Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

1988, Chişinău: Ce se vorbeşte la întrunirile asociaţiilor neformale? septembrie 9, 2011


În 24 iulie 1988 ziarul „Moldova Socialistă” a publicat articolul lui Vitalie Atamanenco „Averse, reverse şi extremităţi”, în care este criticată activitatea organizaţiilor „neformale” (neînregistrate oficial) din RSS Moldovenească, care formau embrionul mişcării naţionale din Basarabia. Articolul a fost foarte discutat în epocă, fiind reprodus şi de ziarul de limbă rusă „Sovetscaia Moldavia” şi de alte ziare. „Moldova Socialistă” avea să continue în mai multe numere la rînd discutarea problemelor din acest articol. Articolul lui Vitalie Atamanenco reprezintă de fapt poziţia conducerii de partid a RSS Moldoveneşti faţă de mişcarea naţională incipientă din republică. În condiţiile gorbacioviste, comuniştii moldoveni nu mai puteau trimite în închisoare pe „naţionalişti”, dar, deducem din articol, tare le-ar fi plăcut. Unii din liderii mişcării naţionale sînt înfieraţi că au făcut puşcărie în trecut pentru atitudini antisovietice, şi se explică că au primit de fapt ceea ce au meritat. Printre cei criticaţi se numără şi Gheorghe Ghimpu (linc cu film documentar despre acesta), fratele lui Mihai Ghimpu, fostul preşedinte interimar al Republicii Moldova.

Unul dintre cei vizaţi în articol, Mihail Moroşanu (linc), a dat în judecată pentru defăimare ziarul „Moldova Socialistă” şi a cîştigat procesul, fapt care a fost o încurajare pentru mişcarea naţională basarabeană.

Articolul este lung, în stilul jurnalistic al vremii, dar îl voi reproduce integral fiindcă e un articol istoric cu privire la politica din RSS Moldovenească a anului 1988. Vitalie Atamanenco se arată a fi un jurnalist profesionist, care caută fapte relevante pentru a le înfăţişa cititorilor. Interpretarea pe care o face faptelor e din perspectiva convingerilor sale pro-sovietice, dar faptele sînt înfăţişate corect, fără dezinformări. Cred că astăzi una din cele mai bune căi de a-i omagia pe Gheorghe Ghimpu sau Mihail Moroşanu este republicarea articolului lui Vitalie Atamanenco.

Comentariile mele inserate în textul transcrierii articolului sînt cu litere cursive între paranteze drepte. Am evidenţiat cu litere îngroşate persoanele despre care e vorba în articol.

Averse, reverse şi extremităţi
Ce se vorbeşte la întrunirile asociaţiilor neformale?

Diferitele asociaţii neformale [neînregistrate oficial] ale cetăţenilor sînt un produs firesc al proaspătului aer de restructurare, democratizare şi publicitate din societatea noastră, un ecsponent al pluralizmului de opinii. Ele se înscriu logic în contecstul preconizărilor Conferinţei a 19-a unionale a PCUS, care le-a apreciat apariţia ca fenomen pozitiv în cazul cînd acestea îşi propun ca scop să sprijina cauza reînnoirii socialiste. Totodată conferinţa a calificat drept condamnabilă orice activitate îndreptată spre subminarea temeliilor socialiste ale societăţii, spre aţîţarea vrajbei naţionale şi rasiale, spre propovăduirea războiului, violenţei şi amoralităţii.

Poziţia e clară: se acordă toate posibilităţile pentru realizarea (prin forme întrucîtva noi, neobişnuite pînă acum) a libertăţilor garantate de Constituţie, adică se poate totul ce nu este interzis de lege.

La Chişinău au luat fiinţă şi convoacă întruniri sistematice două asociaţii neformale, zise: Mişcarea democratică pentru susţinerea restructurării şi Cenaclul literar-muzical „A. Mateevici” (neînregistrate în organele respective). Astăzi nu putem rămîne indiferenţi faţă de activitatea lor. Cu atît mai mult că s-a iscat un ajiotaj sporit în cadrul şi în jurul discuţiilor de la aceste întruniri.

