Propunere de ordonanţă de urgenţă: Reluarea plăţii indemnizaţiilor pentru luptătorii remarcaţi în revoluţie şi reeşalonarea plăţii indemnizaţiilor restante

Abia am anunţat că intru în pauză pe acest blog că un eveniment deosebit mă face să public iar un articol: un proiect de ordonanţă de urgenţă prin care s-ar relua plata indemnizaţiilor către luptătorii din revoluţie remarcaţi prin fapte deosebite. Sursa de finanţare ar fi, pe de o parte, reducerea cu 10% a indemnizaţiilor (inclusiv a celor care se mai află azi în plată, a răniţilor, reţinuţilor şi urmaşilor eroilor martiri) şi pe de altă parte, din reeşalonarea plăţii indemnizaţiilor restante care trebuiau plătite conform legii 341/2004 – indemnizaţii care mai fuseseră reeşalonate conform OUG 53/2010.

Începînd cu anul 2012, prin art. 18 din Legea 283/2011 (propunerea legislativă 410/2011) au fost suspendate plăţile indemnizaţiile luptătorilor în revoluţie remarcaţi prin fapte deosebite (linc). Au rămas în plată indemnizaţiile pentru revoluţionarii răniţi, reţinuţi şi urmaşii eroilor martiri ai revoluţiei (cu excepţia copiilor acestora care au depăşit 26 de ani).

Totodată, în anul 2012, conform OUG 53/2010 şi bugetului aprobat pe 2012, trebuiau plătite 34% din valoarea indemnizaţiilor de revoluţionar restante, restul plăţilor restante fiind eşalonat pe 2013-2014 (cîte 33%) (în cazurile persoanelor care aveau sume mai mici de primit eşalonarea e pe perioadă mai mică, dar nu intru în amănunte). Aceste indemnizaţii restante au apărut din următoarea pricină: Legea 341/2004 spune că dreptul la indemnizaţie apare din momentul în care persoana îndreptăţită şi-a depus dosarul la SSPR pentru preschimbarea certificatului de revoluţionar. Prin prorogarea succesivă a termenelor acestei legi, multe certificate preschimbate conform noii legi au fost emise abia în 2009-2010, şi atunci statul a devenit dator faţă de multe persoane cu indemnizaţiile restante pe mai mulţi ani. Cineva care şi-a depus dosarul în 2005, să zicem, şi a primit certificatul preschimbat în 2010, avea dreptul şi la indemnizaţia pentru perioada 2005-2010. Chiar şi revoluţionarii cărora li s-a suspendat indemnizaţia începînd cu 2012, au dreptul la indemnizaţia restantă pînă în decembrie 2011, căci legea de suspendare a indemnizaţiei nu are efect retroactiv. OUG 53/2010 a eşalonat efortul financiar al statului cu aceste indemnizaţii restante pe 3 ani.

Pe saitul SSPR apare o ordonanţă de urgenţă a guvernului (linc) prin care, începînd din 1 iulie 2012 ar urma să se reia plata indemnizaţiilor pentru luptătorii remarcaţi în revoluţie, dar s-ar micşora cu 10% valoarea indemnizaţiilor în acest an iar reeşalonarea plăţii indemnizaţiilor restante ar urma făcută pînă în 2016, nu pînă în 2014 cum era prevăzut pînă acum. În 2012, în loc de 34% din indemnizaţiile restante, ar urma să se plătească doar 5%. În nota de fundamentare a ordonanţei (linc) se spune că se va aduce o economie la bugetul statului de 36.205.834 lei, care rezultă din: 168.910.000 lei economie prin reeşalonarea plăţilor conform OUG 53/2010 (plătindu-se 5% în loc de 34%, rezultă 29% economie), 12.179.034 lei economie prin micşorarea cu 10% a indemnizaţiilor răniţilor, reţinuţilor şi urmaşilor eroilor martir aflate în plată şi cheltuieli de 144.883.200 lei pentru plata a 11200 indemnizaţii pe o perioadă de 6 luni. Observ că indemnizaţia lunară luată în calcul este de 2156 lei, ceea ce e mai mult decît s-a plătit pînă acum (1975 lei pentru răniţi fără grad de invaliditate, echivalent cu cea a luptătorilor remarcaţi, valoare la care s-a ajuns prin aplicarea altor măsuri de economie bugetară). Nu sînt de acord cu afirmaţia din nota de fundamentare conform căreia „peste 90% dintre beneficiarii Legii nr. 341/2004 … au ca singură sursă de venit indemnizaţia reparatorie”. Procentajul respectiv e mult mai mic, ceea ce rezultă chiar din nota de fundamentare respectivă, care apreciază la 11200 numărul indemnizaţiilor care vor intra suplimentar în plată, cînd în Monitorul Oficial 467 bis din 7 iulie 2010 există 16012 luptători „remarcaţi”. Deci, după chiar datele SSPR există aproape 5000 de luptători „remarcaţi” (vreo 30%) care n-au dreptul la indemnizaţie – motivul neputînd să fie decît realizarea unui venit lunar mai mare decît salariul mediu pe economie. Pe lîngă aceştia există destule persoane care realizează alte venituri, dar mai mici decît salariul mediu pe economie. E o realitate că destui revoluţionari aveau ca venit doar aceste indemnizaţii, dar a spune că aceasta e situaţia a 90% dintre ei e o minciună. Numai în propaganda lui Grigore Cartianu de la „Adevărul” (linc) am mai întîlnit o asemenea caracterizare a revoluţionarilor (“Oameni care de 21 de ani nu fac nimic, doar încasează bani frumoşi de la bugetul de stat”). Ce urmăreşte domnul secretar de stat Sorin Vintilă Meşter legitimizînd mincinos această propagandă? Să stîrnească mila politicienilor care vor analiza proiectul de ordonanţă faţă de revoluţionari? Eu cred că nu de milă au nevoie revoluţionarii, ci de respect. Reamintesc că pînă la preschimbarea certificatelor – ceea ce pentru cei mai mulţi s-a întîmplat abia prin 2009-2010 – majoritatea revoluţionarilor n-au primit nici un fel de indemnizaţii. După asta a existat şi fenomenul renunţării la serviciu a unor revoluţionari tocmai fiindcă aveau indemnizaţie (pe care o puteau chiar pierde dacă erau prea bine plătiţi), şi care au ajuns într-o situaţie foarte dificilă cînd indemnizaţiile s-au suspendat, unii avînd inclusiv datorii la bănci. În nici un caz însă proporţia celor aflaţi în această situaţie nu e 90%.

