Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Din nou despre OUG 58/2010: cît cîştigă şi cît pierde statul septembrie 3, 2010

Filed under: Statul Maximal — mariusmioc @ 8:01 am
Tags: , , , ,

Vezi şi articolul precedent despre OUG 58/2010: Un nou atac al guvernanţilor împotriva libertăţii economice. Petiţie on-line

Cine sînt cei care lucrează ca persoane fizice autorizate (PFA) sau care primesc bani ca drepturi de autor? S-a creat în opinia publică o imagine propagandistică falsă, care asimilează aceste persoane cu un fel de şmecheri care exploatează nişte portiţe legislative ca să plătească mai puţine impozite. Poate uneori s-au folosit PFA şi drepturile de autor ca metodă de optimizare fiscală, dar numai o mică parte dintre cei 450000 de oameni despre care discutăm sînt în această situaţie. E vorba mai ales unii ziarişti angajaţi cu salar minim pe carnetul de muncă, dar care mai încasează nişte bani, mai mult decît salarul, sub formă de drepturi de autor. Aceste cazuri sînt lesne de depistat, fiindcă exact aceeaşi firmă care plăteşte salarul plăteşte persoana respectivă şi sub formă de drepturi de autor, iar creaţiile respectivului ziarist sînt folosite doar de o singură firmă. Dar OUG 58/2010 afectează mult mai multe persoane.

Nu cred că este cazul de blamare prea aspră nici a acestor ziarişti, fiindcă dacă ei contribuie la pensie pentru un salar mic, şi pensia de care vor beneficia va fi mică. Nu se poate spune că statul a fost înşelat cu ceva.

O mare parte din veniturile obţinute ca PFA sau drepturi de autor sînt de fapt sume modeste. Să luăm cazul unui scriitor care a publicat o carte în 2000 de exemplare, care se vînd cu 30 lei bucata, inclusiv TVA. Cartea se vinde integral într-o perioadă de 3 ani, vînzările variind de la o lună la alta. Scriitorul primeşte 5% din încasări, adică 1,5 lei/carte, dar nu dintr-o dată, ci numai pe măsura vînzării. Este o situaţie des întîlnită la producţia de carte, fiindcă nimeni nu ştie dinainte dacă o carte se va vinde sau nu, nici măcar dacă cartea respectivă va izbuti să-şi recupereze costurile tiparului.

Cazul ipotetic expus este unul relativ fericit, o carte care se vinde în 2000 de exemplare este una profitabilă şi un tiraj bunicel pentru piaţa de carte actuală în limba română, dacă lăsăm la o parte cărţile cu public asigurat (prezente în programa şcolară sau impuse prin anumite bibliografii obligatorii). Herta Muller, înainte de a lua premiul Nobel, avea tiraje tot cam de 2000 de exemplare în limba română, şi nici alea nu se vindeau, erau date la reduceri. Abia după ce s-a anunţat că a luat Nobelul a dat lumea buluc să-i cumpere cărţile şi acestea s-au reeditat cu tiraje mai mari.

Totalul cîştigurilor autorului este de 3000 de lei, în situaţia fericită a vînzării integrale a tirajului. Acest cîştig se împarte pe o perioadă de 3 ani, deci scriitorul cîştigă în medie 1000 de lei pe an sau 83,33 lei/lună. Înţelegeţi absurditatea ideii ca pentru fleacul de 83,33 lei/lună autorul respectiv să fie silit să depună lunar 3 declaraţii diferite (pensie, şomaj şi asigurare de sănătate)? Da, va trebui să depună în fiecare lună declaraţia, în ciuda minciunilor ministrului Şeitan (linc), fiindcă nu va încasa constant 83,33 lei. Într-o lună poate va primi 90 de lei, în alta numai 70, după cum s-a vîndut cartea respectivă.

