„Libertatea nu este niciodată mai departe de dispariţie decît cu o generaţie”, spunea Ronald Reagan, iar politicienii românii au grijă să ne amintească asta.
Am mai scris pe acest blog despre dorinţa exprimată de fostul primministru Adrian Năstase de a se „reglementa democratic” internetul (linc). Ideile lui Adrian Năstase au prozeliţi, chiar şi din tabăra politică vremelnic adversară.
Recent, deputatul Silviu Prigoană (PDL) a depus la parlament un proiect de lege (linc) prin care Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) ar prelua sarcina de a elibera licenţe pentru presa tipărită şi on-line, iar „la cererea persoanei vătămate şi dacă publicaţia nu produce proba verităţii în termen de zece zile de la sesizare, Consiliul poate suspenda licenţa publicaţiei pentru o perioadă de 1, 3 sau şase luni”. Dacă este concludentă sau nu proba verităţii adusă tot CNA-ul va hotărî. Probabil va exista drept de contestare în justiţie a deciziilor CNA, dar procesele durează ani în şir, mai mult decît suspendarea respectivă. O perioadă de cîteva luni în care un ziar e suspendat înseamnă pierderea abonaţilor şi pieţii cucerite, care va fi greu de recîştigat apoi.
Valabilitatea unei licenţe ar fi de 7 ani, condiţiile, criteriile şi procedura pentru acordarea licenţelor urmînd a fi stabilită de CNA. Aşadar, drept deplin pentru CNA de a refuza licenţele pentru persoane neconvenabile care ar vrea să înfiinţeze o publicaţie sau a refuza reînnoirea licenţelor pentru acele publicaţii care se dovedesc incomode.
Eu însumi am înfiinţat odată un ziar – „Revoluţia din Timişoara şi minciunile lui Marius Tucă”, din care am publicat un singur număr – ediţie specială, în 10 martie 2004 (am prezentat ziarul pe acest blog – linc). Dacă ar fi trebuit să cer licenţă ca să scot ziarul ăla, nu l-aş mai fi scos. Costul licenţei ar fi fost probabil mai mare decît costul tiparului iar timpul necesar obţinerii licenţei ar fi făcut ca articolele din „Jurnalul Naţional” la care doream să ripostez prin ziarul meu să devină prea vechi.
„Cine poate fi ziarist? Care sînt drepturile şi îndatoririle ziaristului? Cum se reglementează dreptul la replică? Polemica are nişte reguli, măcar cîte sînt la box? Ce este calomnia? Ce este insulta? Ce e dezinformarea? Care sînt delictele de presă, cum se ierarhizează şi cum se sancţionează? Care sînt civile, care sînt penale?”, sînt întrebări care-l frămîntă pe domnul Prigoană. Scopul declarat al proiectului de lege este limitarea „otrăvii informaţionale” care abundă în presă.
Am luat deseori atitudine, inclusiv pe acest blog, împotriva unor campanii de dezinformare din presa românească. Nu sînt deloc un admirator al stadiului actual la care se află jurnalismul românesc, dar ideea că un organism numit politic, precum CNA, să împartă „licenţe” de funcţionare pentru ziare şi saiturile acestora mă oripilează. Este exact contrariul libertăţii de exprimare pentru care s-a murit în decembrie 1989. Convingerea mea fermă este că dezinformările din presă trebuie combătute folosind tot libertatea de exprimare. Nu am încredere că funcţionarii Statului, angajaţi într-o structură de tip CNA sau „Ministerul Adevărului” (cum îşi închipuia George Orwell), vor ocroti corecta informare a publicului şi nu interesele celor care i-au numit în funcţii.
CNA funcţionează de ani de zile supraveghiind posturile de radio şi televiziune. „Otrava informaţională” din aceste mijloace de comunicare nu mi se pare mai prejos decît cea din presa scrisă. Nu am observat nici un „exemplu pozitiv al CNA” în aceşti ani şi din punctul meu de vedere CNA-ul s-ar putea desfiinţa complet, fără ca să-i simt lipsa.