Redau mai jos nota de fundamentare şi textul respectivei ordonanţe de urgenţă, aşa cum apar acestea pe saitul SSPR:

NOTĂ DE FUNDAMENTARE

Secţiunea 1
Titlul proiectului de act normativ
Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind unele măsuri financiare referitoare la beneficiarii Legii nr. 341/2004 a recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987.
Secţiunea a 2-a
Motivul emiterii actului normativ
1. Descrierea situaţiei actuale

Pentru spiritul de sacrificiu de care au dat dovadă, într-o perioadă în care în România erau foarte puţini cei care aveau curajul să protesteze, iar lumea civilizată nu mai aştepta nimic spectaculos din această ţară, participanţii la revoluţia din decembrie 1989 au fost împuşcaţi, răniţi şi mutilaţi, arestaţi, torturaţi de către miliţie şi securitate, pentru ca apoi să contribuie la schimbarea regimului comunist şi la crearea spaţiului  de libertate democratică în care se dezvoltă şi evoluează societatea actuală.

Având în vedere prevederile art. 18 din Legea nr. 283/2011, conform căruia  pentru  anul 2012, indemnizaţiile prevăzute la art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004 a recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 , cu modificările şi completările ulterioare, nu se acordă, au dus la apariţia unui impactul social negativ, prin crearea unor dezechilibre în viaţa beneficiarilor Legii nr. 341/2004, cu consecinţe grave – manifestaţii stradale unde nucleul principal al protestatarilor l-au constituit permanent grupurile de revoluţionari – ce au dus la căderea celor două guvernări anterioare.

Menţionăm faptul că nemulţumirile au fost generate de imposibilitatea plăţii ratelor la împrumuturile bancare obţinute în baza indemnizaţiilor reparatorii, precum şi datorită imposibilităţii asigurării necesarului zilnic de hrană şi medicamente pentru cei peste 90 % dintre beneficiarii Legii nr. 341/2004, care au ca singură sursă de venit indemnizaţia reparatorie, peste 75 % sunt gravi bolnavi şi cu vârstă înaintată.

Ţinând cont că sumele necesare plăţii indemnizaţiilor pentru luptătorii remarcaţi, nu au fost prevăzute în bugetul asigurărilor sociale de stat al anului 2012, se impune asigurarea resursei financiare necesare, prin modificarea OUG nr. 53/2010, privind reeşalonarea plaţilor restante ale indemnizaţiilor aferente perioadei 2005 – 2010, precum şi diminuarea cu 10% a indemnizaţiilor aflate în plată pentru anul 2012.

Aceste modificări sunt necesare pentru a se respecta prevederea imperativă a art. 2 alin ( 1 ) lit. a din Legea nr. 341/2004 a recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987, în sensul în care indemnizaţiile sunt acordate pentru respectul şi gratitudinea faţă de eroii-martiri şi luptătorii participanţi la acţiunile desfăşurate pentru victoria Revoluţiei române din decembrie 1989 şi grija faţă de urmaşii eroilor-martiri”, ele nefiind acordate ca efect al vreunui act de asistenţă socială.

În realitate, aceste norme legale sunt aproape golite de conţinut, pe de o parte, datorită unor drepturi pecuniare în cuantumuri extrem de reduse ce se acordă acestor persoane, iar, pe de altă parte, întrucât alte drepturi prevăzute sunt specifice unor persoane vârstnice, pentru care priorităţile sunt diferite de cele ale unor persoane active, cum sunt majoritatea persoanelor care beneficiază de prevederile Legii 341/2004 a recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987.

În considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul public, recunoştinţa şi gratitudinea pentru beneficiarii prezentei legi, şi constituie situaţii de urgenţă a căror reglementare nu poate fi amânată:

în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

2. Schimbări preconizate

Prezentul proiect de ordonanţă de urgenţă are în vedere acordarea de gratitudini beneficiarilor Legii nr. 341/2004 a recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987, prin modificarea şi completarea cadrului legislativ privind situaţia juridică şi drepturile acordate persoanelor care au participat la cea mai importantă mişcare împotriva regimului comunist din România, respectiv a Legii nr.341/2004 a recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, cu modificările şi completările ulterioare.

Faţă de situaţia actuală, se impune ca intenţia iniţială a legiuitorului român, aceea de a onora comportamentul şi sacrificiile participanţilor la Revoluţia din Decembrie 1989 să capete un conţinut concret şi decent, expresie a recunoştinţei societăţii româneşti pentru curajul manifestat în condiţii deosebit de dificile, să fie respectată.

Drepturile propuse a fi acordate prin prezentul proiect de act normativ reprezintă o modalitate de a reda demnitatea umană, măcar în parte, în raport cu aportul, pierderile şi suferinţele acestor persoane.

