Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

1988, Chişinău: Neformal despre „neformali”. „A fost adoptată decizia: Cu organele de partid să ducă tratative numai cei fără de partid” octombrie 4, 2011



După articolul lui Vitalie Atamanenco „Averse, reverse şi extremităţi” din „Moldova Socialistă” din 24 iulie 1988, prezentat şi pe acest blog (linc), presa de partid din Chişinău avea să publice un al doilea articol critic la adresa incipientei mişcări naţionale din RSS Moldovenească: articolul „Neformal despre neformali” a lui V. Efremov. Dacă articolul lui Atamanenco apăruse întîi în „Moldova Socialistă” şi avea să fie tradus în ruseşte pentru a fi publicat şi în „Sovetscaia Moldavia”, articolul lui Efremov a apărut întîi în ruseşte în „Sovetscaia Moldavia” şi avea să fie tradus pentru republicare în „Moldova Socialistă”. Prezint şi acest articol cititorilor mei. Comparativ cu articolul lui Atamanenco, Efremov are un stil mai de „politruc”: cu multe cuvinte comunică puţine informaţii concrete şi face des referiri la documentele de partid. Răzbate din scrisul său îngrijorarea de care era cuprinsă conducerea de partid din RSS Moldovenească că va scăpa controlul asupra mişcărilor „neformale” care organizau mitinguri la Chişinău. Cred că articolul lui Efremov este util celor care vor să înţeleagă spiritul vremurilor respective.

Neformal despre „neformali” [comentariu nesemnat din partea redacţiei]

La 27 iulie „Sovetscaia Moldavia” a retipărit în paginile sale articolul „Averse, reverse şi extremităţi”, publicat în gazeta „Moldova Socialistă” din 24 iulie anul curent. Imediat, a doua zi, la redacţie au început să ne telefoneze cititorii. Ei ne-au mulţămit pentru articolul foarte onest şi ecstrem de necesar a lui V. Atamanenco. În sfîrşit, ziceau ei, au fost puse toate punctele pe „i”. Nu de alta dar, în oraş de acum circulau tot felul de zvonuri, de fraze nesănătoase.

Din articolul semnat de V. Atamanenco devin clare şi scopurile şi, cu atît mai mult, acţiunile concrete ale unor membri ai clubului „A. Mateevici” şi ai „mişcării democratice”, care nu au nimic comun cu scopurile, sarcinile şi nevoile poporului nostru, ale întregii societăţi, în general. În popor se spune just: omul se cunoaşte la nevoie, în situaţii ecstreme. Evenimentele din jurul Carabahului de Munte ne-au demonstrat convingător cine şi ce prezintă. Adevăraţii internaţionalişti şi patrioţi, oamenii maturi din punct de vedere civic au reacţionat profund la discordiile apărute, au apreciat acestea ca pe o nenorocire, s-au străduit să facă totul ca să găsească, liniştit şi rezonabil, o ieşire optimă din situaţia creată. Astăzi alţii, însă, s-au dezlănţuit, au încercat în fel şi chip să ecstindă conflictul, discordia naţională. În rezultatul acţiunilor negîndite şi antisociale, celor două republici-surori – Armeniei şi Azerbaigeanului, întregii ţări i-au fost cauzate daune imense. Dar cu ce măsură poate fi calculată dauna morală? Cui au servit toate acestea? Poporului? Nici într-un caz. Oamenii vor să făurească în mod liniştit şi paşnic, să facă viaţa mai bună, iar nu mai rea.

Acum devine clar ce urmăreau unii membri ai unor cluburi şi asociaţii, care au apărut în ultimul timp în republica noastră. Spre eczemplu, M. Moroşanu, amintit în articolul semnat de V. Atamanenco, a făcut apel în mod deschis la aţîţarea discordiei naţionale. El i-a provocat pe lucrătorii nematuri din punct de vedere politic la acţiuni spre a fi destituite din posturile lor persoane de naţionalitate nemoldovenească. Alţi „conducători”, pe un ton isteric, au dramatizat procesele lingvistice fireşti, în loc să îmbunătăţească, calm şi rezonabil, prin fapte concrete, studierea şi posedarea limbilor moldovenească şi rusă.

