Dumitru Diacov: „Deputaţii îl întrebau pe Gorbaciov ce se întîmplă în România frăţească şi Gorbaciov de la tribună a spus foarte sincer că nu prea înţelegem ce se întîmplă” (video)

Dumitru Diacov, fostul preşedinte al parlamentului Republicii Moldova (1998-2001) a dat un interviu în care vorbeşte şi despre experienţa sa din decembrie 1989, cînd era şeful biroului de la Bucureşti al agenţiei oficiale de informaţii sovietice TASS. Înainte de asta Diacov activase la Moscova în Comitetul Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice. În prezent Dumitru Diacov e preşedinte de onoare al Partidului Democrat de la Chişinău, partid din care a provenit actualul preşedinte interimar al Republicii Moldova, Marian Lupu. Un interviu pe care-l cred interesant şi pentru cititorii acestui blog.

Transcriere înregistrare:
00:12 Dumitru Diacov: Sigur că unele lucruri care s-au petrecut în anul ’89, la Moscova se discutau mai ‘nainte. Eu am venit în aprilie ’88 la Comitetul Central, în acea secţie – relaţii externe. Era o secţie care se ocupa cu ţările, eu într-o secţie am lucrat unde erau ţările socialiste, inclusiv România, Polonia, Ungaria. Şi comparativ cu România, Uniunea Sovietică de atunci, Gorbaciov, era reformist. Nu? Era perestroica. Pe cînd situaţia în România era aşa cum era. Era comunism, şi Ceauşescu era unul din apărătorii marxismului. În Comitetul Central, pentru mine asta a fost o descoperire, eu totuşi veneam, eram proaspăt venit din provincie, acolo erau oameni cu experienţă. De exemplu eu, în toamna anului ’88 am fost la o adunare de partid în care a fost raportor un secretar al Comitetului Central, Iacovlev, cunoscuta, vestita adunare de partid, cu vestitul raport, şi am stat alăturea cu cîţiva consultanţi de-a lui Gorbaciov, care pe atunci vorbeau despre posibile, posibile divizări curente în interiorul partidului. Şi ei nu prea aplaudau la ceea ce spunea Iacovlev. Noi, în secţia unde lucram eu, era un adjunct al şefului de secţie, Rafael Fiodorov. A fost mulţi ani de zile ambasador al Uniunii Sovietice în Germania. Care era foarte revoltat de tendinţa de a accepta unificarea Germaniei. Eu îmi amintesc, anul 1988, cînd eu lucram atunci în CC. În public nu se discuta, în public nu se auzea de această chestiune. Acolo deja erau discuţii. Discuţii atît de dramatice că după una din discuţii acest Fiodorov a fost luat cu careta, careta la spital şi a decedat la spital. În urma unei discuţii foarte aprige cu părtaşii unificării Germaniei şi el era una din persoanele care se pronunţa împotriva unificării Germaniei,că atuncea Germania ar deveni un factor de instabilitate în Europa, în lume, şi va fi unul din potrivnicii Uniunii Sovietice de atunci. Vă închipuiţi, vă închipuiţi ce dinamică de evenimente, cîte discuţii dramatice au avut loc la nivelul cela despre aceste subiecte. Deci, da, am fost, nu pot să neg această pagină de istorie, am lucrat, nu mult, un an jumate, după care a apărut această ofertă. De fapt au venit două oferte. Una de a veni redactor la ziarul „Sovetscaia Moldavia” şi alta de a merge la Bucureşti şef al Biroului agenţiei TASS. Una venită de la Chişinău şi alta venită de la Bucureşti, de la fostul ambasador al Uniunii Sovietice, domnul Tiajelnicov, care personal mi-a propus această. Eu sigur că preferam să viu la Chişinău. Am întreprins chiar, am făcut cîteva mişcări acolo, am vorbit cu cîţiva şefi. Deşi eram proaspăt venit, eu doream să plec din Comitetul Central, să vin în Chişinău, să mă implic în acea situaţie care deja era destul de fierbinte în Republica Moldova, însă colegii mai mari, şefii mei m-au sfătuit să accept să merg la Bucureşti, că era un lucru cu mult mai interesant din punct de vedere ziaristic. Şi, de ce nu, era un punct, o ofertă destul de atractivă şi din punct de vedere material, fiindcă noi eram săraci lipiţi de pămînt, plini de datorii, şi asta deschidea o posibilitate ca noi, cît de cît, să ne descurcăm, avînd pe atunci doi copii deja.
