Căinţă şi sfidare – Nomenclatura comunistă în puşcărie. Nicu Ceauşescu, şeful arestaţilor. Ion Dincă îşi exprimă profunde regrete

Ziarul „Adevărul” din 19 ianuarie 1990 publica un dialog dintre ziaristul Sergiu Andon şi procurorul general al României Gheorghe Robu despre comportamentul în puşcărie a membrilor C.P.Ex. şi al copiilor familiei Ceauşescu. „Respectînd cerinţele de secret inerente urmăririi penale, ne-am interesat totuşi de comportamentul celor vinovaţi în noua lor calitate – de arestaţi – ştiut fiind că adevărata fire a persoanelor se dezvăluie cel mai bine în situaţii limită”, scrie ziarul.

Iată cîteva afirmaţii făcute de Gheorghe Robu:
– Majoritatea arestaţilor „cooperează cu ancheta, în sensul că au o atitudine destul de sinceră. Ca element comun este de remarcat că majoritatea cer să fie aduse lîngă ei, deci arestate şi anchetate, şi alte persoane”.
– Zoie Ceauşescu n-a făcut propriu zis o grevă a foamei, „dar în primele zile a făcut o serie de mofturi legat de confortul regimului de arestat şi, în numele acelor pretenţii, nu a acceptat decît să bea cafea şi să fumeze. (…) Întrucît i s-a spus răspicat că trăieşte exact în acele condiţii în care a fost ţinut poporul român (subliniez: poporul român, şi nu în condiţiile locurilor de detenţie ale dictatorului), a adoptat o comportare rezonabilă”.
– Nicu Ceauşescu „face pe dezinvoltul. S-a autointitulat şeful arestaţilor. (…) E doar o atitudine de, scuzaţi cuvîntul, şmecheraş. Se pare că e un rol care îi place şi care îi convine de minune”. Ceilalţi arestaţi îi recunosc autoritatea. „Consider că este un reflex prelungit al slugărniciei de odinioară”.
– O delegaţie de la Institutul de Fizică Atomică a informat că Valentin Ceauşescu a făcut mult pentru dotarea institutului. „Li s-a explicat că acest aspect, datorat de altfel situaţiei privilegiate de membru al familiei, nu are relevanţă pentru urmărirea penală, iar pentru circumstanţierea inculpatului asemenea probe pot fi înfăţişate în justiţie”.
– „Cea mai semnificativă atitudine de căinţă aparţine lui Ion Dincă. „Plînge şi îşi exprimă tot timpul profunde regrete pentru ceea ce a fost îns tare să facă. (…) Este atît de deprimat încît refuză să se schimbe, să-şi facă toaleta, să aibă grijă de fizicul lui. E cu atît mai ciudat cu cît cei care l-au cunoscut înainte ştiu că era un bărbat foarte atent cu ţinuta lui, chiar cochet. Exclamă continuu: Nici o pedeapsă din lume nu e îndestulătoare pentru ceea ce am făcut”.