Însă ce valoare au declaraţiile demagogice şi făţiş provocatoare de tipul că „Moldova nu este o groapă de gunoi, unde să se scurgă murdăriile din toată ţara!”. Pe cine îi au în vedere provocatorii, cînd vorbesc de aceste „murdării”? Pe cei care îşi fac înalta datorie cetăţenească – serviciul în armată? Pe cei care învaţă în diferite instituţii de învăţămînt superior din ţară şi se întorc să lucreze în republica lor? Pe cei care au eliberat Moldova de jug şi ecsploatare, de sub cotropitorii fascişti, pe cei ale căror morminte frăţeşti împînzesc tot pămîntul moldovenesc? Sau pe cei care au împărtăşit nevoile şi amarul cu populaţia băştinaşă, care la chemarea inimii lor au sosit în anii postbelici să lecuiască, să instruiască copiii, să construiască, să redeştepte republica? Pînă la ce pîngărire au lunecat membrii acestor „cluburi” şi „mişcări”!

Cine sînt, în majoritatea lor, cei mai activi vorbitori la mitingurile din parcuri? Despre unii dintre ei s-a vorbit deja în articolul lui V. Atamanenco. Dar, se vede că aceşti „neformali” au în spatele lor şi alţi „neformali”. Despre dînşii oamenii spun că lor puţin le pasă de interesele moldovenilor, ruşilor, evreilor, ale întregului popor. Ei tind să-şi facă un cît mai mare capital politic, prestigiu de „luptători”, aureolă de „martiri” persecutaţi de autorităţi. Aceşti „luptători pentru dreptate” urmăresc cu perseverenţă să provoace scandaluri şi se înverşunează că autorităţile nu le acordă nici o atenţie, nu-i persecută şi, în modul acesta, nu-i lasă să devină „martiri”.

Ne este lipsit de interes pentru cititor să ştie, spre eczemplu, despre unul din asemenea instigatori ascunşi – V. Reider. Asupra lui ne-au atras atenţia şoferii de la parcul de autobuse nr. 2, aceiaşi care nu demult au făcut grevă. Aţi văzut, ni s-a spus, emisia televizată de la şedinţa „mesei rotunde”, care a avut loc după greva de la parcul de autobuse? Păi iată, alături de zugravul Stoicov, la masă se afla şi omul acesta. El nu lucrează la parcul de autobuse, însă dirijează activ, nu se ştie din ce cauză, acţiunile greviştilor. Cu ce scop face el aceasta? De ce la şedinţa de la „masa rotundă” V. Reider îi dădea tot timpul indicaţii în scris lui Stoicov, cum să vorbească, ce să răspundă, ce întrebări să pună? Ce căuta colaboratorul V. Reider de la gazeta de tiraj „Ştiinţa” a AŞ [Academiei de Ştiinţe] a RSS Moldoveneşti la parcul de autobuse nr. 2? Sau, paote, acestui şi altor „luptători” le este convenabil să tulbure apa şi apoi să prindă peşte în ea, să cîştige dividentele necesare?

De altfel, sperăm că comitetul de partid al AŞ a RSS Moldoveneşti va clarifica ce fel de misiuni „ştiinţifice” a îndeplinit la parcul de autobuse nr. 2 colaboratorul organului de presă numit. La cele spuse adăugăm că acum el difuzează prin redacţiile ziarelor o scrisoare scrisă de el, dar semnată de şoferii de la parcul de autobuse nr. 2. În aceste scrisori „dirijorul clandestin” vorbeşte vrute şi nevrute despre organele de partid şi sovietice, încearcă să aţîţe iarăş patimile în jurul grevei, condamnate de toţi şi de şoferii înşişi. Ce-l impune pe „dirijor” să facă lucrul acesta? Eczistă şi multe alte întrebări, la care va trebui să se răspundă şi care vor trebui să fie limpezite din activitatea „neformalilor”. Redacţia ziarului „Sovetscaia Moldavia” susţine discuţia necesară şi actuală, iniţiată de gazeta „Moldova Socialistă” şi, ca o continuare a ei, propune cititorilor articolul semnat de V. Efremov. În această discuţie important e că V. Efremov nu scrie din auzite, căci, pînă nu demult, el însuşi a făcut parte din veriga conducătoare a „mişcării democratice” şi cunoaşte adevăratele scopuri ale ei.

