O propunere neavenită a domnului Raymond Luca

Pe saitul ziarului „Adevărul”, în 3 ianuarie 2012, Cristian Delcea şi Mihai Voinea publică un interviu cu Raymond Luca, preşedintele Comisiei Parlamentare a Revoluţionarilor: Revoluţionarii, o veşnică problemă a României (linc) (nu ştiu de ce veşnică şi de ce problemă; oare vom vedea şi articole cu titlul „Deţinuţii politici, o veşnică problemă a României” sau „Deportaţii în Bărăgan, o veşnică problemă a României”?). Nu voi analiza acum în întregime acest interviu. Mă voi referi doar la un fragment, în care e dezvăluită o propunere legislativă de schimbare a legii 341/2004:

Fără revoluţionari delincvenţi

Raymond Luca are în vedere o iniţiativă legislativă prin care să modifice Legea Recunoştinţei pentru a elimina delincvenţii din rîndul revoluţionarilor. El spune că pe viitor revoluţionarii care comit acte antisociale (furt, viol, crimă, corupţie) vor rămîne şi fără certificate de revoluţionar în momentul în care există o decizie judecătorească pe numele lor.

Mi se pare complet neavenită această propunere. Efectul ei va fi exact contrar –  de accentuare în opinia publică a ideii că revoluţionarii sînt o adunătură de infractori.

Fără îndoială, printre revoluţionari există şi persoane care, după revoluţie, au săvîrşit diferite infracţiuni. Unii şi înainte de revoluţie, fiindcă revoluţiile nu se fac numai cu intelectuali subţiri ci şi cu destui oameni de la marginea societăţii. Cei care au sărit în faţa tancurilor la Timişoara nu erau neapărat admiratori de-ai lui Hegel şi Kant. Infracţionalitatea nu este o caracteristică a revoluţionarilor din decembrie 1989, dar n-am nici o îndoială că printre ei se pot găsi, să zicem 1% vinovaţi de diferite infracţiuni.

În condiţiile actuale, în care insultarea revoluţionarilor a devenit sport naţional, există o tendinţă a presei de a sublinia calitatea de revoluţionar al oricărui infractor descoperit care întîmplător are şi certificat de revoluţionar. Dacă un infractor este ţigan, corectitudinea politică îi împiedică pe ziarişti să menţioneze etnia, dar dacă un infractor este revoluţionar, aproape inevitabil această calitate e amintită de ziarişti, chiar dacă n-are legătură cu fapta săvîrşită.

Exemplu: articol din ziarul „Click”: Un revoluţionar a violat o fetiţă de 12 ani (linc). Fapta n-are nici o legătură cu revoluţia, dar calitatea de revoluţionar a făptaşului e evidenţiată chiar din titlu. Comentarii ale cititorilor: „Ăştia-s majoritatea revoluţionarilor, cei scoşi din puşcării, cei care au fost pedepsiţi pe drept de organele de miliţie, putorile ordinare, bişniţarii care nu lucrau decît furau” (Maria) sau „adevărat spirit revoluţionar – aş fi scris RUŞINICĂ , dar parcă-l aud pe revoluţionar întrebîndu-mă: ce-i aia???” (Costel). Între cei peste 21000 de posesori de certificat de revoluţionar, a fost găsit un violator – un oarecare Marian Ambrozi. Nu este un lider de primă mînă al revoluţiei de la Braşov, ceea ce ar justifica sublinierea calităţii sale de revoluţionar. O căutare cu google a numelui „Marian Ambrozi” îmi dă 21900 de rezultate. Nu le-am verificat pe toate, dar din ce m-am uitat e vorba de articole care se referă anume la violul respectiv. Se pare că Ambrozi n-a ajuns în atenţia presei cu nimic altceva decît acel viol (nu cu fapte din ’89), prilej cu care unele surse – dar relativ puţine – amintesc şi că a fost turnător la securitate (linc). Deci, îşi va pierde oricum calitatea de revoluţionar, conform art. 8 din legea 341/2004.

