Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Noiembrie 1989 la Chişinău. Glasul victimelor. „Socot absolut imposibilă, după cele văzute, aflarea mea în continuare în rîndurile partidului” Noiembrie 7, 2012


Am mai prezentat pe acest blog evenimentele din 7 şi 10 noiembrie 1989 de la Chişinău, începute cu oprirea paradei militare sovietice în 7 noiembrie (aniversarea revoluţiei bolşevice), continuate cu incendierea Ministerului de Interne al RSS Moldoveneşti în 10 noiembrie şi urmate de schimbarea prim-secretarului acestei republici sovietice. Fiindcă nu vreau să mă repet, îndemn cititorii să citească articolele mele mai vechi:
16 noiembrie 1989: izbînda gorbaciovismului în RSS Moldovenească
7 şi 10 noiembrie 1989 – ciocniri ale forţelor de ordine cu mulţimea la Chişinău
10 noiembrie 1989, incendierea ministerului de interne la Chişinău

Prezint acum alte relatări din presa momentului despre acele evenimente, şi anume articolul „Vorbesc victimele” publicat de „Literatura şi Arta” din 23 noiembrie 1989 şi semnat „Secţia publicistică” sub genericul „Ce s-a întîmplat totuşi la 7 şi 10 noiembrie la Chişinău?”.



Vorbesc victimele

Anatol I. Tinica, pedagog: Să fi fost orele 18.00 cînd troleibuzul de pe ruta în care mă aflam s-a oprit. Credeam că ne reţine un accident rutier. Dar cînd uşile s-au deschis şi am ieşit în stradă am văzut o panoramă înfiorătoare. Detaşamente de ostaşi înarmaţi şi de miliţieni băteau oamenii. Nu departe de mine cîţiva soldaţi l-au ajuns din urmă pe un bărbat înalt cu un copil în braţe şi l-au lovit cu bastonul în cap. El a căzut jos, acoperindu-şi copilul, iar şase soldaţi îl striveau cu picioarele. Două doamne ieşite cu mine din troleibuz au strigat să nu ucidă copilul. Curajoşii şi bravii soldaţi s-au repezit la ele şi într-o clipită le-au trîntit jos şi le loveau cu cizmele. Un alt grup de soldaţi s-a năpustit asupra unui cetăţean de lîngă vitrina magazinului. Acela, deşi ţipa: „Ia russki, ne beite menia!” [ruseşte: Sînt rus, nu mă bateţi!], ostaşii n-au ţinut cont de naţionalitatea lui şi, lovindu-l în cap, bastonul a ricoşat în geamul magazinului, prefăcîndu-l în ţăndări. Cu ochii mei am văzut cum soldaţii şi miliţienii au spart şi alte vitrine. Între timp, cum stăteam speriat lîngă troleibuz, văd trei veterani de vreo 60-65 de ani care se apropiau ba de un grup de militari, ba de altul şi arătînd cu degetul la oameni strigau: „Vot etot iz narodnogo fronta” [ruseşte: Iată-l, ăsta-i din Frontul Popular] şi aceia imediat îl snopeau în bătăi, tîrîndu-l spre clădirea M.A.I. Un veteran a arătat şi în direcţia mea. Imediat am încasat un baston şi, ghiontit din spate, m-au dus în clădirea M.A.I. unde, să te ferească domnul, ce-am văzut. M-au aruncat într-o odaie în care pe jos erau adevărate băltoace de sînge. pe podea, fără cunoştiinţă, zăceau oameni însîngeraţi. Înainte de a fi urcat într-o maşină am văzut scene groaznice şi în curtea M.A.I. Miliţienii şi soldaţii băteau fără milă, cu cruzime în oameni răniţi, însîngeraţi, care nu opuneau nici o rezistenţă. Ei se încurajau unul pe altul cu vorbe de felul: „Bei mulov! Tolco tac nado s nimi obraşciatisea, vseh ih za granişei za Prutom” [ruseşte: Bate-i pe catîri! Numai aşa trebuie să-i tratăm, pe toţi să-i alungăm peste graniţă dincolo de Prut]. În maşină, însoţitorii loveau cu baionetele în metal, pentru ca să bage groaza în noi. Am 52 de ani, dar n-am crezut niciodată că miliţienii şi soldaţii pot fi atît de cruzi încît să bată şi să calce în picoare femei, copii, bărbaţi. La secţie unde am fost dus am dat de un adolescent de 15-16 ani bătut măr. Îţi răbufneau lacrimile cînd te uitai la el. Sînt de părerea că măcelul a fost special  organizat pentru a compromite Frontul Popular, pe moldoveni, şi a contrapune miliţia poporului. Criminalii care au dat ordin ca populaţia paşnică şi nevinovată să fie bătută şi călcată în picoare trebuiesc aduşi la un proces public şi condamnaţi.

