Anunţasem pe acest blog, la programul aniversar al revoluţiei (linc) că parastasul pentru eroii martiri ai revoluţiei va avea loc la ora 14,00, în cimitirul eroilor.
Am ajuns şi eu acolo, dar am avut surpriza să văd că se terminase totul, lumea era pe plecate, se împărţise şi pomana. Din ce vorbea lumea rămasă, totul începuse la ora 13,30. Circula zvonul că devansarea s-a făcut ca autorităţile să evite surprize de la eventuale manifestaţii de protest ale revoluţionarilor.
L-am remarcat printre cei prezenţi la cimitir pe domnul Teodor Mărieş de la Bucureşti.
Îmi cer scuze faţă de cititori dacă i-am indus în eroare. Eu preluasem informaţia că parastasul şi depunerea de coroane de la cimitirul eroilor va fi la ora 14 de pe saitul asociaţiei „17 Decembrie” a răniţilor şi familiilor îndoliate din revoluţie (linc). A fost o surpriză neplăcută şi pentru mine că nu s-a respectat programul anunţat anterior.
AI CAM MULTE ERORII SI UNELE CHEAR VOITE FRONTUL DEMOCRAT ROMAN .