Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Teoria basarabenilor-criminali în istoriografia românească Decembrie 5, 2012


Printre teoriile care încearcă să explice „cine a tras în noi” în decembrie 1989 capătă tot mai multă popularitate cea care atribuie rolul acesta unor agenţi KGB din Basarabia.

Ruxandra Cesereanu, în cartea “Deconstrucţia unei revoluţii” (linc) enumeră teoriile care s-au enunţat cu privire la revoluţia română. Este o carte de nivel academic care nu susţine o anumită teorie ci pur şi simplu enumeră diferitele abordări din istoriografia românească legate de 1989.
Apropo de terorişti, Cesereanu enumeră 10 ipoteze despre aceştia, din care ipoteza 5 spune că teroriştii au fost “militari sovietici racolaţi din rîndul unor basarabeni (a căror limbă maternă era româna)” (Găsiţi citatul la sfîrşitul paginii 97 începutul paginii 98 a cărţii aflate la lincul indicat pe internet).

Cesereanu şi-a publicat cartea în 2004, cînd Stoenescu abia îşi începea cariera mult mediatizată de specialist în istoria revoluţiei.

Specialistul nr. 1 al mass-mediei româneşti în problemele legate de revoluţia din 1989, Alex Mihai Stoenescu, prezent la nu ştiu cîte emisiuni televizate, mentorul campaniei cu „adevărul despre revoluţie” din Jurnalul Naţional de acum cîţiva ani şi a celei recente din „Adevărul”, mai nou prezent şi la „Evenimentul Zilei”, scria în „Istoria loviturilor de stat în România” vol. IV (I), editura Rao 2004:
“fapt semnificativ pentru evenimentele din decembrie 1989, Basarabia a devenit principalul centru pentru operaţiuni împotriva României” (pag. 98), precizînd că s-au semnalat în România coloane cu “tineri atletici, cu documente de cetăţeni ai RSS Moldovenească” (pag. 416), pe care le numeşte „comandouri de diversionişti” (pag. 418).

Regizorul şi senatorul Sergiu Nicolaescu, iniţiatorul şi preşedintele Comisiei Senatoriale “Decembrie 1989″ şi autor al mai multor cărţi despre revoluţia din 1989 (şi tocmai de asta, prezentat opiniei publice ca mare specialist al istoriei revoluţiei), încercînd să explice „cine au fost teroriştii”, face o amestecătură cu terorişti de mai multe naţionalităţi, dar în amestecătura asta basarabenii îşi au locul lor rezervat. Într-un interviu cu Alex Mihai Stoenescu din Jurnalul Naţional, în decembrie 2004, Nicolaescu spunea (linc): “au fost terorişti străini pe teritoriul nostru, proveniţi în majoritate din ţări arabe, circa 200. (…) Alţi terorişti au fost cei din URSS, în majoritate basarabeni”.

Sergiu Nicolaescu, în calitatea sa de lider al FSN-ului care şi-a consolidat puterea anume prin lupta cu teroriştii, trebuie să ofere opiniei publice o explicaţie despre cine au fost aceştia. A arunca vina pe terorişti străini e o metodă de a îndepărta bănuielile de la grupul (românesc) care a preluat puterea în 1989.

Este de reţinut că Sergiu Nicolaescu nu este o persoană marginală în România, iar cînd în România se vorbeşte despre terorişti veniţi din URSS în decembrie 1989, deseori se adaugă automat “în majoritate basarabeni”.

O teorie conspiraţionistă lansată public capătă viaţă proprie şi se dezvoltă independent de voinţa celor care au lansat-o. De pildă Valentin Manoliu, fost angajat al MAE român, scria (linc):

Lovitura de stat din 1989 a avut ca scop desfiinţarea statului ROMÂN, distrugerea industriei, a economiei româneşti, epurarea etnică a poporului ROMÂN şi înlocuirea cetăţenilor ruşi îmbătrîniţi cu alţii tineri. MIRONOV şi ION ILIESCU aduc cetăţeni ruşi la STUDII GRATUITE în ROMÂNIA, aceştia primesc burse, cazare şi masă, iar cînd termină studiile superioare primesc funcţii în instituţiile statului ROMÂN, SRI, SIE, PNA şi altele şi, pe deasupra, primesc locuinţe, terenuri şi salarii în valută şi spor de salariu în valută, deoarece lucrează într-o ţară defavorizată. Basarabenii, care de fapt sînt cetăţeni ruşi care primesc pensii cu mult mai mari decît cetăţenii români şi pe deasupra primesc pensii suplimentare pentru că au fost aduşi de ruşi în 1944 să conducă România, erau singurii care aveau dreptul la studii superioare în România, iar copiii şi cetăţenii ROMÂNIEI sînt vînaţi cu Poliţia, organele de justiţie şi Parchetul ROMÂNIEI.

