Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Deznodămîntul juridic al cazului Vasile Bărbat Februarie 13, 2013


Joitoiu1Despre domnul Vasile Bărbat, rănit în revoluţie în 17 decembrie 1989, în Piaţa Libertăţii din Timişoara, am mai scris pe acest blog. E vorba practic de o întreagă familie – soţ, soţie şi copil – care au fost împuşcaţi în locul respectiv. Soţia, Lepa Bărbat, a fost ucisă, trupul ei fiind apoi printre cele furate din spitalul judeţean şi arse la crematoriul din Bucureşti, soţul, grav rănit în abdomen, a scăpat cu viaţă trebuind însă să suporte operaţii chirurgicale în străinătate, iar fiica care se afla alături de părinţi a fost rănită uşor la mînă. În perioada 1990-1992 domnul Bărbat a fost deputat, iar în noiembrie 2012, descoperindu-se că în anii ’60 a colaborat cu securitatea (descoperirea era din 2010), a fost propus pentru a i se retrage titlul de luptător rănit în revoluţie (linc). Recent, în 8 februarie 2013, SSPR l-a propus încă o dată pe domnul Bărbat pentru retragerea titlului de revoluţionar (linc), ca să vadă toată lumea cît de mult se munceşte la SSPR.

Relatarea domnului Bărbat despre împrejurările împuşcării sale cît şi constatările CNSAS despre dînsul le puteţi citi la articolul Fostul deputat şi rănit în revoluţie Vasile Bărbat şi colaborarea sa cu securitatea (linc).

Pentru împuşcarea celor 3 membri ai familiei Bărbat a fost trimis în judecată căpitanul de contrainformaţii Vasile Joiţoiu. Iniţial acesta a fost osîndit la 18 ani închisoare. După recurs sentinţa a fost casată şi cauza trimisă la parchet pentru completarea urmăririi penale. În 14 octombrie 2010 (deci după 20 de ani de anchete), dosarul a fost clasat şi Joiţoiu scos de sub urmărire penală. Redau mai jos ordonanţa parchetului, emisă de maior magistrat Gheorghe Caloian, care arată toate fazele procesuale prin care a trecut dosarul.

ROMÂNIA
Ministerul Public                                 Exemplar nr. 1
Parchetul Militar de pe lîngă Tribunalul Militar Teritorial
Str. George Georgescu nr. 3, sector 4 Bucureşti
Telefon/Fax 021.314.84.32
Operator 5667
Nr. 28/P/2009

ORDONANŢĂ
14 octombrie 2010

Procuror militar, maior magistrat CALOIAN GHEORGHE, din cadrul Parchetului Militar de pe lîngă Tribunalul Militar Teritorial;

Examinînd actele dosarului privind pe înv[inuit] cpt. (rez.) JOIŢOIU VASILE, din cadrul UM 01185 Timişoara, cercetat pentru săvîrşirea infracţiunilor de omor şi tentativă de omor deosebit de grav, prev[ăzută] de art. 174 alin. 1 C[od] pen[al] şi art. 20 rap[ortat] la art. 176 lit. b C. pen., cu aplic[area] art. 33 lit. b C. pen.

CONSTAT:

Prin rechizitoriul nr. 62/P/1990 din 23.03.1990 al Procuraturii Militare Timişoara s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inc[ulpatului] cpt. (rez[ervă]) JOIŢOIU VASILE, fost ofiţer în cadrul UM 01185 Timişoara, pentru săvîrşirea infracţiunilor de omor calificat, prev. de art. 174 alin. 1 C. pen. comb[inat] cu art. 175 alin. 1 lit. e C. pen., cu aplic. art. 33 lit. a C. pen.

S-a reţinut în sarcina inculpatului că în ziua de 17.12. 1989, în jurul orelor 16,00 în timp ce se afla în faţa Comandamentului Diviziei Mecanizate (UM 01024 Timişoara), a executat, de unul singur şi fără ordin, foc asupra unui grup de trei persoane care se deplasau prin faţa sediului Comenduirii Garnizoanei Timişoara, situată în Piaţa Libertăţii din mun. Timişoara. În urma focului de armă a rezultat decesul numitei BĂRBAT LEPA şi rănirea numiţilor BĂRBAT VASILE şi BĂRBAT IOANA-DANIELA.

