Petru Bogatu: RSS Moldovenească în revoluţia română

Actualizare 17 iulie 2017: Schimbat linc către articolul din „Jurnal de Chișinău”, lincul vechi nu mai fncționa.

În seria „dezvăluiri senzaţionale care apar brusc la 21 de ani de la revoluţie”, deschisă de Teodor Mărieş cu decretul de anulare a pedepsei cu moartea a lui Ceauşescu (linc), se înscrie şi articolul lui Petru Bogatu din Jurnal de Chişinău din 24 decembrie 2010 intitulat „RSS Moldovenească în revoluţia română” (linc).

„Oricît ar părea de neverosimil, în zilele de 21-25 decembrie 1989, implicarea directă a URSS în răsturnarea lui Nicolae Ceauşescu putea fi urmărită de la Chişinău, practic, cu ochiul liber. Atît că agitaţia sovietică la frontiera de la Prut părea atunci o reacţie la răscoala populară de la Timişoara şi Bucureşti”, scrie Petru Bogatu.

Autorul chişinăuan neglijează faptul că revoluţia română a început la Timişoara în 16 decembrie (sau chiar în 15 dacă luăm în considerare manifestaţia de mai mică amploare de lîngă casa pastorului Tokes). De fapt, spusele sale sînt o confirmare a faptului că în perioada 16-20 decembrie 1989 nu a existat nici o agitaţie sovietică în RSS Moldovenească, legată de revoluţia română.

Domnul Bogatu îşi dă seama că pentru cititorii săi ideea pe care o susţine e neverosimilă, de aceea şi începe cu cuvintele „oricît ar părea de neverosimil”. Au trecut totuşi 21 de ani de la evenimente şi lucruri care păreau neverosimile la început pot căpăta credibilitate. Lumea uită după atîta timp şi a apărut o nouă generaţie care n-a trăit evenimentele, deci i se poate povesti orice. Inclusiv că lucrurile nu stau aşa cum le-a văzut toată lumea ci „exact pe dos”.

„Spiritele rebele de la Radioteleviziunea de Stat de la Chişinău clocoteau. La începutul lunii decembrie 1989, fiind redactor în Departamentul Actualităţi TV, subsemnatul a scris, a redactat şi a difuzat, din propria-i iniţiativă, un comentariu critic despre caracterul desuet şi inuman al comunismului în general şi al celui românesc în special. Chiar a doua zi, în replică, Ministerul de Externe de la Bucureşti a trimis o notă de protest la Moscova despre care fusesem informat la Chişinău de Ion Guţu, secretar al CC al Partidului Comunist din Moldova. Surprinzător însă, nu au urmat represalii care în alte împrejurări n-ar fi întîrziat să vină. Acest fapt nu putea fi întîmplător. Era un semn că Mihail Gorbaciov cloceşte ceva contra lui Nicolae Ceauşescu. Că într-adevăr Moscova urzeşte împotriva Bucureştiului ne-am convins mai cu seamă după declanşarea protestelor de la Timişoara, cînd administraţia Televiziunii de la Chişinău, din reflex, pesemne, a interzis toate informaţiile parvenite din România. Acest fapt a trezit nemulţumirea jurnaliştilor care s-au apucat pe ascuns să pregătească un reportaj despre tulburările de dincolo de Prut. Nu mică însă ne-a fost mirarea cînd, a doua zi, am constatat că activitatea noastră clandestină n-avea niciun rost. Totul se rezolvase ca prin miracol. După un sunet de foarte sus, Televiziunii de Stat i s-a dat mînă liberă. În consecinţă, TV Chişinău a reflectat în voie şi reprimarea manifestaţiilor sîngeroase de la Timişoara, şi mitingul de la 21 decembrie de la Bucureşti, unde Ceauşescu fusese huiduit, dar şi celelalte evenimente care au urmat. Acum e clar de ce cenzura sovietică s-a dat la o parte şi a permis libertăţii presei să triumfe”.