Persoanele victime ale unor ponegriri în ziare se pot adresa instanţelor de judecată pentru despăgubiri. Şi aceste pretenţii de despăgubiri trebuie să fie limitate la fapte concrete ponegritoare şi nu la judecăţi de valoare. De pildă, „politicianul X a luat şpagă în cazul vînzării flotei” este o afirmaţie concretă pentru care o publicaţie sau un ziarist pot fi traşi la răspundere, dacă nu fac dovada verităţii. Însă „politicianul X e prost” reprezintă o judecată de valoare care nu trebuie să atragă nici un fel de răspundere juridică. Cred în dreptul nestrămutat al cetăţenilor, inclusiv al ziariştilor sau al celor care postează pe internet, de a înjura politicienii. Nu cred că publicul românesc mai este atît de naiv cum era la începutul anilor ’90, ca să se lase convins doar de cine înjură mai tare.
Ideea însăşi de licenţă pentru a desfăşura diferite activităţi este un obstacol în calea liberei concurenţe şi un mod prin care Statul Maximal distorsionează economia (am mai tratat acest subiect – linc). După părerea mea, în numele reducerii birocraţiei şi al promovării liberei concurenţe ar fi necesară o reanalizare a tuturor legilor care impun „licenţe” pentru anume activităţi, doar în situaţii excepţionale aceste licenţe avînd justificare (pot înţelege ideea de licenţă pentru pilot de avion, dar nu pentru transport rutier). În cazul presei, pe lîngă atacul la adresa libertăţii economice, avem şi un atac la adresa libertăţii de exprimare.
Idei de cenzurare a internetului au mai exprimat, în luna august (linc), parlamentăriţele Lia Olguţa Vasilescu (senatoare PSD Dolj), Mihaela Popa (senatoare PD-L Iaşi), Cristina Ancuţa Pocora (deputată PNL Ialomiţa), Alina Gorghiu (deputată PNL Bucureşti), Carmen Moldovan (deputată PSD Buzău), Oana Niculescu-Mizil (deputată PSD Bucureşti, nepoata fostului membru C.P.Ex. Paul Niculescu Mizil, care a aprobat deschiderea focului împotriva manifestanţilor în decembrie 1989) şi fosta deputată Lavinia Şandru (PIN).
Silviu Prigoană (deputat PDL Bucureşti) nu doreşte însă controlarea doar a internetului ci şi a ziarelor tipărite. Iniţiativa sa a mai primit girul următorilor parlamentari: Doru Leşe (deputat PDL Maramureş), Florin Anghel (deputat PDL Prahova), Alin Popoviciu (deputat PDL Timiş), Iustin Cionca-Arghir (deputat PDL Arad), Adrian Niţu (deputat PDL Arad), Corneliu Olar (deputat PDL Alba), Marius Spînu (deputat PDL Iaşi), Brînduşa Novac (deputată PDL Bucureşti), Mate Andras (deputat UDMR Cluj), Tudor Ciuhodaru (deputat independent Iaşi, fost PSD). Fiindcă avem vot uninominal, e bine să ne amintim de aceste nume cînd vor avea loc alegerile.
Blogul lui Marius Mioc 
@ Marius Mioc
Trebuie facuta o distinctie clara intre un drept cetatenesc – sau libertate cetateneasca – si EXERCITAREA acestuia/acesteia.
Dreptul cetatenesc – sau libertatea cetateneasca – este o VALOARE (v. art. 1 alin. (2) al Constitutiei (revizuite)). Aceasta valoare cuprinde atat dreptul de a comunica spre altii informatii, idei, opinii, judecati (de valoare), cat si dreptul de a primi informatii de orice fel.
