Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Dezinformări despre Ion Monoran în ziarul „Adevărul”. Eroi martiri ai revoluţiei apăruţi post-factum iulie 28, 2011


„Escrocii revoluţiei” (linc) se numeşte un articol publicat de Mălin Bot pe saitul ziarului „Adevărul” în 22 iulie 2011 (probabil apărut şi în ediţia tipărită, dar fiindcă nu cumpăr acest ziar, voi face referire la sait) şi pe blogul personal (linc). Articolul aminteşte cu pietate de poetul Ion Monoran, al cărui nume e purtat de o stradă din Timişoara, şi care a oprit un tramvai în Piaţa Maria din Timişoara în 16 decembrie 1989, contribuind astfel la creşterea numărului de persoane din acel loc (cu călătorii coborîţi din tramvai) şi astfel la izbucnirea revoluţiei. Apoi, în ton cu linia generală a ziarului dictată de redactorul şef Grigore Cartianu, sînt înfieraţi revoluţionarii care au beneficiat de legile speciale votate de parlament. „Pentru oameni ca Monoran, cel mai pervers lucru pe care puteau să-l păţească după 1990 a fost politica perversă a privilegiilor şi pomenilor acordate revoluţionarilor”, scrie Mălin Bot.

Am publicat şi eu despre faptele lui Ion Monoran pe acest blog (linc). Cred că este folositor să amintim faptul, deplin dovedit, că izbucnirea revoluţiei din Timişoara a fost rezultatul acţiunii unor timişoreni şi nu unor „turişti” veniţi din Rusia, Ungaria sau alte părţi, cum de multe ori a lăsat să se înţeleagă şi ziarul „Adevărul”. Ion Monoran a murit la 4 ani după revoluţie, pare-mi-se datorită unui infarct. Ziarul „Adevărul” invocă figura sa pentru a-şi susţine ideile actuale. S-a întîmplat cu multe personalităţi, ca după ce au murit şi nu mai pot să-şi exprime personal părerile, să apară puzderie de epigoni care să-i transforme în stindardul unor cauze de care aceştia habar n-aveau în timpul vieţii. Au păţit-o aşa un Ştefan cel Mare şi un Mihail Eminescu, iată că o păţeşte şi Ion Monoran.

Părerea lui Ion Monoran despre certificatele de revoluţionar, pe care o avea pe cînd mai trăia, este cunoscută fără nici o îndoială. Monoran a obţinut el însuşi certificat de „luptător pentru victoria revoluţiei” (linc) cu numărul 7089, prin Decretul 226/1992 iscălit de preşedintele de atunci, Ion Iliescu. Mălin Bot, cînd scrie că ideea de lege specială care să dea drepturi revoluţionarilor ar fi fost „cel mai pervers lucru” „pentru oameni ca Monoran”, nu se referă la Monoranul real ci la un Monoran care există numai în închipuirea sa. Nu e prima oară cînd ziariştii de la „Adevărul” scriu nu pe bază de fapte ci de imaginaţie, iar dacă nu au fapte care să le susţină ideile, le inventează. De fapt, prin afirmaţiile că persoanele care au cerut certificate de revoluţionar sînt „escroci”, ziarul „Adevărul” terfeleşte amintirea adevăratului Ion Monoran. Practic, „Adevărul” afirmă că Monoran însuşi a fost un escroc.

„Escroc” înseamnă om care înşeală pentru a dobîndi avantaje. Ion Monoran n-a fost escroc, şi-a meritat certificatul de luptător în revoluţie pe care l-a primit. Nu a minţit născocind fapte care nu le-ar fi săvîrşit ca să obţină certificat de revoluţionar, cum, din păcate, au făcut mulţi alţii, cu sprijinul clasei politice interesată în distrugerea prestigiului revoluţionarilor. Ziarul „Adevărul” are o înţelegere proprie a cuvîntului „escroc”, numind astfel toţi revoluţionarii care au cerut aplicarea legii specifice votate de parlament.