Aşadar, dacă televiziunea de stat de la Chişinău a relatat despre revoluţia română (dar cu întîrziere, după o primă reacţie de cenzură), asta-i dovada unui plan pus la cale de Gorbaciov şi KGB împotriva lui Ceauşescu. Dar atunci cînd însuşi Petru Bogatu a scris un comentariu critic la adresa regimului din România, este vorba de un „spirit rebel”. De ce acest dublu standard? Dacă acceptăm ideea că emisiunile critice la adresa regimului Ceauşescu difuzate de TV Chişinău nu sînt doar expresia libertăţii presei acceptată de regimul gorbaciovist, ci parte a unui scenariu KGB, de ce emisiunea făcută de însuşi Bogatu ar fi altceva decît o manevră KGB?

Totuşi, dacă Gorbaciov şi KGB-ul ar fi pus la cale răsturnarea lui Ceauşescu, nu ar fi fost logic ca TV Chişinău să relateze despre evenimente încă din 16 decembrie 1989, nu din 21 decembrie, şi fără să existe deloc acea primă reacţie de cenzură?

„TV Chişinău, aruncată-n luptă alături de Vocea Americii”, mai scrie „Jurnal de Chişinău”. Mi se pare exagerată compararea TV Chişinău cu Europa Liberă şi Vocea Americii cînd e vorba de revoluţia română. Anume zona din România în care se poate recepţiona TV Chişinău a fost cea mai liniştită în decembrie 1989. Nu cunosc ce emisiuni a transmis TV Chişinău atunci (dacă vreunul din cititorii acestui sait are înregistrări, aş fi interesat de ele), dar dacă Gorbaciov sau „spiritele rebele” au încercat să stimuleze căderea lui Ceauşescu prin TV Chişinău, eficacitatea acţiunii a fost aproape zero.

Foarte ciudat i se pare domnului Bogatu că n-a fost sancţionat după emisiunea critică pe care a făcut-o despre regimul ceauşist. În subsidiar trebuie să înţelegem eroismul de care dumnealui a dat dovadă făcînd acea emisiune şi riscurile teribile la care s-a expus. Mie lucrul nu mi se pare chiar aşa de ciudat. În 16 noiembrie 1989 în RSS Moldovenească s-a petrecut o schimbare politică. După evenimente violente din Chişinău care au inclus incendierea ministerului de interne, Simion Grosu a fost înlocuit din funcţia de prim secretar al Moldovei cu Petru Lucinschi, care a adoptat o linie mai tolerantă. Am discutat mai pe larg despre acele evenimente în 2008, în articolul „16 noiembrie 1989: izbînda gorbaciovismului în RSS Moldovenească” (linc). Nimic anormal deci ca, dacă pînă în noiembrie 1989 a te referi prea mult la România într-o emisiune a televiziunii de stat Chişinău putea atrage sancţiuni, în decembrie 1989 faptul respectiv să fie tolerat. Totuşi, dacă Bogatu spune adevărul, emisiunea aceea anti-Ceauşescu (pe care n-o cunosc) a făcut-o „din propria iniţiativă” şi din „spirit rebel”, şi nu ca urmare a unor indicaţii pe linie de partid/KGB.

„În ziua de vineri, 22 decembrie, de dimineaţă, străzile Chişinăului erau împînzite de militari sovietici care parcă răsăriseră din pămînt. Totodată, în Dealul Schinoasei, pe coridoarele Televiziunii de stat, şi-au făcut apariţia cîţiva ofiţeri KGB care, în discuţiile cu şefii instituţiei, nu ascundeau că au sosit de la Moscova”, mai scrie Bogatu.

Căderea lui Ceauşescu făcea previzibilă apariţia unor tulburări în Basarabia. Ion Raţiu, preşedintele Uniunii Mondiale a Românilor Liberi, scria în „London Times” (idei preluate şi de Chicago Sun Times din 20 decembrie 1989, după care reproduc – linc): „Un aspect al problemei este Moldova, o republică sovietică de la graniţa cu România şi a cărei locuitori vorbesc româneşte. Bucureştiul are o veche pretenţie teritorială legată de Moldova. Diplomaţii spun că atîta vreme cît domneşte Ceauşescu, puţini moldoveni vor dori unirea cu România, dar aceasta s-ar putea schimba dacă el ar fi înlocuit cu un regim mai liberal„. Apariţia la Chişinău a unor KGB-işti veniţi de la Moscova nu e de mirare, dar cea mai plauzibilă explicaţie e dorinţa Moscovei de a controla evenimentele din Chişinău, nu cele din România. Căderea lui Ceauşescu a prilejuit de altfel manifestaţii de masă la Chişinău, la care s-a strigat inclusiv „jos hotarul de la Prut!”.

