Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Marian Munteanu: Revoluţie şi restauraţie (8). Formula politicã a partidului-stat. PSDNLSC… Iunie 6, 2012


Continui publicarea, în serial, a studiului lui Marian Munteanu, fost conducător al manifestaţiei din Piaţa Universităţii din 1990, cu privire la revoluţia română. Studiul a fost publicat iniţial în ziarul “Ziua”, în perioada decembrie 2001 – ianuarie 2002 şi se referă la realităţile politice de atunci.

Vezi episoadele anterioare:
Insurecţia naţională
Restauraţia sistemului democratic
Pseudo-miturile. „Revoluţionarismul conspirativ” şi dizidenţa”
Pseudo-elita
Traseul postdecembrist al restauraţiei. Elemente generale
Traseul postdecembrist al restauraţiei. Vatra civică
Traseul postdecembrist al restauraţiei. Partidul-stat

Traseul postdecembrist al restauraţiei. Formula politicã a partidului-stat. PSDNLSC…

A. Ideologia

Partidul-stat este atent în special la douã atribute ale ideologiei sale. El este întotdeauna democratic şi mai mereu “naţional”.

Este “democratic” pentru cã poporul nu e dispus sã renunţe la libertãţile cetãţeneşti iar marile puteri, stãpînii, sînt – ghinion! – în tabãra democraţiei. Aşa cum, altãdatã, îşi puneau în cap fãrã fasoane ba turbanul turcesc, ba jobenul occidental, ba şãpcãlia bolşevicã, membrii partidului-stat au devenit, cu mic cu mare, ultra-democraţi. Lasã cã ei calcã în picioare prin tot ceea ce fac orice principiu democratic, lasã cã habar n-au şi nici nu le pasã de fundamentele democraţiei, ei au învãtat sã o disimuleze şi sã o proclame demagogic, perververtind-o sistematic prin manipulãri, dezinformãri, şantaje, corupţie, adicã prin arsenalul infracţional permanent al pseudo-elitelor din toate timpurile şi din toate sistemele.

Totodatã, partidul-stat susţine, fireşte, “Ideea Naţionalã”. Nu cã i-ar face vreo plãcere, ba chiar îl deranjeazã, dar ce sã-i faci cu poporul ãsta “primitiv”, care se încãpãţîneazã sã-şi conserve identitatea? În realitate, tocmai valorile naţionale au lipsit cel mai mult din preocupãrile partidului-stat, fiind prezente doar în declaraţii şi festivisme care nu intereseazã pe nimeni. Nici nu ştim ce a fost mai rãu pînã la urmã, cã s-a abuzat de acest tip de mesaj sau cã s-au înregistrat atacuri neghioabe (oricum fãrã finalitate) la adresa unor repere fundamentale ale conştiinţei noastre naţionale.

În rest, partidul-stat mai are o singurã grijã: sã aparã ca “pluralist”, adicã sã-şi plaseze instrumentele sub cupola mai multor instituţii, aparent independente, ba chiar rivale. În rest, orice ideologie e bunã. Dacã ar fi sã-i dãm un nume, ar trebui sã-i zicem PSDNLSC… Adicã Partidul Social Democrat Naţional Liberal Socialist Creştin etc. etc., toate atributele putînd fi combinate orişicum, cu acelaşi rezultat final. Adicã, aşa cum ar fi spus Petre Ţuţea, un partid de stînga-dreapta şi stînga împrejur.

România a avut, oficial, la guvernare în aceşti 12 ani cam toate doctrinele politice. Nu a lipsit nimic. S-a invocat tot ce se putea invoca. Rezultatul? O menţinere chinuitã a unui echilibru administrativ lipsit de eficienţã, un control obositor şi, pînã la urmã, complet inutil al vieţii publice şi dezastru economic. Rezultate catastrofale pentru popor, în primul rînd, dar mãrunte chiar şi pentru propria clientelã a partidului-stat care ar fi cîştigat, în realitate, mult mai mult de pe urma unei dezvoltãri sãnãtoase a societãţii. Pentru cã este o realitate demonstratã de toate democraţiile autentice: la adevãratele performanţe economice – singurele care pot genera şi bunãstare generalã şi marile averi – se ajunge întotdeauna cu poporul şi niciodatã împotriva lui.

