Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Marian Munteanu: Revoluţie şi restauraţie (10). Ţăranii şi instituţiile lor Iunie 13, 2012

Filed under: politica românească — mariusmioc @ 8:01 am
Tags: , ,

Continui publicarea, în serial, a studiului lui Marian Munteanu, fost conducător al manifestaţiei din Piaţa Universităţii din 1990, cu privire la revoluţia română. Studiul a fost publicat iniţial în ziarul “Ziua”, în perioada decembrie 2001 – ianuarie 2002 şi se referă la realităţile politice de atunci.

Vezi episoadele anterioare:
Insurecţia naţională
Restauraţia sistemului democratic
Pseudo-miturile. „Revoluţionarismul conspirativ” şi „dizidenţa”
Pseudo-elita
Traseul postdecembrist al restauraţiei. Elemente generale
Traseul postdecembrist al restauraţiei. Vatra civică
Traseul postdecembrist al restauraţiei. Partidul-stat
Traseul postdecembrist al restauraţiei. Formula politicã a partidului-stat. PSDNLSC…
Traseul postdecembrist al restauraţiei. Revoluţia sindicală

Ţăranii şi instituţiile lor

Dupã statistici, aproape jumãtate din populatia României trãieşte încã în mediul rural. Comentatori şi analişti considerã ţãrãnimea o “clasã” în curs de dispariţie. Satele sînt aproape pustii, populate în general cu bãtrîni, nimeni nu mai vrea sã se întoarcã la ţarã etc., etc. Ţãranii sînt un soi de fiinţe “primitive” care nu vor sau nu sînt în stare sã înţeleagã performanţele modernitãţii, refractari faţã de progresul tehnic şi inaderenţi la democraţie.

Din punct de vedere politic, ţãrãnimea este judecatã, în cazurile fericite, cu condescendenţã, ca un fel de gloatã nãucã, botezatã mai elegant “electorat captiv”. Ei, ţãranii, inculţi, uşor de manipulat, uşor de pãcãlit ar fi muşcat cu naivitate din momeala pseudo-reformei agrare din 1990 şi au rãmas în continuare prizonierii unei propagande dirijate de la Bucureşti. Cam la atît se rezumã de regulã “analiza” intelighenţiei oficiale de pe malul Dîmboviţei. Noi însã ne îngãduim sã avem o cu totul altã pãrere.

Fii şi nepoţi de ţãrani

Aşa cum sînt ei – buni sau rãi, deştepţi sau nu – ţãranii au creat şi menţinut peste tot în lume instituţii şi valori pe care, uneori, uitãm sã le privim cu atenţia cuvenitã. Peste ei şi pe lîngã ei au trecut şi au pierit imperii, sisteme politice, partide, elite şi tot soiul de alte binefaceri pe care le-a scornit trufia celor însetaţi de putere.

Ca în atîtea situaţii ale unei îndelungate istorii, ţãranii au trebuit sã rãspundã şi provocãrilor sistemului social-politic modern. Au declanşat şi susţinut revoluţii dar, în acelaşi timp, şi-au trimis, cu mari sacrificii, copiii la şcoli, îndemnîndu-i sã înveţe, sã se adapteze adicã lumii celei noi. Le-au amintit însã întotdeauna sã nu uite de unde au plecat, sã-şi respecte trecutul şi tradiţiile, sã ducã mai departe, în instituţiile societãţii moderne, valorile şi reperele fundamentale ale tradiţiei. Eficienta acestei tenacitãţi şi puteri de adaptare a fost şi rãmîne incontestabilã pentru oricine cunoaşte cît de cît istoria civilizaţiei noastre moderne şi contemporane. Oricît am scormoni în lista performanţelor româneşti din orice timp şi din orice loc cãutînd intelectuali de referinţã, artişti de geniu, comandanţi militari, oameni de ştiinţã, lideri spirituali – vom gãsi peste tot fii şi nepoţi de ţãrani, personalitãţi care întotdeauna au înţeles şi au recunoscut cu smerenie cã datoreazã totul satului care i-a nãscut şi i-a înzestrat cu acea forţã spiritualã care face posibile performanţele autentice. Nu existã nici un reper al adevãratei elite româneşti care sã nu se încadreze în acest tipar, fapt pe care nu îl pot contesta nici cei mai îndîrjiţi adversari ai civilizaţiei noastre tradiţionale.

