOREA IOANA VELA 10 07 1968 ORĂŞANU VIRGIL

1412 UEM-O 00034 ORĂŞANU VIRGIL ŞTEFAN FIU VIRGIL VERONICA CRAIOVA 27 12 1989 ORĂŞANU VIRGIL

1413 UEM-O 00021 ORLEANU ANDREEA SOŢIE ŞTEFAN MARCELA BUCUREŞTI 17 11 1942 ORLEANU PAUL-NICOLAE

1414 UEM-O 00048 OŞAN FLORENTINA MAMĂ TEODOR FLORENTINA BRAŞOV 19 11 1952 OŞAN FLORIN

1415 UEM-O 00037 OSMAN VERGINA MAMĂ NATURAL IOANA DOBREŞTI 03 10 1947 OSMAN DUMITRU

1416 UEM-O 00049 OTELIŢĂ ADRIAN FIU AUREL IRINA GALAŢI 15 08 1982 OTELIŢĂ AUREL

1417 UEM-O 00042 OTELIŢĂ EMANUELA-ADRIANA FIICĂ AUREL IRINA TIMIŞOARA 05 03 1990 OTELIŢĂ AUREL

1418 UEM-O 00043 OTELIŢĂ IRINA SOŢIE RUDOLF ELENA-BARBARA CĂRPINIŞ 25 09 1967 OTELIŢĂ AUREL

1419 UEM-A 00073 PĂCURAR MONICA-IOANA FIICĂ ION VERONICA TURDA 21 09 1968 AVĂDANI ION

1420 UEM-P 00182 PĂDURARIU CONSTANTIN FIU COSTACHE GASIE BORŞA 02 04 1978 PĂDURARIU COSTACHE

1421 UEM-P 00184 PĂDURARIU GASIE SOŢIE IOAN SAVA BORŞA 28 12 1948 PĂDURARIU COSTACHE

1422 UEM-P 00183 PĂDURARIU IOAN FIU COSTACHE GASIE LUGOJ 06 06 1980 PĂDURARIU COSTACHE

1423 UEM-P 00102 PĂIŞ DORINA SOŢIE LETIŢIA IOAN ALBA 05 11 1955 PĂIŞ IOAN

1424 UEM-P 00111 PĂIŞ ELENA MAMĂ AUGUSTIN ANA CAŞOLŢ 03 08 1932 PĂIŞ IOAN

1425 UEM-P 00101 PĂIŞ IANCU VASILE FIU DORINA IOAN AGNITA 12 03 1984 PĂIŞ IOAN

1426 UEM-P 00100 PĂIŞ IOAN FIU DORINA IOAN AGNITA 24 02 1983 PĂIŞ IOAN

1427 UEM-P 00131 PAJKA ATTILA FIU CAROL ROZALIA TÎRGU MUREŞ 26 05 1981 PAJKA CAROL

1428 UEM-P 00173 PAJKA ROZALIA SOŢIE PAVEL ELENA SÎNPAUL 13 01 1961 PAJKA CAROL

1429 UEM-P 00132 PAJKA ZOLTAN FIU CAROL ROZALIA TÎRGU MUREŞ 10 06 1984 PAJKA CAROL

1430 UEM-P 00133 PAJKO CAROL TATĂ IOSIF CATALINA BEŞINEU 26 02 1931 PAJKA CAROL

1431 UEM-P 00064 PĂLĂCEAN DANA- MARIA FIICĂ IOAN PAULINA BRAŞOV 10 06 1984 PĂLĂCEAN IOAN

1432 UEM-P 00038 PĂLĂCEAN DINU- STELIAN FIU IOAN PAULINA BRAŞOV 15 10 1986 PĂLĂCEAN IOAN

1433 UEM-P 00039 PĂLĂCEAN DRAGOŞ- BOGDAN FIU IOAN PAULINA BRAŞOV 07 09 1988 PĂLĂCEAN IOAN

1434 UEM-P 00040 PĂLĂCEAN ELENA MAMĂ PETRU ORTENZIA BONŢ 28 09 1931 PĂLĂCEAN IOAN

1435 UEM-P 00041 PĂLĂCEAN LAURA FIICĂ IOAN PAULINA BRAŞOV 29 09 1981 PĂLĂCEAN IOAN

1436 UEM-P 00042 PĂLĂCEAN PAULINA SOŢIE AUREL ELENA RĂCĂCIUNI 25 04 1960 PĂLĂCEAN IOAN

1437 UEM-P 00013 PĂLĂDOIU ALIN -IONUŢ FIU ION EMILIA AMARU 23 02 1983 PĂLĂDOIU ION

1438 UEM-P 00174 PĂLĂDOIU AURELIA MAMĂ ANGHEL STANCA COM. GLODEANU SĂRAT 16 09 1936 PĂLĂDOIU ION

1439 UEM-P 00014 PĂLĂDOIU EMILIA SOŢIE GHEORGHE ALEXANDRINA AMARU 20 04 1964 PĂLĂDOIU ION

1440 UEM-P 00147 PĂLĂDOIU GHEORGHE TATĂ CONSTANTIN RADA COM. GLODEANU SĂRAT 19 01 1935 PĂLĂDOIU ION

1441 UEM-P 00015 PĂLĂDOIU LIDIA -CAMELIA FIICĂ ION EMILIA BUCUREŞTI 01 02 1982 PĂLĂDOIU ION

1442 UEM-P 00016 PĂLĂDOIU MIHAELA- ELENA FIICĂ ION EMILIA BUCUREŞTI 10 08 1987 PĂLĂDOIU ION

1443 UEM-P 00034 PANAIT EVDOCHIA MAMĂ IFTIMIE AGAFIA TELIŢA 26 02 1944 PANAIT AURELIAN-MARIUS

1444 UEM-P 00030 PANAITE ELENA MAMĂ IOAN SEVASTIŢA TOMEŞTI 15 02 1932 PANAITE IONEL

1445 UEM-P 00035 PANCU CĂTĂLINA-FLORENTINA FIICĂ CRISTIAN-SILVIU ELENA BUCUREŞTI 26 04 1988 PANCU CRISTIAN-SILVIU

1446 UEM-B 00166 PANDELE MARIA MAMĂ NATURAL IOANA BUCUREŞTI 29 11 1954 BURCIOAICA OCTAVIAN

1447 UEM-P 00114 PANDELEA ANTON CAMELIA FIICĂ RADU FILOFTEIA BUCUREŞTI 19 11 1972 PANDELEA ANTON RADU

1448 UEM-P 00098 PANDELEA ANTON FILOFTEIA SOŢIE GHEORGHE MANDA OSTROV 28 11 1953 PANDELEA ANTON RADU

1449 UEM-P 00179 PANTAZESCU CĂTĂLIN FIU GHEORGHE DUMITRA BUCUREŞTI 23 01 1977 PANTAZESCU GHEORGHE

1450 UEM-P 00002 PANTAZESCU NICOLETA MAMĂ CONSTANTIN MARIA BUCUREŞTI 05 11 1925 PANTAZESCU GHEORGHE

1451 UEM-P 00135 PANTAZESCU VASILE-CONSTANTIN FIU GHEORGHE MARIA BUCUREŞTI 22 11 1986 PANTAZESCU GHEORGHE

1452 UEM-P 00036 PANTAZICĂ AGA MAMĂ GRIGORE MARIA POPEŞTI LEORDENI 03 10 1949 PANTAZICĂ GABRIEL

1453 UEM-P 00037 PANTAZICĂ AUREL TATĂ CONSTANTIN ELENA VLAD ŢEPEŞ 02 08 1946 PANTAZICĂ GABRIEL

1454 UEM-P 00070 PANTEA ADRIAN-FLORENTIN FIU IOAN PAULA BUCUREŞTI 07 09 1989 PANTEA IOAN

1455 UEM-P 00071 PANTEA DANIEL FIU IOAN PAULA DÂMBOVIŢA 11 02 1979 PANTEA IOAN

1456 UEM-P 00072 PANTEA HARALAMBIE TATĂ GHEORGHE MARIA DÂMBOVIŢA 10 02 1930 PANTEA IOAN

1457 UEM-P 00073 PANTEA MARIA MAMĂ TRAIAN STELIANA DÂMBOVIŢA 05 10 1930 PANTEA IOAN

1458 UEM-P 00074 PANTEA PAULA SOŢIE MARIN IOANA TELEORMAN 13 05 1960 PANTEA IOAN

1459 UEM-M 00079 PANŢURU NICULINA FIICĂ ALEXANDRU ALEXANDRINA BUCUREŞTI 08 05 1955 MARINESCU ALEXANDRU

1460 UEM-P 00099 PAP LASZLO FIU AGNETA ALEXANDRU SFÂNTU GHEORGHE 18 08 1963 PAP ALEXANDRU

1461 UEM-P 00115 PAP SANDOR FIU ALEXANDRU AGNETA SFÂNTU GHEORGHE 11 01 1960 PAP ALEXANDRU

1462 UEM-P 00116 PAPACICĂ MELANIA-ELENA SOŢIE CONSTANTIN AURELIA CĂLIMĂNEŞTI 19 12 1959 PAPACICA EMILIAN-NICOLAE

1463 UEM-P 00117 PAPACICĂ MITICĂ TATĂ GHEORGHE MARIA TR.MĂGURELE 03 08 1923 PAPACICĂ EMILIAN-NICOLAE

1464 UEM-P 00107 PARASCHIV MARINELA-MĂDĂLINA FIICĂ PAUL ŞTEFANIA BUCUREŞTI 04 02 1985 PARASCHIV PAUL

1465 UEM-P 00153 PARASCHIV MIHAIL-RĂZVAN FIU FLORIAN VALENTINA BUCUREŞTI 11 02 1985 PARASCHIV FLORIN

1466 UEM-P 00145 PARASCHIV NASTASIA MAMĂ RADU RADA BUCŞANI 20 06 1924 PARASCHIV FLORIN

1467 UEM-P 00106 PARASCHIV ŞTEFANIA SOŢIE MARIN MARIA BUCUREŞTI 15 04 1959 PARASCHIV PAUL

1468 UEM-P 00154 PARASCHIV VALENTINA SOŢIE ALEXANDRU TUDORA COM. POGOANELE 06 01 1960 PARASCHIV FLORIN

1469 UEM-L 00014 PAŞAN EMILIA FIICĂ ILIE CONSTANŢA BUCUREŞTI 28 06 1977 LACHE ILIE

1470 UEM-M 00160 PAŞCA GEORGETA MAMĂ NATURAL RUXANDA IAŞI 07 02 1939 MACARIE DANIELA GEORGETA

1471 UEM-P 00136 PAŞCA VALENTIN-ANDREI FIU AUGUSTIN ASPAZIA BUCUREŞTI 21 09 1974 PAŞCA AUGUSTIN

1472 UEM-C 00095 PASCU VIORICA-GABRIELA FIICĂ PAVEL EMILIA BRAŞOV 10 06 1961 CÂNDEA PAVEL

1473 UEM-B 00221 PATOI DORA FIICĂ DUMITRU MARIA GALAŢI 01 11 1943 BUDESCU DUMITRU

1474 UEM-P 00090 PATRAŞ IULIAN FIU ION MARIA CÂMPINA 01 06 1968 PATRAŞ ION

1475 UEM-P 00089 PATRAŞ MARIA SOŢIE GHEORGHE MARIA ARSURA 22 10 1936 PATRAŞ ION

1476 UEM-P 00091 PATRAŞ MARIAN FIU ION MARIA ORADEA 15 05 1963 PATRAŞ ION

1477 UEM-P 00185 PĂTRAŞCU IOANA SOŢIE CONSTANTIN ŞERBANA GHIMPAŢI 03 08 1949 PĂTRAŞCU ION

1478 UEM-P 00146 PĂTRU MARIA MAMĂ DUMITRU MARIA PLOŞTINA 25 01 1925 PĂTRU ADRIAN

1479 UEM-P 00139 PĂTULEA ION TATĂ IANCU ILINCA ZĂRNEŞTI 26 06 1936 PĂTULEA CĂTĂLIN

1480 UEM-P 00140 PĂTULEA IONICA MAMĂ PARASCHIV RADA CIORĂŞTI 08 03 1940 PĂTULEA CĂTĂLIN

1481 UEM-M 00194 PĂULIŢĂ ROSINA-MAGDALENA FIICĂ ION CLARA TIMIŞOARA 29 08 1955 MIRON ION

1482 UEM-P 00017 PĂUN CONSTANTIN FIU PETRE DUMITRA BUCUREŞTI 05 06 1964 PĂUN PETRE

1483 UEM-P 00018 PĂUN DUMITRA SOŢIE VOICU IOANA GOSTINARI 12 11 1940 PĂUN PETRE

1484 UEM-P 00043 PĂUN MARIA SOŢIE CONSTANTIN ANICA CERNA 23 04 1942 PĂUN ADRIAN ION

1485 UEM-P 00027 PĂUNOIU GEORGIANA-ANDREEA FIICĂ VASILE-MIHAIL MARIA BUCUREŞTI 15 07 1968 PĂUNOIU VASILE-MIHAIL

1486 UEM-P 00026 PĂUNOIU MARIA SOŢIE CONSTANTIN SOFIA BUCUREŞTI 02 12 1946 PĂUNOIU VASILE-MIHAIL

1487 UEM-P 00025 PĂUNOIU SEBASTIAN-SILVIU FIU VASILE-MIHAIL MARIA BUCUREŞTI 03 09 1970 PĂUNOIU VASILE-MIHAIL

1488 UEM-P 00033 PAVEL ALEXANDRA FIICĂ VASILE LUCICA BUCUREŞTI 31 10 1986 PAVEL VASILE

1489 UEM-P 00032 PAVEL BOGDAN FIU VASILE LUCICA BUCUREŞTI 26 03 1981 PAVEL VASILE

1490 UEM-P 00054 PAVEL COSTEL FIU GHEORGHE IOANA BABADAG 02 11 1975 PAVEL GHEORGHE

1491 UEM-P 00053 PAVEL DANIEL FIU GHEORGHE IOANA BABADAG 03 04 1981 PAVEL GHEORGHE

1492 UEM-P 00052 PAVEL IOANA SOŢIE IOAN VASILIA MURGENI 02 03 1956 PAVEL GHEORGHE

1493 UEM-P 00031 PAVEL LUCICA SOŢIE VIRGIL ELENA BUCUREŞTI 09 01 1959 PAVEL VASILE

1494 UEM-R 00065 PAVEL MARIA MAMĂ NECULAI PARASCHIVA COM. SCULENI 25 04 1934 RUSU GHEORGHIŢĂ

1495 UEM-P 00049 PELEGRINO ENGLETINA-ANTOANETA SOŢIE STELIAN CONSTANŢA BUCUREŞTI 24 02 1947 PELEGRINO MIHAIL