3. Alte informatii
Secţiunea a 3-a
Impactul socioeconomic al proiectului de act normativ
1. Impactul macroeconomic

Proiectul de act normativ nu se referă la acest subiect.

2. Impactul asupra mediului de afaceri

Proiectul de act normativ nu se referă la acest subiect.

3. Impactul social

Proiectul de act normativ urmăreşte reabilitarea situaţiei persoanelor care beneficiază de prevederile Legii nr.341/2004 a recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, cu modificările şi completările ulterioare, ţinând cont de faptul că cei care au supravieţuit se află într-o situaţie deosebit de grea, fiind bolnavi, şomeri ori cu o stare materială precară.

4. Impactul asupra mediului
Proiectul de act normativ nu se referă la acest subiect

Secţiunea a 4-a
Impactul financiar asupra bugetului general consolidat, atât pe termen scurt, pentru anul curent, cât şi pe termen lung (pe 5 ani)

– mii lei –
Indicatori Anul curent Următorii 4 ani Media pe 5 ani
1 2 3 4 5 6 7
1. Modificări ale veniturilor bugetare, plus/minus, din care:A. buget de stat, din acesta:
a. impozit pe profit
b. impozit pe venit
B. bugete locale
a. impozit pe profit
C.  bugetul asigurarilor sociale de stat :
a. contribuţii de asigurări
Proiectul de act normativ nu implica elaborarea de proiecte de acte normative suplimentare
2. Modificări ale cheltuielilor bugetare, plus/minus, din care:
A. buget de stat, din acesta:
a. cheltuieli de personal
b. bunuri şi servicii
B. bugete locale:
a. cheltuieli de personal
b. bunuri şi servicii
C.bugetul asigurărilor sociale de stat:
a. cheltuieli de personal
b. bunuri şi servicii
Proiectul de act normativ nu implica elaborarea de proiecte de acte normative suplimentare
3. Impact financiar, plus/minus, din care:
A. buget de stat
B. bugete locale
Nr. de beneficiar/total suma/6 luni11.200/144.883.200 lei
4.  Propuneri pentru acoperirea creşterii cheltuielilor bugetare 29% OUG 53/2011= 168.910.000 lei
10% beneficiari aflaţi în plată= 12.179.034 lei
Total general = 181.089.034 lei
Economie bugetară= 36.205.834 lei
   5. Propuneri pentru a compensa reducerea veniturilor bugetare Diminuarea cu 29% a sumei prevăzută în bugetul asigurărilor sociale de stat şi reeşalonarea sumei pentru perioada 2012-2016 inclusiv
Diminuarea cu 10% a indemnizaţiilor reparatorii ale urmaşilor Eroilor-Martiri, Răniţilor şi Reţinuţilor aflaţi la acest moment în plată, sume care sunt prevăzute în bugetul asigurărilor sociale de stat
    6. Calcule detaliate privind fundamentarea modificărilor veniturilor şi/sau cheltuielilor bugetare Necesar de plată 11200 (beneficiar)*2156 lei (valoare indemnizaţie-lună) = 24.172.200 lei * 6 luni= 144.883.200 leiSume necesare pentru acoperirea cheltuielilor bugetare sus-menţionate
-Cuantum total prevazut cnf. OUG 53/2010 = 177.800.000 lei
29% procent de dimuare prevăzut în prezentul act normativ = 168.910.000 lei
10% procent de dimuare a indemnizaţiilor aflate în plata în prezent = 2.029.839 lei
Sumă totală pentru 6 luni = 12.179.034 lei Total sume diminuate din bugetul asigurărilor sociale = 181.039.034 leiEconomie bugetară = 181.039.034 – 144.883.200 = 36.205.834 lei
     7. Alte informatii

Secţiunea a 5-a
Efectele proiectului de act normativ asupra legislaţiei în vigoare
1. Acte normative care se modifică ca urmare a intrării in vigoare a proiectului de act normativ

1. Proiecte de acte normative suplimentare Proiectul de act normativ nu implica elaborarea de proiecte de acte normative suplimentare
2. Compatibilitatea proiectului de act normativ cu legislaţia comunitară în materia Proiectul de act normativ nu se referă la acest subiect
3. Decizii ale Curţii Europene de Justiţie şi alte documente Proiectul de act normativ nu se referă la acest subiect
4. Evaluarea conformităţii Proiectul de act normativ nu se referă la acest subiect
5. Alte acte normative şi/sau documente internaţionale din care decurg angajamente Proiectul de act normativ nu se referă la acest subiect
6. Alte informaţii

Secţiunea a 6-a
Consultări efectuate în vederea elaborării proiectului de act normativ

1. Informaţii privind procesul de consultare cu organizaţii neguvernamentale, institute de cercetare şi alte organisme implicate. Proiectul de act normativ nu se referă la acest subiect
2. Fundamentarea alegerii organizaţiilor cu care a avut loc consultarea, precum şi a modului în care activitatea acestor organizaţii este legată de obiectul proiectului de act normativ. Proiectul de act normativ a fost supus spre consultare şi analiză tuturor asociaţiilor de revoluţionari, care au fost de acord cu forma şi conţinutul prezentului act normativ
3. Consultările organizate cu autoritaţile administraţiei publice locale, în situaţia în care proiectul de act normativ are ca obiect activităţi ale acestor autorităţi, în condiţiile Hotărârii Guvernului nr.521/2005 privind procedura de consultare a structurilor asociative ale autoritaţilor administraţiei publice locale la elaborarea proiectelor de acte normative. Proiectul de act normativ nu se referă la acest subiect
4.Consultările desfăşurate în cadrul consiliilor interministeriale , în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 750/2005 privind constituirea consiliilor interministeriale permanente. Proiectul de act normativ nu se referă la acest subiect
5.Informaţii privind avizarea de către:
a). Consiliul Legislativ
b). Consiliul Suprem de Apărare a Ţării
c). Consiliul Economic şi Social
d). Consiliul Concurenţei
e). Curtea de Conturi
Proiectul de act normativ  se completează cu observaţiile din avizul Consiliului Legislativ
6. Alte informaţii

