Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

CEDO condamnă statul român la despăgubiri pentru tărăgănarea dosarelor revoluţiei şi pentru încălcarea vieţii private a domnului Mărieş mai 25, 2011


Pe saitul asociaţiei „21 Decembrie” este publicată decizia CEDO din 24 mai 2011 (linc) în cauza „Asociaţia „21 Decembrie” şi alţii împotriva României. Conform celor publicate, CEDO a decis ca România să plătească cîte 15000 de euro către Nicolae şi Elena Vlase, părinţii lui Nicuşor Vlase, erou martir al revoluţiei din Braşov, ca despăgubire pentru faptul că ancheta legată de moartea fiului lor s-a tărăgănat şi n-a ajuns la nici un rezultat. Timp de aproape 10 ani, în perioadele 1994-2001 şi 2002-2004, autorităţile n-au făcut nici un act de investigare cu privire la moartea lui Nicuşor Vlase, constată CEDO pe baza unei adrese a Consiliul Superior al Magistraturii care a fost trimisă doamnei Elena Vlase, CSM precizînd însă că nu poate fi angajată o răspundere disciplinară a procurorilor în acest caz. Totodată, CEDO a constatat că domnului Teodor Mărieş, preşedinte al asociaţiei „21 Decembrie”, i s-a încălcat dreptul la viaţă privată, ca urmare a faptului că în 1990 serviciile de informaţii au cules informaţii despre acesta, pe care le-au păstrat pînă cel puţin în 2006, iar domnul Mărieş „riscă în mod serios să îi fie ascultate convorbirile telefonice şi acum”. Ca urmare, CEDO cere ca România să plătească 6000 de euro despăgubire către domnul Mărieş. La toate astea se adaugă 20000 de euro cheltuieli de judecată.

Decizia CEDO nu e încă definitivă, putînd fi atacată cu recurs în răstimp de 3 luni.

Reproduc cele publicate pe saitul asociaţiei „21 Decembrie”, răspunderea pentru exactitatea informaţiilor revenind acesteia:

Urmările represiunii manifestaţiilor din 1989 în România: Absenţa anchetei efective şi supravegherea secretă

În decizia camerei sale, nu definitivă 1 , dată în această zi în dosarul Asociaţiei “21 Decembrie 1989” şi alţii vs. România (plîngerile nr.33810/07 si 18817/08) Curtea Europeană a Drepturilor Omului spune/decide, în unanimitate că a avut loc:

Violarea art.2 (Dreptul la viaţă) al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului din cauza absenţei unei anchete efective a decesului fiului petenţilor Elena şi Nicolae Vlase; şi

Violarea art.8 (Dreptul la respectul vieţii private şi al corespondenţei) din cauza măsurilor de supraveghere secretă a petentului Teodor Mărieş.

Dosarul îşi are originea în represiunea manifestaţiilor antiguvernamentale din România în decembrie 1989. Petenţii ai căror fiu şi-a pierdut viaţa în această împrejurare, reclamă lipsa anchetei în acest sens. Un alt petent, preşedinte al unei asociaţii de apărare a intereselor participanţilor şi victimelor acestor evenimente, a susţinut între altele că a fost obiectul măsurilor de supraveghere ilegală.

Curtea constată că violarea art.2, la care s-a ajuns în lipsa anchetei efective, ridică o problemă la o scară mare dat fiind că mai multe persoane sînt implicate ca părţi vătămate în procedura penală criticată. În plus, peste o sută de plîngeri similare acesteia se află la Curte. Ea constată că se impun măsuri generale, la nivel naţional în mod cert în cadrul aplicării acestei decizii.

