Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Alexandru Tacu despre frauda „revoluţiei” din 14 decembrie 1989 de la Iaşi August 3, 2012


Alexandru Tacu este un fost deţinut politic ieşean, semnatar în 1989, alături de Dan Petrescu, a „declaraţiei de la Iaşi” care s-a difuzat la radio Europa Liberă în 9 octombrie 1989 şi în care se protesta împotriva regimului Ceauşescu. În cartea „Revoluţia la negru. Iaşi 14 decembrie 1989, începutul revoluţiei române? – o fraudă!” (editura 3D Arte, 2010 – linc) domnia sa comentează ceea ce dînsul consideră o fraudă istoriografică – aşa-zisul început al revoluţiei române în 14 decembrie 1989 la Iaşi. Cartea domnului Tacu este o replică la o altă carte – „Iaşi 14 decembrie 1989 – începutul revoluţiei române?” apărută în 2000 la editura Cogito din Oradea sub îngrijirea lui Gheorghe Florescu, profesor universitar, şi a lui Cassian Maria Spiridon, unul din autodeclaraţii lideri ai „revoluţiei” ieşene şi principalul propagandist al acesteia după 1989, cît şi la unele articole din presa ieşeană despre ziua de 14 decembrie 1989. „Nişte impostori au machiat o sosie, un fel de raport-lucrare, aş numi-o cu maliţiozitate antologie de truc şi chestii, prin excelenţă de sorginte tupeist-livrescă (…) Estimez discuţia asupra ‘maculaturii’ ca fiind de stringentă actualitate, deşi ceva timp de la aventura imbroglio a trecut” (pag. 8), „Falsificatorii de istorie, de fapt infractori de drept comun, cu o formulă brigantescă: Sesam deschide-te!, au reuşit tot ce şi-au dorit: o structură privată numită Asociaţia 14 decembrie 1989, ‘cetăţeni de onoare ai urbei’, titluri naţionale în grad de cavaler acordate de preşedintele penal Ion Iliescu” (pag. 136), spune domnul Tacu. Volumul editat de Gheorghe Florescu şi Cassian Spiridon susţine că în 14 decembrie 1989 în Piaţa Unirii din Iaşi s-ar fi încercat organizarea unei manifestaţii anticeauşiste, care ar fi eşuat datorită prezenţei forţelor de ordine, iar această încercare eşuată ar fi reprezentat de fapt începutul revoluţiei române. Ideea a fost popularizată ulterior în presă (mai ales ieşeană) şi de persoane precum Alex Mihai Stoenescu (informator al securităţii – linc) şi a ajuns şi în manualele şcolare de istorie. Domnul Tacu a citit cartea îngrijită de Florescu şi Spiridon „cu atenţia martorului sub ochii căruia în 14 decembrie 1989 nu s-a petrecut nimic evenimenţial în Piaţa Unirii, cît şi pe platforma Combinatului de utilaj greu, de natură să sugereze iminenţa unui protest politic, sau mă rog, o revoltă antiregim” (pag. 7-8). Cassian Maria Spiridon, unul din pretinşii lideri ai mişcării de la Iaşi şi principalul ei propagandist postrevoluţionar, „fiul unei secretare pcr fidelă cauzei, care a dat pe mîna securităţii oameni condamnaţi la ani grei de puşcărie politică” (pag. 35) „la un miting pe platforma CUG, 18 decembrie ’89 înfiera cu mînie proletară huliganii fascişti de la Timişoara”, scrie Alexandru Tacu (pag. 72), care în 1989 era bibliotecar la Combinatul de utilaj greu din Iaşi. Cu Casian Spiridon domnul Tacu ajunsese să se cunoască mai bine şi ca urmare a frecventării de către amîndoi a cenaclului literar „Lupta cu inerţia”, condus de Tacu pînă în 30 august 1985 cînd, din „ordin