Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Locotenent-colonel Silviu Popescu, căpitan Valerian Stan şi colonel Nicolae Durac despre formarea CADA ianuarie 24, 2011


Locotenent-colonel Silviu Popescu, subminător al puterii de stat cu patalama eliberată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Fotografiat aici cu sufletul chinuit de dorul de Ţară, preferînd totuşi meleagurile apusene puşcăriilor Patriei.

Domnul locotenent-colonel în rezervă Silviu Octavian Popescu este un subminător al puterii de stat cu acte în regulă. După mineriada din 1991 care l-a răsturnat pe Petre Roman, a fost osîndit la 5 ani de puşcărie, alături de şeful minerilor Miron Cozma, pentru infracţiunea de instigare la subminarea puterii de stat prin participaţie improprie. Spre deosebire de Cozma nu a stat la puşcărie fiindcă a părăsit ţara. În 2007 Silviu Popescu se afla pe pagina de internet a poliţiei române, la rubrica „most wanted” (linc), alături de nume vestite precum Ommar Hayssam, Nicolae Popa, Gregorian Bivolaru şi Severin Tcaciuc. Între timp a fost scos de pe pagina aia, semn că poliţia română nu mai acordă respectul cuvenit celor care, în 1991, au pus umărul la răsturnarea guvernării feseniste.

Azi domnul Popescu este pensionar, supărat că statul român nu îi plăteşte pensie pentru anii lucraţi în România, şi şi-a exprimat dorinţa de a colabora cu „blogul lui Marius Mioc” în problemele legate de istoria anilor 1989-1991. L-am sfătuit să îşi creeze propriul sait pe internet, ceea ce a şi făcut. Pe adresa http://popescusilviucada.wordpress.com puteţi găsi mai multe articole ale domnului Silviu Octavian Popescu referitoare la perioada respectivă. Prezint mai jos un articol în care domnul Popescu vorbeşte despre înfiinţarea Comitetului de Acţiune pentru Democratizarea Armatei (CADA). Am verificat informaţiile cu ajutorul colonelului (r) Nicolae Durac, fost membru CADA (ca şi Silviu Popescu, trecut în rezervă în 1990 de fostul ministru Victor Stănculescu; spre deosebire de domnul Popescu a izbutit prin instanţă să obţină reîncadrarea în armată). Domnul Durac nu este de acord cu unele afirmaţii ale domnului Popescu. După articolul lui Silviu Popescu prezint şi observaţiile domnului Nicolae Durac. Totodată, mai adaug şi un fragment din cele scrise de Valerian Stan în lucrarea „Istoric CADA şi ADM”, pentru a avea o imagine completă a acestor evenimente. Diferenţele de viziune asupra felului cum s-a format CADA dintre Popescu, Durac şi Stan sînt, cred eu, fireşti, datorită subiectivismului fiecăruia şi a informaţiilor diferite la care au avut acces fiecare din aceşti domni.

