Mihail Boldea, deputat PDL de Galaţi şi fost vicepreşedinte al Comisiei Parlamentare a Revoluţionarilor, a făcut o propunere legislativă conform căreia divulgarea de informaţii din dosarele penale, înainte de a exista o hotărîre judecătorească definitivă, să fie pedepsită penal, anunţă „Evenimentul Zilei” din 19 februarie 2011 (linc).
De la 6 luni la 3 ani de închisoare ar urma să primească o persoană care „direct sau indirect, prin orice mijloace, divulgă, transmite sau face publice informaţii despre un dosar penal aflat în faza de urmărire penală sau judecată, până la epuizarea tuturor căilor de atac, fără acordul expres şi prealabil al părţilor”. Dacă fapta este săvîrşită de un procuror, judecător, poliţist sau altă persoană care a avut acces la informaţii prin natura funcţiei, pedeapsa ar urma să fie de la 1 la 5 ani.
Justificarea pe care Boldea o dă propunerii sale este că trebuie evitate presiunile asupra instanţelor de judecată şi lezarea imaginii unor persoane.
Propunerea legislativă este un atac împotriva libertăţii de informare a cetăţenilor, fără de care este de neconceput democraţia. Invocarea presiunilor care se fac asupra instanţelor este un pretext care nu rezistă analizei deoarece:
– judecătorii sînt inamovibili şi experienţa arată că rar se întîmplă ca un judecător să fie tras la răspundere pentru hotărîrile sale. Imaginea de tagmă timorată pe care Mihail Boldea vrea să o creeze magistraţilor n-are temei.
– presiuni asupra justiţiei tot se vor putea face, ziariştii vor putea în continuare scrie despre procese aflate în curs de judecare (ceea ce e firesc), însă nu vor avea voie să folosească dovezile de la dosarul procesului. Un ziarist care scrie un articol bizuit doar pe minciuni şi baliverne nu va avea nici o problemă cu „legea Boldea”, în schimb vor fi pedepsiţi ziariştii care se documentează şi scriu lucruri adevărate, pe baza dovezilor juridice. Adevărul supără, minciuna nu.
– nu există motiv de scutire a magistraţilor de presiunea opiniei publice. În democraţie, presiune a opiniei publice există peste tot. Preşedintele, primul ministru, parlamentarii suportă presiunea opiniei publice, de ce n-ar suporta această presiune şi magistraţii? În treacăt fie zis, prin hotărîri judecătoreşti magistraţii au obţinut, printre altele, „spor de suprasolicitare neuropsihică” (linc). Deci, presiunile „neuropsihice” sînt parte componentă a meseriei de magistrat. Dacă se merge pe ideea evitării presiunii opiniei publice asupra instanţelor atunci ar trebui renunţat şi la ţinerea publică a şedinţelor de judecată. Să se judece în spatele uşilor închise, după modelul „troicii” staliniste, şi nimeni să n-aibă voie să comenteze public probele de la dosar! Nu cred că astfel justiţia va fi mai justă.
Mă gîndesc la procesele revoluţiei, şi la ce s-ar fi întîmplat dacă o lege precum cea propusă azi de Boldea ar fi fost în vigoare. Toţi cei care au scris în presă despre cei care au tras sau au poruncit să se tragă în decembrie 1989 pe bază de documente şi nu de speculaţii supte din deget ar fi putut fi trimişi în închisoare. Iar în viitor, dacă legea va fi votată, un Teodor Mărieş, dacă va da publicităţii ceva din sutele de mii de pagini despre revoluţie pentru care a făcut greva foamei, ar putea fi deasemeni băgat în puşcărie.
„Legea Boldea” ar fi o lege de ascundere a infracţiunilor şi a datelor de interes public. Oricine interesat ar putea găsi o cale simplă de secretizare a unor documente deranjante: le depune ca probă într-un dosar penal. Chiar dacă documentele n-au mare legătură cu cauza respectivă, simpla lor prezenţă în dosarul penal le face să devină secrete! Şi se ştie că procesele pot dura ani de zile, destul ca relevanţa unei anumite informaţii să se piardă.
O justificare a proiectului de lege este apărarea „dreptului la propria imagine” a unor persoane. Dar cine se simte lezat se poate adresa şi acum instanţei de judecată. Propria imagine a unei persoane poate fi însă afectată de propriile sale fapte, iar a spune adevărul despre infracţiuni este un lucru benefic societăţii. Sigur, cine nu aşteaptă o hotărîre judecătorească definitivă riscă să fie dat în judecată dacă a greşit, însă „legea Boldea” nu se ocupă de cei care au scris minciuni, ci defineşte ca infracţiune simpla dezvăluire a unor fapte dintr-un dosar penal, chiar dacă faptele sînt adevărate.
„Vrem să apărăm drepturile cetăţenilor”, este lozinca adepţilor ideologiei Statului Maximal, şi în numele cetăţenilor se născocesc noi şi noi drepturi care trebuie apărate. Boldea născoceşte acum dreptul de a nu se dezvălui documente dintr-un dosar penal care te priveşte. Trebuie să fim însă conştienţi că orice drept suplimentar înseamnă şi obligaţii suplimentare. Limitarea libertăţii se face azi prin creşterea propagandistică a drepturilor de care dispun cetăţenii. Ronald Reagan spunea (linc): „Cele mai înfricoşătoare cuvinte în limba engleză sînt: Sînt de la guvern, am venit să ajut”. Parafrazîndu-l pe Reagan, spun: cei mai înfricoşători politicieni sînt ăia care vor să-mi asigure cît mai multe drepturi.
Mai citeşte:
– Adrian Năstase vrea reglementarea prin lege a discuţiilor pe internet
– După Adrian Năstase şi Lia Olguţa Vasilescu, un nou fan al cenzurii: Silviu Prigoană
– Proiect de lege pentru cenzurarea internetului
– Vechiul duşman al libertăţii de exprimare, Ioan Ghişe, revine cu idei noi
Blogul lui Marius Mioc 
corecte afirmatiile tale. ii mananca in fund sa nu cumva sa apara ei in presa mai inainte de vreme – mai inainte chiar sa-i convoace vreun procuror la vorbitor.