de sus”, şefia cenaclului a trecut la Adrian Rozentzweig (Ady Cristi) (pag. 15) – altă persoană care pretinde merite legate de 14 decembrie 1989. Alexandru Tacu nu se mulţumeşte să conteste importanţa încercării de a provoca un miting anticeauşist în 14 decembrie 1989 ci pune la îndoială însăşi existenţa ei. În acest scop arată o serie de neconcordanţe şi contraziceri în relatările despre pretinsa conspiraţie. De pildă (pag. 59) e pusă alături afirmaţia „Frontul Popular Român este o organizaţie constituită în secret în perioada 27 noiembrie – 14 decembrie 1989 avînd la bază principii şi norme conspirative” (Spiridon-Florescu, pag. 123), cu afirmaţia „Revolta ieşeană împotriva orînduirii socialiste îşi are începutul în august 1989 odată cu înfiinţarea Frontului Popular Român” (Spiridon-Florescu, pag. 258). „Înfiinţarea organizaţiei frontul popular român (nu pot respecta normele limbii române de redactare a numelor proprii întrucît cauza nu are obiect de autoritate morală) la date diferite, de autori diferiţi în aceeaşi localitate, determină o disjuncţie solidară a faptelor şi detaliu cu detaliu influenţează invalidarea lor reciprocă”, scrie domnul Tacu (pag. 59). „În statul de dictatură totalitară (…) înfiinţarea unei organizaţii adversare în România, auziţi, cu mii de membri prin mari oraşe! cînd securitatea avea de partea ei un om din patru ca informatori, mi se pare un paroxistic roman SF”, adaugă domnia sa (pag. 60). Nu se dă însă nici un citat din care să reiasă că s-a pretins că Frontul Popular Român ar fi avut mii de membri, iar aprecierea că securitatea (acest „tigru de hîrtie” – linc) avea un om din patru ca informator mi se pare bizuită mai mult pe închipuirea autorului decît pe realitate. Manifestele care ar fi chemat populaţia la miting protestatar în 14 decembrie 1989 n-ar fi existat de fapt niciodată, susţine domnul Tacu. „Complotiştii” au susţinut că „manifestele au fost tipărite pe hîrtie format A4” („Monitorul”, Iaşi 14 decembrie 1998; Spiridon-Florescu, pag. 258-259) şi că „matriţa acestor manifeste era confecţionată din şase radiere” („Monitorul”, Iaşi 15 decembrie 1992; Spiridon-Florescu pag. 177). Domnul Tacu scrie: „Am văzut corpul de literă utilizat la imprimarea afişelor: o literă = o matriţă (radieră). Se afirmă că matriţa acestor manifeste era confecţionată din şase radiere. Să presupunem că şi pe verso se găseau săpate alte şase caractere. În total 12 matriţe, egale ca semne din alfabet cu 12. Alfabetul Limbii române are 26 + 3 litere” (pag. 62). Studiind textul presupuselor manifeste, Tacu observă că erau necesare 18 caractere, concluzionînd că toată povestea manifestelor e o minciună. „Sînteţi ridicoli şi de relevanţă penală, domnilor căuzaşi!”, spune domnia sa (pag. 62 64). „Au fost imprimate cîteva sute de exemplare format carte poştală” (Spiridon-Florescu, pag. 177), dar într-un articol de Ştefan Prutianu şi Cassian Maria Spiridon din ziarul ieşean „Opinia” din 26 decembrie 1989 se scria: „menţionăm pe inginerul Georgel Moraru pe a cărui ramură s-au difuzat cca 1400 de manifeste”. „Format A4 sau format carte poştală?” se întreabă domnul Tacu, remarcînd şi diferenţa „abisală” în ceea ce priveşte numărul manifestelor (pag. 65).