Linia programatică a cenaclului „A. Mateevici” a fost enunţată în repetate rînduri – şi în faţa publicului adunat pe Aleea Clasicilor, şi într-un interviu acordat gazetei „Tinerimea Moldovei” din 24 iunie a.c. – de către Anatol Şalaru [din 2008 vicepreşedinte al Partidului Liberal; din 2009 deputat în Parlamentul Republicii Moldova], conducătorul clubului. Ne vom permite să reproducem cîteva crîmpeie din formulările lui:

„Scopul nostru a fost, în primul rînd, să ne instruim noi înşine. Să trezim interesul oamenilor faţă de literatura noastră, faţă de opera clasicilor noştri, faţă de muzica populară, faţă de folclorul nostru”.
„Nucleul clubului se constituie din oameni competenţi, pe cînd restul sînt amatori de poezie”.
„Ne-am înţeles că avem dreptul să citim orice poezie a tuturor poeţilor din lume, cu condiţia ca să nu fie poezie antisovietică, să nu poarte un caracter naţionalist ş.a.m.d.”.
„Sînt de părerea că problema ieşirii în scenă a oamenilor întîmplători va fi rezolvată…”.
„Cenaclul nostru e muzical-literar şi nici de cum politic, ecstremist sau mai ştiu eu cum”.
„Eu nu-mi închipui eczistenţa clubului fără discuţii. Şi anume discuţii democratice, fără prejudecăţi, fără ecscese, fără ecstremizm. Doar o ecstremă o naşte pe alta”.

Întocmai.
Printre membrii cenaclului am văzut mai mulţi tineri şi tinere, aşteptîndu-şi cu sfiiciune rîndul de a-şi da citirii, poate, primele versuri proprii născute în chinuri de creaţie; declamatori, recitînd cu patos capodopere poetice ale clasicilor noştri; cîntăreţi, eczecutînd compoziţii proprii şi melodii populare, susţinuţi adesea de corul spontan al celor din jur… Alte grupuri încingeau discuţii, uneori aprinse, pe teme de istorie a plaiului şi a poporului moldovenesc, în probleme mai vechi şi mai noi, ce persistă şi ne frămîntă cugetul; lucrători de partid şi sovietici, activişti comsomolişti răspundeau la nesfîrşite întrebări despre modul şi ritmurile realizării cunoscutelor hotărîri cu privire la studierea limbilor moldovenească şi rusă în republică, în special în Chişinău, cultivarea bilingvizmului, soluţionarea unei serii de alte probleme de interes general…

Şi totuş. Cu toate că A. Şalaru a vorbit şi accentuează mai că de fiecare dată cînd apare în scenă, că cenaclului îi sînt străine ecstremizmul, prejudecăţile, ecscesele, totuş, zic, asistenţa este periodic „injectată” (pe nevrute sau pe vrute!) cu tot felul de idei năstruşnice. Tribuna mitingurilor şi discuţiilor se pomeneşte uneori inundată de declaraţii necumpănite, vădit tendenţioase, insuficient sau deloc argumentate. S-au făcut observate cazuri de ecscitare psihologică a publicului, oferindu-i-se cîte o doză de dezinformare, ba şi de zîzanie naţională. Cum vă pare: însuşi conducătorul cenaclului intervenind în timpul concertelor sau discuţiilor cu „Nu e ecsclus să fiu arestat” (?!) ori „Cineva răspîndeşte zvonuri că noi am dori să-i repatriem pe toţi acei care nu sînt moldoveni. Nu e adevărat. Noi nu cerem repatrierea tuturor imigranţilor. Dar noi n-am dori ca Moldova să fie prefăcută într-o groapă de gunoi unde să se scurgă murdăriile din toată ţara”. Oare aceasta-i poziţie sănătoasă, internaţionalistă? Oare asemenea „competenţă” avea în vedere el, caracterizînd scopurile cenaclului? De bună seamă, cu o lingură de dohot strici un butoi de miere.

