Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Marian Munteanu: Revoluţie şi restauraţie (5). Traseul post-decembrist al restauraţiei. Elemente generale mai 18, 2012


Continui publicarea, în serial, a studiului lui Marian Munteanu, fost conducător al manifestaţiei din Piaţa Universităţii din 1990, cu privire la revoluţia română. Studiul a fost publicat iniţial în ziarul “Ziua”, în perioada decembrie 2001 – ianuarie 2002.

Vezi episoadele anterioare:
Insurecţia naţională
Restauraţia sistemului democratic
Pseudo-miturile. „Revoluţionarismul conspirativ” şi dizidenţa”
Pseudo-elita

Traseul post-decembrist al restauraţiei.

Elemente generale

Am încercat, pînã acum, în primele episoade ale serialului nostru, sã ne referim la aspectele cele mai relevante legate de momentul iniţial al procesului de restaurare a sistemului democratic în România, moment la care se face referire, de regulã, prin sintagma “revoluţia din decembrie”. Ne cerem scuze pentru punctarea uneori fugitivã a reperelor considerate de noi esenţiale ale acestui proces (fapt, de altfel, semnalat de unii dintre cititori, în mod critic şi binevenit). Am optat deliberat pentru o prezentare de acest tip nu numai din raţiuni ce ţin, firesc, de contextul publicistic de faţã, dar şi deoarece credem cã faptele determinante, cele cu semnificaţii şi consecinţe esenţiale, sînt în linii mari cunoscute şi trebuie abordate tocmai din perspectiva sensurilor lor fundamentale. Aceasta nu înseamnã cã diversele elemente (unele dureroase) care ţin de derularea detaliatã a evenimentelor ar fi lipsite de importanţã însã credem cã direcţiile şi reperele social-politice majore, aşa cum ne-am strãduit sã le prezentãm, cu greu ar putea fi contestate de cãtre o analizã lipsitã de intenţii partizane. În acelasi timp, nu dorim sã acordãm prea multã atenţie diferitelor şiretlicuri propagandistice cu care diverşi artizani ai eşecului politico-economic au încercat sã întîmpine şi chiar sã deturneze corecta evaluare a situaţiei generale a ţãrii. Faptele rãmîn fapte şi ele reprezintã, dupã pãrerea noastrã, singurele repere pe care trebuie sã ne sprijinim în orice încercare de interpretare a situaţiilor trecute şi, mai cu seamã, de identificare a posibilelor direcţii şi soluţii pe care ni le rezervã viitorul.

Punctul nostru de vedere exprimat în prima parte a serialului gãzduit de cotidianul “Ziua” este cã insurecţia naţionalã din decembrie 1989 a reprezentat un act restaurator care a determinat reaşezarea instituţiilor statale pe traseul democratic, dupã cataclismul politic impus României prin instaurarea forţatã a sistemului comunist. Caracterul general al evenimentelor a fost, desigur, unul de tip revoluţionar, dar în sensul intervenţiei populare fulgerãtoare care a dus la anularea bruscã a funcţiunilor, simbolurilor, ideologiei şi modului de organizare a statului comunist. Astfel, ne-am permis sã propunem o perspectivã de interpretare general istoricã, alta decît cea strict contextualã practicatã în mod curent. Abordînd o asemenea perspectivã, sensul actului popular din 22 decembrie 1989 apare perfect integrat în procesul istoric mult mai amplu care vizeazã trecerea de la formele tradiţionale de organizare a comunitãţii româneşti la mecanismele instituţionale moderne, la statul român modern, unitar şi democratic, proces rãmas, dupã pãrerea noastrã, încã nefinalizat integral.

Ne-am permis, în interpretarea generalã a momentului decembrie 1989, sã considerãm cã cetãţenii României, masele populare, sînt singurii autori ai revoluţiei democratice anti-comuniste şi, în acest context, am respins ca nerealiste diferitele teorii sau interpretãri care propun recunoaşterea unui rol determinant al asa-numitelor grupuri “conspirativ-revoluţionare” şi/sau “dizidente”, asociate sau nu cu intervenţiile factorilor externi.

