Ministerul de Interne vrea limitarea libertăţii de manifestare, cucerită cu sînge în decembrie 1989

Una din principalele drepturi cucerite în decembrie 1989 a fost dreptul de a manifesta liber. Acesta e trecut şi pe lista de revendicări a Frontului Democratic Român de la Timişoara, publicată în decembrie 1989 în manifestul „A căzut tirania!” (punctul II subpunctul 8).

În prezent, această revendicare a revoluţiei este consfiinţită în Legea 60/1991 (linc), care spune: ”Libertarea cetăţenilor de a-şi exprima opiniile politice, sociale sau de alta natură, de a organiza mitinguri, demonstraţii, manifestaţii, procesiuni şi orice alte întruniri şi de a participa la acestea este garantată prin lege”.

Ministerul de Interne a postat însă pe saitul propriu un proiect de lege privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice (linc) care ar urma să abroge şi să înlocuiască legea 60/1990. Proiectul aminitit aduce serioase limitări libertăţii de manifestare. Astfel, la art. 9 se spune: „Adunările publice se organizează şi se desfăşoară numai după obţinerea unei aprobări, în condiţiile prezentei legi”, stabilindu-se excepţii pentru adunările organizate în scopuri religioase, promoţionale, al celor ocazionate de vizite oficiale, precum şi al celor care se desfăşoară în incinta sediilor ori imobilelor persoanelor juridice de interes public sau privat.

Dacă după legea încă în vigoare o adunare publică trebuie declarată autorităţilor, fiind treaba acestora ca, după ce au fost înştiinţate, să ia măsuri pentru respectarea ordinii publice, acum simpla declarare nu mai e suficientă, fiind necesară şi obţinerea unor aprobări.

Proiectul de lege prevede şi interdicţii. Conform art. 6 sînt interzise adunările publice prin care se urmăreşte

„a) propagarea ideilor totalitare de natură fascistă, comunistă, rasistă, şovină sau ale oricăror organizaţii terorist-diversioniste, defăimarea ţării şi a naţiunii, îndemnul la ură naţională sau religioasă, incitarea la discriminare, la violenţă publică şi la manifestări obscene, contrare bunelor moravuri;

Cu ajutorul unor asemenea formulări ar putea fi interzise manifestaţii legitime ale cetăţenilor, sub pretext că ar fi de natură totalitară, fascistă sau comunistă. În decembrie 1989 Nicolae Ceauşescu învinuia protestatarii de fascism şi iredentism. Cine ne garantează că în viitor guvernarea nu va prelua metoda lui Ceauşescu (dar şi a lui Iliescu din 1990) de a eticheta drept fascist şi extremist orice contestatar? E interzisă propagarea ideilor „oricăror organizaţii terorist-diversioniste”. Formularea e neclară. Ideile organizaţiilor teroriste sînt acceptate, dacă nu sînt şi diversioniste în acelaşi timp, sau e interzisă propagarea ideilor atît a organizaţiilor teroriste, cît şi a celor diversioniste? De reţinut că nu folosirea terorismului e interzisă, ci şi propagarea ideilor unor organizaţii teroriste, chiar şi cu mijloace paşnice. De pildă, există organizaţii teroriste care luptă pentru independenţa Ceceniei sau retragerea trupelor NATO din Afganistan. Aşadar, nimeni nu va avea voie în România să organizeze vreo manifestaţie paşnică în favoarea independenţei Ceceniei sau pentru retragerea NATO din Afganistan pe motiv că propagă ideile unor organizaţii teroriste. Problema terorismului este folosită pentru restrîngerea drepturilor cetăţeneşti. Dacă un terorist declară că îi place telemeaua cu roşii, oricine spune că telemeaua cu roşii e bună poate fi acuzat de propagarea ideilor teroristului!

Art. 7 interzice de asemeni desfăşurarea adunărilor „în imediata apropiere a gărilor, porturilor, aeroporturilor, staţiilor de metrou, unităţilor spitaliceşti, obiectivelor militare sau a celor asigurate cu pază militară, a depozitelor de carburanţi sau materiale explozive, a zonelor şi obiectivelor cu risc ridicat de radiaţii şi contaminare, a unităţilor economice cu instalaţii, utilaje sau maşini cu grad ridicat de pericol în exploatare, ori pe traseele sau locurile unde se execută lucrări edilitar gospodăreşti de amploare”.

În decembrie 1989 s-au făcut manifestaţii în preajma gurilor de metrou. Coloane de manifestanţi au trecut pe lîngă unităţi spitaliceşti şi unităţi economice, din care probabil existau şi unele care aveau utilaje cu grad ridicat de pericol în exploatare. Deasemenea au fost manifestaţii lîngă obiective militare, cum ar fi sediul Diviziei 18 mecanizate şi Garnizoana Timişoara, care se află în Piaţa Libertăţii, în zona centrală a oraşului. Ce prost a fost Ceauşescu că nu i-a venit gîndul să dea o lege precum cea propusă azi de Ministerul Administraţiei şi Internelor, ca să poată reprima „legitim” revoluţia! Cu asemenea lege probabil se vor mai putea face manifestaţii publice undeva în mijlocul Bărăganului.

Cetăţenii plătesc impozite pentru ca statul să le asigure libertăţile democratice. Că unele manifestaţii pot degenera în acţiuni violente e adevărat, dar legea deja pedepseşte acţiunile violente şi de aia avem poliţie că să rezolve probleme de acest fel. De aia plătim impozite statului, ca statul să ne asigure libertăţile democratice. Jandarmii primesc salarii din banii contribuabililor nu să stea în birou ci să meargă pe teren, chiar şi pentru asigurarea ordinii la manifestări publice! Fac un apel la angajaţii Ministerului de Interne: renunţaţi la propuneri legislative care au drept scop ocrotirea doar a propriei voastre puturoşenii!

Consider că actuala lege 60/1991 care anunţarea autorităţilor (nu aprobarea! – diferenţa e esenţială) cu privire la manifestaţiile publice plănuite nu trebuie schimbată.

Remarc tendinţa, specifică ideologiei statului maximal, de transformare a statului într-un mecanism de oprimare a cetăţeanului (acesta e considerat mai degrabă supus decît cetăţean). Recenta propunere a Ministerului de Interne se înscrie în această tendinţă, despre care m-am mai referit pe acest blog.

Mai citeşte:
Proiect de lege pentru cenzurarea internetului
Adrian Năstase vrea „reglementarea” prin lege a discuţiilor pe internet
După Adrian Năstase şi Lia Olguţa Vasilescu, un nou fan al cenzurii: Silviu Prigoană
Vechiul duşman al libertăţii de exprimare Ioan Ghişe revine cu idei noi
Limitarea libertăţii prin creşterea drepturilor cetăţeneşti sau propunerea legislativă a deputatului Mihail Boldea

2 gânduri despre „Ministerul de Interne vrea limitarea libertăţii de manifestare, cucerită cu sînge în decembrie 1989

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.