1496 UEM-P 00050 PELEGRINO ROXANA FIICĂ MIHAIL ENGLETINA-ANTOANETA BUCUREŞTI 28 07 1975 PELEGRINO MIHAIL

1497 UEM-P 00170 PENCIU CONSTANŢA MAMĂ NATURAL LUCREŢIA GALAŢI 06 02 1942 PENCIU NECULAI

1498 UEM-P 00086 PERCU ALEXANDRU FIU ION PĂUNA DOR MĂRUNT 21 07 1955 PERCU ION

1499 UEM-P 00020 PERCU GHEORGHE FIU ION PĂUNA PELINU 22 04 1953 PERCU ION

1500 UEM-P 00021 PERCU NICULAE FIU ION PĂUNA DOR -MARUNT 03 11 1950 PERCU ION

1501 UEM-P 00092 PERCU PĂUNA SOŢIE DOBRE GHERGHINA RASOVA 31 05 1932 PERCU ION

1502 UEM-P 00081 PERŢACHE DAN FLORIAN TATĂ COSTICA EMILIA LUCIA BRĂILA 19 10 1946 PERŢACHE CĂTĂLIN

1503 UEM-P 00080 PERŢACHE LEONTINA MAMĂ LEONTE EUGENIA FELDIOARA 13 12 1948 PERŢACHE CĂTĂLIN

1504 UEM-P 00009 PESZNOVSZKA MARIA SOŢIE MIHAI MARIA TURTI 17 03 1935 PESZNOVSZKA ADAM -IOAN

1505 UEM-P 00175 PEŢANCA MARIN TATĂ GHEORGHE NICULINA COM. PIETROŞANI 08 08 1941 PEŢANCA NICU

1506 UEM-P 00150 PEŢANCA PETRA MAMĂ GHEORGHE NICULINA COM. PIETROŞANI 03 02 1946 PEŢANCA NICU

1507 UEM-P 00056 PETRE EUGEN TATĂ ION IOANA MOZĂCENI 06 09 1935 PETRE ION

1508 UEM-P 00055 PETRE ILINCA MAMĂ NATURAL VOICA BÎRLA 12 04 1944 PETRE ION

1509 UEM-P 00087 PETRE MARIA SOŢIE ION PROFIRA BUCUREŞTI 09 08 1949 PETRE BĂNICĂ

1510 UEM-P 00137 PETRE NEACŞA MAMĂ APOSTOL VOICA COM. CERAŞU 01 03 1940 PETRE EUGEN

1511 UEM-P 00088 PETRE OLIVIU-FLAVIU FIU BĂNICĂ MARIA BUCUREŞTI 15 07 1975 PETRE BĂNICĂ

1512 UEM-P 00138 PETRE STELIAN TATĂ CONSTANTIN ELISABETA COM. CERAŞU 01 03 1938 PETRE EUGEN

1513 UEM-P 00118 PETREA ELENA MAMĂ NATURAL OLGA ONCEŞTI 14 08 1934 PETREA ŞTEFAN

1514 UEM-P 00005 PETREA MIHAELA- VIOLETA SOŢIE MIHAIL IOANA BĂILE OLĂNEŞTI 23 04 1957 PETREA ŞTEFAN

1515 UEM-P 00006 PETREA SERGIU FIU ŞTEFAN MIHAELA- VIOLETA CONSTANŢA 13 05 1986 PETREA ŞTEFAN

1516 UEM-P 00181 PETRESCU ANA MAMĂ MIHAI ARISTIŢA HERŢA 12 09 1928 PETRESCU TUDOREL

1517 UEM-P 00119 PETRESCU ARGENTINA SOŢIE CONSTANTIN MARIA TURCINEŞTI 30 10 1953 PETRESCU DUMITRU

1518 UEM-P 00120 PETRESCU CĂTĂLIN-IULIAN FIU DUMITRU ARGENTINA TÎRGU JIU 14 06 1980 PETRESCU DUMITRU

1519 UEM-P 00143 PETRESCU VIOLETA-ELENA FIICA PETRE OLIMPIA ELENA BUCUREŞTI 13 03 1971 PETRESCU PETRE

1520 UEM-P 00003 PETROŞANU ELENA MAMĂ ANTON MARIA ZĂRNEŞTI 05 02 1937 PETROŞANU ISAIA- CATALIN

1521 UEM-D 00013 PICU ADRIANA -LAURA FIICĂ DUMITRU MARIA TÂRGOVIŞTE 25 07 1972 DUMITRESCU DUMITRU- NICOLAE

1522 UEM-P 00108 PINTEA IOAN TATĂ IOAN CATRINA ENĂCHEŞTI 17 04 1934 PINTEA ION-CIPRIAN

1523 UEM-P 00109 PINTEA MARIA MAMĂ GHEORGHE CATRINA BEREŞTI-TAZLĂU 15 11 1936 PINTEA ION-CIPRIAN

1524 UEM-G 00026 PINTI MARGARETA MAMĂ IOSIF ROZALIA ESTELNIC 09 07 1932 GEANTĂ CRISTIAN

1525 UEM-P 00028 PINZHOFFER BRUNO-ROBERT FIU IOAN GEORGETA TIMIŞOARA 10 03 1979 PINZHOFFER GEORGETA

1526 UEM-P 00029 PINZHOFFER HARALD FIU IOAN GEORGETA TIMIŞOARA 07 08 1976 PINZHOFFER GEORGETA

1527 UEM-P 00057 PIROŞCĂ DUMITRA MAMĂ MILEA VASILICA GROPENI 30 05 1946 PIROŞCĂ RĂDUCU

1528 UEM-P 00058 PIROŞCĂ VASILE TATĂ DUMITRU PARASCHIVA GROPENI 29 06 1940 PIROŞCĂ RĂDUCU

1529 UEM-F 00007 PÎRVU ELENA MAMĂ MIHALACHE MARIA BUDEŞTI 20 03 1947 FLONTA NICOLAE

1530 UEM-P 00121 PÎRVULESCU ANA MAMĂ ŞTEFAN AURELIA PINOASA 27 11 1931 PETRESCU DUMITRU

1531 UEM-P 00060 POENAR DĂNILĂ TATĂ TRAIAN CATIŢA BLANDIANA 15 08 1944 POENAR CONSTANTIN

1532 UEM-P 00151 PONGRACZ ILEANA MAMĂ TOADER VERONICA COM. BICAZU ARDELEAN 27 01 1950 PONGRACZ NORBERT-ALEXANDRU

1533 UEM-P 00152 PONGRACZ NORBERT-ERNEST TATĂ ERNEST SUSANA LUGOJ 02 09 1946 PONGRACZ NORBERT-ALEXANDRU

1534 UEM-P 00155 POP ALEXANDRU-IOAN FIU ALEXANDRU AURELIA CLUJ-NAPOCA 04 05 1975 POP ALEXANDRU

1535 UEM-P 00112 POP DOINA-MARGARETA-CONSTANŢA SOŢIE TRAIAN SUZANA PLOIEŞTI 12 06 1950 POP LUCIAN-VINICIUS

1536 LRM-P 00224 POP IOAN TATĂ PETRU ANA Cluj 05 02 1943 POP TEODOR

1537 UEM-P 00094 POP LILIANA-MARIA FIICĂ ALEXANDRU AURELIA CLUJ 12 10 1970 POP ALEXANDRU

1538 UEM-P 00095 POP MARIA MAMĂ TEODOR ANA COJOCNA 19 02 1945 POP TEODOR

1539 UEM-P 00113 POP MARTA-CLAUDIA FIICĂ LUCIAN-VINICIUS DOINA PLOIE􀃹TI 18 03 1977 POP LUCIAN-VINICIUS

1540 UEM-P 00059 POP VICTORIA MAMĂ PRECUP OLIMPIA METEŞ 20 04 1949 POENAR CONSTANTIN

1541 UEM-P 00062 POPA CONSTANTIN-LUCIAN FIU VALERIAN IOANA BĂLCEŞTI 17 05 1981 POPA VALERIAN

1542 UEM-P 00176 POPA GHEORGHE TATĂ VICA POLINA COMANI 26 09 1933 POPA DANIEL

1543 UEM-P 00123 POPA LIDIA SOŢIE MANEA LENŢA BUCUREŞTI 08 02 1952 POPA VERGIL

1544 UEM-P 00061 POPA MARIANA FIICĂ VALERIAN IOANA BĂLCEŞTI 06 09 1979 POPA VALERIAN

1545 UEM-P 00124 POPA MIHAI-ROMEO FIU ARISTIDE VERONICA BUCUREŞTI 14 09 1977 POPA VERONICA

1546 UEM-H 00018 POPA OLIMPIA-ELISABETA FIICĂ IOAN MATILDA SIBIU 04 09 1947 HOMESCU IOAN

1547 UEM-T 00030 POPA RUXANDRA FIICĂ COSTICĂ MIOARA BUCUREŞTI 13 08 1978 TĂNASE COSTICĂ

1548 UEM-P 00177 POPA TUDORA MAMĂ NICOLAE GHEORGHIŢA STOENEŞTI 09 02 1936 POPA DANIEL

1549 UEM-F 00178 POPA BIANCA-MARIA FIICĂ NICOLAE FELICIA SIBIU 28 12 1980 FARCAŞ NICOLAE

1550 UEM-C 00222 POPA-RADA ADRIANA FIICĂ TEODOR AURICA BUCUREŞTI 13 02 1982 CRIŞAN VASILE

1551 UEM-P 00065 POPESCU ANA- MADALINA FIICĂ TRAIAN- FLORIN ELENA BUCUREŞTI 28 06 1988 POPESCU TRAIAN -FLORIN

1552 UEM-P 00066 POPESCU ELENA SOŢIE MARIN FLORINA SCHITU 04 08 1954 POPESCU TRAIAN -FLORIN

1553 UEM-P 00004 POPESCU LIANA-ANIŞOARA SOŢIE STELIAN MARIA BUCUREŞTI 14 02 1947 POPESCU PAUL

1554 UEM-J 00009 POPESCU LILIANA FIICĂ DUMITRU VICTORIA BUCUREŞTI 22 03 1981 JIANU DUMITRU

1555 UEM-P 00067 POPESCU MIHAI- ANDREI FIU TRAIAN -FLORIN ELENA BUCUREŞTI 04 10 1980 POPESCU TRAIAN -FLORIN

1556 UEM-P 00010 POPOVICI GEORGETA SOŢIE STAN STANA MERENI 02 02 1954 POPOVICI GHEORGHE

1557 UEM-B 00170 POPOVICI ILEANA MAMĂ ŞTEFAN MARIA TECUCI 20 10 1942 BABAN FLORIN-CORNELIU

1558 UEM-P 00011 POPOVICI ROXANA -MIRUNA FIICĂ GHEORGHE GEORGETA BUCUREŞTI 23 05 1977 POPOVICI GHEORGHE

1559 UEM-P 00085 POPTEAN TEODOR TATĂ PETRE FLOAREA MĂRGĂU 17 07 1938 POPTEAN PETRU

1560 UEM-P 00077 POPTELECAN ALBINA SOŢIE VASILE MARIA CARAŞ-SEVERIN 28 10 1960 POPTELECAN IOAN

1561 UEM-P 00076 POPTELECAN PATRICIA FIICĂ IOAN ALBINA CARAŞ-SEVERIN 04 05 1987 POPTELECAN IOAN

1562 UEM-P 00126 PORTASĂ FLOAREA SOŢIE TRIFAN DRĂGUŢA HELIADE-RĂDULESCU 03 06 1939 PORTASĂ VASILE

1563 UEM-P 00079 POSA MUCENICA MAMĂ ION MARIA BOIŞOARA 26 03 1938 POSA TOMA

1564 UEM-P 00078 POSA VASILE TATĂ NICOLAE DOCHIA TURNU ROŞU 15 05 1937 POSA TOMA

1565 UEM-P 00127 POSTELNICU CRISTINELA SOŢIE ION ILINCA BUCUREŞTI 29 03 1965 POSTELNICU AUREL

1566 UEM-P 00128 POSTELNICU GEORGIANA-MĂDĂLINA FIICĂ AUREL CRISTINELA BUCUREŞTI 01 09 1983 POSTELNICU AUREL

1567 UEM-P 00129 POSTELNICU IOANA-VALENTINA FIICĂ AUREL CRISTINELA BUCUREŞTI 03 09 1984 POSTELNICU AUREL

1568 UEM-P 00174 POSTELNICU NICOLAE TATĂ ANTON JOITA COM.AMARU BUCUREŞTI 26 08 1935 POSTELNICU AUREL

1569 UEM-N 00041 POSTOLEA ELENA MAMĂ MIHAIL ECATERINA BUDEŞTI 27 02 1954 NICULESCU MARIAN

1570 UEM-P 00104 PREDA FLORICA MAMĂ GHEORGHE IOANA VĂRBILĂU 11 10 1947 PREDA IONUŢ

1571 UEM-P 00103 PREDA NICOLAE TATĂ PANAIT ELENA VĂRBILĂU 23 09 1939 PREDA IONUŢ

1572 UEM-P 00141 PRICOP MARIA MAMĂ GAVRILĂ MARTA GROŞI 20 12 1934 PRICOP PAVEL

1573 UEM-P 00007 PRIOTEASA MARIAN FIU DUMITRU STELUŢA STRÂMBU 06 09 1961 PRIOTEASA DUMITRU

1574 UEM-P 00008 PRIOTEASĂ STELUTA SOŢIE GHEORGHE MARIA ŞUŢEŞTI 16 10 1938 PRIOTEASA DUMITRU

1575 UEM-P 00022 PRIPICI MARIAN FIU NICULAE PETRA CROVU 09 07 1966 PRIPICI NICULAE

1576 UEM-P 00023 PRIPICI PETRA SOŢIE GHEORGHE MARIA GIURGIU 07 10 1942 PRIPICI NICULAIE

1577 UEM-P 00047 PRISACARU CEZAR- SPIRU FIU VASILE LORICA BOTOŞANI 07 08 1973 PRISĂCARU VASILE

1578 UEM-P 00048 PRISACARU LORICA SOŢIE IOAN ALEXANDRINA SULIŢA 23 10 1951 PRISĂCARU VASILE