Multe ziare şi televiziuni au relatat despre violul lui Ambrozi, şi, cît am verificat, nimeni n-a ratat menţionarea calităţii sale de revoluţionar. Cele mai multe surse pomeneau de calitatea de revoluţionar chiar din titlu. Efectul asupra opiniei publice e cel din comentariile pe care le-am citat. Şi, deşi Ambrozi are şi calitatea de colaborator al securităţii – pomenită şi pe acest blog (linc) – nu veţi vedea la articolele despre violul său comentarii de tipul „aşa-s majoritatea turnătorilor la securitate” sau „ăsta-i spiritul securist”.

Părerea mea: proporţia violatorilor printre revoluţionari nu diferă de proporţia violatorilor printre bărbaţii români care n-au fost revoluţionari. La fel şi în cazul altor infracţiuni (exceptînd cele legate chiar de atribuirea certificatelor de revoluţionar). Că în opinia publică există o altă percepţie este doar manipulare de presă.

Ce face Raymond Luca cu propunerea sa? Nu face decît să justifice manipularea din presă, lăsînd să se înţeleagă că într-adevăr există o gravă problemă cu infracţionalitatea în rîndul revoluţionarilor, care necesită o schimbare legislativă. Va duce această schimbare legislativă la curăţirea imaginii revoluţionarilor în opinia publică? Nici vorbă!

Să luăm cazul unei alte prevederi a legii 341/2004 – incompatibilitatea dintre calitatea de revoluţionar şi cea de colaborator al securităţii. Ai zice că existenţa unei asemenea prevederi în lege va elimina acuzaţiile de tipul „e plin de securişti printre revoluţionari”. S-a întîmplat exact contrariul.

Un răspuns oficial al CNSAS (linc) arată că 1,64% dintre posesorii certificatelor de revoluţionar verificaţi au fost colaboratori ai securităţii. Nu ştiu cîte din constatările CNSAS vor fi confirmate de instanţă, dar să reţinem că între 1% şi 2% dintre revoluţionari au fost colaboratori ai securităţii (care îşi vor pierde calitatea de revoluţionar), iar 98-99% n-au fost. Nu e nimic senzaţional în această constatare. În rîndul deţinuţilor politici proporţia colaboratorilor securităţii e mult mai mare (din motive obiective, care nu e loc să fie discutate aici). Dar, în legea deţinuţilor politici nu există vreun articol care să prevadă incompatibilitate între statutul de deţinut politic şi cel de colaborator al securităţii. Rezultatul: CNSAS doar sporadic verifică colaborarea cu securitatea a deţinuţilor politici (dacă se întîmplă ca vreunul să devină demnitar al statului) în schimb a făcut verificări în masă printre revoluţionari.

De cîte ori mai anunţă CNSAS o tranşă de revoluţionari depistaţi colaboratori ai securităţii, e plină presa de comentarii despre cît de mulţi securişti sînt printre revoluţionari, deşi înseşi datele CNSAS arată că e vorba de doar 1-2% dintre aceştia. „Revoluţionarii-securişti” (linc) e un articol a lui Grigore Cartianu din „Adevărul”, şi nu e vorba acolo de cei depistaţi de CNSAS, ci de o caracterizare globală a tuturor revoluţionarilor. Pînă şi funcţionari ai CNSAS au contribuit, prin declaraţii inclusiv în presa internaţională (exemplu: Le Monde – linc) impresiei din opinia publică că printre revoluţionari e plin de informatori ai securităţii. În cazul deţinuţilor politici asemenea acuzaţii globale lipsesc, deşi, obiectiv, ar fi mai întemeiate. Dar oamenii de rînd nu gîndesc obiectiv, ci-şi formează opiniile mai ales pe seama zgomotului mediatic. Exact articolul din lege care ar trebui să fie temeiul eliminării acestei suspiciuni asupra revoluţionarilor e de fapt pricina zgomotului mediatic datorită căruia aceştia sînt acuzaţi.

Probabil o parte din duşmănia existentă împotriva revoluţionarilor vine exact din faptul că ei n-au vrut să adopte atitudinea foştilor deţinuţi politici, adică: „nu ne interesează că printre noi sînt foşti colaboratori ai securităţii, important e doar să ne luăm banii din bugetul statului”. Se fac presiuni pentru eliminarea art. 8 din Legea 341/2004, şi unii dintre cei care fac aceste presiuni sînt exact cei care deplîng făţarnic existenţa securiştilor printre revoluţionari (a se vedea poziţia aceluiaşi Cartianu în legătură cu cazul Trosca – linc).