1 In conformitate cu dispoziţiile art.43 si 44 ale Convenţiei, această Decizie a Camerei nu este definitivă. Într-un interval de 3 luni începînd cu data pronunţării ei, fiecare parte poate cere retrimiterea dosarului în faţa Marii Camere a Curţii. În acest caz, un colegiu de 5 judecători hotărăşte dacă procesul merită o analiză mai amplă. Daca este cazul, Marea Cameră se va sesiza de dosar şi va da o decizie definitivă. Dacă cererea de retrimitere este respinsă, decizia camerei va deveni definitivă la data acestei respingeri. Din momentul în care o Decizie devine definitivă, este transmisă Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei care îi supravegheaza aplicarea. Informaţii suplimentare asupra procesului aplicării pot fi consultate la adresa următoare : http://www.coe.int/t/dghl/monitoring/execution.

Principalele fapte

Petenţii sînt Asociaţia « 21 Decembrie 1989 » cu sediul la Bucureşti; preşedintele ei, Teodor Mărieş, cetăţean român, născut în 1962, cu domiciliul la Bucureşti; şi soţii Elena şi Nicolae Vlase, doi cetăţeni români, cu domiciliul la Braşov (România). Ei sînt sau reprezintă participanţi, victime rănite sau rude ale victimelor decedate în timpul represiunii manifestaţiilor antiguvernamentale, care au avut loc în decembrie 1989, în momentul răsturnării şefului statului de atunci, Nicolae Ceauşescu. După indicaţiile date de către autorităţile române în 2008, peste 1.200 de persoane au decedat, mai mult de 5.000 au fost rănite şi mai multe mii au fost private de libertate şi supuse la rele tratamente în timpul acestor evenimente.

În cursul anilor `90, diferite anchete au fost deschise de către Parchetele Militare, referitor la aceste evenimente. Principala dintre ele – dosarul nr.97/P/1990 – a început  în iulie 1990. Pe 20 septembrie 1995, s-a pronuntat un nup în acest dosar, pe motivul special că responsabilitatea penală pentru morţii şi rănile provocate la Bucureşti, înainte de 22 decembrie 1989, de către militarii Ministerului Apărării, ai Ministerului de Interne şi ai Direcţiei Securităţii (de Stat), se referea exclusiv la persoanele care ordonaseră deschiderea focului, adică la şeful statului din acea epocă şi la miniştrii lui de apărare şi de interne şi la şeful securităţii, deja condamnaţi sau decedaţi.

Pe 7 decembrie 2004, secţia parchetelor militare de pe lîngă Înalta Curte de Casaţie şi de Justiţie, infirmă această decizie pentru ilegalitate şi lipsă de fundamentare. În aceiaşi zi Secţia Parchetelor Militare a ordonat punerea sub acuzare a 102 persoane, în esenţă ofiţeri din armată, din poliţie şi din securitate, pentru omor, genocid, complicitate, instigare la comiterea acestor infracţiuni şi participarea la acestea, între 21 şi 22 decembrie 1989. 16 civili, din care un  fost preşedinte român şi un fost şef al serviciului român de informaţii, au fost de asemenea puşi sub acuzare. Ca urmare, mai multe alte anchete penale au fost conexate Dosarului 97/P/1990.

Dintr-o scrisoare, adresată în iunie 2008, de către parchetul militar, asociaţiei petente, reiese că în perioada 2005 – 2007, 6370 persoane au fost audiate în acest dosar, s-au făcut 1100 expertize balistice, peste 10.000 de măsuri de investigare şi 1000 de anchete la faţa locului au fost realizate. Această scrisoare, face de asemeni cunoscute întîrzierile în anchete şi citează în aceste întîrzieri, anumite cauze, printre care faptul că actele de instrucţie necesare nu au fost făcute imediat după omuciderile şi relele tratamente denunţate, măsurile repetitive avînd în vedere plimbarea/transferul dosarului de la un procuror la altul, absenţa comunicării prompte a deciziilor de nup părţilor vătămate, ca şi « absenţa cooperării » instituţiilor implicate în represiunea din decembrie 1989. Scrisoarea adaugă că întîrzierile provin şi din Decizia Curţii Constituţionale din 16 iulie 2007, care a transferat de la procurorii militari competenţa de a ancheta dosarul 97/P/1990; pe 15 ianuarie 2008, dosarul a fost în fapt, transferat Parchetului (Civil) de pe lîngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Ancheta morţii lui Nicuşor Vlase, fiul petenţilor Elena şi Nicolae Vlase