Neformal despre „neformali”

Astăzi despre „grupurile neformale” se vorbeşte mult şi mulţi vorbesc despre ele. Pînă mai ieri chiar se afirma că dintre „neformali” fac parte, în temei, grupuri de adolescenţi sau de tineret cu un orizont limitat de interes. Şi deosebită atenţie nu li se acorda.

Apoi sociologii au început să studieze problema. S-a clarificat că „neformalii” în ţara noastră sînt mai multe de 70 de orientări. Înseamnă că nu este atît de limitat cercul intereselor tineretului. Şi a nu ţine cont de aceasta la analiza fenomenelor sociale, pur şi simplu, nu avem dreptul.

După cum au arătat investigaţiile sociologice efectuate în diferite oraşe din ţara noastră, participanţii activi ai grupurilor neformale sînt 5-10 la sută din numărul general al tineretului. S-a stabilit că 7 din 10 membri ai acestor grupuri sînt comsomolişti şi că 8 procente din aceleaşi grupuri le constituie comuniştii. Se crează o situaţie paradocsală – membrii ULCT [Uniunii Leninist Comuniste a Tineretului, adică comsomolul] din Uniunea Sovietică crează o organizaţie de tineret ca alternativă la acea organizaţie din care ei formal fac parte. Se cuvine să subliniem imediat că asociaţiile de sine stătătoare ale tineretului nu constituie o alternativă a comsomolului, ele nu sînt „firme” ce concurează cu comsomolul, ci o formă de realizare a diferitelor necesităţi sociale ale tineretului.

E îmbucurător faptul că, după mulţi ani, pentru prima dată problema „neformalilor” a devenit obiectul unei serioase discuţii la congresul al XX-lea al ULCT din Uniunea Sovietică. CC al comsomolului ţării a făcut apel la ziarişti, lucrători comsomolişti să nu aţîţe agiotajul în jurul unor sau altor etichete răsunătoare, ci să concretizeze atitudinea lor faţă de asemenea grupuri conform motivelor şi rezultatelor activităţii lor, iar nu după maniera lor de a se îmbrăca sau pasiunile lor pentru galantare. Cred că vom proceda injust, dacă vom face la adresa acestor grupuri observaţii sarcastice, la tribune sau în presă. Mai util, mai eficient ar fi, – s-a subliniat la congresul al XX-lea al ULCT din Uniunea Sovietică, – dacă noi vom iniţia un dialog concret cu tineretul, ajutîndu-l, pe de o parte, să cultive iniţiativele sănătoase şi dezrădăcinîndu-le pe cele monstruoase, străine modului socialist de viaţă, pe de altă parte.

La Conferinţa a XIX-a unională a PCUS s-a subliniat, că sarcina ULCT din Uniunea Sovietică rezidă în cimentarea rîndurilor comsomoliştilor şi tineretului necomsomolist, ale tineretului şi celor maturi, a structurilor formale şi neformale într-un fel de front unic de luptă pentru restructurare, pentru înnoirea socializmului.

Să eczaminăm cauzele apariţiei „neformalilor”! Ce înţelegem noi prin grupurile „neformale”.

„Grupurile neformale” sînt, de regulă, comunităţile ce apar spontan, ai căror membri sînt uniţi prin aceleaşi interese, pasiuni. Prin intermediul acestor formaţii tineretul năzuieşte să se afirme, să se evidenţieze. Menţionăm că aceste forme netradiţionale de activizm al tineretului în sfera odihnei au apărut în afara comsomolului, dar, deseori, în limitele prevăzute de Constituţie şi legislaţie.

„Grupurile neformale”, în calitate de comunităţi sociale, ecsprimă contradicţiile în dezvoltarea culturii materiale şi spirituale. Ele sînt generate şi de foamea intelectuală, culturală, pe care o încearcă tineretul nostru, precum şi noi.

În procesul consumist, în cultura de masă, în faptul că se instituie grupuri neformale, că se răspîndeşte narcomania şi prostituţia în rîndul tineretului, se poate spune, eczistă şi o anume influenţă, într-o anumită măsură, a modului occidental de viaţă, deoarece pentru lumea contemporană sînt caracteristice tendinţele de integrare. Dar a arunca vina asupra modului occidental de viaţă n-ar fi just. Rădăcinile acestor fenomene trebuie căutate în propria noastră realitate, în relaţiile noastre sociale. Pînă nu demult aceasta era pentru noi o zonă „interzisă”. Şi tocmai procedînd astfel noi am dat posibilitate ca boala să se dezvolte în profunzime.