Folosirea acestei valori cu scopul de a prejudicia, de a pune in pericol pe altul, inclusiv statul, poporul, natiunea, trebuie, in logica lucrurilor, sanctionata. Marea problema cu care ne confruntam – si careia cele mai luminate minti ale planetei nu i-au gasit (inca) o solutie satisfacatoare – este limita pana la care poate sa mearga continutul comunicarii, mai ales cand este vorba despre AUTORITATEA PUBLICA. Caci o campanie de denigrare a unei autoritati publice poate sa aiba, la un moment dat, consecinte extrem de periculoase pentru stat, pentru fiecare cetatean al lui.
Si fiindca, nu-i asa, internetul suporta orice, va voi furniza intr-o postare viitoare cateva exemple de subminare a unei autoritati publice – mai mult chiar, a unui organ reprezentativ al poporului -, preluate din ziarul „Tricolorul”.
@ Marius Mioc
Iata ce se afirma in ziarul sus-citat, intre altele, despre Presedintele Romaniei:
1) „Sifiliticul national” (nr. 1959/08.09.2010, p. 2)
2) „ultimul betivan” (idem, p. 1)
3) „limbist” (idem, p. 1)
4) „sifiliticul adus de americani la Putere, prin frauda, in 2004” (nr. 1953/01.09.2010, p. 1-2)
5) „Muribundul Natiunii” (idem, p. 2)
6) „Mafiotul nr. 1, Piratul Basescu” ( editia din 16.12.2009)
7) „manglitorul de la Cotroceni” (editia din 21.12.2009)
8) „Pilangiul National” (idem)
9) „La un presedinte betiv, un premier betiv” (editia din 08.04.2010)
Urmeaza.
Exemplele date de dv. sînt o dovadă de jurnalism de proastă calitate, dar nu consider că ar constitui o primejdie pentru ordinea de drept. Acest tip de jurnalism nu are influenţă aşa de mare în opinia publică, insultele neargumentate conving numai pe cei deja convinşi dinainte. Îngrădirea libertăţii de expresie ar avea urmări mai grave. Cetăţenii trebuie să aibe dreptul să comenteze critic acţiunile guvernanţilor, inclusiv ale preşedintelui. Vedeţi şi situaţia din SUA unde după invazia în Irak au existat inclusiv unii care l-au numit pe George W. Bush „criminal”.
@ Marius Mioc
O precizare: Presedintele Romaniei nu poate sta parte intr-un proces, fie ca parat, fie ca inculpat, fie ca reclamant, fie ca martor, apoi fie ca expert etc. Motive sunt mai multe. Intai, Presedintele Romaniei se bucura, potrivit dispozitiilor constitutionale, de imunitate. Cum legiuitorul nu distinge, nici interpretul nu poate distinge, astfel ca immunitatea priveste orice lege – civila, penala. Presedintelui Romaniei nu i se pot aplica decat dispozitiile constitutionale, anume in doua cazuri: 1) pentru incalcarea grava a Constitutiei din motive nelegitime; 2) pentru inalta tradare.
Un al doilea motiv pentru care Presedintelui Romaniei nu i se poate aplica legea este ca acesta ordona punerea in executare a sentintelor (udecatoresti). Daca adjmitem ca i s-ar aplica, Presedintele Romaniei ar fi si parte interesata, si judecator.
Un al treilea motiv este ca Presedintele Romaniei promulga legea. La fel, daca i s-ar aplica legea, ar fi si parte interesata, si judecator.
Si atunci se pune intrebarea: cine il apara pe Presedintele Romaniei?
N.B. Presedintele Romaniei a facut in trecut greseala de a da in judecata diverse persoane pentru calomnie, de a se prezenta in instanta in legatura cu dosarul „Flota”. Sa speram ca nu o va repeta.
În fişa postului de preşedinte trebuie considerate ca intrînd atacurile din presă, inclusiv unele nedrepte şi insultele. Cînd e vorba de calomnie, adică de o faptă concretă şi neadevărată care i s-ar atribui, preşedintele are dreptul de a acţiona în instanţă, ca simplu cetăţean. Cred că preşedintele nu-şi pierde calitatea de cetăţean în perioada mandatului, şi nu ştiu conform cărei legi aţi stabilit că nu poate fi reclamant sau martor într-un proces (reclamant ştiţi şi dv. că a fost). Inculpat nu poate fi, fiindcă are imunitate.
