Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Teodor Mărieş: Dictatura Iliescu în SSPR a picat. 90% din angajaţii acestei instituţii trebuie să plece. Aici a fost un perpetuu focar penal. Trebuie să plece din rîndurile revoluţionarilor cel puţin 5000 (video) februarie 10, 2011


Discurs a lui Teodor Mărieş la conferinţa de presă a asociaţiei „21 Decembrie” prezentată pe saitul alfanews (linc) în 28 ianuarie 2011. Comentariile mele sînt inserate în text cu litere cursive, între paranteze drepte.

Transcriere înregistrare:
0:00 Teodor Mărieş: Deoarece în urmă cu cîteva săptămîni, adjunctul domnului secretar de stat George Costin, şi mă refer aici la Adrian Nicolaescu, a fost atacat în plină zi cu ranga. Abia ieri a ieşit din spital. De ce sînt aici? În primul rînd Oană a fost unul din generalii pe care noi am sesizat comisiile abilitate pentru a ridica certificatul de revoluţionar. Ceea ce se întîmplă în faptul că este ridicat certificatul de revoluţionar primului criminal dintre aşa-zişii revoluţionari, din punctul meu de vedere aşa-zişii revoluţionari, mie îmi spune şi este semnul că dictatura Iliescu în SSPR a picat [Pentru cazul Oană nu a fost Mărieş singurul care a anunţat comisiile abilitate. Şi eu anunţasem atît CPRD cît şi SSPR despre asta, dar primul care a semnalat cazul a fost Emilian Cutean (apropiat a lui Ion Iliescu, numit de acesta şi în Colegiul Naţional al Institutului Revoluţiei Române), la şedinţa CPRD din 9 septembrie 2008 (linc). Faptul că acum SSPR a luat măsuri pentru anularea certificatului lui Oană eu îl văd ca o urmare a plîngerii penale împotriva lui Adrian Viorel Nicolaescu – a cărei cercetare e în curs (linc) – şi nu a căderii „dictaturii Iliescu” din SSPR. Oricum, de la vorbe la fapte e cale lungă, iar despre anularea certificatului lui Oană s-a vorbit încă din 2008. Eu nu cred realizat acest lucru pînă nu văd în Monitorul Oficial. Legat de răsturnarea „dictaturii Iliescu” din SSPR, remarc că cel care a răsturnat această dictatură – George Costin – este fost demnitar al regimului Iliescu, fost subsecretar de stat la SSPR în perioada 2000-2003. Costin a fost eliminat din SSPR de către Emilian Cutean, prin desfiinţarea postului de subsecretar de stat]. Spun foarte apăsat şi mă uit la cel din faţa mea ca să ducă mai departe ce filmează, la toate zdrenţele. N-o spun întîmplător. Al doilea subiect era Stelianide, şi vreau să vă spun că acest om a fost vicepreşedinte al asociaţiei „21 Decembrie” [Dumitru Stelianide a fost şi secretar general al SSPR (linc); este bănuit de CNSAS că ar fi colaborat cu securitatea (linc)]. Eu, în momentul în care mi-am dat seama despre ce este vorba, am cerut adunării generale suspendarea lui din funcţie şi de îndată a fost şi eliminat din asociaţie. Dar fără a avea declaraţiile încrucişate, aşa cum spunea mai devreme secretarul de stat, nu am fi putut să ne dăm seama de realitate. Pentru că, pînă nu ai 2-3 declaraţii să faci comparaţie între ele, nu ai cum să-ţi dai seama. Eu personal am dat aviz acestui om şi îmi asum responsabilitatea pentru că am greşit. Sigur, am acţionat în consecinţă pentru ca ulterior să i se ridice acest certificat şi mulţumesc pentru asta.
1:41 Bărbat: Una-i greşeala cu voie şi alta-i fără de voie.