Cert lucru, poporul moldovenesc (dar parcă numai el?) a avut a trece prin cumpene dintre cele mai grele: despotizmul de pe timpul cultului personalităţii staliniste, degradarea şi stagnarea, corupţia şi voluntarizmul din perioada brejnevistă şi bodiulistă… S-au comis greşeli, adesea grave, în domeniul organizării economiei naţionale, echilibrului ecologic, în alte sfere ale vieţii. Oare asociaţiile neformale sînt primele care le scot în vileag? Toată lumea ştie că în ultimii trei ani organele de partid, sovietice au întreprins şi au schiţat pe viitor o serie de măsuri şi acţiuni, menite să contribuie la soluţionarea problemelor, la lichidarea greşelilor şi lacunelor îngrămădite de-a lungul ultimelor decenii. O ştie probabil şi lucrătorul ştiinţific A. Şalaru. Şi credem, îşi dă seama că de greşelile admise nu pot fi învinuite careva popoare din Patria noastră multinaţională. Am zice chiar, că nu de absolut toate gafele comise în diferite sfere şi la diferite niveluri ar fi nimerit să fie învinuiţi numai conducătorii de ranguri superioare. Să fim serioşi.

Dar de la tribunele cenaclului literar-muzical şi Mişcării democratice se rostesc vorbe drastice, răsună ameninţări cu „al doilea Carabah” [Carabah, regiune din RSS Azerbaigeană cu populaţie majoritar armeană, fusese în acea perioadă locul unor sîngeroase conflicte interetnice; în prezent regiunea este autodeclarată independentă, dar nerecunoscută pe plan internaţional], declaraţii ultimative adresate organelor de conducere, ceea ce, dacă vreţi, nu diferă mult de ecstremizm. Să fie oare diferitele injurii, provocatoarele apeluri o simplă izbucnire spontană, nepreconcepută? Am vrea să credem, că e vorba de nişte erori nedorite. Atunci apare chestiunea culturii discuţiilor. Că, la drept vorbind, nu prea o posedăm. Dar mai curînd, probabil, e problema competenţei, mai bine zis, incompetenţei celor ce abordează un domeniu puţin cunoscut sau că încing discuţii „pe muchia” de sensuri.

Nu negăm, bunăoară, importanţa discutării în cadrul cenaclului şi a unor probleme care ies din cadrul celor literar-muzicale. În aşa caz s-ar cuveni să fie invitaţi specialişti în materie. Atunci şi efectul discuţiilor ar fi altul, şi pălăvrăgeală ar fi mai puţină. Ce-i drept, se fac asemenea paşi. La unele şedinţe se prezintă oameni competenţi, comunicările şi răspunsurile cărora contribuie evident la complectarea cunoştiinţelor auditoriului în cele mai diverse şi chiar „dificile” chestiuni.

Cu părere de rău, însă, astfel de întîlniri poartă un caracgter prea epizodic. Şi, probabil, nu întîmplător, în restul timpului funcţiile de „dascăli atotştiutori” şi le asumă fără ezitare alţi oameni…

Într-o scrisoare adresată biroului comitetului raional Frunze al ULCT [Uniunea Leninist Comunistă a Tineretului] din Moldova comsomolista A. Bencheci îşi spune păsul: „Grija şi durerea pentru pămîntul şi neamul nostru ne frămîntă pe toţi. Aceasta nu înseamnă însă, că tribuna clubului A. Mateevici sau cea a Mişcării democratice să fie folosite pentru răspîndirea unor idei cu caracter vădit antirus, care au menirea de a trezi suspiciuni între naţii, neîncrederea populaţiei locale, în deosebi a moldovenilor, faţă de aci, pe care unii vorbitori îi consideră „venetici”. Astfel de gînduri persistau în „cuvîntările” unui oarecare Moroşanu. Şi eu, şi cunoscuţii mei considerăm: dacă dumnealui socoate că e obijduit de soartă, ar trebui să-şi rezolve problemele personale la instanţele respective”.