Secţiunea a 7-a
Activităţi de informare publică privind elaborarea şi implementarea proiectului de act normativ

1. Informarea societatii civile cu privire la necesitatea elaborarii proiectului de act normativ Proiectul de act normativ nu se referă la acest subiect
2. Informarea societatii civile cu privire la eventualul impact asupra mediului in urma implementarii proiectului de act normative, precum si efectele asupra sanatatii si seuritatii cetatenilor sau diversitatii biologice Proiectul de act normativ nu se referă la acest subiect
3. Alte informatii

Secţiunea a 8-a
Măsuri de implementare

1. Măsuri de punere în aplicare a proiectului de act normativ de către autoritaţile administraţiei publice centrale şi/sau locale – înfiinţarea unor noi organisme sau extinderea competenţelor instituţiilor existente Proiectul de act normativ nu se referă la acest subiect
2.    Alte informaţii

Din considerentele expuse, supunem spre adoptare prezentul proiect de Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind unele măsuri financiare referitoare la beneficiarii Legii nr. 341/2004 recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie , pentru care a fost îndeplinită procedura stabilită de Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică.

Iată şi textul propriu-zis al ordonanţei de urgenţă propuse:

ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ

Pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind unele măsuri financiare referitoare la beneficiarii Legii nr. 341/2004 a recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987.

– în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

LEGE nr. 341 din 12 iulie 2004 (*actualizată*), a recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987**), se modifică , astfel: 

ART. I.

ART. 4, va avea următorul cuprins:

(2) Persoanele care au obţinut titlurile prevăzute la alin. (1) au dreptul la o indemnizaţie lunară reparatorie, calculată pe baza coeficienţilor de multiplicare ce vor fi aplicaţi asupra câştigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat, aferent anului pentru care se face plata, astfel:

a) soţul supravieţuitor al celui decedat, dacă nu s-a recăsătorit – un coeficient de 1,00;

b) fiecare dintre părinţii celui decedat – un coeficient de 0,50;

c) fiecare dintre copiii celui decedat, până la majorat sau până la terminarea studiilor, fără a depăşi vârsta de 26 de ani, indiferent în întreţinerea cui se află – un coeficient de 1,00.

(3) Persoanele care au obţinut titlurile prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 1 şi 2 au dreptul la o indemnizaţie lunară reparatorie, calculată prin aplicarea următorilor coeficienţi asupra câştigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat, aferent anului pentru care se face plata, astfel:

a) 2,00 – pentru marii mutilaţi;

b) 1,65 – pentru persoanele încadrate în gradul I de invaliditate;

c) 1,40 – pentru persoanele încadrate în gradul II de invaliditate;

d) 1,15 – pentru persoanele încadrate în gradul III de invaliditate;

e) 1,00 – pentru persoanele neîncadrate în grad de invaliditate.

(4) De o indemnizaţie lunară reparatorie, calculată prin aplicarea coeficientului de 1,00 la câştigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat, aferent anului pentru care se face plata, beneficiază şi persoanele care au obţinut titlurile prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 3, numai dacă au un venit mai mic decât salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat. Copiii eroilor-martiri, indiferent de vârstă, dacă nu sunt încadraţi în nicio formă de învăţământ ori nu realizează venituri din motive neimputabile lor, beneficiază de o indemnizaţie lunară în aceleaşi condiţii ca şi ceilalţi beneficiari ai legii.

ART. II. Modificarea coeficienţilor de ierarhizare cuprinşi mai sus – operează doar pe perioada 01.07. – 31.12.2012

ART III . ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 53 din 16 iunie 2010

privind eşalonarea plăţii indemnizaţiilor prevăzute de Legea recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, se modifică şi va avea următorul cuprins

ART. 1

Fac obiectul prezentei ordonanţe de urgenţă sumele reprezentând indemnizaţii restante ce se achită beneficiarilor Legii recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv cele prevăzute la art. 4 şi la art. 5 alin. (1) lit. m) din aceeaşi lege.

ART. 2

Indemnizaţii restante, în înţelesul prezentei ordonanţe de urgenţă, înseamnă indemnizaţiile aferente perioadei cuprinse între luna următoare celei în care a fost depusă la Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989 documentaţia care a stat la baza preschimbării certificatului doveditor prevăzut de Legea nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, şi luna în care se solicită efectuarea plăţii acestora la instituţiile competente, conform legii.

ART. 3

(1) Plata indemnizaţiilor restante prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă se face eşalonat, începând cu anul 2012, de casele judeţene de pensii, respectiv de Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti, de casele de pensii din subordinea Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Serviciului Român de Informaţii, după cum urmează:

a) în situaţia indemnizaţiilor restante al căror cuantum depăşeşte valoarea a 20 de salarii medii brute:

– în anul 2012 se plăteşte 5% din valoarea sumei restante;

– în anul 2013 se plăteşte 20% din valoarea sumei restante;

– în anul 2014 se plăteşte 25% din valoarea sumei restante;

– în anul 2015 se plăteşte 25% din valoarea sumei restante;

– în anul 2016 se plăteşte 25% din valoarea sumei restante;

(2) Salariul mediu brut prevăzut la alin. (1) este câştigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat, aferent anului 2012.