05:28 Reporter: Pîn’ la Bucureşti mai ajungem, dar totuşi în discuţii de astea, mi-aţi spus că erau discuţii foarte aprinse despre perestroică şi o eventuală cădere a Uniunii Sovietice. Ce se discuta între oameni?
05:40 Dumitru Diacov: Păi, lucrurile astea se discutau pe culuare, lucrurile astea se discutau la fumat undeva, la un pahar de vorbă. Nu erau discuţii deschise. Eu vreau să vă spun că în acele structuri erau oameni destul de informaţi, la Moscova, destul de pregătiţi, şi erau diferite curente. Acei consilieri ai lui Gorbaciov de care eu vorbeam, care aveau peste 70 de ani, sigur că ei erau marxişti înverşunaţi şi ei erau pe poziţii de astea mai conservative. Generaţia tînără din care eu făceam parte, şi oamenii tineri, destul de pregătiţi, destul de dinamici, care vroiau să vadă lucrurile în perspectivă, sigur că ei erau pentru reforme. Era multă literatură, multă literatură care nu, nu se publica pe atunci, în samizdat, cum se spune. Şi această literatură nu numai că se citea, dar ea se şi discuta. Deci eu consider că mie mi-a mers foarte mult în viaţă ca într-un moment crucial să fiu, să fiu alături de oamenii care şi-au prevăzut unele momente. Unii din ei, din aceşti oameni, chiar au contribuit cred la avansarea acestor evenimente, la schimbările care s-au produs ulterior.
07:15 Reporter: (neînţelegibil) perestroică, după dumneavoastră, prin asta Gorbaciov urmărea să se reformeze sistemul sau se prevedea căderea Uniunii Sovietice?
07:25 Dumitru Diacov: Nu, nu cred că cineva atunci, mai ales de oamenii de care eu vorbesc, ei se gîndeau la destrămarea Uniunii Sovietice. La căderea Uniunii Sovietice. Ei se gîndeau la o reformare politică a ceea ce era atunci Uniunea Sovietică. Eu, dacă-mi aduc aminte bine, oamenii plîngeau cînd l-au văzut pe Gorbaciov la primele ieşiri publice, care vorbea, vorbea nestandard, vorbea liber, vorbea, folosea fraze şi expresii care nu erau utilizate de fosta conducere sovietică. Şi noi toţi atunci respiram, noi toţi atunci am început să ridicăm capul. Posibilitatea de a discuta şi nu te temi că nimereşti în puşcărie. Eu vreau să vă spun că la Moscova mai multe discuţii şi mai devreme s-au început decît la Chişinău, decît la periferie. Eu, eu taman în acea perioadă, în ’86 am trecut la Moscova cu serviciul şi am plecat din Chişinău nu de bună voie. Fiindcă am avut un articol publicat în Comsomolscaia Pravda şi conducerea CC, Comitetului Central de atunci, au spus că să-l, cine-i băiatul ăsta care ne face nouă probleme?
08:45 Reporter: Dar ce-aţi scris?
08:46 Dumitru Diacov: Păi am avut o publicaţie cu sistemul de irigare cu apă sărată din Ialpug [lac în sudul Basarabiei] şi asta a trezit un val mare de revoltă din partea conducerii de atunci şi au ordonat ca să fiu eliberat din funcţie. Şi redactorul şef al ziarului Comsomolscaia Pravda de atunci mi-a propus… el mi-a spus că nu poate să mă apere fiind eu la Chişinău, mi-a propus să trec la Moscova şi al îmi oferă serviciu. Sigur că am acceptat fiindcă eu înţelegeam: să stai în Moldova ca fecior de chiabur care a fost ridicat în Siberia, înţelegeam că nu mai am nici un fel de perspectivă.
09:24 Reporter: (neînţelegibil) la Bucureşti eraţi (neînţelegibil)
09:27 Dumitru Diacov: Da.
09:29 Reporter: Am vrut să vă întreb că se vorbeşte despre asta, ciar sînt şi unele filmări pe care unele persoane le mai ascund astăzi, că erau foarte mulţi ruşi printre manifestanţi şi chipurile toată mişcarea a fost condusă din Moscova. Şi am vrut să întreb ce părere aveţi dumneavoastră despre asta şi pîn’ la urmă cum explicaţi faptul că oricum la putere s-au întors aceeaşi comunişti?
09:56 Dumitru Diacov: Bun.
09:57 Reporter: N-a fost revoluţie, doar lovitură…?