Ion Monoran a murit în 2 decembrie 1993, la 40 de ani. Legea 42/1990, în vigoare la acea dată, oferea drepturi doar luptătorilor în revoluţie, nu şi membrilor familiilor acestora. Doar în cazul eroilor martiri membrii de familie beneficiau de nişte drepturi. Familia lui Ion Monoran a rămas astfel fără nici un sprijin din partea statului. S-au găsit atunci nişte politicieni care să arate grijă faţă de familia dispărutului. Deşi Ion Monoran nu suferise nici o zgîrietură la revoluţie, iar moartea acestuia nu avea legătură cu revoluţia, prin legea nr. 66 din 16 aprilie 1999 (linc) publicată în Monitorul Oficial nr. 168 din 21 aprilie 1999, Ion Monoran a fost declarat erou-martir al revoluţiei din 1989. Cred că Ion Monoran a contribuit la revoluţie mai mult decît mulţi dintre eroii-martiri, fiindcă prin acţiunea sa a ajutat la izbucnirea mişcării. Şi riscurile pe care şi le-a asumat acţionînd în acele momente, cînd doar o mînă de oameni se afla în stradă, au fost mai mari decît riscurile asumate de cineva care a strigat „jos Ceauşescu!” din mijlocul unei mulţimi de zeci de mii de manifestanţi. După apariţia legii 341/2004, observ că în lista urmaşilor de eroi martiri (linc) publicată în Monitorul oficial 467 bis din 7 iulie 2010, la poziţiile 1253-1256 apar membrii familiei acestuia (soţia, tatăl şi copii). Deci urmaşii lui Ion Monoran au obţinut preschimbarea certificatului.

Nu e singurul erou martir declarat de parlament, fără ca moartea sa să aibă legătură cu revoluţia. Liviu Babeş (linc) a fost un braşovean care s-a sinucis în 2 martie 1989 prin autoincendiere, pe o pîrtie de schi din Poiana Braşov, în semn de protest faţă de regimul comunist. Gestul său a fost menţionat la „Europa Liberă”, dar nu a provocat vreo răscoală împotriva regimului. După părerea mea, acţiunea lui Liviu Babeş are un spirit diferit de cel al revoluţiei din decembrie 1989. Sinuciderea înseamnă disperare şi renunţare la luptă, în timp ce spiritul revoluţiei înseamnă: Sînt disperat, dar mă lupt împotriva regimului şi mor cu el de gît! Totuşi prin Legea 93 din 3 iunie 1997 completată cu legea 196 din 28 iunie 2007 (linc) Liviu Babeş a fost declarat de parlament erou martir. Soţia şi fiica sa, Babeş Etelka respectiv Babeş Gabriela, apar în lista urmaşilor de eroi martiri ai revoluţiei din Monitorul oficial 467 bis din 7 iulie 2010 (poziţiile 85-86).

Călin Nemeş este un rănit din timpul revoluţiei din 1989 de la Cluj care s-a sinucis în 1993, la 33 de ani. „Scîrbit de recompensele materiale pe care noua putere i le oferea, Călin voia doar să-i găsească pe cei răspunzători de masacrul din Piaţa Libertăţii”, scrie despre el Wikipedia (linc). Din Monitorul Oficial 467 bis din 7 iulie 2010 aflu că Nemeş Călin Alexandru a fost recunoscut ca erou martir al revoluţiei iar tatăl său Nemeş Gheorghe are certificat de urmaş de erou martir (poziţia 1335).

Cazuri de revoluţionari care s-au sinucis după revoluţie au fost destul de numeroase în Timişoara, dar aceştia nu au primit titlul de eroi martiri cum s-a întîmplat în cazul Călin Nemeş. Pe moment îmi amintesc de 3 astfel de cazuri din prima parte a anilor ’90, membri în Asociaţia „17 Decembrie” a răniţilor şi familiilor îndoliate din revoluţie din care fac şi eu parte: Dumitru Vlaic, care a fost şi membru al Comisiei pentru Adevăr şi Dreptate pe care o înfiinţasem în cadrul asociaţiei. Nu a fost prea activ în această Comisie, în care l-am invitat să participe fiindcă era nemulţumit de acuzaţiile care fuseseră aduse conferenţiarului Ignat de la Spitalul Judeţean, iar el spunea că a fost operat în timpul revoluţiei de acest Ignat, care i-a salvat viaţa. Un alt caz este Nicolae Răileanu, cu care am stat împreună în beciul miliţiei în noaptea de 16/17 decembrie 1989. Al treilea caz de care-mi amintesc este Gheorghe Cruceru, tatăl eroului martir numit tot Gheorghe Cruceru, care a fost găsit înecat în Bega. Familia lui Gheorghe Cruceru s-a stins complet, de aceea nici n-o să-i găsiţi numele în Monitorul Oficial 467 bis, n-a mai fost nimeni care să ceară preschimbarea certificatului. Ştiu că la un moment dat am organizat şi o conferinţă de presă a asociaţiei „17 Decembrie” cu privire la aceste sinucideri. Dacă găsesc în arhiva mea însemnări pe acest subiect voi reveni.