1:43 Teodor Mărieş: Bun. Noi am procedat, repet, eu am procedat la excluderea lui din asociaţie şi din funcţia de vicepreşedinte încă în urmă cu 2-3 ani de zile. Al treilea subiect a fost Trosca. Şi vreau să transmit tuturor celor care în decembrie ’89 au creat această diversiune, în frunte cu Iliescu, şi nu-n ultimul rînd să atrag atenţia domnului secretar de stat, că ar fi nedrept. Deci, este corect, legea spune clar, toţi cei care au făcut poliţie politică n-au ce căuta între noi. Dar ar fi nedrept ca cei care au fost lucraţi de către acest ofiţer în dosarul „Corbii”, începînd cu Ion Iliescu, cu Radu Nicolae, cu Militaru, cu alţi tovarăşi care unii dintre ei au certificate de revoluţionar, să rămînă cu certificate de revoluţionar, în condiţiile în care acest ofiţer i-a dovedit pe aceşti tovarăşi ca agenţi KGB. [Pe saitul asociaţiei „21 Decembrie” am pus întrebarea (linc – vezi comentariile): „Puteţi prezenta dovada faptului că Trosca a lucrat în dosarul Corbii?”. Nu am primit încă răspuns. Remarc că, dacă în 1990 se vorbea că dosarul „Corbii” se referă la generalul Militaru, acum Mărieş pretinde că şi Iliescu a fost cercetat în acest dosar. Cum, urmare a grevei foamei a lui Teodor Mărieş, documentele despre revoluţia din 1989 au fost desecretizate, ar fi cazul să se publice integral dosarul „Corbii”, nu să se tot pălăvrăgească despre acesta]
2:41 Bărbat: De la celebra divizie a anti-KGB care îi monitoriza pe agenţii KGB.
2:46 Teodor Mărieş: Nu discutăm doar de 610, de 110, pardon, scuze, deci 110, nu sînt specialist în servicii, ci chiar de cei de la direcţia de informaţii, contrainformaţii a armatei. Direcţia a 4-a. Al 4-lea subiect a fost, (neînţelegibil) aicea, legat de un anume Fluierici sau (bărbat: Flueraş) Flueraş. Acest Flueraş, ani de zile, prin această asociaţie, „21 Decembrie Piaţa Universităţii” a creat o confuzie imensă în opinia publică, confundînd asociaţia „21 Decembrie” condusă în prezent de mine cu această asociaţie „21 Decembrie Piaţa Universităţii”. Nu au nici o legătură, nu au avut niciodată nici o legătură, iar pe acest individ îl cunosc din ’90 [Ion Flueraş este în conflict cu SSPR şi a dat în judecată instituţia pentru a se elibera certificate de revoluţionar membrilor asociaţiei sale (linc)]. Din punctul meu de vedere, ce pot să vă spun mai mult? Să vă dau un singur exemplu: Am luat borna de la kilometrul zero pentru a arde vopseaua şi a o curăţa şi a o vopsi. De îndată m-am trezit cu dosar penal pentru profanare de morminte. Şi m-am dus la, să dau cu subsemnatul pentru o… Pur şi simplu o instigare pe care i-a făcut-o cineva, pentru că sînt convins că nu mintea lui l-a dus ca să facă acest proces, ci a avut cineva grijă să împingă. După ce aud astăzi, vă spuns că 90% din angajaţii acestei instituţii tre’ să plece. Şi voi face o solicitare domnului secretar de stat în acest sens. 90% din angajaţii acestei instituţii trebuie să plece pentru că această instituţie…
4:25 Bărbat: Cei care vor fi dovediţi.
4:27 Teodor Mărieş: Această instituţie ne-a murdărit şi n-a fost instituţia revoluţionarilor. Această instituţie a reprezentat pe ei: pe cei care au acceptat falsuri, criminalii în rîndurile revoluţionarilor, şi au făcut, au produs pe bandă rulantă cazuri care, dacă pînă acum spuneam că cei cu CNSAS, militarii, ar ajunge undeva între 2 şi 3 mii, astăzi pot, eu afirm şi o spun public în faţa dumneavoastră, mie mi se pare că trebuie să plece din rîndurile revoluţonarilor cel puţin 5000. Dacă sînt loturi de civili cu asemenea escrocherii şi asemenea date puse acolo, false
5:08 Bărbat: În serie.
5:09 Teodor Mărieş: În serie. Cu zecile, cu sutele poate în alte locuri.
5:12 Bărbat: Deci este un fenomen. Asta vrea să spună, că este un fenomen.