Presedintele Romaniei nu este „simplu cetatean” – aceasta sintagma este nelegitima. Pe perioada cat un cetatean detine mandatul de Presedinte al Romaniei, el este suspendat din exercitiul drepturilor si libertatilor cetatenesti.
Imunitatea nu este numai de ordin penal, ci si civil.
Nu scrie nicaieri in Constitutie si nici nu se deduce pe cale logica asertiunea dvs. relativa la fisa postului. Este o libertate pe care unii dintre noi si-au luat-o in mod nelegitim – sa-l injure, sa-l calomnieze pe Presedintele Romaniei.
A fi martor inseamna a te conforma dispozitiilor legii – Cod procedura penala, Cod procedura civila etc. Presedintelui Romaniei nu i se pot aplica respectivele dispozitii, bucurandu-se de imunitate – de pilda, Presedintele Romaniei poate fi arestat de judecator in sala de sedinta pentru marturie mincinoasa ori pentru orice alta infractiune de sedinta? Ori poate fi evacuat cu forta de jandarm?
Presedintele Romaniei, potrivit dispozitiilor art. 80 din Constitutie, vegheaza inclusiv la buna functionare a instantei de judecata. Poate fi in acelasi timp Presedintele Romaniei si parat si supraveghetor? Sau martor si, deci, la o adica, sub puterea instantei, si supraveghetor al bunei functionari a acesteia?
@ Marius Mioc
A asterne pe hartie un text si a-l transpune apoi in coloanele unei publicatii nu inseamna intotdeauna jurnalism. Cand Presedintelui Romaniei i se aplica eticheta „sifilitic” nu este vorba despre nici un comentariu critic la adresa activitatii d-sale, ci, pur si simplu, o descalificare a acestei institutii. Exemplul dat de dvs. privindu-l pe Presedintele SUA nu este relevant. Dvs. admiteti sa vi se aplice etichete de genul celor enumerate mai sus? Ori, daca detii un mandat de ordin public, o functie publica, automat trebuie sa accepti asemenea etichete?
Dar problema nu este, pana la urma, in curtea acestora – a acestor detinatori -, ci a noastra, a cetatenilor. Caci in conditiile in care Presedintele Romaniei este ORGAN REPREZENTATIV AL POPORULUI, cum suntem noi, cetatenii, priviti de straini, avand un organ reprezentativ al poporului calificat drept „sifilitic”? Si despre ce DEMNITATE putem vorbi noi, cetatenii, cand un organ reprezentativ al poporului caruia ii apartinem este calificat astfel?
Constitutia interzice in mod explicit si expres o serie de fapte privitoare la exercitiul libertatii de exprimare. Daca veti avea curiozitatea sa inventariati celelalte interdictii prevazute de Constitutie veti avea surpriza – uriasa – sa constatati ca ele se refera la situatii care, daca s-ar produce, ar constitui un pericol maxim pentru natiune, pentru popor, pentru stat, pentru fiecare dintre cetatenii sai – de exemplu, interdictia pedepsei cu moartea, interdictia privind existenta asociatilor secrete s.a. Interdictiile constitutionale privitoare la libertatea de exprimare trebuie tratate in acelasi registru – adica situatiile pe care le interzice Constitutia in ceea ce priveste libertatea de exprimare trebuie considerate ca avand acelasi grad de periculozitate ca si celelalte situatii interzise a se produce.
Un pumn aplicat in figura doare; actiunea respectiva este considerata periculoasa nu numaidecat fiindca produce durere, pe care noi, tertii, n-o simtim, ci deoarece lasa, cateodata, urme VIZIBILE- un nas spart, un ochi umflat -, urme care ne produc, la vazul lor, emotie. Urma lasata de o insulta, de o calomnie, de regula nu se vede de ceilalti, dar cam ce s-ar intampla in sufletul dvs. daca, de pilda, o persoana de sex feminin din preajma dvs. – nici nu indraznesc sa spun mama, fiica sau sotia – ar primi calificaticul „girafa muista”, cum este calificata dna. Roberta Alma Anastase de catre „Tricolorul”?