B. Mecanismele partidului-stat

Cum acţioneazã partidul-stat? El exceleazã într-un singur fel şi anume în anularea sau diminuarea oricãror acţiuni care încearcã sã aducã în sistem competiţia liberã, ierarhia justã a valorilor, corectitudinea. Principala sa grijã este sã aplice o severã grilã de selecţie a cadrelor. În primul rînd blocheazã accesul la pîrghiile administrative pentru orice persoanã sau grup care nu corespunde profilului pseudo-elitei sau care nu este suficient de obedient faţã de sistem. În vremurile de glorie ale partidului-stat se ajungea la mãsuri drastice: confiscãri, puşcãrii, asasinate. Cu timpul, s-a trecut la tehnici mai subtile: de la presiuni, calomnii şi împroşcãri cu noroi pînã la condamnarea la moarte civilã.

Cea mai semnificativã este în acest context atitudinea fatã de tînãra generaţie. Nu numai cã nu s-a fãcut nimic pentru a încuraja iniţiativele independente provenite din rîndul tinerilor dar s-a fãcut totul pentru ca orice asemenea iniţiative sã fie blocate. În loc sã se înţeleagã cã singura soluţie pentru creşterea eficienţei maşinii politice şi dezvoltarea societãţii este selectarea şi promovarea competenţelor autentice, încurajarea procesului de coagulare a diferitelor structuri de tineret, “selecţia” s-a mãrginit la recrutarea unor grupuri sau persoane dupã chipul şi asemãnarea mentorilor lor politici. Cine sã priceapã cã numai într-un regim de independenţã şi flexibilitate tinerii îşi pot dezvolta în mod natural aptitudinile? De ce ne-am mira în aceste condiţii cã mulţi tineri valorosi au preferat sã îşi construiascã o carierã în alte ţãri iar cei mai mulţi dintre cei rãmaşi în ţarã rãmîn la distanţã de orice implicare politicã semnificativã?

C. Auto-apãrarea

Partidul-stat are şi mecanisme de auto-apãrare împotriva propriilor derapaje. Atunci cînd în interiorul sistemului apar defecţiuni (de regulã din exces de zel sau din sete prea mare de putere) ele sînt rapid remediate. Cãci şi pseudo-elita are un tineret propriu, o rezervã de cadre, dar care trebuie bine strunitã. Nu de alta, dar nu cumva, din cauza lipsei de experienţã, sã fie pusã în pericol stabilitatea “sistemului”. Sã ne amintim douã dintre cele mai grãitoare exemple.

Cînd în 1991 grupul FSN-Roman (viitorul PD)[17], un fel de organizaţie mai “revoluţionarã” a FSN-ului, a vrut sã ia efectiv puterea, sã ardã etapele adicã, partidul-stat l-a plesnit fãrã multe menajamente[18]. Dar cum partidul-stat nu-şi abandoneazã tineretul, junilor rebeli li s-a dat o şansã sã-si spele pãcatele. Cu un nou mandat, de membru marcant al opoziţiei, “noul” PD va reveni la guvernare dupã 1996[19]. Şi aşa se întîmplã cã nici azi nu s-a risipit complet din sãlile Palatului Victoria duhoarea grea a “algoritmului politic”.

O altã dovadã cã tineretul “revoluţionar” nu se potoleşte cu una cu douã o reprezintã experienţa grupãrii Victor Ciorbea[20] care, ameţitã de iluzia puterii, a încercat la rîndul sãu sã mişte în front. Judecata “asprã dar dreaptã” a partidului-stat nu a întîrziat rãzvrãtiţii fiind aruncaţi în hãţişul frustrant al opoziţiei extra-parlamentare (trebuie sã recunoaştem totuşi cã pentru dl Ciorbea nu a mai fost nevoie de deplasarea minerilor, totul rezolvîndu-se prin telefon).

Amintindu-ne aceste momente istorice, nu putem sã nu ne întrebãm dacã actualul guvern, format în jurul personalitãţii dlui Adrian Nãstase, a meditat îndeajuns cu privire la traseul predecesorilor sãi[21].

