Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Teodor Mărieş refuză să divulge sursa de la care a aflat de decretul despre comutarea pedepsei soţilor Ceauşescu Decembrie 18, 2010


Venit la Timişoara pentru aniversarea revoluţiei, Teodor Mărieş a fost întrebat de ziarişti şi despre felul în care a aflat despre pretinsul decret a lui Ion Iliescu cu privire la comutarea pedepsei cu moartea a soţilor Ceauşescu.

Georgeta Petrovici ne informează în „Evenimentul Zilei” (linc):

În ceea ce priveşte decretul ce i-ar aparţine lui Ion Iliescu, prin care pedeapsa soţilor Ceauşescu ar fi fost comutată din pedeapsă capitală în pedeapsă cu închisoarea pe viaţă, preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie este convins că este cît se poate de autentic. „Documentul a fost găsit recent şi nu pot să divulg sursa despre locul în care a stat acest document toţi aceşti ani. Sînt politicieni din preajma lui Ion Iliescu au recunoscut, săptămîna trecută – şi, aici, SRI ne-ar putea ajuta cu înregistrările telefonice -, că documentul exista şi că ştiau de el încă din acel moment”, a punctat Mărieş în cadrul unei dezbateri organizate de Asociaţia Memorialul Revoluţiei.

Din păcate, nici măcar numele acelor „politicieni din preajma lui Ion Iliescu” nu este dezvăluit. Acei politicieni din preajma lui Ion Iliescu care au fost întrebaţi de presă, precum Gelu Voican, Petre Roman şi Cazimir Ionescu, au dezminţit că ar fi avut cunoştiinţă despre un asemenea decret (linc). O fi vorba de politicieni pe care presa încă nu i-a întrebat.

Teodor Mărieş are obligaţia morală să explice concret cine este persoana de la care s-a aflat documentul şi pe ce căi a intrat persoana respectivă în posesia acestuia, scriam în articolul „O dezvăluire dubioasă: Pretinsa anulare a condamnării la moarte a lui Ceauşescu. Explicaţii pe care asociaţia „17 21 Decembrie” le datorează” (linc). Domnul Mărieş nu dă însă acele explicaţii. Ceea ce spune dînsul, că sînt nişte politicieni din preajma lui Ion Iliescu care confirmă autenticitatea documentului, dar că numele acestora nu se poate dezvălui, pentru mine nu face decît să întărească bănuiala că documentul e fals. Nu ştiu de ce crede domnul Mărieş că politicienii din preajma lui Ion Iliescu sînt surse credibile de informaţii cînd e vorba de revoluţia română, chiar şi atunci cînd nu-şi asumă răspunderea pentru afirmaţiile lor, dar pretinsul document scos la iveală îl slujeşte propagandistic pe Ion Iliescu. Una din variantele de investigat este că întreaga poveste a fost montată în folosul lui Ion Iliescu. Dar, dacă Ion Iliescu ar fi scos din buzunar în 2010 un decret prin care ar fi comutat pedeapsa cu moartea a soţilor Ceauşescu, nu l-ar fi crezut nimeni. Pentru credibilitate, s-a aranjat ca „documentul” să fie scos la iveală de „tabăra adversă”, iar Ion Iliescu să-l tăgăduiască. O asemenea ipoteză e în acord cu spusele lui Mărieş că „politicieni din preajma lui Iliescu” au confirmat autenticitatea. E normal pentru „politicieni din preajma lui Iliescu” (şi posibili complici ai acestuia) să lanseze idei care să-l dezvinovăţească pe Ion Iliescu de gravele acuzaţii care i s-au adus referitoare la înscenarea unui război civil după 22 decembrie 1989, iar faptul că ei nu-şi asumă public confirmarea autenticităţii documentului e dubios (oamenii nu vor să se compromită, las’ ca la o adică să se compromită Mărieş). E posibil ca documentul să fi fost realmente scris de Ion Iliescu, dar nu în 1989 ci în 2010. Amintesc că nici măcar originalul documentului nu a fost prezentat, ci numai nişte copii.

