Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Bernard Kouchner: „Românii au făcut revoluţia singuri, fără ajutor din străinătate, fără lovitură de stat pregătită dinainte” noiembrie 16, 2011


Revista „Flacăra Libertăţii” (numele preluat în decembrie 1989 de fosta revistă „Flacăra” care fusese condusă în trecut de Adrian Păunescu; acum cred că a revenit la numele de „Flacăra”) din 28 decembrie 1989 publica un interviu a lui Mihai Stănescu luat domnului Bernard Kouchner, ministru secretar de stat de pe lîngă prim-ministrul Franţei, însărcinat cu probleme umanitare. Kouchner (linc) este cofondator al organizaţiilor „Medicins sans frontiers” (Medicii fără frontiere) şi „Medicins du monde” (Medicii lumii) iar mai tîrziu (în perioada 2007-2010) a devenit ministrul de externe al Franţei. A mai ocupat şi funcţia de ministru al sănătăţii în guvernul francez. Pînă în 1966 a fost membru al Partidului Comunist Francez. Redau respectivul interviu:

Alaltăieri dimineaţa, în sediul Ambasadei Franţei la Bucureşti, am avut onoarea să-l cunosc personal pe domnul Bernard Kouchner, ministru secretar de stat, însărcinatul cu acţiunile umanitare. Tînăr, cu un farmec aparte şi foarte degajat, domnia sa a răspuns cu deosebită bunăvoinţă invitaţiei de a acorda revistei Flacăra şi cititorilor săi un interviu în exclusivitate.

Întrebare: Cum apreciaţi, stimate domnule ministru, victoria revoluţiei române, care a răsturnat de la putere dictatura Ceauşescu?

Răspuns: Noi, francezii, întîmpinăm cu bucurie şi cu un sentiment de uşurare căderea regimului ceauşist; salutăm curajul şi spiritul de sacrificiu de care a dat dovadă poporul român în lupta pentru doborîrea dictaturii. Am venit aici, în aceste zile, în numele preşedintelui Republicii Franceze, Francois Mitterand, al primului ministru Michel Rocard, şi din partea ministrului de stat însărcinat cu afacerile externe, Roland Dumas, pentru a saluta pe preşedintele Consiliului Frontului Salvării Naţionale, Ion Iliescu, pe primul ministru, Petre Roman, şi pe ceilalţi membri ai guvernului provizoriu, dar mai ales pentru a saluta poporul şi a-i oferi ajutorul fratern în orice domeniu. Sînt mîndru de a fi primul membru al unui guvern străin care s-a oferit să dea ajutorul său unei cauze drepte. Revoluţia nu-i doar sacrificiu, ci şi durere. De aceea eu cred în cei care şi-au dat viaţa şi sînt alături de familiile lor îndurerate. Simt poporul luînd în posesie oraşul şi tineretul afirmîndu-se. Înainte, nu era nimic, nici sindicate libere, nici partide politice, nu erau asociaţii cu adevărat democratice. Ceauşescu distrusese totul. Totul e de construit, şi înainte de toate democraţia trebuie construită, trebuie înfiinţate mai multe partide politice. Pentru că din această opinie publică se va aprecia deschiderea spre democraţie. Trebuie apoi ziare noi, posturi de radio libere, asociaţii de drepturi ale omului, cluburi de intelectuali şi de muncitori, de meseriaşi. Astea toate nu-s doar părerile mele personale, ci şi ale militanţilor şi eroilor revoluţiei, ale soldaţilor şi celorlalţi tineri care au luptat în stradă, care au permis obţinerea victoriei. Prin exprimarea multiplă a opiniilor, lumea va înţelege că românii au făcut revoluţia singuri, fără ajutor din străinătate, fără lovitură de stat pregătită dinainte.

Întrebare: Franţa a fost pentru România, ţară de aceeaşi gintă latină, o mare şi statornică prietenă. Care ar fi mesajul dv. către încercatul popor român?

