Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Marian Munteanu: Revoluţie şi restauraţie (6). Vatra Civică Mai 23, 2012


Continui publicarea, în serial, a studiului lui Marian Munteanu, fost conducător al manifestaţiei din Piaţa Universităţii din 1990, cu privire la revoluţia română. Studiul a fost publicat iniţial în ziarul “Ziua”, în perioada decembrie 2001 – ianuarie 2002.

Vezi episoadele anterioare:
Insurecţia naţională
Restauraţia sistemului democratic
Pseudo-miturile. „Revoluţionarismul conspirativ” şi dizidenţa”
Pseudo-elita
Traseul postdecembrist al restauraţiei. Elemente generale

Traseul postdecembrist al restauraţiei. Vatra civică

Ne amintim febra cu care, acum 12 ani, se înfiinţau organizaţii politice. Multã lume a participat, deseori cu sincer entuziasm, la înfiinţarea de noi partide, cei mai mulţi, desigur, cu intuiţia corectã cã o societate pluralistã nu poate funcţiona decît în prezenţa şi prin intervenţia unor partide democratice, care sã organizeze eficient voinţa politicã a cetãţenilor. Alţii însã, nu puţini, au vãzut în partide o şansã excelentã de a cãpãta ceea ce, pentru ei, era foarte greu de obţinut prin muncã cinstitã. Simplu spus: bani, funcţii, avantaje. Aceştia din urmã, recrutaţi din sfera pseudo-elitei profesionale, au profitat din plin de naivitatea şi lipsa de pregãtire democraticã – nu a poporului, a oamenilor simpli, cum s-a tot spus – ci a intelectualitãţii. Ei, intelectualii, au fost victimele rapide ale mediocritãţilor agresive care au ştiut, cu viclenie şi fãrã nici un fel de scrupul, sã se erijeze în cunoscãtori, specialişti, analişti, purtãtori de cuvînt ai maselor etc. etc.

Iniţial, masele largi au privit cu reticenţã ideea de partid. Experienţa recentã a partidului unic, instinctul sãnãtos al celor care ştiau cã pleava este întotdeauna ridicatã de valurile istoriei dar şi decenţa specificã celor care, simţindu-se insuficient pregãtiţi pentru o activitate care cere serioase cunoştinţe şi experienţã, i-au determinat pe mulţi sã nu se se înghesuie din primul moment pe listele de adeziuni partizane. În aceste condiţii, doleanţele, obiectivele sau criticile venite din partea categoriilor largi de cetãţeni şi-au gãsit mai uşor fãgaş în iniţiativele de tip civic, nepartizan. Inclusiv conducerea FSN a înţeles acest lucru, FSN-ul prezentîndu-se abil ca o amplã mişcare de masã, cu o ideologie bine camuflatã, dar cu obiective generoase, care, aparent, corespundeau în linii mari cu nãzuinţele generale ale societãţii româneşti. Diferenţele dintre declaraţiile publice şi mãsurile întreprinse au generat însã, rapid, reacţia maselor populare.

Iniţial grupuri mici de cetãţeni, mulţi dintre ei participanţi activi la revoluţie, constituiţi în mici asociaţii sau grupuri informale, au iniţiat şi derulat proteste împotriva noii puteri chiar din primele zile ale lui ianuarie 1990. Un factor important în acest context l-a constituit, ca şi în decembrie 89, tineretul. Între aceştia, cei care s-au organizat mai rapid (avantajaţi şi de forma de pre-organizare existentã în mod natural în sistemul universitar) au fost studenţii. Dorinţa fireascã de trecere rapidã la noua societate democraticã, tendinţa de ardere a etapelor, entuziasmul specific vîrstei, au fãcut ca studenţimea sã dea, de la început, un puternic semnal clasei conducãtoare. Proteste disparate la început, apoi fenomenul Piaţa Universitãţii şi în final, greva generalã a studenţilor din decembrie 1990, au constituit un avertisment puternic dat de generaţia tînãrã cu privire la direcţia spre care se îndrepta ţara. Nu întîmplãtor, mesajele tinerei generaţii cuprindeau elementele fundamentale ale celor douã direcţii civice majore pe care le va cunoaşte societatea româneascã, reprezentate de Vatra Româneascã şi Alianţa Civicã.