Joitoiu2Prin sentinţa penală nr. 1 din 15.02.1991 pronunţată de Tribunalul Militar Extraordinar Timiş s-a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă rezultantă de 18 ani închisoare şi interzicerea pe timp de 8 ani a drepturilor prev. de art. 64 lit. a-c C. pen., degradarea militară a inculpatului, menţinerea stării de arest preventiv şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 C. pen. pe perioada indicată în art. 71 C. pen.

Împotriva sentinţei inculpatul a declarat recurs, iar prin decizia penală nr. 2 din 21.05.1991 Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti a dispus restituirea cauzei la Procuratura Militară Timişoara, pentru completarea urmăririi penale. Prin aceeaşi decizie s-a dispus punerea, de îndată, în libertate a inculpatului. Instanţa de recurs a cosntatat că în cauză nu au fost elucidate „… situaţiuni determinate care ar fi putut duce la o concluzie indubitabilă, fără a lăsa semne de întrebare sau dubii în interpretarea probelor din dosar”, indicînd actele şi lucrările de urmărire penală care trebuie a fi efectuate de Procuratura Militară Timişoara.

După restituirea dosarului, prin ordonanţa nr. 62/P/1990 din 21.07.1992 a Procuraturii Militare Timişoara s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a inculpatului cpt. (rez.) JOIŢOIU VASILE, cercetat pentru săvîrşirea infracţiunilor de omor calificat, prev. de art. 174 alin. 1 C. pen. comb. cu art. 175 alin. 1 lit. e C. pen. şi tentativă la omor calificat, prev de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. 1 C. pen. comb. cu art. 175 alin. 1 lit. e C. pen., cu aplic. art. 33 lit. a C. pen. Prin aceeaşi ordonanţă s-a dispus înregistrarea cauzei în evidenţa dosarelor cu autori neidentificaţi (vol. III filele 152-155).

Prin ordonanţa nr. 62/P/1990 din 13.10.1997 a Parchetului Militar Timişoara s-a dispus de către prim-procurorul militar infirmarea soluţiei de scoatere de sub urmărire penală a cpt. (rez.) JOIŢOIU VASILE şi înregistrarea cauzei în evidenţele Parchetului de pe lîngă Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti, sub nr. 1668/P/1997, în vederea continuării cercetărilor.

La data de 23.10.1997 s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de cpt. (rez.) JOIŢOIU VASILE pentru infr. prev. de art. 174 alin. 1 C. pen. şi art. 20 C. pen. rap. la art. 176 alin. 1 lit. b C. pen. (vol. II fila 155).

Prin rechizitoriul nr. 1668/P/1997 din 04.11.1997 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inc. cpt. (rez.) JOIŢOIU VASILE pentru săvîrşirea infr. prev de art. 174 alin. 1 C. pen. şi art. 20 C. pen. rap. la art. 176 alin. 1 lit. b C. pen., cu aplic. art. 33 lit. b C. pen.

Prin sentinţa nr. 110 din 11.06.1999 Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti a dispus achitarea inculpatului pentru infracţiunile reţinute în sarcina sa, constatînd totodată că inculpatul a fost arestat preventiv în perioada 02.03.1990 – 21.05.1991.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Parchetul Militar de pe lîngă Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti.

Prin decizia penală nr. 66 din 08.06.2000 Curtea Militară de Apel a dispus restituirea cauzei la Parchetul Militar de pe lîngă Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti pentru completarea urmăririi penale (vol. III, filele 304-308). În considerente deciziei instanţa militară a menţionat expres actele şi lucrările de urmărire penală ce trebuie a fi efectuate pentru competarea urmăririi penale (vol. III, filele 307-308).

Joitoiu3Împotriva acestei decizii Parchetul Militar de pe lîngă Curtea Militară de Apel a declarat recurs, care a fost respins de Curtea Supremă de Justiţie – secţia penală, prin decizia penală nr. 1153 din 06.04.2001.

Dosarul a fost înregistrat în evidenţele Parchetului Militar de pe lîngă Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti sub nr. 1668/P/1997, iar prin adresa din data de 19.11.2001 a fost trimis la Parchetul Militar de pe lîngă Tribunalul Militar Timişoara, pentru a fi repartizat unui procuror militar delegat să efectueze urmărirea penală (vol. V, fila 28).

