Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Tatulici & Tatomir – Povestea Timişorii (8). Catedrală, 17-18 decembrie 1989 noiembrie 5, 2010


Un nou fragment din filmul „Povestea Timişorii” realizat de Mihai Tatulici şi Virgil Tatomir şi difuzat în 1991 la TVR. În acest fragment sînt descrise zilele de 17 şi 18 decembrie 1989 şi împrejurări cînd s-a tras în manifestanţi. La transcrierea înregistrării comentariile mele ulterioare sînt inserate în text cu litere cursive, între paranteze drepte.

Vezi şi primele 7 fragmente prezentate pe acest blog:
15 decembrie 1989
16 decembrie 1989
În jurul lui Tokes
Dezvoltarea mişcării revoluţionare în 16 decembrie 1989
Lupte între manifestanţi şi forţele de ordine
Calea Lipovei şi Girocului, 17 decembrie 1989
Groapa comună din cimitirul eroilor

Transcriere înregistrare:
00:01 Comentariu Virgil Tatomir: Prima şi cea mai redutabilă armă a demonstranţilor a fost cuvîntul. Aici s-a strigat pentru prima dată „libertate!”, „jos tiranul!”, „jos Ceauşescu!”, „jos cizmarul!” şi altele. Cu această armă, participanţii la revoluţia de la Timişoara se vor face cunoscuţi în întreaga ţară şi în străinătate, în ciuda întreruperii legăturilor telefonice. Prin cuvînt, ei vor învinge! Împotriva cuvîntului, regimul a folosit însă arme adevărate. Aici la catedrală, ca şi în multe alte locuri din oraş, au murit oameni nevinovaţi în 17 şi în 18 decembrie.
00:35 Claudiu Iordache: Odată cu căderea întunericului au apărut pentru (neînţelegibil) în faţa operei, şi de acolo a început să se tragă. Se trăgea în direcţia catedralei. Sigur că lumea s-a speriat. Era deja întuneric, centrul oraşului era plin de fum, de… Fuseseră sparte vitrine nu numai în centru şi pe străzile adiacente, şi pe bulevardul Republicii şi aşa mai departe. Salvele astea erau, de data aceasta, ale unor arme automate. Au fost împuşcaţi oameni. Deasemenea am asistat la un incident legat de faptul că o maşină nu vrea să oprească pentru a lua un rănit să-l ducă de acolo. Cîţiva manifestanţi s-au aruncat în faţa acestei maşini să oprească iar ea a deviat în extremis. În sfîrşit. Lucrurile au fost tot mai complicate şi toată noaptea zilei de 17 s-a tras la Timişoara. În această noapte, noi ne-am retras încet-încet prin bulevardul Republicii, pe strada Paris. Nu puteam să ieşim pe strada Paris pentru că în centrul intersecţiei Paris şi, cu bulevardul Republicii era un individ, într-o poziţie foarte americănească, ţinea o armă la şold şi trăgea în oricine apărea.
01:48 Constantin Duma: În jurul orei 18, prezent fiind pe treptele catedralei am văzut în mulţime foc de armă executat în sus, ca foc de avertisment. Era tras de vreo 20 de oameni, îmbrăcaţi în costum cachi, care s-au desfăşurat în lanţ de trăgători în faţa catedralei. După această rafală a urmat un moment de acalmie totală. Respectiv grupul de oameni prezent s-a oprit din orice manifestaţie. După care, oamenii înţelegînd că nu se trage asupra lor au început şi-au strigat mai tare. După 10-20 de secunde a urmat o rafală foarte puternică, în care noi am crezut la fel, că este foc de avertisment. Dar imediat mulţimea prezentă în dreapta mea a început să strige: „se trage”, că sînt oameni împuşcaţi. Am văzut oameni căzînd şi lumea a început să fugă. Era greu de fugit într-o mulţime care, care a fost cuprinsă de panică dintr-o dată, şi am fugit spre Parcul Central. În zidul care mergea, care era în faţă la intrarea în parc, din marmură, se vedeau cum ricoşează gloanţele. La fel ricoşau gloanţele în şosea. Lumea, înspăimîntată, s-a împrăştiat în toate părţile. Am văzut femeie căzînd lîngă mine. A fost ajutată de doi oameni. Şi s-a tras mult. Noi ne-am refugiat în parc şi apoi spre casă, timp în care s-a tras într-una.