1579 UEM-C 00097 PRODAN ANA-MARIA FIICĂ IOAN MARIA URIU 21 09 1975 CHIRA IOAN

1580 UEM-C 00144 PRODAN ELENA MĂDĂLINA FIICĂ FĂNEL FLORICA CLUJ NAPOCA 09 03 1978 CIUPITU-CHICAN FĂNEL

1581 UEM-Ş 00010 PRUNEAN OLIMPIA FIICĂ PAVEL MARIA CLUJ NAPOCA 15 02 1962 ŞANDOR PAVEL

1582 UEM-P 00156 PUIU ANA MAMĂ MATEI SABINA CÂMPINA 02 03 1944 PUIU SORIN

1583 UEM-P 00068 PUIU ANGELA MAMĂ VICTOR ASINETA BĂRBULEŢ 21 05 1945 PUIU PETRU

1584 UEM-P 00069 PUIU ION TATĂ ION FILARETA BĂRBULEŢ 30 07 1939 PUIU PETRU

1585 UEM-P 00157 PUIU ŞTEFAN TATĂ OPREA STANA COM. SALCIA 26 10 1939 PUIU SORIN

1586 UEM-P 00063 PURACI GHEORGHE FIU SAMFIU MARGARUŞA CARANSEBEŞ 03 01 1964 PURACI SAMFIU

1587 UEM-P 00046 PURCHEREA COSMIN FIU LAURENŢIU MIRELA BUZĂU 22 10 1987 PURCHEREA LAURENŢIU

1588 UEM-P 00045 PURCHEREA FLORICA MAMĂ DUMITRU ILEANA BUCENI 26 10 1932 PURCHEREA LAURENŢIU

1589 UEM-P 00044 PURCHEREA MIRELA SOŢIE GHEORGHE FLORICA BUZĂU 10 12 1960 PURCHEREA LAURENŢIU

1590 UEM-P 00130 PUŞCĂU GAVRIL TATĂ FLORIAN ANA AŞTILEU 30 10 1939 PUŞCĂU ADRIAN-VICTOR

1591 UEM-G 00014 RACZ MARGARETA MAMĂ ALEXANDRU IULIANA VARIAŞU 22 01 1940 GRUBER GEZA

1592 UEM-S 00043 RĂDOI IOANA MAMĂ RADU STANA ROŞIORI DE VEDE 15 06 1938 SURPĂŢEANU CONSTANTIN-FLORIN

1593 UEM-R 00035 RADU ANCA-VALENTINA FIICĂ VALENTIN MARIA SIBIU 05 04 1982 RADU VALENTIN

1594 UEM-R 00080 RADU CĂTĂLINA-MIHAELA FIICĂ VASILE GABRIELA BUCUREŞTI 29 01 1981 RADU VASILE

1595 UEM-R 00015 RADU DUMITRA MAMĂ ION MARIA DIOŞTI 20 03 1947 RADU AUREL

1596 UEM-R 00014 RADU EMILIA SOŢIE NICOLAE ELISABETA CUGIR 15 07 1950 RADU IOAN

1597 UEM-R 00059 RADU ION TATĂ GHEORGHE CATINCA LĂLEŞTI 16 02 1930 RADU VIOLETA

1598 UEM-A 00075 RADU LIVIA MAMĂ PETRA VASILE STĂNILEŞTI 03 07 1949 ANDREI EUGEN

1599 UEM-R 00034 RADU MARIA SOŢIE ARON ILEANA POIANA SIBIULUI 28 03 1959 RADU VALENTIN

1600 UEM-R 00033 RADU MARIA-GABRIELA FIICĂ VALENTIN MARIA SIBIU 18 04 1985 RADU VALENTIN

1601 UEM-R 00082 RADU MARIAN-ALEXANDRU FIU VASILE GABRIELA BUCUREŞTI 13 08 1982 RADU VASILE

1602 UEM-R 00005 RADU MARIN TATĂ GHEORGHE MARIA RUSĂNEŞTII DE SUS 01 11 1932 RADU CONSTANTN

1603 UEM-R 00013 RADU NICOLAE TATĂ GHEORGHE GHIŢA TURTUCAIA 04 03 1934 RADU DRAGOŞ

1604 UEM-R 00006 RADU RADA MAMĂ PASCU NICOLIŢA RUSĂNEŞTII DE SUS 23 05 1930 RADU CONSTANTN

1605 UEM-R 00016 RADU TRAIAN TATĂ TUDOR IOANA CELARU 05 06 1946 RADU AUREL

1606 UEM-P 00024 RĂDUCAN ELENA FIICĂ NICULAE PETRA COMOARA 16 10 1967 PRIPICI NICULAIE

1607 UEM-F 00047 RĂDULEA IOANA MAMĂ CONSTANTIN SMARANDA NEHOIU 27 01 1943 FERCU DANIELA

1608 UEM-R 00017 RĂDULESCU GEORGETA MAMĂ CONSTANTIN ELISABETA SCHELA 02 07 1948 RĂDULESCU CRISTIAN-CONSTANTIN

1609 UEM-R 00066 RĂDULESCU MIHAELA-ADRIANA FIICĂ IOAN VERONICA BUCUREŞTI 29 05 1973 RĂDULESCU IOAN

1610 UEM-R 00039 RĂDULESCU MONICA-ELENA FIICĂ IOAN TAMARA BUCUREŞTI 23 07 1982 RĂDULESCU ION

1611 UEM-R 00038 RĂDULESCU TAMARA-VIOLETA SOŢIE IONEL TAMARA PLOIEŞTI 16 10 1953 RĂDULESCU ION

1612 UEM-V 00006 RĂILEANU CONSTANŢA FIICĂ CONSTANTIN FLOAREA BLĂJANI 20 12 1959 VLAD CONSTANTIN

1613 UEM-R 00064 RĂILEANU EMILIA SOŢIE CONSTANTIN AGRIPINA COM.NEGRAŞI 24 10 1929 RĂILEANU NECULAI

1614 UEM-T 00096 RĂILEANU IOANA MAMA ION MARINA BENGEŞTI 09 01 1923 TĂNESCU ECATERINA

1615 UEM-R 00037 RĂNOIU GHEORGHE TATĂ MARIN ELENA TÂRNAVA 02 06 1936 RĂNOIU GELU-IUSTINIAN

1616 UEM-T 00039 RASCA MIMI MAMĂ FLOREA ELISABETA TIMIŞOARA 19 02 1945 TODOROV MIROSLAV

1617 UEM-R 00051 RĂSPOP CORNELIU FIU PETRU CORNELIA SIBIU 18 06 1977 RĂSPOP PETRU

1618 UEM-R 00050 RĂSPOP PETRU FIU PETRU CORNELIA SIBIU 30 06 1974 RĂSPOP PETRU

1619 UEM-R 00045 RĂUŢI GHERLINDE SOŢIE IOAN ARISTIŢA REŞIŢA 16 03 1967 RĂUŢI MIHAI-OVIDIU

1620 UEM-R 00046 RĂUŢI PARASCHIVA MAMĂ IOAN MARIA FOFELDEA 13 06 1933 RĂUŢI MIHAI-OVIDIU

1621 UEM-R 00044 RĂUŢI ŞTEFAN-VALENTIN FIU MIHAI-OVIDIU GHERLINDE REŞIŢA 05 05 1988 RĂUŢI MIHAI-OVIDIU

1622 UEM-R 00067 RICHARD ATENA SOŢIE CONSTANTIN AURICA BUCUREŞTI 07 02 1967 RICHARD GEORGE-CRISTIAN

1623 UEM-R 00068 RICHARD LARISA-IULIANA FIICĂ GEORGE ATENA BUCUREŞTI 23 09 1987 RICHARD GEORGE-CRISTIAN

1624 UEM-R 00018 ROADEVIN ECATERINA-VALERICA SOŢIE IVAN REVEICA BRĂILA 10 09 1948 ROADEVIN CRISTACHE

1625 UEM-R 00019 ROADEVIN MARIOARA MAMĂ NIŢĂ IOANA GROPENI 22 03 1920 ROADEVIN CRISTACHE

1626 UEM-R 00021 ROCA ALBERTINO-EUGEN TATĂ ION PETRA BUCUREŞTI 29 11 1973 ROCA ION

1627 UEM-R 00084 ROCA CONSTANTINA MAMĂ IVAN FLOAREA GÎSTEŞTI 22 10 1923 ROCA ION

1628 UEM-R 00023 ROCA MARIANA SOŢIE MIHAIL EMILIA RĂDĂUŢI-PRUT 15 11 1954 ROCA ION

1629 UEM-R 00001 ROMAN ALEXANDRU TATĂ VASILE ALEXANDRINA BUCUREŞTI 25 09 1935 ROMAN SORIN-FLORENTIN

1630 UEM-R 00053 ROMAN COSMIN IOAN FIU IOAN ELENA SIBIU 23 07 1978 ROMAN IOAN

1631 UEM-R 00002 ROMAN ECATERINA MAMĂ IOSIF MARIA BUCUREŞTI 20 01 1943 ROMAN SORIN-FLORENTIN

1632 UEM-R 00003 ROMAN ELENA SOŢIE IOAN EUFROSINA CÎRŢIŞOARA 02 07 1954 ROMAN IOAN

1633 UEM-R 00054 ROMAN ELENA MAMĂ DUMITRU ELENA SADU 02 06 1954 ROMAN VALENTIN -VALERIU

1634 UEM-R 00055 ROMAN MARIE MAMĂ IOAN MARIE BAGACIU 20 03 1928 ROMAN IOAN

1635 UEM-R 00004 ROMAN VASILE TATĂ VALER ALEXANDRINA SEBEŞU DE JOS 09 01 1941 ROMAN VALENTIN -VALERIU

1636 UEM-B 00053 ROMOCEAN ELENA MAMĂ PETRE VASILICA BUCUREŞTI 14 07 1943 BACALU ROBERT-LOUAN

1637 UEM-R 00056 ROŞA ILEANA MAMĂ ŞTEFAN SOFIA POŞAGA 26 05 1946 ROŞA MIRCEA

1638 UEM-R 00057 ROŞA MIHAI TATĂ IOAN VICTORIA POSAGA DE JOS 10 01 1944 ROŞA MIRCEA

1639 UEM-R 00031 ROŞCA ALEXANDRA-DANIELA FIICĂ GRIGORE FLORICA BUCUREŞTI 07 12 1981 ROŞCA GRIGORE-TIBERIU

1640 UEM-R 00028 ROŞCA FLORICA SOŢIE DUMITRU FLORICA BUCUREŞTI 24 08 1961 ROŞCA GRIGORE-TIBERIU

1641 UEM-R 00061 ROŞCA GHEORGHE TATĂ DUMITRU ALECSANDRINA DUMITREŞTI 19 10 1953 ROŞCA CORINA

1642 UEM-R 00029 ROŞCA MARIA MAMĂ TACHE ELENA I C FRIMU 25 02 1925 ROŞCA GRIGORE-TIBERIU

1643 UEM-R 00032 ROŞCA MARIA-MĂDĂLINA FIICĂ GRIGORE FLORICA BUCUREŞTI 26 07 1988 ROŞCA GRIGORE-TIBERIU

1644 UEM-V 00055 ROTARIU TEODORA MAMĂ COSTACHE MARIEA Bucureşti 02 03 1937 VLASIN ALEXANDRINA

1645 UEM-R 00041 ROTARU CRISTINA- AURELIA FIICĂ LAZĂR FLORINA TÂRGOVIŞTE 11 07 1989 ROTARU LAZĂR

1646 UEM-R 00062 ROTARU GHEORGHE TATĂ MIHAI ELENA DOAGELE 06 02 1938 ROTARU SORIN

1647 UEM-R 00042 ROTARU GHEORGHIŢA MAMĂ TUDOSE AURICA MĂRCEŞTI 18 04 1947 ROTARU LAZĂR

1648 UEM-R 00063 ROTARU MARIA MAMĂ VASILE VICTORIA PUNGEŞTI 04 10 1941 ROTARU SORIN

1649 UEM-R 00043 ROTARU SERBAN TATĂ VASILE GHEORGHIŢA BĂLENI ROMÂNI 24 05 1947 ROTARU LAZĂR

1650 UEM-M 00105 RUDNIC LUCIA FIICĂ IOAN MARIA BUCUREŞTI 09 09 1949 MIULESCU IOAN

1651 UEM-R 00026 RUS CRĂCIUN TATĂ ŞTEFAN MARIA BUCIUMI 01 01 1935 RUS ŞTEFAN

1652 UEM-R 00024 RUS FLORICA-FIRUŢA SOŢIE GHEORGHE ANA SUPUR 27 12 1959 RUS ŞTEFAN

1653 UEM-R 00025 RUS FLORINA-ŞTEFANIA FIICĂ ŞTEFAN FLORICA-FIRUŢA TURDA 22 01 1986 RUS ŞTEFAN

1654 UEM-R 00027 RUS MARIA MAMĂ VASILE FLOARE SÂNGEORZUL DE MESEŞ 19 06 1938 RUS ŞTEFAN

1655 UEM-R 00009 RUSU AMALIA FIICĂ IOAN MARIA HUNEDOARA 13 04 1977 RUSU IOAN

1656 UEM-R 00047 RUSU ANA MAMĂ NATURAL MARIA PATA 16 11 1931 RUSU IOAN

1657 UEM-C 00075 RUSU AURICA SOŢIE IOAN ILEANA VATRA- DORNEI 14 04 1949 CIOPEC DUMITRU- MARIUS

1658 UEM-R 00010 RUSU CECILIA FIICĂ IOAN MARIA CLUJ-NAPOCA 24 10 1971 RUSU IOAN

1659 UEM-R 00011 RUSU FABIAN- IOAN FIU IOAN MARIA CLUJ-NAPOCA 14 12 1972 RUSU IOAN

1660 UEM-R 00072 RUSU GHEORGHE TATĂ GHEORGHE PROFIRA COM. LIPOVA 21 09 1940 RUSU GHEORGHE

1661 UEM-R 00012 RUSU MARIA SOŢIE ALEXANDRU VICTORIA FELEACU 16 02 1951 RUSU IOAN

1662 UEM-R 00052 RUSU SILVIA SOŢIE AGLAIA COSTACHE PIATRA NEAMŢ 29 05 1958 RUSU GHEORGHIŢĂ

1663 UEM-R 00007 RUVINEANŢU MARIA MAMĂ ION BISIRCA MILCOVENI 16 08 1943 RUVINEANŢU REMUS- LAZĂR