Mihail Banu, savant: În acea seară de pomină, aproape de orele 19.00, îmi conduceam fiica la teatrul de operă. Văzînd că bulevardul Lenin e închis, am cotit de pe strada Puşkin spre teatrul „Mihai Eminescu”. Trecînd de sala cu orgă (pe trotuar) şi încă neizbutind să întrebăm pe cineva ce se întîmplă, am văzut că lumea fuge; şi fugeau aproape toţi care erau pe stradă, iar în urma lor alergau ostaşi cu bîte. Am încercat să intru în troleibuzul oprit în staţie, dar n-am reuşit. Am văzut clar cum soldaţii se răfuiau cu acei pe care îi ajungeau din urmă, lovindu-i, de regulă, cu bastonul în cap. Din mulţimea ce alerga spre Piaţa Victoriei s-a desprins un băieţandru de 14-15 ani şi a luat-o spre hotelul „Moldova”. trei soldaţi l-au ajuns din urmă şi lovindu-l cu bîtele în cap l-au trîntit la pămînt. Au pornit să-l bată cu picioarele, cu bastoanele. Femeile din jur ţipau (fiica a început să plîngă) „Ubiiţî, dlea etogo mî vîrastili vas ştobî ubiti liudei” [ruseşte: Ucigaşilor, pentru asta v-am crescut ca să omorâţi oameni?]. Ceilalţi soldaţi se întorceau spre femeile care strigau şi le ameninţau cu bîtele. Unul din ei, batjocoritor chiar, a netezit-o pe o femeie în etate cu bastonul, dar n-a lovit-o.

Silviu Medveţchi, student: După cel mai masiv atac cu gaze lacrimogene întreprins de militari, după care ei s-au retras la intrarea edificiului M.A.I., mă aflam, alături de foarte mulţi oameni, lîngă aripa ce dă în strada Armenească, alături de automate cu apă gazoasă. Aici am văzut vreo 4 tineri care loveau în automate. Unul dintre ei a rupt un detaliu dintr-u automat şi a aruncat în geamurile clădirii. În acelaşi timp ei comunicau în nemoldoveneşte cu alţi vreo trei tineri, care se aflau la uşa clădirii M.A.I. de pe strada Armenească. Aceştia au pus mai multă hîrtie la uşă şi i-au dat foc.

Nicolae Răileanu, fotograf al Muzeului de literatură „Dimitrie Cantemir”: Probabil, soldaţii şi miliţienii au avut o indicaţie specială ca să se răfuiască cît mai crunt cu fotoreporterii. Eu am fost snopit în bătăi de cîteva ori şi pînă la urmă mi-au stricat şi aparatura japoneză de fotografiat care o aveam la mine.