Sa ne inchipuim o intalnire a presedintelui Camerei Deputatilor cu presedintele Parlamentului francez, german, englez etc. etc., presedinte care, la un moment dat, spune: „Si acum sa va povestesc ce s-a intamplat girafei din gradina zoologica a orasului…”. Ce acorduri, ce tratate, ce conventii sa mai semneze dna Roberta Alma Anastase?!
Noua ne este atat de scumpa libertatea de exprimare fiindca este mijlocul fundamental de a arata altora ca existam. Ne dam cu parerea, avem opinii etc. din dorinta irepresibila de a arata altora ca am avea o valoare IN SINE, prin ineditul, prin gradul maxim de valoare a judecatii proprii. In mod paradoxal, valoarea judecatilor unui om se masoara nu prin numarul mare de cuvinte rostite, ci prin esenta exprimata de ele. Nu degeaba se spune „Tacerea e de aur!”.
Exprimarea este, in fond, o ACTIUNE a persoanei. Cum nu orice actiune a mainilor este permisa, tot asa nu orice actiune savarsita cu ajutorul corzilor vocale este permisa. Nu ma mai refer la alte forme de exprimare.
Actiunea de a exprima poate sa produca, in anumite imprejurari, prejudicii infinit mai mari decat o lovitura aplicata in figura. Si, ca sa iau un exemplu, acea afirmatie din 17.12.1989 a dlui Ion Coman „Am dat ordin sa se traga!” a cantarit in condamnarea sa infinit mai mult decat celelalte elemente retinute in sentinta de condamnare a sa. L-a luat gura pe dinainte si … a fost condamnat! Caci la ora aproximativa 18,15 n-avea ce ordin sa dea – in Timisoara se tragea imediat dupa 14,00.
Libertatea de exprimare ne este scumpa fiindca, cel mai adesea, n-avem cum sa corijam unele nedreptati si atunci suntem fericiti ca macar le putem denunta. Dar asta este o capcana.
Desigur, prin exprimare ne aratam cateodata neputinta. Neputinta care poate sa imbrace forma invectivei. Dar ce ne facem cand cuvantul este transformat in arma? O arma mai perfida decat un pistol.
Un mediator oficial trebuie, potrivit legii de domeniu, intre altele, sa se bucure de o buna reputatie si de o sanatate corespunzatoare. Ce fel de mediator in sensul art. 80 din Constitutie mai poate fi Presedintele Romaniei calificat drept „pirat”, „mafiot”, „sifilitic”, „betiv” etc.? Sa ne fereasca Dumnezeu de situatia care va necesita medierea Presedintelui Romaniei intre STAT si SOCIETATE. Stiti cine va pierde? Noi!
Ca o părere personală, în cazul actualului preşedinte, unele din atacurile la care a fost supus mai degrabă i-au adus voturi decît l-au făcut să piardă. Nu trebuie să subestimaţi discernămîntul oamenilor. E adevărat că există un procentaj de persoane fără discernămînt, dar asta e una din hibele democraţiei, vorba lui Churchil, un sistem prost dar altul mai bun nu s-a descoperit.
Înainte de 1989 am avut un sistem în care preşedintele nu era atacat public de nimeni (exceptînd radio „Europa Liberă”), nimeni nu-i leza în public demnitatea, dar asta nu înseamnă că a fost un sistem bun. Eu văd mai multe dezavantaje decît avantaje în îngrădirea libertăţii de exprimare.