Silviu Octavian Popescu: Formarea CADA

În anul 1989, mai precis pe data de 25 Decembrie, în calitate de şef al Biroului de Calcul al Diviziei 57 Mecanizate din Bucureşti, am conceput şi organizat prima organizaţie militară de luptă pentru democratizarea armatei.
Am conceput un statut şi am definit punctele, scopurile, obiectivele urmărite.
Platforma noastră program cuprindea mai mult de 16 Puncte. Ea a avut un caracter preponderent profund politic, însă nu a neglijat nici procesul instructiv educativ al armatei, prezentindu-se şi cîteva propuneri pentru ridicarea capacităţii de luptă a Armatei, ca de exemplu înfiinţarea de cluburi militare. Această propunere a aparţinut lt.-col. Chelaru Mircea, fostul meu coleg de unitate militară, pe atunci şeful cercetării Diviziei 57 de Tancuri din Bucureşti. De altfel este singura idee care nu îmi aparţinea din cele 16 puncte ale Statutului organizaţiei. Statutul organizaţiei a fost discutat şi acceptat de membrii fondatori din cadrul diviziilor de tancuri şi mecanizate din Bucureşti, aprobat, însuşit şi difuzat în unităţile subordonate Armatei. Personal am predat aceste documente cadrelor militare componente ale Academilor Militare, ale Spitalului Militar Central din Bucureşti, a unor Directii Centrale din capitală cît şi Diviziei 1 Mecanizate.
Cu ocazia transmiterii acestor documente la Divizia 1 Mecanizată (unde urma să ne consultăm, să ne întîlnim, cu membrii fondatori ai organizaţiei noastre din cadrul acestei divizii) am fost arestaţi din ordinul generalului Pleşu, comandantul Diviziei 1 Mc. (general readus din rezervă de către ministrul Militaru).
Cel care ne-a trădat, căci eram cu lt.-col. Chelaru Mircea, a fost fostul său coleg de școală militară, lt.-col. Carp Gheorghe, şeful de stat major al Diviziei 1 Mecanizate.
Urmare sînt arestaţi, puţin timp mai tîrziu, şi ceilalţi ofiţeri superiori fondatori ai GIDA (Gruparea de Iniţiativă pentru Democratizarea Armatei). Cu toţii sîntem, la începutul lunii ianuarie, duşi şi închişi la sediul garnizoanei din Bucureşti.
După o noapte extrem de friguroasă petrecută la sediul garnizoanei, a doua zi sîntem escortaţi la sediul ministerului apărării unde sîntem primiţi personal de Militaru şi locţiitorii acestuia. După ce citeşte statutul nostru, propunerile şi doleanţele noastre, ministrul se linişteşte. Îşi dă seama că a fost dezinformat şi că nu era vorba de nici un complot la adresa conducerii armatei. Ca atare ne eliberează. Ne dojeneşte părinteşte şi ne roagă să ne vedem de treburile noastre militare.
Desigur noi nu am cedat şi ne-am continuat activitatea pusă în slujba înoirii armatei şi a democratizării acesteia.
Vreau să fac remarca că în timpul detenţiei noastre ministerul a primit o atenţionare scrisă din partea cadrelor militare ale Diviziei de Tancuri, prin care i se acorda conducerii ministerului un timp de 24 de ore pentru a ne elibera din arest. În caz contrar unităţile de tancuri subordonate vor porni să ne elibereze cu toate efectivele şi tehnica de luptă din dotare.
Deja în ianuarie 1990 organizaţia noastră (GIDA) reuşise să mobilizeze sute pînă la o mie de cadre militare din armată. Inclusiv noul nostru comandant al Diviziei de Tancuri, un general bătrînel, simpatic, adus din rezervă, Paul Cheler, încîntat de ideile şi de avîntul nostru, ne-a mărturisit că ne susţine tacit.
Tot mai multe cadre îşi exprimau adeziunea verbală şi scrisă pentru această inițiativă. Arestarea noastră de către ministrul Militaru a produs un val de simpatie şi solidaritate. Lanţul de mişcări înoitoare şi proteste se va accentua. Lunile ianuarie, februarie 1990 se vor distinge printr-o multitudine de acţiuni protestatare ale studenţilor militari, ale ofiţerilor din Statul Major al Ministerului Apărării, ale militarilor din Topraisar (jud. Constanţa) şi în sfîrşit ale cadrelor militare din garnizoana Timişoara.
Printre cerinţele noastre exprese prevăzute în statut şi documentele programatice (GIDA) se enumerau:
– desfiinţarea Direcţiei de Propagandă comunistă din armată,
– înlocuirea tuturor cadrelor de contrainformaţii militare cu oameni noi şi reformarea fundamentală a acestei Direcţii militare.
– reanalizarea modului de avansare la excepţional a cadrelor armatei în timpul revoluţiei şi a implicării armatei în aceasta. Pedepsirea vinovaţilor pentru săvîrşirea de crime la adresa poporului român, a acelor cadre militare care s-au distins negativ, prin excese, în sprijinul menţinerii dictatorului.
– revizuirea tuturor dosarelor de cadre şi reabilitarea militară a cadrelor persecutate din punct de vedere politic şi social în timpul dictaturii.
Iată numai cîteva din cele 16 puncte solicitate de membrii GIDA.
În cartea mea intitulată „Singur în lupta pentru democraţie în România” care sper să o public, voi da citire tuturor detaliilor necesare, a întregului nostru program reformator din armată. Titlul cărţii nu am să-l comentez acum, în acest articol.
Demonstraţiile studenţilor militari din Bucureşti, a militarilor din Topraisar, şi în special revolta cadrelor militare din Statului Major al Armatei, au slăbit fundamental poziţia ministrului Militaru. Acesta a fost confruntat, într-un timp record, cu un fenomen necunoscut în armată, pe care nu-l putea contracara, şi anume acela al unor valuri revoluţionare (în termeni militari, de indisciplină), specific acelor timpuri. Fenomene revoluţionare, de reînnoire, generală în ţară erau caracteristice tuturor domenilor de activitate.
Urmînd exemplul GIDA, cpt. Stan Valerian, aparţinînd aceleiaşi Divizii de Tancuri din Bucureşti de unde s-a aprins flacăra revoluţiei în armată (a se reţine data de 25 decembrie 1989), a constituit la rîndul lui, la o aproape o lună diferenţă de timp, Asociaţia pentru Dreptate Militară (ADM).
Din cadrul acesteia au făcut parte la început trei ofiţeri şi cîţiva subofiţeri şi maiştrii militari. În acest sens Valerian Stan prezintă o listă de nume, pe care nimeni nu stă să o verifice. Dacă luăm lista la scuturat nu mai rămîne nimic din ea ca să nu mai vorbim de acţiunile concrete ale membrilor acestei organizaţii, în afară de persoana sa.
Obiectivele şi scopurile organizaţiei le-a conceput el, personal. O bună parte dintre ele repetau, coincideau, se asemănau cu cele prevăzute în documentele GIDA. Ideile lui le-am considerat juste şi ori de cîte ori am avut prilejul l-am susţinut. Adevărul este că numai după cîteva zile cpt. Stan Valerian va rămîne şi fără cei doi colaboratori ai săi, ofiţeri, care poate de frică, sau intuind că această mişcare nu are sorţi de izbîndă, în comparație cu GIDA, aceştia s-au retras, s-au dezis de această mişcare. Valerian Stan a fost unul din miile de ofiţeri persecutaţi de regimul comunist din armată, căruia i s-a stopat pe nedrept cariera militară pe motive de origine socială. Acesta a fost şi mobilul pentru care va continua să lupte mai departe, singur, pentru dreptate si adevăr, publicînd nenumărate materiale, articole în presă. Desigur el semnează în numele acestei organizaţii fantomă, în calitatea sa de ultim mohican. El are totuşi meritul de a fi scris la obiect, demascînd concret trădătorii din armată ai poporului român în evenimentele regretate sîngeroase 1990-1991.
I-a demascat cu tărie, curaj şi consecvenţă. Pe Stănculescu l-a considerat de la început vinovatul principal al crimelor de la Timişoara şi Bucureşti. A spus-o deschis şi la adunarea de la GDS (Grupul de Dialog Social) din noiembrie 1990.
În consecinţă este trecut ilegal de criminalul poporului român generalul Stănculescu în rezervă, fără nici un drept.