Pentru contribuţie la şomaj scriitorul respectiv va trebui să plătească 0,5%, adică 40 DE BANI lunar, în medie. Dar timpul pierdut ca să întocmească şi să depună declaraţia cît valorează? Numai biletul de tramvai pentru deplasare pînă la sediul Agenţiei de Ocupare a Forţei de Muncă costă mai mult. Dacă locuieşte la sat, mai are de plătit şi bilet de tren sau benzină pentru maşină. Declaraţiile se pot depune şi prin poştă, mai spune Şeitan, dar şi la poştă sînt cozi şi o scrisoare recomandată cu confirmare de primire costă mai mult de 40 de bani. Iar dacă s-a greşit ceva la declaraţie sau s-a uitat într-o lună depunerea vreunei declaraţii, statul îi arde scriitorului o amendă, să-i meargă fulgii. Sau îl trimite la puşcărie, mama lui de evazionist fiscal! (hm, ce idee bună de aplicat la ăia care scriu lucruri deranjante puterii politice)

Oare chiar iese statul în avantaj încasînd lunar în jur de 40 de bani de la omul respectiv pentru ajutor de şomaj? Costurile cu înregistrarea şi procesarea declaraţiei respective şi cu încasarea banilor nu cumva depăşesc acei 40 de bani încasaţi suplimentar? Nu mai vorbesc de ceilalţi contribuabili, care chiar au sume serioase de plătit, şi care trebuie să aştepte la coadă după ăla care are de plătit 40 de bani.

O altă situaţie: se vorbea într-o vreme de profesorii care fac evaziune fiscală nedeclarînd banii încasaţi pe meditaţii. Într-adevăr, majoritatea celor care dau meditaţii nu declară banii încasaţi. Mai sînt şi cîţiva fraieri care au declarat aceşti bani. Pînă acum dădeau declaraţie anuală şi plăteau 16% din cîştig. Exact pe aceşti fraieri îi loveşte OUG 58/2010, că de cei care nu au declarat nimic nu s-a legat nimeni decît prin vorbe.

Să luăm cazul unui profesor cu normă didactică de 18 ore/săptămînă (sau 14 ore, dacă are vechime mai mare), şi care mai face 2-3 ore de meditaţii săptămînal. Omul cîştigă 1500-2000 de lei la locul de muncă, pentru care îşi plăteşte toate asigurările sociale, şi mai cîştigă 300 de lei/lună din meditaţii, la care plătea doar impozitul, nu şi şomajul, sănătatea sau contribuţia la pensie. Acum va plăti şi asigurările sociale pentru banii din meditaţii. Pe lîngă 10 ore/lună pe care le pierde cu meditaţiile va mai pierde aproape tot atîta cu întocmirea şi depunerea celor 3 declaraţii lunare şi cu plata sumelor datorate. Pentru şomaj, de pildă, va trebui să plătească 0,5% = 1,5 lei/lună. Confruntat cu pierderea de timp şi bani la care îl obligă această OUG 58/2010, profesorul respectiv ar putea să renunţe să mai facă parte din tagma fraierilor şi să nu mai declare nici un cîştig. Statul nu va cîştiga suplimentar, ci din contră, va pierde şi acei 16% impozit pe care omul îi plătea pînă atunci.

În situaţie similară cu profesorii meditatori sînt şi meseriaşii cu un loc de muncă stabil, dar care mai fac cîte o lucrare pe la vecini şi cunoscuţi, şi au avut inspiraţia să înregistreze la fisc acest lucru.

În urma protestelor care s-au auzit, guvernanţii anunţă că vor face schimbări în lege: cică depunerea declaraţiilor se va face de plătitorii de venit. Deci, dacă un artist va fi plătit să cînte la o nuntă, iar omul emite chitanţă pe suma încasată, mirii sau socrii sînt cei care vor trebui să declare la şomaj, sănătate şi casa de pensii cu cît l-au plătit? Iar dacă artistul respectiv a cîntat la 7 nunţi în luna respectivă, vor exista 7*3=21 declaraţii de procesat pe numele lui în acea lună? Asta e mai absurd decît varianta iniţială, în care artistul însuşi îşi depunea declaraţiile.