Anunţul dat Alexandru Tacu în presa ieşeană

„Fraţii Stoica (ingineri amîndoi) au acţionat în direcţia executării şi difuzării manifestelor care în preajma zilei de 14 decembrie 1989 împînziseră tot oraşul”, „fraţii Stoica împreună cu gruparea lor, împînziseră Iaşul cu această chemare” citează Tacu din cele scrise de Spiridon (pag. 68), dar nu este deloc convins. Dînsul a dat şi anunţ în presa ieşeană, la mica publicitate (ulterior apariţiei cărţii pe care o discutăm), în care a anunţat că oferă 100 milioane lei vechi celui care îi aduce un asemenea manifest original din 1989 (linc). Nu a găsit nici o persoană interesată (informaţie pe care domnul Tacu mi-a dat-o personal, prin e-mail). Pe saitul „Ziarul de Iaşi” găsesc un articol de Loredana Oprea din 7 ianuarie 2011 (linc) conform căruia Cassian Maria Spiridon ar fi demonstrat ziariştilor cum a tipărit manifestele cu cele 6 radiere. Din păcate nu se dau date concrete despre această demonstraţie. În ceea ce priveşte efectul manifestelor, deasemeni există neconcordanţe grave între relatările postrevoluţionare (pag. 70-71). „Toată piaţa a fost ocupată. Lumea a venit, ei răspîndeau şi manifeste făcute cu guma, imprimate, aşa, artizanal” se afirmă în cartea lui Vartan Arachelian „În faţa dumneavoastră. Revoluţia şi personajele sale” (editura Nemira 1998), pag. 58-59 (cartea redă textul unor emisiuni televizate despre revoluţie). „Aceste măsuri au reuşit, încît studenţii au fost obligaţi să stea în grupuri, dincolo de cordon”, scrie în cartea îngrijită de Gheorghe Florescu şi Cassian Maria Spiridon la pag. 119. Dar martorul Ovidiu Drăgan declara în „Adevărul” din 23 februarie 1990 (Spiridon-Florescu, pag. 128) că „am trecut prin Piaţă şi la ora 16 şi seara. N-a fost nici un miting”, iar în „Adevărul” din 24 februarie 1990 se precizează că „la ora 16 fix au sunat clopotele de la Mitropolie dar adunarea nu s-a mai ţinut. Ne-a fost frică, am fost şi puţin laşi”. Însuşi Cassian Maria Spiridon spusese la un moment dat că „pe 14, în piaţă, nu s-a putut coagula nimic” ca în 1999 să afirme că „pe 14 decembrie, pe străzile Iaşului au ieşit cîteva zeci de mii de oameni” (pag. 71). Şi totuşi, Alexandru Tacu a luat personal cunoştiinţă despre planul de a se organiza un miting pe 14 decembrie 1989, încă înainte de 14 decembrie 1989. Consideră însă totul ca fiind provocare a securităţii: „În zilele de 6, 8 şi 9 decembrie ’89 am fost vizitat la Biblioteca tehnică de Dumitru Răşcanu (Ilarie), de la financiar, de Vasile Vicol şi Gheorghe Pop, ingineri la ICPUMP să-mi fantazeze perspectiva 14 decembrie din Piaţa Unirii, să-mi