Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

„Oameni care de 21 de ani nu fac nimic” august 18, 2011


"Revoluţionarii se odihnesc de peste 21 de ani, iar statul român îi plăteşte regeşte în fiecare lună", este explicaţia pe care o dă acestei fotografii ziarul Adevărul

„Oameni care de 21 de ani nu fac nimic, doar încasează bani frumoşi de la bugetul de stat”, e caracterizarea făcută de Grigore Cartianu revoluţionarilor (linc). Ideea este reluată şi într-o fotografie care ilustrează articolul „Povestea legii care încurajează statul degeaba” (linc) de Mihai Voinea şi Cristian Delcea de pe saitul „Adevărul” din 3 august 2011.

În spiritul celor expuse în articolul „Nevoia de onestitate şi decenţă în discuţiile despre revoluţionari” (linc), precizez că este neadevărat că de 21 de ani revoluţionarii nu fac nimic decît să încaseze bani de la stat. Exceptînd pensionarii de invaliditate şi urmaşii eroilor martiri, abia din 2004 e prevăzută în lege o indemnizaţie pentru revoluţionari, de care, exceptînd răniţii, pot beneficia doar cei care au venituri mai mici decît salariul mediu pe economie. Încasarea efectivă a indemnizaţiei s-a întîmplat abia după primirea noului certificat, care pentru cei mai mulţi nu s-a întîmplat decît prin 2009-2010.

Şi în cazul celor care au început să primească indemnizaţie din 2009-2010 (cred că majoritatea revoluţionarilor cu indemnizaţii), dreptul la indemnizaţie, conform Legii 341/2004, începe din momentul depunerii dosarului pentru preschimbarea certificatului. Cine a depus cererea în 2005 şi a primit certificatul abia în 2010, are dreptul la indemnizaţie retroactiv pentru perioada 2005-2010, dacă se încadrează în condiţiile legii (adică, în cazul luptătorilor cu merite deosebite, dacă a avut venit mai mic decît media pe economie). Guvernul a eşalonat plata indemnizaţiilor restante pe 3 ani, dar la ora actuală efortul bugetar pentru plata indemnizaţiilor de revoluţionar e mai mare anume datorită acestor indemnizaţii restante. Grigore Cartianu, în ziarul „Adevărul” (linc), se referă la plăţile făcute de la buget pentru revoluţionari în luna mai 2011, şi de aici dezvoltă nişte calcule cu privire la indemnizaţia medie a revoluţionarilor şi efortul bugetar al statului de-a lungul timpului. Calculele sînt greşite şi manipulatoare fiindcă în perioada luată drept bază de calcul plăţile au fost semnificativ mărite datorită problemei indemnizaţiilor restante. În anii trecuţi aceste restanţe au fost mai mici sau inexistente şi numărul indemnizaţiilor de plătit a fost deasemeni cu mult mai mic.

În vechea lege 42/1990 existase scutire de impozit pe salar pentru revoluţionari. Aceasta a fost anulată în guvernarea CDR. Indemnizaţia s-a dat în locul acelei scutiri de impozit anulate. Persistă însă în opinia publică ideea că revoluţionarii sînt scutiţi de impozite. Adevărul e că, în ceea ce priveşte impozitul pe venit, revoluţionarii nu mai au nici o reducere. A rămas valabilă scutirea de impozitul pe o singură locuinţă – cea de domiciliu.

Fotografia prezentată de „Adevărul” cu revoluţionarii care nu fac nimic pare să fie de la greva foamei din 2008, cînd unii revoluţionari, ştiind că dosarul lor nu conţine dovezi despre „merite deosebite” pe care le-ar fi avut în 1989, au cerut prelungirea termenelor de completare a dosarelor. În momentul acelei greve majoritatea asociaţiilor de revoluţionari era împotriva prorogării, cum s-a consemnat şi în procesul verbal al şedinţei CPRD din 6 februarie 2008 (linc) – vezi pagina 4: “Secretarul de stat al SSPR domnul Puiu Nicolae Fesan a luat cuvîntul şi a prezentat punctul său de vedere, cum că aşa zisa grevă a foamei este o acţiune regizată, care are ca scop principal obţinerea certificatelor de revoluţionar. De asemenea domnul secretar de stat a precizat că prin această formă de protest a fost obligat Guvernul României să adopte o ordonanţă de urgenţă prin care se prorogă termenul de preschimbare a certificatelor. Preşedintele CPRD 1989 domnul deputat Emilian Vasile Cutean a informat membrii comisiei că va face o interpelare în nume personal către Guvern prin care va solicita motivaţia adoptării acestei ordonanţe, avînd în vedere că 48 din cele 52 de asociaţii de revoluţionari constituite pînă la data de 31.12.1992, în şedinţa din data de 21.01.2008 ce a avut loc la sediul Guvernului României, au votat împotriva prelungirii termenului.