Anchetarea acestui deces, la început, a fost făcută de către Parchetul Militar din Braşov. După ce au putut vedea ramăşiţele fiului lor şi au constatat, pe deoparte, urme de violenţă pe corpul său şi, pe de altă parte, că rana făcută de glonţ sîngera încă, Elena şi Nicolae Vlase au pus imediat la îndoială faptul că fiul lor a fost ucis în timpul evenimentelor de la Braşov, pe 23 decembrie 1989. După ei, el ar fi murit mai tîrziu. Între 1991 şi 2008, au adresat numeroase memorii şi plîngeri Parchetului şi altor autorităţi, cerînd ca cei care le-au omorît fiul să fie identificaţi şi sancţionaţi. Printr-o decizie din 28 decembrie 1994, care nu a fost comunicată Elenei şi lui Nicolae Vlase, Parchetul Militar de la Braşov a pronuntat un nup. Abia pe 9 iulie 1999, Parchetul Militar i-a informat pe petenţi că ancheta referitoare la decesul fiului lor « în cursul evenimentelor din decembrie 1989 », s-a încheiat printr-un nup pe baza « unei erori de fapt, care îndepărta orice responsabilitate penală ». În urma unui recurs al Elenei Vlase, această decizie a fost infirmată în august 1999. În numeroase reprize, petenţii au reiterat plîngerile lor. În ianuarie 2006, ancheta a fost conexată la dosarul nr.97/P/1990. Prin scrisorile din octombrie 2008 si ianuarie 2009, ca răspuns la o plîngere a Elenei Vlase, referitoare la durata anchetei, Consiliul Superior al Magistraturii a arătat că a constatat că în perioada anilor 1994 – 2001 şi 2002 – 2005, nici un act de investigare încercînd să afle responsabilii morţii fiului său, nu a fost înfăptuit, dar că responsabilitatea disciplinară a procurorilor nu putea fi angajată pe motive de întîrziere. Consiliul a precizat totodată că ancheta a fost reluată după decembrie 2004. Petenţii au cerut fără success o despăgubire din partea instituţiilor pe care le considerau responsabile de decesul fiului lor şi de întreruperea anchetei relativ la acesta.

Cazul lui Teodor Mărieş şi al Asociaţiei al cărei preşedinte este.

Dl. Măries a participat activ la manifestaţii, începînd cu 21 decembrie 1989. El a făcut parte din mulţimea care s-a urcat pe blindate şi a încercat să oprească tirul forţelor de ordine. Pe 22 şi 23 decembrie 1989, el a făcut parte dintre manifestanţii care au reuşit să intre în Comitetul Central al Partidului Comunist şi în sediul Televiziunii naţionale. A participat la manifestaţii pînă în 1990, cerînd ca să se facă lumină asupra responsabilităţilor omorurilor din decembrie 1989. Dl. Mărieş în continuare a refuzat să obţină « certificat de revoluţionar », dar autorităţile confirmă clar că a luat parte la evenimentele care au dus la căderea regimului totalitar.

Teodor Mărieş consideră că este obiectul măsurilor de supraveghere secrete, în special a ascultărilor telefonice în calitatea lui de preşedinte al Asociaţiei petente. Dl. Mărieş prezintă două fişe de informaţii, din iunie şi decembrie 1990, care îl au ca subiect, şi un raport al Serviciului român de Informaţii (SRI) din noiembrie 1990. A obţinut o copie după acest raport în 2006. Aceste documente dau numeroase detalii în special din viaţa privată a d-lui Mărieş. Din 1998, Asociaţia petentă a cerut de la SRI să îi comunice mandatele pe baza cărora ascultările telefonice invocate au fost făcute. Serviciul a răspuns că nu poate să dea curs acestei cereri, deoarece legile de siguranţă naţională şi ale activităţii SRI-ului îi interzic.