vorbească despre solidarizarea miliţiei cu demonstranţii, despre raidurile tacite ale Securităţii în zonă, despre mitraliere şi tancuri, etc, mai insistent în ziua de 8. Vorbeau cu glas tare ca la birt. În bibliotecă simulau spicuiri de noţiuni la raft o echipă de securişti şi informatori, despre a căror misiune ascunsă am fost avertizat de prietenul Constantin Huşanu, secretar al Consiliului oamenilor muncii. Ce auzeam eu, auzeau şi ei” (pag. 79). Domnul Tacu susţine că însăşi securitatea a pus la cale zvonul unui miting protestatar în 14 decembrie 1989 pentru a avea motiv să-i aresteze pe Dan Petrescu şi Alexandru Tacu, semnatari ai scrisorii anticeauşiste citite la radio Europa Liberă. În sprijinul acestei idei domnul Tacu prezintă un document (pag. 121-122) care, dacă e autentic, e senzaţional. Îl voi cita în întregime:

Republica Socialistă România Ministerul de Interne Departamentul Securităţii Statului Strict Secret Direcţia a III-a                        ex. nr. 1 nr. 311/MA/D/001.776215     13.11.1989 Către Inspectoratul judeţean Iaşi al Ministerului de Interne Serviciul III Securitate În atenţia indicativului 113/H.G. Instruiţi oamenii de sprijin – Cristian, Spiru, Pană, Dumitru, Păruş, Salomeea, Gigel în scopul exploatării zvonului că în ziua de 14 decembrie 1989 ora 16 în Iaşi, Piaţa Unirii se va ţine o adunare populară avînd ca obiectiv îmbunătăţirea nivelului de trai. Aveţi grijă să nu se întîmple nici un fel de evenimente. În raportul „Venus” şi în buletinul „Pîrvu” să se menţioneze că organele MI au descoperit operativ şi au dejucat planul de organizare a unei manifestaţii de protest politic ce urma să se desfăşoare în ziua de 14 dec. 1989 ora 16 în Iaşi, Piaţa Unirii. Intenţia duşmănoasă şi schema de organizare să fie puse în răspunderea lui Tamaş – real Tacu Alexandru bibliotecar la CUG şi Pîrvu – real Petrescu Dan, autorii scrisorii ajunsă pe căi ocolite la Europa Liberă şi difuzată în 9 octombrie ora 10, prin care este criticată conducerea superioară de partid, iar delegaţii la Congresul al XIV-lea PCR sînt îndemnaţi să nu-l realeagă în nici o funcţie în stat pe tovarăşul Nicolae Ceauşescu. Aceştia să fie arestaţi, interogaţi şi puşi sub acuzaţia de instigare la revoltă publică şi crimă de uneltire împotriva autorităţii statului român de drept. Arestarea să se execute conform dispoziţiilor date de UM/0544 şi a tovarăşului general-locotenent Aristotel Stamatoiu personal. ŞEFUL DIRECŢIEI General-maior Alexie Ştefan (în faţa semnăturii e trasă o linie ca şi cînd a semnat altcineva pentru el) ŞEFUL SERVICIULUI Locot. colonel Diaconescu Gh.