Răspuns: E un mesaj sincer de prietenie şi frăţie pe care, iată, am venit să-l aduc din partea preşedintelui Republicii Franceze, şi pe care l-am exprimat recent în cel mai frumos studio din lume – Studioul libertăţii, al Televiziunii române, din care lumea întreagă urmărea, cu sufletul la gură, în direct, desfăşurarea evenimentelor. Franţa e alături de dumneavoastră, de România liberă! Nu numai prin ajutorul umanitar acordat – alimente, medicamente etc. – care va fi aşa de mare încît riscă îngreunarea transportului, dacă nu va fi bine organizat, ci şi prin sistemul înfrăţirii satelor româneşti şi franceze între ele. Pentru coordonarea acestor ajutoare, aşa cum am propus de altfel domnului preşedinte Ion Iliescu, e nevoie de colaborat cu tehnicienii, sub oblăduirea Crucii Roşii române. Franţa vrea să facă însă şi mai mult; vrea să fie la dispoziţia românilor liberi pentru a construi împreună indispensabilele spaţii ale demnităţii, ale democraţiei, ale culturii şi ale inventării României de mîine. Se simte nevoie de mai multe teleimprimatoare, fotocopieze, de maşini de imprimat etc. O nevoie mai mare chiar decît nevoia de pîine. Dar în fond trebuie făcute amîndouă, adică şi ajutorul umanitar şi cel tehnic. Dar şi cel spiritual, deopotrivă. Eu aşa cred că e util şi bine.

Pentru alte relatări din presa românească a anilor 1989 şi 1990 vezi pagina Presa românească 1989-1990.

 

10 Responses to “Bernard Kouchner: „Românii au făcut revoluţia singuri, fără ajutor din străinătate, fără lovitură de stat pregătită dinainte””

  1. Dan Petre Says:

    Bizara declaratie, intr-un moment in care nimeni nu vehicula ideea unui complot strain. Totusi, desi va cunosc parerea, cred ca au fost oarece destule ”manipulari” de sorginte KGB. Mi-e greu sa cred ca deturnarea revoltei populare REALE de catre factiunea Iliescu s-a facut fara binecuvantarea Moscovei. Mi-e iarasi greu sa cred ca TOTI mortii de dupa 22 dec., ora 12:08 au fost generati de armata / cateteni inarmati care au tras prosteste. Cred ca a existat totusi si o mana de diversionisti care au tras un foc ici, un foc colo, ca sa dezlantuie panica, confuzia si apoi canonada armatei.

    Ce nu reusesc eu sa inteleg este de ce Armata (fidela pana de 22 dec. ’89 lui Ceausescu) a decis sa-si ia mana de pe dictator. Adica de ce Armata nu a tras si pe 22 dimineata si la Bucuresti, asa cum a facut-o la Timisoara pe 17 si 18? Sa-si fi dat seama ca nu poate omori la nesfarsit coloanele de oameni care curgeau dinspre platforme spre centru?

    • mariusmioc Says:

      Greşiţi considerînd armata română un organism disciplinat, care ar fi executat orice. În 20 decembrie la Timişoara şi în 22 decembrie la Bucureşti armata scăpase în mare parte de sub controlul generalilor ceauşişti. Aceştia ar fi putut da ordine de reprimare, dar le-ar fi dat degeaba. Armata română nu se compară cu armata chineză, şi cine şi-a făcut stagiul militar în ultima perioadă a epocii Ceauşescu (eu, de pildă) ştia asta. La Timişoara au retras trupele în cazărmi de frica pactizării cu manifestanţii şi a ideii că revoluţionarii ar putea intra în posesia unor arme (ceea ce parţial s-a întîmplat). Cît despre diversionişti, nu văd nici un motiv pentru care aceştia nu ar fi putut aparţine forţelor armate interne, de la M.Ap.N. sau M.I. Ce a cîştigat Moscova din revoluţia română? Intrarea României în NATO?