Anul 1990 a fost marcat de apariţia celor douã organizaţii civice de mare anvergurã care, prin amploarea susţinerii populare, au dominat spectrul societãţii civile româneşti. Din nefericire, traseele şi comportamentul celor douã asociaţii apar (azi cu mai multã claritate), ca fiind absolut similare. Rãspunzînd iniţial unor mari nelinişti populare, preluînd, deşi mai mult declarativ, ceva din clocotul mulţimilor protestatare, ambele iniţiative s-au bucurat de un larg sprijin popular. Din pãcate, ambele au urmat traseul perdant inaugurat la nivelul conducerii statului, prin grave defecţiuni decizionale, în dezacord cu marile deziderate ale poporului, pe care au pretins cã îl reprezintã.

În Transilvania şi nu numai, cetãţenii au reacţionat la pericolul grav al abandonãrii de cãtre noua putere a unor interese naţionale majore, al neglijãrii unor valori şi drepturi fundamentale, reacţie ce a fãcut posibilã apariţia Uniunii “Vatra Româneascã”, care îşi propunea sã reprezinte voinţa maselor în dialogul cu conducerea statului şi sã determine respectarea dezideratelor populare.

Pe de altã parte, în Bucureşti, Timişoara şi nu numai, Alianţa Civicã s-a bucurat de susţinerea altor categorii importante de cetãţeni, liderii alianţei prezentînd noua iniţiativã ca un fel de santinelã cetãţeneascã, un “cîine de pazã” al democraţiei, un instrument de intervenţie activã împotriva derapajelor totalitare şi nostalgic-comuniste ale noii puteri.

Printr-un straniu paralelism, grupurile dominante de la vîrful celor douã organizaţii (reprezentate de personalitãţi ca Radu Ceontea, Zeno Opriş, Gheorghe Funar, Valeriu Tabãrã ş.a., pe de o parte, şi Ana Blandiana, P.M. Bãcanu, Doina Cornea, Nicolae Manolescu ş.a., pe de altã parte) s-au comportat, în timp, identic. Ambele grupuri au permis înfiinţarea unor partide politice care aveau misiunea sã canalizeze politic “voinţa” maselor, PUNR[15] şi PAC[16] (formaţiuni care s-au mãrginit la preluarea unui capital de imagine, fãrã a dovedi ulterior eficienţã politicã), şi ambele au sfîrşit prin asocierea (clarã pentru toatã lumea, dincolo de delimitãrile inutile ale unor lideri) cu partide existente (FSN, PSM, PRM, pe de o parte, PNŢCD, PNL sau UFD, pe de altã parte).

Nu putem sã nu ne amintim cum, în 1990, importanţi lideri ai proaspãt constituitei Alianţe Civice îi cereau d-lui Ion Iliescu… sediu, iar alţi lideri, de data aceasta ai Vetrei Româneşti, agitau o pancartã pe care scria, nici mai mult nici mai puţin: “Horea s-a dus la Împãratul, noi venim la Cotroceni” (amãnunte care, dincolo de orice anecdoticã, nu sînt lipsite de triste semnificaţii). Deosebit de semnificativ este şi contextul publicistic în care au fost susţinute “teoretic”, în plan intelectual, cele douã direcţii: revista România Mare, pe de o parte, revistele “22” şi “Caţavencu” pe de altã parte. Cu asemenea suport politologic cum sã ne mai mirãm de performanţele politice ale liderilor civici în perioada 1990-2001?

Au existat şi consecinţe pozitive, fãrã îndoialã, ale prezenţei celor douã organizaţii pe scena vieţii publice, dar ele se datoreazã în special curentului popular şi mai puţin prestaţiei grupurilor conducãtoare. Susţinerea popularã i-a determinat pe politicieni sã-şi mai corecteze atitudinile şi deciziile dar cam atît. Direcţiile majore ale guvernãrilor acestor 12 ani au rãmas neclintite, indiferent de partidele care s-au succedat la putere.