Dar poate guvernanţii vor să ceară doar persoanelor juridice să depună declaraţii cu privire la sumele plătite către PFA şi drepturi de autor. Cei care au „pe bune” activităţi economice independente lucrează total sau parţial şi pentru persoane fizice deci vor avea în continuare obligaţia de a depune declaraţiile. Avantajaţi vor fi tot cei care doar şi-au camuflat venituri de natură salarială sub formă de drepturi de autor sau PFA, şi care sînt plătiţi doar de o persoană juridică.

Obligarea persoanelor juridice de a depune declaraţii pentru veniturile plătite ca drepturi de autor sau către PFA va scoate din competiţia economică mulţi mici întreprinzători independenţi. Persoanele juridice vor căuta să-şi uşureze problemele birocratice şi pur şi simplu nu vor mai apela la PFA pentru problemele lor.

Să zicem că o societate comercială are nevoie de o reparaţie. Se oferă pentru asta un electrician PFA care cere 100 de lei şi o firmă de electricieni SRL care cere 150 de lei. Amîndoi furnizorii lucrează legal, emit factură şi chitanţă pentru lucrarea făcută. Dar, dacă va fi ales PFA-ul, societatea comercială va avea complicaţii în plus, va trebui să raporteze în 3 locuri diferite despre banii pe care i-a plătit acestuia. Sigur, societatea comercială respectivă oricum raportează instituţiilor statului pentru contribuţiile propriilor angajaţi. Are probabil un program pe computer cu baza de date a propriilor angajaţi care calculează acele contribuţii. Dar poate uită să adauge la proprii angajaţi pe PFA-ul care lucrează doar o lună şi se trezeşte apoi cu vreo amendă. Clientul nici nu va şti cît este cîştigul PFA-ului, din banii plătiţi o parte poate reprezenta costul materialelor. Patronul societăţii comerciale respective va putea concluziona că nu merită cei 50 de lei economie pe care i-ar face cu PFA-ul bătaia de cap în plus pe care trebuie să o suporte din punct de vedere fiscal. Posibil, îşi va spune că nici măcar să studieze stufoasa legislaţie legată de PFA nu merită pentru ăia 50 de lei. Se va crea printre firme o mentalitate de tipul „nu ne complicăm să lucrăm cu PFA-uri” şi astfel, micii întreprinzători particulari îşi vor pierde clienţii, chiar dacă calitatea şi preţul serviciilor oferite sînt competitive.

În concluzie, OUG 58/2010 înseamnă birocraţie în plus (contrariul programului de guvernare anunţat de PDL), pentru nişte sume atrase la buget care deseori vor fi derizorii şi nu vor acoperi costurile atragerii lor. Va determina pe mulţi să renunţe la a-şi declara veniturile şi astfel scăderea încasărilor statului, cît şi întărirea simţămîntului deja răspîndit că legea este ceva ce trebuie ocolit, nu acceptat. Va distorsiona climatul economic, descurajînd iniţiativa particulară în stadiul ei de început, ducînd la scoaterea din competiţia economică a multor mici întreprinzători, spre folosul firmelor mai mari (dar asta poate e considerat ceva pozitiv de către guvernanţi; după ce taxa forfetară a determinat închiderea multor IMM-uri am auzit glasuri care au spus că efectul dorit prin introducerea taxei forfetare a fost atins; cred că intrarea în criză a bugetului de şomaj (linc) este unul din aceste efecte).

Pentru a micşora efectele negative ale OUG 58/2010 este necesară modificarea acesteia, în sensul de a se admite depunerea unei singure declaraţii de venituri anuală, la fisc, care să fie preluată automat şi de casele de şomaj, pensie şi sănătate. În cazul unor venituri mici, sub un anumit prag (să zicem: salariul minim pe economie), ar trebui să se accepte şi posibilitatea ca persoana respectivă să fie neasigurată şi să plătească doar impozitul pe venit.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.