ART. 4

Sumele cu titlu de indemnizaţii restante, prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă, se actualizează la data plăţii cu indicele preţurilor de consum comunicat de Institutul Naţional de Statistică.

ART. 5

Prevederile privind plata eşalonată a indemnizaţiilor restante acordate beneficiarilor Legii nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică şi persoanelor ale căror cereri pentru preschimbarea certificatelor prevăzute de lege au fost depuse anterior datei intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă şi nu au fost soluţionate până la această dată.

ART. 6

(1) Prevederile privind plata eşalonată a indemnizaţiilor restante acordate beneficiarilor Legii nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică şi persoanelor cărora li s-au acordat aceste drepturi în baza unor hotărâri judecătoreşti, definitive şi irevocabile.

(2) În situaţia persoanelor prevăzute la alin. (1), pe perioada eşalonării plăţilor restante, conform prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, orice cerere de executare silită se suspendă de drept.

ART. 7

În cazul decesului titularului dreptului obţinut în baza Legii nr. 341/2004 a recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au , jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987, sumele restante prevăzute în cuprinsul OUG 53/2010 privind eşalonarea plăţii indemnizaţiilor prevăzute de Legea recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, vor fi acordate moştenitorilor legali ai defunctului.

Mai citeşte:
Campania împotriva revoluţionarilor şi făţărnicia politicienilor
Scurt istoric al revoluţionarilor şi al compromiterii lor în opinia publică
Nevoia de onestitate şi decenţă în discuţiile despre revoluţionari
Cazul George Costin. Transferarea propagandistică a răspunderii de la politicieni la revoluţionari
„Oameni care de 21 de ani nu fac nimic”

56 de gânduri despre „Propunere de ordonanţă de urgenţă: Reluarea plăţii indemnizaţiilor pentru luptătorii remarcaţi în revoluţie şi reeşalonarea plăţii indemnizaţiilor restante

  1. Atentie ! : Nu vad in textul ,,propuneri,,de Ordonanta nici o trimitere la ,,ABROGAREA ART.18 DIN 283,, ???…In ce baza vor fi pusi in plata ,,LUPTATORI CU MERITE DEOSEBITE,, ????….NU INTELEG CIND ??si CUM?? au de gind sa ne dea indemnizatiile restante pe anul acesta ?(sint 6 luni)?…in rest : NE-AM SATURAT DE PROMISIUNI !…FAPTE !?!.

  2. Domnilor cat mai trebuie sa treaca ca aceasta lege 341/2004 sa fie aplicata ,respectata ? Pana cand noi o sa fim oale si ulcele! Legea trebuie sa fie trecuta in LEGILE SPECIALE. Sume restante ,Cand? Suntem niste prosti sa tot facem NOI,NOI compromisuri.NOI CARE LE-AM ADUS CELOR CARE SAU SUCCEDAT LA PUTERE , SALARII,FUNCTII ,BOGATIE. SI EI NEAU DAT NEGARE SI NERECUNOSTINTA,CHIAR UMILIRE. HAIDETI SA FACEM CA O DATA PENTRU TOTDEAUNA SA NE PRIVEASCA ATAT EI CAT SI POPORUL CU RESPECTUL PE CARE IL MERITAM.

  3. D-nul Marius Mioc,
    Sint o admiratoare a dvs,pentru acuratetea analizei si logica de care dati dovada,cind analizati diverse materiale importante.Dar eu vin si spun ca este important sa se reglementeze situatia,chiar si in acest fel,
    acum imediat.Este important sa fim prinsi in bugetul de stat din oct.-noi.,pentru 2013.Daca nu se aproba
    ordonanta de urgenta acum,exista riscul sa nu avem indemnizatii nici anul viitor.Daca a-ti citit proiectul
    initiat de MMPS ,revolutionarii erau introdusi in legea asistentei sociale,legea 76/si coeficientii erau calculati
    la indicatorul de referinta care este de 500 lei,si care se poate mari sau micsora in fiecare en in functie
    de cresterea sau recesiunea economica,lucru care intradevar era Incorect,si din punct de vedere moral,
    pentru ca revolutionarii nu sint niste asistati .Legea se numeste ,,Legea recunostintei”.
    Chiar daca are anumite imperfectiuni aceasta ordonanta de urgenta ,anul viitor poate suferi anumite
    modificari,dar in acest moment cred ca este singura solutie,deoarece SSPR–lui i s-a cerut sa gaseasca sursele pentru finantare.,fara a afecta deficitul bugetar.,in asa fel sa nu deranjam pe nimeni.Stiti foarte bine
    ce imagine nepopulara avem,cu toate ca si noi am pus umarul la Piata Universitatii,pentru a schimba ceva
    in tara asta.Parerea mea este sa fim un pic rezervati in legatura cu comentariile pentru ca eu cred ca nu s-a putut face mai mult si mai bine de atit.Macar de ar trece aceasta ordonanta de urgenta!Va urez inca o data
    concediu placut.

  4. De ce trebuie sa fim rezervati cu , comentariile ?..de ce sa fim mereu gata sa ne sacrificam ?…oare celor din armata-justitie-pensionari ..etc nu li-sau dat bani retinuti ?..noua de ce nu ??.poate pentru ,,uni,, indemnizatiile pe sase luni(1909ori6)..nu sint bani!!!!…cit despre ,,concediu,, ?……………vai de noi.!?!.

  5. …..ce oferte sint la concedii pentru asistati sociali in actualul sezon ?…poate stiu raspunsul initiatori din ,,PNL,,ai acetei propuneri legislative ?!?….revolutionarilor le-au fost rezervate ,,locuri de veci,,!..hai sa le donam impreuna cu fabuloasa suma lunara de asistat (500) acestora cu multumirile vesnice !.