10:00 Dumitru Diacov: Ruşii nu prea am văzut eu acolo, în afară de lucrătorii ambasadei. Eu cred că au fost nişte speculaţii caracteristice situaţiei postrevoluţionare în România. Unii care, care au fost mai activi au spus că noi am făcut revoluţia, ceilalţi care nu iubeau pe primii au spus că nu voi aţi făcut-o, au făcut-o ruşii. Nu, nu cred că… Eu, eu simt după ce am făcut eu în acele zile. Cînd noi relatam din Piaţa Palatului ce se întîmplă şi din transmisiunile de la Moscova, ţin minte că pe atuncea era sesia Sovietului Suprem al Uniunii Sovietice şi deputaţii îl întrebau pe Gorbaciov ce se întîmplă în România frăţească şi Gorbaciov de la tribună a spus foarte sincer că nu prea înţelegem ce se întîmplă. Ambasada ne informează într-un fel iar TASS ne informează în alt fel. Noi chiar am crescut aşa în pene ascutînd această frază şi înţelegînd cît de importanţi am devenit noi. Atunci eram 4 corespondenţi la Bucureşti. Că uite, secretarul general al Partidului Comunist, în faţa deputaţilor din Sovietul Suprem, recunoaşte că TASS-ul de fapt a informat mai corect decît ambasada în ceea ce priveşte situaţia de atunci. Şi asta a fost adevărul, de fapt. Noi…
11:39 Reporter: Moscova n-a avut nici o influenţă?
11:40 Dumitru Diacov: Noi comunicam… Moscova n-a avut cunoştiinţă de cauză. Noi comunicam ceea ce vedeam în stradă. În stradă oamenii se revoltau, în stradă oameni răcneau „jos Ceauşescu!”, în stradă oamenii scandau „jos comunismul!” şi noi lucrul ăsta îl transmiteam pe ştirile TASS. Şi ştirile noastre erau imediat preluate de Europa Liberă, de Vocea Americii, de toate posturile străine de televiziune. Şi lucrătorii ambasadei, de obicei, care sînt cu mult mai precauţi, transmiteau că o parte din populaţie încearcă să manifeste… Era procesul cu mult mai…, erau mai precauţi, mai reticenţi, mai… Chiar ne citeau, ne sunau nouă, de la ambasadă, ministrul consilier al ambasadei de pe atunci, şi se revoltau ce transmite, de ce noi, în felul ăsta, atît de revoluţionar, transmitem ştirile din Bucureşti, fiindcă Ceauşescu se va întoarce şi primii care vor fi spînzuraţi veţi fi voi, atuncea. Şi noi le-am răspuns acelaşi lucru: domnilor, voi vă faceţi lucrul vostru, noi ne facem lucrul nostru. Noi transmitem ceea ce vedem în jurul nostru. Sediul TASS era în centrul capitalei, era la 200 de metri de Piaţa Palatului, la 200 de metri de hotelul Intercontinental, şi noi am fost tot timpul în acel mediu. Deci nu am văzut ruşi, nu am văzut ruşi, nu am văzut nici un rus să organizeze, să ne influenţeze pe noi. Noi eram, eram, cum se spune aşa, în primele rînduri. Liberation, eu am şi acuma o telegramă de acasă, Liberation a recunoscut că TASS şi-a adus aportul la informarea opiniei publice internaţionale în ceea ce priveşte situaţia de la Bucureşti. Şi lucrul ăsta este adevărat. 19, 20, 21 noi am fost foarte operativi, nu din motive că eram foarte bine pregătiţi pentru a relata despre evenimentele din Bucureşti, dar din cauza că nu am avut concurenţă. Nu era nici un post de televiziune, nu erau agenţii din astea, Reuters, Associated Press, nu erau la Bucureşti. Am avut ca concurenţi corespondenţi BTA [agenţia de presă bulgară], corespondenţii CTK [agenţia de presă cehoslovacă], corespondenţii de la Tanjug [agenţia de presă iugoslavă], şi sigur că ei n-au făcut faţă TASS-ului care erau 4 persoane şi am lucrat mai operativ.

Mai citeşte:
Ruşii şi revoluţia română – două păreri opuse: Ion Raţiu şi Virgil Măgureanu
New York Times, 31 decembrie 1989: Revoluţia română îi inspiră pe moldovenii sovietici
Dezvăluirile lui Vladimir Bukovski despre revoluţia română şi jurnalismul de tip Mediafax
Psihoza turiştilor sovietici, similară cu cea despre terorişti răspîndită în decembrioe 1989
Mi-e milă de caghebişti (emisiune TV)

Un gând despre „Dumitru Diacov: „Deputaţii îl întrebau pe Gorbaciov ce se întîmplă în România frăţească şi Gorbaciov de la tribună a spus foarte sincer că nu prea înţelegem ce se întîmplă” (video)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.