„Curios este faptul că hotarul de la Prut, care pînă atunci părea de netrecut, a început, nitam-nisam, să se deschidă cu generozitate pentru „cetăţenii sovietici” deja în prima jumătate a zilei de 22 decembrie, cînd Ceauşescu era încă la putere. Încă în jurul orei 11 primisem cîteva telefoane la redacţie din care aflasem uluit că se poate merge nestingherit în România. Un înalt demnitar mă sunase ca să-mi sugereze că am putea trimite chiar un reporter la Iaşi. Deşi nu ne venea să credem, am reacţionat prompt şi am cerut Ministerului de Interne să ni se perfecteze actele pentru plecarea în România. În jurul orei 12, aflasem că avem aprobarea KGB-lui de la Chişinău. Acest detaliu contează enorm, deoarece la acea oră Nicolae Ceauşescu se afla încă în sediul Comitetului Central şi îşi închipuia că anume el continuă să conducă ţara. În realitate, lacătul de la graniţa estică a României fusese deja descuiat de KGB”, continuă Petru Bogatu.

Importantă precizarea că pînă în 22 decembrie 1989 hotarul de la Prut era „de netrecut”, în condiţiile în care în România s-a publicat o bogată literatură (informatorul securităţii Alex Mihai Stoenescu, informatorul securităţii Vladimir Alexe, informatorul securităţii Cornel Ivanciuc şi o puzderie de idioţi utili care preiau cele scrise de informatorii securităţii) conform căreia zeci de mii de caghebişti sovietici (mai ales basarabeni) năvăliseră în România cu mult înainte, fiind prezenţi inclusiv în evenimentele din Timişoara.

Un fapt concret ciudat este pomenit de domnul Bogatu: graniţa s-ar fi deschis înainte de fuga lui Ceauşescu. Întrebarea pe care mi-o pun este cum de 21 de ani nimeni n-a remarcat asta, şi abia acum iese la iveală acest fapt? După 21 de ani memoria martorilor nu mai poate fi exactă în legătură cu reperele orare la care s-au desfăşurat anumite evenimente, de aceea faptul ar avea nevoie de nişte confirmări, mai ales că Bogatu personal nu pretinde că ar fi ajuns în România înainte de fuga lui Ceauşescu. Se poate da numele vreunei persoane care să fi constatat personal deschiderea graniţei înainte de fuga lui Ceauşescu de la ora 12,08?

„Soţii Ceauşescu, intoxicaţi de generalul Victor Stănculescu, noul ministru al Apărării Naţionale, părăsesc capitala la bordul unui elicopter”, îşi continuă Petru Bogatu „cursul scurt” al istoriei revoluţiei. De ce „intoxicaţi” de Stănculescu şi nu „salvaţi” de Stănculescu, în condiţiile în care mulţimea furioasă pătrundea în clădirea Comitetului Central? Faptele lui Stănculescu de slugă a regimului ceauşist, implicat în represiunea de la Timişoara şi prin urmare, beneficiar al încrederii lui Ceauşescu înclusiv în 22 decembrie 1989, au fost dovedite inclusiv în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Dar despre asta Petru Bogatu uită să pomenească.

„La 13.30, Stănculescu, prin nota telefonică nr. 39, îl destituie oficial pe Ceauşescu din funcţia de comandant suprem”, scrie mai departe domnul Bogatu, arătînd că a asimilat cu sîrguinţă propaganda pro-Stănculescu din presa românească. Ordinul dat după ce atît CC-ul cît şi televiziunea căzuse în mîna demonstranţilor iar armata refuza să se mai opună poporului este interpretat arbitrar ca „destituire oficială a lui Ceauşescu”.

„Ruşii au invadat România cu sute de trăgători de elită”, mai afirmă Bogatu, dar singura dovadă concretă pe care o prezintă este simpla deschidere a graniţelor în 22 decembrie. Că prin acea graniţă deschisă ar fi intrat anume „sute de trăgători de elită” este un fapt susţinut nu de dovezi ci de imaginaţia autorului. Dar a scrie pe bază de imaginaţie este ceva foarte răspîndit, nu numai la jurnaliştii moldoveni ci şi la cei români.

• Republica Moldova
• revoluţia română din 1989