Documentul nu este o dezvăluire în premieră în cartea lui Tacu, el a mai fost publicat în „România Liberă” din 13 noiembrie 2002, dar, ciudat, a trecut neobservat în istoriografia românească de pînă acum. Puzderia de autori care au scris despre „Revoluţia din 14 decembrie 1989 de la Iaşi” au ignorat documentul, nu l-au amintit nici măcar pentru a-l contesta. A lămuri autenticitatea acestui document mi se pare esenţial. Un semn de întrebare îmi trezeşte expresia „statul român de drept” folosită în document. Nu ştiu dacă înainte de 1989 se folosea o asemenea expresia în documente oficiale. Totodată, domnul Tacu mi-a spus că nu a văzut personal documentul în dosarul său de la CNSAS (pe care consideră că a fost „periat”), ci doar în presă. De precizat că domnul Tacu a obţinut de la CNSAS deconspirarea unui singur informator al securităţii care apare în dosarul dînsului: „Dumitru” ar fi Decebal Necula (iată o persoană pe care presa ieşeană ar trebui s-o intervieze). Alexandru Tacu era de mult în vizorul securităţii locale. Dînsul pretinde că fiul său, Alexandru Mălin Tacu, în vîrstă de 17 ani, a fost ucis de securitate în decembrie 1986 (pag. 36-47). După 4 luni a murit şi un coleg al lui Mălin, pe nume Mircea Iulian Celmare, oficial sinucidere, dar Alexandru Tacu consideră că şi aceasta a fost o crimă a securităţii. Ar exista martori „temători să vorbească” care au văzut că pe blocul turn de pe care „s-a aruncat” în gol Mircea Celmare se mai aflau trei persoane (pag. 41). După revoluţie domnul Tacu şi-a văzut dosarul de la CNSAS, a primit certificat de luptător în rezistenţa anticomunistă conform OUG 114/1999 (pag. 34) şi a dat în judecată statul român, obţinînd o despăgubire de 100000 de euro pentru prigoana politică îndurată în timpul comunismului (linc). În Decizia 2745/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care a stabilit aceste despăgubiri este menţionat că fiul domnului Tacu „a murit în condiţii misterioase, iar din studiul dosarului acestuia aflat la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a rezultat că securitatea este responsabilă pentru moartea sa” (pag. 47). Diagnosticul morţii lui Alexandru Mălin Tacu a fost leucemie, iar tatăl notează: „Aconitină – Substanţă toxică agresivă folosită programatic de securitatea comunistă (…) pentru suprimarea persoanelor incomode. Determină puseuri de aritmie letală, stop cardiorespirator, crize comiţiale, leucemii acute, fără a lăsa urme în organism după moarte” (pag. 39-40). Îmi amintesc că securitatea timişoreană propusese arestarea lui Laszlo Tokes dar Nicolae Ceauşescu nu fusese de acord (Radu Tinu – „Timişoara, no comment”, editura Paco Bucureşti, pag. 19; Filip Teodorescu – „Un risc asumat”, editura Viitorul Românesc, Bucureşti 1992, pag. 45-47). Ceva similar sugerează Alexandru Tacu că s-a produs şi la Iaşi: Securitatea era enervată de activitatea lui Dan Petrescu şi Alexandru Tacu şi voia arestarea celor doi, dar nu primise aprobare. Pentru a primi acea aprobare, securitatea a înscenat un complot care ar urmări organizarea unei manifestaţii de protest în 14 decembrie 1989, lansînd zvonul în cercuri strict controlate şi intenţionînd să învinuiască de complot pe Dan Petrescu şi pe Alexandru Tacu. Astfel securitatea, pompier-piroman, se putea şi lăuda în faţa lui Ceauşescu cu vigilenţa de care a dat dovadă. „Am fost invitat între 10 octombrie şi 21 decembrie 1989 de 5 ori [la securitate], nu pentru ‘revoluţie’ ci pentru complicitate la Declaraţia de la Iaşi” (cea difuzată la Europa Liberă). „Nimeni nu m-a întrebat niciodată, dar absolut niciodată despre un posibil protest politic la Iaşi în Piaţa Unirii, deşi în acte secrete securitatea aranja un scenariu insidios privind o diversiune. Miza? arestarea lui Dan Petrescu şi Alexandru Tacu”, scrie domnul Tacu (pag. 48).