Similar se va întîmpla cu un eventual articol care ar elimina infractorii dintre revoluţionari. Efectul nu va fi spălarea imaginii revoluţionarilor ci terfelirea ei. Acum, ziariştii au grijă să menţioneze ori de cîte ori un infractor e revoluţionar fiindcă aşa le este sugerat de către conducerea ziarelor sau fiindcă aşa e moda. Dar campaniile de presă şi moda sînt trecătoare. Însă, dacă va scrie în lege că infractorii trebuie să-şi piardă calitatea de revoluţionar va exista o motivaţie jurnalistică obiectivă pentru sublinierea calităţii de revoluţionar a infractorilor. N-are importanţă că din 21000 de revoluţionari vor fi doar 2-3 cazuri pe an în această situaţie (deci, efect neglijabil pentru buget). Ceea ce se va realiza este consolidarea în opinia publică a imaginii revoluţionarilor ca adunătură de infractori.

Un alt efect negativ al propunerii domnului Luca este că va permanentiza comisiile numite politic care să verifice certificatele de revoluţionar. Va exista un motiv nou pentru asta – trebuie să vedem care revoluţionari au săvîrşit infracţiuni. Nu cred că e o idee bună ca pînă la adînci bătrîneţe revoluţionarii să fie la cheremul CPRD şi SSPR. Pentru deţinuţii politici nu s-au făcut atîtea comisii care să-i verifice, nici nu s-a publicat lista nominală a lor în Monitorul Oficial cu drept pentru oricare cetăţean să facă contestaţie, şi anume de aceea imaginea lor e mai bună. Nu că n-ar exista impostori şi în cazul lor (vezi cazul a 1244 deţinuţi politici impostori descoperit de parchet – linc), dar dacă nu-şi bagă politicienii nasul în afacerea asta ca să trîmbiţeze mereu cum fac curăţenie fără să facă nimic, e mai bine.

Dacă în legile care prevăd drepturi materiale de la buget pentru foştii deţinuţi politici, deportaţii în Bărăgan, sportivii de performanţă, veteranii de război se introduce prevederea că titlurile de deţinut politic, deportat în Bărăgan, veteran de război sau medaliat la jocurile olimpice se anulează dacă persoana respectivă săvîrşeşte o infracţiune, atunci voi fi de acord să se pună un articol similar în legea revoluţionarilor. În caz contrar, propunerea domnului Raymond Luca o consider neavenită, iar singurul ei efect notabil va fi apariţia unui pretext suplimentar pentru terfelirea revoluţionarilor.

8 gânduri despre „O propunere neavenită a domnului Raymond Luca

    • ART. 4 ALIN (2 ) PCT C SE ABROGA SCOTEREA DIN LEGEA 341/2004 A URMASILOR DE EROI MARTIR – COPII. PROIECTUL DE LEGE ESTE DEPUS IN CAMERA DEPUTATILOR SI ESTE INITIAT DE DEP TEODOR ANASTASIU SI CALIN POTOR. RUSINE SA LE FIE DACA SE IAU DE CEI CARE LE-AU MURIT PARINTII AU CRESCUT FARA UN PARINTE NEAVAND SUPORTUL MORAL

