Comentarii ale mele mai vechi despre Adrian Păunescu

În articolul „Adrian Păunescu, un om cu mari defecte şi mari calităţi” (linc) am exprimat părerile mele despre Adrian Păunescu şi am reprodus şi un articol din cartea „Libertatea şi politrucii” care cred că sintetizează cel mai bine diferenţele de concepţie politică dintre mine şi poet. Din aceeaşi carte – „Libertatea şi politrucii” – reproduc acum alte articole în care m-am referit la Adrian Păunescu. Precizez că am colaborat cu Păunescu (pe lîngă emisiunea TV despre revoluţie deja prezentată pe acest blog) şi cu două articole la revista sa „Flacăra lui Adrian Păunescu”, articole deasemeni reproduse în cartea „Libertatea şi politrucii” şi pe care le voi publica mai tîrziu şi pe acest blog.

Adrian Păunescu luptă împotriva greşelilor trecutului

În Senat, Adrian Păunescu a ţinut să-şi exprime mirarea faţă de lipsa de remuşcări pe care o arată Petre Roman faţă de felul în care a condus ţara în perioada 1989-1991.

Domnul Păunescu are desigur temeiuri serioase să critice guvernarea lui Petre Roman. Ne amintim însă că această guvernare a fost violent contestată în 1990 (mitingurile din Piaţa Universităţii). Or, la vremea aceea, nici Adrian Păunescu, nici majoritatea colegilor săi de partid, nu-l contestau pe Petre Roman.

Îl înţelegem pe domnul Păunescu. E mai uşor să-l conteşti pe Roman acum, cînd este un simplu senator, aflat în dizgraţia propriului său partid, decît atunci cînd acesta era prim ministru. Iar după peste un deceniu de la guvernarea Roman, s-ar putea ca în opinia publică (uitucă de felul ei) să se formeze părerea că principalul dezvăluitor al erorilor guvernării Roman este Păunescu.

Nu m-aş mira ca, peste vreo 10 ani, Adrian Păunescu să dezvăluie cu curaj greşelile guvernării Năstase.

(„VIP în Banat – Eurocopita” 16-28 februarie 2003)

Alt articol:

Adrian Păunescu şi Sergiu Nicolaescu sînt supăraţi

Aşa reiese din emisiunea lui Adrian Păunescu de la ProTV din noaptea de 18/19 februarie 2002. Motivul supărării e simplu: Justiţia română a ignorat comenzile politice ale PSD-ului şi şi-a permis să condamne pe militarii vinovaţi de măcelul din Calea Lipovei – Timişoara, în decembrie 1989 (e vorba de generalul Rotariu, col. Păun şi maior Gheorghe). Preşedinţia a cerut deja Parchetului General promovarea unui recurs în anulare în acest caz („Jurnalul Naţional” 13 februarie 2002).

Ştiam că pentru PSD cei mînjiţi cu sînge românesc în decembrie 1989 sînt mari patrioţi. Sergiu Nicolaescu a făcut chiar o comisie senatorială prin care să justifice din punct de vedere propagandistic încetarea urmăririi penale în cazurile legate de decembrie 1989.

Trafic de influenţă şi presiuni asupra Justiţiei pe faţă se poate numi ceea ce se face în emisiunea lui Păunescu. De cele mai multe ori poetul habar n-are de dovezile care sînt la dosar, dar îl convoacă în emisiune pe procurorul general şi îi cere să intervină pentru schimbarea unor hotărîri judecătoreşti.

Motivarea instanţelor inferioare care i-au achitat pe acuzaţii din cazul Calea Lipovei a fost că aceştia au executat nişte ordine militare. Curtea Supremă a ţinut însă seama de principiile enunţate în perioada ceauşistă, referitoare la disciplina militară: „Un ordin vădit ilegal nu este propriu-zis un ordin, iar neexecutarea sa nu reprezintă o insubordonare; din contră, executarea ordinului vădit ilegal atrage răspunderea subordonatului, alături de şeful care a emis un asemenea ordin” (Vintilă Dongoroz şi colaboratorii – „Explicaţii teoretice ale Codului Penal Român”, vol. IV, Partea Specială, Editura Academiei Republicii Socialiste România, Bucureşti 1972).

(„VIP în Banat – Eurocopita” din martie 2002)

Notă: 1. Apropo de faptul că Sergiu Nicolaescu a făcut o comisie senatorială prin care să justifice din punct de vedere propagandistic încetarea urmăririi penale în cazurile legate de decembrie 1989, reproduc un fragment din audierea preşedintelui Iliescu de către comisia senatorială „Decembrie 1989” (iniţiată de Nicolaescu), în data de 16 decembrie 1994. Fragmentul a fost consemnat în cartea lui Ion Iliescu „Revoluţia trăită”, Editura Redacţiei publicaţiilor pentru străinătate, februarie 1995 (pagina 88):

Sergiu Nicolaescu: Domnule Preşedinte, am şi eu o propunere, o lansez şi vă las şi pe Dumneavoastră şi pe colegii mei să gîndească. Eu cred că o soluţie care ar putea duce la un deznodămînt mai rapid asupra adevărurilor din timpul Revoluţiei ar fi o amnistie privind toate faptele care privesc şi sînt legate direct de Revoluţie. Atunci ar da curaj oamenilor să vorbească. Gîndiţi-vă la acest lucru.

Ion Iliescu: Nu trebuie să mă gîndesc la acest lucru. Asta este o decizie politică. Conform Constituţiei, ea revine Parlamentului. Preşedintele are atribuţiuni limitate la graţieri individuale. Amnistia este o decizie nu numai juridică, ci şi politică, care, prin Constituţie, revine Parlamentului. N-am nimic împotriva unei dezbateri pe această temă”.

2. Ulterior acestui articol, preşedintele Iliescu a dat un decret de graţiere a celor 3 ofiţeri condamnaţi pentru crimele din Calea Lipovei.

Vezi şi:
Adrian Păunescu, un om cu mari defecte şi mari calităţi
Adrian Păunescu către Ceauşescu, după interzicerea cenaclului Flacăra: „Să trăiţi, Măria Voastră!”

Un gând despre „Comentarii ale mele mai vechi despre Adrian Păunescu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.