Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Dosarul de revoluţionar al generalului Militaru Aprilie 7, 2011


Forumistul „paraschiv” de pe portalul revoluţiei (linc) a publicat documentele care ar fi cuprinse în dosarul de revoluţionar al generalului Militaru. Fiindcă pe saitul menţionat numai forumiştii înregistraţi pot vedea documentele ataşate mesajelor, prezint şi eu aici facsimilele, ca să fie disponibile tuturor.

Redau mai jos memoriul generalului Militaru prin care cere certificat de revoluţionar, cît şi declaraţiile martorilor pe care se sprijină: Silviu Brucan, Dumitru Mazilu şi Gheorghe Stan (acesta din urmă – securistul care a apărut la TVR într-o secvenţă prezentată şi pe acest blog – linc). Am adăugat şi nişte comentarii ale mele.

Declaraţie – Memoriu

Subsemnatul General Nicolae MILITARU, domiciliat în Bucureşti, sector 1, str. Belgrad nr. 2-4, născut la 10 noiembrie 1925 în Com. Băleşti, jud. Gorj, posesorul BI seria „V” nr. 990.000, eliberat de Miliţia Municipiului Tg-Jiu la data de 10 februarie 1971, cu privire la participarea mea la Revoluţia din Decembrie 1989, declar următoarele:

Împreună cu generalul Ion Ioniţă fostul ministru al Apărării Naţionale am început acţiunea de ÎMPOTRIVIRE faţă de politica lui Nicolae Ceauşescu, cu privire la ARMATĂ, încă de la începutul anilor ’70. Fiind la comanda armatei din Bucureşti mi-am dat seama, împreună cu cadrele militare din subordine, că Nicolae Ceauşescu duce, prin politica sa, la SLĂBIREA CAPACITĂŢII DE LUPTĂ A ARMATEI prin transformarea acesteia în DETAŞAMENTE DE LUCRU PE ŞANTIERELE ECONOMIEI NAŢIONALE, în schimb SECURITATEA se bucura, an de an, de toate avantajele materiale şi financiare pentru a i se mări capacitatea de acţiune.

Cum îi era obiceiul, Nicolae Ceauşescu ne-a transferat pe amîndoi în economia naţională, pentru a NU MAI AVEA INFLUENŢĂ ASUPRA CADRELOR MILITARE, care se convingeau din ce în ce mai mult de politica nefastă a acestuia.

În anii 1982-1983 grupul dizident militar condus de generalul ION IONIŢĂ s-a unit cu grupul dizident civil condus de ION ILIESCU, hotărînd înlăturarea conducerii dictatoriale prin forţă.

Acţiunea organizată pentru toamna anului 1984, cînd Nicolae Ceauşescu urma să plece în vizită în RFG, a eşuat. Totuşi, cu toate măsurile luate de a fi urmăriţi pas cu pas, acţiuni de pregătire pentru înlăturarea prin forţă a dictaturii au continuat.

În pregătirile ce se făceau s-a exclus cu desăvîrşire IMPLICAREA ARMATEI, CA INSTITUŢIE, ÎN ACŢIUNEA DE LOVITURĂ DE STAT ŞI NICI FOLOSIREA ARMAMENTULUI CLASIC, pentru a se evita pierderile de vieţi omeneşti.

Acţiunea urma să se execute de către un „DETAŞAMENT DE ASALT”, format din cadre militare de diferite arme, iar ARMATA urma să se interpună între populaţia civilă, care ieşea în stradă pentru susţinerea forţelor revoluţionare şi FORŢELE DE REPRESIUNE.

Ţinînd cont de situaţia internaţională şi de cea internă, mai ales după Congresul al XIV-lea al PCR, cînd Ceauşescu n-a renunţat la putere, cu toate că i se sugerase acest lucru, inclusiv de stadiul PREGĂTIRII MATERIALE, s-a stabilit ca SFÎRŞITUL LUNII FEBRUARIE – ÎNCEPUTUL LUNII MARTIE 1990 să fie termenul potrivit pentru punerea în aplicare a planului.

