Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Tatulici & Tatomir – Povestea Timişorii (11). Amintiri din arest noiembrie 23, 2010


Un nou fragment din filmul „Povestea Timişorii” realizat de Mihai Tatulici şi Virgil Tatomir şi difuzat în 1991 la TVR. „Amintiri din arest” am botezat acest fragment, fiindcă apar aici declaraţii ale unor persoane care au fost arestate în revoluţie: Marius Mioc, Costel Balint, Arpad Gazda, Vasile Farcău. Comentariile mele ulterioare sînt inserate cu litere cursive, între paranteze drepte.

Vezi şi primele 10 fragmente prezentate pe acest blog:
15 decembrie 1989
16 decembrie 1989
În jurul lui Tokes
Dezvoltarea mişcării revoluţionare în 16 decembrie 1989
Lupte între manifestanţi şi forţele de ordine
Calea Lipovei şi Girocului, 17 decembrie 1989
Groapa comună din cimitirul eroilor
Catedrală, 17-18 decembrie 1989
Recapitulare prima parte
Guşă şi Stănculescu la proces

Transcriere înregistrare:
00:00 Comentariu Virgil Tatomir: Centrul Timişoarei arată ca un cîmp de luptă. Sub pretextul agenturilor infiltrate, al huliganismului şi fascismului, începe vînătoarea. Arestări, bătăi, încarcerări ilegale. Totul sub pretextul apărării ordinii publice. De aici a început meciul vinovăţiilor. Meciul Steaua – Dinamo [în comunism, echipa Steaua aparţinea de M.Ap.N. iar echipa Dinamo aparţinea de Ministerul de Interne], şi el continuă şi astăzi.
00:28 Marius Mioc: Am fost dus la miliţia judeţeană. Pe urmă, de la miliţia judeţeană, a 2-a zi dimineaţa am fost dus la penitenciar. Din penitenciar în, marţi 19 decembrie, din nou am fost dus la miliţia judeţeană. Am fost anchetat cu violenţă, inclusiv, şi la miliţia judeţeană cînd am fost adus şi în penitenciar în 18 decembrie. Unul din anchetatori chiar m-a ameninţat că mă atîrnă cu capul în jos. Pe urmă, în 19 decembrie, cînd am ajuns din nou la miliţia judeţeană, am fost din nou anchetat. Anchetatorul avea un raport de la doi ofiţeri care mă văzuseră spunînd la lume să se adune în Piaţa Maria, şi în raportul ăla scria de ora 8. Şi voiau să recunosc acest lucru, că eu aş fi spus la oameni.
01:29 Virgil Tatomir: Au mai fost şi alţii organizatori în grupul dumneavoastră?
01:32 Marius Mioc: Deci eu ştiu că la început am spus fără să spun ora, 5 după-masă, şi o femeie chiar m-a întrebat la ce oră să se adune. Şi atunci am zis ora 5 după-masă. Bănuiesc că şi alţii, chiar din proprie iniţiativă, puteau să meargă să transmită vestea mai departe.
01:49 Costel Balint: Mulţimea este dispersată, şi la ora două jumate – trei, îndreptîndu-ne spre casă, sînt oprit de un aro [marcă de autoturism de teren care era fabricată în România] alb de unde coboară doi indivizi c-un par în mînă, legitimîndu-mă. Sînt lovit năpraznic peste rinichi cu acel par. Cad în genunchi. Luat de păr, sînt aruncat în maşină. Dus la securitate, sînt coborît pe nişte scări şi primesc o ploaie de lovituri. Îmi revin într-o celulă în care apare un maior şi pe care bineînţeles îl întreb de ce sînt bătut şi reţinut de fapt, pentru că nu am făcut nimica. Acesta îmi răspunde pe un ton iritant „de ce dracu’ n-ai stat, bă, în casă?”.