El mai are meritul de a fi demascat colegii săi de unitate militară, ai Diviziei 57 de Tancuri şi cei ai unităţii Diviziei 1 Mecanizate din Bucureşti, care prin minciuni şi fraudă au reuşit să-şi ascundă faptele reprobabile, unele chiar criminale. Colegi care ulterior, pentru merite „în revoluţie” vor primi grade şi funcţii la excepţional şi care vor executa pe mai departe, fără ezitare, noile ordine criminale ale şefului lor dela Revoluţie, Stănculescu, distrugînd şi contrafăcînd jurnale de luptă ale Armatei pentru a demonstra nevinovăţia lor.
Astfel au devenit acestia mari generali, „onorabili” ai armatei române postdecembriste.
Dacă nu-l credeţi pe Stan Valerian întrebaţi-l pe Stănculescu cît mai este în viaţă despre aceşti subordonaţi ai săi, foarte buni executanţi ai ordinelor sale criminale cît şi a celorlalţi generali, în decembrie 1989.
Dacă ne rezumăm numai la vinovăţia a două persoane, Stănculescu şi Chițac, şi aceasta, după atîţia ani, mai bine o lăsăm baltă. Halal de noi. De ce dreptate, justiţie, adevăr şi democraţie vorbim?
În lucrarea sa „Istoric CADA si ADM” (linc) colegul meu Valerian Stan exagerează şi îşi alocă merite definitorii în înfiinţarea CADA. El încearcă să aducă în prim plan organizaţia sa imaginară (ADM) la înfiinţarea CADA. De aici şi titlul lucrării sale. Fals. Este adevărat, ca persoană fizică şi singulară, acesta a susţinut şi luptat pentru interesele devenite comune de democratizare a armatei, dar nu poate vorbi de organizaţia sa, fantomă, ca participantă la constituirea CADA. O organizaţie care nu a durat decît trei zile şi din care nu a mai rămas nimic decît titlul. Cu regret trebuie să-l contrazic şi să arăt că denaturează cu bună ştiinţă faptele. Îl înţeleg, în dorinţa sa de a ieşi ca de obicei în relief, dar faptele au stat altfel şi pot fi demonstrate.
Ros de invidie, cred, Stan Valerian prezintă defăimat GIDA ca o organizaţie a unor cluburi militare.
El trece cu vederea cu ostentaţie peste celelalte puncte ale statutului GIDA, din care s-a inspirat pentru statutul organizaţiei sale fantomă, ADM.
El ştie foarte bine că ultimul punct al documentelor GIDA a fost ideea lui Chelaru Mircea şi după părerea mea nu a fost o idee rea, căci aducea ceva nou pe tărîmul democratizării armatei. Cluburi militare. Aşa ceva nu a mai existat şi nici nu se puteau concepe pe vremea răposatului. Auzi domnule să se unească cadrele militare periodic şi să discute între ele. Ideea nouă a domnului lt.-col. Mircea Chelaru, mi-a plăcut, şi ca atare am cuprins-o firesc în cele 16 puncte ale documentului programatic GIDA.
În lucrarea sa, cpt. (r) Valerian Stan doreşte vădit să minimalizeze rolul GIDA şi dacă ar fi putut ar fi radiat-o complet din lucrarea sa. Spre ghinionul lui, faptele, întîmplările, acţiunile acesteia, numărul mare de cadre şi militari simpatizanţi ai GIDA din Bucureşti şi unităţile subordinate ale Armatei 1-a nu poate fi contestat şi punctul de vedere din lucrarea sa amintită îl descalifică.
Da, trebuie să recunosc, cpt. în rz. Stan Valerian, personal, s-a luptat consecvent şi cu vitejie pentru procesul de reînnoire al armatei şi de democratizare. Dar a greşit cînd s-a izolat de colegii săi din GIDA şi chiar din CADA supraapreciindu-şi forţele şi şansele de succes.
Dar să revenim la luna februarie a anului 1990. O delegaţie de cadre tinere, militare, a unor unităţi de aviaţie şi grăniceri din cîteva puncte ale garnizoanei Timişoara şi unităţile subordonate limitrofe, cît şi cîteva cadre ale aviaţiei din ţară, s-au deplasat la Bucureşti să discute cu ministrul apărării şi cu reprezentanţii guvernului provizoriu probleme legate de îmbunătăţirea instrucţiei şi vieţii miltarilor acestor arme.
Ministrul Militaru refuză să discute cu aceştia şi desemnează alţi ofiţeri, generali, care să discute cu delegaţia lor.
Nemulţumiţi de situaţie, cadrele amintite au solicitat să discute cu reprezentanţii guvernului.
Vestea demonstraţiei unor cadre ale aviaţie din Timişoara, în Piaţa Victoriei, s-a răspîndit cu viteza fulgerului. Cu toate restricţiile disciplinare de rigoare, multe cadre militare au părăsit fără voie unităţile şi s-au alăturat demonstranţilor militari din Piata Victoriei. Desigur, ca membru în conducerea GIDA, m-am deplasat şi eu în această Piață. Acolo am întîlnit multe cadre (ofiţeri şi subofiţeri), studenţi militari simpatizanţi ai mişcării GIDA. Majoritatea mă cunoşteau. Am discutat cu aceştia şi am hotărît împreună să susţinem revendicările şi mişcarea cadrelor militare timişorene.
Mr. ing. de aviaţie Cîrligeanu, ca şi alţii, căuta printre participanţii la demonstraţie cadre militare aparţinînd garnizoanei din Bucureşti şi în special trupelor de uscat, care să participe la discuţiile din sediul Guvernului. Aşa a dat de mine şi m-a rugat să-i ajut şi să particip şi eu la adunarea lor. I-am răspuns pozitiv şi l-am asigurat că reprezint Armata 1. I-am povestit despre mişcarea noastră reformatoare de democratizare a armatei, GIDA, şi de succesele noastre pînă la aceea dată. Deasemenea despre obiectivele urmărite de noi.
Reprezentanţii guvernului nu acceptau să discute cu demonstranţii, numai în cazul în care aceştia erau reprezentativi, adică din delegaţie trebuiau să facă parte cadre militare aparţinînd majorităţii categoriilor de armă ale armatei.
Şi iată cum demonstranţii de la Timişoara au aflat din gura subsemnatului de existenţa GIDA, organizaţie militară care solicita ministerului şi guvernului României democratizarea armatei.
De unde nici nu s-a pus problema şi nici nu s-a vorbit de aşa ceva, în discuţiile iniţiale purtate cu Gelu Voican şi Petre Roman, deodată, la sugestia GIDA, a mea şi a lui Mircea Chelaru, conceptul de democratizare a armatei a fost preluat şi de către delegaţia militară de la Timişoara. Contopindu-se forţele cadrelor militare din Bucureşti (GIDA) cu cele ale delegaţiei militarilor timişoreni, astfel s-a creat organizaţia militară naţională CADA (Comitetul de Acţiune pentru Democratizarea Armatei).
S-a convenit să nu se preia denumirea de GIDA (Grupul de Iniţiativă pentru Democratizarea Armatei) pentru a nu se face o confuzie. Mărturii stau casetele video ale discuţiilor televizate, din sediul Guvernului, cu Gelu Voican Voiculescu şi Petre Roman.
Este o aberaţie, un neadevăr, lipsă de respect şi de recunoştiinţă a tuturor acelora care, contrar faptelor reale şi logice, încearcă să acrediteze ideea formării CADA de către delegaţia militară din Timişoara.
Ideile de democratizare a sistemului militar au fost preluate de la GIDA care le-a şi prezentat şi care a acceptat unirea forţelor sale, adică a sute, mii de simpatizanţi militari bucureşteni, la mişcarea protestatoare, sindicală a cadrelor militare din Timişoara.
Fără sprijinul nostru, al cadrelor militare bucureştene şi GIDA, eşuau discuţiile cu reprezentanţii guvernului şi delegaţia militară timişoreană nu mai rămînea nici o zi în capitală. Cadrele militare din garnizoana Bucureşti, cît şi populaţia capitalei au susţinut , masiv şi permanent, reprezentanţii militari din Timişoara pe tot parcursul demonstraţiei acesteia. Fără miile de bucureşteni prezenţi în Piaţa Victoriei, reprezentanţii guvernului nu mişcau nici un deget.
Sute (mii) de ofiţeri şi subofiţeri, cadre din Marele Stat Major al Ministerului, cadre militare ale Spitalului Militar Central, ale Direcţiilor Centrale, au susţinut noua mişcare reformatoare din Armată definită CADA; şi aceasta ca o continuare, o extensie necesară şi dorită, în plan naţional, a ideilor Grupului de Iniţiativă pentru Democratizarea Armatei.
În consecință şi ca o concluzie de fond CADA este rezultatul extinderii GIDA în plan naţional prin alipirea mişcării petiţionare a cadrelor militare venite de la Timişoara.
La momentul sosirii delegaţiei militare din Timişoara în Bucureşti, cca. 60-65 de cadre ale aviaţiei şi trupelor de grăniceri, GIDA număra sute, mii de simpatizanţi. Procesul de reformare, democratizare a armatei începuse deja în Bucureşti. Mărturie stau mişcările reformatoare din cadrul Academiilor Militare şi ale Statului Major al Armatei.