Prin rezoluţia nr. 97/P/1990 din 12.04.2007 a Secţiei Parchetelor Militare s-a dispus, în temeiul art. 209 alin. 4 indice 1 lit. d C.pr.pen., preluarea dosarului nr. 1668/P/1997 al Parchetului de pe lîngă Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti la Secţia Parchetelor Militare, avînd în vedere „… complexitatea acestei cauze şi faptul că la Parchetul de pe lîngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Parchetelor Militare se efectuează cercetări cu privire la aceleaşi aspecte…”.

Prin ordonanţa nr. 37/P/2009 din 02.07.2009, Parchetul de pe lîngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Parchetelor Militare şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului Militar de pe lîngă Tribunalul Militar teritorial, avînd în vedere competenţa materială şi teritorială, cît şi faptul că faptele reţinute în sarcina învinuitului sînt determinate în individualitatea lor şi nu se impune cercetarea lor în ansamblul evenimentelor care fac obiectul dosarului nr. 97/P/1990.

Din punct de vedere procesual constatăm că dosarul se află după două cicluri procesuale, în faza în care acesta a fost restituit de instanţă către parchet pentru completarea urmăririi penale.

Din probele administrate în cauză rezultă că în după-amiaza zilei de 17.12.1989 în localitatea Timişoara au avut loc manifestări ale cetăţenilor din oraş împotriva conducerii statului.

După ora 14,00 au avut loc manifestaţii şi în Piaţa Libertăţii unde îşi aveau sediile Comenduirea Garnizoanei Timişoara şi Comandamentul Diviziei 18 Mecanizate (UM 01024 Timişoara).

Persoane neidentificate din rîndul manifestanţilor, după ora 14,00 au devastat mai multe magazine din zonă (Consignaţia, Cofetăria Macul Roşu), au spart geamurile de la „Restaurantul Militar”, în interiorul căruia au aruncat sticle incendiare şi totodată au incendiat autoturismul col. PREDONESCU care era parcat în faţa comandamentului.

Pentru îndepărtarea manifestanţilor care distrugeau sediile unităţilor militare şi pentru a preîntîmpina accesul acestora, militarii aflaţi pe terasa restaurantului au efectuat foc de avertisment în plan vertical.

Ulterior, pentru dispersarea manifestanţilor din zona pieţei, şi-au făcut apariţia cîteva transportoare blindate.

Joitoiu4

Unii dintre manifestanţi continuau să se comporte în mod agresiv faţă de sediile unităţii militare, astfel în jurul orelor 15,30-15,50 a fost incendiat şi autoturismul lt. col. PASCA VASILE. În aceste condiţii s-a ordonat ca militarii care asigurau paza Comandamentului Diviziei (UM 01024) să se deplaseze pe aleea din faţa acestuia. Militarii sold. NEGUŢ MARIAN-CRISTINEL, sold. MEŞU N. GHEORGHE, sold. NEGROIU CRISTIAN şi sold. CUCU MITICĂ au efectuat trageri cu pistoalele militare din dotare în plan vertical, iar alţi trei militari au încercat să stingă autoturismul incendiat.

Manifestanţii s-au retras pe str. Karl Marx şi în alte puncte din zona opusă marii unităţi.

Pentru apărarea comandamentului, în jurul orelor 16,00-16,15, a sosit un camion cu militari din cadrul UM 01970 Săcălaz sub comanda lt. maj. ANDREŞOIU CRISTIAN.

După coborîrea militarilor, autocamionul a intrat în curtea comandamentului unde a parcat.

După 15-20 minute a sosit un al doilea camion cu militari de la UM 01970 Săcălaz.

Autocamionul marca SR nr. A 47661, condus de frt. BALACI PETRICĂ a fost parcat în faţa comandamentului, într-un loc cuprins între intrarea principală pentru autovehicule şi colţul stîng al „Restaurantului Militar” ce face corp comun cu clădirea comandamentului, orientat spre restaurantul „Banloc” (respectiv str. Alba Iulia), cu roţile de pe partea dreaptă pe bordură.

Militarii de la UM 01970 Săcălaz aveau numai armamentul asupra lor motiv pentru care au primit muniţie de la UM 01024, după care au format cordoane în faţa comandamentului şi în intersecţiile str. Alba Iulia, str. Victor Vlad de la Marina, str. Ungureanu – C. Brediceanu.