Speculînd dificultăţile de ordin obiectiv şi subiectiv, apărute la diferite etape de dezvoltare a republicii, M. Moroşanu nici n-are de gînd să se ferească de a ştirbi prietenia şi unitatea popoarelor noastre. Dar a spune doar atîta, înseamnă a nu cunoaşte odiseea lui Mihail Moroşanu. Am stat şi eu în preajma lui. I-am auzit spovedania, menită să atingă strunele fine ale sentimentelor naţionale. I-am urmărit privirile, care ba sclipeau (atunci cînd el făcea declaraţii de tipul: „Istoricii sovietici au falsificat hotărîrea Sfatului Ţării”), ba se roteau peste capetele celor ce-l înconjurau („Iată acolo, mi se pare, chemaţi-l şi staţi de vorbă cu el!”), ba pogorau umil şi obidit („Am avut şi eu de suferit destul: în ’49 familia noastră, cu mulţi copii, a fost ridicată ca culaci [chiaburi]…”, „Mai pe urmă eu personal am fost pus la dubală [închisoare] pe trei ani, şi vă spun, oameni buni, pe de-gea-ba…”).

Spusele de la urmă m-au făcut să-mi amintesc, că auzisem cîndva, prin 1966, de un proces judiciar cu un Moroşanu. Interesul m-a adus dăunăzi la arhivele procuraturii. Mai ştii, zic, o fi suferit omul fără nici un motiv serios; parcă puţine nedreptăţi s-au comis pe timpurile celea, şi acum adevărul, de bună seamă, iese la suprafaţă…

Iată-mă, deci, cu tomurile dosarelor. Dintre tartajele lor parcă pulsează respiraţia timpurilor, frămîntări de destine cu drumuri grele în viaţă, suferinţe şi rătăciri, evlavie şi îndărătnicie… Se conturează pic cu pic cronica familiei Moroşanilor din satul Drepcăuţi. Într-adevăr, în 1949 ea este deportată în regiunea Curgan, fiind calificată drept familie de culaci, pentru că pe lîngă altă avere, ţinea o oloiniţă cu muncitori salariaţi. Iată depun depoziţii consăteni care au lucrat cu ziua la această oloiniţă – Demian Brega, Ilie şi Nicolae Guşu, Anton Vacari şi alţii. Pe timpul ocupaţiei li se plătea cu lei, mai apoi – cu ruble. Alte motive ale deportării: capul familiei, Victor Moroşanu, lucrase trei ani gardian la chestura poliţiei din Cernăuţi; ca membru al sectei ilegale iehoviste făcea agitaţie în rîndurile tinerilor să nu se înroleze în Armata Sovietică, boicota alegerile în Sovietele de deputaţi ai oamenilor muncii; elogia autorităţile romîne de ocupaţie pe timpul cărora „viaţa era mai bună”.

Cît despre Mihail Moroşanu, fiul său, aflu că el nu-i chiar atît de blînd şi nevinovat. Ce-i drept, destinul nu l-a alintat. Nu. La Institutul politehnic mereu avea „cozi” la mai multe discipline, era mereu în conflict cu colegii. La 14 octombrie 1964 o adunare generală a studenţilor anului patru de la facultatea de construcţie discută chestiunea „Cu privire la conduita studentului Moroşanu M. V.”. Din procesul verbal al adunării aflăm, că el „speculează sentimentele naţionale”, „stîrneşte certuri între studenţi de diferite naţionalităţi, apoi se dă la o parte”, „acţiunile lui duc la naţionalizm, apoi şi la şovinizm”.