Faptul că la 16 Decembrie 1989 s-a declanşat Revoluţia la Timişoara, am fost luaţi prin surprindere. Personal am fost avertizat, prin OMUL DE LEGĂTURĂ, să nu părăsesc domiciliul nici ziua şi nici noaptea, deoarece viaţa îmi este în pericol. În zilele şi nopţile ce au urmat am fost neliniştit de faptul că Nicolae Ceauşescu a reuşit să TRANSFORME ARMATA ÎN ORGAN DE REPRESIUNE, intoxicînd-o cu tot felul de minciuni cu privire la pericolul din exterior.

În ziua de 22 decembrie 1989 am ascultat comunicatul cu privire la moartea ministrului Apărării Naţionale, generalul Vasile Milea, care era la curent cu conspiraţia, comunicat în care i se aduceau tot felul de acuzaţii grave (trădător, duşman etc.). Auzind asemenea acuzaţii grave (pe care nu le-am crezut nici un moment) am apreciat că acestea pot determina creierea unei stări de spirit deosebite în rîndul cadrelor şi militarilor în termen şi sub stare de tensiune vor începe să se răzbune pe populaţia din stradă producînd victime omeneşti pe tot teritoriul ţării.

Pentru a se evita o catastrofă naţională m-am deplasat la TVR unde am adresat Apelul, cunoscut de întregul popor român, către toţi comandanţii armatei de a „OPRI MĂCELUL” şi a „INTRODUCE TRUPELE ÎN CAZĂRMI”.

Nu cunoşteam, la acea oră, că în seara aceleiaşi zile (22 dec) va începe partea a doua a Revoluţiei, de apărare a acesteia de către ARMATĂ împotriva forţelor oarbe ale contrarevoluţiei.

În noaptea de 22/23 Decembrie am urmărit acţiunile Gl. Guşe şi Gl. Vlad în fostul sediu al CC al PCR, iar în zilele de 23 şi 24 decembrie 1989 am urmărit activitatea Conducerii Armatei, Ministerului de Interne şi Departamentului Securităţii Statului, în sediul M.Ap.N.

Din după amiaza zilei de 24 decembrie 1989 şi pînă la 16 februarie 1990 am condus acţiunile armatei, de apărare a revoluţiei, în calitate de ministru al apărării naţionale.

Faţă de cele arătate mai sus, foarte succint, şi faţă de cele expuse în declaraţiile anexate, redactate de unele persoane ce mi-au cunoscut activitatea din perioada Revoluţiei,

Vă rog să analizaţi OPORTUNITATEA acordării titlului de „LUPTĂTOR PENTRU VICTORIA REVOLUŢIEI ROMÂNE DIN DECEMBRIE 1989” şi subsemnatului, şi să hotărîţi conform legii.

Cu stimă

General Militaru Nicolae

Bucureşti 25 august 1992

Anexez 3 declaraţii ale
– Dl. Silviu Brucan
– Dl. Dumitru Mazilu
– Dl. Gheorghe Stan

Cîteva comentarii asupra acestei declaraţii: Militaru îşi crează legenda împotrivirii sale faţă de Ceauşescu „de la începutul anilor ’70”, referindu-se la un om mort – generalul Ion Ioniţă. Ioniţă a fost ministru al apărării naţionale între 1966-1976, viceprimministru (1976-1982) şi a murit de cancer în 1987 (adică la destui ani după ce nu mai avea funcţie de conducere în armată). Pentru dovedirea acestui complot de care vorbeşte Militaru, iar mai apoi şi Iliescu, fiind luat în serios în publicaţiile Institutului Revoluţiei Române subordonat lui Iliescu, nu s-a adus nici o dovadă documentară, deşi arhivele securităţii s-au desecretizat în cea mai mare parte şi avem o cohortă de birocraţi (CNSAS) care le cercetează. Există însă dovezi documentare solide care pun la îndoială pretinsul complot, cum ar fi scrisoarea slugarnică a lui Militaru către Ceauşescu din 1983 (linc), adică mult după „începutul anilor ’70” cînd pretinde Militaru că se împotrivea dictaturii, şi fotografiile lui Iliescu jucînd cerculeţe cu familia Ceauşescu (linc), deasemenea mult după momentul în care Iliescu pretinde că a fost marginalizat de Ceauşeşti. Iniţial, înşişi protagoniştii pretinsului complot l-au dezminţit (vezi Brucan: „Dacă un complot ar fi fost organizat atunci noi, conducătorii Frontului, am fi fost primii care să ne lăudăm cu asta” – linc; Militaru despre afirmaţia că Frontul există de 6 luni – linc), dar după Proclamaţia de la Timişoara (linc) care contesta noua conducere a ţării instalată în 1989 tocmai pe motiv că n-a avut nici o contribuţie la răsturnarea dictaturii, şefii FSN au creat legenda pretinsului lor complot.