Mai mult decît atît, am apreciat cã momentul 1989 a gãsit întrunite elemente deosebit de favorabile pentru iniţierea unui proces alert de dezvoltare economico-socialã a ţãrii, atît din punctul de vedere al resurselor materiale şi umane, al realitãţilor economice şi socio-psihologice cît şi din punctul de vedere al contextului internaţional. Situatã pe aceste poziţii, analiza noastrã a evaluat ca fiind greşite şi inadecvate multe din acţiunile iniţiale adoptate de conducerea provizorie a României instalatã la putere dupã 22 decembrie 1989 şi a considerat cã mecanismul de organizare a noii puteri a avut, din start, defecţiuni majore, cu consecinţe dintre cele mai grave pentru întreaga desfãşurare ulterioarã a evenimentelor.

Restauraţia sistemului democratic a adus şi chiar a accentuat, pe lîngã elementele categoric pozitive, şi o serie de pãcate ale trecutului. Aşa se explicã, pe lîngã recuperarea simbolicã a marilor teme istorice ale revoluţiei democratice şi ale organizãrii statului naţional unitar, reluarea unor erori şi disfuncţii cu care societatea româneascã s-a mai confruntat de-a lungul timpului. Au fost reactualizate, în ritm rapid, şi retrãite cu patimã, o serie de experienţe din istoria democraţiei româneşti, fapt, remarcat, de altfel, de mulţi comentatori contemporani care au semnalat cã cele mai multe din observaţiile şi criticile unor redutabili analişti şi observatori politici din trecut (de la Eminescu şi Caragiale, la Iorga, Nae Ionescu, Şeicaru etc.) şi-au pãstrat azi o incredibilã valabilitate.

Studiul nostru propune în continuare evaluarea traseului postdecembrist plecînd de la rolul, responsabilitatea şi comportamentul elitelor existente (atît elitele autentice cît şi pseudo-elitele), întelegînd prin elite comunitatea persoanelor care deţineau şi deţin poziţii şi instrumente de decizie publice, instituţionale, atestãri ştiinţifice şi profesionale, capacitãţi şi pîrghii logistice, financiare şi comunicaţionale. Am semnalat deja cã în economia repartiţiei deciziei şi pîrghiilor statale precum şi în redistribuirea avuţiei naţionale au precumpãnit reprezentanţii pseudo-elitei, fapt cu consecinţe dintre cele mai nefericite pentru performanţa managementului social-politic românesc şi pentru starea generalã a populaţiei. În acelaşi timp, nu am pierdut din vedere şi faptul cã experienţa acestor 12 ani a produs anumite clarificãri care nu vor rãmîne fãrã urmãri benefice pentru arhitectura viitoare a mecanismelor decizionale ale societãţii noastre.

Aşadar, dupã abordarea semnificaţiilor şi a primelor consecinţe ale actului din 22 decembrie 1989, tabloul restauraţiei democraţiei în România nu poate fi complet fãrã o punctare a diverselor tentative, reuşite sau mai puţin reuşite, de coagulare în forme organizate a voinţei diferitelor grupuri şi categorii de cetãţeni în perioada postdecembristã a României. Abia dupã ce vom trece în revistã principalele experienţe politice, civice şi sociale cu care s-a confruntat societatea româneascã de-a lungul acestei perioade, vom încheia încercînd o interpretare a tendinţelor actuale însoţitã de o identificare a perspectivelor pozitive dar şi a riscurilor şi primejdiilor ce se întrevãd. Cãci acest nou an în care tocmai am intrat ar putea fi, dupã opinia noastrã, un an crucial, care va marca întreaga perioadã viitoare a României.

(va urma)

 

2 Responses to “Marian Munteanu: Revoluţie şi restauraţie (5). Traseul post-decembrist al restauraţiei. Elemente generale”


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.