Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Tatulici & Tatomir – Povestea Timişorii (20). Noaptea de 20/21 şi dimineaţa de 21 decembrie 1989. A sosit gîfîind primul om de jos care ne-a spus „vine 6 Martie!”. Pentru noi a avut acelaşi efect ca soldatul de la Maraton (video) ianuarie 4, 2011


Un nou fragment din filmul „Povestea Timişorii” realizat de Mihai Tatulici şi Virgil Tatomir şi difuzat în 1991 la TVR. Lorin Fortuna povesteşte despre noaptea de 20/21 şi dimineaţa de 21 decembrie 1989.

Vezi şi primele 19 fragmente prezentate pe acest blog:
15 decembrie 1989
16 decembrie 1989
În jurul lui Tokes
Dezvoltarea mişcării revoluţionare în 16 decembrie 1989
Lupte între manifestanţi şi forţele de ordine
Calea Lipovei şi Girocului, 17 decembrie 1989
Groapa comună din cimitirul eroilor
Catedrală, 17-18 decembrie 1989
Recapitulare prima parte
Guşă şi Stănculescu la proces
Amintiri din arest
Răniţi împuşcaţi în spitalul judeţean?
Furtul cadavrelor
Claudiu Iordache despre 18 decembrie 1989
ELBA 19 decembrie 1989. Radu Bălan a zis: conducerea judeţului nu o mai deţin eu, rugămintea mea e să nu ieşiţi în stradă că o să vă împuşte
Agitaţie în întreprinderi, 19-20 decembrie 1989
Discuţii cu Dăscălescu, 20 decembrie 1989
Frontul Democratic Român
Starea de necesitate

Transcriere înregistrare:
0:01 Lorin Fortuna: În acea noapte am rămas singuri. Deci eram aproape 300 de oameni, şi mă întreb şi acuma de ce nu ne-au lichidat în acea noapte. Puteau s-o facă. Evident, ceva i-a oprit. Nu ştiu ce. Va răspunde poate istoria.
0:17 Virgil Tatomir: A avut un efect atît de mare discursul dictatorului la televiziune? Vorbeaţi de o oarecare decepţie şi chiar de teamă. Pînă în acel moment nu primiserăţi semnale din restul ţării, că ţara ar fi de partea dumneavoastră. Ea era cu sufletul, dar nu se manifestase nimeni în mod concret în sprijinul Timişoarei.
0:41 Lorin Fortuna: Într-adevăr, din restul ţării nu am primit astfel de semnale pînă la data respectivă, deşi, trebuie să spun, că din partea unor localităţi apropiate, şi în primul rînd trebuie să mă refer la minunatul oraş Lugoj care s-a ridicat efectiv în seara zilei de 20 decembrie şi ne-a trimis emisari alăturea de noi. Deci Lugojul a fost primul oraş care s-a alăturat Timişoarei. Ulterior am mai primit mesaje de la Lovrin, ştiu, de la Sînnicolau, şi localităţi mai mici. Deci ne-au asigurat, în 21 mai ales, dar Lugojul a fost în seara de 20 alături de noi.
1:16 Virgil Tatomir: Cînd aţi trăit sentimentul că aţi învins?
1:23 Lorin Fortuna: Vă spuneam că în acea noapte aşteptam ivirea zorilor cu nişte sentimente foarte pesimiste. Şi, deşi ne era frică, la toţi ne era frică, ajunsesem în faza în care nu mai vorbeam unul cu altul. Terminaserăm de redactat proclamaţia şi o păstram cîţiva acolo ca să fim siguri că dacă, în sfîrşit, măcar unul să scape, să o poată, dacă vom fi atacaţi să o poată scoate. Ei, vreau să vă spun că în jurul orei 6… Pînă atunci, un alt sentiment al amărăciunii noastre, am omis să spun, era şi faptul că aveam impresia că efortul nostru, iniţiativa noastră de a organiza întreprinderile, de a ne asocia întreprinderile, de a declanşa greva generală în întreprinderi, eşuase. Judecam în felul acesta pentru faptul că de fapt, aşa cum v-am spus, am rămas aproape singuri. Mai vreau să menţionez că lumea care rămăsese acolo, mai ales cei de jos, erau oameni foarte simpli. Încă o dată remarc lipsa acută a intelectualilor. Cu deosebită părere de rău. Şi, în jurul, deci trăiam acest sentiment oarecum al eşecului şi aşteptam să vedem ce se va întîmpla cu noi. În jurul orei 6 însă, a sosit gîfîind primul om de jos, care pentru noi probabil că a avut acelaşi efect pe care l-a avut soldatul de la Maraton, şi care ne-a spus, ţin minte şi acuma, „vine 6 Martie!”. 6 Martie fiind una din marile întreprinderi timişorene. Ei, atunci am început să prindem curaj. Iar după asta au început să vină pe rînd şi să ne spună: vine Electromotorul, vine ELBA, vine…, veneau celelalte unităţi mari din Timişoara, mai mari sau mai mici, şi ne-am dat seama că de fapt le trebuise o noapte întreagă să rumege ideea, să se hotărască, probabil mulţi s-au dus acasă să-şi, să-şi prevină familiile asupra gestului, dar am constatat că populaţia Timişoarei, întreprinderile Timişoarei, nu ne-au abandonat de fapt. A fost doar o amînare, ca să spunem aşa, firească dacă stăm să, să ne gîndim la consecinţele unui astfel de gest. Le-a trebuit o noapte să se organizeze. Dar cînd au venit, au venit cu steaguri, cu pancarde. Şi cînd au început să intre în Piaţa Operei, eu cred că toţi cei care au fost atunci în balcon şi care au văzut acest spectacol, nu-l vor uita niciodată şi… Acest eveniment umple o viaţă întreagă şi pe undeva o justifică. Discutam chiar şi cu alţii. Vă spun: avem cu toţii sentimentul, cei care am fost acolo, că n-am trăit degeaba. Şi asta ne bucură enorm.
4:04 Comentariu Virgil Tatomir: Odată redactată, proclamaţia trebuia adusă la cunoştiinţa străinătăţii şi, prin intermediul acesteia, restului României. Ea a fost transmisă în Iugoslavia pe o legătură telefonică existentă între întreprinderea Solventul şi o unitate similară din Panciovo. Între timp evenimentele s-au amplificat. Cei din balconul operei au stabilit o legătură cu un alt oraş răsculat, cu Aradul. Gărzile patriotice venite din Oltenia n-au acţionat împotriva demonstranţilor. Dimpotrivă, s-au solidarizat cu ei. Iar întreruperea mitingului dictatorului, din 21 decembrie, a avut un impact uriaş asupra Timişoarei, ca şi asupra ţării întregi. În 22 decembrie cauza Timişoarei era deja a întregii Românii.

(va urma)

Mai urmăreşte, pe acest blog:
Înregistrare audio din 21 decembrie 1989 care include momentul cînd s-a citit de la balconul operei proclamaţia Frontului Democratic Român

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.