03:39 Viorica Gavrilă: Am trecut prin spatele acestor, acestor indivizi care, nu ştiu cum să le spun altfel, cu arma la gît, şi auzeam cum spun: „uite, ce dracu’ vor ăia? Ce? Ce au atîta de strigat? Las’ că-i aranjăm noi! Uită-te la ăla! Uită-te la aia!”. Pe scările catedralei era foarte multă lume. Cu lumînări în mîini şi nu ziceau nimic. Atuncea am trecut prin spatele lor şi în faţa parcului central, la intrare, era un grup mare de tineri. Majoritatea băieţi, bărbaţi. Şi vedeam că se circulă către catedrală şi atunci am intrat şi eu. Şi pînă am cumpărat lumînare, cu intenţia precisă ca să merg pe scările catedralei, am cumpărat o lumînare mare şi un calendar. Şi în clipa cînd eu am vrut să ies afară spre, ăsta, spre scări, am văzut uşile catedralei închise. Din cele 3 uşi, numai uşa din mijloc avea jumate de uşă, un canat, deschis. Nu ştiu de ce, încă nu pot să-mi dau seama. Deci am vrut să deschid şi uşa din stînga. Am încercat, dar era mare, masivă, a fost imposibil. Un domn mai în vîrstă vrea să deschidă şi cealaltă jumătate. Nu am reuşit, nici eu, nici dînsul, şi atuncea am, am încercat ca să ies afară. În clipa aceea, cred că era 5, 5 fără un minut, dar se striga pe scări. Atunci a început să se tragă. A fost cumplit. Lumea a încercat prin, prin deschizătura aia îngustă să intre pe, pe, în biserică…
05:37 Virgil Tatomir: Aţi observat din ce direcţie s-a deschis focul?
05:39 Viorica Gavrilă: Da, din faţa catedralei.
05:41 Virgil Tatomir: Din partea grupului de militari sau din partea grupului de civili înarmaţi?
05:45 Viorica Gavrilă: În faţa civililor înarmaţi. De ce spun asta? Pentru că deasupra capului meu zburau gloanţe. Auzeam cum pleznesc deasupra capului. Şi lumea, şi-n patru labe, şi cum, cum au putut, cum au avut, eu ştiu… A fost cumplit. Şi aşa dezorientată am fost, şi la un moment dat am văzut că pică ceva în faţa mea. Şi cei care, care au intrat deja, l-au tras pe acest Leia Sorin, care am aflat mult mai tîrziu cine este, spre mijloc. Şi l-au pus jos. Şi-n clipa cînd l-au pus jos a început să curgă sînge din, din cap. De undeva de după urechea dreaptă. Şi aşa o baltă mare, imensă, de sînge. Dar pînă atuncea n-a curs nici o picătură de sînge. Nu, nu ştiu. Faţa era curată, nu, nu era împuşcat pe faţă. Un băiat tînăr, brunet, drăguţ.
07:08 Comentariu Virgil Tatomir: Să revedem mai clar ce s-a întîmplat în 17 şi 18 decembrie la catedrală. În 17, pe treptele acestui sfînt lăcaş, au fost secerate de gloanţe 4 persoane. În 18 decembrie au fost răpuse 3, între care şi tînărul Sorin Leia. Pe lîngă victime, numeroşi răniţi.
07:31 Filmare din 18 (?) decembrie 1989 cu treptele catedralei: Mulţime scandînd „noi sîntem poporul!”, apoi „armata e cu noi!”
07:32 Comentariu Virgil Tatomir (suprapus peste filmarea şi scandările din timpul revoluţiei): În puritatea credinţei lor în Dumnezeu şi dreptate, toţi erau tineri, frumoşi, curajoşi. Aici s-a întîmplat însă ireversibilul. Preţul sîngelui a fost confirmarea supremă a faptului că nu mai era loc pentru compromis, că nu mai era drum de întoarcere. Ceauşescu este condamnat aici pentru totdeauna. Ceauşescu a murit de fapt la Timişoara. Şi el, şi sistemul.
08:22 Cîntec bisericesc
08:36 Comentariu Virgil Tatomir: Ceasul de la catedrală arată ora 17 şi 35 de minute în ziua de duminică 17 decembrie 1989. Dictatorul dăduse ordin să se tragă la ora 17. În Timişoara s-a deschis focul însă mai devreme, potrivit martorilor, încă din jurul orei 16. S-a tras din exces de zel. Nici o lege, nici un regulament militar, nu pot absolvi de răspundere o asemenea fărădelege. Cel puţin, în faţa lui Dumnezeu.

(va urma)

Mai citeşte, despre evenimentele de la Catedrală din 18 decembrie 1989 şi despre Sorin Leia, împuşcat în acel loc:
Popa ne-a zis: „dă-l încolo că nu-i mai trebuie nimic”

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.