Un pluton din care făceau parte şi cap. SORECĂU ALIN-SEBASTIAN, frt. SPULBER CRISTIAN şi sold. POPA NICOLAE a fost desfăşurat în linie, în lanţ de trăgători, la o distanţă de aproximativ 10-15 m în faţa comandamentului şi au executat trageri în plan vertical pentru îndepărtarea manifestanţilor care s-au retras pe străzile ce dădeau în Piaţa Libertăţii. De menţionat că în partea stîngă a comandamentului, pe str. 9 Mai, se desfăşurau transportoare blindate.

În acest timp, un grup de trei persoane format din BĂRBAT VASILE, BĂRBAT LEPA şi minora BĂRBAT IOANA-DANIELA s-a desprins dintre manifestanţii aflaţi la intrarea în Piaţa Libertăţii, dinspre str. Karl Marx şi s-a deplasat pe trotuarul din faţa Comenduirii Garnizoanei cu intenţia de a se îndrepta spre „Restaurantul Militar”.

Cînd persoanele au ajuns în dreptul intrării în Comenduirea Garnizoanei s-a deschis foc asupra lor, în urma căruia BĂRBAT LEPA a decedat, BĂRBAT VASILE a fost grav rănit, iar BĂRBAT IOANA-DANIELA a fost rănită superficial la mîna dreaptă, glonţul trecînd prin mîneca paltonului; ulterior a precizat că prin căciuliţa pe care o ţinea în mînă au trecut trei gloanţe (Vol. I, fila 240).

Joitoiu5

Cu privire la persoana care a executat tragerea şi locul de unde s-a executat, din audierea martorilor s-a tras concluzia că focul de armă s-a executat de către cpt. JOIŢOIU VASILE în timp ce stătea sprijinit cu pistolul mitralieră pe capota din partea dreaptă a autocamionului SR aflat în faţa comandamentului.

Cu privire la acest incident, învinuitul a avut o atitudine inconstantă iniţial negînd orice implicare pentru ca pe parcursul urmăririi, în timp ce se afla în stare de arest preventiv, să afirme în două rînduri, la data de 01.03.1990 (vol. I f. 64) „am tras în acea direcţie foc cu foc, mai multe cartuşe şi este posibil să fi lovit pe cineva dar nu am distins persoanele respective” şi la data de 02.03.1990, cu ocazia confruntării cu martorul lt. col. BALAZS ŞTEFAN, „recunosc că am tras înspre un grup de cetăţeni pentru a preveni o posibilă acţiune de incendiere a magaziei unităţii şi de reatacare. Dar nu am avut intenţia expresă de a ommorî o anumită persoană” (vol. I fila 66).

Pentru ca utlerior, pe întreaga desfăşurare a procesului penal să nege săvîrşirea faptei de care era acuzat.

De asemenea, învinuitul a fost inconsecvent şi cu privire la numărul de cartuşe trase, în unele afirmaţii că a tras patru cartuşe, iar în altele 10 cartuşe, deşi învinuitul primise un pistol mitralieră cu un încărcător cu 30 cartuşe cal[ibrul] 7,62 mm.

Pistolul mitralieră a fost lăsat în aceeaşi seară, în jurul orei 01,00 (17/18.12.1989) în biroul plt. (rez.) MUNTEANU GHEORGHE fără ca muniţia predată să fie numărată, pentru ca ulterior să se constate că lipseau 23 cartuşe.

Instanţele de judecată (Tribunalul Militar Teritorial – secţia recurs dosar 3/1991 – decizia 2/21.05.1991; Curtea Militară de Apel – dosar 2/2000 – decizia 66 din 08.06.2000; Curtea Supremă de Justiţie dosar 3704/2000 – decizia 1153 din 06.04.2001), au apreciat că urmărirea penală nu lămureşte suficient anumite situaţii esenţiale în stabilirea „vinovăţiei înv. JOIŢOIU VASILE”, respectiv:
– ora la care s-au petrecut faptele;
– ora la care inculpatul a fost înarmat;
– cu ce a fost îmbrăcat acesta;
– dacă într-adevăr tragerea a fost efectuată într-un moment de acalmie şi dacă acest moment a existat;
– dacă era sau nu posibil a se executa foc de pe capota camionului şi
– de ce victima şi partea civilă BĂRBAT VASILE prezintă răni prin împuşcare din direcţii diferite şi uneori opuse.