  6. mai jos in ordonanta scrie ca :
    (Începând cu data de 01 iulie 2012 art. 18 din LEGE nr. 283 din 14 decembrie 2011 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 887 din 14 decembrie 2011, se abrogă .)
    Asta ce inseamna ???

    1. Pe saitul SSPR, pe 2 iulie s-a publicat o variantă actualizată a proiectului de ordonanţă, în care apare şi precizarea dv. În 29 iunie, cînd am scris eu acest articol, nu apărea această precizare.

  7. IMPORTANT DE RETINUT PENTRU GUVERNANTII NOSTRI CA REVOLUTIONARII CARE AU DOVEDIT CU ACTE SI FAPTE ROLUL LOR IN REVOLUTIA ROMANA DIN DECEMBRIE 1989, SUNT CEI CARE AU DESCHIS CALEA SPRE DEMOCRATIE SI DATORITA LOR ACTUALII GUVERNANTI OCUPA FUNCTIILE RESPECTIVE.REVOLUTIONARILOR REMARCATI CU MERITE DEOSEBITE LI SAU TAIAT INDEMNIZATIILE REPARATORII INCEPIND CU ANUL 2012,CIND VOR FI REPUSI IN PLATA DACA ART.18 DIN ORDONANTA 283/14 DEC.2011 NU ESTE ABROGAT ?

    1. asa ar fi trebuit sa fie dar vezi ca totul este invers adica cei falsi in fata au actionat si sau luat drepturile adevarati revolutionari cred ca nu au luat mai nimic dar acesti falsi care nu au avut o fapta deosebita a facut in asa fel crezind ca adevaratii revolutionarii se vor lasa si vor manifesta incontinuare iar ei vor cistiga incontinuare sint multi si cred ca sint asa cum sau ales si presedinti si cu certyificate si fara certificate si mai vezi un lucru multi nici nu au brevete inca o data au aparut revolutionari ca ciupercile dupa ploaie mai putin revolutionarii care nu si-au facut acte ,si vazind ce se intimpla le pare rau ca au pierdut ,parca a fost vrun concurs , nu a fost concurs si rasturnarea regimului comunist cu ajutorul FRONTULUI DEMOCRAT ROMAN la care a dat dovada de intelepciune timisoara si toata tara noroc bun FRONTUL DEMOCRAT ROMAN

  8. Baieti ,Romaneste vom reintra in plata ,improscati cu noroi ca niste cersetorii,
    UNI DINTRE NOI AU CONSIDERAT LA FEL CA EI CA JECMANEALA E O FALA .
    EDUCATIE PROST INTELEASA .

    Intr-o societate prost facuta unde carnati f.. in loc sa puta iar cei consacrati nu pot f… de carnati.
    Cu un popor votant Sa cresti mare si voinic pentuneric si pe frig fara sa mananci nimic Traiti bine ..Da fara tine …Oricine are dreptul la Bonusuri ,numai revolutionarilor le trebuie fix ceva sa primeasca indemnizatii.

    ZELEA CODREANU AVEA DREPTATE BAIETI .La beci cu ei ,cei grasi ,profitori ,comentatorii,

  9. cred ca toti ar trebui sa ne adunam joia s-au dumineca la universitate dupa orele 18.30 pt.a ne sfatui si a rezolva problemele

  10. am ajuns masa pe care o poate manevra ori si cine dupa bunul plac ,rusine sa ne fie .Suntem niste rahati,trezitiva altfel vom muri incetul cu incetul si ei asa ceva asteapta.Daca noi nu facem nimic ,tot nimic o sa primim.

  11. oare acesti conducatori sint nemuritori vor ajunge si ei oale si ulcele ca pamintul este cel mai bun regenerator , cu deosebirea ca revolutionarii vor pleca cu brtile goale iar alesi cu ele pline , o sansa pentru revolutionarii sa miroasa a mir la deshumare noroc bun , ca am putut face am facut timpul a trecut si multora dintre asa zisii revolutionarii l-au placut sa fie sefi sa se laude ca sint frumosii iar acum la 60 de anii vor sa faca ceva ce ., sa se roage ca FRONTUL DEMOCRAT ROMAN initiatorul revoluti romane , sa ajunga acolo unde ii era locul ,iar revolutionarii de nimic l-au subestimat si l-au dat laoparte spunind ca ei sint destepti si doxatii si deci uite unde sa ajuns si asta nui nimic , poate fi mai rau procnoza . dati telefon 0720175140, RUGATIVA PENTRU EROI NEAMULUI ROMANESC CARE SAU JERTFIT PENTRU DREPTATE .AMIN.

  12. MERCENARILOR
    VOI SUNTETI CEI CARE L-ATI LEGITIMAT PE ILIESCU SI PE BASESCU.
    Pana la fuga cu elicopterul a lui Ceausecu bateati din palme ca focile si il aplaudati frenetic.
    Lasilor, cand toata Europa de est fierbea de greve, unde va era curajul ”remarcatilor”.
    Stati cu mana intinsa ca milogii la pomana, ”rivolutionarilor”.
    Iubitorilor de tara, de si stiti ca lumea sufera de foame, voi vreti privilegii.

    Dumnezeu sa va pedepseasca ciocoilor iubitori de arginti.

    1. Într-un fel domnul cris are dreptate.
      Revoluţionarii din 1989 au cerut alegeri libere.
      În urma alegerilor libere, poporul român, de bună voie şi nesilit de nimeni (n-au fost trupe străine în ţară care să impună vreun rezultat), l-a ales pe Iliescu, ulterior şi pe Băsescu.
      Deci da, revoluţionarii, cu cererea lor de alegeri libere, i-au ajutat pe Iliescu şi apoi pe Băsescu.
      Nu se poate însă ca în numele poporului român să fie acuzaţi revoluţionarii de asta, cînd însuşi poporul român i-a legitimizat pe Iliescu şi apoi pe Băsescu. Domnule cris, explicaţi în numele cui faceţi reproşurile.