Guvernanţii au considerat că reprezentativi pentru revoluţionari nu sînt cele 48 din 52 asociaţii care se împotriveau prorogării termenelor, ci cei cîţiva care cereau prorogarea, făcînd şi greva foamei pentru asta (acum în fruntea SSPR este liderul principalei organizaţii care cerea prorogarea termenelor). Iar presa, prin fotografii de felul celei publicate de „Adevărul”, tot pe cei cîţiva care au cerut prorogarea îi consideră reprezentativi pentru revoluţionari. Şi totuşi, revoluţionarii nu au nici o vină că atît politicienii cît şi presa aleg din rîndul lor numai ce le convine. Iar ziarului „Adevărul” îi convine să aleagă anume revoluţionari care pot fi lesne atacaţi. Ce-i drept, are de unde alege.

Mai citeşte:
Campania împotriva revoluţionarilor şi făţărnicia politicienilor
Scurt istoric al revoluţionarilor şi al compromiterii lor în opinia publică
Nuanţare la Cartianu: „Cazuri speciale legate de traseul Ceauşeştilor spre Tîrgoviştea morţii” să rămînă cu certificat de revoluţionar
Nevoia de onestitate şi decenţă în discuţiile despre revoluţionari
Mărieş: Munca lui Raymond Luca şi Adrian Viorel Nicolaescu într-un an o depăşeşte pe a celorlalţi în cinci ani. Luca: Am avut cu domnul Nicolaescu o colaborare foarte fructuoasă (video)
Cazul George Costin. Transferarea propagandistică a răspunderii de la politicieni la revoluţionari
Emilian Cutean, contestaţie adresată CPRD

 

3 Responses to “„Oameni care de 21 de ani nu fac nimic””

  1. kruduskrudus Says:

    Desi nu sunt fan Cartianu, ii dau dreptate !…
    -Doru Maries, unde a muncit individul justitiar in acesti 21 de ani?!..cine il sponsorizeaza?..gata, stop joc si sa demascam toti impostorii !…imediat dupa „90 intrebam ce ai facut in ultimii 10 ani, acum ne intrebam unde muncesc astia si de unde au atatia bani.

    Mavrodin de la Constanta avea 16 ani la Revolutie.Era viteaz.
    La 35 de ani lesina ca o fata mare….
    Fiul sefului revolutionarilor aluia de la Buzau avea 10 ani, cica el a impartit arme la Revolutie….Uite cine sunt criminalii care au tras in noi…..ei, tot ei, astia tari in trompeta.

    Pe bune ca e mare bataie de joc si sfidare nationala.

  2. simion ion Says:

    MAI STIE CINEVA DE dan iofis (odihneasca-se) care ARE MOSTENITORI CE DETIN „imobiliare ;in SNAGOV si BRANESTI ILFOV pentru ca a primit ?!!!!?? hectare extravilare si peste noapte au devenit intravilane in care a construit o mica vilisoara ;un mic lacusor (snagov) IN CARE EL DICTA ?????

  3. simion ion Says:

    eu am muncit dupa 89 am avut grija de cei 2 copii i-am trimis la scoala sunt amandoi cu master si ACUM AU ACEIASI CONCLUZIE (romania e de ;; si nu ne intereseaza politica) iar eu care puteam sa mor la universitate pe 21 pentru liberteaea copiilor nostri ajung la idea ca (AM FOST UN DOBITOC ) vorba CUIVA!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.