Aceleaşi evenimente sînt înfăţişate puţin diferit de Valerian Stan, în lucrarea „Istoric CADA şi ADM” (linc):

CADA s-a constituit în cursul lunii februarie 1990, la Timişoara, în principal ca reacţie la refuzul responsabililor militari din unităţile de acolo de a avea un dialog sincer cu cadrele militare din garnizoană. Acestea simţeau nevoia unui asemenea dialog în principal în scopul clarificării responsabilităţilor pentru implicarea unităţilor şi subunităţilor lor (trupe tereste şi de aviaţie) în acţiunile militare represive şi de intimidare la care a luat parte şi armata împotriva concitadinilor lor (între 16 şi 20 decembrie 1989, la Timişoara au fost ucise cîteva zeci de persoane şi rănite cîteva sute) – acţiuni pentru care cadrele militare amintite resimţeau o anumită vinovăţie. Ele doreau în acelaşi timp un dialog care să prefigureze măsurile care s-ar fi impus pentru modernizarea armatei, depolitizarea şi „democratizarea” ei.
Anterior constituirii CADA, în garnizoana Bucureşti, în perioada 28 decembrie 1989 – 7 ianuarie 1990, un grup de opt ofiţeri din comandamentul Diviziei 57 Tancuri (lt-col. Marin Bălteanu, lt-col. Mircea Chelaru, mr. Corneliu Dumitriu, mr. Sorin Ghiţă, mr. Liviu Gârleşteanu, lt-col. Vasile Handaric, lt-col. Silviu Popescu, cpt. Marian Tudor) a avut iniţiativa constituirii „Cluburilor militare”, ca organisme „profesionale, neguvernamentale, independente, nealiniate şi în afara structurii organizatorice a MApN, întemeiate pe principiile democraţiei depline”. Se preconiza ca aceste organisme să contribuie de asemenea la profesionalizarea şi modernizarea armatei, la ameliorarea performanţelor structurilor de conducere militare.
Conducerea de la acea dată a armatei, în principal generalul Militaru, ministrul Apărării, a avut o reacţie de respingere foarte dură atît faţă de iniţiativa „Cluburilor militare” cît şi de cea a constituirii CADA (ministrul a dispus chiar arestarea ofiţerilor care avuseseră ideea constituirii „Cluburilor militare”). Generalul Militaru, reactivat după căderea lui Ceauşescu şi numit ministru începînd cu 26 decembrie 1989, nu avea complicităţi cu fostul regim, cu oamenii acestuia prezenţi masiv şi la vîrful armatei, şi nici nu fusese implicat în reprimarea manifestaţiilor în decembrie 1989. Cu toate acestea, el a respins cu maximă intoleranţă şi nejustificat orice idee de dialog cu ofiţerii care propuneau modernizarea, depolitizarea, „democratizarea” armatei şi clarificarea implicării ei în represiunea din decembrie 1989. Această eroare gravă (pe care generalul şi-a asumat-o public la scurt timp după plecarea de la conducerea Ministerului – a se vedea, de exemplu, un text al său publicat în „Armata poporului” din 21 martie 1990, „Vă rog, daţi-mi cuvîntul!”) s-a datorat pe de o parte spiritului său rigid iar pe de altă parte presiunii la care a fost supus în direcţia aceasta dinspre responsabilii politici precum şi dinspre generalii şi ofiţerii superiori din conducerea armatei. Acuza care i-a fost făcută lui Militaru că a adus din rezervă un număr de generali se impune privită şi ea din perspectiva neîncrederii justificate a acestuia în generalii aflaţi în decembrie 1989 la conducerea armatei, care făcuseră dovada unei loialităţi totale şi pînă la capăt faţă de Ceauşescu şi regimul său, chiar cu preţul angajării armatei în acţiuni fratricide pentru apărarea lor.
La data de 12 februarie 1990, grupul de ofiţeri iniţiatori ai CADA (cei mai mulţi de la Timişoara) a sosit în Capitală unde a avut discuţii cu viceprim-ministrul Gelu Voican-Voiculescu şi cu prim-ministrul Petre Roman. În Piaţa Victoriei grupul a fost întîmpinat de un mare număr de militari (ofiţeri, studenţi de la Academia militară tehnică etc).