Întrarea tineretului în organizaţiile neformale se datoreşte şi faptului că pentru el e greu să depăşască scepticizmul şi pasivitatea socială, moştenită de la trecutul nu prea îndepărtat.

S-a creat, nu se ştie de ce, impresia că, dacă eşti „neformal” înseamnă că încalci ordinea publică. Aceasta nu-i adevărat întotdeauna. Analizînd fiecare grup „neformal”, noi trebuie să avem faţă de aceasta o atitudine foarte atentă şi cumpănită şi să nu le confundăm. S-a stabilit că doar 6 procente din reprezentanţii grupurilor neformale încalcă normele de drept şi cele morale ale societăţii noastre.

Noi trebuie să apreciem lucid şi activitatea asociaţiilor neformale în republica noastră. În centrul atenţiei locuitorilor din Chişinău, în ultimele cîteva luni se află, în temei, două formaţii: cenaclul literar-muzical „A. Mateevici” şi activul aşa numitei mişcări democratice întru susţinerea restructurării. La prima vedere, scopurile lor sînt nobile. Pe de o parte, se formulează sarcina de a-i întruni pe toţi amatorii de frumos, iar, pe de altă parte, e să ajute partidul în rezolvarea sarcinilor complicate ale restructurării.

În rezoluţia Conferinţei a XIX-a unionale de partid a PCUS „Cu privire la democratizarea societăţii sovietice şi reforma sistemului politic” se subliniază: „Ca fenomen pozitiv trebuie considerată apariţia în ultimul timp a unui şir de noi asociaţii şi uniuni obşteşti, care îşi propun ca scop să sprijine cauza înnoirii socialiste”. Se pune problema dezvoltării în continuare a mişcării democratice a întregului popor întru susţinerea liniei restructurării.

Tineretul, chiar şi populaţia matură, se întruneşte pe Aleea Clasicilor din parcul „A. S. Puşchin”, acolo unii citesc primele lor versuri, versuri ale poeţilor cunoscuţi, cîntă melodiile îndrăgite. Conducătorul acestui cerc A. Şalaru a declarat în repetate rînduri de la tribună că la aceste întruniri nu va fi declamată poezie cu caracter antisovietic şi naţionalist. S-a declarat că scena nu va fi ocupată de persoane întîmplătoare, dubioase. S-a vorbit că discuţiile vor avea un caracter absolut democratic, netendenţios, că nu vor fi admise ecscese şi ieşiri ecstremiste. Urma doar să fie salutată o asemenea înţelegere a lucrurilor. După cuvinte urmau să vină faptele…

Curînd auzul nostru a început să fie surprins neplăcut de cuvintele: „Noi n-am dori ca Moldova să fie prefăcută într-o groapă de gunoi, unde să se scurgă murdăriile din toată ţara” (??), „Noi respectăm pe acei ruşi care au patria lor acasă” (??). Apoi curînd a început să răsune vocea emisarului unei oarecare „uniuni democratice” din Moscova, care a făcut apel să se constituie partide de opoziţie, ce-i drept, oratorul a dispărut subit. Tot mai des pe scena cenaclului au început să apară şi alţi „pătimitori”, care, zice-se, au fost represaţi pe nedrept, în general, cei care vroiau să se deie drept eroi.

Înţelegînd că în curînd va trebui să poarte răspundere pentru aceasta, A. Şalaru a început să cocheteze cu auditoriul, iar în unele cazuri a provocat în mod conştient acelaş public, căruia multe amănunte, pur şi simplu, nu îi erau cunoscute. Şi au început să răsune cuvintele: „Nu e ecsclus să fiu arestat” (??), „Am fost chemat în anumite instanţe…”. Prin aceasta se tensiona în mod conştient atmosfera, iar auditoriul era orientat împotriva lucrătorilor de partid şi sovietici.

A. Şalaru, într-adevăr, a fost invitat la convorbiri în organizaţiile comsomoliste şi sovietice, ca să fie clarificate scopurile membrilor cenaclului, să li se ajute acestora să acţioneze pe făgaşul just. Iar el, în scopuri speculative, a prezentat aceasta cu totul într-o altă lumină.