02:30 Arpad Gazda [persoană din cercul de prieteni a lui Laszlo Tokes]: A venit colonelul Corpodeanu şi ne-a ţinut o scurtă prelegere istorică că voi, hunii, cu carne crudă sub şa şi aşa mai departe, a zis, dar noi românii de două ori am agăţat opinca pe parlamentul din Budapesta şi acuma, a treia oară, urmează să agăţăm şi bocancii. Asta a zis colonelul Corpodeanu. A mai fost un căpitan care a trecut acolo şi a dat cîte un şut foarte puternic în piept la fiecare. El a zis că „duceţi-vă şi faceţi revoluţie la Budapesta, dar nu aicea”. Şi de acolo am fost luaţi la penitenciarul din strada Popa Şapcă, unde am fost ţinuţi pînă în data de 20 seara, cînd datorită timişorenilor care au demonstrat în continuare, am fost eliberaţi.
03:30 Vasile Farcău: În celula (?) 18, 41 era un student, reformat, pentru că ştiu cînd a fost anchetat, că l-a bătut foarte rău pentru că era reformat, o zis că-i bozgor. Mai era un om, cioban de prin Sibiu, care venise să se angajeze prin Ghiroda [sat lîngă Timişoara], o zis că l-a luat din parc, vizavi de gară. Dormeau, el aşa a spus, dom’le nici nu ştiu. Mai era unul care venise de la ţară cum tăiase porcul, cu carnea în plasă. Cu noi în celulă. Şi atuncea m-a luat, pe mine m-a anchetat marţea. Şi au fost doi. Spuneau din Bucureşti că sînt, că, ţin minte lucrul ăsta, pentru că „mormîntul mamii voastre, mă, eu nu pot să stau în Bucureşti cu familia, să vin să vă anchetez pe voi?”. De aia ţin minte, pentru că erau doi vlăjgani. Şi atunci zice – treci acolo şi scrie. Şi m-a pus să scriu că am fost în [piaţa] Maria şi că am spart. Dom’le, da’ cum să scriu aşa dacă eu nu am fost acolo că am fost arestat din piaţa 700? „Scrie, mă, n-auzi?”. Şi atuncea m-a luat la bătaie, mi-a dat la palmă că ţineam pixul ăla de ziceam că-i par. Nu mai puteam să scriu. Şi n-am scris! Şi atuncea, bine dom’le, ce se va întîmpla cu noi? [Zi]ce „neam de neamul vostru nu va mai vedea soarele”. Şi atuncea m-a luat, pentru că m-a luat un băiat care este în Remetea, unde părinţii mei au o casă, şi m-a cunoscut. Şi m-a luat şi m-a dus în celulă. Eram bătut bine, destul de bine. Şi atuncea, deci vă daţi seama, acolo cînd am ajuns am început să povestim. După aceea a fost luat Marian Zorilă la anchetă. El a fost anchetat, deci, pentru că se spune că au fost luaţi directorii, secretarii de partid din uzine, ca să-şi cunoască oamenii. Şi pe Marian Zorilă îl cunoştea directorul Popescu, pentru că directorul Popescu era chemat acolo să-şi recunoască oamenii, şi era cu domnul Radu Bălan. Aşa mi-a spus Marian Zorilă. Şi Popescu: „bine măi Marine, dar ce s-a întîmplat?”. „Ştiţi, am fost la Farcău”. „Hai bă, voi sînteţi (?) băieţi buni”. Şi Laţcu, ăsta care a fost secretarul de partid: „ce, mă, ce, v-a trebuit revoluţie? Ce aţi cîntat? Jos Ceauşescu, vrem libertate? Lasă că vă-nvăţ eu minte!”
05:34 Mihai Tatulici: Domnu’ Farcău, o ultimă întrebare avem: dacă ar fi să-i aveţi în faţă pe toţi cei care v-au maltratat, v-au bătut şi v-au umilit, aţi mai avea curajul să-i recunoaşteţi?
