Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

9 persoane, propuse pentru retragerea titlurilor de revoluţionar Noiembrie 12, 2012


Actualizare 14 noiembrie: De pe saitul SSPR a dispărut comunicatul legat de retragerea titlurilor de revoluţionar pentru cele 10 persoane (din care 9 aprobate şi de CPRD). La lincul respectiv apare acum altceva.

Pe saitul SSPR este publicat un comunicat (linc) prin care se spune că comisia SSPR a propus în 5 noiembrie 2012 anularea certificatelor de revoluţionar şi retragerea avizelor pentru 10 persoane, şi anume:

1.DOSARUL NR. 7020/L.341/2004 – POPA SORIN/ CERTIFICAT PRESCHIMBAT LRM-P 00059 /SENTINŢA CIVILĂ 671/2009 – M.O.146/2010
2.DOSARUL NR. 11078/L.341/2004 – MĂCHIŢESCU TUDOR/CERTIFICAT PRESCHIMBAT LRM-M 00860/ SENTINŢA CIVILĂ 905/2010 – M.O.354/2010
3.DOSARUL NR. 13581/L.341/2004 – RALEA NICOLAE/ CERTIFICAT PRESCHIMBAT LRM-R 00082/ SENTINŢA CIVILĂ 2818/2009 – M.O.433/2010
4.DOSARUL NR. 1745/L.341/2004 – VARODI SABIN/ CERTIFICAT PRESCHIMBAT LRM-V 00008/ SENTINŢA CIVILĂ 1891/2010 – M.O.48/2012
5.DOSARUL NR. 1489/L.341/2004 – APOSTU IOSEFINA/ CERTIFICAT PRESCHIMBAT LRT- A 00011/ SENTINŢA CIVILĂ 2992/2010 – M.O. 48/2012
6.DOSARUL NR. 1059/L.341/2004 – IONESCU ADRIAN/ CERTIFICAT PRESCHIMBAT LRM – I 00015/ SENTINŢA CIVILĂ 3562/2009 – M.O. 433/2010
7.DOSARUL NR. 16680/L.341/2004 – BĂRBAT VASILE/ CERTIFICAT PRESCHIMBAT LRT- B 00044/ SENTINŢA CIVILĂ 671/2009 – M.O.146/2010
8.DOSARUL NR. 15428/L.341/2004 – POPESCU DANIEL CONSTANTIN/ DECIZIE ICCJ 2794/05.06.2012
9.DOSARUL NR. 8503/L.341/2004 – ŞUTRU PAVEL
10.DOSARUL NR. 8521/L.341/2004 – UNGUREANU VASILE

Ulterior, în şedinţa CPRD din 6 noiembrie 2012 (linc) a fost luată în discuţie cererea SSPR şi, pentru 9 din aceste 10 cazuri, se votează, în unanimitate, retragerea avizelor pentru certificatul de revoluţionar, deci acceptarea propunerii SSPR de retragere a acestor certificate. Pentru unul din cazuri – Popescu Daniel Constantin – opinia CPRD, tot în unanimitate, a fost să se preschimbe certificatul, adică opusă opiniei SSPR.

M-am uitat pe saitul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi am constatat că Decizia 2794 din 5 iunie 2012 (linc) pomenită în comunicatul SSPR se referă la un proces pe care Popescu Daniel Constantin l-a deschis împotriva SSPR şi CPRD şi în urmă căruia instanţa a obligat pîrîtele „să verifice documentele depuse de reclamant şi să propună în consecinţă asupra cererii de preschimbare a certificatului solicitat”. Deci, nu se spune în hotărîrea instanţei dacă să i se dea sau nu certificat de revoluţionar, ci doar se obligă SSPR şi CPRD să analizeze cererea depusă de reclamant. E o realitate că, în procesul preschimbării certificatelor de revoluţionar, SSPR şi CPRD şi-au bătut  joc de o mulţime de cetăţeni, prin faptul că nu le-au trimis nici un răspuns la cererile lor. Chiar dacă un cetăţean nu îndeplinea condiţiile pentru preschimbarea certificatului, avea dreptul la un răspuns în care să i se spună asta. Este ceea ce Popescu Daniel Constantin n-a primit, şi a fost nevoit să se adreseze instanţei. Acum, după decizia instanţei, SSPR i-a analizat dosarul şi i-a respins cererea de preschimbare a certificatului, iar CPRD, în şedinţa din 6 noiembrie 2012 îi avizează favorabil preschimbarea certificatului, deci are o opinie opusă celei a SSPR.

Popa Sorin, Varodi Sabin, Apostu Iosefina, Bărbat Vasile sînt persoane constatate colaboratori ai securităţii, prin hotărîre judecătorească definitivă, pe care i-am pomenit deja în articolul „Situaţia actualizată a proceselor dintre CNSAS şi revoluţionari” (linc).

Măchiţescu Tudor, Ralea Nicolae, Ionescu Adrian sînt de asemenea colaboratori ai securităţii stabiliţi prin sentinţa Curţii de Apel Bucureşti, la care nu s-a mai făcut recurs. Observ că mi-au scăpat aceste cazuri în articolul meu anterior.