  1. Este evident ca aceasta propunere nu are nici o legatura cu contributia acelui revolutionar la evenimentele din timpul Revolutiei Romane intrucat, chiar daca a comis o fapta antisociale, el a platit fata de societate(prin pedeapsa), dar nu poate nimeni sa-i anuleze contributia sa(mica sau mare) la schimbarea societatii romanesti in decembrie 1989. Poate, cel mult, sa i se suspende indemnizatia pe perioada executarii pedepsei. Il cunosc foarte bine pe Raymond(din 1992) si stiu ca aceasta propunere a fost facuta in contextul in care Consiliile BNR(1 & 2) cautau solutii de „reducere” a efortului bugetar invocat de Boc(acesta le-a transmis presedintilor de asociatii, prin Costin, ca trebuie redus cu 50% efortul bugetar cu revolutionarii). Asa s-au redus si numarul foilor de drum pe CFR, si cartelele Metrorex pentru cei care nu au domiciliul in Bucuresti si chiar s-a propus ca indemnizatia sa fie redusa la jumatate, sau ca indemnizatiile ranitilor si urmasilor eroilor martiri, inclusiv cele ale LRMD, sa fie egale cu un salariu mediu brut pe economie. Ideea initiala era aceea de a se arata opiniei publice ca insusi revolutionarii vor sa fie cei care-si fac curatenie in ograda proprie. Numai ca aceasta propunere s-a intors ca un bumerang impotriva revolutionarilor, pe fondul campaniei de denigrare si de incitare a populatiei, care o duce din ce in ce mai greu, impotriva noastra. Regretabil este faptul ca Raymond a persistat in sustinerea acestei propuneri si dupa ce s-a constata ca orice ar face Asociatiile de revolutionari, SSPR-ul si CPRD-ul, decizia actualilor guvernanti era luata(ca urmare a incitarii spiritelor de catre Maior si unii din oamenii sai care erau cercetati de Parchet si care aveau vise de marire politica). Nu cunosc pozitia majoritatii revolutionarilor din Timisoara dar stiu ca si acolo parerile sunt pro si contra Costin(respectiv SSPR), cel care a fost acuzat ca, alaturi de Maries si de Asociatiile „BNR Costin”, au „pazit portile Cotroceniului” dupa incidentul cu aruncatul caschetelor politistilor. Au fost suficiente acele demonstratii si scandari anti guvernanti ale „grupului BNR Maior” pentru ca Basescu – cel care afirmase ca nu vrea sa-si puna revolutionarii in cap – sa se suceasca si sa se decida sa taie indemnizatiile LRMD, in prima faza si, mai apoi, sa modifice Legea 341/2004.

  2. Unde vom ajunge noi adevarati revolutionari care ne-am riscat viata ?La varsta de 59 de ani nu ne mai angazeaza nimeni si dupa toate loviturile primite de la viata mai suntem facuti si… INFRACTORI….Unde au fost acei oameni asa zis CINSTITI cand acei oameni simpli si nestiutori de jocurile din culise au stat cu pieptul gol inaintea gloantelor?
    Grele vremuri traim si este RUSINOS caci actualul GUVERN exista datorita acelor care au fost linia de sacrificiu al intereselor meschine de care habar nu aveau.
    Ma mira faptul ca nu suntem apreciati in primul rand ca OAMENI care au facut ceva pentru TARA asta ROMANIA.De ce in alte tari unde au fost rasturnari de Dictaturi se recunosc meritele celor care au MURIT AU LUPTAT SI AU SUPRAVIETUIT? Si noi ar trebui sa avem un statut bine conturat si mai presus de orice sa fim tratati ca LUPTATORI NU CA INFRACTORI.

  3. Domnule Mioc,

    V-am mai raspuns la acest comentariu, observ ca nu l-ati postat. Asa cum v-am mai declarat, era doar o idee pe care am enuntat-o la o intrunire publica. La acel moment imi parea o idee buna. Acum, dupa ce am citit inclusiv materialul dvs de mai sus, nu mi se mai pare la fel de buna.

    Numai bine,
    Raymond Luca

  4. VA ROG REVENITI URGENT SI VERIFICATI DOSARELE LIDERILOR DE REVOLUTIONARI SI DATI CONFORM LEGI 341 /2004 DREPTURILE REVOLUTIONARILOR MAI PUTIN INDEMNIZATIA LIDERILOR CA DE LUAT INDEMNIZATIA RESTANTA AU LUATO DE MULT CEI CE SE SIMT CU MUSCA PE CACIULA SAI DEA INAPOI DE NU SA LI SE CONFISTE CASELE CU RESPECT FRONTUL DEMOCRAT ROMIN MIRICA CEI CE AVETI CEVA DE COMENTAT LA CE SPUN EU SPUNETI SI NU VA GINDITI LA RAZBUNARE CA NU VETI AVEA SUCCES IAR VA VA COSTA ORCE VETI INPUNE INPOTRIVA MEA SAU FAMILIEI MELE ATI AUZIT BINE CA CAM DE MULT TOT BAT TOACA LA VOI DAR VA FACETI CA NU AUZITI NU VA E RUSINE PASITI PE CADAVRE PUNGASILOR .

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.