1664 UEM-S 00073 SĂBĂDUŞI DAN FIU IOAN FLOAREA BRAŞOV 26 09 1969 SĂBĂDUŞI IOAN

1665 UEM-S 00072 SĂBĂDUŞI FLOAREA SOŢIE TOMA ELENA UDAŢI 07 11 1942 SĂBĂDUŞI IOAN

1666 UEM-S 00121 SABĂU ANDREI FIU GAVRIL ANASTASIA BUCUREŞTI 25 02 1984 SABĂU GAVRIL

1667 UEM-S 00194 SABĂU ELENA MAMA CONSTANTIN THEODORA BUCUREŞTI 15 01 1926 SABĂU GAVRIL

1668 UEM-S 00157 SABĂU MĂRIUCA MAMĂ IOAN MARIA MICEŞTII DE CÂMPIE 20 10 1932 SABĂU IOAN

1669 UEM-R 00083 SAFTA-LAMBRU STELUŢA MAMĂ NATURAL LINA TISĂU 09 05 1949 RĂDUCANU MIHAIL

1670 UEM-B 00212 SĂLĂGEAN RALUCA-GRIGORINA FIICĂ ŞTEFAN ANASTASIA CLUJ-NAPOCA 07 04 1986 BORBELY ISTVAN

1671 UEM-S 00107 SĂLĂJAN DOINA-RODICA MAMĂ NISTOR FLORICA MEDIEŞU AURIT 16 06 1952 SĂLĂJAN RALUCA-MIHAELA

1672 UEM-S 00108 SĂLĂJAN DORIN TATĂ IOAN MARIA SATU MARE 15 04 1948 SĂLĂJAN RALUCA-MIHAELA

1673 UEM-S 00027 SALI ZENIS MAMĂ SALIM SAGINE PECINEAGA 18 10 1942 SALI AIDUN

1674 UEM-S 00045 SAMOILĂ ARISTIŢA MAMĂ ILIE DOBRA RACOVIŢENI 14 08 1929 SAMOILĂ VIOREL

1675 UEM-S 00046 SAMOILĂ VASILE TATĂ PETRE SANDA RACOVIŢENI 23 01 1930 SAMOILĂ VIOREL

1676 UEM-Ş 00012 ŞANDOR CRINUŢA FIICĂ PAVEL MARIA SIBIU 09 02 1969 ŞANDOR PAVEL

1677 LRM-Ş 00002 ŞANDOR MARIA SOŢIE IOAN VALERIA TOPA MICĂ 18 03 1944 ŞANDOR PAVEL

1678 UEM-S 00055 SANDU ADRIANA FIICĂ CĂLIN ANA BUCUREŞTI 11 03 1982 SANDU CĂLIN

1679 UEM-S 00052 SANDU ANA SOŢIE TRAIAN OLGA PRISĂCANI 14 06 1957 SANDU CĂLIN

1680 UEM-S 00056 SANDU ECATERINA MAMĂ COSTICĂ NICULINA COTEŞTI 21 07 1933 SANDU IANCU

1681 UEM-S 00038 SANDU ELENA-ALEXANDRA FIICĂ ROBERTO VETUŢA-CLAUDIA BUCUREŞTI 05 12 1989 SANDU ROBERTO

1682 UEM-S 00057 SANDU ELISABETA SOŢIE ALEXANDRU EVA CLUJ NAPOCA 11 03 1958 SANDU IANCU

1683 UEM-S 00054 SANDU LEONARDO-EUGEN FIU CĂLIN ANA BUCUREŞTI 15 03 1978 SANDU CĂLIN

1684 UEM-S 00058 SANDU ROBERT-IANCU FIU IANCU ELISABETA BRAŞOV 16 10 1988 SANDU IANCU

1685 UEM-S 00037 SANDU VETUŢA-CLAUDIA SOŢIE ION EUGENIA BUCUREŞTI 02 05 1973 SANDU ROBERTO

1686 UEM-S 00146 SĂRAC LAURENŢIU FIU VICTOR ANA SIBIU 14 06 1969 SĂRAC VICTOR

1687 UEM-S 00147 SĂRAC VICTOR FIU VICTOR ANA SIBIU 21 10 1962 SĂRAC VICTOR

1688 UEM-M 00029 SÂRBU LAURA- BEATRICE FIICĂ ION MARIA BUCUREŞTI 15 05 1975 MUICARU ION

1689 UEM-S 00143 SARNACHI ELENA SOŢIE AUREL MARIA BRĂILA 13 09 1965 SARNACHI COSTEL

1690 UEM-S 00144 SARNACHI SANDU TATĂ NATURAL ANICA BRĂILA 11 08 1934 SARNACHI COSTEL

1691 UEM-S 00145 SARNACHI SIMONA FIICĂ COSTEL ELENA BRĂILA 19 12 1986 SARNACHI COSTEL

1692 UEM-S 00127 SASU MIHAI-EMIL FIU ION ALEXANDRA Olt 19 01 1980 SASU ION

1693 UEM-S 00128 SASU NICOLETA SOŢIE IOAN FILOFTEIA Bucureşti 22 12 1956 SASU ION

1694 UEM-S 00166 SAVA IOSIF SOŢ NICULAE MAGDALENA FĂRĂU 05 09 1955 SAVA FLORICA

1695 UEM-S 00167 SAVA IOSIF-FLORIAN FIU IOSIF FLORICA TIMIŞOARA 20 06 1976 SAVA FLORICA

1696 UEM-S 00012 SAVIN ALEXANDRA- ROXANA FIICĂ GHEORGHE DORINA BRAŞOV 04 09 1987 SAVIN GHEORGHE

1697 UEM-S 00013 SAVIN ALEXANDRU FIU GHEORGHE DORINA BRAŞOV 04 09 1987 SAVIN GHEORGHE

1698 UEM-S 00014 SAVIN DANIELA FIICĂ GHEORGHE DORINA BRAŞOV 02 04 1983 SAVIN GHEORGHE

1699 UEM-S 00015 SAVIN DORINA SOŢIE IOAN CLARISA GRĂMEŞTI 27 04 1957 SAVIN GHEORGHE

1700 UEM-S 00016 SAVIN MIHAELA FIICĂ GHEORGHE DORINA BRAŞOV 30 10 1985 SAVIN GHEORGHE

1701 UEM-F 00027 SAVIN VERONICA FIICĂ IOAN STELIANA SÂNANDREI 02 05 1963 FLUERAN STELIANA

1702 UEM-S 00082 SAVONEA AURELIA MAMĂ MANEA CONSTANŢA BUCUREŞTI 12 07 1948 SAVONEA EMIL-FLORIN

1703 UEM-S 00081 SAVONEA IOAN-EMIL TATĂ EMIL AURELIA ICLOD 06 01 1948 SAVONEA EMIL-FLORIN

1704 UEM-S 00181 SAVU CARMEN SOŢIE AURELIU MARIA PITEŞTI 16 03 1964 SAVONEA EMIL-FLORIN

1705 UEM-S 00182 SAVU ION TATĂ PETRE MARIA POIANA CAMPINA 02 05 1930 SAVU SORIN

1706 UEM-S 00448 SAVU MIRCEA FLORIAN FIU SORIN CARMEN BUCUREŞTI 13 03 1985 SAVU SORIN

1707 UEM-S 00134 SBOROŞTEAN ELENA MAMĂ IOANA DIMITRIE PEŞTERE 04 03 1929 SBOROŞTEAN GHEORGHE

1708 UEM-S 00133 SBOROŞTEAN SILVIU TATĂ EUDOCHIA GHEORGHE PEŞTERE 01 10 1927 SBOROŞTEAN GHEORGHE

1709 UEM-S 00158 SCURTU EMILIA SOŢIE GRIGORE SMARANDA BUCUREŞTI 24 06 1952 SCURTU MIHAI

1710 UEM-S 00159 SCURTU MIHAI FIU MIHAI EMILIA BUCUREŞTI 04 05 1979 SCURTU MIHAI

1711 UEM-B 00109 SECARĂ ZINCA MAMĂ NEAGU POLIXENIA VULTURU 09 05 1939 BANCIU VALENTIN-NICU

1712 UEM-S 00024 SEICHE- STANCIU CAMELIA- MIHAELA FIICĂ IOAN MARIOARA TIMIŞOARA 18 11 1970 STANCIU IOAN

1713 UEM-P 00012 ŞERBAN DOINA GABRIELA FIICĂ GHEORGHE GEORGETA BUCUREŞTI 04 01 1974 POPOVICI GHEORGHE

1714 UEM-Ş 00009 ŞERCĂIANU NICULINA SOŢIE ION CONSTANTINA COTU VĂII 09 09 1946 ŞERCĂIANU ION

1715 UEM-S 00188 SERDENCIUC ANA MAMĂ NICULAI EUGENIA COM. SATU-MARE 28 11 1942 SERDENCIUC CRISTIAN-IOAN

1716 UEM-S 00188 SERDENCIUC ANA MAMĂ NICULAI EUGENIA COM. SATU-MARE 28 11 1942 SERDENCIUC CRISTIAN-IOAN

1717 UEM-S 00028 SERDENCIUC EPIFANIE TATĂ IOACHIM DOMNICA NEGOSTINA 26 09 1933 SERDENCIUC CRISTIAN- IOAN

1718 UEM-S 00003 SERGHEI MARIUS- ADRIAN FIU EFTIMIE VICTORIA FETEŞTI 15 04 1971 SERGHEI EFTIMIE

1719 UEM-S 00004 SERGHEI TANIA -DANIELA FIICĂ EFTIMIE VICTORIA FETEŞTI 13 02 1978 SERGHEI EFTIMIE

1720 UEM-S 00005 SERGHEI VICTORIA SOŢIE ION MARIA MALTEZI 26 10 1952 SERGHEI EFTIMIE

1721 UEM-S 00148 SEVERIN CRISTINA-MARIA FIICĂ NICOLAE-ILIE VALERIA SIBIU 30 08 1989 SEVERIN NICOLAE-ILIE

1722 UEM-S 00149 SEVERIN STANCA MAMĂ IOAN MARIA RĂŞINARI 16 10 1941 SEVERIN NICOLAE-ILIE

1723 UEM-A 00051 SILAGHI DORINA-MONICA URM VALENTIN DORINA TIMIŞOARA 13 04 1974 APARASCHIVEI VALENTIN

1724 UEM-S 00184 SILVESTRU OFILIA MAMĂ MARIA VASILE CURCANI 07 05 1952 SILVESTRU JIM

1725 UEM-S 00080 SIMA ALEXANDRU-ADRIAN FIU OCTAVIAN-IOAN EMILIA BUCUREŞTI 29 10 1988 SIMA OCTAVIAN

1726 UEM-S 00079 SIMA EMILIA SOŢIE ION MARIOARA BUCUREŞTI 04 08 1967 SIMA OCTAVIAN

1727 UEM-S 00047 SIMICIN ADRIANA -RAMONA FIICĂ NICOLAE MARIA GHEORGHINA TIMIŞOARA 20 03 1981 SIMICIN NICOLAE

1728 UEM-S 00048 SIMICIN IOLANA MAMĂ ANTONIE MARIA VALCANI 11 03 1936 SIMICIN NICOLAE

1729 UEM-S 00049 SIMICIN MARIA-CLAUDIA FIICĂ NICOLAE MARIA- GHEORGHINA TIMIŞOARA 30 12 1985 SIMICIN NICOLAE

1730 UEM-S 00050 SIMICIN MARIA-GHERGHINA SOŢIE PASCU FLOARE DUDEŞTII VECHI 23 04 1963 SIMICIN NICOLAE

1731 UEM-S 00195 SIMION ELENA MAMA DUMITRU NICOLIŢA BORĂSCU 31 03 1938 SIMION ION

1732 UEM-S 00170 SIMION FLOAREA SOŢIE ION ALEXANDRINA FIENI 03 05 1955 SIMION AUREL

1733 UEM-S 00168 SIMIONESCU DUMITRU TATĂ ALEXANDRU VARVARA COM. FARCAŞA 02 11 1937 SIMIONESCU VASILE

1734 UEM-S 00171 SIMIONESCU VERONICA MAMĂ VASILE AGLAIA COM. FARCAŞA 29 10 1941 SIMIONESCU VASILE

1735 UEM-S 00115 SION DRAGOŞ-FLORIN FIU EMIL ILEANA BUCUREŞTI 17 04 1976 SION EMIL

1736 UEM-S 00114 SION ILEANA SOŢIE GHEORGHE LUCREŢIA BLĂGEŞTI 15 05 1949 SION EMIL

1737 UEM-A 00011 SIPATCHIN VASILE URM AVRAM DOBRIŢA BRĂILA 26 06 1964 SION EMIL

1738 UEM-S 00104 SÎRBULESCU ANGEL CRISTIAN FIU IANCU RADA SLOBOZIA 18 12 1986 SÂRBULESCU IANCU

1739 UEM-S 00110 SMARANDA ADINA LAURA FIICĂ ION MARIA REŞIŢA 09 03 1984 SMARANDA ION

1740 UEM-S 00109 SMARANDA ADRIAN FLORIN FIU ION MARIA REŞIŢA 16 05 1985 SMARANDA ION

1741 UEM-S 00111 SMARANDA MARIA SOŢIE FRANCISC MARIA JAMU MARE 16 05 1958 SMARANDA ION

1742 UEM-S 00124 SMICAL ALINA-CRISTINA FIICĂ DINU-ADRIAN ROZALIA CLUJ-NAPOCA 07 12 1986 SMICAL DINU-ADRIAN

1743 UEM-S 00126 SMICAL ANDREEA-IOANA FIICĂ DINU-ADRIAN ROZALIA CLUJ-NAPOCA 07 10 1984 SMICAL DINU-ADRIAN

1744 UEM-S 00125 SMICAL ROZALIA SOŢIE CORNEL MARIA BONTIDA 30 07 1958 SMICAL DINU-ADRIAN

1745 UEM-Ş 00020 ŞMUL NICOLETA-DIANA FIICĂ NICOLAE PAULINA TIMIŞOARA 10 09 1971 ŞMUL NICOLAE

1746 UEM-S 00063 SOBIUS DANIEL FIU TIBOR ELVIRA CISNĂDIE 09 03 1968 SOBIUS TIBOR

1747 UEM-S 00060 SOBIUS DANIELA FIICĂ TIBOR ELVIRA CISNĂDIE 27 05 1966 SOBIUS TIBOR

