Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Secretarul de stat Sorin Vintilă Meşter cere întreruperea executării pedepsei lui Emilian Cutean şi ajutorul acestuia pentru „o amplă acţiune de verificare a dosarelor în baza cărora au fost preschimbate certificatele de revoluţionar” Iulie 2, 2012


Noul secretar de stat la SSPR, Sorin Vintilă Meşter a trimis o adresă către Tribunalul Bucureşti, care judecă cererea de întrerupere a executării pedepsei cu închisoarea formulată de fostul secretar de stat Emilian Cutean, cerînd admiterea cererii lui Cutean (coleg de partid – PSD – cu Meşter) pe motiv că acesta poate ajuta SSPR în problema depistării imposturii în ceea ce priveşte certificatele de revoluţionar, scrie Robert Veress pe saitul Jurnalul Naţional în 28 iunie (linc).

Am căutat pe portalul instanţelor dosarul 9517/4/2012 la care se face referire în adresa publicată de Jurnalul Naţional dar nu l-am găsit. Nu ştiu ce să cred – s-a aplicat deja eliminarea transparenţei în justiţie cerută de CSM (linc) sau cînd e vorba de cereri de întrerupere a executării pedepselor penale nici înainte acestea nu erau listate pe portalul instanţelor? Nu ştiu deci ce a hotărît instanţa în acest caz.

Redau adresa respectivă a SSPR, cu nişte comentarii proprii la sfîrşit:

Guvernul României
Secretariatul de Stat pentru problemele revoluţionarilor din decembrie 1989

[ştampilă Cabinet SSPR Nr. 18/4870/25.06.2012]
[ştampilă Tribunalul Bucureşti – secţia I Penală, primit astăzi 25.06.12 la dosar nr. 9517/4/2012]

Către Tribunalul Bucureşti
Secţia a I-a Penală
Dosar nr. 9517/4/2012
Termen: 29.06.2012

Prin prezenta, solicităm Onoratei instanţe să admită cererea de întrerupere a executării pedepsei, pe o perioadă de trei luni, a domnului CUTEAN VASILE EMILIAN, avînd în vedere următoarele:

În urma numeroaselor sesizări, Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989 a pornit o amplă acţiune de verificare a dosarelor în baza cărora au fost preschimbate certificatele de revoluţionar.

În baza acestor certificate, mii de persoane au primit indemnizaţii în baza unor dosare contrafăcute.

Domnul Cutean Vasile Emilian este în măsură să lămurească această situaţie, ajutîndu-ne cu experienţa dobîndită în perioada în care a deţinut funcţii în acest domeniu, fiind şi unul din iniţiatorii Legii 341/2004, precum şi ca depozitar al unei vaste documentaţii din perioada în care a fost în funcţiile de demnitar al statului român.

În vederea admiterii acestei cereri, vă rugăm să aveţi în vedere că, în urma acestor anchete, statul Român îşi propune recuperarea la bugetul consolidat a sumelor considerabile ce s-au scurs ilegal.

Cu deosebit respect,
Secretar de stat
Sorin Vintilă Meşter

După cum remarcă „Jurnalul Naţional”, „solicitarea este o premieră absolută pentru sistemul judiciar din România. Dacă în procesele civile există instituţia intervenţiei într-un dosar pentru apărarea unui interes propriu, în penal aşa ceva nu s-a mai pomenit”.

Emilian Vasile Cutean a fost osîndit la 5 ani închisoare cu executare (linc) în februarie 2012 pe motiv că a virat nelegal din banii SSPR către asociaţia de revoluţionari pe care o conducea – Club 22 CC – suma de aproximativ 3 miliarde lei vechi. Unul din cei care au făcut plîngere împotriva lui Cutean, contribuind la ajungerea sa la închisoare, a fost George Costin, care avea să devină apoi şi el secretar de stat la SSPR, iar acum să fie arestat într-un dosar legat de preschimbarea certificatelor de revoluţionar (linc).

Chiar dacă Cutean n-a fost condamnat pentru trafic cu certificate de revoluţionar ci pentru o altă problemă, ideea de a realiza curăţirea de impostori a rîndurilor revoluţionarilor cu ajutorul unei persoane condamnate penal mi se pare inoportună. Chiar nu există oameni neatacabili în rîndul revoluţionarilor care să poată fi implicaţi în această problemă?

