Am făgăduit cititorilor blogului că voi prezenta aici colaborarea mea cu „Flacăra lui Adrian Păunescu”. Prezint acum primul meu articol din această revistă, pe care l-am publicat apoi şi în cartea mea „Libertatea şi politrucii”. Articolul a fost publicat de revistă însoţit de o notă a redacţiei. În „Libertatea şi politrucii” am adăugat şi o notă explicativă, pe care deasemeni o reproduc. Adăugirile mele de acum sînt cu litere cursive, între paranteze drepte.
În numărul din 15 noiembrie 2001 aţi publicat articolul „Am fost condamnat politic” semnat de Ion Coman, persoană a cărei vinovăţie în crimele petrecute în decembrie 1989 la Timişoara a fost dovedită în faţa Curţii Supreme de Justiţie.
Vă mărturisesc impresia proastă pe care mi-o face pledoaria pro-domo pe care o face Ion Coman. Nici acum el nu se căieşte pentru faptele sale, care au dus la pierderea atîtor vieţi omeneşti.
Minciuna, de preferinţă sfruntată, este principalul mijloc cu care Ion Coman încearcă să convingă cititorii de nevinovăţia sa.
Ion Coman însuşi i-a declarat telefonic lui Ceauşescu „am ordonat să se tragă foc!” [vezi o emisiune TV în care Coman recunoaşte acest lucru – linc], iar înregistrarea acestei discuţii există încă.
O altă minciună a lui Ion Coman este că în 17 decembrie 1989 ora 13,30 s-ar fi instituit starea de necesitate în municipiul Timişoara. În Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România nu a fost publicat în 17 decembrie 1989 nici un decret de instituire a stării de necesitate. Ceauşescu chiar a plecat în Iran în 18 decembrie, ca să pretindă în faţa lumii întregi că nimic deosebit nu s-a întîmplat la Timişoara.
Mai spune Ion Coman: „s-a demonstrat prezenţa a zeci de mii de străini în municipiul Timişoara şi în toată ţara”. Ceea ce Sentinţa nr. 6 din 9 decembrie 1991 a Curţii Supreme de Justiţie (Sentinţa prin care a fost condamnat Ion Coman) la pag. 191 numea „presă mercenară” a susţinut că la Timişoara a existat o invazie de turişti străini, însă dovezile de la dosarul procesului arată limpede că aşa ceva nu a existat [am mai prezentat pe acest blog statistica turiştilor străini din Timişoara în decembrie 1989 – linc]. Amintesc că, deşi la Timişoara au fost arestaţi în timpul revoluţiei aproape 1000 de persoane, printre ele nu s-a găsit nici un cetăţean străin. Deasemeni, nu s-au găsit cetăţeni străini printre morţii revoluţiei din Timişoara, iar statisticile străinilor cazaţi la hotelurile timişorene (vezi „Renaşterea Bănăţeană” din 21 iunie 1991) arată chiar o scădere a numărului de străini din Timişoara în decembrie 1989 faţă de noiembrie 1989.
Îmi exprim nădejdea că veţi publica şi rîndurile mele, precum le-aţi publicat pe cele ale lui Ion Coman.(„Flacăra lui Adrian Păunescu” nr. 12 din 22 noiembrie 2001)
Nota redacţiei: Publicăm acest „drept la replică” în care dl. M. Mioc răspunde unor acuzaţii care nu i s-au adus. E ciudat pentru un om tînăr şi democrat că nu crede necesar şi moral să asculte şi punctul de vedere al celui învinuit şi condamnat. Şi dacă dl. Coman are dreptate, dle Mioc?
Nota mea: Ion Coman a fost comandantul represiunii de la Timişoara. În „Flacăra lui Adrian Păunescu”, pe parcursul mai multor numere, şi-a susţinut nevinovăţia.
Blogul lui Marius Mioc 
Bine ti-am zis eu din greseala : Marius Miop !
Pai tu nu vezi ca te faci de ras ?
Un „drept la replica”nu poate fi considerat articol publicat in acea revista !
Iar in privinta strainilor pot depune oricand marturie ca au fost , mai ales rusi, cateva „lazi: pline care si-au facut treaba pe acolo spunand ca trec in Iugoslavia !
In rest, nu ma bag in judecarea lui Ion Coman. Ar fi trebuit sa aiba cine s-o faca !
Cum sper sa se intample si in cazurile care se vor mai ivi n curand , tot de grad 0 !
Păi ăsta n-a fost drept la replică, că Ion Coman nu scrisese nimic despre mine. Numai tăntălăii din redacţia „Flacăra lui Adrian Păunescu” l-au botezat drept la replică, dar apoi tot ei remarcă faptul că nu mi se adusese nici o acuzaţie.
Eu doar propusesem revistei ca, dacă tot a iniţiat o dezbatere despre revoluţia din 1989, să respecte principiul „audiatur et altera pars”, adică pe lîngă criminalii comunişti să asculte şi punctul de vedere al unuia ca mine, care a luptat pentru răsturnarea regimului Ceauşescu. Ideea aceasta de „audiatur et altera pars” era ceva complet nou pentru presa bucureşteană, de aceea demersul meu e calificat drept „ciudat”. De altfel, şi în prezent majoritatea demersurilor jurnalistice bucureştene legate de revoluţia din 1989 se fac doar pe baza declaraţiilor criminalilor comunişti şi au scopul precis de a-i dezvinovăţi pe aceştia de faptele lor. Teoria agenturilor străine are scopul ascunderii adevăraţilor criminali din 1989, care sînt români.
Faptul ca ”jurnalistii” scriu la comanda (precum ”lautarii”), denaturand adevarurile simple ale Revolutiei, nu trebuie sa mai mire pe nimeni. In fond daca ne uitam cine e in fruntea celor mai importante trusturi de presa, intelegem foarte usor de ce calaii comunisti sunt ”spalati” in public de altii de teapa lor:
D. Voiculescu (securist de grad inalt in comertul exterior): http://www.hotnews.ro/stiri-politic-6877982-dan-voiculescu-colaborat-securitatea-este-verdictul-curtii-apel-bucuresti.htm
S.O. Vantu (detinut de drept comun, turnator si gainar ordinar pe vremea lui Ceausescu): http://www.hotnews.ro/stiri-esential-7566833-trecutul-ascuns-lui-sorin-ovidiu-vntu-povestea-informatorului-nus.htm
G.C. Paunescu (la fel ca si Voiculescu, securist in comertul exterior) : http://www.turnucustiri.ro/stiri-din-tara/542-de-la-rechinii-bancorex-la-noii-miliardari-ai-romaniei
R. Culcer, care are o mare ”pata alba” in perioada ’79-’85: http://civicmedia.ro/acm/index.php?option=com_content&task=view&id=193&Itemid=78
D. Patriciu, cu stranse relatii cu baietii veseli : http://www.presa-zilei.ro/stire/4293/securitate-patriciu.html
Continuam?