În anul 2009, trei alte organizaţii, avînd competenţe în materie de securitate naţională, i-au răspuns d-lui Mărieş că nu a fost supravegheat de ele, sau că nu dispun de date despre acest subiect.

Accesul petenţilor la dosarele anchetei

În octombrie 2009, o copie a tuturor documentelor anchetei, ca şi a înregistrărilor audio şi video clasate, în dosarul 97/P/1990, în afara celor care erau secrete, au fost trimise Asociaţiei petente. Conform deciziei Guvernului din februarie şi martie 2010, anumite informaţii « secret de stat » deţinute de către Ministerul Apărării, au fost declasificate şi deci alte documente au fost puse la dispoziţia petenţilor. Aceste ultime documente precizează că începînd de acum aproape toate documentele dosarului au fost puse la dispoziţia lor, cu excepţia deciziilor Consiliilor de miniştrii.

Proiectul de lege de amnistiere a faptelor comise de către militari

În 2008, un proiect de lege de amnistere a faptelor comise de către militari în decembrie 1989, a fost comunicat pentru a viza Parchetele Militare.

Plîngeri, procedura şi compoziţia Curţii

Invocînd art.2 (Dreptul la viaţă), soţii Vlase au făcut plîngere pentru absenţa anchetei efective a decesului fiului lor. Invocînd art.3 (Interzicerea tratamentelor inumane sau degradante) d-l Mărieş a depus plîngere pentru absenţa anchetei efective a relelor tratamente la care arată că a fost supus în timpul manifestărilor din decembrie 1989. Invocînd art.8 (Dreptul la respectarea vieţii private şi a corespondenţei), a depus plîngere – şi în numele său propriu şi în acela al Asociaţiei – că a făcut obiectul măsurilor secrete de supraveghere, aceasta constituind după el, un mijloc de presiune al autorităţilor asupra activităţii sale de presedinte al unei Asociaţii militante pentru ancheta efectivă a evenimentelor din decembrie 1989. Petenţii îşi mai bazează cererile lor referitoare la anchetă asupra unuia sau mai multora din articolele următoare : art.6 (dreptul la un proces echitabil într-un timp rezonabil), art.13 (dreptul la un recurs efectiv), art.14 (interzicerea discriminării) şi art.34 (dreptul la o anchetă individuală).

Plîngerile au fost introduse la Curtea Europeană a Drepturilor Omului pe 13 iulie 2007 şi respectiv 9 aprilie 2008.

Decizia a fost dată de către o cameră alcătuită din următorii 7 judecători:

Josep Casadevall (Andora), preşedinte,
Alvina Gyulumyan (Armenia),
Egbert Myjer (Olanda),
Ineta Ziemele (Letonia),
Luis López Guerra (Spania),
Mihai Poalelungi (Moldova), judecători
Florin Streteanu (România), judecător ad hoc,
şi Santiago Quesada, grefierul secţiei.

Decizia Curţii:

Curtea constată că doar punctele extrase din art. 2 si 8 sînt admisibile (art.35, condiţii de admisibilitate).

În plus, concluziile referitoare la aceste articole (art.35, condiţii de admisibilitate), sau asupra inadmisibilităţii altor puncte – fac inutilă examinarea punctelor art. 6, 13, 14 si 34. Curtea constată că Asociaţia nu a menţinut cererea ei de început, referitoare la alegaţiile supravegherii secrete (art. 37).

În final Curtea deci, trebuie să judece pe fond numai problemele referitoare la ancheta efectivă asupra decesului fiului d-lui si d-nei Vlase (art.2) şi la supravegherea secretă menţionată de d-l. Mărieş (art.8).

