Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

CPRD se plînge de sabotaj din partea SSPR Septembrie 9, 2012


În procesul verbal al şedinţei CPRD din 4 septembrie 2012 (linc), apar următoarele afirmaţii ale domnului Raymond Luca:

Preşedintele Comisiei, domnul senator Raymond Luca, a specificat faptul că, din practica ultimilor ani, în timpul vacanţei parlamentare, comisia lucrează prin staff-ul ei şi prin comisia tehnică. Principalul obiectiv al comisiei tehnice ar fi trebuit să fie verificarea dosarelor şi a contestaţiilor care au fost depuse în termen.
Au fost transmise un număr de 8 adrese la Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989 începând din data de 07 mai a.c. precum şi pe perioada vacanţei parlamentare, prin care au fost solicitate 140 de dosare pentru verificat dar au fost aduse doar 34 de dosare şi acestea au fost transmise în perioada mai – iunie.
Preşedintele Comisiei, domnul senator Raymond Luca, a menţionat faptul că, acesta pare a fi un act de sabotaj al activităţii comisiei din partea Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989, mai ales că, SSPR nu a răspuns niciunei din cele 8 adrese transmise de CPRD1989.
Preşedintele Comisiei, domnul senator Raymond Luca, a propus membrilor comisiei transmiterea unei adrese către Primul Ministru, prin care să fie adusă la cunoştinţă această situaţie şi prin care să se solicite sancţionarea atitudinii Secretarului de Stat al SSPR pentru această acţiune, sau lipsă de acţiune.
Membri Comisiei au fost de acord cu propunerea Preşedintelui Comisiei, domnul senator Raymond Luca.

Pe saitul Camerei Deputaţilor (linc) a apărut şi adresa pe care Raymond Luca a trimis-o primului ministru Victor Ponta în urma acestei şedinţe a CPRD. O puteţi vedea alăturat.

Conform legii 341/2004, timp de 6 luni de la publicarea în Monitorul Oficial a listei revoluţionarilor se puteau depune contestaţii faţă de aceasta. Acest răstimp de 6 luni s-a împlinit în 7 ianuarie 2011, dar nici pînă în prezent CPRD n-a isprăvit de soluţionat contestaţiile care au fost depuse (deşi legea cerea să se dea răspuns într-o lună). În unele cercuri se vorbeşte despre o anulare a listei publicate în Monitorul Oficial, care conţinea multe greşeli (de altfel, s-a făcut şi o plîngere penală pe acest subiect – linc) şi publicarea unei noi liste în Monitorul Oficial. Asta ar însemna şi un nou termen de 6 luni pentru depunerea contestaţiilor.

Mai citeşte:
CPRD respinge contestaţia mea legată de Ion Iliescu şi amînă soluţionarea contestaţiilor legate de Gelu Voican Voiculescu şi Constantin Aldescu
Adrian Viorel Nicolaescu, noul şef al SSPR, are dosar penal în lucru
CPRD se opune schimbărilor la legea 341/2004 propuse de Teodor Mărieş şi SSPR
Efectul Adrian Viorel Nicolaescu + Raymond Luca asupra preschimbării certificatelor
Mărieş: Munca lui Raymond Luca şi Adrian Viorel Nicolaescu într-un an o depăşeşte pe a celorlalţi în cinci ani. Luca: Am avut cu domnul Nicolaescu o colaborare foarte fructuoasă (video)
CPRD critică lista revoluţionarilor publicată în Monitorul Oficial
Raymond Luca, propus pentru şefia PNL: “1000 de contestaţii au fost înregistrate pînă la 7 ianuarie. Nu ajunge faptul că răspund la mii de astfel de petiţii, contestaţii, sute de întîmpinări în justiţie, mai vreţi să scriu adevărate romane!”

 

One Response to “CPRD se plînge de sabotaj din partea SSPR”

  1. DOMNULE SENATOR RAYMOND LUCA TOATA ROMANIA SE AFLA IN SABOTAJ,DE CE? DIN CAUZA SISTEMULUI TICALOSIT AI GAOZARILOR CE LUCREAZA CA FUNCTIONARI PUBLICI PENTRU STATUL ROMAN MAI ALES IN SPETA DATA DE DOMNIA VOASTRA,CULMEA IRONIEI MUNCA LA STAT ESTE EXTREM DE GREA MAI ALES CAND STATI JOS PE SCAUNE GAOZARILOR DIN TOT APARATUL DE STAT,RUSINE!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s