Presa ieşeană despre iniţiativa legislativă de a declara Iaşiul oraş iniţiator al revoluţiei. De remarcat că în acest articol de ziar data pretinsei arestări a celor care ar fi încercat organizarea mitingului anticeauşist e 13 decembrie 1989

Arestările care s-a spus că s-au făcut ca urmare a încercării de a provoca un miting de protest la Iaşi sînt considerate de asemenea născociri. Există neconcordanţe între datele la care unii actori ai presupuselor evenimente pretind că au fost arestaţi – ba 14, ba 15, ba 16, ba 18 decembrie 1989 (pag. 103-112). „Cum rămîne cu arestările: ziua de 14 sau ziua de 16 decembrie? Aici e hiba: inexactităţile zdrobitoare! (…) Elevii claselor a XII-a din România învaţă istoria revoluţiei anticomuniste de la Iaşi 1989 – Piaţa Unirii, după sursa Cassian Maria Spiridon şi iau de bune palavrele samsarilor din agora. Ce prăpăd, ce mizerie morală!”, exclamă domnul Tacu (pag.112). Vasile Vicol ar fi avut misiunea de a trage la ora 16 clopotul Mitropoliei, dînd semnalul „revoluţiei”. Dar, spune Tacu, „clopotele Mitropoliei, din anul 1928, la orele 16.00 sînt trase în fiecare zi”, întreaga poveste fiind „o şarlatanie pentru ignoranţi” (pag. 115). Şi cu privire la rolul avut în aşa-zisul complot de diferite persoane au apărut multe neconcordanţe. În februarie 1990 iniţiatorul aşa-zisului Front Popular Român a fost declarat Ştefan Prutianu, într-un articol din decembrie 1990 se spune că Casian Spiridon e iniţiatorul (pag. 114), pentru ca în decembrie 2004 Aurel Ştefănachi să declare: „Revoluţia din decembrie 1989 am făcut-o noi patru: Ştefănachi, Cassian, Adi Cristi şi Panaite” (pag. 118). Ştefan Prutianu a dispărut de pe lista iniţiatorilor, pentru a apărea nume noi, precum Adi Cristi (Adrian Rozentzweig), vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor, filiala Iaşi (preşedintele filialei fiind Casian Spiridon). Interesant că Ştefan Prutianu pare să evite în ultima vreme discuţiile despre decembrie 1989. Ziarul ieşean „Monitorul” remarca despre el în 14 decembrie 1999: „Din grupul organizatorilor evenimentelor din 14 decembrie 1989, este cel mai detaşat de aceste evenimente. Ca şi în anii trecuţi, şi acum a evitat să dea interviuri pe acest subiect, părînd să dorească a-l da uitării. De altfel, nici nu a participat la simpozionul ’14 decembrie 1989, începutul revoluţiei române’ din sala mare a Primăriei, organizat acum cîteva zile” (pag. 101). Contradicţii care apar în declaraţiile despre faptele din 14 decembrie 1989 sînt evidenţiate de domnul Tacu (pag. 120): „Timp de cîteva ore membrii grupului au staţionat în piaţă aşteptînd semnalul” (Spiridon-Florescu, pag. 290). „La ora 16,30 nici un organizator nu se mai găsea în piaţă” (Spiridon-Florescu, pag. 255) – „semnalul revoluţiei” pretinzîndu-se a fi fost programat pentru ora 16. Casian Spiridon a povestit în repetate rînduri că a fost arestat ca urmare a evenimentelor din decembrie 1989 (el are şi titlul de luptător în revoluţie reţinut – linc) şi a descris bătaia la care a fost supus în anchetă. Dar în cartea pe care a editat-o împreună cu Gheorghe Florescu sînt prezentate numai 4 mandate de arestare, pe numele Vicol Vasile, Prutianu Ştefan, Odobescu Valentin şi Săcăleanu Ionel, aşadar lipseşte un mandat pe numele lui Spiridon (pag. 128). Dar chiar şi aceste mandate de arestare sînt considerate de Alexandru Tacu nişte falsuri (pag. 129), căci un document amintit de procurorul militar Constantin Crîşmaru în ziarul ieşean Opinia din 18 noiembrie 1993 spune că „nu s-au întreprins acţiuni de propagandă împotriva orînduirii socialiste ceea ce nu este un pericol la securitatea statului şi nu sînt elemente constitutive ale infracţiunii de propagandă…” (pag. 128). Aici domnul Tacu răstălmăceşte afirmaţiile procurorului respectiv, care în interviul dat ziarului amintit se dezvinovăţea pentru faptul că a semnat mandate de arestare pentru cei implicaţi în acţiunea „14 decembrie 1989”, spunînd că a înaintat un raport prin care obiecta faţă de respectivele arestări, care i-au fost poruncite de superiori. Dar totuşi procurorul Crîşmaru recunoştea arestările respective (Spiridon-Florescu, pag. 186-188). De remarcat însă că conform adresei 257/c/1992 iscălită de procurorul Crîşmaru (publicată chiar în cartea domnilor Spiridon şi Florescu, la pag. 310), arestaţii au fost Prutianu, Vicol, Odobescu şi Săcăleanu. Acelaşi document afirmă că Casian Spiridon şi Aurel Ştefănachi nu au fost reţinuţi şi cercetaţi în perioada 14-22 decembrie 1989 (pag. 158-159), ceea ce într-adevăr aruncă un semn de întrebare asupra susţinerilor dînşilor. Într-un articol a lui Dumitru Augustin Doman din „Expres Magazin” din 12-18 decembrie 1990 (Spiridon-Florescu, pag. 140) se susţine că Casian Spiridon a fost chemat la securitate şi pus să dea „probe grafologice pentru a şti dacă el a scris manifestele”. „Manifestele erau făcute prin presare, cu o literă oarecum standardizată. Ce rost mai aveau probele grafologice?”, se întreabă Tacu (pag. 110). Trebuie spus însă că Spiridon a susţinut că au existat 2 manifeste diferite (Spiridon-Florescu, pag. 168-169). Unul cu text scurt: „Participaţi la demonstraţia din P. Unirii, la 14 XII 1989 ora 16” (despre acesta se spune probabil că a fost făcut cu nişte radiere) şi altul cu un text lung „Chemare către toţi românii de bună credinţă”. Probele grafologice puteau fi făcute pentru al doilea manifest.