Desigur, instituţiile modernitãţii nu le aparţin lor, ţãranilor. Dupã cum nu au inventat motoare, telefoane, mitraliere sau rachete de croazierã, nu au nãscocit nici instituţii de împilare sau tehnici politice sofisticate menite sã adune mai eficient taxe şi impozite. Nu le-au inventat ei şi nu le-au simţit lipsa niciodatã. Au ştiut însã întotdeauna sã-şi creeze propriile mecanisme şi tehnici de ripostã în fata oricãror agresiuni. Aşa cum ori de cîte ori a fost nevoie au luptat în rãzboaie pentru a-şi apãra dreptul de proprietate asupra pãmîntului lor, ei şi-au trimis copiii cãtre instituţiile modernitãţii, ele însele redute ale unui nou tip de rãzboi, cu misiunea sã le ocupe, sã le organizeze şi sã le utilizeze în acord cu interesele fundamentale ale acestui popor.

Biserica, cea mai importantã instituţie a ţãranilor

Grijulii din fire, simţind probabil cã noile generaţii ale societãţii moderne sînt încã nepregãtite pentru a-şi asuma responsabilitãţi prea mari, ţãranii s-au concentrat precumpãnitor într-o singurã instituţie, dar cea mai importantã dintre toate: Biserica.

Se poate lesne observa cã, în timp ce statul şi structurile sale se confruntã cu dificultãţi enorme, Biserica rãmîne singura instituţie stabilã şi, mai mult, în expansiune. 13 milioane de români sînt înscrişi în evidenţele parohiilor din toatã ţara, alte 6 milioane declarîndu-se şi ei creştini. Teritoriul naţional este acoperit riguros de biserici şi mãnãstiri, oamenii se cununã, îşi boteazã copiii şi îşi plîng morţii în bisericile creştine, participã la ritualuri, fiecare dupã puterile sale spirituale şi dupã credinţa sa. Toate evenimentele esenţiale ale vieţii fiecãruia dintre noi, toate reperele fundamentale – morale, sociale, spirituale – îşi au punct de plecare şi singur reazãm în Bisericã. Peste tot unde sînt români, în teritoriile româneşti din afara graniţelor, în alte ţãri, deşi statul este practic absent sau mai rãu încurcã lucrurile, Biserica este prezentã. Cu o elitã spiritualã impenetrabilã la agresiunile materialismului ateu, alcãtuitã din mari duhovnici şi intelectuali de forţã, cu o ierarhie care a reuşit sã îi conducã destinele în contexte social-politice dintre cele mai ostile, pãstrîndu-i neatins tezaurul de rînduieli şi învãţãturi, Biserica rãmîne reperul instituţional fundamental al României. Ea se sprijinã pe un suport mai puternic decît orice mecanism nãscocit de inteligenţele lumii moderne: credinţa statornicã şi profundã a poporului. În ciuda tirului de atacuri şi calomnii – gesturi ridicole atunci cînd nu sînt pur şi simplu ticãloase – nimic nu a putut clinti ataşamentul românilor faţã de instituţia lor fundamentalã. Ceea ce nu au putut sã înţeleagã propagandiştii anticreştini ai pseudo-elitei (şi nici cei care au pierdut timpul sã-i asculte) este cã acest popor nu are cum sã se despartã de Bisericã pentru cã el, poporul, este Biserica.

A trebuit sã vinã în România însuşi liderul spiritual al Occidentului, Sanctitatea Sa Papa, pentru ca şi celor mai sceptici “analişti” sã li se dechidã ochii şi sã înceapã sã priceapã realitatea profundã a acestei ţãri. Mesajul Romei consfinţea o dimensiune la care ar trebui sã reflecteze toţi cei care sînt sincer preocupaţi de destinul nostru ca popor:

“România, ţarã-punte între Orient şi Occident, România, pe care tradiţia o numeşte cu frumosul nume de «Grãdina Maicii Domnului», vin la tine în numele Lui Iisus Hristos, Fiul Lui Dumnezeu şi al Preasfintei Fecioare Maria. În pragul unui nou mileniu, întemeiazã-ţi viitorul mai departe pe stînca tare a Evangheliei! Cu ajutorul lui Hristos, vei fi protagonista unei noi perioade de entuziasm şi curaj, vei fi naţiune prosperã, pãmînt roditor de bine, popor solidar şi fãcãtor de pace.“

Credem cã este mai mult decît limpede cã nu politicienilor care se înghesuiau sã aparã în poze alãturi de Episcopul Romei le erau adresate aceste cuvinte. Ele elogiau tãria spiritualã a acestor ţãrani români, oferind în acelaşi timp un îndemn explicit pentru drumul ce se deschide pentru urmaşii lor.