Multe nedumeriri apar şi în jurul aşa-numitei „mişcări democratice” întru susţinerea restructurării. Menţionăm că o asemenea mişcare democratică în republică nu eczistă oficial. Activiştii comitetului ei organizatoric prezintă doleanţele lor drept o realitate. Trezeşte în mod deosebit precauţie poziţia majorităţii activiştilor, în acţiunile cărora multe lucruri tocmai că nu sînt democratice ci ambiţioase. Şi nu putem face abstracţie de aceste tendinţe.

Atît în cenaclul literar-muzical, cît şi în mişcarea democratică au pătruns persoane care au decis să folosească tribuna în interesele lor egoiste. Între ele figurează M. Moroşanu, G, Ghimpu, A. Usatiuc, care mai înainte au fost traşi la răspundere penală şi pînă astăzi nu sînt încă reabilitaţi.

La unul din mitinguri, organizat de activul „mişcării”, a apărut un alt martir, un oarecare Tabuci, căruia au vrut să-i deie cuvîntul. S-a încercat să fie dat drept victimă a stalinizmului. Într-adevăr, el a fost represat: în 1944 a colaborat cu fasciştii. pentru aceasta a fost condamnat la 25 de ani de închisoare.

După cum ştim, Conferinţa a XIX-a unională de partid a condamnat orice activitate a unor asemenea oratori, orientată la subminarea temeiurilor societăţii socialiste, la aţîţarea urii naţionale şi rasiale, la propagarea războiului, violenţei şi amoralităţii.

Începîndu-şi activitatea ca ajutori ai partidului, sub pretecstul ecstinderii democraţiei şi publicităţii, mare parte dintre activiştii „mişcării”, de fapt, se contrapun partidului şi Sovietelor, impunînd acestora condiţiile lor deosebite. Discuţiile constructive cu organele de partid şi sovietice, desfăşurarea unor acţiuni comune sînt calificate de activiştii „mişcării”, nici mai mult, nici mai puţin decît un act de trădare a intereselor poporului, ale mişcării democratice (??). Ei îi suspectează pe membrii PCUS, îşi permit să atace de la tribună pe luicrătorii din conducerea partidului. Ei şi-au asumat chiar responsabilitatea să vorbească nu numai de la numele lor, ci şi de la numele poporului. E o pretenţie absolut „modestă” la prima vedere. La ce au dus acţiunile unor asemenea ecsponenţi ai voinţei poporului a arătat ecsperienţa Carabahului de Munte.

Te-ai mira, dacă azi se poate pune la îndoială capacitatea PCUS de a-şi asuma rolul de avangardă în societatea noastră, dacă se poate manifesta neîncredere în partid, care a elaborat linia restructurării, a însufleţit poporul. Rătăcirea făţişă la care sîntem prezenţi a putut să ia proporţii numai din cauza absenţei unei elementare culturi politice, pe solul unei depline neînţelegeri a deosebirilor fuindamentale dintre organizaţiile „neformale” şi partid, Soviete.

Confruntarea, tentativa de a transpune în fapt ideea opoziţiei este dezastruoasă pentru toate formaţiile obşteşti unite în jurul mişcării pentru restructurare, e pasibilă, în ultimă instanţă, de consecinţe politice dintre cele mai grave pentru partid. „Liderii” care adoptă o asemenea concepţie nu pot să se afle în fruntea mişcării democratice. Ecstremismul n-are nimic comun cu democraţia şi publicitatea. Vreau să spun cîteva cuvinte despre mitingurile înseşi. La ele asistă mulţi oameni întîmplători, pur şi simplu, nişte gură-cască, pe care absolut nu-i interesează problemele propuse spre abordare. Mulţi vin ca să facă act de prezenţă, gălăgie, să fluiere. Nu eczistă o cultură a polemicii. Nu eczistă respect pentru opinia altora, mai ales, dacă oponentul nu este de naţionalitate băştinaşă şi părerea sa nu-i satisface pe iniţiatori şi anumite grupări ale participanţilor la miting. Activiştii vorbesc iresponsabil şi atunci, cînd încep să anunţe publicul cu privire la locul şi ziua desfăşurării mitingului următor, fără să aibă pentru aceasta permisiune. Faptul nu e altceva decît o neglijare a autorităţilor, a căror decizie în asemenea cazuri este obligatorie. Aceasta e şi o lipsă de respect elementară şi faţă de public, care este indus în eroare. Aceasta înseamnă lipsă de respect şi faţă de procesul însuşi al democratizării societăţii noastre. Prin asemenea acţiuni „neformalii” aţîţă conştient publicul împotriva reprezentanţilor puterii, acuzîndu-i de birocratizm. Însă doar democraţia socialistă n-are nimic comun nici cu anarhia, nici cu samovolnicia. Ea presupune o înaltă şi conştientă disciplină şi o înaltă ordine, respectarea legilor socialiste. Desfăşurarea însă, a unei acţiuni de masă, fără permisiunea autorităţilor, nu înseamnă altceva decît încălcarea ordinii publice. Şi pentru aceasta urmează să se poarte răspundere în faţa legii. Credem că a devenit actuală chestiunea privind perfectarea unui act normativ la nivelul republicii, care ar stabili ordinea de desfăşurare a acţiunilor de masă.