      • doru Says:

        nu am intrat in NATO in ’89 si daca nu adia vantul intr-o directie anume poate ca nu eram nici acuma.. Romania a fost arondata pe 50 de ani.. odata expirat termenul Romania nu mai era dependenta politic si s-a impus mersul normal spre valorile europene..(si datorita faptului ca totusi in Romania nu existau suficienti agenti sovietici de influenta sau decizie.. comparatia cu Moldova e suficienta..)

  2. Dan Petre Says:

    Va multumesc pentru raspuns!

    Daca ma gandesc ca in Armata Romana au activat atat Durac (un erou) cat si Chitac si Stanculescu (niste criminali) tind sa va dau dreptate. Totusi, procentul de criminali a fost mai mare (zic eu) si mai puternic in prima faza, altfel nu ar fi fost posibile crimele in masa de pana-n 22, de la Timisoara, Cluj, Bucuresti. Evident ca diversiunea terorista a ”inalbit” imediat aceiasi oameni manjiti in represiune, transformandu-i in niste eroi pe alde Chitac, Gusa, Oana, Stanculescu. (Unii sunt perceputi asa si acum – cate strazi nu au inca numele lui Milea, cati romani nu inghit intoxicarile turnatorului de Alex Mihai Stoenescu si cred ca Stanculescu e o victima ”politica”. Pai daca astia sunt eroi, atunci ce a fost Calin Nemes?).
    In orice caz, este deosebit de frustrant ca adevaratii castigatori ai Revolutiei au fost securistii si comunistii, iar nu cei care si-au riscat cu atata buna-credinta viata. Este extrem de nedrept ca acelora care si-au pierdut sanatatea sau viata nu li se face dreptate, chair si cu mare intarziere. Si fiecare an care trece este o sansa in plus pentru asasini sa scape ”basma curata”.

    PS: Pana la intrarea in NATO aveau sa mai treaca totusi cca 9 ani. Eu cred ca Moscova in 1989 era interesata sa scape de Ceausescu (un nationalist primitiv si inflexibil, care exasperase pe toata lumea) si de a pastra Romania in ”orbita” sa: iar o ”perestroika” era metoda potrivita. Sa nu uitam discursul lui Iliescu din seara de 22 decembrie, din care rezulta clar dorinta de ”reforma comunismul”, nu de a-l demola. Ulterior, lucrurile au scapat de sub control si in Romania si in URSS.

  3. As este romini au desavirsit revolutia in anul 1989 dar FRONTUL DEMOCRAT ROMIN a contribuit la realizarea acestui lucru nu din afara a intervenit cineva ca sa ajute revolutia in ROMINIA romini si celelante etnii au contribuit la rasturnarea regimului comunist in curind se va da publicitati mesajul FRONTULUI DEMOCRAT ROMIN pe un program de televiziune din prahova am gasit sa regasit un vechi reporter si acesta va filma si trasmite pe posturi de tv. sper sa fie mai multe personalitatii la dezgroparea memoriandului in caz ca nu mai eram cel care il gasea ii trasmisesem ce are de facut stiam ca vom invinge dar nu stiam daca voi mai fi in viata cenaclul flacara condusa de ADRIAN PAUNESCU STIA SI EL DE FRONTUL DEMOCRAT ROMIN cit la bagat in seama ???? sai fie tarina usoara dar timpul il va uita , imi pare rau dar acestai adevarul , incerci sa mai afli cite ceva ?? vad unde vrei sa ajungi brindusa armeanca de ce nu ati inteprins sa veniti sa punem adevarul la masa cauta sa urmaresti poate saptamina care vine o sa trasmita indirect FRONTUL DEMOCRAT ROMIN semneaza MIRICA A GHEORGHE.