Pentru a-şi păstra credibilitatea, Militaru recunoaşte că n-a avut legătură cu începutul revoluţiei de la Timişoara, de care a fost luat prin surprindere, şi că a stat în casă în acea perioadă. Pretinde însă că Vasile Milea era la curent cu conspiraţia (de la Militaru ideea implicării lui Milea în „complot” a ajuns şi la Şerban Săndulescu – linc). Se ştie însă că Milea s-a implicat în reprimarea revoluţiei (linc). Paradoxul românesc este că avem o mulţime de pretinşi complotişti împotriva lui Ceauşescu în nomenclatura de partid, dar în momentul decembrie 1989 ordinele lui Ceauşescu de a se trage împotriva populaţiei răsculate au fost ascultate. În RDG, Cehoslovacia sau Bulgaria nu avem atîţi complotişti eroici împotriva dictaturii, dar nu s-a tras asupra mulţimii.

Interesant în declaraţia lui Militaru e faptul că îşi asumă conducerea armatei începînd cu după amiaza de 24 decembrie 1989, pînă atunci pretinzînd că a avut un rol de simplu observator. Se pune întrebarea cine a condus armata în perioada 22 decembrie 1989 la prînz (fuga lui Ceauşescu) – 24 decembrie 1989 după amiaza (cînd Militaru pretinde că a preluat efectiv comanda; numirea oficială ca ministru s-a petrecut abia în 26 decembrie 1989). Este o întrebare cu relevanţă în lămurirea problemei celor responsabili de moartea sutelor de români din perioada aşa-zisei lupte cu teroriştii.

Declaraţiile pe care Militaru le anexează memoriului său nu prezintă nici o dovadă în favoarea pretinsului său complot. Oricum, scopul declaraţiilor era să îndreptăţească dobîndirea titlului de luptător în revoluţie a lui Militaru, iar comploturi, planuri şi vise neconcretizate n-ar fi fost relevante pentru acest scop (titlul de luptător în revoluţie, conform legii 42/1990 în vigoare la acea dată, dar şi conform actualei legi 341/2004, se dă nu pentru ce a plănuit cineva să facă ci pentru ce a făcut efectiv). Iată declaraţiile:

Declaraţie

Subsemnatul Dumitru Mazilu, domiciliat în Bucureşti, Str. General Praporgescu nr. 27,

Declar prin prezenta că Dl. General Nicolae Militaru a participat direct la luptele pentru victoria Revoluţiei din Decembrie 1989.

Cunosc nemijlocit că Dl. Nicolae Militaru a fost implicat în toate punctele fierbinţi ale Revoluţiei, organizînd şi dispunînd forţele Armatei Române spre asigurarea succesului schimbării democratice a ţării.

Prin faptele sale – cunoscute de mine – dînsul are merite deosebite în victoria forţelor revoluţionare.

Bucureşti, 28 august 1992

D. Mazilu

Silviu Brucan scrie o declaraţie pe o foaie cu antet propriu:

Silviu Brucan
Str. Heleşteului nr. 26
Bucharest S. 1
Romania
Tel. 793657

Declaraţie

L-am întîlnit pe generalul Militaru la Studioul de Televiziune în ziua de 22 decembrie 1989. Ştiu că la ora prînzului el a adresat un apel către toţi comandanţii de mari unităţi militare, către ofiţeri şi ostaşi din armată şi din M.A.I. Opriţi măcelul. Nu mai trageţi! Introduceţi trupele în cazărmi. Fiind general de armată, apelul său suna ca un ordin şi cred că a avut un ecou important.
După aceia, a rămas la TV. Sosise între timp Iliescu şi am avut un prim contact şi o discuţie asupra măsurilor ce trebuiau luate pentru a consolida revoluţia, după care Militaru s-a deplasat la M.A.N. împreună cu alţi conducători ai revoluţiei, iar după amiaza la orele 17 ne-am întîlnit cu toţii la sediul CC al PCR, unde Militaru a participat la un schimb de vederi în legătură cu formarea noilor autorităţi şi a organizaţiei politice care pînă la urmă s-a numit Frontul Salvării Naţionale.
Consider acţiunile generalului Militaru în zilele revoluţiei ca importante pentru victoria ei. El a dat dovadă de curaj, stăpînire de sine şi autoritate, ceea ce l-a şi impus ca ministru al Apărării Naţionale în primul guvern provizoriu, ceea ce i-a permis să reorganizeze conducerea armatei în noul spirit al revoluţiei.