Eu în general sînt sceptic faţă de dezvăluiri senzaţionale apărute la peste 20 de ani de la revoluţie. Atunci cînd un asemenea document senzaţional e contestat de cel despre care se spune că l-a scris şi de alţii din jurul lui, şi cînd nimeni nu-şi asumă răspunderea de a zice că a ştiut de acel document în ăştia 21 de ani, nu cred că documentul merită atenţie. Istoria nu se poate scrie pe bază de dezvăluiri senzaţionale pe care nu şi le asumă nimeni, au apărut mii de asemenea „dezvăluiri despre revoluţie” după 1989 şi majoritatea au fost dezinformări. Crearea de piste false este una din stratagemele de care aminteam încă din 1990 (linc), de acoperire a adevărului despre revoluţie printr-un potop de minciuni. Mărieş mi se pare o persoană naivă, lesne manipulabilă de „politicienii din jurul lui Iliescu” pe al căror cuvînt recunoaşte că se bizuie.

 

8 Responses to “Teodor Mărieş refuză să divulge sursa de la care a aflat de decretul despre comutarea pedepsei soţilor Ceauşescu”

  1. și eu tot așa tind să judec, că a fost o încercare a lui Iliescu de a arăta că nu a dorit linșarea lui Ceaușescu.
    dar eu nu înțeleg ceva: de ce tocmai acum?
    mai există vreo anchetă legată de acele evenimente, cu posibilitatea de a fi el condamnat?
    sau doar așa, pentru textul care-i va fi rezervat în cartea de istorie?

  2. Valeriu Mangu Says:

    Domnule Marius Mioc,

    Inscrisul contine un non/sens juridic. Detentiunea pe viata a fost introdusa in Codul penal prin Decretul nr. 6/7 ianuarie 1990, inlocuind pedeapsa cu moartea. O asemenea nu are asadar suport juridic si nu ar fi rezistat din punct juridic intr/un proces ulterior. Mai pe inteles, s/a o pedeapsa altfel inexistenta in Codul penal / / in alta pedeapsa inexistenta/. Lasam la o parte ca asa/zisa comutare nu este sustinuta de nici un temei juridic.
    A admite autenticitatea inscrisului in sensul ca a fost redactat in 1989 inseamna a admite ca echipa de juristi din jurul dlui Ion Iliescu in frunte cu dl. Mugurel Florescu, Apostoiu etc. continea chiar afoni din punct de vedere profesional.
    Dar inscrisul nu merita nici o atentie din punct de vedere juridic din alt motiv, anume ca in lipsa originalului nu se poate pune problema expertizarii lui. Un inscris xerox neautentificat potrivit legii ori postat pe internet nu poate fi considerat a avea vreo forta juridica.
    Al dvs., Valeriu Mangu
    P.S. Chiar formula folosita de Gica Popa, anume , nu este juridica.

  3. Valeriu Mangu Says:

    Domnule Marius Mioc,

    Rectific
    <O asemenea >.

  4. Valeriu Mangu Says:

    Domnule Marius Mioc,

    Constat, transmitand rectificarea, ca nu sunt preluate toate cuvintele. Repet aici modificarile
    o asemenea comutare
    din punct de vedere juridic
    s/a comutat o pedeapsa
    anume pedeapsa capitala

  5. alk Says:

    Hai sa invatam sa judecam simplu: din continutul documentului, cine iese cel mai cistigat? Asa vom gasi si sursa.

    O zi buna

  6. Alex Says:

    Maries a fost si ramane un caraghios.

  7. […] 1989, de către un grup care-i contesta legitimitatea de a prelua conducerea ţării. Subliniez că nu este vorba de o dezvăluire de tip “Mărieş”, care apare brusc după 21 de ani, ci despre ceva despre care s-a vorbit la TVR chiar în decembrie […]

  8. […] 1989, de către un grup care-i contesta legitimitatea de a prelua conducerea ţării. Subliniez că nu este vorba de o dezvăluire de tip “Mărieş”, care apare brusc după 21 de ani, ci despre ceva despre care s-a vorbit la TVR chiar în decembrie […]


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s