Fiind eliminat din institut, în acelaş an M. Moroşanu s-a aranjat la uzina nr. 2 de piese din beton armat în calitate de maistru. Dar nu şi-a băgat minţile în cap. Documentele mărturisesc, că era grosolan cu oamenii, îi insulta pe motive de naţionalitate. Se aduc dovezi ale martorilor oculari, că odată, stînd la harta Uniunii, încerca să demonstreze unui grup de oameni, precum că ruşii „au ocupat teritoriul Moldovei”, ecspunea pretenţii teritoriale faţă de republica vecină. Într-o sară i-a bătut pe muncitorii Golubov şi Ştivelman, pe primul avînd ciudă că e moldovan, dar nu vorbeşte în limba maternă… Cazul a fost eczaminat de judecata tovărăşască. Iată aşa şi-a început activitatea de producţie Mihail Victorovici – cu piedici pe care şi le punea singur.

La numeroasele plîngeri asupra conduitei lui M. Moroşanu, adresate diferitelor instanţe, avea să se alăture o anchetă întocmită de către miliţie la 28 iulie 1966. În acea zi, făcîndu-şi apariţia în magazinul nr. 50 „Sintetica”, el, prin acţiuni premeditate, a provocat neînţelegeri ce priveau chestiuni de limbă, care s-au transformat în certuri cu nuanţe de ostilitate între vizitatorii moldoveni şi cei de alte naţionalităţi. Îmbulzeala cauzată de scandal a paralizat lucrul magazinului. Pentru aceste acţiuni huligăneşti şi pentru aţîţarea vrajbei naţionale el, de bună samă, precum şi spunea în parc, a fost condamnat la trei ani de închisoare.

Astăzi, profitînd în mod deşănţat de democraţia noastră, M. Moroşanu caută să iasă cu aceleaşi idei de rea voinţă în faţa unui auditoriu mai larg, pe care l-a şi găsit în parcuri. Şi nu numai el. La întrunirile acestea poţi vedea şi alţi oratori, ca, bunăoară, Gheorghe Ghimpu [care avea să devină parlamentar, fratele lui Mihai Ghimpu, preşedinte interimar al Republicii Moldova între 2009-2010]. Acesta îşi permite să lanseze făţiş apeluri la închistare naţională, alte idei eronate, lipsite de cea mai elementară logică, nu mai vorbim de abordare ştiinţifică. Zic – ştiinţifică, pentru că sîntem în tot dreptul să-i cerem aşa ceva unui om care era în prag de susţinere a tezei de candidat în ştiinţe. Unui om, care a lucrat învăţător, instructor la Comitetul Central al ULCT din Moldova, a făcut studii la aspirantura AŞ [Academiei de Ştiinţe] a Uniunii RSS.

Aranjîndu-şi discursul pe partitura noului suflu al restructurării, publicităţii şi democratizării, el numeşte cu pretenţii de originalitate o serie de fapte negative ce au avut sau au loc, uită să spună că la înlăturarea lor instanţele republicane şi locale lucrează intens. Mereu îşi trage jăraticul la turta sa. Cu acest scop recurge neîncetat la măgulirea ori iritarea sentimentelor naţionale. Uneori din gura lui ies vorbe cu totul neghioabe. Să-ţi mai deie prin cap: a ajuns pînă acolo că îl ndreptăţeşte pe renegatul Nicolae Lupan [fondatorul asociaţiei „Pro Basarabia şi Bucovina”], care de cîţiva ani îşi ponegreşte patria şi poporul prin intermediul undelor „Europei libere”. Asemenea declaraţii bicisnice nici nu-ţi vine a le comenta. Şi, totuş, se iscă întrebarea: cam de ce ar face Ghimpu reverenţe în faţa acestui post de radio? Nu cumva e un tribut al recunoştiinţei pentru lansarea în eter a „informaţiilor” furnizate de dumnealui? Nu e ecsclus. Tot cu un fel de reverenţe el încearcă să sondeze publicul, pentru ca la un moment dat să-l împroaşte cu o frază plină de făţărnicie şi cinizm: „Fraţi buni! Noi stimăm ruşii… Ruşii sînt un popor mare, un popor de o cultură vastă, mondială. Dar noi respectăm pe acei ruşi care au patria lor acasă!”. Iată unde bate dumnealui. Şi după aceasta să mai susţină conducătorii cenaclului şi Mişcării că la întrunirile lor nu poate fi nici vorbă de „naţionalizm, ecstremizm ş.a.m.d.”?