  4. Lunetisti necunoscuti si ‘schimbarile de regim’ sprijinite de Occident
    O trecere in revista istorica si o analiza

    de Gearoid O Colmain

    Global Research , 28 noiembrie 2011

    Lunetisti necunoscuti au jucat un rol esential de-a lungul asa-ziselor ‘Revolutii arabe de primavara’ insa, in ciuda rapoartarii si mentionarii lor in mass-media corporatista, surprinzator de putina atentie a fost acordata scopului si rolului lor.
    Jurnalistul de investigatii rus Nikolai Starikov a scris o carte care discuta rolul jucat de lunetisti necunoscuti in destabilizarea tarilor vizate pentru schimbarea regimului de catre Statele Unite si aliatii sai. Urmatorul articol incearca sa puna in lumina citeva exemple istorice ale acestei tehnici cu scopul de a oferi un fundal in contextul caruia sa se inteleaga razboiul camuflat actual impotriva poporului sirian dus de echipe de ucigasi tocmiti aflati in slujba serviciilor de informatii occidentale.

    Romania 1989.

    In documentarul Susannei Brandstatter ‘Sah-mat: Strategia unei revolutii’, difuzat pe postul de televiziune Arte cu citiva ani in urma, oficiali ai serviciilor secrete occidentale au dezvaluit modul in care echipe de ucigasi tocmiti au fost folosite pentru a destabiliza Romania si pentru a asmuti oamenii impotriva sefului statului Nicolae Ceausescu.

    Filmul lui Brandstatter este obligatoriu de vazut pentru oricine este interesat de modul in care agentiile de informatii occidentale, grupurile pentru drepturile omului şi presa corporatista comploteaza in distrugerea sistematica a tarilor ale caror conducere intra in conflict cu interesele marelui capital si imperiu.

    Fostul agent secret al serviciului secret francez, DGSE (Direction generale de la securite exterieure) Dominique Fonvielle, a vorbit sincer despre rolul jucat de operativii de informatii occidentali in destabilizarea populatiei romanesti.

    ”Cum organizati o revolutie? Cred ca primul pas este de a localiza fortele de opozitie intr-o anumita tara. Este suficient de a avea un serviciu de informatii foarte dezvoltat in scopul de a determina care sint oamenii destul de credibili pentru a avea in miinile lor influenta de a destabiliza populatia in detrimentul rgimului de guvernamint”

    Aceasta admitere deschisa si rara de sponsorizare de catre Vest a terorismului a fost justificata pe motivul de ‘bine mai mare’ adus in Romania de catre capitalismul pietei libere. A fost necesar, in acord cu strategii ‘revolutiei’ din Romania, ca unii oameni sa moara.

    Astazi, Romania ramine una dintre cele mai sarace tari din Europa. Un raport la Euractiv spune:

    ”Majoritatea romanilor asociaza ultimele doua decenii cu un proces continuu de saracire si de deteriorare a standardului de viata, in conformitate cu Institutul de Cercetare a Calitatii Vietii al Academiei Romane, citat de ziarul Financiarul.”

    Oficialii occidentali de informatii intervievati in documentar, de asemenea, au relevat modul in care presa occidentala a jucat un rol central in dezinformare. De exemplu, victimele facute de lunetistii aflati in slujba Occidentului au fost fotografiate si prezentate lumii ca dovezi ale unui dictator nebun care-si „ucidea propriul sau popor”.

    Pina in aceasta zi, exista un muzeu in strazile laturalnice din Timisoara, Romania, care promoveaza mitul ‘Revolutiei romane’. Documentarul Arte a fost una dintre rarele ocazii in care presa corporatista a dezvaluit cate ceva dintre secretele intunecate ale democratiei liberale occidentale. Documentarul a provocat un scandal atunci cand a fost difuzat in Franta, cu prestigiosul Le Monde Diplomatique discutand dilema morala a sprijinirii Occidentului pe terorism in dorinta sa de a raspindi ‘democratia’.

    ::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::

    http://www.globalresearch.ca/index.php?context=va&aid=27904


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.