Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Asta nu-i moartă, hai s-o luăm! (video) decembrie 24, 2010


Mariana Rodica Farcău (născută în 9 ianuarie 1962 la Supur – jud. Satu Mare, lucrătoare comercială la alimentară în 1989, pensionată cu grad 2 de invaliditate cînd am discutat cu ea în 1995, împuşcată în umărul drept şi spate), este una din rănitele revoluţiei care mi-a dat declaraţie pentru cartea mea „Revoluţia din Timişoara aşa cum a fost”. În decembrie 1989, cînd era încă în spital, a fost interviată de reporteri ai TVT ’89, prima televiziune din Timişoara înfiinţată după revoluţie. Mai jos este declaraţia ei de atunci.

Iată şi declaraţia pe care Mariana Farcău mi-a dat-o în 6 octombrie 1995 şi pe care am publicat-o în „Revoluţia din Timişoara aşa cum a fost”:

Sîmbătă 16 decembrie pe la ora 19 fiind la sensul giratoriu de pe bd. Pârvan am văzut grupuri de 2-3 persoane (miliţieni şi securişti). În grupurile acestea am recunoscut pe Rădulescu şi pe Valentin Mioc, angajaţi ai Ministerului de Interne. Îi ştiam fiindcă lucrasem la un magazin din apropierea miliţiei, unde veneau şi mulţi miliţieni.

Am plecat spre Piaţa Maria. La podul Mihai Viteazul am întîlnit vreo 20 de manifestanţi. Cîţiva au plecat spre căminele studenţeşti. Eu, cu alte 7 persoane am luat-o spre prefectură, pe la primărie, Modex, Muzeu, parcul din spatele magazinului Bega. Pe drum chemam oamenii să ni se alăture. La staţia de tramvai de la Continental am stat după două tramvaie, rugînd călătorii să vină cu noi.

Am ajuns la prefectură. S-au adunat tot mai mulţi oameni şi am oprit tramvaiele. Au venit două maşini de miliţie şi ne-au spus să plecăm. N-am vrut şi atunci au cerut ajutoare. Au venit două maşini de pompieri care stropeau cu apă, încercînd să ne împingă spre Parcul Copiilor (Pionierilor). Militari în termen în uniforme albastre împreună cu miliţienii, făceau arestări.

Am fugit, sărind gardul de la Parcul Pionierilor, apoi am luat-o pe [strada] Pestalozzi spre Fabrica de Bere. Aici am luat tramvaiul spre casă. În tramvai m-am răzgîndit şi m-am întors la prefectură. Aici încă erau manifestanţi (destul de mulţi, de ordinul zecilor). Vedeam cum miliţienii înhăţau cîte un demonstrant şi îl băgau într-o dubă.

Am plecat spre Piaţa Maria, cu ceilalţi manifestanţi care mai rămăseseră la prefectură. Ajungînd la Poşta Mare, m-am gîndit că mîine trebuie să merg la serviciu şi am plecat acasă. Rămăseserăm puţini şi mulţi s-au descurajat plecînd spre casele lor, cum am făcut şi eu.

Noaptea n-am putut să dorm, am povestit la toţi vecinii ce a fost în oraş. La ora 4 am plecat spre servici.

La magazinul unde lucram, în dimineaţa aceea (17 decembrie) clienţii (studenţii din Complex) povesteau alarmaţi că în complex sînt mulţi poliţai care vor să-i împiedice pe studenţi să iasă din cămine. În jurul orei 11 prin zonă au început să patruleze tancuri.

Am fost căutată la telefon de o persoană care mi-a zis, fără să se prezinte: „dacă dumneavoastră sînteţi Mariana Farcău mergeţi imediat la sediul Poliţiei din [bulevardul] Sălăjan, unde fratele şi sora dv. care au fost arestaţi aseară urmează să fie împuşcaţi în următoarele ore”, apoi a închis telefonul.

M-am gîndit că poate e o provocare, ca să mă atragă la ei. Şi înainte, miliţia şi securitatea îmi propuseseră să lucrez pentru ei, dar refuzasem. Am sunat la cumnată şi am aflat că într-adevăr fratele şi sora mea nu s-au mai întors de o zi.

Am plecat cu maşina. La poştă era multă lume şi cordoane de militari nu lăsau lumea să treacă. Cineva mi-a lovit parbrizul cu o umbrelă şi mi-a zis: „Coboară din maşină şi vino cu noi”. Am coborît şi am spus celor adunaţi de situaţia fratelui şi a sorei mele. Ne-am adunat mai mulţi cu gîndul să mergem la miliţie să eliberăm arestaţii, dar nu puteam trece din cauza soldaţilor. Am plecat spre primărie ca să mai adunăm lume şi de acolo. Între primărie şi cinema Capitol era cordon de militari. În faţa cordonului manifestanţii cîntau Hora Unirii şi scandau: „O vrem pe Doina Cornea!”. Grupuri de oameni erau şi pe scările Catedralei şi împrăştiaţi prin piaţă.