Acelaş Gheorghe Ghimpu împreună cu Alecsandru Usatiuc demult clocesc ideea înstrăinării RSS Moldoveneşti de Patria Sovietică. Da, nici mai mult, nici mai puţin! De unde ştiu? Aflasem, că unul din ei stătuse la închisoare, şi la arhivele amintite am cerut dosarul cu pricina. Şi ce credeţi, cum arăta? Unsprezece tomuri voluminoase! Aici am dat de ambii. Au „activat” în duet din toamna lui 1967 şi pînă în momentul arestării, încasînd 6 şi respectiv 7 ani de închisoare. Apropo, ei, la fel ca şi Moroşanu, n-au fost reabilitaţi.

Ca să nu fiu bănuit cumva de tendenţiozitate, mă refer doar la depoziţiile foştilor inculpaţi. Găsind limbă comună, ei şi-au propus să lupte, chipurile, pentru „eliberarea poporului moldovenesc”. Fără nici o mustrare de conştiinţă în faţa adevărului susţineau, precum că moldovenii ar fi strîmtoraţi cu aranjarea la lucru, cu primirea apartamentelor, cu admiterea la şcolile superioare ş.a., că toate posturile de conducere le-ar ocupa persoane de naţionalitate rusă.

Ştiind, că şi astăzi se ţin morţiş de propagarea aceloraşi insinuări, îmi permit să le pun o întrebare: „Dumneavoastră, Usatiuc şi Ghimpu, studii superioare aveţi? Aveţi. Apartamente aveţi? Aveţi. Posturi de conducere aţi ocupat? Aţi ocupat. Dar parcă în acest sens vă sînt obijduiţi fraţii, fiicile, rudele dumneavoastră?… Dar de ce naţionalitate, să am iertare, sînteţi? Fireşte, moldoveni… Apoi, vorba noastră: ce mai îmblaţi dar cu mîţa-n sac?”

În timpul procesului judiciar ei au destăinuit, că nu se sinchiseau să inducă în eroare pe oricine. Astfel îşi căutau adepţi cu vederi naţionaliste, pe care sperau să-i antreneze în viitoarea lor organizaţie, botezată înainte de naştere: Frontul naţional-pariotic. „Sarcina noastră – spunea Usatiuc – era să propagăm pe larg în mijlocul populaţiei moldoveneşti spiritul naţional-patriotic şi ideea eliberării Basarabiei şi Bucovinei… să creăm Republica Populară Moldovenească”.

Pentru a-şi ridica preţul, s-au decis să recurgă la un şiretlic: să alcătuiască aşa-zisele „documente” de bază ale primului congres al „frontului” ineczistent, care, chipurile, ar fi avut loc deja. „Raportul” şi „Hotărîrea” (dactilografiate la o maşină de tipar cu caractere latine) au fost împănate cu atacuri calomnioase împotriva Statului Sovietic, cu declaraţii nefaste, precum că ruşii ar fi cotropit cu forţa Basarabia şi Bucovina, că ruşii ar fi duşmani ai poporului moldovenesc ş.a. La scrierea „documentelor” ei s-au călăuzit de hotărîrea „Sfatulu Ţării” despre alipirea Basarabiei la Romînia regală, altă literatură antisovietică editată prin anii ’20, materiale transmise la postul de radio „Europa Liberă”.