Colonelul (r) Nicolae Durac, mi-a comunicat prin e-mail următoarele (domnul Durac a scris acestea nu în urma citirii articolului lui Silviu Popescu – care a fost publicat ulterior -, ci ca răspuns la o sinteză pe care i-am făcut-o eu legată de susţinerile domnului Popescu; textul lui Silviu Popescu lămureşte anumite aspecte, de pildă că „mişcarea lui Silviu Popescu” include acele cluburi militare a căror existenţă o confirmă de altfel şi Durac şi Stan):

În legătură cu formarea CADA pe scheletul GIDA este adevărat, cu specificaţia că termenii folosiţi de Silviu Popescu nu au nici un fel de legătură cu mişcarea iniţiată, formată şi plecată din Timişoara. În data de 8 februarie 1990 s-a înfiinţat, la Timişoara, exclusiv din cadrele militare din garnizoană, GIDA (Grupul de iniţiere pentru democratizarea armatei) transformat în data de 12 februarie în Comitetul de acţiune pentru democratizarea armatei. Niciunul dintre noi nu ştia ceva despre Silviu Popescu şi mişcarea lui. Singura mişcare iniţiată, pînă la formarea grupului de iniţiativă, aparţine unui grup de ofiţeri din Bucureşti, grup care a militat pentru formarea Cluburilor militare. În data de 7 ianuarie 1990, o parte dintre cei care au iniţiat mişcarea au fost arestaţi şi cercetaţi de generalul Militaru, fapt devenit notoriu. În legătură cu militarii din Bucureşti, trebuie precizat faptul că în perioada 12-14 februarie, cînd am declanşat protestul la Bucureşti, noi, timişorenii, am fost întîmpinaţi de reprezentanţi ai aviaţiei din toată ţara împreună cu care am îmbunătăţit apelul destinat CPUN-ului. Ajunşi în faţa guvernului, am găsit aproximativ 500 de studenţi de la Academia tehnică militară care protestau faţă de abuzurile săvîrşite de generalul Militaru. Un grup dintre aceştia s-a alăturat mişcării (vezi întegistrarea discuţiei cu Gelu Voican unde ia cuvîntul studentul caporal Ion Sevastian) şi, totodată, cadre militare dintre cei care au aderat la Cluburile militare (vezi înregistrarea discuţiei cu Gelu Voican unde ia cuvîntul căpitanul inginer Ioan Inel). Ca urmare, militarii din Timişoara, aviatorii, studenţii şi cei din Cluburile militare au purtat discuţiile cu Gelu Voican Voiculescu şi Petre Roman. În cazul în care mişcarea CADA ar fi apărut pe scheletul grupului independent din Bucureşti, Silviu Popescu ar fi fost cel care ne-ar fi întîmpinat la gară şi, totodată, ar fi participat cu noi la discuţiile cu puterea politică de atunci.

Este adevărat că la GDS a luat atitudine împotriva generalului Stănculescu, fapt lăudabil, dar acest lucru se întîmpla în toamna anului 1990.

Silviu Popescu afirmă că a fost singurul care a luat atitudine împotriva numirii generalului Stănculescu în fruntea armatei. Precizez faptul că, imediat după sosirea din Bucureşti, mişcarea CADA a fost scindată tocmai pentru că o parte dintre noi nu a fost de acord cu numirea respectivă. În perioada aceea, Silviu Popescu nu făcea parte din CADA.

El a apărut în data de 12 martie 1990, ca reprezentant al unităţii sale, la întîlnirea organizată de Stănculescu la sala de concerte a Radio-televiziunii Române, cu reprezentanţii tuturor unităţilor militare.

Nu înţeleg de ce încearcă să inducă ideea că Bucureştiul este buricul tuturor acţiunilor întreprinse în anul 1990.

Mai există un fost procuror Alexandru Pantea, şcolit, după propriile mărturisiri, la şcoala de la Bran a securităţii, care a afirmat într-un interviu dat ziarului România Liberă în data de 28 martie 2008, că ar fi dus la începutul lunii ianuarie 1990 documentele CADA la Bucureşti deşi prima întîlnire a viitorilor membrii CADA a avut loc la data de 8 februarie 1990.

Mai vezi, despre mişcarea CADA:
Timişoara, 8 iunie 1990. „Armata trebuie epurată de criminali şi colaboraţionişti”. Miting în favoarea CADA (video)

Dialogul din 12 februarie 1990 cu viceprimministru Gelu Voican Voiculescu. Playlist pe youtube cu întregul dialog: http://www.youtube.com/view_play_list?p=9B8720BEB415F5AE
Lista de revendicări a CADA
În rîndul armatei sînt uscături, oameni care au tras în populaţie. Se ajunge la situaţia din perioada 17-19, cînd s-au vînat familii de cadre
Cînd a început să se spargă vitrinele, cu fiecare vitrină care cădea, cădea şi o părticică din noi, de spaimă
Cu revoluţia am pactizat noi, cei care am fost piept în piept. Dar nu au pactizat comandanţii noştri care se erijează în revoluţionari
Terorişti n-au fost atît de mulţi cît a fost război psihologic. Ne-am împuşcat noi între noi şi aşa am omorît populaţie nevinovată
De ce nu se spune că securitatea şi miliţia au avut tancuri şi că ei au călcat lumea?
Generalul Militaru este un om a cărui merite sînt incontestabile
Mihai Chiţac este o persoană extrem de săritoare şi receptivă la interesele naţiunii
Cunoaşteţi existenţa dosarelor Corbu 1 şi Corbu 2?
500 de studenţi de la Academia Tehnică Militară sînt în piaţă, 23 fac greva foamei
Generalul Militaru a avut un consens din partea celorlalţi generali prezenţi, inclusiv generalul Stănculescu care era la comandă în urma morţii lui Milea
Vă informăm, nu ameninţăm. Situaţia e foarte critică în unităţile militare. Nu aveţi interesul ca pentru un om să se destabilizeze armata
Voican: Am o admiraţie personală faţă de generalul Militaru. (…) Sînteţi interlocutorii cei mai comozi, ordonaţi şi agreabili pe care i-am avut pînă acum, în situaţiile în care am tratat cu oameni ai muncii din diferite sectoare