05:46 Vasile Farcău: Sigur. Aş vrea, aş vrea. Aş vrea. Aş vrea acest lucru. Asta este dorinţa mea. Să ştiţi că de-aia am venit aicea. Deci eu tare aş vrea, pentru că acest Anica, acest cîine, că nu-i om, vă spun, io-l ştiam dinainte, pentru că eu am avut o divergenţă, nu ca să mă răzbun vă spun aceste lucruri, mă-nţelegeţi? Dar cînd eu am ridicat capul şi el m-a văzut a spus: „mormîntul mamii lui! Ăsta a fost în piaţa 700!”. Deci numai el a putut să mă aresteze şi el trebuie să ştie şi cine a fost ălalalt, care a fost cu el, deci poliţaiul gras care a dat în noi. Şi şi el a dat. În curte aicea el ne-a călcat în picioare. A jucat cu picioarele pe noi. Aş vrea să se facă acest lucru. Aş vrea să fiu pus faţă-n faţă cu ăsta ce ne-a bătut în curtea miliţiei. Cu şchiopul ăsta care a fost la beciuri la noi şi a dat cu parul, maiorul care a fost de servici, ăsta trebuie să ştie. Deci acest Mate (?) care a spus că nu-mi este ruşine, nu-mi este frică. Deci acest locotenent major de la economic, acest locotenent, este locotenent la municipiu, deci aceşti oameni dacă au fost în curte trebe să ştie. Deci aş vrea. Pentru că vă spun: la procuratură am fost, la Casa Tineretului [în prima fază procesul revoluţiei din Timişoara – „procesul celor 25” – s-a desfăşurat la Casa Tineretului din Timişoara] am fost, peste tot am fost, dar nu m-a primit să depun mărturie. M-am dus la procuratură şi i-am spus lu’ secretar: „dom’le eu vreau să depun mărturie”. Nu mi s-a găsit dosarul o perioadă. „Nu, domnule, mie trebuie să-mi găsiţi dosarul pentru că vreau să depun mărturie”. Şi l-a chemat pe cineva. „Da, este aicea, dar să aşteptăm, pentru că prima dată vor fi ăştia 24 sau 26 cîţi au fost la început şi după aceea”. Şi m-am mai dus o dată, şi tot secretarul. Era un secretar cu ochelari, cam de statura mea. Şi am spus „dom’le, dar ce se întîmplă? Eu vreau să depun mărturie”. Dom’le, zice, toţi aceştia care v-au bătut, aşa mi-a spus, eu chiar aş vrea să ne puneţi faţă-n faţă, să recunoască, toţi aceştia care v-au bătut şi v-au maltratat, zice, domnul preşedinte, exact aşa mi-a spus, Iliescu, a dat o amnezie sau graţiere, deci sînt puşi în libertate. [E vorba probabil de Decretul-Lege nr. 3 din 4 ianuarie 1990 emis de CFSN] Exact ăsta mi-a fost răspunsul.
07:42 Comentariu Virgil Tatomir: Interlocutorul nostru a vrut să spună de fapt amnistie. Dar, dacă amnistierea unor fapte într-un anumit moment politic, poate fi făcută, între altele, şi pentru a preveni o vînătoare de vrăjitoare, aceasta nu înseamnă că avem dreptul să intrăm într-o stare de amnezie în privinţa tuturor faptelor. Crimele nu pot fi uitate şi nici iertate prin nici o lege. Justiţia trebuie să-şi facă datoria cu atît mai mult cu cît, s-a mai spus, la Timişoara s-a tras chiar înainte de ordinul dictatorului. Este revelatoare în acest sens mărturia unui chirurg de la spitalul judeţean, mărturie publicată în cartea lui Titus Suciu – „Reportaj cu sufletul la gură”. Primul rănit dintre manifestanţi, în ziua de 17 decembrie, a ajuns la urgenţă la ora 14 şi 40 de minute. Era împuşcat în gambă. Doctorul Atanasie Bîrzeanu a făcut următoarea constatare: Primii răniţi erau împuşcaţi în picioare. Apoi, cu cît se întuneca, rănile urcau: genunchi, coapse, torace, piept, cap.

(va urma)

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.