Se vede mentalitatea patriotului român care urăşte KGB-ul din fragedă pruncie, conform căreia basarabenii sînt de fapt ruşi şi ideea că scopul loviturii de stat din 1989 a fost să ajungă ruşii (eufemism pentru basarabeni, căci numai basarabenii primesc studii gratuite în România) să conducă România, ceea ce cică s-a şi realizat. În ciuda hainelor anti-KGBiste în care este înfăţişată această teorie, cred că KGB-ul e încîntat de ura împotriva basarabenilor care rezultă din ea.

În ciuda faptului că implicarea sovietică (cu precizarea: majoritar basarabeană) în decembrie 1989 a fost susţinută de persoane cu certe legături cu FSN-ul, precum Sergiu Nicolaescu, această teorie a fost rebranduită propagandistic ca fiind profund antifesenistă şi „demascatoare” pentru FSN. Se poate vedea asta în scrierile unui Grigore Cartianu şi articolele lui Mihai Voinea şi Cristian Delcea din ziarul „Adevărul” (condus de Cartianu), respectivii autori pozînd în anticomunişti şi antifesenişti feroci. Acestor anticomunişti şi antifesenişti nu le dă de gîndit faptul că teoriile lor sînt identice cu cele ale unor colaboratori dovediţi ai securităţii, precum Alex Mihai Stoenescu (care scria intens la ziarul „Adevărul” şi era invitat la „Naşul TV” alătur de Cartianu) sau unor lideri FSN precum Sergiu Nicolaescu, cel care, prin Comisia Senatorială „Decembrie 1989” pe care a înfiinţat-o, a încercat să prezinte punctul de vedere oficial al FSN despre revoluţie. Ca fapte concrete în favoarea teoriei lor, ziariştii de la „Adevărul” prezintă lucruri care nicidecum nu confirmă teoria, precum ar fi incidentul cu turişti sovietici la Brădeşti, care însă nu au tras în nimeni şi nici nu aveau arme asupra lor, ci din contră, ei au fost victimele în care s-a tras.

Ar fi cazul măcar după 23 de ani, despre crimele revoluţiei să se discute pe bază de fapte concrete. După cum spunea procurorul Dan Voinea, procentul de identificare a autorilor la victimele de la revoluţie e 80% (linc). Dar exact de fapte concrete fug amatorii de scenarii senzaţionaliste şi cei interesaţi în pescuitul în ape tulburi cu privire la decembrie 1989. Iar dacă apele nu sînt tulburi, sînt destui care le tulbură intenţionat.

Mai citeşte:
Psihoza turiştilor sovietici, similară cu cea despre terorişti răspîndită în 1989
Alex Mihai Stoenescu s-a transferat de la “Jurnalul Naţional” la “Adevărul”
Iliescu apare, măcelul dispare – diversiuni ale ziarului “Adevărul”
Gulgute proaspete ale lui Stănculescu, la B1TV şi în ziarul “Adevărul”
Samoşchin: “Cartianu minte de îngheaţă apele”. Evacuarea sovieticilor din Bucureşti în decembrie 1989
În 1990 scriam despre „acoperirea adevărului despre revoluţie printr-un potop de minciuni”
Dezvăluirile lui Vladimir Bukovski despre revoluţia română şi jurnalismul de tip Mediafax
Raportul SRI despre revoluţie din 1994, de pe vremea lui Virgil Măgureanu
Ruşii şi revoluţia română din 1989 – două păreri opuse: Ion Raţiu şi Virgil Măgureanu

 

One Response to “Teoria basarabenilor-criminali în istoriografia românească”