În presa ieşeană, la „mica publicitate”, Alexandru Tacu l-a somat pe Casian Spiridon să dea publicităţii varianta finală a datei arestării sale şi a numelor celor care ar fi organizat tentativa din 14 decembrie 1989 din Piaţa Unirii. N-a primit răspuns.

În dorinţa de a dovedi că Spiridon Casian minte cînd vorbeşte de arestarea sa, Alexandru Tacu foloseşte şi argumente mai puţin convingătoare. De pildă, într-o relatare Spiridon spusese că în 22 decembrie 1989 înaintea eliberării din arest (ca urmare a fugii lui Ceauşescu) a schimbat zeghea de puşcăriaş cu haine civile (pag. 127), iar într-o altă relatare n-a mai pomenit despre schimbarea hainelor. „Atenţie, domnule Spiridon, pleci din pîrnaie cu zeghea pe dumneata”, scrie Tacu (pag. 129). Omisiunea unui amănunt, nu neapărat important, la una din repovestirile unor evenimente, nu este însă sinonimă cu contradicţia şi nici dovadă de minciună. Autorului i se pare de necrezut că arestaţii au putut fi eliberaţi în 22 decembrie 1989 „bătuţi măr, tumefiaţi ca nişte anvelope de trabant; pătaţi corporal cu echimoze, ochi cianotici, numai buni de ieşit în stradă, spre groaza trecătorilor” (pag. 129). În 22 decembrie 1989, după fuga lui Ceauşescu, securiştii nici nu prea aveau ce face decît să elibereze arestaţii din motive politice, iar bătaia din timpul anchetei poate fi făcută în aşa fel încît vînătăile de pe trup să fie în zone acoperite de haine, astfel încît apariţia unui arestat pe stradă să nu trezească neapărat groaza trecătorilor. Ar fi fost bine ca domnul Tacu să se fi limitat în cartea sa la cazurile clare de contradicţii între declaraţii şi să nu forţeze demonstraţia sa asupra imposturii lui Spiridon şi a colegilor acestuia – demonstraţie care are destule date solide – cu exemple bazate pe presupuneri sau mici omisiuni. Casian Spiridon  a publicat în cartea „Iaşi, 14 decembrie 1989. Începutul revoluţiei române?”, pag. 312-313, nişte adeverinţe de la SRI conform cărora el şi Aurel Ştefănachi au fost reţinuţi în 21 decembrie 1989 la securitate şi eliberaţi în noaptea de 21/22 decembrie. Probabil pe aceste adeverinţe se bizuie titlurile de „reţinuţi în revoluţie” pe care le-au dobîndit respectivii conform Legii 341/2004. Remarc contradicţia cu susţinerea că eliberarea s-a făcut în 22 decembrie la amiază şi întrebarea cu privire la calitatea în care au fost chemaţi la securitate. Domnul Tacu sugerează că a fost o acţiune a securităţii. Pomeneşte faptul că Spiridon are adeverinţă CNSAS precum că n-a fost colaborator al securităţii (pag. 92), dar îşi menţine îndoielile. Comentînd declaraţiile lui Spiridon despre ancheta de la securitate, întreabă: „Ce lucraţi la ei, domnule? Note informative?” (pag. 106). Domnul Tacu şi-a văzut dosarul de la CNSAS şi spune că a fost turnat la securitate de „unul din capii pretinsei revoluţii de la Iaşi, din nefericire tot din anturajul meu” (pag. 36). Nu ne spune explicit cine a fost acel informator al securităţii, dar cînd pomeneşte despre cenaclul „Lupta cu inerţia” în care a activat, dă numele a trei persoane care au apărut apoi cu pretenţii de capi ai „revoluţiei” din 14 decembrie 1989: Casian Spiridon, Adrian Ştefănachi şi Adrian Rozentzweig (Adi Cristi) (pag. 26). Despre rolul lui Casian Spiridon în „mişcare”, mai face următoarea observaţie: „Domnule Spiridon, schimbînd derutant ora ţinerii revoluţiei, cînd în Piaţa Unirii, cînd la Palat, la ambele puncte, la orele 14, 16, 18, în zilele de 14, 28, 30 decembrie 1989, aţi compromis acţiunea în sine, aţi sabotat tentativa în entuziasmul ei, aţi lovit Revoluţia pe care unii chiar voiau să o mişte” (pag. 91). „Asociaţia 14 decembrie 1989, culcuşul unui mutant înăbuşit în faşă, înfăţişează la Iaşi un eşantion de similitudini cu organizaţiile apărute din merdografiile post-festum, sau factum, doar pe temeiul că în 1944 trupele sovietice „eliberatoarele de sub jugul fascist”, au trecut şi pe la Iaşi. Mi-a fost dat să văd pe sticla unor canale TV suita ramolită de „eroi ai neamului românesc”, nanişti malversaţi ai zooistoriei: incoerenţi, agramaţi, mitomani, lihniţi de celebritate, cu mitul lor inconsistent ca un imn al groparilor de senectute. Ar fi bine de ştiut că embrionii placentari la un avort cu chiureta nu figurează în actele stării civile”, este concluzia domnului Tacu (pag. 159).

Mai citeşte:
Propunere legislativă: Iaşiul, oraş iniţiator al revoluţiei române. Un articol al meu din 2004 despre această problemă
Asociaţia “17 Decembrie” a răniţilor şi familiilor îndoliate din Timişoara refuză să participe la sesiunea solemnă a parlamentului consacrată revoluţiei din 1989
SSPR consideră începutul revoluţiei ca fiind la Iaşi, în 14 decembrie 1989. Grevistul foamei Ioan Savu protestează
Eliminarea Timişoarei din istoria revoluţiei române

 