1748 UEM-S 00061 SOBIUS ELVIRA SOŢIE MICLOŞ ILONA DIPŞA 15 05 1941 SOBIUS TIBOR

1749 UEM-S 00062 SOBIUS TIBERIU FIU TIBOR ELVIRA CISNĂDIE 21 07 1964 SOBIUS TIBOR

1750 UEM-S 00064 SOFALVI MARTA MAMĂ CONRAD ANA GHEORGHIENI 08 02 1934 SOFALVI GYORGY

1751 UEM-Ş 00001 ŞOIMAN GEORGETA MAMĂ ALEXANDRU TUDORA POŞTA -CÎLNĂU 05 12 1944 ŞOIMAN ANGELA -ELISABETA

1752 UEM-Ş 00013 ŞOMŞAG LUCIA SOŢIE IOAN VIRGINIA JIBOU 11 07 1961 ŞOMŞAG MARIN

1753 UEM-Ş 00014 ŞOMŞAG LUCIA-MARIANA FIICĂ MARIN LUCIA JIBOU 23 07 1981 ŞOMŞAG MARIN

1754 UEM-Ş 00015 ŞOMŞAG VERONICA MAMĂ VASILE FLOARE CHECHIŞ 10 11 1932 ŞOMŞAG MARIN

1755 UEM-S 00029 SOROŞTINEAN ADRIANA -ALINA FIICĂ VASILE MARIA BUCUREŞTI 16 08 1981 SOROŞTINEAN VASILE

1756 UEM-S 00030 SOROŞTINEAN MARIA SOŢIE GHEORGHE ANICA CARLIGU -MARE 19 09 1960 SOROŞTINEAN VASILE

1757 UEM-S 00151 SPÎNU ALEXANDRINA SOŢIE TUDOR GHELA MAIA 17 01 1954 SPÎNU NICOLAI

1758 UEM-S 00152 SPÎNU ANA FIICĂ NICOLAI ALEXANDRINA BUCUREŞTI 16 05 1979 SPÎNU NICOLAI

1759 UEM-S 00187 STAICU CĂTĂLIN FIU CONSTANTIN VALERICA BUCUREŞTI 11 10 1989 STAN COSTICĂ-NICUŞOR

1760 UEM-S 00154 STAN ALINA-FLORIANA FIICĂ COSTICĂ LUCIA ADUNAŢII-COPĂCENI 24 02 1978 STAN COSTICĂ-NICUŞOR

1761 UEM-S 00006 STAN ANA SOŢIE GHEORGHE ANA AVRIG 18 10 1954 STAN IOAN

1762 UEM-S 00065 STAN ELENA SOŢIE ALEXANDRU MARIA GLÎMBOCATA 22 10 1933 STAN CONSTANTIN

1763 UEM-S 00153 STAN GABRIEL-DUMITRU FIU COSTICĂ LUCIA ADUNAŢII-COPĂCENI 24 09 1979 STAN COSTICĂ-NICUŞOR

1764 UEM-S 00032 STAN GINA FIICĂ CONSTANTIN SAFTA VALEA CIORII 14 10 1979 STAN CONSTANTIN

1765 UEM-S 00189 STAN IOAN- SEVERUS FIU IOAN ANA SIBIU 19 12 1972 STAN IOAN

1766 UEM-S 00155 STAN LUCIA SOŢIE GHEORGHE FLOAREA COMANA 26 04 1955 STAN COSTICĂ-NICUŞOR

1767 UEM-S 00120 STAN MARIA SOŢIE CONSTANTIN AURELIA STROEŞTI 26 10 1948 STAN VALERIAN

1768 UEM-S 00007 STAN MIRCEA- CIPRIAN FIU IOAN ANA TĂLMACIU 11 09 1974 STAN IOAN

1769 UEM-S 00033 STAN SAFTA SOŢIE TUDORACHE FLOAREA CUZA VODĂ 18 02 1960 STAN CONSTANTIN

1770 UEM-S 00010 STANCA CONSTANTIN FIU PĂUN CONSTANTINA OLTENI 04 09 1959 STANCA PĂUN

1771 UEM-S 00009 STANCA CONSTANTINA SOŢIE MARIN ŞTEFANA VALEA ŢAPULUI 15 05 1931 STANCA PĂUN

1772 UEM-S 00011 STANCA DUMITRU FIU PĂUN CONSTANTINA DUMBRĂVENI 05 06 1951 STANCA PĂUN

1773 UEM-S 00137 STANCIU CONSTANTIN TATĂ NICULAIE FLOAREA CORNETU 10 09 1948 STANCIU GHEORGHIŢĂ

1774 UEM-S 00190 STANCIU FLORICA MAMĂ SOARE MARIA COM.COSTEŞTI-VALE 15 10 1936 STANCIU JEAN

1775 UEM-S 00070 STANCIU ILIE TATĂ DUMITRU GHEORGHIŢA BĂLEASA 08 07 1926 STANCIU GEORGE-CRISTIAN

1776 UEM-S 00069 STANCIU IRINA-CRISTINA FIICĂ GEORGE MARINA-SANDA BUCUREŞTI 25 01 1986 STANCIU GEORGE-CRISTIAN

1777 UEM-S 00161 STANCIU JOIŢA MAMĂ ENACHE TUDORA BĂRCĂNEŞTI 02 06 1926 STANCIU NICOLAIE

1778 UEM-S 00193 STANCIU MĂRGĂRIT TATĂ MIHAI ELENA COM. MĂTĂSARI 08 10 1935 STANCIU JEAN

1779 UEM-S 00162 STANCIU MARIN TATĂ ION LINA BĂRCĂNEŞTI 07 09 1926 STANCIU NICOLAIE

1780 UEM-S 00025 STANCIU MARIOARA- AURELIA SOŢIE TRĂILA ILEANA NITCHIDORF 26 07 1953 STANCIU IOAN

1781 UEM-S 00136 STANCIU TUDORA MAMĂ GHEORGHE ANICA CORNETU 20 02 1950 STANCIU GHEORGHIŢĂ

1782 UEM-S 00097 STANCIU VERONICA SOŢIE MARTIN MARIA RĂCĂCIUNI 07 05 1949 STANCIU NICOLAIE

1783 UEM-I 00062 STANCIU VIRGINIA FIICĂ IOAN EUFROSINA BUCUREŞTI 20 09 1950 ISACOV IOAN

1784 UEM-S 00087 STANCU ANA-MARIA FIICĂ ION GEORGETA BUCUREŞTI 08 06 1989 STANCU ION

1785 UEM-S 00076 STANCU ANDREEA-DOLORES FIICĂ OVIDIU CARMEN-RAMONA BRAŞOV 29 06 1987 STANCU OVIDIU

1786 UEM-S 00089 STANCU CARLA-ŞTEFANIA FIICĂ ION GEORGETA BUCUREŞTI 24 04 1985 STANCU ION

1787 UEM-S 00086 STANCU CEZAR-COSTEL FIU ION GEORGETA BUCUREŞTI 31 10 1980 STANCU ION

1788 UEM-S 00083 STANCU DUMITRU TATĂ NICOLAE ANA GHIJASA DE JOS 28 01 1941 STANCU DUMITRU-CONSTANTIN

1789 UEM-S 00075 STANCU EDUARD-ALEXANDRU FIU OVIDIU CARMEN-RAMONA BRAŞOV 09 07 1989 STANCU OVIDIU

1790 UEM-S 00088 STANCU GEORGETA SOŢIE NICOLAE IOANA ANDRĂŞEŞTI 11 12 1961 STANCU ION

1791 UEM-S 00074 STANCU ILIE TATĂ NICOLAE MARIA LĂDEŞTI 16 06 1939 STANCU OVIDIU

1792 UEM-N 00081 STANCU IOANA MAMĂ MARIN MARIA COM. LUDEŞTI 29 09 1932 NĂNESCU CONSTANTIN

1793 UEM-S 00085 STANCU NICOLAE-CRISTIAN FIU ION GEORGETA SLOBOZIA 10 04 1983 STANCU ION

1794 UEM-S 00035 STĂNESCU ALEXANDRA -ANDRADA FIICĂ NICOLAE FLORICA-CARMEN CARANSEBEŞ 10 11 1989 STĂNESCU NICOLAE

1795 UEM-S 00036 STĂNESCU MARIA MAMĂ NICOLAE MARIA LUGOJ 09 03 1950 STĂNESCU NICOLAE

1796 UEM-S 00130 STÂNGĂ ANA-DOINA SOŢIE CORNEL ANA HAŢEG 04 04 1956 STÂNGĂ IOAN-MIRCEA

1797 UEM-S 00017 STÂNGĂ ANTONINA MAMĂ NICOLAI ELEONORA SCULENI BALTI 06 05 1925 STÂNGĂ IOAN- MIRCEA

1798 UEM-S 00018 STÂNGĂ MIRCEA FIU IOAN- MIRCEA ANA- DOINA HUNEDOARA 02 06 1978 STÂNGĂ IOAN- MIRCEA

1799 UEM-S 00026 STANICĂ ANA MAMĂ ION FLOAREA GALICEA MARE 25 03 1941 STANICĂ ILIE

1800 UEM-S 00040 STATE CONSTANŢA MAMĂ GHEORGHE ELENA BUDEŞTI 17 03 1949 STATE CLAUDIU

1801 UEM-S 00039 STATE NICULAE TATĂ ZAMFIR TUDORA BUDEŞTI 21 06 1945 STATE CLAUDIU

1802 UEM-R 00020 STĂTESCU MIRELA FIICĂ CRISTACHE ECATERINA-VALERICA BRĂILA 11 03 1970 ROADEVIN CRISTACHE

1803 UEM-V 00080 STATIE ELINOR-ADRIANA FIICĂ GHEORGHE-CONSTANTIN LIVIA BRAŞOV 07 10 1972 VARZĂ GHEORGHE-CONSTANTIN

1804 UEM-Ş 00007 ŞTEFAN BOGDAN FIU MIHAI VIORICA CONSTANŢA 30 03 1985 ŞTEFAN MIHAI

1805 UEM-Ş 00016 ŞTEFAN ELENA SOŢIE ILIE GHERGHINA OTOPENI 01 03 1948 ŞTEFAN GHEORGHE

1806 UEM-S 00186 ŞTEFAN FLORIN FIU GHEORGHE ELENA BUCUREŞTI 22 05 1971 ŞTEFAN GHEORGHE

1807 UEM-Ş 00023 ŞTEFAN MIHAI TATĂ HARALAMB SAVETA VĂCULEŞTI 08 11 1934 ŞTEFAN MIHAI

1808 UEM-Ş 00008 ŞTEFAN MIHAI-RĂZVAN FIU MIHAI VIORICA CONSTANŢA 09 10 1986 ŞTEFAN MIHAI

1809 UEM-Ş 00022 ŞTEFAN NASTASIA MAMĂ MIHAI ELENA DOLHASCA 21 12 1940 ŞTEFAN MIHAI

1810 UEM-Ş 00006 ŞTEFAN-CIOARĂ AURELIA MAMĂ RADU IORGULA SĂRĂŢENI 11 12 1935 ŞTEFAN-CIOARĂ CEZAR CIPRIAN

1811 UEM-M 00106 ŞTEFĂNESCU MIHAELA FIICĂ IOAN MARIA BUCUREŞTI 17 04 1940 MIULESCU IOAN

1812 UEM-D 00091 ŞTEFĂNESCU OANA ANDREEA FIICĂ VERGIL ANTOANETA BUCUREŞTI 08 12 1975 DIMULESCU VIRGIL

1813 UEM-Ş 00002 ŞTEFANOV MIHAIL TATĂ MIHAIL DARIA ADAMARINESCU 22 07 1931 ŞTEFANOV VICTOR

1814 UEM-S 00003 ŞTEFANOV ROZALIA MAMĂ ŞTEFAN MARIA TURIA 12 07 1930 ŞTEFANOV VICTOR

1815 UEM-S 00122 STEGARU ALINA-GEORGIANA FIICĂ NICOLAE GEORGETA BUCUREŞTI 09 07 1976 STEGARU NICOLAE

1816 UEM-S 00138 STERMIN GABRIELA MAMĂ ION GHERGHINA BUCUREŞTI 21 01 1942 STERMIN SORIN

1817 UEM-S 00139 STERMIN MIRCEA TATĂ NATURAL VICTORIA BUCUREŞTI 09 01 1939 STERMIN SORIN

1818 UEM-S 00001 STETENCO CATINCA SOŢIE COSTACHE VASTIA CORNI 23 04 1919 STETENCO IACOB

1819 UEM-S 00002 STETENCO VICTORIA FIICĂ IACOB ECATERINA BUCUREŞTI 08 03 1945 STETENCO IACOB

1820 UEM-S 00123 STÎRCEA NATALIA FIICĂ ŞTEFAN TEODOSIA BUCUREŞTI 11 04 1953 STÎRCEA ŞTEFAN

1821 UEM-S 00099 STÎRCEA MARIAN FIU ŞTEFAN TEODOSIA FĂGĂRAŞ 22 08 1951 STÎRCEA ŞTEFAN

1822 UEM-Ş 00004 ŞTIUBEI MARIA MAMĂ IORDACHE CONSTANŢA PLEŞOIU 30 12 1947 ŞTIUBEI COSTICĂ

1823 UEM-Ş 00005 ŞTIUBEI PETRE TATĂ STAN MARIEA PREDESTI 18 04 1940 ŞTIUBEI COSTICĂ

1824 UEM-L 00059 STOIA LUCIA-MIOARA SOŢIE NICOLAE MARIA BANPOTOC 30 03 1922 LUPEA CONSTANTIN-ILIE

1825 UEM-S 00102 STOIAN CRISTINEL- MARIAN FIU VICTOR ANNA BRAŞOV 06 10 1987 STOIAN VICTOR

1826 UEM-S 00103 STOIAN GHEORGHE TATĂ CONSTANTIN MARIA RÂCA 24 07 1936 STOIAN VICTOR

1827 UEM-N 00040 STOIAN MARIA MAMĂ VASILE VIORICA CLUJ-NAPOCA 28 09 1937 NEMEŞ CĂLIN ALEXANDRU

1828 UEM-S 00101 STOIAN VASILICA MAMĂ GHEORGHE ILEANA RÂCA 29 05 1946 STOIAN VICTOR

1829 UEM-V 00033 STOICA LUCIA MAMĂ IORGU VICTORIA STĂNEŞTI 25 09 1943 VASILACHE LEONARD

1830 UEM-S 00019 STOICA MARGARETA MAMĂ NICULAE ALEXANDRINA GORGOTA 26 03 1944 STOICA NICOLAE