Boris Balan, fotoreporter al săptămînalului „Literatura şi Arta”: Nici n-am izbutit bine să scot aparatul de fotografiat din geantă, că trei vlăjgani în uniformă mi-au răsucit mîinile la spate şi au început să mă îmbrîncească în clădirea ministerului. Acolo m-au aruncat într-o odaie şi peste puţin timp am fost dus în curte şi închis într-o maşină, unde, în acel talmeş-balmeş, au uitat de mine. Prin ferestruica cu gratii am văzut cum miliţienii aduceau în ogradă oameni reţinuţi în stradă şi îi striveau în bătăi. Deşi lumea din curte nu opunea nici o rezistenţă, caporalii şi sergenţii loveau în adolescenţi cu pumnii şi picioarele. Aproape o oră şi jumătate am fost martor la nişte scene îngrozitoare pe care n-am să le uit o viaţă. De frică să nu-mi sustragă pelicula cu imaginile din stradă, cu regret, n-am făcut nici o fotografie. Împreună cu încă 18 reţinuţi am fost eliberaţi graţie intervenţiei lui Valeriu Matei.

Gheorghe Ciubotaru, muncitor la fabrica „Steaua Roşie”: Pe la orele 17 şi 30 de minute împreună cu soţia şi copilul de trei ani eram lîngă Ministerul afacerilor interne, unde se adunase un grup nu prea mare de oameni. O mamă ce auzise că fiul ei fusese arestat, se ruga acolo, pe scări, ca miliţia să-l elibereze. la un moment dat, am zărit cum cîţiva miliţieni s-au repezit la ea şi au lovit-o cu bîta în cap. Femeia s-a prăbuşit jos. După asta miliţienii s-au năpustit cu bastoanele la lumea din stradă. Cînd am înţeles că ei au pus la cale una devărat măcel, mi-am luat copilul în braţe, soţia de mînă şi fuga să trec strada Lenin. Însă nici n-am ajuns la jumătate de stradă, că cineva mi-a ars cu ceva greu în moalele capului şi am căzut jos, peste copil. M-au bătut pînă am leşinat. Soţia m-a tîrît de partea cealaltă de drum, unde mi-am revenit. Ca prin ceaţă vedeam cum grupuri mari de soldaţi şi miliţieni loveau lumea de cealaltă parte. S-au auzit împuşcături. Stăteam încremenit locului cînd s-a apropiat de noi o maşină ce ne-a stropit cu apă rece, pe mine, pe soţie, pe copil. Împins de mulţimea în panică am ajuns pînă în apropiere de „Lumea copiilor”, unde mi-am pierdut cunoştiinţa şi am fost dus la „Salvare”. Medicii au spus că am comoţie cerebrală. Ţin minte că după primul atac al soldaţilor şi miliţienilor nu fusese spart nici un geam al clădirii ministerului. Pe atunci, să fi fost orele 19,00.

Gheorghe Oleinic, muncitor, membru de partid pînă la 10 noiembrie 1989: Pe data de 10 noiembrie 1989 împrejurările mau făcut să fiu martor ocular de la începutul evenimentelor de lîngă M.A.I.

Aproximativ pe la orele 17,40 ieşind din magazinul alimentar de la colţul străzilor Lenin şi Cotovskii m-am îndreptat spre casă, însă atenţia mi-a fost atrasă de un grup de vreo 100-150 de cetăţeni adunaţi la intrarea principală a M.A.I. Oamenii au început să scandeze „Arestaţii să fie eliberaţi!”. Aflîndu-mă în preajmă am avut posibilitate să văd cum aveau să se desfăşoare exact, clipă cu clipă, evenimentele în continuare.

Operativ, peste 3-5 minute din clădirea M.A.I. a ieşit un locotenent-colonel înalt, uscăţiv, smolit la faţă, de vreo 45 de ani, care a întrabat de ce s-au adunat oamenii. Ascultînd revendicările celor prezenţi, şi anume de a fi eliberaţi imediat doi tineri de curînd arestaţi, fiindcă pichetau în preajma M.A.I., dumnealui răspunse că nimeni n-a fost arestat şi că toţi trebuie să se împrăştie, căci în caz contrar se va face uz de forţă. Acest răspuns provocator i-a indignat pe cei adunaţi şi din mulţime s-au auzit strigăte şi fluierături.