Am vrea să menţionăm că s-a aflat la înălţimea situaţiei, în cazul acesta, comitetul orăşenesc de partid Chişinău. Lucrătorii de partid şi sovietici au manifestat luciditate, calm şi toleranţă în munca lor cu „neformalii”, au studiat profund activitatea lor nu din auzite, ci, cum se spune, din interior, dîndu-le ajutorul în toate privinţele. Ei nu s-au grăbit să tragă concluzii pripite, ca pe baza unor manifestări negative să declare dizolvarea lor (temeiuri legitime pentru aceasta au fost), să le interzică sau să le impună reguli sau directive. În toate cazurile atitudinea a fost constructivă, bazată pe dialog. Unii „neformali” însă, încearcă acum să prezinte cu totul în altă lumină. Cred că e clar din ce considerente o fac.

Rîndurile acestea sînt scrise nu pe baza zvonurilor. Autorul articolului prezent a fost ales, la adunarea reprezentanţilor uniunilor de creaţie, ai ştiinţei şi studenţimii, în comitetul organizatoric al mişcării democratice întru susţinerea restructurării. Scopul principal prevedea că mişcarea va întruni şi va consolida toate forţele obşteşti ale republicii, care susţin cursul partidului în ce priveşte restructurarea.

Desigur, s-ar fi putut pune la îndoială prerogativele unei asemenea adunări din punctul de vedere al componenţei celor prezenţi în auditoriu. Dar faptul rămîne fapt. S-ar fi putut face observaţii şi în ceea ce priveşte procedura alegerii activului, a reprezentanţilor săi. După părerea noastră, cea mai mare eroare la alegeri a rezidat în faptul că n-a fost elaborat criteriul de propunere a candidaturilor. Deaceea, în componenţa activului au nimerit şi oameni întîmplători care, după cum a arătat timpul, nu s-au dovedit a fi defel adevăraţi susţinători ai restructurării, care să se consacre ideii de înnoire a societăţii. Ideea cu privire la instituirea unei asemenea mişcări, pentru care s-au pronunţat, în paginile presei centrale [adică de la Moscova], eminenţi savanţi ai ţării, a fost înţeleasă de noi ca o modalitate temporală de susţinere a forţelor sociale progresiste ale partidului la etapa de tranziţie şi complicată a restructurării, şi nu mai mult.

Curînd cele mai principiale contradicţii între membrii activului au apărut în legătură cu programul. A fost încuviinţat programul în varianta propusă de noi. El coincide în mod practic cu acele sarcini, pe care le-a trasat Conferinţa a XIX-a unională a PCUS. Noi am votat unanim pentru următoarele rînduri: „Activul organizatoric subliniază că activitatea Mişcării este organizată în limitele Constituţiei Uniunii RSS şi Constituţiei RSSM, ale normelor dreptului sovietic; el corespunde deplin intereselor de durată ale dezvoltării societăţii sovietice socialiste. Mişcarea se afirmă ca o asociaţie obştească benevolă a oamenilor de diferite profesii, călăuziţi de năzuinţe patriotice de a marca o contribuţie concretă la cauza restructurării. Militînd pentru concentrarea tuturor forţelor democratice din republică, Mişcarea nu se contrapune instituţiilor conducerii politice şi de stat din ţară şi din republică”.