Art.2 (ancheta decesului fiului d-lui si d-nei Vlase).

Art.2 cere o anchetă eficace, cînd s-a recurs la forţă, în special de către agenţii statului şi aceasta a dus la moartea unui om. Este vorba de a se face un examen prompt, complet, imparţial şi aprofundat al circumstanţelor omuciderilor, în scopul de a putea ajunge la identificarea şi pedepsirea responsabililor.

Referitor la decesul fiului d-lui si d-nei Vlase, Curtea notează că ancheta s-a deschis de peste 20 de ani. Deoarece Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nu a intrat în vigoare decît pe 20 iunie 1994 privitor la România, Curtea nu a putut analiza  această anchetă decît pentru perioada posterioară acestei date.

Curtea notează că în 1994, dosarul era la procurorii militari din Braşov. Aceştia erau pe acelaşi loc ca majoritatea acuzaţilor, printre care înalţi responsabili ai armatei în funcţie, militari supuşi principiului subordonării ierarhice. Curtea remarcă apoi, că şi Consiliul Superior al Magistraturii a confirmat prin două scrisori din octombrie 2008 şi ianuarie 2009, că între 1994 şi 2001, apoi între 2002 şi 2005 (aproximativ 10 ani în total), nici un act de investigare referitor la moartea fiului petenţilor nu a fost îndeplinit, fără ca aceasta să aibă vreo justificare. De asemeni, prin scrisoarea din iunie 2008, Secţia Parchetelor Militare de pe lîngă Înalta Curte de Casatie şi Justiţie a constatat tergiversări şi a făcut o listă a cauzelor, printre care s-a numărat absenţa comunicării prompte a deciziilor de neurmărire penală părţilor vătămate, sau «lipsa de cooperare» a instituţiilor implicate în represiunea din decembrie 1989. În acest sens, Curtea reaminteşte că disimularea intenţionată a probelor duce la dubii asupra capacităţii reale a anchetelor care au stabilit faptele. De asemenea, clasarea « secret » sau « secret absolut » a informaţiilor esenţiale pentru anchetă, nu este justificată.

Curtea reaminteşte apoi obligaţia asocierii procedurii apropiaţilor victimei. Ea evidentiază că nu a fost adusă nici o justificare absenţei totale de informaţii despre anchetă cu care d-nul si d-na Vlase au fost confruntaţi pînă în iulie 1999, în urma numeroaselor cereri făcute de către ei în acest sens. În plus, nici decizia de neurmărire din 28 decembrie 1994, nici motivele ei, nu au fost comunicate. Chiar după această dată, comunicările care le-au fost făcute s-au redus la o scurtă informare în decembrie 2003 şi la răspunsuri repetitive/repetate ale Consiliului Superior al Magistraturii în octombrie 2008 şi în ianuarie 2009. Abia în februarie – martie 2010 informaţiile esenţiale pentru anchetă, anterior clasate « secret » şi « secret absolut »,  au fost accesibile petenţilor şi fiecărei părţi vătămate.

Curtea nu subestimează că nu se poate nega complexitatea dosarului, care vizează, începînd cu Decizia luată în ianuarie 2006 de conexare a dosarului nr. 97/P/1990 şi stabilirea responsabililor pentru întreaga represiune armată care s-a desfăşurat în timpul ultimelor zile ale lui decembrie 1989, în mai multe oraşe ale României. Ea considera totodată că miza politică şi socială invocată de către autorităţile române în argumentare nu a fost suficientă ca să justifice ea singură nici durata anchetei, nici felul în care ea a fost condusă pe o lungă perioadă de timp, fără ca cei interesaţi şi publicul să fie informaţi de progresele ei. Din contra, importanţa ei pentru societatea românească ar fi trebuit să conducă autorităţile să trateze dosarul prompt şi fără întîrzieri inutile, în scopul de a preveni orice părere că anumite acte se bucură de impunitate.

