Alegerile din Chişinău, comparaţie 2011 – 2007

Rezultatele finale ale alegerilor din 5 iunie 2011 (linc) pentru primăria Chişinău arată că Igor Dodon, candidatul comunist, a primit 166232 voturi, adică 48,07%, iar Dorin Chirtoacă, candidatul Partidului Liberal, 160827 voturi, adică 46,51%.

Diferenţa esenţială faţă de alegerile din 2007 a fost prezenţa mult mai mare la vot: 56,47%, faţă de numai 37,17% în 2007, cînd Chirtoacă a cîştigat funcţia de primar.

În 2007 (linc), Dorin Chirtoacă obţinuse în primul tur 52278 voturi, adică 24,37% (faţă de 27,62% obţinute de candidatul comunist Viaceslav Iordan), şi a cîştigat în al doilea tur cu 130181 voturi (61,17%).

De remarcat că Dorin Chirtoacă a cîştigat acum de 3 ori mai multe voturi decît a avut în 2007 în primul tur, şi a avut chiar din acest prim tur cu 30000 de voturi mai mult decît cele cu care cîştigase detaşat primăria Chişinăului cu 4 ani în urmă. A contat desigur şi susţinerea politică mai mare avută acum – de pildă faptul că Partidul Liberal Democrat al primministrului Vladimir Filat şi-a retras candidatul îndemnîndu-şi susţinătorii să voteze chiar din primul tur pe Chirtoacă. E de semnalat însă că în cei 4 ani de mandat, actual primar chişinăuan şi-a mărit numărul de votanţi. Numai prezenţa mai mare la vot anul acesta, comparativ cu 2007, a făcut ca acest număr mărit de votanţi să nu fie îndestulător pentru cîştigarea alegerilor.

Comuniştii nu au cîştigat în Chişinău mulţi foşti votanţi ai lui Chirtoacă de acum 4 ani. Ceea ce au izbutit însă discipolii lui Vladimir Voronin e să aducă la urne mulţi dintre cei care în 2007 nu se prezentaseră la vot. Poate persoana candidatului Igor Dodon să fi fost potrivită pentru acest scop.

Cheia turului doi al alegerilor din Chişinău stă tot la absenteişti, la cei aproape 44% din alegători care nu s-au prezentat la urne.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.