Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Tatulici & Tatomir – Povestea Timişorii (9). Recapitulare prima parte noiembrie 12, 2010


Un nou fragment din filmul „Povestea Timişorii” realizat de Mihai Tatulici şi Virgil Tatomir şi difuzat în 1991 la TVR. Filmul a fost prezentat în 2 părţi, aici este începutul celei de-a 2-a părţi în care se face o recapitulare a celor prezentate pînă atunci. Sînt prezentate deasemeni imagini filmate în timpul revoluţiei de Victor Popa, în zona catedralei.

Vezi şi primele 8 fragmente prezentate pe acest blog:
15 decembrie 1989
16 decembrie 1989
În jurul lui Tokes
Dezvoltarea mişcării revoluţionare în 16 decembrie 1989
Lupte între manifestanţi şi forţele de ordine
Calea Lipovei şi Girocului, 17 decembrie 1989
Groapa comună din cimitirul eroilor
Catedrală, 17-18 decembrie 1989

Transcriere înregistrare:
00:22 Comentariu Mihai Tatulici: Timişoara. De la Dumnezeu spre viaţa noastră de fiecare zi a coborît, pe aceste trepte, în decembrie ’89, gîndul cel bun. Cel care avea să ne scape de frică. Dacă n-aţi obosit încă, după 2 ani, dacă mai credeţi în adevăr, oricît de greu s-ar obţine el, vă invităm să ascultaţi în continuare povestea Timişoarei. Vă reamintim pe scurt conţinutul primei părţi: În 15 decembrie 1989 o parte din enoriaşii bisericii reformate din Timişoara se solidarizează public cu atitudinea pastorului Laszlo Tokes, protestînd împotriva hotărîrii de evacuare a acestuia, aflat în conflict cu capii bisericii sale. Protestul ia amploare, la Piaţa Maria peste 1000 de cetăţeni ai Timişoarei transformă un conflict cu aparenţe minore într-o manifestare de protest împotriva dictaturii Ceauşescu. Au loc primele ciocniri între manifestanţi şi forţele de ordine. În 16 decembrie 1989 devine evident că nu mai este vorba despre un incident minor. În ciuda promisiunii autorităţilor partidului comunist că pastorul nu va mai fi evacuat, populaţia Timişoarei continuă revolta. Strigătul „libertate pentru pastor” devine „libertate pentru popor”. Încep adevăratele lupte de stradă. Se sparg magazine, se devastează, se dă foc. Pastorul Tokes este evacuat cu forţa de miliţie şi securitate. Pretextul revoltei dispare odată cu el. Precizăm, pentru toţi cei care ne-a asaltat cu reproşuri, că noi prezentăm doar acţiunile publice ale pastorului Tokes pînă în 18 decembrie ’89 şi nu activitatea şi atitudinile sale ulterioare.
02:19 Comentariu Virgil Tatomir: Zilele de 17 şi 18 decembrie au fost cele mai însîngerate, au fost intervalul încercării brutale a regimului de a înnăbuşi mişcarea revoluţionară prin orice mijloace. După ce, n prima parte a zilei de duminică 17 decembrie a fost devastată judeţeana de artid, după ce armata a încercat să producă intimidare prin trimiterea fanfarei militare prin oraş, după ce s-au iscat altercaţii şi ciocniri directe între manifestanţi şi forţele de ordine, în cîteva puncte ale Timişoarei s-a deschis focul împotriva populaţiei. Ceauşescu dăduse ordin să se tragă cu muniţie de război. Aceste imagini din faţa catedralei, puţinele secvenţe care au ajuns la noi, vor rămîne o cronică vizuală de neuitat. După înregistrarea primelor victime, în Piaţa Libertăţii şi în alte zone, aici au murit oameni nevinovaţi în după-amiezile zilelor de 17 şi 18 decembrie. Aici, sub ochii lui Dumnezeu. Inspiraţia cameramanului amator Victor Popa de a reţine pentru istorie aceste secvenţe rămîne un fapt extraordinar. Din păcate, numeroase alte imagini, filme fotografice sau cinematografice, casete video, au dispărut ori n-au văzut lumina publicării pentru că oamenii, anumiţi oameni, încă se mai tem.

(va urma)

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.