Nici o iniţiativã ulterioarã nu a mai putut trezi entuziasmul iniţial pentru simplul motiv cã oamenii, descumpãniţi de politicianismul majoritãţii liderilor civico-naţionali, nu au mai avut încredere în nimeni. Iniţiativa civicã româneascã a rãmas ţintuitã între douã eşecuri: Vatra Româneascã şi Alianţa Civicã. Lipsa de flexibilitate, cantonarea încãpãţînatã în formule demagogice, deopotrivã arogante şi sterile, ignorarea fudulã şi de-a dreptul separatistã a opiniilor “celeilalte pãrţi”, toate aceste atitudini ce au dominat grupurile conducãtoare ale ambelor organizaţii, au dus la dezintegrarea abia încropitelor structuri interne şi la o cumplitã dezamãgire a sutelor de mii de susţinãtori. Singurele “cîştiguri” au fost tot ale liderilor: unii au devenit analişti sau politologi cu “experienţã”, alţii au mai cãpãtat cîte o funcţie ici şi colo sau chiar şi-au gãsit loc pe listele unor partide etc., etc.

Abandonaţi între buciumele desuete ale unora şi miorlãiala sterilã a altora, oamenilor li s-a fãcut lehamite şi i-au lãsat baltã şi pe unii, şi pe alţii. Iar politicienii partidelor au rãsuflat, uşuraţi. Rãmãseserã, în sfîrşit, singuri.

(va urma)

Note:
[15] Partidul Unităţii Naţionale Române.
[16] Partidul Alianţei Civice.

Comentariu Marius Mioc: Protestele împotriva noii puteri n-au început „chiar din primele zile ale lui ianuarie 1990”, cum scrie domnul Munteanu, ci chiar din decembrie 1989. Vezi 26 decembrie 1989 – prima încercare de răsturnare a regimului Iliescu (linc).

 

2 Responses to “Marian Munteanu: Revoluţie şi restauraţie (6). Vatra Civică”

  1. Ioan Savu, Timişoara
    Sunt membru fondator al Alianţei Civice, a cărei înfiinţare s-a hotărât la Timişoara, în vara lui 1990. A posteriori, e uşor să comentezi… Mulţi dintre români, în optimismul de după Revoluţie, credeau că lucrurile vor evolua ” de la sine ” în direcţia bună. Sfântă naivitate ! Li s-au mai aruncat oamenilor, de către cei ce se pregăteau să înşface puterea, nişte idei, înghiţite de mulţi pe nemestecate : ” Sindicatele să fie apolitice „, ” Societatea Civilă e Apolitică „, etc. Şi oamenii ziceau: ” Da, nu ne trebuie nouă Politica, e murdară ” . Aşa politica a rămas la început în mâna lor, a ” deştepţilor „, care au ştiut ce să facă din ea şi cu ea. Au croit-o aşa cum e azi ! La prima întâlnire importantă a Alianţei Civice, la Ateneu, în noiembrie 1990, am sesizat capcana în care, cu entuziasm, am intrat, bună parte din români. Dar cred că despre asta, ar trebui să spun mai multe şi mai amplu, altă dată…

  2. prostiI mai mari ca ce a facut acest om ioan savu ,dupa revo;lutie desi era FRONTUL DEMOCRAT ROMAN, IN LOC SA VADA CUM POATE CA SA SPRIJINE DEMOCRATIC EL ISI FACE UN PARTID SA SE FALEASCA IAR TIMISORENII AU PUS BOTUL SI SAU INSCRIS IN PARTID, ROMINIA IN MOMENTUL QACELA NU AVEA NEVOIE DE PARTIDE AI AUZIT DOMNULE IOAN SAVU , TEAI CACAT IN CAPUL MORTILOR REVOLUTII SI AI DAT LA GUNOI IDEALURILE LOR PENTRU CARE SAU JERTFIT, COMENTARIUL DUMITALE ARATA CE GINDESTI.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s