Desigur, Cutean are experienţă în problema aplicării legii 341/2004, dar nu e singurul. Domnul Sorin Vintilă Meşter putea cere ajutorul unor predecesori ai săi în funcţie care n-au tinichele penale. Există şi asemenea persoane. Înţeleg că nu are încredere în Petrişor Morar, care e PDL-ist, dar ar putea cere ajutorul colegului său de partid (PSD) Adrian Sanda, care a condus o vreme SSPR fără să apară scandaluri legate de dînsul. Ar mai putea cere ajutorul lui Puiu Nicolae Fesan de la PNL, partid cu care acum PSD-ul este aliat. A cere ajutorul unui condamnat penal pentru acţiunea de eliminare a impostorilor crează în opinia publică îndoieli cu privire la corectitudinea unei asemenea acţiuni. Asemenea îndoieli vor avea efect rău asupra imaginii generale a revoluţionarilor în opinia publică românească, pe care domnul Meşter spune că vrea s-o îmbunătăţească.

Chiar şi fără prezenţa lui Cutean, problemele pe care acesta le-a semnalat în problema preschimbării certificatelor se pot constata din procesele verbale ale şedinţelor CPRD din perioada în care Cutean era şeful CPRD. Aceste procese verbale sînt disponibile şi pe internet, pe saitul Camerei Deputaţilor (exemplu: anul 2008 – linc). Domnul Meşter trebuie doar să le citească. Neregulile principale pe care Cutean le-a semnalat în problema aplicării legii 341/2004 sînt cuprinse în contestaţia adresată CPRD, care poate fi citită şi pe acest blog (linc).

 

9 Responses to “Secretarul de stat Sorin Vintilă Meşter cere întreruperea executării pedepsei lui Emilian Cutean şi ajutorul acestuia pentru „o amplă acţiune de verificare a dosarelor în baza cărora au fost preschimbate certificatele de revoluţionar””

  1. AI SPUS CA TE ODIHNESTI O LUNA SI NU TE-AI TINUT DE CUVINT , SI EU AM ZIS SA NUTI MAI SCRIU DAR NU MA-M PUTUT ABTINE SI UITE ASA PE UNDEVA ESTE BINE DACA AR FI SI CUTEAN DE FATA DAR NU INTELEG UN LUCRU CITI HOTII ISI RECUNOSC FAPTELE???. ISTANTA LA FACUT HOT ACUM NU CRED CAI VA DA DRUMUL, OARE SORIN MESTER STIE DE MINE MIRICA A GHEORGHE FRONTUL DEMOCRAT ROMAN NU IA COMUNICAT NIMENI CA ESTE UNUL PE BLOGUL LUI MARIUS MIOC , LA-M CONTACTAT PE MIRCOVICI NICOLAIE CARE A SPUS CA A FOST PUS DE FRONTUL DEMOCRAT ROMIN UITE CA VIN PE URMELE LUI SA RAMINA EL CU MINORITATILE BULGARE SI VIN EU INITIATORUL REVOLUTI ROMANE LA BUCURESTI ATI AUZIT BINE ATI CITIT BINE MIOC POATE TRASMITI TU SAU ALTII CARE CITESC PE BLOG UITE NUMARUL MEU DE TELEFON 0720175140 , FALSI ATI DAT SPAGA SA AVETI CEA CE NU MERITATII UITE CA A VENIT TIMPUL SOROCULUI REVOLUTIONARII DE CARTON VINE FRONTUL DEMOCRAT IN ORIGINAL PESTE VOII CHIAR DACA NU MAI RASPUNDETI LA TELEFOANE DIN TARA ATI PLECAT NU SCAPA NICI UNUL SI NICI SPAGARII , DIN GUVERN DOMNULE MIRCOVICI NICOLAIE VA ROG RASPUNDETIMI LA TELEFON 0720175140, ASA CUM ATI PROMIS , VA-M COMUNICAT PE SCURT CE VREAU IN TEL . CINE CITECTE SA TELEFONEZE LUI MIRCOVICI NICOLAIE REPREZENTANT AL FRONTULUI DEMOCRAT ROMAN IN GUVERNUL ROMINIEI , ACUM VINE INITATORUL REVOLUTI ROMANE M-ATI BAGAT IN ANONIMAT ADEVARATI REVOLUTIONARII NU CEDATI , SUNATIMA SA TERMINAM CE AM INCEPUT REVOLUTIA ROMANA , ASTEPT MIOC SCRIE SI INSTINTEAZA SI SEPR BUCURESTI, FARA SPAGA STI CU CARTILE DE REVOLUTIONAR CITI SINT IN ELE SAU FACT REVOLUTIONARII DIN CARTII ACUM CE FACETI CU CARTILE CU REVOLUTIONARII FALSI ..LA TOPITORIE SI SCRIETI ALTELE FARA SPAGA. , NU VA CONVINE CE VA-M SCRIS STIU CE ZICETI CA ALCEVA NU STITI DECIT SA COMPROMITETI CETATENII CARE AU VALOARE SI VA INCURCA SA LUATI SPAGA , MULTE SINT DAR MA OPRESC AICII INSTINTATI SSPR BUCURESTI, DE EXISTENTA IN VIATA A FRONTULUI DEMOCRAT ROMAN .