7 sept 1992 Silviu Brucan

Ultima declaraţie de la dosarul de revoluţionar a lui Militaru aparţine securistului Gheorghe Stan, pe care cititorii acestui blog îl cunosc de la înregistrarea din emisiunea TVR (linc) şi despre care aflăm că era vecin cu Militaru:

Declaraţie,

Subsemnatul Stan Gheorghe, domiciliat în (…), îl cunosc pe dl. general de armată (r) Nicolae Militaru din anul 1986, în calitate de vecin.
În ziua de 22 decembrie 1989, m-am deplasat la Televiziune unde am apărut pe postul naţional în jurul orei 15,30. Am luat poziţie, în nume propriu şi al ofiţerilor pe care-i reprezentam din fosta unitate militară UM0617, făcînd apel la toţi colegii, militari M.I., să nu folosească armamentul din dotare împotriva populaţiei paşnice.
La ieşirea din Studioul 4, m-am întîlnit întîmplător cu dl general colonel (la acea dată) Nicolae Militaru care m-a felicitat pentru curajul dovedit în a apărea la Televiziune. Cu ocazia întîlnirii mi-a spus că dacă mă pun în slujba Revoluţiei să-l însoţesc la Ministerul Apărării Naţionale. Am plecat la M.Ap.N. în maşini diferite. Ajunşi acolo, dl. Militaru mi-a dat sarcina să sprijin cadrele specializate ale armatei în acţiunea de depistare a teroriştilor care începuseră acţiunile de hărţuială din Capitală.
Împreună cu unitatea militară din care făceam parte, fosta UM0617, am obţinut date din Capitală şi ţară care le-am pus la dispoziţia dlui general N. Militaru care devenise ministrul nostru. Toate datele puse la dispoziţia domniei sale au fost puse în verificări în mod operativ prin trimiterea de forţe militare în zonele individualizate de semnalările noastre.
Cunosc că dl. Militaru s-a deplasat, din proprie iniţiativă la Televiziune, la prînzul zilei de 22 decembrie, fiind dus, cu maşina personală a sergentului major Petrescu aflat la post în ghereta Ambasadei Braziliei (str. Sofia) în imediata vecinătate a domiciliului său. A foist un act de curaj personal pe care l-am apreciat.

Stan Gh.
Bucureşti
7.09.1992

Mai citeşte:
Pacepa în „Orizonturi roşii”: „Nicolae Militaru, unul din generalii favoriţi ai lui Ceauşescu”
Nicolae Militaru despre afirmaţia sa că “Frontul există de 6 luni”
În 1983 Nicolae Militaru îi scrie lui Nicolae Ceauşescu: “În ultimii 25 ani viaţa mea a fost permanent legată de Dumneavoastră”
Silviu Brucan: “Dacă un complot ar fi fost organizat atunci noi, conducătorii Frontului, am fi fost primii care să ne lăudăm cu asta”
Ion Iliescu, dizidenţă descoperită după 20 de ani
Iarăşi despre “dizidenţa” lui Iliescu şi pretinsa exclusivitate a Jurnalului Naţional
Un document care se cere publicat: Şedinţa organizaţiei PCR de la Editura Tehnică consacrată congresului al 14-lea
Scrisoarea pierdută a lui Iliescu şi observaţiile lui Vladimir Tismăneanu

 

2 Responses to “Dosarul de revoluţionar al generalului Militaru”

  1. alk Says:

    Felicitari Marius! Te rog sa-i dai doua capace peste ceafa lui Cartianu si sa-i arati ca asa se face documentare….
    Toate bune!

  2. Daniel Perju Says:

    Interesant documentarul domnule Marius Mioc.. Va rog sa atasati la acest capitol si declaratia in olograf data de numitul ION ILIESCU la Parchetul Militar in Dosarele Revolutiei;PUNETI APOI CONCLUZIILE CE SE IMPUN!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s