De asemenea, instanţa de control judiciar (Curtea Militară de Apel – decizia 66 din 08.06.2000) a apreciat că reconstituirea (din data de 25 octombrie 1990 dispusă şi efectuată de Tribunalul Militar Extraordinar Timiş – dosar 2/1990, s.n.) s-a efectuat în mod neconcludent cauzei, deoarece nu s-a stabilit cu precizie locul în care a fost parcat autocamionul SR cu care au fost transportaţi militarii din cadrul UM 01970 Săcălaz şi de pe capota căruia se presupune că ar fi tras inculpatul sau persoana care a efectuat foc asupra victimelor.

Joitoiu6Nu s-a stabilit în cadrul reconstituirii, poziţiile în care erau amplasaţi militarii în termen din UM 01970 Săcălaz şi militarii în termen din cadrul unităţii militare prezenţi la faţa locului, precum şi dacă, în momentul executării focului de către inculpat ori altă persoană în direcţia victimelor, aceştia (militarii în termen aflaţi în dispozitiv) primiseră ordinul „pentru luptă, culcat”, respectiv dacă se aflau în poziţia „culcat” sau în picioare.

În fine, nu a participat la expertiză nici martorul ocular col. (r) ILIE NICOLAE şi nu s-a stabilit cu precizie poziţiile în care se aflau persoanele asupra cărora s-a executat foc în momentul împuşcării acestora, astfel încît direcţiile posibile de tragere stabilite în procesul-verbal de reconstituire, respectiv schiţa întocmită la locul faptei cu ocazia reconstituirii, sînt total neconcludente cauzei, în lipsa reperelor – inclusiv a rîndurilor de copaci şi arbuşti – mai sus menţionate.

Pe de altă parte, nu s-a efectuat o expertiză balistică, care să stabilească, pe baza reperelor certe determinate prin declaraţii, confruntări, reconstituire, dacă locul în care era parcat autocamionul SR aparţinînd UM 01970 Săcălaz permitea unui trăgător cu arma sprijinită pe capota maşinii să execute foc de nimicire în direcţia victimelor, ţinînd cont şi de înălţimea inculpatului cpt. (rez.) JOIŢOIU VASILE.

Pentru eliminarea incertitudinilor instanţelor de control judiciar au dispus, în esenţă, efectuarea următoarelor acte procesuale:
– reconstituirea la faţa locului;
– expertiză balistică;
– reaudierea părţilor civile, inculpat, martori şi alte persoane prezente la evenimentele din anul 1989 din Piaţa Libertăţii – Timişoara.

S-a procedat la audierea martorilor cpt. (rez.) ANDREŞOIU CRISTIAN şi gen. (rez.) ROGIN CONSTANTIN care şi-au menţinut declaraţiile date în faţa instanţelor de judecată (filele 105 şi 144 vol. III) în care au afirmat că în anul 1990, din eroare, l-au indicat pe cpt. JOIŢOIU VASILE ca fiind persoana îmbrăcată în ţinută civilă, care a efectuat trageri cu pistolul mitralieră de pe capota autocamionului oprit în faţa comandamentului, în momentul în care au fost împuşcaţi cei trei membri ai familiei BĂRBAT.

Martorii au precizat că afirmaţiile iniţiale s-au datorat stării de tensiune psihologică în care s-au aflat în acea perioadă.

Martorul SORECĂU ALIN-SEBASTIAN şi-a menţinut declaraţia că în momentul în care a văzut victimele împuşcate s-a întors spre locul de unde s-a auzit zgomotul de armă de foc şi a văzut un bărbat cu arma în mînă, sprijinit în poziţie de tragere pe capota camionului ce se afla în faţa comandamentului.

Joitoiu7Martorul col. (rez.) BALAZS ŞTEFAN a afirmat că, după ce a văzut persoane căzînd, a întors capul spre locul de unde a auzit zgomotul de armă şi l-a văzut pe lt. maj. JOIŢOIU VASILE ridicîndu-se de pe aripa din dreapta faţă a unui autocamion marca SR 114 şi luîndu-şi pistolul mitralieră de pe aripa maşinii, dar nu a văzut momentul efectiv al executării focului.