Dialogul din 1 martie 1990 cu primministrul Petre Roman şi cu ministrul Victor Stănculescu. Playlist pe youtube cu întreaga discuţie: http://www.youtube.com/view_play_list?p=4CACF5D1D186CEE5
Armata a dus greul luptei împotriva terorismului. A vorbi despre rolul armatei în represiune este nepotrivit
Roman: „Meritele generalului Militaru nu pot fi neglijate şi anulate”
Foarte puţini comandanţi militari s-au schimbat după revoluţie
Trebuie să lăsăm să limpezim lucrurile, şi asta nu se face decît în timp
Trebuie să pornim de la premiza că armata este un element de stabilitate în societate
Pe comandanţii militari i-a testat tocmai revoluţia, domnule primministru
Ar trebui o supercomisie care n-ar încăpea într-o sală de sute de oameni
În timpul revoluţiei am suferit groaznic din cauza problemei dotării tehnice a armatei
Niciodată n-am să părăsesc colegii din guvern la un impuls exterior
Domnul general Chiţac a avut la Timişoara o activitate cel puţin echivocă
Insinuaţi că noi guvernul am trimis 2-300 de oameni ca să ne ocupe?
De ce s-au pierdut vieţi omeneşti din incompetenţă?

Mai citeşte: Cîteva păreri despre infracţiunea de subminare a puterii de stat

 

12 Responses to “Locotenent-colonel Silviu Popescu, căpitan Valerian Stan şi colonel Nicolae Durac despre formarea CADA”

  1. Domnule Marius Mioc,

    Vă mulţumesc pentru că mi-aţi semnalat cele scrise de Silviu Popescu.

    Fostul meu coleg susţine, în esenţă, că prin materialul meu “Istoric CADA şi ADM; note autobiografice”, “ros de invidie, cred, Valerian Stan prezintă defăimat GIDA” (GIDA ar însemna “Grupul de iniţiativă pentru democratizarea armatei”, pe care Silviu Popescu susţine că l-ar fi constituit la data de 25 decembrie 1989). El îmi mai impută şi că prin cele ce am scris mi-aş fi “alocat merite definitorii în înfiinţarea CADA” – mie şi „organizaţiei mele imaginare (ADM)”. Deşi din cale afară de precipitat în scrierea textului pe care vi l-a trimis (speram să-l regăsesc mai calm şi cu ceva mai mult umor), fostul coleg şi-a luat răgazul să scrie totuşi şi câteva fraze în care apreciază la superlativ (poate chiar cât nu aş merita) ceea ce am făcut „personal” în perioada despre care vorbim.

    Iată ce vreau să spun foarte pe scurt legat de afirmaţiile în cauză:

    Mai întâi, se dovedeşte că fostul meu coleg are amintiri destul de imprecise cu privire la evenimentele de atunci, fapt ce are consecinţe cu totul regretabile asupra unora dintre afirmaţiile sale. În textul integral, publicat pe blogul său („creat la sfatul dvs”, cum reiese din precizarea de pe propriul dvs blog), el susţine că eu eram „unul dintre colegi săi de unitate militară (Divizia 57 Tancuri)”. Or nici vorbă de aşa ceva (eu făceam parte dintr-o unitate militară de construcţii de locuinţe, şi nu din Divizia 57 Tancuri). Iar lucrul acesta mă face să mă întreb: dacă fostul meu coleg are probleme de memorie în legătură cu o chestiune absolut elementară – cine îi era şi cine nu îi era coleg „de unitate militară” – nu cumva şi alte afirmaţii ale sale stau sub semnul neadevărului? Ba bine că nu! Iată un citat (din acelaşi text integral), care se însoţeşte mincinos cu neadevărul de care tocmai am pomenit. citez: „Stan Valerian va copia ideile GIDA. Inspiraţia sa, din documentele acestei organizaţii sînt mai mult decît elocvente. Nu este de mirare, deoarece, el fiind unul dintre colegi mei de unitate militară (D 57 Tc), a avut acces la toate documentele GIDA. El va solicita deasemenea, după modelul nostru, al meu, desfiinţarea Direcţiei politice din Armată, desfiinţarea Sistemului de opresie militară, de spionare a cadrelor militare de către Serviciului de Contrainformaţii militare”. Am încheiat citatul. Pure aberaţii, „invenţiuni fictive”, vorba lui nenea Iancu! Pot dovedi cu acte că la vremea la care colegul meu – un protocronist pătimaş, descopăr, însă cu grave probleme de memorie – susţine că îi eram coleg, nici vorbă să îi fi fost coleg. De aiureala că i-aş fi fost coleg în acele luni (şi că, drept urmare, „am a avut acces la toate documentele GIDA”) se leagă un alt neadevăr sfruntat pe care Silviu îl răspândeşte pe seama mea: „Sînt sigur că posedă” (despre mine este vorba, nota mea) „un exemplar de la creerea GIDA cu Platforma program a acesteia, care mie la ora actuală, în exil îmi lipseşte, pentru a vi-l prezenta. Îl întreb de ce nu a publicat în lucrarea sa, nu a fotografiat conţinutul Platformei de luptă pentru Democratizarea Armatei GIDA?” De ceea ce amnezicul meu coleg numeşte „GIDA” nu am auzit decât în câteva rânduri, şi atunci exclusiv din susţinerile lui în sensul că pe 27 decembrie 1989 ar fi iniţiat un asemenea „Grup”. Inutil, deci, să mai spun că nu am văzut vreodată nu ştiu ce „Platforme de luptă”, „Platforme program” ş.cl. Există în schimb documente care atestă faptul că, aşa cum am arătat în materialul meu, anterior constituirii CADA, în garnizoana Bucureşti, în perioada 28 decembrie 1989 – 7 ianuarie 1990, un grup de opt ofiţeri din comandamentul Diviziei 57 Tancuri (între care şi protoconistul amnezic, nu putem contesta) a avut iniţiativa constituirii „Cluburilor militare”, ca organisme „profesionale, neguvernamentale, independente, nealiniate şi în afara structurii organizatorice a MApN, întemeiate pe principiile democraţiei depline”. Subscriu integral, se înţelege, şi răspunsului pe care Nicolae Durac l-a dat lui Popescu în aceeaşi chestiune: „Niciunul dintre noi nu ştia ceva despre Silviu Popescu şi mişcarea lui. Singura mişcare iniţiată, pînă la formarea grupului de iniţiativă, aparţine unui grup de ofiţeri din Bucureşti, grup care a militat pentru formarea Cluburilor militare”.