D. Instrumentele politice ale partidului-stat

Partidul Social Democrat (PSD), cel mai important partid românesc (poate singurul, cum suna un slogan publicitar) reprezintã baza politicã a partidului-stat. Aici convieţuiesc, într-o promiscuitate din ce în ce mai periculoasã pentru propria stabilitate a partidului, şi cel mai mare numãr de competenţe din zona politicã româneascã şi cele mai bine articulate reţele ale pseudo-elitei.

Dar, deşi este singurul partid cu stabilitate şi forţã organizatoricã, PSD nu a reuşit încã sã construiascã un program economic viabil şi suficient de articulat. Pe de o parte îşi asumã mesaje îmbietoare de grijã socialã dar aplicã politici usturãtoare tocmai pentru omul necãjit, iar pe de altã parte, se manifestã ultra-liberal în unele decizii economice, dar strict secvenţial, nereuşind sã mulţumeascã decît o clientelã restrînsã pe care, oricum, nu o intereseazã nici un fel de program ori ideologie.

În aceste condiţii, stabilitatea PSD rãmîne doar aparentã. În plus, asumîndu-si riscul blocajelor prin masivitatea aparatului (care a lãsat loc unui numãr important de lichele) şi printr-o propagandã nu dintre cele mai fericite, guvernul PSD s-a autoizolat asumîndu-şi atît de multe rãspunderi încît te întrebi la ce mai avem nevoie de alte instituţii în România dacã primul ministru are timp pînã şi sã-i dea jos din trenuri pe necãjiţii de navetişti fãrã bilet[22].

Sau poate d-lui Nãstase i se pregãteşte ceva. Cãci pactul de neagresiune dintre reprezentanţii pseudo-elitei şi competenţele autentice se poate rezilia oricînd[23].

Partidul Democrat a funcţionat multã vreme ca simplã anexã a PSD. Azi, deşi se prezintã ca biruitor în “lupta cu inerţia”, nu mai are de ales decît între douã alternative. Prima ar fi sã se întoarcã oficial acasã, cu scuze, în ograda domnului Adrian Nãstase, deşi este greu de crezut cã se va mai gãsi vreun viţel care sã fie sacrificat în cinstea reîntoarcerii fiului risipitor. Ba s-ar putea chiar ca fiul sã aibã soarta domnului Roman, pe care nu-l mai bagã de mult nimeni în seamã. A doua, dificilã şi dureroasã, ar fi sã renunţe definitiv la pretenţiile propagandistice socialiste (oricum neacoperite de nimic)[24] şi sã se uneascã cu PNL[25] (sau eventual cu PRM).

Deşi şi-a asumat vehement rolul de port-drapel al ideii naţionale, Partidul “România Mare” şi-a anulat aproape orice şansã prin practica autodistructivã a unui discurs public sinucigaş. În aceste condiţii, a fost utilizat abil pe rol de bau-bau politic, singura consecinţã majorã a intervenţiei sale (cel puţin deocamdatã) fiind crearea cadrului necesar, în ultima campanie electoralã, care a dus la reafirmarea (în sfîrşit clarã, sperãm, pentru toatã lumea) a unitãţii de nezdruncinat dintre grupurile “conspirativ-revoluţionare” şi cele ale “dizidenţei”. De data aceasta dl Iliescu nu a mai avut nevoie sã fie “ultimul pe listã” ci, prin grija panicatã a ex-dizidenţei, a fost pus, în sfîrşit, în capul mesei[26]. Lista CFSN[27] (care, vã amintiti, începea cu Doina Cornea şi se sfîrşea cu Ion Iliescu) a fost reactualizatã, cu sprijinul – poate involuntar, poate nu – al dlui Corneliu Vadim Tudor.

Şi cum nimic din ce se întîmplã în PRM nu se poate face fãrã intervenţia dlui Vadim Tudor, PRM îşi va menţine poziţia pînã cînd fie se va schimba din interior şi va deveni o forţã politicã realã, fie va fi înlãturat de un rival mai atent la nuanţe şi mai pregãtit din punct de vedere economic.