Martorul col. (rez.) BOGOŞEL VASILE a afirmat că la data de 22.12.1989 sobofiţerul CONSTANTIN de la „C.I.” i-a adus cantitatea de muniţie rămasă de la cpt. (rez.) JOIŢOIU VASILE, pe care a numărat-o, consemnînd în registrul de evidenţă a armamentului, la rubrica „observaţii” cantitatea de 23 cartuşe lipsă din cele 30 de cartuşe repartizate.

Reaudierea martorilor nu a adus elemente suplimentare de natură să clarifice împrejurările în care au fost împuşcate victimele şi în special dacă este identitate între persoana care a efectuat tragerea din dreptul autocamionului şi înv. col. (rez.) JOIŢOIU VASILE.

Martorii au susţinut că dat fiind timpul mare care s-a scurs de la evenimente şi pînă în prezent nu mai pot relata în detaliu cum s-au desfăşurat evenimentele.

Din declaraţiile martorilor date pe parcursul procesului penal rezultă că este posibil ca cel care a împuşcat victimele să fi fost o persoană înarmată cu un pistol mitralieră şi îmbrăcată în ţinută civilă, care în momentule xecutării focului să fi fost sprijinită de aripa autocamionului SR oprit în faţa comandamentului.

În ceea ce priveşte identitatea acestei persoane, iniţial, martorii lt. maj. ANDREŞOIU CRISTIAN, lt. col. ROGIN CONSTANTIN şi lt. col. BALASZ ŞTEFAN, au afirmat că celc are a tras este cpt. JOIŢOIU VASILE, ulterior aceştia au revenit asupra declaraţiilor (cu excepţia lt. col. BALASZ ŞTEFAN) susţinînd că nu cunosc identitatea persoanei care a efectuat tragerea din dreptul autocamionului.

În ceea ce priveşte locul unde au căzut victimele, martorii şi persoanele vătămate indică locuri diferite din dreptul intrării în Comenduirea Garnizoanei Timişoara, fie la dreapta sau la stînga acesteia într-un perimetru delimitat de extremităţile porticului princ are se realizează intrarea, portic care are lungimea de 12,50 m.

De altfel, nu există consemns între declaraţiile martorilor nici cu privirre la ordinea în care membri familiei BĂRBAT se deplasau înainte de a se trage asupra lor.

De asemenea, este îndoielnică stabilirea exactă a locului în care s-a aflat autocamionul SR cu numărul A 47661, avînd în vedere că martorii indică locuri diferite.

Toate aceste incertitudini sînt determinate de modul în care fiecare persoană a perceput evenimentele.

Nu trebuie ignorat că modul de percepere a martorilor (mulţi militari) a fost influenţat de starea de tensiune psihologică în care s-au aflat în acele zile, cînd au avut loc manifestaţiile violente şi chiar acţiuni îndreptate împotriva lor.

Dinamica alertă a evenimentelor la care au participat un număr mare de persoane, pot determina o altă percepţia a împrejurărilor, de natură să distorsioneze realitatea acelor evenimente.

Fixarea poziţiilor victimelor numai pe baza declaraţiilor martorilor (neconcordante) are un grad mare de relativitate şi poate afecta rezultatul unei expertize balistice şi poate conduce la concluzii greşite cu privire la împrejurările în care a fost comisă fapta.

Joitoiu8O metodă tehnico-ştiinţifică necesară infracţiunilor săvîrşite prin folosirera armelor de foc este expertiza balistică a urmelor create pe glonţ de armă.

Examinarea urmelor de glonţ prin comparaţie cu caracteristicile individuale specifice fiecărei ţevi de armă permite identificarea armei cu care s-a executat tragerea şi ulterior celui care a utilizat-o.

Deşi s-au tras cel puţin 8 gloanţe asupra membrilor familiei BĂRBAT (3 – BĂRBAT LEPA, 1 – BĂRBAT VASILE, 3 – prin căciuliţa minorei BĂRBAT IOANA şi unul (1) prin mîneca paltonului acesteia), toate au perforat corpurile victimelor, nefiind recuperat nici unul.

Ţinînd cont de condiţiile concrete în care s-a produs împuşcarea victimelor, respectiv un număr mare de persoane care au efectuat tragerea pe parcursul unei perioade de timp îndeplungat, în lipsa unei astfel de probe ştiinţifice nu se poate stabili în mod cert corespondenţa între autorul tragerii şi victime.