În plus, îngrădirile propuse de Prigoană & comp nici nu pot fi eficace. E foarte simplu să scrii în limba română pe un sait din afara României (chiar blogurile wordpress sînt un exemplu), şi acolo legile votate de parlamentul României nu au efect. Chiar ziare se pot tipări în limba română, în afara României, şi atunci nu vor avea nevoie de licenţa CNA. Ce-o să facă statul român? O să facă controale la graniţă pentru confiscarea ziarelor străine, cum era înainte de 1989? Efectul va fi mutarea unor trusturi de presă în afara ţării, cu efect secundar că vor plăti taxe şi impozite altor ţări, nu statului român.
@ Marius Mioc
Din nefericire, marea majoritate a concetatenilor nostri PERSONALIZEAZA puterea publica. Aceasta n-are chip – n-are nas, n-are, nu-i asa, sani. Sau nu trebuie sa aiba.
Puterea publica, EXERCITATA de o serie de concetateni, trebuie sa realizeze in mod egal – sau, cu alti termeni, fara privilegii si fara discriminari -, o serie de VALORI, de ordin public si, respectiv, privat, pe care, mai departe, fiecare dintre noi sa le consume, sa le foloseasca etc. potrivit propriei dorinte.
In aceasta opera de creare a valorilor – si, in plus, de aparare a lor -, AUTORITATILE PUBLICE n-au a face sau a nu face dupa bunul plac, ci potrivit legii, care trebuie sa fie astfel conceputa incat sa vina in intampinarea, teoretic, a nevoilor, dorintelor, intereselor, aspiratiilor, dorintelor etc. oricarui cetatean, fara distinctie.
O autoritate publica – asadar o persoana inzestrata cu o functie de AUTORITATE – nu trebuie sa-mi fie simpatica sau antipatica, ci sa execute bine la timp atributiile care caracterizeaza functia sa. Nu-i nici macar necesar sa-i vedem chipul – si, de pilda, celor care se ocupa de apararea granitelor nici nu le vedem chipul.
Cazul Presedintelui Romaniei este unul cu totul special, caci catre d-sa se canalizeaza cele mai multe dintre aspiratiile noastre.
In mod cu totul si cu totul teoretic, Presedintele Romaniei a fost, in ultimii 20 de ani, anihilat in ceea ce priveste exercitarea mandatului, in mod deliberat sau nu. In sarcina acestuia au fost puse toate tarele, reale sau inventate, ale persoanei-cetatean care a primit mandatul. Apoi, in actul de putere al Presedintelui Romaniei si-a pus amprenta PERSOANA, cu simpatiile si antipatiile ei, cu aspiratiile ei etc. Asa se face ca din executant comun al nostru, al tuturor, Presedintele Romaniei a devenit un fel de monarh. Desigur, la acest ultim capitol campion a fost Nicolae Ceausescu, care a transformat functia intr-o feuda personala.
Dar nefiind – ori netrebuind sa fie – PERSOANA, ci organ reprezentativ al poporului, noi, cetatenii, n-avem cum sa avem – ori nu trebuie sa avem – relatii cu acesta decat in sens ORIGINAR, anume in sensul indeplinirii mandatului, acordat pe baza de INCREDERE. Iar increderea nu i-o poate retrage decat poporul, prin intermediul Parlamentului. O asemenea regula trebuie sa fie axioma. Desigur ca in acest sens putem – si chiar trebuie – sa aratam care dispozitii ale Constitutiei care il priveste nu le executa, respectiv pe care le incalca. Atat si nimic mai mult!
Pe un exemplu, Presedintele Romaniei in exercitiu nu isi indeplineste bine atributia fundamentala de paznic al puterii natiunii, consacrata de art. 80. Faptul este explicabil prin aceea ca Presedintele Romaniei este robul PERSOANEI din care provine – persoana Traian Basescu. Cand, de pilda, se vorbeste despre dosarul „Flota”, acesta n-are nimic in comun cu Presedintele Romaniei, ci eventual cu fostul ministru al Transporturilor dintr-o anumita perioada. Nu exista in Monitorul Oficial publicat nici un decret semnat de Presedintele Romaniei prin care s-a vandut flota.