Dar, după cum s-a clarificat ulterior, adevărul nu este determinat prin votare. Recunoaşterea programului s-a dovedit pentru majoritatea activului (cu atît mai mult că nu toţi membri aleşi ai activului au fost prezenţi la acea adunare) doar un act formal. În realitate au început să se manifeste limpede alte tendinţe şi stări de spirit, foarte departe de programul iniţial şi de scopurile mişcării democratice. S-a menţionat că cea mai mare parte a muncii va avea un caracter de natură de investigaţie în problemele complicate, privitoare la spaţiile albe din istoria şi cultura noastră, ca pe urmă, avînd la mînă aceleaşi investigaţii, să ne adresăm diferitor instanţe, să le eczaminăm în clubul de discuţii cu oamenii ce manifestă un interes pentru aceasta, cu specialişti şi savanţi. Faptul a fost subliniat de unii membri ai activului. O asemenea muncă necesită o serioasă încordare a forţelor, atît întelectuale cît şi fizice. Însă s-a dat preferinţă mitingurilor, unde pot fi făcute speculaţii prin fraze răsunătoare, pot fi aţîţate spiritele, rezolvate scopurile egoiste, unde oamenii pot fi induşi în eroare, încurajată demagogia.

După cum a arătat ecsperienţa noastră, şi nu numai a noastră, la mişcarea noastră, fireşte, utilă[,] aderă tot felul de politicaştri. Aceştia sînt lideri ghinionişti, oameni cu destine triste, nu rareori înrăiţi, iar în unele cazuri dispuşi ostil. Urmărind scopuri egoiste, ei se integrează în asociaţii spontane şi, speculînd entuziazmul, mai ales al tineretului, încearcă să impună neformalilor programul lor propriu, de regulă, foarte confuz şi, în acelaş timp, ecstremist.

Unii membri ai activului au început să aducă la şedinţe asemenea oameni, prezentîndu-i ca foarte zeloşi adepţi ai mişcării. Treptat noii adepţi au început să fie cooptaţi în activ. Menţionăm că aceştia au fost cooptaţi pe o cale departe de a fi democratică.

Deaceea primul miting, desfăşurat în numele activului mişcării, consacrat deschiderii Conferinţei unionale a PCUS, imediat a dezvăluit acele tendinţe negative, care mai apoi au fost dezvoltate şi mai mult. Au apărut lozinci care n-au nimic comun cu scopurile de program. Cu toate că activul cunoştea stările de spirit ale unora dintre cei prezenţi la miting, n-au fost luate măsuri de a fi preîntîmpinată desfăşurarea, de fapt, a unui alt miting improvizat, însă cu altă orientare. În mod practic, acordul cu autorităţile n-a fost respectat atunci. Faptul a dat motive pentru a se renunţa la desfăşurarea în continuare a unor asemenea mitinguri de masă.

Contradicţii principiale pe platforma ideologică au avut loc în activul mişcării la organizarea şi desfăşurarea mitingului al doilea. Voi menţiona că comitetul orăşenesc de partid şi comitetul eczecutiv al Sovietului orăşenesc de deputaţi ai norodului au susţinut întru totul ideea desfăşurării unui asemenea miting. Mai mult decît atît, a fost făcută propunerea să fie ecstinsă întrucîtva tematica şi mitingul să fie desfăşurat ca o acţiune comună sub egida comitetului orăşenesc de partid. Mitingul era consacrat Conferinţei a XIX-a unionale a PCUS şi memoriei victimelor represiilor din timpul cultului personalităţii lui Stalin. Avîndu-se în vedere că activul, fără să aibă permisiunea respectivă, a declarat că convoacă mitingul din iniţiativă proprie, comitetul orăşenesc de partid şi-a asumat iniţiativa să precizeze locul şi ora desfăşurării mitingului prin intermediul radiodifuziunii orăşeneşti.