  1. eu am spus ceva sint FRONTUL DEMOCRAT ROMAN INTE,MIETORUL SAU FONDATORUL REVOLUTI ROMANE NUI FSN NICI FRONTUL DEMOCRATIC CREAT DE LORIN FURTUNA , DE CE OARE VRETI SA CITITI CARTI CU SCENARI INCHIPUITE ALE UNEI DOAMNE CARE ESTE INTERESATA DE SAIENSFISEN CITITILE NU VA OPRESTE NIMENI , NU A FOST LOVITURA DE STAT EU ORGANIZATORUL STIU CE AM FACUT VOI CARE ATI INDEPARTAT IN PRIMUL RIND UNUL DIN REPREZENTANTI FRONTULUI DEMOCRAT ROMAN , SI ACELA POT FI MAI MULTI DORNICI DE AFIRMARE DAR SCOPUL FIIND UNUL SINGUR RASTURNAREA GUVERNULUI COMUNIST, LORIN FURTUNA SA SPUNA CINE ERA REPREZENTANT AL FRONTULUI DEMOCRAT ROMAN LA TIMISOARA ERA ELECTRONISTUL OMUL MEU PRINCIPAL MAI AU FOST SI ALTI DAR CODUL ERA FRONTUL DEMOCRAT ROMAN SI NU FRONTUL DEMOCRATIC ROMAN , SI DACA TOT VENI VORBA MIOC MARIUS AI SPUS INTRUN COMENTARIU CA TV 1 ITI DA IMAGINI VIDEO RESTRICTUTIONATE ASA AM INTELES EU FRONTUL DEMOCRAT ROMAN , LA CONVORBIREA CARA AM AVUTO LA ARHIVA SE CUNOSEA ACEASTA POVESTE DAR TU NU AI CERUT SI NU AI VRUT SA SE AFLE ADEVARUL ASTAI DEMOCRATIE MIOC MARIUS DA FUGA DIN NOU SI IA CASETA FRONTUL DEMOCRAT ROMAN NU NU MAI PUNE PE INTERNET FICTIUNI DIN REVOLUTIE PUNE PLACUTA DIN BALCONUL OPEREI ROMANE PE SAITUL PRIMARIEI COMUNEI BRAZI JUDETUL PRAHOVA NU VREI DE CE MIOC , MI SA SPUS TELEFONIC CA TREBUIE SA FAC O CERERE SA MI SE DEA CASETA DECI MIOC MARIUS UITE UN ADEVAR CARE NU TE INTERESEAZA POATE BROASTELE TESTOASE O SA TE FACA SA TE INTERESEZI SI NU MAI STERGE COMENTERILE SAU POATE NU AI VOIE SA LASI ADEVARUL PE BLOGUL TAU , MARIUS TE ROG INTRUCIT EU SINT AUTORUL SI FILMARILE LEA FACUT SECURITATEA CRED CA MI SE CUVINE DREPTUL DE AUTOR NU PREA STU BINE REGULA JOCULUI DAR CRED CA ASA ESTE AI SPUS CA AI FOST INSCRIS IN FRONTUL DEMOCRAT ROMAN , DACA NU ESTI TRADATOR POATE IEI CASETYA SI O DAI PE INTERNET DE LA DOMNUL MIHAI MURGU , PINA AJUNG EU … POATE REUSIM SA O DAM PE INTERNET SI SA STIE LUMEA CE SA INTIMPLAT SA TERMINE CU LOVITURA DE STAT LOVITURA DE STAT AU DATO PRIMARII CARE DATORITA PROSTIEI LOR CA SA ARATE CA FAC CEVA AU VINDUT AU DISTRUS UNITATI COMERCIALE CAPEURI AGROMECURI MINE CERCETARII ECTC , REPRT NU VA MAI LUATI DUPA ACESTE CARTI CARE NU FACE ALCEVA DECIT SA INDOBITOCEASCA TINERETUL , , CE FACI TU MIOC ITI PLACE SA FI LAUDAT , EU NU FAC JOCUL NIMANUI CER DREPTATE SA AIBA LOCUL EI DREPT SI CINSTIT . CEREI LUI LORIN FURTUNA SA SPUNA CINE A REPREZENTAT FRONTUL DEMOCRAT ROMAN ELECTRONISTUL SI TOT EL A PUS PLACA DE MARMURA ASA CUM DEALFEL A FOST IDEIA LUI LA DESPARTIRE , INCHEI SI INCA O DATA PUNE ADEVARUL PE INTERNET SI NU FRACTIONAT , TRAIASCA FRONTUL DEMOCRAT ROMAN MOARTE TIRANILOR . SEMNEAZA MIRICA A GHEORGHE CAUTA SAITUL PRIMARIEI COMUNEI BRAZI JUDETUL PRAHOVA SI PUNE PLACA DE MARMURA IN OBIECTIV NOROC BUN . ASTAZI 5 DECEMBRIE 2012.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s