1831 UEM-S 00113 STOICA MARIA MAMĂ ILIE LUCREŢIA BUCUREŞTI 30 09 1938 STOICA MARIAN

1832 UEM-S 00020 STOICA MIRCEA TATĂ ALEXANDRU IOANA GORGOTA 10 07 1940 STOICA NICOLAE

1833 UEM-S 00008 STOICA PETRE TATĂ DUMITRU ŞTEFANA BERCENI 03 12 1933 STOICA CRISTIAN

1834 UEM-S 00021 STOICA RAMONA- MONICA FIICĂ NICOLAE MONICA TÂRGOVIŞTE 29 09 1989 STOICA NICOLAE

1835 UEM-C 00027 STOICA TIT- LIVIU TATĂ BAZILIU EMILIA OCNA-MUREŞULUI 17 12 1928 CARP STANCA -ARIADNA

1836 UEM-S 00112 STOICA TRANDAFIR TATĂ RADU AURICA CORNĂŢEL 22 04 1936 STOICA MARIAN

1837 UEM-C 00028 STOICA VIORICA MAMĂ NICODIM ILEANA OCNA-MUREŞULUI 31 07 1931 CARP STANCA -ARIADNA

1838 UEM-S 00132 STOICIUC DIDINA MAMĂ ŞTEFAN OLGA AVRÂMENI 20 01 1950 STOICIUC MARICEL

1839 UEM-S 00131 STOICIUC PETRU TATĂ NECULAI VARVARA VLĂSINEŞTI 19 06 1940 STOICIUC MARICEL

1840 UEM-S 00163 STOICOVICI DAN FIU DINU MARIA SECTOR 5 06 02 1980 STOICOVICI DINU

1841 UEM-S 00191 STOICOVICI MARIA SOŢIE GHEORGHE MARINA COM. HĂLCHIU 13 08 1948 STOICOVICI DINU

1842 UEM-S 00041 STROE ELVIRA MAMĂ IOAN FLOARE SĂCĂDAT 06 08 1941 STROE LAURENŢIU-NISTOR

1843 UEM-S 00022 STROE RODICA MAMĂ ALEXANDRU ELENA ZĂVIDENI 19 02 1951 STROE NAPOLEON

1844 UEM-S 00117 STRUGARU GABRIELA-OANA FIICĂ IOAN CRISTINA BUCUREŞTI 15 11 1988 STRUGARU IOAN

1845 UEM-S 00116 STRUGARU MIHAELA-RALUCA FIICĂ IOAN CRISTINA BUCUREŞTI 15 11 1988 STRUGARU IOAN

1846 UEM-S 00106 STUPARU MARIEA SOŢIE GHEORGHE ELISABETA SPINENI 06 07 1953 STUPARU FLORIN

1847 UEM-S 00051 SUCIU GHEORGHE TATĂ ALEXANDRU MARIA LIPOVA 24 08 1931 SUCIU SORIN-SĂNDEL

1848 UEM-M 00148 SUCIU MARIA MAMĂ IOAN ELISABETA ALMAŞU MARE 19 06 1924 MONORANU IOAN

1849 UEM-S 00192 ŞUIU EVA FIICĂ GHEORGHE IREN SFÂNTU GHEORGHE 11 10 1979 ŞUIU GHEORGHE

1850 UEM-S 00077 SURDU CRISTIAN-GEORGE FIU GHEORGHE VALERIA CODLEA 24 04 1977 SURDU GHEORGHE

1851 UEM-S 00044 SURPĂŢEANU ANDREEA FIICĂ CONSTANTIN MIHAELA BUCUREŞTI 25 02 1989 SURPĂŢEANU CONSTANTIN-FLORIN

1852 UEM-S 00042 SURPĂŢEANU MIHAELA SOŢIE ION ECATERINA ROŞIORI DE VEDE 11 10 1961 SURPĂŢEANU CONSTANTIN-FLORIN

1853 UEM-M 00107 ŞUTEU MARIA FIICĂ ION MARIA BUCUREŞTI 29 08 1933 MIULESCU IOAN

1854 UEM-S 00093 SZABO ANA SOŢIE IOSIF ELISABETA MOCIU 31 03 1952 SZABO ŞTEFAN

1855 UEM-S 00092 SZABO ATA-ERIKA FIICĂ ATTILA ENIKO-MARIA CLUJ-NAPOCA 23 04 1990 SZABO ATTILA

1856 UEM-S 00090 SZABO ENIKO-MARIA SOŢIE IOAN MARIA CLUJ-NAPOCA 01 10 1968 SZABO ATTILA

1857 UEM-S 00091 SZABO ENIKO-REKA FIICĂ ATTILA ENIKO-MARIA CLUJ-NAPOCA 04 04 1989 SZABO ATTILA

1858 UEM-S 00067 SZABO ERZSEBET MAMĂ LAJOS ANNA SATU-MARE 03 08 1941 SZABO ANTON

1859 UEM-S 00094 SZABO ISTVAN-KAROLY FIU ŞTEFAN ANA CLUJ-NAPOCA 15 05 1974 SZABO ŞTEFAN

1860 UEM-S 00095 SZABO LEVENTE FIU ŞTEFAN ANA CLUJ-NAPOCA 28 11 1978 SZABO ŞTEFAN

1861 UEM-S 00169 SZENTKOVICS DENEŞ TATĂ ODON KLARA ŞUMELU 11 10 1940 SZENTKOVICS ERIKA

1862 UEM-P 00030 SZILASI LIVIA MAMĂ LUDOVIC ELIZABETA MOŞNIŢA- NOUĂ 10 03 1936 PINZHOFFER GEORGETA

1863 UEM-T 00082 TAKACS ILEANA MAMĂ PAVEL LILA COM. UNIREA 01 02 1947 TAKACS LASZLO-SZILARD

1864 UEM-T 00060 TAKACS ŞTEFAN TATĂ NATURAL ESTERA TG. MUREŞ 25 09 1943 TAKACS LASZLO-SZILARD

1865 UEM-T 00107 TAKO TITINA MAMĂ VASILE ZAMFIREI COM. PUFEŞTI 14 03 1952 TAKO GABRIELA-MONICA

1866 UEM-T 00028 TĂLPEANU ANDA-ISABELA FIICĂ MIRCEA GEORGETA REŞIŢA 23 06 1989 TĂLPEANU MIRCEA

1867 UEM-T 00027 TĂLPEANU ANDREEA-MONICA FIICĂ MIRCEA GEORGETA REŞIŢA 09 08 1984 TĂLPEANU MIRCEA

1868 UEM-T 00058 TĂLPEANU MARGARETA MAMĂ ARON ELISABETA SUMUGIU 01 04 1925 TĂLPEANU MIRCEA

1869 UEM-T 00026 TĂLPEANU NICULAE TATĂ ION SANDA CĂLINEŞTI 15 05 1926 TĂLPEANU MIRCEA

1870 UEM-T 00073 TAMAŞ BURGYA ANDRAS TATĂ ISTVAN BORBALA SĂVĂDISLA 25 08 1918 TAMAS BURGYA IOSIF

1871 UEM-T 00097 TAMAŞ CRISTIN -CLAUDIU FIU IOSIF CLEMENTINA BRAŞOV 13 10 1969 TAMAŞ IOSIF

1872 UEM-T 00047 TAMAŞ ELENA SOŢIE VASILE ILEANA GILĂU 02 07 1968 TĂMAŞ RADU-SIMION

1873 UEM-T 00071 TAMAŞ EVA FIICĂ MARGIT ERNEST TÎRGU MUREŞ 21 12 1987 TAMAŞ ERNEST

1874 UEM-T 00070 TAMAŞ LEVENTE FIU MARGIT ERNEST TÎRGU MUREŞ 24 02 1980 TAMAŞ ERNEST

1875 UEM-T 00068 TAMAŞ LORAND FIU MARGIT ERNEST TÎRGU MUREŞ 21 11 1977 TAMAŞ ERNEST

1876 UEM-T 00069 TAMAŞ MARGIT SOŢIE IUSTINA ALEXANDRU TÎRGU MUREŞ 29 11 1955 TAMAŞ ERNEST

1877 UEM-T 00053 TAMAŞ MARIA MAMĂ TIVADAR MARIA BORŞA 10 09 1941 TĂMAŞ RADU-SIMION

1878 UEM-T 00052 TAMAŞ SIMION TATĂ VASILE RAVECA BORŞA 01 10 1932 TĂMAŞ RADU-SIMION

1879 UEM-T 00098 TAMAŞ SORIN FIU IOSIF CLEMENTINA BRAŞOV 24 10 1967 TAMAŞ IOSIF

1880 UEM-T 00029 TĂNASE CRISTIANA FIICĂ COSTICĂ MIOARA BUCUREŞTI 21 03 1983 TĂNASE COSTICĂ

1881 UEM-T 00018 TĂNASE MIOARA SOŢIE MIHALACHE CHIRA PLOPU 29 12 1954 TĂNASE COSTICĂ

1882 UEM-T 00043 TĂNESCU ALEXANDRU SOŢ IULIAN ANA TÂRGU JIU 26 06 1951 TĂNESCU ECATERINA

1883 UEM-F 00017 TARŢA STELUŢA FIICĂ MARIN CATALINA BUCUREŞTI 03 09 1968 FILIP MARIN

1884 UEM-T 00011 TĂŞALĂ VASILICA MAMĂ ARITON MARIA ALBINA 25 05 1941 TĂŞALĂ REMUS -MARIAN

1885 UEM-T 00083 TĂTARU BOGDAN-GABRIEL-DORIAN FIU VASILE CLAUDIA-ANGELA BUCUREŞTI 15 09 1989 TĂTARU VASILE

1886 UEM-T 00108 TĂTARU MARIN TATĂ VIŞAN ANCUŢA COM. GLODEANU-SĂRAT 09 09 1934 TĂTARU VASILE

1887 UEM-T 00055 TĂTOIU MARIA MAMĂ IOAN ADELA MĂRGINENI 18 11 1948 TĂTOIU MARIUS

1888 UEM-T 00056 TĂTOIU MARIN TATĂ ALEXANDRU ELISABETA MALU 26 01 1946 TĂTOIU MARIUS

1889 UEM-A 00012 TENTZER ELISABETA MAMĂ ŞTEFAN ANA BUCUREŞTI 30 06 1941 ANGHEL VIRGIL-SORIN

1890 UEM-T 00019 TEODORAŞC MARIUS-CRISTIAN FIU MARIUS-CRISTIAN GEORGETA BUCUREŞTI 15 08 1990 TEODORAŞC MARIUS-CRISTIAN

1891 UEM-T 00021 TEODORAŞC VASILE TATĂ GRIGORE MARIA CÎMPURI 12 03 1929 TEODORAŞC MARIUS-CRISTIAN

1892 UEM-T 00099 TEODORESCU FLOREAN TATĂ VARTOLOMEU MARIA VURPĂR 30 06 1939 TEODORESCU FLORIN

1893 UEM-T 00081 TEODORESCU FLORICA MAMĂ GHEORGHE NICULINA PITEŞTI 15 09 1952 TUŢĂ ROMEO-VASILE

1894 UEM-T 00100 TEODORESCU IOANA-DIANA FIICĂ FLORIN VALERIA CUGIR 16 10 1986 TEODORESCU FLORIN

1895 UEM-T 00078 TEODORESCU MIHAI-FLORIN FIU FLORIN VALERICA CUGIR 20 06 1988 TEODORESCU FLORIN

1896 UEM-T 00101 TEODORESCU VALERICA-MIHAELA SOŢIE ILIE SABINA CUGIR 13 02 1967 TEODORESCU FLORIN

1897 UEM-T 00016 TIAN NECHIFORA MAMĂ ION DOBRIŢA RADU-VODA 20 06 1941 TIAN FLORIAN

1898 UEM-T 00017 TIAN NICULAE TATĂ ION NASTASIA RADU-VODA 07 07 1935 TIAN FLORIAN

1899 UEM-T 00002 ŢICLETE LARISA FIICĂ MIHAI-CĂLIN ROXANA CLUJ-NAPOCA 23 04 1989 ŢICLETE MIHAI-CĂLIN

1900 UEM-T 00001 ŢICLETE ROXANA SOŢIE MIRCEA-IOAN RODICA CLUJ-NAPOCA 05 08 1967 ŢICLETE MIHAI-CĂLIN

1901 UEM-T 00105 ŢINĂCUI VASILE TATĂ GHEORGHE FLOAREA DROBETA TURNU SEVERIN 26 07 1937 ŢINĂCUI VASILE

1902 UEM-T 00102 TINCU ALINA -MARIANA FIICĂ IOAN MARIA BRAŞOV 30 06 1981 TINCU IOAN

1903 UEM-T 00103 TINCU IOAN TATĂ VASILE ZOIŢA COTNARI 21 06 1925 TINCU IOAN

1904 UEM-T 00005 TINCU MARIA SOŢIE GHEORGHE LUCREŢIA BĂLĂŞEŞTI 01 04 1960 TINCU IOAN

1905 UEM-A 00074 TINGIRE CORNELIEA MAMĂ MARIEA NICULAI GRIVIŢA 09 07 1941 ADJANIN ANTONINA-ANDREEA

1906 UEM-T 00004 TINTARU ANGELA SOŢIE VICTORIA SIBIU BUCUREŞTI 18 10 1969 ŢÎNŢARU TEODOR OCTAVIAN

1907 UEM-T 00003 TINTARU ANTOANETA MAMĂ GRIGORE PAULA ILOVĂŢ 06 01 1925 ŢÎNŢARU TEODOR OCTAVIAN

1908 UEM-A 00076 ŢINTEA ANETA MAMĂ ANA TIMOFEI TULCEA 22 12 1954 ATOMEI GEORGE-EDUARD

1909 UEM-P 00122 TÎRBINĂ AMALIA-ARGENTINA FIICĂ DUMITRU ARGENTINA TÎRGU JIU 02 02 1977 PETRESCU DUMITRU

1910 UEM-T 00031 TÎRNOVEAN GHEORGHIŢA MAMĂ CONSTANTIN ELENA CĂLIMĂNEŞTI 25 09 1940 TÎRNOVEAN DUMITRU

1911 UEM-T 00006 TISĂIANU CONCETA-IULIA SOŢIE DUMITRU MARIA BUZĂU 13 12 1947 TISAIANU NICOLAI

1912 UEM-T 00007 TISĂIANU NARCIS-CRISTIAN FIU NICOLAI CONCETA-IULIA BUZĂU 10 09 1976 TISAIANU NICOLAI

