Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Cazul Iosif Costinaş. „Curiosity killed the cat” (video) ianuarie 19, 2011


Iosif Costinaş (născut în 16 februarie 1990 1940 la Bucureşti) a fost un regizor şi ziarist timişorean, dispărut în mod neaşteptat în anul 2002. După mai multe luni, în iunie 2003, oasele acestuia au fost găsite în satul Pişchia din judeţul Timiş. Parchetul a considerat drept cauză a morţii sinuciderea, dar în 2005, după intervenţii la Parchetul General a mai multor personalităţi timişorene, inclusiv primarul Ciuhandu (şi desigur, după ce Ion Iliescu n-a mai ocupat funcţia de preşedinte), dosarul a fost redeschis (linc). Nu cunosc însă să se fi descoperit ceva nou legat de moartea jurnalistului.

Iosif Costinaş a fost membru al societăţii „Timişoara” (cea cu Proclamaţia) şi conducător al organizaţiei Forumul Cetăţenesc. În 1990 a fost unul din principalii organizatori ai mitingurilor antifeseniste din Timişoara, în care o temă principală era „cine a tras în noi?”. L-aţi putut vedea pe acest blog la înregistrarea mitingului de susţinere a CADA din 8 iunie 1990 (linc). S-a preocupat de investigarea revoluţiei din 1989, de unde şi bănuiala că moartea acestuia este o aplicare a zicalei englezeşti „curiosity killed the cat” (preventiv, fac şi eu o declaraţie: n-am de gînd să mă sinucid). În prima fază, parchetul nu a investigat această pistă. Mai jos puteţi vedea un film (în 2 părţi) despre dispariţia şi moartea lui Costinaş şi îndoielile care există cu privire la aceasta.

 

One Response to “Cazul Iosif Costinaş. „Curiosity killed the cat” (video)”

  1. […] Deutsche Welle         Share this:TwitterFacebookLike this:LikeBe the first to like this post. Etichete Iosif Costinas, Italia, Mafia, Romania, sporturi Categorii Uncategorized […]


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.