Ţãranii de azi şi cei de demult

Revenind la “analiza” amintitã la început, ne vom pune întrebarea, aşadar, cum a fost posibil ca aceşti oameni, ei şi instituţiile lor, sã fie pãcãliti cu atîta uşurinţã de cîţiva aventurieri ai politicii dîmboviţene post-decembriste? Rãspunsul este simplu chiar dacã într-un fel surprinzãtor: nu au fost pãcãliţi în nici un fel. Au procedat pur şi simplu în singurul mod posibil în condiţiile date. Ce alternativã li s-a oferit? Care sînt instituţiile pe care elita autenticã le-a creat şi nu au primit susţinere din partea lor?

Ţãranii acceptã întotdeauna numai acele formule care sînt într-adevãr capabile sã asigure stabilitate. Nu vor încredinţa puterea decît celor care sînt, fie şi minimal, capabili s-o utilizeze. Aceasta nu de fricã sau pentru cã ar fi vreun moment pãcãliţi de politicienii puterii ci pentru cã ei, ţãranii, nu au avut niciodatã trufii lipsite de sens şi nu se aventureazã în acţiuni lipsite de sorţi de izbîndã care ar pune în pericol stabilitatea fiinţei lor.

Ei, ţãranii, aşteaptã rãbdãtori ca noi sã ne aducem aminte de unde am plecat şi sã procedãm potrivit firii şi naturii noastre. Sã fim mai puţin dominaţi de cei care vor sã ne dezbine şi sã gãsim în noi înşine puterea de a construi temeinic instituţii moderne cu adevãrat reprezentative şi functionale. Sã nu ne lãsãm orbiţi de strãlucirile altor civilizaţii fãrã sã observãm mai întîi cã Occidentul şi-a construit instituţii şi performanţe tocmai în respectul faţã de tradiţiile şi rînduielile sale milenare. Sã ne achitãm de misiunea pentru care ei, ţãranii, ne-au trimis în aceastã lume nouã, cu atîtea realizãri dar şi cu destule primejdii. Sã ne descoperim dar, fiecare, ceea ce sîntem în adîncul nostru şi sã punem în valoare ceea ce este cu adevãrat bun în noi. Sã fim mai îngãduitori cu apropiaţii noştri şi mai severi cu noi înşine. Sã înţelegem cã vom reuşi sã construim o nouã societate care sã corespundã exigenţelor lumii de azi numai dacã nu ne vom anula singuri, lovind sinucigaş în esenţa fiinţei noastre.

Întorşi acasã, adicã la un mod corect de înţelegere a lucrurilor, îi vom gãsi pe aceşti ţãrani, dincolo de timp, aşteptîndu-ne şi rugîndu-se pentru noi. Cãci ei, ţãranii, nu ne-au pãrãsit niciodatã.

(va urma)

 

One Response to “Marian Munteanu: Revoluţie şi restauraţie (10). Ţăranii şi instituţiile lor”

  1. O metoda sai facem pe toti orasenii sio sa vedem pe urma , o varianta exista deja sa trasforme comunele in orase poate reusim sai depasim pe americanii sa avem curtea plina cu flori si nu ca acum cu balega de vaca de cal si gainati de gaina locul lor este la ferme oare cine rupe pisica in doua , in ROMANIA sa vad casa inconjurata de iarba si florii iar mincarea sa vina din ferme , acolo vor fi sclavi modernii, la vacii. caii si pasari nu exista sarbatori legale si pauze poate gresesc sa ma corecteze cineva ,ca daca nu o facem acum vom ramine cu vaca si calul in curte si gainile cotcodocind prin curte , cu mirosuri imbietoare viata de la tara cine se intoarce sa facem orase la tara.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s