Curtea subliniază dreptul victimelor şi al familiilor lor de a cunoaşte adevărul asupra împrejurărilor evenimentelor care au implicat o violare masivă a unor drepturi atît de fundamentale ca dreptul la viaţă, ceea ce implică dreptul la o anchetă judiciară efectivă şi eventual dreptul la despăgubire. Din acest motiv, în cazul folosirii masive a forţei ucigaşe împotriva populaţiei civile în timpul manifestărilor antiguvernamentale care au precedat trecerea de la un regim totalitar la unul mai democratic, Curtea nu poate accepta că o anchetă este efectivă, dacă se încheie avînd ca efect prescrierea responsabilităţii penale, în timp ce autorităţile însele au fost inactive. De altfel, cum a arătat deja Curtea, amnistia este total/ general incompatibilă cu datoria pe care o are Statul să cerceteze actele de tortură şi să lupte împotriva crimelor internaţionale. La fel în ceea ce priveşte graţierea.

În aceste condiţii, în ceea ce priveşte d-nul si d-na Vlase s-a savîrşit violarea art.2.

Art. 8 (supravegherea secretă invocată de d-nul Mărieş)

D-l. Mărieş a prezentat două fişe de informare şi un document de sinteză, al căror subiect e el însuşi, datate în 1990. Aceasta confirmă că el a fost cu adevărat obiect al măsurilor de supraveghere în 1990. Aceste documente erau în continuare păstrate de către Serviciile de Informaţii româneşti, cel puţin în 2006, cînd a obţinut copia lor.

  1. Curtea reaminteşte că a analizat legislaţia română referitoare la măsurile de supraveghere secretă, legată de securitatea naţională, pentru prima oară în 2000 ².  Curtea a tras concluzia atunci, că legislaţia referitoare la strîngerea şi arhivarea datelor nu conţinea garanţiile necesare dreptului la viaţă privată a indivizilor; nu se indica îndeajuns de clar extinderea şi modalităţile exercitării puterii de apreciere de către autorităţi, în domeniul respectiv. Ori, în ciuda, în special, a unei Rezoluţii interimare ³ a Comitetului de Miniştri a Consiliului Europei 4, Rezoluţie care chema la remedierea urgentă şi în întregime a acestor carenţe, executarea acestei decizii este încă în curs şi astăzi. În plus, cum de asemeni Curtea a constatat în 2007 5, în ciuda amendamentelor făcute în 2003 şi 2006 Codului de Procedură Penală, măsurile de supraveghere în cazurile de atingere presupusă a siguranţei naţionale, astăzi încă pot fi ordonate conform procedurii prevăzute de egea nr.51/1991, care nu a fost abrogată.

² Rotaru vs. România , Marea Cameră, 04.05. 2000
³ Document Rez. DO (2005) 57
4 În virtutea art. 46 al Convenţiei, Comitetul de Miniştri este însărcinat cu supravegherea executării decizilor Curţii
5 Dumitru Popescu vs. Romania (nr.2), 26.04.2007

Absenţa garanţiilor necesare în legislaţia naţională a permis ca informaţiile culese în 1990 de către Serviciile de Informaţii privitoare la subiectul d-l Mărieş, să fie încă păstrate de către aceştia, 16 ani mai tîrziu, în 2006. În plus, în lipsa garanţiilor în legislaţia naţională pertinentă, d-l. Mărieş riscă în mod serios să îi fie ascultate convorbirile telefonice şi acum. În consecinţă, privitor la d-l. Mărieş a fost violat art.8.

Art.46 (forţa obligatorie şi executare a deciziei)

Curtea notează ca violarea art.2 pe care a constat-o ca urmare a absenţei unei anchete efective, scoate la iveală la scara mare, o problemă, dat fiind că mai multe sute de persoane sînt implicate ca părţi vătămate în procedura penală criticată. În plus, peste o sută de cereri similare acesteia sînt adresate Curţii. Acestea ar putea în viitor duce la noi decizii care ar concluziona violarea Convenţiei.