1913 UEM-T 00037 TOADER ALEXANDRINA MAMĂ CONSTANTIN MARIA TOHANI 02 04 1929 TOADER AUREL ALEXANDRU

1914 UEM-T 00038 TOADER DUMITRU TATĂ CONSTANTIN SULTANA TOHANI 07 05 1924 TOADER AUREL ALEXANDRU

1915 UEM-C 00187 TOADER MANUELA-IULIA FIICĂ AUREL FLOAREA ARAD 19 10 1977 CRIŞAN AUREL

1916 UEM-D 00081 TOADER MARIA MAMĂ NECULAI LINA RM.SĂRAT 29 11 1939 DAN COSTEL-GIGEL

1917 UEM-T 00034 TOADER MARIANA CARMEN SOŢIE OPRIŞAN TINCA BUZĂU 23 07 1959 TOADER AUREL ALEXANDRU

1918 UEM-T 00035 TOADER MIHAI FIU AUREL MARIANA BUZĂU 12 09 1981 TOADER AUREL ALEXANDRU

1919 UEM-T 00036 TOADER MONICA ELENA FIICĂ AUREL MARIANA BUZĂU 03 05 1979 TOADER AUREL ALEXANDRU

1920 UEM-T 00077 TOBOŞ SĂNDICA MAMĂ CONSTANTIN LINA TECUCI 31 08 1951 TOBOŞ SILVICĂ

1921 UEM-T 00104 TODICĂ CONSTANTINA MAMĂ ION DRAGOMIRA GRUIU 05 04 1940 TODICĂ NICOLAE

1922 UEM-T 00050 TODICĂ MIHAI TATĂ GHEORGHE SIŢA GRUIU 06 07 1936 TODICĂ NICOLAE

1923 UEM-T 00040 TODOROV MILAN TATĂ MILOS ELISABETA TIMIŞOARA 29 12 1935 TODOROV MIROSLAV

1924 UEM-Ş 00018 TOKOS GABRIELA-KATI FIICĂ GHEORGHE IREN SFÂNTU GHEORGHE 16 09 1975 ŞUIU GHEORGHE

1925 UEM-S 00142 TOMA ELISABETA MAMĂ MIHAIL FLORA VIDACUT 30 08 1942 SONERIU DAMIAN- HORIA

1926 UEM-T 00059 TOMA FLOAREA MAMĂ ILIE ANA CIOROGÎRLA 12 06 1946 TOMA DAN

1927 UEM-T 00049 TOMAŞESCU RUXANDRA MAMĂ GHEORGHE ELENA BUCUREŞTI 15 02 1943 TOMAŞESCU BOGDAN-GEORGE

1928 UEM-T 00048 TOMAŞESCU TRAIAN TATĂ TRAIAN MARIA BUCUREŞTI 05 11 1943 TOMAŞESCU BOGDAN-GEORGE

1929 UEM-T 00065 TOMOZEI ALEXANDRU TUDOR FIU NECULAI GABRIELA ORADEA 23 03 1986 TOMOZEI NECULAI

1930 UEM-T 00064 TOMOZEI ELENA MAMA IOAN ELENA JIGORĂNI 11 04 1926 TOMOZEI NECULAI

1931 UEM-T 00066 TOMOZEI GABRIELA-DANA SOŢIE TIBERIU NICOLETA ORADEA 17 08 1964 TOMOZEI NECULAI

1932 UEM-T 00063 TOMOZEI NECULAI TATĂ CONSTANTIN PROFIRA TIBĂNEŞTI 27 11 1920 TOMOZEI NECULAI

1933 UEM-B 00199 TOMULESCU ALEXANDRINA FIICĂ MIRCEA FLORICA BUCUREŞTI 13 09 1977 TOPORAN CRISTIAN

1934 UEM-T 00057 TOPORAN STELUŢA MAMĂ VASILE DAFINA TECUCI 02 08 1934 TOPORAN CRISTIAN

1935 UEM-T 00033 TRĂISTARU CORINA MAMĂ NICOLAE MARINA MIHĂEŞTI 10 12 1947 TRĂISTARU DANIEL

1936 UEM-T 00074 TRĂISTARU GHEORGHE TATĂ NICOLAE FILOFTEIA COM. DOMNEŞTI 05 10 1948 TRĂISTARU DANIEL

1937 UEM-B 00073 TREUER VIOARA FIICĂ PAVEL ROZALIA TIMIŞOARA 14 09 1941 BALOGH PAVEL

1938 UEM-A 00044 TROCARU MARIA FIICĂ PAVEL ELENA BUZĂU 10 01 1970 ANDRONE PAVEL

1939 UEM-T 00013 TROSCA GEORGETA SOŢIE NICOLAE MARIA BUCUREŞTI 10 06 1948 TROSCA GHEORGHE

1940 UEM-T 00014 TROSCA IRINA- GEORGIANA FIICĂ GHEORGHE GEORGETA BUCUREŞTI 14 04 1981 TROSCA GHEORGHE

1941 UEM-T 00075 TUDOR ADI FIU DRAGU LETIŢIA BUCUREŞTI 08 12 1986 TUDOR DRAGU

1942 UEM-T 00024 TUDOR ALEXANDRU TATĂ DUMITRU EMILIA BUCUREŞTI 28 07 1929 TUDOR GEORGE-BOGDAN

1943 UEM-T 00022 TUDOR ALEXANDRU-DANIEL FIU GEORGE-BOGDAN DESPINA BUCUREŞTI 24 11 1979 TUDOR GEORGE-BOGDAN

1944 UEM-T 00109 TUDOR CONSTANTIN TATĂ VASILE ZINA COM.PADINA 29 01 1931 TUDOR GHEORGHE

1945 UEM-T 00023 TUDOR DESPINA SOŢIE GHEORGHE JENIŢA DURNEŞTI 19 07 1957 TUDOR GEORGE-BOGDAN

1946 UEM-T 00084 TUDOR DOREL FIU DRAGU LETIŢIA BUCUREŞTI 29 09 1988 TUDOR DRAGU

1947 UEM-T 00008 TUDOR ELENA SOŢIE RADU SIŢA AXINTELE 24 07 1951 TUDOR MARIN

1948 UEM-T 00106 TUDOR FELICIA FIICĂ GHEORGHE MARIA ORŞ. POGOANELE 22 07 1982 TUDOR GHEORGHE

1949 UEM-T 00025 TUDOR GEORGETA MAMĂ GHEORGHE ANA BICAZ 07 04 1933 TUDOR GEORGE-BOGDAN

1950 UEM-T 00076 TUDOR GRIGORE TATĂ NICOLAE ELISABETA SUDIŢI 18 01 1932 TUDOR DRAGU

1951 UEM-T 00009 TUDOR ION FIU MARIN ELENA BUCUREŞTI 17 10 1970 TUDOR MARIN

1952 UEM-T 00044 TUDOR MĂDĂLIN CRISTIAN FIU NICOLAE RODICA EMILIA SIBIU 03 02 1979 TUDOR NICOLAE

1953 UEM-T 00045 TUDOR MARIA MAMĂ IOSIF MARIA ORADEA 01 11 1931 TUDOR NICOLAE

1954 UEM-T 00010 TUDOR MARIANA FIICĂ MARIN ELENA BUCUREŞTI 09 12 1978 TUDOR MARIN

1955 UEM-T 00046 TUDOR RODICA EMILIA SOŢIE IOAN MARIA TÎRGU MUREŞ 22 06 1954 TUDOR NICOLAE

1956 UEM-T 00015 TUDORACHE MARIA MAMĂ NICULAE ATENA BUCUREŞTI 03 11 1928 TROSCA GHEORGHE

1957 UEM-B 00051 TULEA MIHAELA -SILVIANA FIICĂ ANGHELUŞ GEORGETA BUCUREŞTI 20 10 1980 BRAN ANGHELUŞ

1958 UEM-S 00034 TURTOI VALENTINA FIICĂ CONSTANTIN SAFTA ŢĂNDAREI 15 08 1976 STAN CONSTANTIN

1959 UEM-S 00084 TUŞCA MARICA MAMĂ NATURAL IOANA ALMAN CALIACRA 29 04 1929 STANCU DUMITRU-CONSTANTIN

1960 UEM-R 00030 UDUP ELENA-IULIA FIICĂ GRIGORE FLORICA BUCUREŞTI 23 08 1980 ROŞCA GRIGORE-TIBERIU

1961 UEM-U 00005 UNGUREAN CONSTANTIN TATĂ CONSTANTIN MARIA COM.FRĂTĂUŢII NOI 12 12 1950 UNGUREAN SORIN

1962 UEM-U 00006 UNGUREAN FELICIA MAMĂ GHEORGHE ŞTEFANIA COM.FRĂTĂUŢII NOI 07 03 1953 UNGUREAN SORIN

1963 UEM-U 00004 UNGUREANU MARIA MAMĂ ION ANA BUCOVĂŢ 25 05 1946 UNGUREANU NICOLAE

1964 UEM-U 00003 UNGUREANU NĂSTĂSIE TATĂ GHEORGHE IOANA BRICOVĂŢ 21 12 1943 UNGUREANU NICOLAE

1965 UEM-U 00001 URUCU AUREL TATĂ ŞTEFAN MINADORA VÂRVORU 11 05 1938 URUCU ADRIAN-DAN

1966 UEM-U 00002 URUCU VASILINA MAMĂ NICOLAE IOANA DIOSTI 28 01 1941 URUCU ADRIAN-DAN

1967 UEM-V 00062 VĂDUVA CORNEL FIU GHEORGHE STELIANA BUCUREŞTI 23 07 1982 VĂDUVA GHEORGHE

1968 UEM-V 00079 VĂDUVA COSTEL FIU NICULAE VASILICA SECTOR 6 20 11 1970 VĂDUVA NICOLAE

1969 UEM-V 00035 VĂDUVA ELENA MAMĂ FĂNEL ANICUŢA BUCUREŞTI 12 04 1950 VĂDUVA FLORIN

1970 UEM-V 00034 VĂDUVA ILIE TATĂ NICOLAE AURELIA BUCUREŞTI 04 10 1945 VĂDUVA FLORIN

1971 UEM-V 00063 VĂDUVA STELIANA SOŢIE NATURAL DUMITRA GOSTINU 16 11 1947 VĂDUVA GHEORGHE

1972 UEM-V 00078 VĂDUVA VASILICA SOŢIE TOMA PAULINA LETCA-VECHE 06 04 1947 VĂDUVA NICOLAE

1973 UEM-V 00021 VĂRCUŞ AURICA MAMĂ VASILE VICTORIA VIZIRU 05 10 1951 VARCUS CLAUDIU- IOAN

1974 UEM-V 00069 VARZĂ ANDREEA FIICĂ GHEORHE-CONSTANTIN LIVIA BRAŞOV 15 09 1981 VARZĂ GHEORGHE-CONSTANTIN

1975 UEM-V 00070 VARZĂ MARIA MAMĂ IOAN ROZALIA ARACI 15 10 1926 VARZĂ GHEORGHE-CONSTANTIN

1976 UEM-V 00054 VASILE ELENA FIICĂ IOAN MARIA BUCUREŞTI 10 09 1944 MIULESCU IOAN

1977 UEM-M 00108 VASILE ELENA MAMĂ FLOREA NICULINA GIURGIU 08 07 1945 VASILE ADINA

1978 LRT-V 00038 VASILE ION TATĂ CONSTANTIN ELENA GIURGIU 25 05 1942 VASILE ADINA

1979 UEM-V 00008 VASILIU ALEXANDRA SOŢIE ION ADELA CONSTANŢA 20 09 1947 VASILIU FLORENTIN

1980 UEM-V 00009 VASILIU ANTON TATĂ DUMITRU SAFTA GALAŢI 26 08 1924 VASILIU FLORENTIN

1981 UEM-V 00065 VASILIU CATINCA MAMĂ ANTON MARIA NEGREŞTI 16 05 1933 VASILIU MITICĂ

1982 UEM-V 00044 VASILIU DANIELA FIICĂ VASILE ELENA SIBIU 24 10 1969 VASILIU VASILE

1983 UEM-V 00045 VASILIU ELENA SOŢIE VASILE ELENA TĂLMACIU 02 05 1958 VASILIU VASILE

1984 UEM-V 00150 VASILIU IOAN TATĂ VASILE ANICA NEGREŞTI 13 03 1934 VASILIU MITICĂ

1985 UEM-V 00011 VASILIU IULIANA MAMĂ NECULAI MIŢA CHIŞCANI 16 04 1934 VASILIU FLORENTIN

1986 UEM-V 00010 VASILIU MATEI-ANTON FIU FLORENTIN ALEXANDRA BUCUREŞTI 30 10 1984 VASILIU FLORENTIN

1987 UEM-V 00052 VASILIU OLGA MAMĂ CRISTACHE VARVARA ADJUD 08 08 1929 VASILIU VIRGILIU-CRISTIAN

1988 UEM-V 00046 VASILIU VASILICA ELENA FIICĂ VASILE ELENA SIBIU 20 11 1989 VASILIU VASILE

1989 UEM-V 00076 VATAVU EUGENIA MAMĂ DUMITRU AGLAIA BROSCĂUŢI 03 04 1950 VATAVU OVIDIU-ILIE

1990 UEM-V 00057 VECHIU MARIA MAMĂ GHEORGHE ZOIŢA PODU ILOAIEI 02 10 1940 VECHIU CONSTANTIN

1991 UEM-V 00037 VERECZKI MIHAI-MIROSLAV FIU MIHAI MARIA NĂDLAC 08 07 1960 VERECZKI MIHAI

1992 UEM-L 00040 VEREŞ OLIMPIA RITA FIICĂ AUREL RODICA TIMIŞOARA 28 08 1972 LUCA RODICA

1993 UEM-V 00012 VICAŞ DOINA-GIZELA SOŢIE TĂNASE GIZELA SIBIU 01 04 1937 VICAŞ TEODOR

1994 UEM-V 00013 VÎLCEANU ADRIAN- LAURENŢIU FIU CONSTANTIN ILEANA TÂRGU JIU 09 01 1978 VÎLCEANU CONSTANTIN

1995 UEM-V 00151 VÎLCEANU ANA MAMĂ TĂNĂSIE FLOAREA CĂTUNELE 08 04 1932 VÎLCEANU CONSTANTIN

1996 UEM-V 00014 VÎLCEANU ILEANA SOŢIE ION ELENA CĂTUNELE 25 08 1955 VÎLCEANU CONSTANTIN