  2. Mart Viorel Says:

    scris de Popovici C. la ora 08:38 in data 13.04.2012

    Decembrie 1989, intre revolutie si lovitura de stat revolutionari Multe terenuri intravilane, pe post de terenuri extravilene, in zone de vile la marginea Bucurestiului, cu suprafete mult mai mari decat limita minima din lege, a primit si le-a si vandut deja (contrar legii, in loc de minimum unu), cand piata terenurilor era buna, D-l. REVOLUTIONAR GADINA CONSTANTIN, sef al Asociatiei Jilava 89 R-R, ca asa-i in Romania. (numai in jud. ILFOV : Otopeni, Magurele, Vidra, etc.) Cinci spatii comerciale, trei in zone UTRACENTRALE DIN BUCURESTI, doua blocuri S+P+E si teren, (legea recompensarii revolutionarilor). Anul acesta, dupa un proces de 15 ani, pierde pitzeria/restaurant/terasa din Dorobanti nr. 56, primita prin DAFI al Primariei Bucuresti (unde nu a achitat nici o chirie de 15 ani x 12 luni x 6.000 euro/luna, peste 1.000.000 euro, fara penalizari de intarziere). Si ca sa continuam, de mutare din ACADEMIEI NR. 60, pe care l-a primit si la cumparat (cu toate ca avea un apartament proprietate cu trei camera in Bucuresti), si se va muta in TOT IMOBILUL DE S+P+E si ANEXE din Calea Grivitei 60, intre P-ta Matache si P-ta Romana, primita de la Primariei sect.1, fara a se putea cumula cei peste 1 milion de euro restanta la chiria din Dorobanti nr. 56 (se asteapta o alte restanta de 1 milion de euro). Le achiziona prin Asociatia de Revolutionari Jilana”89 R-R si le comercializa prin SC Asociatia Jilava”89 SRL (sac !). Inginerie, nu, a domnului REGIZOR inainte de revolutie, acum REVOLUTIONAR SEF. In curs de primire a altor spatii (la prim. Bucuresti este pe locul 6) si terenuri. E bine sa fii sef la revolutionari ! Citeste mai mult pe: http://www.acasa.ro/revolutionari/discutii#ixzz1rtaewxZP

  3. FOARTE BINE ZICI MIOC PAI DACA PARCHETUL NUTI RASPUNDE DAI IN JUDECATA SI CERI ISTANTEI SA II CHEME LA PROCES PE CEI VINOVATI RESPECTIV DOROBANTU NICOLAIE CARE MA SECHESTREAZA LA CABINETUL DE PARTID MA TERORIZEAZA CA PINA LA URMA MA DA AFARA PE MOTIV DE CARE EU NU ERAM VINOVAT CA NU A AVUT ULEI LA MOTOR UN SOFER CARE AVEA O MASINA IN PRIMIRE SI CA REPARASE MOTORUL LA MINE CU CEVA TIMP IN URMA ORE TREBUIA SA FAC VERIFIV=CARI NI ERA IN ATRIBUTIUNILE MELE CA MECANIC AVEAM O ALTA OCUPATIE , UIT MIOC MARIUS CUM A SCAPAT DE MINE SI SSPR BUCURESTI LA INFORMAREA MEA NU A DAT NICI UN RASPUNS PAI TU II RECOMANZI SA SE ADREZE PARCHETULUI CARE PARCHET ,, IN DOSARUL MEU DE JUDECATA JUDECATOAREA SA FACUT CA NU VEDE OARE CEI DIN MAGISTRATURA MA VA CONTACTA SAI INFORMEZ SA CITEASCA DOSARUL MEU ESTE PE INTERNET ALATURI DE A LUI PARASCHIV VASILE DECEDAT SI NU MAI ARE NEVOIE DE JUSTITIE, ATITA TIMP CIT IN JUSTITIE SA FACUT AFACERI CU DOSARE DE JUDECATA FACIND SA SE MANIINCE INTRE EI OAMENI MAI SINT SI DOSARE IN CARE STATUL PLATESTE BINE JUDECATORII , IN PROCESE IN CARE RECLAMANTUL ESTE SCUTIT DE CHELTUIELI DE JUDECATA DAR JUSTITIA INCASEAZA BANII DE LA STAT VOI NU COMENTATI VA ESTE FRICA , MIOC CIND RECOMANZI POATE POTI SA LE SPUI SI CEVA PROCEDEIE CARE SA FIE RESPECTATE OARE ????!!!!!> EU AM CONCEPUT O REVOLUTIE , AM ACTIVAT INTRO LUPTA CONTINUA PENTRU ROMINIA SI RASTURNAREA REGIMULUI COMUNIST CU CE MAM ALES , DURERI DE CAP SI DE OASE RUPTE UITE , FRONTUL DEMOCRAT CREAT DE MINE MIRICA A GHEORGHE LA-TI BAGAT IN ANONIMAT REVOLUTIONARI NICI NU A AUZIT DE EL DA SINT REVOLUTIONARI S SA NU UIT PROBLEMA COOPILOR DIN REVOLUTIE ESTE UN SCOP PUS LA CALE DE FRONTUL DEMOCRAT ROMAN DECI LASATI IN DREPTURII DACA LE DA GUVERNUL A FOST O STRATEGIE MILITARA , SINTETI GREI DE CAP . MULTI AU MURIT IN BRATELE MAMELOR SAU TATILOR , SINT PREA MULTE SA VI LE SPUN CU CIT VA SPUN MAI MULT O SA SPUNETI CA SINT … ASA SE INTIMPLA SCYZATIMA DAR ESTE FOARTE GREU , STITI VOI CE ISEAMNA SA FI PERSECUTAT POLITIC , NU STITI SI VA BATETI PE … FRONTUL DEMOCRAT ROMAN VA CHEAMA SA 0720175140. MOC IARTAMA CA AM AJUNS IN ALTA PARTE PLEC DE LA UNA SI AJUNG LA ALTA , SANATATE SI ASTEPT URGENT STRINGEREA DE SEMNATURI TELEFONICA CU NUMARUL DE MAI SUS,.