Curtea reaminteşte în special, că în principiu România este liberă, sub controlul Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei, să îşi aleagă mijloacele de a se achita de obligaţia juridică stipulată în art. 46. Ea constată totodată că se impun măsuri generale la nivel naţional, fără nici o îndoială/foarte clare, în cadrul executării prezentei Decizii.

Curtea consideră că România trebuie să pună capăt situaţiei care a condus la constatarea violării art.2, referitor la d-nul si d-na Vlase, evidenţiind dreptul numeroaselor persoane cărora li s-a făcut o anchetă efectivă, care nu se termină prin efectul prescrierii responsabilităţii penale, ţinînd cont şi de importanţa pentru societatea românească de a cunoaşte adevărul despre evenimentele din decembrie 1989. România trebuie deci, să ofere o redresare propice, pentru a respecta cerinţele art.46, ţinînd cont de principiile enunţate de jurisprudenţa Curţii în materie.

În aceste împrejurări, Curtea nu consideră necesar să amîne dosarele similare pe care le are, aşteptînd ca România să ia măsurile necesare. Continuarea analizării dosarelor asemănătoare, îi va aminti cu regularitate României obligaţia ei, rezultată din aceasta Decizie.

Art.41 (Satisfacere echitabilă)

Ca satisfacţie echitabilă, Curtea spune că România trebuie să plătească ca despăgubire morală 15.000 euro fiecăruia d-lui si d-nei Vlase şi 6.000 euro d-lui Mărieş.

În plus, ea trebuie să plătească o sumă de 20.000 euro pentru cheltuieli.

(Decizia nu există decît în franceză)

Redactat de către grefă, prezentul comunicat nu leagă Curtea. Deciziile şi hotărîrile date de către Curte, ca şi informaţii complementare subiectului acesteia, pot fi obţinute pe site internet.

Mai citeşte: România condamnată la CEDO pentru tergiversarea procesului Chiţac-Stănculescu. Printre vinovaţi: Lidia Bărbulescu, propusă acum la şefia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

 

4 Responses to “CEDO condamnă statul român la despăgubiri pentru tărăgănarea dosarelor revoluţiei şi pentru încălcarea vieţii private a domnului Mărieş”

  1. Acesta este numai un prim succes de mică importanță și rezonanță, pentru care nu pot decît să felicit Asociația 21 Decembrie.
    Este rezultatul și deselor mele intervenții la CEDO Strasbourg.
    Urmările intervențiilor mele se vor vedea cît de curînd sper.

  2. Constantin Says:

    In completul de judecata, format din sapte judecatori, apare ca judecator roman la CEDO, Domnul Florin Stresteanu! Ce s-a intamplat cu Barsan Corneliu? A parasit CEDO inainte de a i se incheia mandatul?

  3. sa plateasca statul roman pentru crimele securistiilor??!!!???

    e o mare prostie! statul roman sa plateasca pentru ,,holocaust,,??!!?? ce holo-caust-cash?

    sa fim seriosi! Cate gropi comune ca dovada aveti ca romanii au ucis cica 600000 evrei?

    atunci pentru ce sa plateasca statul 50 miliarde euro israelului?

    pentru ce sa plateasca statul roman crimele lui PLESITA, jidan BORIS GRUNBERG ALEXANDRU NICOLSCHI, ENOIU, si toti aialalti???!!????

    pentru ce sa plateasca statul crimele lui iliescu-KGB-GRU???

    pentru ce sa plateasca crimele tatalui lui PETRE ROMAN NEULANDER,si bunica lui Bogdan olteanu, Gizela Wass???!!!????

  4. […] refer numai la cazul Trosca si ceilalti. De exemplu, eu nu stiu daca se stabilesc vinovatii si in cazul Vlase, de la Brasov, in care s-au facut atat de putine cercetari si atat de incet, incat nu stiu cum vor fi pus in […]


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.