Căutîndu-şi o mai largă arie de sprijin ideologic (care, după cum mărturisea Usatiuc, nu ecscludea nici visul la o luptă armată), „fondatorii” organizaţiei iluzorii au transmis „documentele” amintite, precum şi „Instrucţia” destinată viitorilor activişti ai „frontului”, peste hotarele ţării. Însă efectul a fost nul. Ghimpu, simţindu-şi eşecul, a ecspediat postului de radio „Europa Liberă” o scrisoare disperată de alarmă, prin care iarăş şi iarăş cerea susţinere ideologică, înşira calomnii la adresa Statului Sovietic. Iată, vasăzică, de unde se trag simpatiile faţă de N. Lupan şi oficiul său. Iată cum se toarnă apa la moara minciunilor veninoase. Mare e adevărul: corb la corb nu-şi scoate ochiul.

Ţin să mai atrag atenţia asupra unui moment. În cadrul întrunirilor s-a vorbit cu înfocare, iar la 29 iunie şi 6 iulie chiar au fost strînse semnături, pentru un protest adresat Procurorului general al ţării, cerîndu-se eliberarea inginerului G. David. Într-adevăr, G. David fusese arestat în anul 1986 pentru activitate subversivă şi pentru încercare de a strecura în străinătate nişte documente, în care cerea înstrăinarea republicii noastre de la Uniunea RSS. Dat fiind că suferea de o boală gravă de nervi, printr-o decizie a Judecătoriei Supreme a RSS Moldoveneşti i-a fost stabilit tratament forţat. Ultimul timp starea pacientului s-a îmbunătăţit. La 16 iunie specialiştii-ecsperţi medicali au convenit că eczistă temei pentru a se interveni în faţa Judecătoriei Supreme, care să decidă eliberarea lui G. David de la tratamentul forţat. Deci, problema ca atare s-a soluţionat, practic, înainte de mitingul şi de ecspedierea protestului amintit. Cît priveşte, însă, zarva stîrnită, ea îşi are „motivele” sale subtile. Vorba e că G. David desfăşurase o activitate similară cu cea a lui G. Ghimpu, M. Moroşanu şi alţii. Aici nu e nimic de mirare.

Deci, în unele aspecte, activitatea cenaclului literar-muzical „A. Mateevici” şi a Mişcării democratice pentru susţinerea restructurării nu prea armonizează cu intenţiile programatice anunţate. Discursurile alimentate cu idei bolnăvicioase, apelurile şi declaraţiile abuzive ce răsună aici, ar trebui, probabil, să fie apreciate ca un semnal, că tribuna larg deschisă în parcurile Chişinăului este adesea folosită cu scopuri nefaste, atribuind întîlnirilor şi mitingurilor în cauză o cu totul altă nuanţă.

V. Atamanenco

Din partea redacţiei: Astăzi, cînd în republică se împrospătează atmosfera în toate domeniile vieţii, cînd masele largi de oameni ai muncii îşi dinamizează conştiinţa şi energia, fiecare este dator să-şi contureze cu mai mult spirit practic locul ce-i revine în marea operă a restructurării.

Prin aceeaşi prizmă ar trebui să-şi privească funcţiile şi toate asociaţiile şi uniunile obşteşti. Deocamdată însă, nu putem spune, că formaţiile, despre care a fost vorba mai sus, îşi călăuzesc activitatea după aceste repere. Clubul „A. Mateevici” lunecă vădit din albia literar-muzicală pe panta unei politici dubioase. Mişcarea democratică, declarîndu-şi drept program susţinerea restructurării, interpretează acest angajament într-un aspect oarecum deosebit – toate problemele de domeniul restructurării s-a decis a le soluţiona prin mitinguri destul de nebuloase, făcînd jocul publicului, fără ca să adie măcar ceva constructiv.

Mai departe. Partidul a organizat dezrădăcinarea cultului personalităţii, odată şi pentru totdeauna. Paralel cu alte măsuri a fost formulată sarcina de a reabilita, a restitui bunul nume celor represaţi cîndva fără nici un temei, de a fi înălţat la Moscova un monument special. Am fost informaţi că pînă la ora actuală Procuratura republicană şi Comitetul securităţii de stat al RSS Moldoveneşti au reeczaminat peste două mii de dosare penale.