Însă ceea ce a urmat peste cîteva secunde m-a şocat: dins ediul M.A.I. au ieşit tineri atleţi în uniformă cachi, în echipament de luptă, în număr de 50-60, şi strigînd furios „Căraţi-vă!” (Razoitisi!) au început a lovi cu bastoanele de cauciuc în stînga şi în dreapta. Procedînd în acest mod, ei au trecut la atac şia supra trecătorilor aflaţi în acel moment pe aproape. Am fost, desigur, lovit şi eu, însă m-a salvat mîna ridicată. Lovitura ţintea în cap şi la întrebarea „De ce dai?” unul m-a îmbrîncit cu putere şi m-am pomenit pe asfalt pe partea carosabilă şi doar întîmplarea m-a scăpat de automobilele ce circulau în acel moment pe acolo.

La comanda unui ofiţer acest grup de barbari în uniformă s-a retras organizat pe scările M.A.I. Indignaţi la culme şi şocaţi, oamenii au început să se aduune din nou şi la ei a aderat atît mulţimea de trecători ce fusese bătută cu bastoanele, cît şi cei care fusese martori la acţiunile la care s-au dedat cei de la M.A.I.

Trebuie să spun că grupul de cetăţeni adunaţi iniţial nu era omogen: printre ei se aflau bărbaţi, tineri, femei, bătrîni, copii. Nu era nimeni înarmat ori beat, cum încearcă autorităţile să ne convingă.

Unii dintre cei prezenţi au început să scandeze: „Fasciştii!”, „Hunta!”, cerînd din nou eliberarea oamenilor arestaţi, inclusiv pe cei înşfăcaţi chiar atunci, în timpul răfuielii.

Peste cîteva clipe din clădirea M.A.I. a ieşit un funcţionar în civil şi a intrat în vorbă cu mulţimea. El a încercat, cam timid şi stîngaci, să justifice acţiunile subalternilor săi, motivînd, printre altele, că acesta-i şi un rezultat al evenimentelor de pe data de 7 noiembrie, cînd mulţi miliţieni s-au ales cu leziuni corporale.

În acest moment cineva din interior i-a ordonat acestui funcţionar prin porta voce să revină imediat în clădire.

Era aproximativ ora 18,00. Transportul în comun fusese blocat de trecătorii ce aderau la cei adunaţi lîngă sediul M.A.I.

Afirm cu toată răspunderea că din partea mulţimii, în afară de scandările oamenilor, indignaţi de acţiunile miliţienilor din detaşamentul de destinaţie specială, n-au fost nici un fel de acţiuni provocatoare.

Peste cîteva momente a ieşit iarăşi un ofiţer de miliţie şi a propus mulţimii (la acea oră erau deja vreo 500-1000 de oameni) să părăsească locul din faţa M.A.I., căci în caz contrar va fi din nou folosită forţa fizică.

Imediat după cele spuse asupra mulţimii adunate s-au aruncat miliţienii, care, cu o furie oarbă, au început să lovească în oamenii puşi pe fugă. Cei de cădeau era vai şi amar de capul lor, căci erau bătuţi cu bastoanele şi picioarele. Nu era cruţat nimeni – nici bătrîn, nici copil, nici femeie! O aprte din ceia restaţi a încercat să opună o slabă rezistenţă.

Însă ceea ce a urmat m-a cutremurat: unul din tineri, să fi fost de vreo 20 de ani, a fost înşfăcat de mîini de doi miliţieni, iar al treilea îl lovea cu furie în cap, în faţă. După aceea l-au aruncat în vitrina de sticlă a magazinului de mărfuri sportive. Rănit grav şi însîngerat, tînărul a fost din nou înşfăcat şi tîrît în încăperea M.A.I. Vaietele oamenilro bătuţi, strigătele de protest ale trecătorilor, care deveniseră martori ale acestor sălbăticii, au provocat indignarea generală a oamenilor şi i-a obligat să opună rezistenţă.