Am mers spre Operă. M-am suit pe postamentul pasajului subteran uitîndu-mă după o colegă (era între orele 13-14). Cînd am coborît am văzut un om îmbrăcat cu vestă maro căzînd, la colţul către strada Alba Iulia. Cineva a zis: „l-au împuşcat!”. Eu n-am auzit împuşcătură. Altcineva a spus, uitîndu-se către Lacto Bar: „Adăpostiţi-vă! Se trage cu amortizor şi lunetă!”. Cineva l-a luat pe om, şi am văzut că avea sînge pe cămaşă. Am fugit spre Muzeu, dar apoi m-am întors în piaţă. La librăria Eminescu, în stradă, ardeau cărţile lui Ceauşescu. Se spărgea magazinul de blănuri şi o alimentară.

Eu îi căutam pe cei din grupul cu care venisem, ca să merg cu ei la Miliţie. Am format un grup de vreo 100 de persoane. Cum strada de pe lîngă primărie era blocată am mers pe podul Mihai Viteazul, iar apoi, pe Bd. Pârvan, în Complexul Studenţesc. Voiam să luăm studenţi să vină cu noi la poliţie. Aveam şi un drapel cu noi, cu stema spintecată, pe care îl luaserăm de la primărie. Ştiam că podul Decebal e blocat.

În Complex două cămine erau închise cu lacăte. Unii studenţi au sărit pe geam de la etajul 1.

Cînd coloana a ajuns la intersecţia cu str. Pestalozzi 5-6 bărbaţi bine îmbrăcaţi, solizi, cred că securişti, au încercat să disperseze coloana spunîndu-ne să ne întoarcem în centru, unde se trage în oameni, şi să nu mergem la poliţie că se va trage în noi. Vreo 10 minute am stat acolo, nu ştiam ce să facem. O parte s-au întors spre Centru. Eu atunci am luat drapelul şi am mers spre podul Decebal ca să-i conving pe oameni să meargă la poliţie. La început nu m-au urmat decît 10-15 persoane, dar după ce am început să scandăm a venit toată coloana. Am dat altcuiva drapelul. Intenţionam ca, dacă se trage, să trec Bega pe la pasarelă cu alţi cîţiva şi să mergem totuşi la poliţie. Era seară, dar încă nu se întunecase complet.

La podul Decebal, între pod şi parc, erau militari în uniformă verde. Printre ei şi unii mai în vîrstă, îmbrăcaţi civil. În spate se vedea şi un camion. Cînd ne-am aproiat de ei, strigînd „Armata e cu noi!” şi alte lozinci, ne-am pomenit cu o ploaie de gloanţe (fără somaţie). În momentul acela am simţit o durere puternică şi am căzut. Fusesem atinsă de două gloanţe (unul exploziv). Am făcut pipi pe mine şi am văzut parcă nişte stele şi oameni luînd-o la fugă. După ce rafalele au încetat cei care se aruncaseră la pămînt s-au ridicat şi unii plecau. Am strigat: „Luaţi-mă şi pe mine!”. Cineva a zis: „Uite, asta nu-i moartă! Hai s-o luăm!”. Altul zice: „Bine, dar e grea!”. M-au legat cu fularul şi vorbeau între ei să aducă o maşină. Eu am scos cheile de la maşină şi le-am dat, spunînd că am maşina în parcarea de la Termal (unde o dusesem între timp). Apoi mi-am pierdut cunoştiinţa şi m-am trezit la spital.

Doctorii de la spital spuneau că trebuie să-mi amputeze mîna. Eu am refuzat. După revoluţie am fost trimisă la tratament în Franţa, unde mi s-a adaptat o proteză metalică la umăr, scăpînd astfel de amputare.

 

One Response to “Asta nu-i moartă, hai s-o luăm! (video)”

  1. Dulce Deea Says:

    Marius, Crăciun luminos sufletului tău. Pentru tot ceea ce faci, pentru tot ceea ce eşti, pentru tot ceea ce devii.

    E tulburătoare înregistrarea video. Şi mărturia acestei femei. E bine, cred că este bine că mai sunt oameni pentru care decembrie 1989 nu s-a şters din memorie. Atunci a fost un moment când s-au deschis cerurile. Cine îşi aminteşte despre acele zile e din nou la poarta cerurilor.

    Îţi mulţumesc. Şi Crăciun dumnezeiesc sufletului tău.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.