Din cele spuse mai sus cititorul observă, cum alde Moroşanu, Ghimpu, Usatiuc încearcă să încapă şi ei cumva în această operă umană, dîndu-se drept victime ale stalinizmului. Se ajunge pînă la curiozităţi. Spre eczemplu, activişti din Mişcarea democratică l-au înscris în lista oratorilor, care urmau să ieie cuvîntul la mitingul ce a avut loc la 6 iulie a.c., în parcul central de cultură şi odihnă din Chişinău, pe cetăţeanul Tabuci. Dar cînd-colo s-a clarificat, că în 1944, în calitate de ghid-cercetaş al unui detaşament fascist de represalii, a participat la razii împotriva paraşutiştilor sovietici, partizanilor, pîndea patrioţi. Pentru aceste crime, a fost judecat şi condamnat la 25 de ani.

Şi ultimul moment. În cadrul întrunirii din 17 iulie a clubului „A. Mateevici” a fost pusă la cale strîngerea de semnături sub apeluri ce vizau chestiuni de limbă, apeluri lansate ca şi cum de „muncitori şi ţărani, intelectuali, studenţi şi elevi, pensionari”. Nu se ştie, unde şi cine a autorizat asemenea împuterniciri ale clubului, care, de altfel, şi el pînă azi nu e legalizat oficial. Publicînd materialul dat, redacţia invită muncitorii, colhoznicii, intelectualii, tineretul studios, pensionarii să-şi ecspună sincer şi obiectiv părerile despre activitatea reală de pînă acum a asociaţiilor neformale de la noi.

Mai citeşte, din presa anilor 1988-1990 din RSS Moldovenească:
August 1988 la Chişinău: “Sînt indignată de faptul că la acest cenaclu se vorbeşte numai în limba moldovenească, în centrul oraşului, unde zilnic vin foarte mulţi turişti. Mă miră că miliţia nu întreprinde nimic”
1988, RSS Moldovenească. Uniunea Scriitorilor respinge criticile care i-au fost aduse
Octombrie 1988, RSS Moldovenească: Declararea limbii de stat va traduce în viaţă “principiile politicii naţionale leniniste”
“Literatura şi Arta” în polemică cu “Sovetscaia Moldavia” (5 ianuarie 1989)
1989: Nedumeriri şi nelinişti la Chişinău
26 februarie 1989 la Chişinău. “Libertate lui Ţurcanu!”. Manifestanţii “sînt simpli muncitori … ce au aderat cu trup şi suflet la politica gorbaciovistă”
12 martie 1989: La Chişinău mulţimea ia cu asalt sediul CC al Partidului Comunist
A. N. Iacovlev răspunde ziarului „Pravda” despre pactul Ribentrop-Molotov. „Este evidentă devierea de la normele leniniste ale politicii ecsterne sovietice”
1989: Sfîrşit de august la Chişinău. Comitetul ’89
27 august 1989: Marea Adunare naţională de la Chişinău sau “Ziua ce va lumina un veac”
Marea Adunare Naţională de la Chişinău (video)
Reportaj de la Marea Adunare Naţională de la Chişinău din 27 august 1989
31 august 1989: Adoptarea legilor despre limba de stat şi grafia latină în RSS Moldovenească
16 noiembrie 1989: izbînda gorbaciovismului în RSS Moldovenească
1990: tricolorul românesc înălţat cu mîndrie la Chişinău. 2009 – înălţarea tricolorului românesc considerată diversiune rusească
Lupta pentru alfabetul latin prin caricaturi
Interviu cu Anatol Plugaru (primul şef al serviciilor secrete moldoveneşti) publicat în ianuarie 1990
Interviu cu Ilie Ilaşcu publicat în 1990
Adversarul vostru electoral e Partidul Comunist

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.