  13. Ar trebui ca statul roman sa avanseze in grad de ofiteri pe toti revolutionari ,eroii-martiri si urmasi eroilor- martiri ca drept recunostinta.

  14. Mai care ai facut acest grafic est platit bine cred lasa SSPR sa faca asfel de grafice si termina tu cu asfel de precizari sau ese ceva la afacerea asta de indobitoicire a adevaratilor revolutionari nu va este rusine opritiva stergeti acest grafic valabila sa fie propunerea mea FRONTUL DEMOCRAT ROMAN cei ce s-au luat indemnizatia restanta sa nu primeasca nimic decit in momentul in care toti revolutionari sint la acelas nivel cu indemnizatile achitate birfasi eu spun ceva voi spuneti alceva de este democratie , pentru uni muma ce facetii???

    1. ce mai vreti dragi asa zisi revolutionari?…….ati luat destule drepturi…trebuia sa fiti doar premiati cu o anumita suma de bani, nu sa primiti pensiii grase toata viata. Doar cei invalizi trebuie sa primeasca ajutor toata viata. Pensionarii au lucrat 40 ani, si mor de foame cu pensii mizere. Chiar nu va e rusine sa cersiti?

      1. ce raspuns dai ioana te-ai gindit bine ca dupa revolutie nu ai vrut sa te conduca FRONTUL DEMOCRAT ROMAN ai vrut sa te conduca cine?????? FSN, acum vorbesti ca sti ca ai dreptul dar inainte de 1989 si in 1989 ai tacut sau nu teai nascut iar acum iti dai cu parerea ,

      2. bravo,ai dreptate Ioana,citi nu sint care mor de foame si nu cersescau mindrie si demnitate,dar acesti asa zisi revolutionari tot mai vor si unii dintre ei chiar nu au fost la revolutie.Citi oameni au pensii mici abia traiesc si au muncit pe brinci si rev. ce au facut NIMIC si vor tot RUSINE.

      3. Măi Ioana măi – cum le știi tu pe toate ca un om mare. Eu te întreb : ți-a fost frică să ieși în stradă ? În altă ordine de idei trebuie să-ți reamintesc zicala „În urma războiului mulți viteji s-arată” (șiii… mai și latră).

  15. DRAGA NIMENI NU CERSESTE NIMIC, AU FOST NISTE DREPTURI DATE PRIN LEGE FARA SA LE CEARA NIMENI.ATUNCI DE CE SA LE IA DREPTURILE INAPOI DACA EI AU DAT LEGEA? STI TU CAT AU SUFERIT EI IN DECEMBRIE 1989, CATI SI-AU PIERDUT VIATA SI CATI RANITI SUNT, CA SA PUTEM AVEA NOI UN VIITOR MAI BUN? CAT TIMP AI FOST TU PLECATA DE ACASA IN TIMPUL REVOLUTIEI SAU CATI DIN FAMILIA TA AU STAT NEMANCATI SI OBOSITI PE STRAZI ZI SI NOAPTE INCONTINU?

  16. DAR SECURISTII [ MILITIENII ]CARE NE-AU BATUT SUB COMANDA CRIMINALULUI ODIOS DICTATOR IMPUSCAT EI AU PENSII GRASE NE RAD IN FATA CU COMPLICITATEA JUSTITIEI ROMANE,DEGEABA SANTEM IN UNIUNEA EUROPEANA ORI IN N.A.T.O CACI LA NOI IN ROMANIA NU SCAPAM PA VECI DE ZICALA[VIN AI NOSTRII, PLEACA AI NOSTRII] CU STIMA SI RESPECT.

  17. DAR DE CE NU, DRAGI REVOLUTIONARI ROMANI ,IN SFARSIT DUPA LUPTE SECULARE VA VETI PRIMII INDEMNIZATIA INTEGRAL SI DIN URMA,SI STITI DE CE? PENTRU CA VIN AI NOSTRII ,PLEACA AI NOSTRII, NE-AU FOLOSIT CA CARNE DE TUN, USL-UL ,,ACUM NE VA LUA DE PROASPETI, ALIANTA PDL, VAI DE MAMA NOASTRA,DRAGI COLEGI REVOLUTIONARI, TOVARASUL PROCUROR PONTA DE CE TACE ,CA DOAR ESTE SEFUL LUI SORIN VINTILA MESTER, SI-A VAZUT SACII IN CARUTA, SI ACUM SA SE ALEAGA PRAFUL DE NOI REVOLUTIONARII, SI-AU REALIZAT PROPRILE LOR INTERESE, A CELOR DOI, IN REST DUMNEZEU CU MILA ,CURAT MURDAR,RUSINE USL!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

  18. ABUREALA DE VERDI, NE DUCE-TI CU ZAHARELUL PE ZI CE TRECE,VA BATETI JOC DE REVOLUTIONARII ROMANI IN PRIVINTA INDEMNIZATIILOR PE ANUL 2012, VEZI DOAMNE ORDONANTA ESTE GATA DAR NU A SEMNAT PRIM MINISTRU, SI CRED CA FACETI ACEST LUCRU INTENTIONAT CU BUNA STIINTA,DE CE DOMNILOR DIN CONDUCEREA S.S.P.R.?????

  19. Ne duc cu presul fratilor,veniti din toata tara ,pe data de 28 09 2012 la guvern ,sa ne cerem drepturile,altfel luam din nou, plasa,acum ori niciodata.