Ungureanu Vasile e de asemenea colaborator al securităţii, iar cu Şutru Pavel nu ştiu care e situaţia. Amîndoi par să fie răniţi în revoluţie (linc) şi amîndoi născuţi în Popeşti-Leordeni.

De remarcat că o parte din aceste persoane stabilite drept colaboratori ai securităţii au hotărîri judecătoreşti vechi, publicate în Monitorul oficial încă din 2010, dar abia acum s-a început acţiunea pentru anularea certificatului lor de revoluţionar.

Mai citeşte:
Revoluţionari, colaboratori ai securităţii, şi reluarea manipulării pe acest subiect
Colaborarea cu securitatea a revoluţionarului Ioan Itu
Fostul deputat şi rănit în revoluţie Vasile Bărbat şi colaborarea sa cu securitatea
Le Monde: “Mulţi ofiţeri de securitate au primit certificate de revoluţionar
Situaţie a proceselor dintre CNSAS şi revoluţionari
Situaţia verificării revoluţionarilor de către CNSAS
11 colaboratori ai securităţii, propuşi pentru anularea titlurilor de revoluţionar
Uslaşul Trosca şi alţi 4 rămîn fără titluri de revoluţionar. Necesitatea publicării dosarului generalului Militaru
Situaţia actualizată a proceselor dintre CNSAS şi revoluţionari

 

12 Responses to “9 persoane, propuse pentru retragerea titlurilor de revoluţionar”

  1. cum ramine cu cei ce leau dat certificate daca le stiau dosarul.

  2. ORFAN Says:

    Cate bilete de calatorie pe calea ferata se dau pentru anul 2013 ?

  3. Eu nu am nevoie, ca banii nu am si daca nu am banii, ce fac cu biletele

  4. orfan Says:

    Domnule Mioc,cei care au fost gasiti vinovati de ucidere in Decembrie 1989 si au fost condamnati cu suspendare , mai beneficiaza de prevederile legii nr.42/90 ?

    • mariusmioc Says:

      Nimeni nu mai beneficiază de prevederile legii 42/1990, căci această lege a fost abrogată.
      Dar la ce caz vă referiţi care credeţi că ar fi beneficiat de lege după ce ar fi ucis la revoluţie şi a fost condamnat cu suspendare? Nu cred că pentru ucidere în decembrie 1989 s-au dat condamnări cu suspendare.

      • orfan Says:

        Eu zic ca organele abilitate sa demareze anchete impotriva celor vinovati care au ucis oameni in decembrie 1989 si sa le retraga terenurile ,casele , afacerile cu spatiile comerciale daca le-au dobandit pe legea nr.42/90 si banii proveniti din functionarea acestor spatii comerciale .
        Ce ziceti , sunteti de acord?

      • mariusmioc Says:

        Eu sînt de acord, dar nu cunosc nici o persoană care să fi ucis oameni în decembrie 1989 şi care a dobîndit terenuri sau case prin legea 42/1990. Dacă asemenea cazuri există trebuie indicate concret. Nu cred că e bine să se afirme nedovedit că în rîndul revoluţionarilor beneficiari ai fostei legi 42/1990 se află persoane care au ucis la revoluţie.
        În rîndul ucigaşilor din decembrie 1989 sînt multe persoane bogate, dar s-au îmbogăţit pe alte temeiuri decît legea 42/1990 (de pildă, pe baza salariilor respectiv pensiei de general).

  5. orfan Says:

    Un luptator a primit certioficat pe legea nr.42/90,iar pe legea 341/2004 nu a mai putut primi.
    Cum comentati?

  6. orfan Says:

    Scuze,rectific.
    Un luptator care a fost gasit vinovat de crima in decembrie 1989, a primit certificat pe legea nr 42/90 si a beneficiat de prevederile acestei legi.
    Mai poate recupera statul roman beneficiile legii nr.42/90 acordate criminalilor din decembrie 1989?

    • mariusmioc Says:

      Nu ştiu. Ar trebui să mă apuc să studiez prevederile vechii legi 42/1990, care nu mai e în vigoare, pentru a vedea dacă s-a săvîrşit o fraudă la acordarea titlului după prevederile acelei legi. Nu am însă timp acum să mă ocup de aşa ceva.
      De fapt ştiu un caz asemănător – ofiţerul Ilie Andreoiu din Timişoara, care nu e chiar criminal fiindcă n-a omorît pe nimeni, dar a împuşcat 3 persoane nevinovate bănuind că aceia sînt terorişti. A primit certificat conform legii 42/1990 iar apoi a fost condamnat pentru vătămare corporală a persoanelor rănite la revoluţie. Ştiu că după legea 341/2004 n-a mai obţinut preschimbarea certificatului, m-am considerat mulţumit de asta, nu m-am gîndit la problema restituirii avantajelor primite după vechea lege şi nici nu ştiu ce avantaje ar fi primit respectivul.

      • orfan Says:

        Mesajul meu este: restituirea drepturilor conferite de legea nr.42/90 de la criminalii gasiti vinovati de instantele din ROMANIA,inclusiv banii proveniti din functionarea spatiilor comerciale din aceasta lege.
        Va multumesc!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s