1997 UEM-V 00015 VÎLCEANU OVIDIU- MARIAN FIU CONSTANTIN ILEANA BAIA DE ARAMĂ 09 09 1979 VÎLCEANU CONSTANTIN

1998 UEM-V 00061 VÎLCULESCU IONICA MAMĂ ANDRONACHE LUCREŢIA CIORĂŞTI 07 03 1949 VÎLCULESCU STĂNICĂ

1999 UEM-V 00027 VINERSAR ELENA GEORGETA SOŢIE CONSTANTIN VICTORIA FĂGĂRAŞ 24 12 1960 VINERSAR FLORIN- CORNEL

2000 UEM-V 00003 VINERSAR MIHAI- SEBASTIAN FIU FLORIN CORNEL ELENA GEORGETA SIBIU 17 01 1984 VINERSAR FLORIN -CORNEL

2001 UEM-V 00001 VINERSAR SILVIU- ALEXANDRU FIU FLORIN CORNEL ELENA GEORGETA SIBIU 26 01 1981 VINERSAR FLORIN- CORNEL

2002 UEM-V 00022 VINTILĂ CONSTANTIN FIU STOICA LEANA RĂDULEŞTI 27 06 1934 VINTILĂ VIOREL

2003 UEM-V 00023 VINTILĂ FLOAREA MAMĂ NICOLE CONSTANTINA MANASIA 07 09 1941 VINTILĂ VIOREL

2004 UEM-S 00098 VITAN IRINA- MARIA FIICĂ NICOLAE VERONICA BACĂU 04 03 1975 STANCIU NICOLAIE

2005 UEM-V 00016 VLAD ALEXANDRU TATĂ NATURAL MARIA BUNEŞTI 10 12 1915 VLAD ION

2006 UEM-V 00017 VLAD ALEXANDRU -CRISTIAN FIU ION FLOAREA BUCUREŞTI 11 02 1976 VLAD ION

2007 UEM-V 00018 VLAD ARSINCA MAMĂ MARIN IOANA BUNEŞTI 08 01 1921 VLAD ION

2008 UEM-M 00109 VLAD ECATERINA FIICĂ IOAN MARIA BUCUREŞTI 18 03 1935 MIULESCU IOAN

2009 UEM-V 00007 VLAD FLOAREA SOŢIE VOICU PĂUNA BLĂJANI 15 03 1941 VLAD CONSTANTIN

2010 UEM-V 00019 VLAD FLOAREA SOŢIE ION ELENA SOHATU 09 09 1954 VLAD ION

2011 UEM-V 00020 VLAD FLORENTA-LIDIA FIICĂ ION FLOAREA BUCUREŞTI 10 03 1978 VLAD ION

2012 UEM-V 00152 VLAD MARIA MAMĂ MUŞAT SMARANDA COM. BLĂJANI 17 04 1909 VLAD CONSTANTIN

2013 UEM-V 00153 VLAD MARIAN TATĂ ION DOBRA COM. CIOLĂNEŞTI 10 05 1947 VLAD ILIE

2014 UEM-V 00083 VLAD VOICA MAMĂ ION ANICA COM.CIOLĂNEŞTI 19 06 1947 VLAD ILIE

2015 UEM-V 00060 VLADU CĂTĂLIN-GABRIEL FIU CĂTĂLIN CORNELIA BUCUREŞTI 12 01 1988 VLADU CĂTĂLIN-FLORENTIN

2016 UEM-V 00059 VLADU ION TATĂ DUMITRU ANASTASIA MIROŞI 11 09 1934 VLADU CĂTĂLIN-FLORENTIN

2017 UEM-V 00072 VLAICU ILIE TATĂ MARIN MARIA ZÎMBREASCA 01 03 1940 VLAICU MARIAN-CĂTĂLIN

2018 UEM-V 00073 VLAICU LUCREŢIA MAMĂ SAVIAN ELENA PESCEANA 27 10 1947 VLAICU MARIAN-CĂTĂLIN

2019 UEM-V 00050 VLĂSCEANU FLORICA SOŢIE DUMITRU MARIA ICOANA 08 06 1952 VLĂSCEANU MIRCEA

2020 UEM-V 00074 VLASE ELENA MAMĂ TRAIAN ANA TIMIŞOARA 10 10 1952 VLASE NICOLAE

2021 UEM-V 00075 VLASE NICOLAE TATĂ NICOLAE ELENA BREZOI 08 04 1947 VLASE NICOLAE

2022 UEM-V 00056 VLASIN ANCA-IOANA FIICĂ GAVRIL ALEXANDRINA Bucureşti 05 01 1985 VLASIN ALEXANDRINA

2023 UEM-V 00026 VOICA ELENA MAMĂ GAVRIL MARIA VALEA LUNGĂ 30 06 1930 VOICA CONSTANTIN

2024 UEM-V 00025 VOICA SOFIA SOŢIE PETRE STANCA COCIOC 05 06 1954 VOICA CONSTANTIN

2025 UEM-V 00024 VOICA VLAD-DORIN FIU CONSTANTIN SOFIA BUCUREŞTI 03 04 1985 VOICA CONSTANTIN

2026 UEM-V 00028 VOICAN ANA SOŢIE GHEORGHE JOIŢA MĂRĂCINENI 08 02 1955 VOICAN VASILE

2027 UEM-V 00032 VOICAN ELENA-SIMONA FIICĂ VASILE ANA BUZĂU 21 05 1987 VOICAN VASILE

2028 UEM-V 00031 VOICAN ELISABETA FIICĂ VASILE ANA BUZĂU 05 02 1989 VOICAN VASILE

2029 UEM-V 00030 VOICAN IOAN-LAURENTIU FIU VASILE ANA BUZĂU 26 09 1982 VOICAN VASILE

2030 UEM-V 00029 VOICAN MARIA-CRISTINA FIICĂ VASILE ANA BUZĂU 27 02 1981 VOICAN VASILE

2031 UEM-V 00048 VOICU ALIN FIU NICOLAE MARIA SIBIU 24 10 1977 VOICU NICOLAE

2032 UEM-V 00149 VOICU DORU-AUGUSTIN FIU NICOLAE MARIA SIBIU 03 02 1984 VOICU NICOLAE

2033 UEM-P 00001 VOICU FLOAREA MAMĂ NICULAE MARIA BERCENI 17 12 1942 PANDELE VALENTINA

2034 UEM-V 00047 VOICU MARIA SOŢIE PAVEL MINERVA SLIMNIC 23 07 1950 VOICU NICOLAE

2035 UEM-V 00051 VOICU OTILIA MAMĂ IOAN MARIA PETREŞTI 31 10 1919 VOICU NICOLAE

2036 UEM-V 00038 VOINEA ARION TATĂ DUMITRU IOANA ODĂILE 06 02 1929 VOINEA CONSTANTIN

2037 UEM-V 00039 VOINEA CONSTANŢA SOŢIE NICOLAE ANICA PADINA 23 08 1962 VOINEA CONSTANTIN

2038 UEM-V 00040 VOINEA CRISTINA -RAMONA FIICĂ CONSTANTIN CONSTANŢA BUZĂU 30 05 1987 VOINEA CONSTANTIN

2039 UEM-V 00041 VOINEA IONUŢ- FLAVIUS FIU CONSTANTIN CONSTANŢA BUZĂU 04 03 1983 VOINEA CONSTANTIN

2040 UEM-V 00042 VOINEA RĂZVAN -CRISTIAN FIU CONSTANTIN CONSTANŢA BUZĂU 03 07 1984 VOINEA CONSTANTIN

2041 UEM-Z 00027 ZĂBAVĂ IANCU-DUMITRU FIU IOAN MARIA BRAN 07 11 1946 ZĂBAVĂ IOAN

2042 UEM-Z 00028 ZĂBAVĂ RADU-GHEORGHE FIU IOAN MARIA BRAN 02 09 1948 ZĂBAVĂ IOAN

2043 UEM-Z 00018 ZĂBULICĂ CLAUDIA RAMONA FIICĂ CONSTANTIN LILIANA TIMIŞOARA 14 08 1983 ZĂBULICĂ CONSTANTIN

2044 UEM-Z 00019 ZĂBULICĂ LILIANA SOŢIE IOAN TIŢA HUNEDOARA 25 05 1958 ZĂBULICĂ CONSTANTIN

2045 UEM-Z 00026 ZAHARIA NICOLAE ANDREI FIU NICOLAE FELICIA TÂRGOVIŞTE 15 06 1988 ZAHARIA NICOLAE

2046 UEM-Z 00020 ZAMFIRESCU EMIL TATĂ ION MARIA BORZEŞTI 08 07 1934 ZAMFIRESCU RĂZVAN

2047 UEM-Z 00008 ZĂRNESCU FLORIN FIU MARIN MARIOARA BUCUREŞTI 02 11 1972 ZĂRNESCU MARIN

2048 UEM-Z 00009 ZĂRNESCU MARIOARA SOŢIE MARIN IOANA DOMNEŞTI 19 01 1955 ZĂRNESCU MARIN

2049 UEM-Z 00010 ZĂRNESCU NICOLAE FIU MARIN MARIOARA BUCUREŞTI 05 08 1979 ZĂRNESCU MARIN

2050 UEM-Z 00016 ZDÎRCU ANA SOŢIE IOSIV ELISABETA SLIMNIC 05 03 1936 ZDÎRCU IOAN

2051 UEM-Z 00015 ZDÎRCU MARIUS-ADRIAN FIU IOAN ANA SIBIU 11 08 1968 ZDÎRCU IOAN

2052 UEM-Z 00017 ZDÎRCU SORIN-IOAN FIU IOAN ANA SIBIU 08 05 1967 ZDÎRCU IOAN

2053 UEM-B 00229 ZECHIU EUGENIA ALINA FIICĂ NICOLAE MARIA MEDGIDIA 04 08 1973 BUDEŞ NICOLAE

2054 UEM-Z 00015 ZENG ANA-ADELA SOŢIE ALEXANDRU ANA AIUD 02 10 1928 ZENG OCTAVIAN

2055 UEM-Z 00023 ZENG OCTAVIAN FIU OCTAVIAN ANA ADELA AIUD 18 03 1947 ZENG OCTAVIAN

2056 UEM-Z 00024 ZENG VICTOR FIU OCTAVIAN ANA ADELA CONSTANŢA 06 07 1953 ZENG OCTAVIAN

2057 UEM-Z 00025 ZENG WISTON LADISLAU FIU OCTAVIAN ANA ADELA AIUD 29 01 1965 ZENG OCTAVIAN

2058 UEM-Z 00013 ZIMBRU GHEORGHE TATĂ IOAN EUDOCHIA TURŢ 29 01 1934 ZIMBRU GRIGORE

2059 UEM-Z 00014 ZIMBRU MARIA MAMĂ VASILE ANA GHERŢA- MICĂ 29 07 1936 ZIMBRU GRIGORE

Mai citeşte:
Situaţia preschimbării certificatelor de revoluţionar, raportată de Fesan
Sinteza activităţii CPRD în 2009
Raportul de activitate al CPRD pentru perioada ianuarie-iunie 2010
Lista revoluţionarilor, publicată în Monitorul Oficial

 

9 Responses to “Lista urmaşilor de eroi-martiri ai revoluţiei din Monitorul Oficial”

  1. Lector II Says:

    @ Marius Mioc

    N-ar fi rau sa postati si alte liste. Cine stie ce surprize pot sa apara!

  2. monoranu ana Says:

    stimate marius mioc, persoana de la nr.1254 din lista cu urmasii nu este urmasul lui monoranu ioan.

  3. Cory Says:

    Salut!

    Bunica mea ntrebuia sa fie si ea in lista , fiind mama lui Ciobanu Emanoil. Stiti cumva un numar de telefon unde as putea sa ma interez despre ce acte trebuie depuse?

    Va multumesc.

  4. Iulian Nastasache Says:

    @Cory: incercati la 0723.573.153, dl. Cornel Anton; cred ca ar putea sa va indrume.

  5. […] reţinuţilor în revoluţie – Lista celor “răniţi şi reţinuţi” în revoluţie – Lista urmaşilor de eroi martiri ai revoluţiei – Lista participanţilor la revoluţie   Comentarii […]

  6. gigel Says:

    sunt nepoata decedatului percu ion revolutionaru mama mea bolnava pe caz de boala gradul 2 i-sa taiat pensia de urmas baloiu silvia ce se poate face?mai are vreun drept?

  7. vlad Says:

    Cred in proportie de 99% ca tinarul Bugyi Robert Paul a fost impuscat in camionul cu care ne-au adus de la Lipova si care stationa pe straduta dintre Primarie si Liceul Sanitar (pe vremea aia).De ce spun asta,pentru ca in dimineata de 24 sau 25 colegii mei au scos din camion pe foaie de cort cadavrul unui tinar,cu multiple impuscaturi i-au gasit buletinul „il cheama Bugui sau ceva in genul asta si are virsta noastra’ mi-a povestit un coleg.Dumnezeu sa-I ierte

  8. mariana Says:

    iclodean paris adrian cu certificatul nr 5 unde este?


Lasă un răspuns la mariana Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.