La comanda ofiţerului care-i dirija, aceşţti tineri sălbatici s-au retras din nou în clădirea M.A.I., cu alţi arestaţi, bătuţi şi răniţi. De astă dată au apărut mai mulţi ostaşi, lucrători de miliţie, în căşti şi scuturi, înarmaţi cu bastoane de cauciuc care s-au aliniat în formaţie de luptă. După aceste două atacuri furioase asupra celor adunaţi şi asupra trecătorilor,, atacuri după care ei schimbau replici vesele între ei, au început a lovi provocator cu bastoanele în scuturile pe care le aveau în mînă, probabil cu scopul de a intimida lumea.

Abia după aecasta spre miliţieni au început să zboare pietre şi alte obiecte, nicidecum pregătite din timp, cum susţine ATEM-ul [agenţia telegrafică moldovenească, agenţia de presă oficială a guvernului RSS Moldoveneşti] şi ministrul M.A.I. [la acea vreme, Vladimir Voronin]. Conţinutul acestor sticle nu era inflamabil, erau sticle de apă minerală, chefir, cutii de conserve şi alte cumpărături pe care le aveau oamenii prin sacoşele lor.

Peste un timp oarecare, pe la 18,30, a fost întreprins un nou atac asupra mulţimii. Către acest timp miliţienii primise[ră] întăriri. Şi din nou oamenii au fost bătuţi crunt. Nu era chip de scăpat nici în troleibuzele ce staţionau, nici lîngă încercările de a se lipi strîns de pereţii clădirilor de vis-a-vis. Cu atît mai mult cei ce s-au lipit de vitrinele de sticlă, căci loviturile de bastoane ale miliţienilor făceau ţăndări vitrinele magazinelor şi cioburile de sticlă le provocau răni adăugătoare celor ce încercau cu deznădejde să găsească un loc de adăpost. Acest măcel a continuat vreo 10 minute şi numai după ce au obosit bătînd în oameni, ei s-au retras cu o nouă grupă de arestaţi sub clădirea M.A.I. În jurul orelor 19,00 au sosit noi întăriri pentru M.A.I.: maşini militare cu ostaşi şi utilaje cu tunuri de apă. Pe la orele 20,00 am putut să părăsesc locul din faţa M.A.I. şi să plec acasă. Cele văzute de mine şi expuse sînt o realitate zguduitoare.

După informaţia din ziare a ATEM-ului şi a ministrului afacerilor interne, după cele văzute şi trăite de mine, eu, muncitor cu studii superioare, comunist, tată a trei copii, nu-mi rămîne mai mult nimic decît să declar: acest măcel a fost provocat de purtarea nereţinută, nesocotită, de emoţiile miliţienilor (în marea majoritate nemoldoveni). Spargerea vitrinelor magazinelor a fost făcută de ostaşii detaşamentului de destinaţie specială a M.A.I. în timpul maltratării oamenilor ce căutau adăpost sub ele.

Este absolut minciunoasă afirmaţia că clădirea M.A.I. a fost de la bunul început atacată de un grup de vreo 1500 de persoane extremiste, alcătuite din elevi, tineret studios şi persoane aflate în stare de ebrietate. În realitate numărul celor aflaţi în faţa clădirii M.A.I. nu era mai mare de 100-150 de oameni, absolut treji, paşnici şi dezarmaţi. Ei aveau o singură revendicare: eliberarea celor arestaţi pentru pichetare, acţiune de alt fel absolut legitimă în orice stat cîtuşi de puţin civilizat din întreaga lume. Socot absolut imposibilă, după cele văzute, aflarea mea în continuare în rîndurile partidului.