4 Responses to “Alexandru Tacu despre frauda „revoluţiei” din 14 decembrie 1989 de la Iaşi”

  1. SINT FRONTUL DEMOCRAT ROMAN REVOLUTIA A PLECAT DIN MAI MULTE PARTI SE PARE DAR SINGURA CARE A PUS PLACUTA CU MENTIUNEA FRONTUL DEMOCRAT ROMAN ESTE TIMISOARA DECI DE CE VA MAI OMORITI CA ESTE SIMPLU NE RECUNOASTEREA FRONTULUI DEMOCRAT ROMAN DUCE LA UITARE CE FAC REVOLUTIONARII LUI PESTE IN TIMISOARA VORBESTE CE NU TREBUIESTE , SE CUPLEAZA IN DIVERSE LEGI CUM AR FI INDEMNIZATIA DE REVOLUTIONAR ,DUPA ACEIA FACE GREVA FOAMEI DE CE SA RAMINA PE POST SA DIMISIONEZE SINGUR MIOC SCRIU DE ATITEA ANII HAI SA SCOATEM SI MANIFESTUL DIN ASCUZATOARE SI CU PLACA DE MARMURA CARE ATESTA FRONTUL DEMOCRAT ROMAN FACEM O DOVADA IMENSA NU ZIC NIMIC NICI DIN CELELANTE ORASE ALE TARII CA AM AVUT OAMENI PESTE TOT SI FARA NUME DOAR FRONTUL DEMOCRAT ROMAN ACESTA NE UNEA , IN TIMISOARA CA SI LA IASI I SA SCHIMBAT DENUMIREA DE CINE DE SECURITATEA CARE SA INFILTRAT PRINTRE REVOLUTIONARII UITE VREAU SA SE FACA DEMERSURILE NECESARE SI SA SE INTELEAGA CORECT . DESTUL CA TOT NU VRETI A PRICEPE , ADEVARUL ESTE UNUL SINGUR FRONTUL DEMOCRAT ROMAN MIRICA A GHEORGHE 0720175140 CONTACTATIMA URGENT . NOROC BUN ROMANIE

  2. Valeriu Mangu Says:

    Domnule Marius Mioc,

    Generalul-maior Stefan Alexie, decedat anul trecut in august, a negat, intr-o discutie telefonica pe care am avut-o, autenticitatea inscrisului reprodus in facsimil. Dar, altfel, acesta nu era in 1989 seful Directiei a III-a „Contraspionaj”, ci, din 1985, daca tin bine minte, generalul-maior Aurelian Mortoiu; Stefan Alexie era secretar de Stat, coordonator insa al Diresctiei a III-a.
    N-am citit atent atent articolul postat, dar din parcurgerea lui in diagonala se anunta interesant. Voi reveni – am date ca ce s-a intamplat la Iasi este, de fapt, opera DSS.
    Al dvs., Valeriu Mangu

    • mariusmioc Says:

      Domnul Ştefan Alexie s-a adresat şi presei pentru a tăgădui autenticitatea documentului (publicat în 2002)? M-ar interesa dovada unei tăgăduiri făcute public de domnul Alexie, nu prin discuţii particulare.
      După cum am remarcat şi în textul recenziei, documentul nu pare semnat de Alexie personal ci de un subordonat al dînsului în numele său. Pe baza semnăturii, poate s-ar putea stabili persoana, care poate încă trăieşte.

      • Valeriu Mangu Says:

        Domule Marius Mioc,

        Din cate cunosc, raposatul general Stefan Alexie a dat un singur interviu, anume dlui Alex Mihai Stoenescu, inclus integral, respectiv fragmentar in cartile sale. Din cate tin minte, in interviu nu se face vorbire despre inscrisul cu pricina. Dar, din cate mi-a spus, n-a fost vorba de un interviu propriu-zis, ci despre mai multe dialoguri.
        In ceea ce priveste tagadiurea, probabil ca n-a avut niciodata intentia s-o faca, dat fiind domeniul in care a lucrat.
        Inscrisul este contrafacut pentru simplul motiv ca in 1989 generalul Stefan Alexie nu era, cum sta inscris in el, directorul Directiei a III-a a DSS ci, repet, secretar de stat. Apoi, dupa cum se scrie si in postarea dvs., sintagma „stat de drept” nu facea parte, in 1989, din limbajul epocii. Tot atat de adevarat este ca generalul Stefan Alexie fusese cu cativa ani inainte directorul Directiei respective, anume pana prin 1985.
        Cat priveste nevoia dvs. de a avea la indemana dovezi de ordin public, din pacate nu vi-o pot satisface deocamdata.
        Al dvs., Valeriu Mangu


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s