Liberalii, frãmîntaţi de nesfîrşite lupte intestine, dupã ce au practicat ani de zile un discurs anti-naţional, abandonîndu-şi incredibil propriul trecut istoric, şi s-au remarcat la guvernare tocmai prin mãsuri economice… anti-liberale, au reuşit sã rãmînã în Parlament, deşi deocamdatã pe banca rezervelor. Dupã ce a ratat şansa restructurãrii rapide (dupã plecarea grupului dizident în preajma alegerilor) PNL pare sã întîrzie iniţierea unei necesare reconstrucţii şi redefiniri interne. Deja este posibil ca aceastã întîrziere sã-i anuleze şansa unei promovãri în prim-planul politicii româneşti, şi sã eşueze definitiv într-o poziţie delog mãgulitoare de anexã politicã.

UDMR, aparent o excepţie politicã, nu are deloc un statut aparte, cum se crede de obicei. Viaţa a dovedit cã reprezentanţii minoritãtii maghiare coopereazã de minune cu colegii lor români pe traseele eşecului politic. Orbiţi de magia masochistã a unui revizionism complet inadecvat la realitate, mulţi dintre liderii UDMR n-au înţeles nici pînã în ziua de azi (sau pur şi simplu nu le pasã) cã singura şansã pentru sutele de mii de maghiari, confruntaţi cu acelelasi necazuri ca cele ale compatrioţilor lor români, este dezvoltarea economicã a României în cadrul unui stat naţional şi democratic modern. În rest, orice altã traiectorie este sortitã eşecului şi produce consecinţe nefaste pentru toţi cetãţenii, fie ei maghiari sau români.

În fine, PNŢCD, parcã pentru a dovedi cã ridicolul nu are limite în ţara lui Caragiale, se mişcã si el. Dar nu o drasticã sancţiune a liderilor, nu o reformulare pe baze realiste a doctrinei şi a programului, nu o reorganizare radicalã a partidului, nu! PNŢCD este preocupat de… alternanţa la guvernare! Altfel zis, poate cã domnului Ion Iliescu i se va face milã de ei şi îi va ajuta sã reintre în Parlament (dupã ce acelaşi domn Iliescu, nu fãrã ştirea şi sprijinul domnului Virgil Mãgureanu, i-a dat în 1996 un brînci amical cãtre Guvern si Preşedinţie)[28].

E. Iluzia suportului electoral

Concluziile desprinse din sondaje aratã fãrã echivoc cã poporul român a identificat şi evaluat clar prestaţia partidului-stat prin calificativele acordate exponenţilor sãi de frunte. În timp ce 22 % din cetãteni cred cã Ceauşescu a fãcut ceva bun pentru România, numai 9 % au aceeasi pãrere despre dl Ion Iliescu si 3 % despre dl Emil Constantinescu! Ca sã nu mai amintim cã 68 % considerã clasa politicã vinovatã de dezastrul ţãrii, iar 40 % merg pînã la a crede cã “România ar fi mai prosperã dacã nu ar mai fi politicieni”.

Dupã o asemenea evaluare a partidelor, de ce i-a votat, totuşi, poporul român? Nu pentru cã îi iubeşte, nu pentru cã îi vrea, ci pentru cã, deocamdatã, nu are cu cine altcineva sã voteze. Pentru cã, deocamdatã, aceasta este formula de organizare politicã pe care intelectualitatea acestui popor a reuşit sã o ofere electoratului.

În aceste condiţii, existã, tehnic vorbind, posibilitatea ca factorii de competenţã existenţi în sistemul administrativ-politic sã se reorganizeze? Sînt suficient de puternici şi suficient de stabili oamenii politici autentici pentru a întelege cã strategia de pînã acum trebuie abandonatã şi înlocuitã cu un alt sistem de organizare a energiilor societãţii românesti? Vor întelege cei care pot interveni în cursul politicii româneşti cã se apropie timpul unor schimbãri fundamentale ?

Noi credem cã da, dintr-un motiv foarte simplu: nu au de ales. Cum suna un slogan drag vechilor activişti ai partidului-stat: “Nu ştii? Te învãţãm. Nu poţi? Te ajutãm. Nu vrei? ……[29].