    Legat de aiureala că ADM şi eu am fi furat „ideile” lustraţiei de la pretinsul „Grup”al amnezicului e de spus că, presupunînd că chiar nu am fi avut nici atâta minte să imaginăm paşii pe care îi reclama cu evidenţă „decomunizarea” armatei, nu ar mai fi trebuit să ne inspirăm de niciunde altundeva de vreme ce, cu numai o lună şi jumătate înainte de Apelul ADM din 25 aprilie 1990, publicat în presă, în România fusese lansată atât de cunoscuta „Proclamaţie de la Timişoara”. Pus pe rescrierea istoriei, sper ca fostul meu coleg să nu acuze mâine-poimâine şi Societatea „Timişoara” de plagiat.

    De domeniul faptelor şi de brambureala din memoria lui Silviu ţine şi afirmaţia că ADM şi eu ne-am fi “alocat merite definitorii în înfiinţarea CADA”. În tot ce am scris eu pe tema asta nu există un singur cuvânt care să justifice o asemenea trăznaie. Pentru că, întreb, cât de defect trebuie să fie cineva la cap să pretindă că o „organizaţie” constituită în luna martie 1990 (ADM) ar fi putut să aibă „merite” (şi încă „definitorii”!) în înfiinţarea unei alte organizaţii constituită o lună mai devreme?

    Mai susţine Silviu şi că ar fi fost singurul care a luat atitudine împotriva numirii generalului Stănculescu în fruntea armatei. Cine citeşte chiar şi numai în diagonală materialul meu are ocazie să vadă de ce umor involuntar e capabil fostul meu camarad.

    Partea cea mai proastă a intervenţiei intempestivului meu coleg e că scrie ce scrie bazîndu-se exclusiv pe memorie (şi aia atât de beteagă). Cine citeşte materialul meu va vedea că nu există aproape nicio afirmaţie (mai ales legată de chestiunile faptice) care să nu indice pe ce anume se bazează. Aşa se face că eu, scriind despre ADM (dar şi despre CADA şi altele, inclusiv despre ceea ce a făcut în acea perioadă fostul meu coleg), am indicat practic de fiecare dată „temeiul” afirmaţiilor mele: pe documentele pe care le păstrez din acea perioadă (inclusiv privind „listele” cu membrii ADM, care nu sunt câtuşi de puţin fictive, cum sugerează regretabil Silviu), pe articole, comunicate şi alte astfel de materiale publicate în presă (pe care le-am indicat cu o precizie ce nu poate fi contestată nici măcar cu o virgulă), pe cartea fostului nostru coleg Nicolae Durac (la rândul ei bine documentată şi ea), pe documentarul tematic, foarte riguros şi el, al lui Ioan Roşca etc etc. Cu ce contestă Silviu toate acestea? S-a văzut deja: cu amintiri ca vai de ele şi cu presupoziţii că documentele privind propria-i activitate (pe care „nu le poate prezenta” întrucât „îi lipsesc momentan”) s-ar afla în posesia mea. Dar şi, din păcate, spre marea mea dezamăgire, cu destule insulte – mai ales în textul integral şi pe care prefer să nu le reproduc tocmai pentru a face un bine autorului lor – la adresa a doi foşti colegi (Durac şi eu), care nu au altă vină decât că au încercat, cu câtă onestitate au putut, să pună cap la cap secvenţe ale unei istorii care i-a implicat într-o măsură sau alta. Cât priveşte afirmaţia că documentele vizîndu-l se află la mine, faţă cu o asemenea „logică” insolită (ca să fiu măcar eu bine crescut) aş putea şi eu să afirm că fostul meu tovarăş se află în posesia Sfântului Graal ori că deţine şi tăinuieşte documente care probează indubitabil că eu am fost, sau poate că încă mai sunt, unul dintre mareşalii lui Napoleon.

    Sunt aproape sigur că cei douăzeci de ani de când nu ne-am văzut nu au putut să îi afecteze într-atât fostului coleg onestitatea şi buna-credinţă încât să nu-şi dea seama, mai devreme sau mai târziu, că a fost nedrept procedînd astfel. Sunt sigur că s-a grăbit scriind ce a scris. Am crezut şi continuu să cred că a greşit „implicîndu-se” cum s-a „implicat” în mineriada din 1991. Am crezut şi continuu să cred în acelaşi timp şi că pedeapsa cu închisoarea pe care i-a aplicat-o instanţa de judecată a fost profund nedreaptă şi nejustificată în raport cu ceea ce el a făcut concret. Totodată, când spun că Silviu a greşit în septembrie 1991 nu îmi arog dreptul, pe care nimeni nu trebuie să şi-l aroge, de a „cenzura” în vreun fel opţiunea „politică” de atunci a fostului coleg. Spun doar că, dată fiind asocierea sa (în rest foarte constantă şi absolut salutară) cu ideile şi eforturile dedicate în acei ani „decomunizării” şi modernizării armatei, ar fi trebuit să evite ca adversarii (redutabili) ai acelor idei şi eforturi să speculeze, atunci şi mai târziu, împotriva lor şi a celor care le-au servit.

    În sfârşit, mă număr printre cei care cred că revenirea în ţară a fostului coleg – atunci când şi dacă lucrul acesta va fi posibil – ar fi un câştig pentru viaţa noastră publică, tot mai complicată şi mai degradată de la un an la altul. Aş fi foarte bucuros să îi stau şi atunci alături, aşa cum i-am stat şi înainte să plece în exil – fără să fiu ros de nicio invidie şi nici de dorinţa de a ieşi în relief, aşa cum ştie bine că îmi impută total nedrept.

    Numai bine,
    Valerian Stan

    P.S. Atunci când se războieşte cu foştii colegi, Silviu Popescu ar trebui să nu uite inclusiv că lucrul acesta face în continuare o mare plăcere securiştilor şi oamenilor lor, prezenţi – azi, ca şi ieri – nu numai acolo unde te-ai aştepta să fie prezenţi.