5:13 Teodor Mărieş: Înseamnă că este un fenomen. Iar fenomenul nu s-a putut produce decît într-un singur fel: Ion Iliescu a avut interesul să nu se vadă crima. Şi atunci au băgat impostorii în lege şi tot timpul dumneavoastră, presa, aţi venit… Eu sînt poate primul, sau cel mai întrebat om din această ţară, „domnule, de ce nu daţi impostorii afară din lege?”. Şi eu tot timpul am spus: „dom’le, prima dată criminalii”. Ne ocupăm de criminali pentru că criminalii au adus impostorii după ei. Ei, astăzi sînteţi în măsură să vedeţi această complicitate extraordinară a omului numărul unu din punctul meu de vedere, a lui Ion Iliescu în acest moment. Acest Cuteanu, condamnat la 5 ani închisoare. Tot pentru delapidare, aici, în această instituţie, deci altă faptă. Poate sînt mai multe şi nu le ştiu eu. Am înţeles că mai este un dosar la DNA care urmează să vină pe rol, tot cu fapte produse în această instituţie.
6:07 Bărbat: Deci se confirmă că aici a fost un focar penal.
6:09 Teodor Mărieş: Mi se confirmă că aici a fost un perpetuu focar penal [Constatarea lui Mărieş vine după ce respectivul „focar penal” este deja sub cercetarea Parchetului de pe lîngă Judecătoria Sector 1 Bucureşti (linc)]. Acesta a fost şi motivul pentru care el a insistat atît de tare, şi personal Ion Iliescu a insistat la Boc, la actualul primministru, să-l pună pe secretar, ca secretar de stat pentru a doua oară. Deşi avea dosarul deja pe rol, făcut de DNA şi pe rolul instanţelor de judecată, să-l repună în funcţie în urmă cu 2 ani de zile. Deci atît de disperat a fost Iliescu încît a apelat la premierul Boc să-l aducă pe cel care a furat în această instituţie şi să-l pună secretar de stat.
6:41 Bărbat: Deci prin dezvăluirile domnului Costin aţi făcut legătura cauză-efect. Acuma vă explicaţi cauza pentru efectul care s-a văzut.
6:47 Teodor Mărieş: Nu, n-aş putea să spun că sînt chiar atît de prost şi doar azi mi-am dat seama. Ştiu mai demult. Din păcate n-am avut cu cine colabora în această instituţie şi acesta e motivul…
6:53 Bărbat: Şi nici poate proba.
6:55 Teodor Mărieş: Bineînţeles. Eu nu puteam nici să probez că n-am minţit în faţa Curţii Supreme şi că eu am participat la acele şedinţe de care am vorbit. Abia după venirea domnului Costin mi s-au dat şi mie stenogramele la care, din care rezultă că am participat, am fost convocat, am semnat, şi eram în cunoştiinţă de cauză de tot ceea ce am afirmat la Curtea Supremă. Vizavi de, în procesul penal a lui Cuteanu.
7:21 Bărbat: Deci, în concluzie…
7:22 Teodor Mărieş: Ei nu stau. Cu asta închei. Vreau să vă spun că, un exemplu mic dar care pentru revoluţionari va spune mult dacă va apărea în presă, ei nu stau, ei bîntuie. Nu mai departe în 20 sau în 21 decembrie, nu mai mi-aduc exact aminte dacă atunci cînd a venit Timişoara să comemoreze la Popeşti-Leordeni sau chiar în 21 dimineaţa, m-am trezit în asociaţie cu doi indivizi. Cel numit de domnul secretar de stat, şi mă refer la Stelianide, şi un anume Haraga, care au venit în asociaţia 21. Vă imaginaţi cît tupeu puteau să aibă!
8:02 Femeie: Pe 21 s-a întîmplat. După 21.
8:04 Teodor Mărieş: 21. Bineînţeles că i-am dat afară din asociaţie şi promit să nu mai pună…
8:08 Bărbat: Dovada bîntuirii.
8:09 Teodor Mărieş: Deci ei bîntuie în continuare, aleargă după informaţii, crează diversiuni, pun pe saituri tot felul de minuni…
8:16 Bărbat: Şi chiar denunţuri la DNA.
8:18 Teodor Mărieş: Şi denunţuri la DNA, bineînţeles, pentru că…
8:20 Bărbat: Înscenări ca să stopeze într-un fel…
8:23 Teodor Mărieş: Eu nu vreau să vorbesc de ceea ce fac. Io-i ignor, nici măcar nu citesc ce… Mai aud aşa din cînd în cînd dar nu mă interesează. Problema gravă este că aceste slugi sînt tot timpul alergate de colo-colo pentru a colporta tot felul de zvonuri şi de, de, de a întreţine această zvonistică şi această diversiune în rîndul mişcării revoluţionare. Lucru care nu ne-a făcut bine deloc. Vinovat pentru tot ce s-a întîmplat în această instituţie, de la crearea ei şi pînă astăzi, drept dovadă că nu se lasă şi se ţine de ea ca rîia, este un singur om: criminalul Ion Iliescu.