(va urma)

Note:
[17] Din Frontul Salvării Naţionale s-au desprins două partide: FDSN (actualul PSD), condus de Ion Iliescu şi FSN (actualul PD) condus de Petre Roman.
[18] Guvernul Petre Roman a demisionat în urma mineriadei din septembrie 1991.
[19] În coaliţie cu Convenţia Democratică şi sub preşedinţia lui Emil Constantinescu.
[20] Prim ministru (din partea PNŢCD) în perioada decembrie 1996 – martie 1998.
[21] Gruparea Năstase va fi înlăturată de la putere în urma alegerilor din 2004, Adrian Năstase pierzînd inclusiv funcţiile de preşedinte al Camerei Deputaţilor şi Preşedinte PSD.
[22] Primul ministru apăruse într-o intervenţie larg mediatizată care ţintea eradicarea “corupţiei” din transportul CFR prin… sancţionarea blatiştilor.
[23] Au urmat, începînd din 2003, cunoscutele campanii legate de proprietăţile imobiliare ale d-lui Năstase şi afacerea “termopanelor”.
[24] Ceea ce se va întîmpla în 2005, cînd PD se retrage din Internaţionala Socialistă pentru a se înscrie, un an mai tîrziu, în … Partidul Popular European.
[25] A se vedea Alianţa “Dreptate si Adevăr” PNL-PD şi, mai ales, fuziunea cu Partidul Liberal (aripă a PNL condusă de Theodor Stolojan şi Valeriu Stoica) care a dus la forma actuală a Partidului Democrat Liberal.
[26] Ion Iliescu a fost susţinut public în alegerile prezidenţiale din 2000 de dizidenţi şi membri marcanţi ai GDS precum Doina Cornea, Andrei Pleşu, Mircea Dinescu, Gabriel Liiceanu, H.R. Patapievici etc.
[27] Din 22 decembrie 1989.
[28] În campania electorală din 1996, Virgil Măgureanu, la acea dată director al SRI, şi-a declarat public opţiunea pentru Convenţia Democratică şi pe Emil Constantinescu.
[29] Formuletă ironică des vehiculată în anii comunismului: “Nu ştii? Te învãţãm. Nu poţi? Te ajutãm. Nu vrei? Te-obligăm”.

 

2 Responses to “Marian Munteanu: Revoluţie şi restauraţie (8). Formula politicã a partidului-stat. PSDNLSC…”

  1. Va rog cautati pe dinu marin ,are certificat de revolutionar pe legea 42 si preschimbat, dupa legea 341 el sa va arate actul dupa care am fost anchetat in 1986 si veti vedea numele partidelor scrise de mine in cererea de lichidare pe care ma obligase sa o fac , pai de ce era nevoie sa mai fac o cerere daca postul de lucru se desfinteaza pe ,otiv ca nui rentabil ascunzind adevarul, mioc cauta sa il gasesti pe acest inginer a avut functia de ing. sef IUTAG Bucuresti cu birourile linga liceul de chimie bucuresti iar atelier la catelu nu stiu daca mai exista si astazi ca in mare masura pe unde am trecut eu ca un miracol au disparut aceste santiere noroc bun si ploiesti tot la fel acum locuieste in Bucuresti nui retin numarul de dosar dal sigur il vei gasi EU SINT FRONTUL DEMOCRAT ROMAN nu o mai jucati pe loc ca batotoriti terenul digeaba . vreti adevariri cautatile aveti o adresa mergeti pe ia ,si inca ceva este un turnator, pe care la-m sesizat in mai multe rindurii dar tot el detine adevaruri revolutionare ale mele FRONTUL DEMOCRAT ROMAN atentie sint scrise pe standuri de proba pompe de injectie pe declarati pe cererii mioc cautal nu te lasa sa nu moara si acesta o mare parte din cei ce mau anchetat au murit de ciroza alti au paralizat de frica , si mai este unul semi paralizat , vulpe ion fost maistru dumnezeu ia pedepsit inainte de a fi judecati pe aceasta lume astept sa fiu contactat 0720175140 FRONTUL DEMOCRAT ROMAN

  2. si ceva ce mai mia scapat ca eram in concediu de odihna . scriti carti ca ramine cartile de voi sa credeti voi vor fi retopite si hirtie higenica se vor face din ele .


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s