Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Un român în fruntea parlamentului de la Tiraspol Iunie 18, 2012


Mihail Burlă, şeful parlamentului de la Tiraspol. Sursă foto http://transnistria.imagine-romania.ro/oameni/95/mihail-burla-un-politic-vesel.html

După demisia lui Anatolii Kaminski, în fruntea parlamentului separatist de la Tiraspol a fost ales Mihail Burlă. Acesta n-a avut contracadidaţi, fiind votat de 29 de deputaţi, alţi 7 părăsind sala în semn de protest (linc).

”Mihail Burlă este un economist apolitic, care va şti să evite conflictele”, au declarat susţinătorii acestuia. Burlă e născut în 1957 în satul Ciudei, raionul Storojineţ, regiunea Cernăuţi (inclusă azi în Ucraina).

Comuna Ciudei (Mejdurece cum l-au numit sovieticii în perioada cînd s-a născut Burlă; a revenit apoi la denumirea iniţială) are vreo 5000 de locuitori, din care 80% români.

Conform sistemului sovietic, populaţia din Bucovina de Nord avea voie să se declare de naţionalitate românească, doar cei din Basarabia fiind trecuţi ca „moldoveni” la naţionalitate. Ca urmare, inclusiv Mihail Burlă are trecut în actele sale, la rubrica naţionalitate, cea de român.

În actul de identitate a lui Mihail Burlă este trecută naţionalitatea român. Sursă foto http://transnistria.imagine-romania.ro/oameni/95/mihail-burla-un-politic-vesel.html

Este un paradox că în „Republica Moldovenească Nistreană”, înfiinţată inclusiv sub pretextul apărării de „românizare” a moldovenilor din Transnistria, dar în care puţini moldoveni localnici ocupă funcţii de conducere, ajunge în fruntea parlamentului o persoană care are recunoscută identitatea românească încă din timpul sovieticilor.

Mihail Burla a absolvit Institutul Pedagogic „Taras Şevcenco” din Tiraspol în 1979 şi un curs post-universitar de geografie economică la universitatea din Leningrad (1985). A predat geografie şi economie la Universitatea din Tiraspol şi la filiala din Tiraspol a unor instituţii din Moscova şi Kiev. A colaborat la realizarea cărţilor „Istoria Transnistriei” (3 volume) şi Atlasul istoric al Republicii Moldoveneşti Nistrene şi a publicat multe alte lucrări ştiinţifice. A fost de 2 ori laureat al primului de stat al Republicii Moldoveneşti Nistrene pentru ştiinţă şi tehnologie (1996, 2003) (linc). Este (după demisia lui Kaminski) preşedinte al partidului „Reînnoirea” care are majoritatea în parlamentul de la Tiraspol.

În paralel, unul din saiturile din regiunea transnistreană, dnestr.ru, publică lecţii de limba română pentru cititori (linc). Nu se vorbeşte acolo deloc de „limbă moldovenească”, ci numai de limba română.

Cred că e momentul ca moldovenii din Transnistria să profite de schimbările politice din regiune, care au urmat înlăturării de la putere a lui Igor Smirnov, şi să ceară trecerea la alfabetul latin şi recunoaşterea identităţii moldo-române în „Republica Moldovenească Nistreană”. Acelaşi lucru ar trebui să-l ceară şi guvernul Republicii Moldova în tratativele cu partea transnistreană. În aprilie 2012 guvernul Filat a făcut o concesie Transnistriei, semnînd acordul de reluare a circulaţiei trenurilor prin regiunea transnistreană (linc) – fapt de care mai multă nevoie avea Tiraspolul decît Chişinăul. În viitor cred că guvernul de la Chişinău trebuie să pună deschis problema revenirii la alfabetul latin în toate şcolile moldoveneşti din Transnistria, ca o necesitate în cazul în care regimul separatist doreşte noi concesii. Cum ar reacţiona la asemenea cereri noul preşedinte separatist Evgheni Şevciuc e un lucru care trebuie verificat.

Mai citeşte:
Conflictul transnistran, văzut de un transnistrean
Politica şcolară a regimului de la Tiraspol
Interviu cu Ilie Ilaşcu publicat în 1990
O comparaţie greşită: Cosovo – Transnistria

 

One Response to “Un român în fruntea parlamentului de la Tiraspol”


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s