„Liderii” probabil nu s-au aşteptat la o asemenea întorsătură a evenimentelor. Pentru ei era mai convenabil să fie refuzaţi. Chestiunea principală pentru dînşii era nu atît conţinutul acţiunii ci locul desfăşurării acesteia. În jurul acestei probleme au început discuţiile. Membrii activului, ziariştii V. Năstase, A. Mîndîcanu, V. Zagaevschi şi alţii au început să formuleze cerinţe ultimative faţă de organele de partid şi sovietice. Ideea se reducea la faptul că stăpîni ai situaţiei se află liderii şi ei trebuie să decidă dacă să li se deie cuvîntul lucrătorilor organelor de partid şi sovietice sau nu (??). Tratativele au fost duse cu răbdare şi în timp îndelungat. După cum se ştie, mitingul a avut loc. Curînd a fost convocată, s-ar putea spune, şedinţa ecstraordinară a activului. De fapt, a fost condamnată poziţia membrilor PCUS. Unul din membri activului, colaborator al muzeului de arte, T. Braga, nu s-a sfiit să vină cu ideea, conform căreia nu e de dorit ca să figureze membri ai PCUS în componenţa activului. Pe loc au fost realeşi coordonatorii şi a fost adoptată decizia: cu organele de partid să ducă tratative numai cei fără de partid. Colaborarea cu organele de partid a fost apreciată, nici mai mult, nici mai puţin, decît o trădare a intereselor mişcării democratice (?!). Astfel, de fapt, a fost dezvăluit treptat adevăratul chip al „liderilor”. Ei au început să răspîndească conştient zvonuri că scopurile lor „nobile” nu se bucură de înţelegere în instanţe, că acolo lucrează birocraţi ş.a.m.d.

Însă situaţia e departe de a fi aşa. Comitetul orăşenesc de partid şi comitetul eczecutiv al Sovietului orăşenesc de deputaţi ai norodului [Consiliul local al oraşului] au demonstrat că sînt gata să sprijine ceea ce, într-adevăr, contribuie la susţinerea cauzei restructurării. Activitatea, însă, îndreptată la o confruntare făţişă, la aţîţarea spiritelor, sentimentelor naţionaliste n-are nimic comun cu restructurarea, cu democraţia, cu legile noastre.

Cred că n-ar trebuie să copiem orbeşte ceea ce a fost luat de bun în alte regiuni ale ţării. Timpul va arăta dacă la noi ideea „mişcării” se va adapta. Dar ceea ce se face, deocamdată, nu urmăreşte concentrarea forţelor. E puţin probabil că o asemenea activitate se va bucura de o largă susţinere. Deocamdată această activitate trezeşte fiecărui om cinstit amărăciune şi deziluzie.

V. Efremov
candidat în ştiinţe filozofice
(„Sovetscaia Moldavia”, 29 iulie a.c. [1988])


Mai citeşte, din presa anilor 1988-1990 din RSS Moldovenească:
1988, Chişinău: Ce se vorbeşte la întrunirile asociaţiilor neformale?
August 1988 la Chişinău: “Sînt indignată de faptul că la acest cenaclu se vorbeşte numai în limba moldovenească, în centrul oraşului, unde zilnic vin foarte mulţi turişti. Mă miră că miliţia nu întreprinde nimic”
1988, RSS Moldovenească. Uniunea Scriitorilor respinge criticile care i-au fost aduse
Octombrie 1988, RSS Moldovenească: Declararea limbii de stat va traduce în viaţă “principiile politicii naţionale leniniste”
“Literatura şi Arta” în polemică cu “Sovetscaia Moldavia” (5 ianuarie 1989)
1989: Nedumeriri şi nelinişti la Chişinău
26 februarie 1989 la Chişinău. “Libertate lui Ţurcanu!”. Manifestanţii “sînt simpli muncitori … ce au aderat cu trup şi suflet la politica gorbaciovistă”
12 martie 1989: La Chişinău mulţimea ia cu asalt sediul CC al Partidului Comunist
A. N. Iacovlev răspunde ziarului „Pravda” despre pactul Ribentrop-Molotov. „Este evidentă devierea de la normele leniniste ale politicii ecsterne sovietice”
1989: Sfîrşit de august la Chişinău. Comitetul ’89
27 august 1989: Marea Adunare naţională de la Chişinău sau “Ziua ce va lumina un veac”
Marea Adunare Naţională de la Chişinău (video)
Reportaj de la Marea Adunare Naţională de la Chişinău din 27 august 1989
31 august 1989: Adoptarea legilor despre limba de stat şi grafia latină în RSS Moldovenească
16 noiembrie 1989: izbînda gorbaciovismului în RSS Moldovenească
1990: tricolorul românesc înălţat cu mîndrie la Chişinău. 2009 – înălţarea tricolorului românesc considerată diversiune rusească
Lupta pentru alfabetul latin prin caricaturi
Interviu cu Anatol Plugaru (primul şef al serviciilor secrete moldoveneşti) publicat în ianuarie 1990
Interviu cu Ilie Ilaşcu publicat în 1990
Adversarul vostru electoral e Partidul Comunist

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.