    • Plesu Says:

      Sa stea mai bine acolo unde e acum.In Romania de azi sunt prea multi dezaxati psihic, debili mintali si autproclamati eroi ai unei revolutii despre care inca nu stim mare lucru. E suficient sa ma gandesc cum ar aparea pe micul ecran alaturi de Miron Cosma, alt megaloman schizofrenic, cautand sa explice”poporului”cum au fost manipulati de Iliescu pe timpul mineriadei.
      Toata scarba si rusinea. A patat suficient onoarea armatei. A indemnat romanii la razboi civil. Rusine lui si celor care il sustin.

      • Popescu Silviu Octavian Says:

        Tu esti unul dintre cei mai mari prosti si nu esti in masura sa critici asa ordinar, cu capatina ta beteagã !!!

      • Popescu Silviu Octavian Says:

        Ce ar fi sa apari la TV ca reprezentant al tuturor schizofrenilor din România !Îmi este lehamite de asemenea oameni !!!

    • Popescu Silviu Octavian Says:

      Toata scîrba am pentru tovarasul Stan Valerian !!! Peste tot ai scris foarte urît de Silviu, cred ca iti dai numele la altul, tu esti o mare jigodie, javra, nu se merita sa te mai descriu !!! Pai, Silviu a fost foarte competent în armata, tu ce ai fost, jurist pe vremea comunistilor? Ai facut vreo facultate tehnica sa sti putina aritmetica, asa cum zici de Silviu, ce ai scris tu de Silviu trebuie sa fi nebun rau cu capul si un mare prost !!! Silviu nu si a permis sa te critice asa ordinar cum l ai criticat tu peste tot, rusine sa ti fie, prin asta te ai descalificat singur ,aratînd de fapt cît esti de beteag cu dovleacul si nu colegul tau pe care l ai criticat exact ca în scoala primara !!! Am o mare lehamite !!!

  2. Jurist Popescu Valentin Dinu Says:

    Astept sa ma contactati.

    • Popescu Silviu Octavian Says:

      Cum isi explica domnul Stan Valerian faptul ca mai mult de 7 ofiteri ai divizei mecaniizate si de tancuri din Bucuresti au fost arestati de ministrul Militaru si trimisi la inchisoarea garniyoanei din Bucuresti, daca era vorba numai de infiintarea unor cercuri militare profesionale, hai sa le spunem cluburi militare, care nu aveau nimic cu politica.. Subseenatul Ex. Cpt. Stan Valerian a avut si are ocazia sa se consulte cu eneralul de armata Chelaru Mircea pentru a afla adevarul si sa nu mai scrie prosti pentru incilci mintile oamenilor.

      • Popescu Silviu Octavian Says:

        Ii invit in continuare pe cei care nu cunosc adevarurile despre fesfasurarea evenimentelor sa nu mai comenteye nimic caci se fac de bacanie.

  3. NU MAI AVEM CE COMENTA DESPRE NOI REVOLUTIONARII, DE, SA INCEPUT CU :TAXIMETRISTII PIRATI, SI ACUM CRED CA NU INTERESEAZA PE NIMENI DE ACEST LT. COL. IN REZERVA,PE NOI NE INTERESEAZA IN CONTINUARE DE CE PRIMMINISTRUL VICTOR PONTA , REFUZA SA SEMNEZE ORDONANTA DE URGENTA, PENTRU DELOCAREA PLATILOR INDEMNIZATIILOR REVOLUTIONARILOR ROMANI, CE CREZI MARIUS MIOC,GRAIESC ADEVARUL???????????????????????????????????????????????????????????????

  4. popesu silviu cada Says:

    Cum isi explica domnul Stan Valerian faptul ca mai mult de 7 ofiteri ai divizei mecaniizate si de tancuri din Bucuresti au fost arestati de ministrul Militaru si trimisi la inchisoarea garnizoanei din Bucuresti, daca era vorba numai de infiintarea unor cercuri militare profesionale, hai sa le spunem cluburi militare, care nu aveau nimic cu politica. Ex. Cpt. Stan Valerian a avut si are ocazia sa se consulte cu generalul de armata Chelaru Mircea pentru a afla adevarul si deci, sa nu mai scrie prosti pentru a incilci mintile oamenilor.

  5. […] – Armata a dus greul luptei împotriva terorismului. A vorbi despre rolul armatei în represiune este nepotrivit – Roman: “Meritele generalului Militaru nu pot fi neglijate şi anulate” – Foarte puţini comandanţi militari s-au schimbat după revoluţie – Trebuie să lăsăm să limpezim lucrurile, şi asta nu se face decît în timp – Trebuie să pornim de la premiza că armata este un element de stabilitate în societate – Pe comandanţii militari i-a testat tocmai revoluţia, domnule primministru – Ar trebui o supercomisie care n-ar încăpea într-o sală de sute de oameni – În timpul revoluţiei am suferit groaznic din cauza problemei dotării tehnice a armatei – Niciodată n-am să părăsesc colegii din guvern la un impuls exterior – Domnul general Chiţac a avut la Timişoara o activitate cel puţin echivocă – Insinuaţi că noi guvernul am trimis 2-300 de oameni ca să ne ocupe? – Dialog CADA, Petre Roman şi Victor Stănculescu (12). De ce s-au pierdut vieţi omeneşti din incompetenţă? (video) – Locotenent-colonel Silviu Popescu, căpitan Valerian Stan şi colonel Nicolae Durac despre formarea … […]

  6. Carligeanu Says:

    Nu inteleg cui foloseste polemica in legatura cu intaietatea in manifestarea revolutionar-democratica din 12-15.02.1990,atat timp cat exista multi martori oculari si documente,care legitimeaza CADA,ca prima si singura actiune militara la nivel national,constituita ca urmare a neimlinirii aspiratiilor socio-profesionale cladite pe fondul de minciuna,neadevar si impostura,a majoritatii cadrelor armatei.Punctele din Apelul difuzat la TVR in 12.02.1990 constituie cel mai revolutionar si democratic program initiat de societatea romana prin exponentii ei militari participanti si partasi la evenimentele „revolutionare”din decembrie 1989.Cine doreste sa-si reimprospateze memoria privind evenimentele din acea perioada ma poate contacta la tel.0722418750 sau mail:carligeanu@yahoo.com.Cu onoare si respect C-dor(r)ing.av.Carligeanu N.TITI


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.