În ceea ce priveşte efectuarea unei reconstituiri la faţa locului, în Piaţa Libertăţii din Timişoara după trecerea unei perioade îndelungate de timp, nu ar mai putea crea condiţiile care dominau acele zile atît sub aspectul subiectiv cît şi obiectiv, cînd populaţia contesta prin manifestaţii forma de guvernămînt.

De altfel, reproducerea cît mai exactă a modului şi împrejurărilor în care s-a săvîrşit fapta este o cerinţă deosebit de importantă pentru reuşita reconstituirii.

Faţă de cele expuse, nu se poate reţine vinovăţia învinuitului JOIŢOIU VASILE doar pe prezumţii, atîta timp cît nu rezultă neîndoielnic şi din alte probe că el este cel care a tras asupra victimelor.

Întrucît există serioase dubii cu privire la vinovăţia învinuitului, iar dubiile se interpretează în favoarea acestuia conform principiului „in dubio pro reo”, în cauză urmează să se dispună scoaterea de sub urmărire penală a înv. cpt. (rez.) JOIŢOIU VASILE, pentru săvîrşirea infracţiunilor de omor şi tentativă la omor deosebit de grav, prev. de art. 174 alin. 1 C. pen. şi art. 20 rap. la art. 176 lit. b C. pen., întrucît fapta nu a fost săvîrşită de acesta.

Totodată, avînd înv edere că de la data săvîrşirii faptei (17.12.1989) au trecut mai mult de 15 ani, se constată că s-a împlinit termenul prescripţiei răspunderii penale referitor la infracţiunile de omor, prev. de art. 174 alin. 1 C. pen. şi tentativă la omor deosebit de grav, prev. de art. 20 rap. la art. 176 alin. 1 lit. b C. pen. şi întrucît nu există învinuit, cauza urmează să fie clasată.

Pentru aceste motive,

În temeiul disp. art. 11 pct. 1 lit. b comb. cu art. 249 rap. la art. 10 lit. c C.pr.pen. şi art. 11 pct. 1 lit. a comb. cu art. 10 lit. g C.pr.pen. cu referire la art. 122 alin. 1 lit. a C. pen.,

Joitoiu9DISPUN:

Scoaterea de sub urmărire penală a cpt. (rez.) JOIŢOIU VASILE (fiul lui Grigore şi Maria, născut la data de 30.03.1954 în loc. Caransebeş, jud. Caraş Severin, domiciliat în mun. Timişoara […]), învinuit pentru săvîrşirea infracţiunilor de omor şi tentativă la omor deosebit de grav, prev. de art. 174 alin. 1 C. pen. şi art. 20 rap. la art. 176 lit. b C. pen., cu aplic. art. 33 lit. b C. Pen.

Clasarea cauzei privind decesul prin împuşcare a persoanei BĂRBAT LEPA şi rănirea prin împuşcare a lui BĂRBAT VASILE şi BĂRBAT IOANA-DANIELA, întrucît nu există învinuit în cauză şi în privinţa faptei s-a împlinit termenul pentru prescripţia răspunderii penale cu privire la infracţiunile prev. de art. 174 alin. 1 C. pen. şi art. 20 rap. la art. 176 lit. b C. pen.

Cheltuielile judiciare efectuate în cauză rămîn în sarcina statului.

Copie de pe ordonanţă se comunică persoanei cercetate cpt. (rez.) JOIŢOIU VASILE şi persoanelor vătămate BĂRBAT VASILE şi BĂRBAT IOANA-DANIELA.

Procuror militar
Maior magistrat
CALOIAN GHEORGHE

Mai citeşte:
Fostul deputat şi rănit în revoluţie Vasile Bărbat şi colaborarea sa cu securitatea
9 persoane, propuse pentru retragerea titlurilor de revoluţionar
– alte documente despre revoluţia timişoreană la pagina Documente despre revoluţia din Timişoara

 

One Response to “Deznodămîntul juridic al cazului Vasile Bărbat”

  1. Aurel Says:

    Ar fi intersant sa vedem cu ce se ocupa acum criminalul Joitoiu. Sigur vecinii lui nu stiu cu cine au de-a face. Un pic de reclama nu i-ar strica. Macar sa fie aratat cu degetul, sa stie cei din jurul lui ca e un criminal.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s