  20. IERI SA LANSAT UN ZVON ,CICA PRIMMINISTRUL PONTA , MINISTRUL DE FINANTE,SI MINISTRUL MUNCII , AR FI SEMNAT DUPA ORA 11, ORDONANTA DE URGENTA ,PRIVIND RELUAREA IN PLATA A INDEMNIZATILOR PE ANUL 2012,STIE CINEVA DACA ESTE ADEVARAT?????????????????????????????????????????????????????????????????????????????

  21. SABOTORUL PRINCIPAL AL MISCARII REVOLUTIONARE DIN ROMANIA, ESTE TEODOR MARIES, CARE IN COLABORARE CU PDL SI CHIAR PRESEDINTELE TARII AU PUS LA CALE UN PLAN DIABOLIC, ANUME:DISTRUGEREA LEGII 92/ 1990 SI ULTERIOR 341/2004, IAR ACUM ESTE LUPTATORUL NEINFRICAT, SI PESTE NOAPTE A DEVENIT, VICE IN MISCAREA FORTA CIVICA,ALATURI DE M.R.U. RUSINE DRAGA DOMNULE TOVARAS TEODOR MARIES!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

  22. Catre SSPR , luati din totalul cuantumului de 0,6 de la revolutionarii pensonari,si impartiti egal tuturor revolutionarilor romani ,care le-a fost taiata indemnizatia, chiar daca suma de bani este modica ,atunci toti vom fi egali in fata lui Dumnezeu.

  23. FRATI REVOLUTIONARI INCEP CU O GLUMA SI ANUME:GRAS CURCANUL DAR MORT……………………………….. ASTA NE SPUNE-A TEODOR MARIES ANUL TRECUT PE 29-11-2011 IN FATA A 3500 DE REVOLUTIONARI ROMANI,AFLATI INJ FATA GUVERNULUI ROMAN,SE LAUDA CA IALOMITEANU DEBLOCHEAZA FONDURI,NIMIC MAI FALS PESTE 5 ZILE ERA DE PARTEA LUI BOC,BASESCU, ASTFEL TRADAND MISCAREA REVOLUTIONARA ROMANA ,ALATURI DE COSTIN AZI LA INCHISOARE,POATE DA DOMNUL SA I SE ALATURE,CA DE,TEODOR MARIES SE VREA PARLAMENTAR ALATURI DE M.R.U.,RUSINE,RUSINE,RUSINE,TEODOR MARIES.

    1. nebun cu acte. Theodoare ,parca tu spuneai ca revolutionarii adevarati ,pur sange cum te crezi tu nu fac politica si acum te-ai inhaitat cu astia care halesc vite frectionate ,vezi ca afectezi demnitatea si onoarea celor pe care-i reprezinti.Eu,daca as fi in locul tau mi-ar fi jena sa mai scot capul de rusine.Pentru ce ai facut atata greva a foamei,ca sa faci impresie artistica?Chiar nu te inteleg ,sau poate ti-au spalat creierul si acum se folosesc de tine ca persoana.

  24. NE DATI ORI NU NE DATI:FASOLE CU CARNATI,,SE REIA IN PLATA INDEMNIZATIILE DIN LUNA OCOMBRIE? ALO SSPR? CPRD? MARIUS MIOC? SENATOR RAYMOND LUCA? DOMNULE SORIN VINTILA MESTER???????????????????????????????????????????????????????????????????????????????

  25. Pregătiți-vă !
    De la 01 ianuarie 2013 se va aplica ordonanța care prevede RAPORTAREA INDEMNIZAȚIEI REPARATORIE la legea șomajului–Legea 76/2002– art.39 și art.40(de citit). Aveți grijă cu cine votați. Înainte de a o citi, luați o pastilă de inimă.

  26. ,, Am tras in noaptea de 21 spre 22 dec in teroristii ,, dar dupa cum imi amintesc eu asa zisii teroristi au aparut dupa 22 decembrie dupa fuga lui ceasca . ?????!!! Pot sa-i intreb pe revolutionarii care s-au remarcat pentru merite deosebite ce inseamna acest lucru ??? au prins teroristii lui ceausescu ??

  27. Mai fratilor se mai dau sau nu indemnizatiile ?? de fapt sunt foarte curios daca mai stie cineva ceva in domeniul asta in tara asta, sau sa ales praful de toate.?????

  28. La inceput ati fost cateva mii de rev. rasplatiti ,acum de abia ati mai ramas cateva zeci de mii .V-ati inmultiti intre voi- asta se cheama incest .Cei care merita, sa fie platiti din banii recuperati prin toate mijloacele de la impostori- care in cele mai multe cazuri au beneficiat cu acordul multora dintre voi.La faptul ca ani de zile ati beneficiat de avantaje cumulate ce ziceti???
    Avantaje banesti,scutiri de impozite ,bilete de calatorie- gratis ,vacante in statiuni- gratis,terenuri -gratis,iesiri anticipate la pensie- apoi v-ati reangajat in mediul privat {ati mai ocupat si acolo 1 loc de munca care ar fi putut fi al unui tanar sau somer}.
    Concluzie = cei ramasi cu handicap,cu merite exceptionale ,urmasii orfani{acum dupa 23 ani insa si acestia sunt adulti deja}
    sa primeasca o suma de 300 euro/luna -dar atat,fara alte avantaje cumulate .

    1. Mai moromete ! Sa stii ca ti-ai pus numele gresit. Moromete intai gandea. In alta ordine de idei – nu-i asa ca te dai in vant dupa manele ? Vezi-ti de troaca ta!

Lasă un răspuns către mirica a gheorghe FRONTUL DEMOCRAT ROMAN Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.