Ceea ce traim noi nu este democratie, ci PARTITOCRATIE, adica un sistem in care un grup a confiscat statul si il foloseste in interes propriu, iar alte grupuri se chinuie sa-l inlature.
Propunerea legislativa ce face obiectul discutiei noastre este facuta in pripa dintr-un motiv pe care il cunosc, dar despre care voi vorbi mai tarziu. Dar, de principiu, reglementarea de ordin administrativ a presei este necesara, tocmai datorita interdictiilor constitutionale care privesc libertatea de exprimare. De altfel, in mod cu totul si cu totul paradoxal, asemenea reglementari exista in Legea nr. 3/1974, care nu a fost abrogata – ori nu este caduca – cel putin in privinta respectivelor reglementari.
Dupa cum spuneam, cuvantul si, mai larg, mass-media au devenit arme cu care grupurile aspirante sa puna mana pe stat se lupta, Aceasta inseamna ca mass-media si-a pierdut ratiunea de a fi – daca a avut-o vreodata.
Cred că cetăţenii care personalizează puterea politică gîndesc corect. Puterea politică este realmente personalizată. Preşedintele şi alţi reprezentanţi ai puterii publice (prefecţi, primari, miniştri) sînt oameni în carne şi oase. Teoretic ei ar trebui să acţioneze doar în numele interesului public, dar este nerealist să consideri că aşa se întîmplă totdeauna în practică. Fiecare are şi interese personale şi, chiar dacă n-o recunosc public, uneori acţionează conform acestor interese.
Pe de altă parte, nu cred că e o scuză valabilă pentru un preşedinte să spună „nu am putut să-mi îndeplinesc îndatoririle fiindcă a apărut în ziarul „Tricolorul” un articol în care eram numit sifilitic”. Preşedintele trebuie să-şi facă treaba în continuare neglijînd asemenea atacuri. Uman, poate fi neplăcut, dar orice slujbă, inclusiv cea de preşedinte, are nu numai avantaje ci şi dezavantaje.
@ Marius MIoc
Nu faceti, va rog, confuzie intre puterea POLITICA si, respectiv, puterea PUBLICA. Puterea politica apartine – ori trebuie sa apartina – cetatenilor, pe cand puterea, statului, dar in chip ORIGINAR tot cetatenilor.
Actiunea unui titular al unei functii publice de a deturna functia in interes propriu este nelegala.
A personaliza inseamna, pana la urma, a privi catre persoana. Asa se face ca, de regula, noi nu alegem – ori selectam – executanti buni, ci persoane agreabile noua, ceea ce este, de principiu, o eroare.
@ Marius Mioc
Iata un alt text din gama celor publicate de „Tricolorul”, in raport cu care corespondentii blogului urmeaza sa decida singuri sensul libertatii de exprimare, cu rugamintea de primi scuze pentru reproducere (v. „Tricolorul” din 25.02.2010 si 13.07.2010, varianta electronica):
„Hitlerica de la Golden Blitz-kreig
Traian e tra-la-la
si trage la masea!
Ura, draguta mea
Mai da-l in pusca mea!
Un Fuhrer manglitor
Urat si Dictachior.
Udrea, ce fata rea,
Il musca de cosor.
Dar de la accident
Basescu-i impotent.
Nuti, degeaba-i faci
Injectii cu ciment.
Uitati-va la el
Ce mecla de tembel!
Un bisnitar din Port
Care miroase-a mort!
Azi il vedem si nu e
La anul va lua muie.
E blestemat, se stie,
Sa moara-n puscarie.
Ca maine martafoiul
Va giugiuli barzoiul.
Adio, drag matroz –
Mai da-te in sloboz!
Corneliu Vadim Tudor”
@ Marius Mioc
Cititorii statornici blogului si-au format probabil, citind postarile nr. 2 si 6, deja o imagine despre ce inteleg unii dintre noi despre libertatea de exprimare. Pe cale de consecinta va rog sa le stergeti. Multumesc.