Vezi şi:
Cauza privind lista revoluţionarilor din Monitorul Oficial 467 bis a fost declinată către Parchetul de pe lîngă Judecătoria Sector 1 Bucureşti
O scrisoare dubioasă primită de mine de la CPRD
Preschimbarea certificatelor, studiu de caz: Marin Oană şi Ion Suceavă
– Emisiunea TV Căpuşele revoluţiei. Cu Doru Braia, Puiu Nicolae Fesan, Dumitru Dincă

  1. Dumitru Dincă îl acuză pe George Costin
  2. Fesan: Hrebenciuc şi Sechelariu au primit certificate de revoluţionar fără să ceară
  3. Fesan: În jurul meu sînt numai falsuri, falsuri şi falsuri. Ţi-e groază să mai deschizi un dosar
  4. 450 luptători în Timişoara şi 12000 la Bucureşti
 

4 Responses to “Teodor Mărieş: Dictatura Iliescu în SSPR a picat. 90% din angajaţii acestei instituţii trebuie să plece. Aici a fost un perpetuu focar penal. Trebuie să plece din rîndurile revoluţionarilor cel puţin 5000 (video)”

  1. DOMNULE MARIES DACA AI COLOANA VERTEBRALA VREAU SA TE INTALNESTI PERSONAL CU MINE DE FATA FIIND SI UN POST DE TELEVIZIUNE,AI FOST ALATURI DE SECRETARUL DE STAT COSTIN ,DUMNEATA NU ESTI DE PARTEA REVOLUTIONARILOR ROMANI,CI DE PARTEA NEGATIVA A ADEVARULUI,PE DATA DE 31 NOEMBRIE 2011, PROMITE-AI CEVA TUTUROR REVOLUTIONARILOR ROMANI, CA MINISTRUL IALOMITEANU [FINANTE] ARE BANI SI VOM PRIMII INDEMNIZATIA PE ANUL 2012,NIMIC MAI FALS,IAR CU 24 DE ORE MAI TARZIU ERAI CU INTORS CU 360 DE GRADE IMPOTRIVA NOASTRA A TUTUROR,RUSINICA!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

  2. DOMNULE MARIES DE CE NU RASPUNZI LA PROVOCAREA LANSATA DE STEFANESCU MARIAN LAURENTIU,ATI ESTE FRICA DE CEVA??????????????????????????????????????????????????????

  3. AM INTRAT PE ACEL SAIT,DAR ,STUPOARE, NU NE PRIMESTE MESAJELE,LE STERGE,DIRECT.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.