Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Numărul arestaţilor din revoluţia din Timişoara Aprilie 29, 2013


img_0005O adeverinţă emisă în 1994 la cererea mea de Parchetul Militar Timişoara către asociaţia „17 Decembrie”, sub semnătura procurorului militar Petru Izdrescu, spune că la Timişoara, „în perioada 16-22 decembrie 1989 au fost reţinute 978 persoane, din care 944 în penitenciarul Timişoara, 33 în arestul M.I. şi 1 persoană în arestul garnizoanei Timişoara”.

IMG_0298_PenitenciarRetinutiÎn acelaşi timp, o altă adeverinţă emisă de Penitenciarul Timişoara în 23 ianuarie 1990, cu semnătura comandantului Nicuţă Negru, depusă la dosarul „procesului celor 25” al revoluţiei din Timişoara, spune că au fost (numai la penitenciar) 845 arestaţi din care 713 bărbaţi şi 132 femei. Se mai precizează că unui număr de 550 arestaţi li s-au reţinut obiecte de valoare şi bani, lista respectivelor persoane fiind înaintată procuraturii, în timp ce lista completă a arestaţilor fusese preluată de delegaţii Inspectoratului General al Miliţiei şi n-a mai fost restituită penitenciarului.

Al doilea document l-am preluat de pe saitul dosarelerevolutiei.ro , alcătuit de asociaţia „21 Decembrie” din Bucureşti şi care prezintă documente din procesul revoluţiei din Timişoara. Am prelucrat fotografia de pe acel sait prin rotire şi decupare, pentru a face documentul mai lesne de citit.

Nu am explicaţii sigure cu privire la discrepanţele dintre cele 2 documente, anume la numărul persoanelor reţinute la penitenciar – 845 conform documentului din ianuarie 1990 şi 944 conform documentului din august 1994. Oricum, ordinul de mărime al numărului persoanelor reţinute se poate constata.

Vezi şi alte documente despre revoluţia timişoreană la pagina Documente despre revoluţia din Timişoara.

 

2 Responses to “Numărul arestaţilor din revoluţia din Timişoara”

  1. eu de u8nde sa le iau ca in ploiesti referitor la mine arhiva a disparut a disparut si cartea de onoare din alba iulia muzeul uniri din 1974 unde sa le gasesc ?? . poate cei care mi-au facut acest lucru facind sa dispara dosare au si certificate de revolutionarii FRONRUL DEMOCRAT ROMAN m-ati dat laoparte .VEZI REVOLUTIA SI LA PLOIESTI MIOC MARIUS

  2. Marius Oprea, Banalitatea răului. O istorie a Securităţii în documente, 1949-1989, Iaşi, Editura Polirom, 2002, p. 12-13.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s