  4. DOMNULE SECRETAR DE STAT SORIN VINTILA MESTER, NU INTELEG CE CAUTA MARIESI AZI 20-09 2012 LA NASUL TV, SE DUCE SA INCURCE BORCANELE,O FI VEDETA DE CINEMA, UITA CA A FOST IN GASCA LUI COSTIN CE BINE AR FI FOST CA AZI SA FI FOST ALATURI DE COSTIN ACOLO………SA NE LASE CU VENDETELE SALE ,RUSINE,RUSINE,RUSINE!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

  5. CULMEA IRONIEI ,UN INFRACTOR PARNAIAS CU DOSAR PENAL LIPSEA CU DESAVARSIRE IN STATELE DE PLATA LA SSPR SI ASA SSPR-UL ESTE COMPROMIS DE CONDUCEREA SA ,CE MAI CONTEAZA ACUM SA AVEM IN FRUNTEA SSPR UN DETINUT DE DREPT COMUN [EMILIAN CUTEAN] CA SA AFLE CE? CA : ASIE ELENA A FOST SECRETARA DE PARTID SI ERA PE 22 DECEMBRIE 1989 IN BIROUL PRIMULUI SECRETAR MIHAI MARINA A JUDETULUI CONSTANTA, AFLAT IN CASA ALBA DIN ORASUL CONSTANTA, LA O SUETA,SI O CAFEA, AZI MARE REVOLUTIONARA DE CARTON!!!!!!!!!!!!, NITULESCU ELENA SOTIE DE DIRECTOR COOPERATIVA INAINTE,CURAT MURDAR BABU MIRCEA ,FOST DEPANATOR TV LA IHR MAMAIA ,TURNATOR SEF, ISI TURNA SEFII LA MILITIE SI SECURITATE, TARARACHE MIHAI FOST TAMPLAR ALT TURNATOR DE NADEJDE OMUL [INFORMATOR SEF] LUI SITARU AUIREL ,FOST PRESEDINTE C.O.M. SI SECRETAR DE PARTID FOSTUL ADMINISTRATOR AL HOTELULUI DOINA, LA IHR MAMAIA MEMBRU LA VASILESCU ,CU FOARTE MULTA SPAGA, SI-A CUMPARAT CERTIFICATUL DE REVOLUTTIONAR ,CURAT MURDAR ,AZI TOTI 4 SANT PENSIONARI DELATORI, PRIMESC 1100 RONI,NOI ADEVARATII REVOLUTIONARI ROMANI NU PRIMIM IN CONTINUARE INDEMNIZATIE,INTRUCAT SSPR-UL DA AVIZE DE PLATA NUMAI LA INSI PATATI, SI CE MAI CONTEAZXA UNUL IN PLUS ORI IN MINUS,RUSINE,RUSINE ,RUSINE!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

  6. DAR DE CE, NU DORESTE AL PUNE IN FUNCTIE, DE SS LA REVOLUTIONARI ,PE TRADATORUL REVOLUTIEI , ANUME , TEODOR MARIES??????????????????????????????????????????????????????????????????


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s