Există şi un caz în care parlamentul a refuzat să acorde titlul de „erou-martir”. Este cazul foştilor deţinuţi politici din Transnistria – Ilie Ilaşcu, Andrei Ivanţoc şi Tudor Petrov-Popa, pentru care s-a cerut declararea ca eroi-martiri (linc) printr-o lege propusă de Adrian Păunescu, Ilie Sârbu, Ion Chelaru (PSD), Mihai Ungheanu, Nicolae Iorga (PRM), Dorel Onaca (PDL), Gavrilă Vasilescu şi Marius Marinescu (Partidul Conservator). Principalul cusur al celor propuşi pentru acest titlu e că sînt încă în viaţă. Iniţiatorii propunerii au scăpat din vedere faptul că legea revoluţionarilor, în care voiau să-i includă şi pe membrii grupului Ilaşcu, nu oferă nici un fel de drepturi eroilor martiri, ci numai urmaşilor de eroi martiri.

În schimb, din 2008, „legea recunoştiinţei” 341/2004 a fost amendată pentru a se include în ea şi participanţii la manifestaţia din 15 noiembrie 1987 de la Braşov (linc). La ora actuală braşovenii care au manifestat în 1987 primesc aceleaşi drepturi ca şi „luptătorii remarcaţi prin merite deosebite” din decembrie 1989. Interesant că în campania mediatică actuală în care revoluţionarii din 1989 care beneficiază de lege sînt numiţi „escroci”, „pomanagii fără ruşine” sau „profitori”, nimeni nu atribuie aceste calificative noiembriştilor braşoveni din 1987. Pe lîngă faptul că la Braşov în 1987 nu s-a deschis focul asupra populaţiei, diferenţa esenţială între decembrie 1989 şi noiembrie 1987 este că în decembrie 1989 oamenii nu s-au limitat la proteste cu rezultate zero împotriva regimului Ceauşescu, ci efectiv au doborît regimul. Asta nu se iartă!

Mai citeşte:
Începutul revoluţiei din Timişoara – oprirea tramvaielor. George Lână în dialog cu Ion Monoran
Campania împotriva revoluţionarilor şi făţărnicia politicienilor
Scurt istoric al revoluţionarilor şi al compromiterii lor în opinia publică
Nuanţare la Cartianu: „Cazuri speciale legate de traseul Ceauşeştilor spre Tîrgoviştea morţii” să rămînă cu certificate de revoluţionar
Efectul Adrian Viorel Nicolaescu + Raymond Luca asupra preschimbării certificatelor

 

2 Responses to “Dezinformări despre Ion Monoran în ziarul „Adevărul”. Eroi martiri ai revoluţiei apăruţi post-factum”

  1. ek Says:

    Ce e curios este ca totusi Malin Bot parea un ziarist bun – nu este el cel batut acum cativa ani de catre niste granguri chiar din Timisoara? Scrisese o carte. Fusese chiar invitat la Inapoi la Argument – la Horia-Roman Patapievici. Sigur – asta nu ii scuza greseala – mai ales fata de cineva ca Ion Monoran.

  2. iuliana Says:

    sa va ia dracuuuuuuuuuu pe toti excrocii care va considerati eroi de cacattttttttttttttt ce mama dracului a ti facut mai cacatilor voi in afara de drepturi de bani
    rahatiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii ma doare sufletul cand vad oameni sarmani ce au facut mai mult ca voi la revolutie si mor de foame
    sa va fie rusine boilor
    rahatilorrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrr
    fac ceva pe voi excrocii romaniei
    zerouriiiiiiiiiiiiii
    hotilorrrrrrrrrrrrrrrrrrrr
    furati de la toti 20 de milioane pe luna pentru ceeeeeeeeeeeeeeeee ca sunteti eroiiiiiiiiiiiiiiiiii de cacattttttttttttttttttttttt
    ma pis pe toti prostiiii care sunt eroiiiii
    fak iou
    sa va ia dracu de lipitori


Lasă un răspuns la ek Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.