Emil Bajureanu, student la Institutul politehnic „S. Lazo”: Am ieşit de la baie în jurul orei 18,00 şi mă duceam spre casă. Cînd am ajuns la strada Lenin se auzeau ţipete şi răcnete din toate părţile. N-am reuşit să mă dezmeticesc ce se întîmplă şi în care parte s-o iau, că un grup de ostaşi s-a apropiat de mine şi fără să mă întrebe ceva, m-au lovit cu pumnii în faţă şi cu bastoanele în cap, peste piept, mîini şi picioare. Într-o stare de semileşin simţeam că sînt tîrît undeva. Mi-am revenit la secţia de miliţie a raionului Nistru. M-a interogat Valerii Kiţîn, care după ce a examinat şervetul, săpunul, buretele, s-a convins că eu veneam cu adevărat de la baie. Interesîndu-se unde m-am aflat la 7 noiembrie şi auzind că am fost la ţară, pe la miezul nopţii mi-au dat drumul acasă. Simţindu-mă rău, m-am adresat medicului, care a şi stabilit că am comoţie cerebrală.

Marian Romanciuc, student la Institutul pedagogic „I. Creangă”: Sînt sigur că dacă miliţienii nu abuzau de forţă şi nu ăi arestau pe cei şapte tineri care au pichetat clădirera M.A.I. nimic, absolut nimic nu avea să se întîmple. Eu am fost de la începutul provocărilor şi am văzut cum miliţienii îi îmbrînceau în clădire pe tinerii care pichetau şi cum „oamenii legii” îşi băteau joc de ei. Această acţiune nesăbuită şi provocatoare din partea miliţiei a avut loc pe la orele 16,40 – 16,50 de minute. Vestea s-a răspîndit cu iuţeala fulgerului. Lumea a început să se adune în faţa M.A.I. Aproximativ peste o oră un detaşament de circa 50-60 de miliţieni au pornit asupra oamenilor, împingîndu-i spre străzile Armeneanscă şi Cotovskii. Lumea nu se împotrivea, dar cînd mulţimea a început să scandeze „eliberaţi deţinuţii!” şi „Hunta!” au apărut detaşamente de ostaşi echipaţi şi miliţieni. Ei s-au năpustit asupra poporului, lovind. Un grup special trăgea cu rachete şi împroşca cu gaze lacrimogene. Am fost fugăriţi pînă dincolo de strada Armenească. la staţia de lîngă cafeneaua „Mămăliguţa” eu m-am urcat în troleibuz cu gîndul să plec acasă. Ajungînd vis-a-vis de clădirea M.A.I. am văzut vreo 10-12 coloane de ostaşi. Troleibuzul nu putea circula mai departe. Prin geam se vedea totul. Brusc, militarii s-au repezit în oameni, lovindu-i din toate părţile, în modul cel mai barbar – cu bastoanele, cu scuturile, iar pe cei doborîţi la pămînt îi loveau cu picioarele. Şoferul troleibuzului a deschis uşile, dorind astfel să salveze victimele măcelului. Dar ostaşii au pătruns în troleibuz, au tăbărît asupra noastră, bătîndu-ne pe toţi delaolaltă, inclusiv pe şofer. De la ei duhnea a alcool. Personal am fost lovit de mai multe ori cu bastonul în cap şi bătut pînă la pierderea cunoştiinţei. Mi-am revenit în clădirea M.A.I., jos la podea, într-o băltoacă de sînge. Mai apoi am fost înşfăcat de doi miliţieni şi aruncat în maşina ce m-a dus la sectorul de miliţie Octombrie. Aici am fost percheziţionat, interogat şi acuzat de crime în conformitate cu articolul 254 – huliganism. Pe la orele 22,00 am fost eliberaţi, apoi un autobuz ne-a transportat în Piaţa Victoriei. De acolo, condus de prieteni, am ajuns la domiciliu. A doua zi, aflîndu-mă într-o stare gravă, m-am adresat medicului „Salvării”, care a şi stabilit diagnosticul: „Comoţie cerebrală”.

Mai citeşte alte articole din presa moldovenească din perioada gorbaciovistă la pagina RSS Moldovenească 1988-1990.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s