Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Cercetările Parchetului în dosarul revoluţiei (4). Situaţia de fapt Bucureşti. Reţinuţi şi loviţi (1) Iunie 3, 2013


Continui prezentarea ordonanţei procurorilor Codruţ Mihalache, Marian Tudor şi Claudiu Culea în dosarul 97/P/1990 – dosarul mamut făcut de procurorul Dan Voinea prin conexarea mai multor cauze legate de revoluţia din 1989. Astfel, acesta a devenit dosarul principal legat de revoluţie, dar nu trebuie făcută greşeala de a-l considera singurul dosar cu acest subiect din arhivele parchetului.

Vezi şi primele trei părţi ale acestei ordonanţe:
Consideraţii generale
Istoricul dosarului
Situaţia de fapt generală

În acest episod prezint primele 100 de părţi vătămate din Bucureşti despre care pomeneşte ordonanţa Parchetului. Majoritatea sînt revoluţionari duşi la Penitenciarul Jilava, dar remarc printre ei pe Vladimir Beliş, directorul Institutului de Medicină Legală, care s-a considerat vătămat pentru că „în timp ce se deplasa către Spitalul Municipal cu autosalvarea I.M.L., condusă de numitul Ghinescu Viorel, în apropierea intersecţiei cu str. Doamnei, a fost oprit de către un ofiţer M.Ap.N. Surprins de gestul militarului, conducătorul auto a tras brusc de volan, manevră care l-a proiectat pe numitul Beliş Vladimir cu capul în stâlpul din dreapta al maşinii”.

III.1. SITUAŢIE DE FAPT BUCUREŞTI
III.1.1. Piaţa Universităţii – Jilava

În municipiul Bucureşti demonstraţiile de stradă au început pe data de 21.12.1989, imediat după mitingul desfăşurat în faţa fostului Comitet Central al P.C.R.
Reacţia iniţială a forţelor de ordine a fost, la început, cel puţin până în seara zilei de 21.12.1989, destul de neunitară. De exemplu, în timp ce în cazul grupului, destul de numeros, din zona Bulevardului Magheru – Piaţa Romană s-a intervenit în forţă, lanţul de scutieri desfăşurat pe Splaiul Unirii a fost înlăturat cu uşurinţă de către mulţimea apărută în acea zonă.
În acelaşi timp, în zona Pieţii Universităţii şi b-dului Gheorghe Gheorghiu Dej, deşi grupurile de demonstranţi erau înconjurate de scutieri, nu s-a întreprins vreo acţiune concretă de dispersare sau de reţinere a manifestanţilor.
Primele măsuri de descurajare ale manifestanţilor s-au dovedit ineficiente şi au vizat iniţial reţinerea unor persoane, activitate efectuată de către cadre ale miliţiei şi securităţii mun. Bucureşti, echipate în ţinută civilă. De asemenea, mai multe T.A.B.-uri şi maşini de pompieri au efectuat manevre în zonele în care se aflau demonstranţi, acţiuni care au avut ca urmare rănirea mai multor persoane.
Începând cu seara zilei de 22.12.1989, după ce s-au auzit primele rafale de avertizare, care au fost percepute ca un indiciu al faptului că a început să se tragă în populaţie, majoritatea manifestanţilor au început să se retragă către zona Piaţa Universităţii, ale cărei limite se întindeau din vecinătatea hotelului Intercontinental şi a restaurantului Dunărea până în dreptul Muzeului de Istorie al municipiului Bucureşti.
Pentru a-şi păstra poziţiile, manifestanţii au procedat la realizarea unei baricade formate din autovehicule, o remorcă şi piese de mobilier provenite din incinta restaurantului Dunărea.
Alţi cetăţeni, care nu s-au alăturat grupului de manifestanţi, dar îl încurajau, s-au aflat pe trotuarul din dreptul hotelului Intercontinental, în zona gurilor de metrou din Piaţa Universităţii şi în zona Spitalului Colţea.
Dispozitivele de ordine din zona centrală erau alcătuite din forţe ale Ministerului de Interne (miliţie, trupe de securitate, cadre USLA) şi forţe ale Ministerului Apărării Naţionale, dotate cu armament şi muniţie de război.
Represiunea propriu-zisă a început în jurul orelor 2230 – 2300, când în zonă au fost efectuate focuri de avertisment, context în care au rezultat şi primele victime prin împuşcare. A urmat apoi, în jurul orei 2400, intervenţia cadrelor de miliţie (scutieri) care au procedat la imobilizarea şi reţinerea manifestanţilor din zona baricadei, fiind duşi în asa numitele „puncte de colectare”, unul în faţa hotelului Negoiu iar celălalt în zona fostului Minister al Comerţului Exterior.
Un moment deosebit din timpul reprimării demonstratiei din Bucureşti l-a constituit folosirea tancurilor pentru distrugerea baricadei, după ce blindatele au părăsit zona, în Piaţa au pătruns forţele de ordine, care i-au împrăştiat pe demonstranţi, obligându-i să se refugieze către Piaţa Unirii şi străzile adiacente.
În noaptea de 21/22.12.1989, majoritatea persoanelor reţinute în zona Piaţa Universităţii au fost aduse, în dube, la sediul Miliţiei Capitalei, unde, o mare parte dintre acestea, au fost victimele unor agresiuni exercitate de către cadrele de miliţie. Persoanele reţinute au fost transportate apoi la Penitenciarul Jilava, unde se constituisera echipe de cercetare, din care făceau parte şi ofiţeri ai fostei Direcţii a VI-a din Departamentul Securităţii Statului (Direcţia de Cercetări Penale).
Ceilalţi manifestanţi reţinuti au fost conduşi la diferite secţii de miliţie din mun. Bucureşti precum şi la sediul fostei securităţi a municipiului Bucureşti, unde, de asemenea, au fost victimele unor agresiuni.
Eliberarea pieţii a fost urmată de curăţarea urmelor de sânge şi de acoperirea cu vopsea a lozincilor de pe peretii clădirilor din zonă, acţiune pentru care au fost folositi lucrătorii de la salubritate.
În contextul acestor evenimente, au fost reţinute, au decedat sau au fost rănite, conform actelor aflate la dosarul cauzei, următoarele persoane:
1. Parte vătămată Antonescu Ioan (Jilava-Vol. 1) – reţinut
La data de 21.12.1989, în timp ce se afla în apropierea Ambasadei Cehiei, a fost reţinut de o persoana îmbrăcată în ţinută civilă, care l-a condus la sediul Miliţiei Capitalei. Susţine că, în curtea interioară a Miliţiei Capitalei, a fost lovit în repetate rânduri cu picioarele şi bastoanele din dotare de către mai mulţi scutieri, după care a fost dus la Penitenciarul Jilava, unde a stat încarcerat până în după amiaza zilei de 22.12.1989.
Nu a prezentat acte medicale care să ateste existenţa unor vătămări corporale.
Prin ordonanţa nr. 592/Sp/1993 din data de 22.09.1993 a Parchetului Militar Bucureşti, s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul infr. prev. de art. 250 alin. 2 C.pen., amnistiată prin Decretul-Lege nr. 3/04.01.1990. Totodată s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infr. prev. de art. 189 alin. 2 C.pen., întrucât, pentru săvârşirea acestei infracţiuni, persoanele vinovate au fost trimise în judecată în dosarul nr. 76/P/1990 al Direcţiei Procuraturilor Militare, iar ulterior condamnate.
2. Parte vătămată Antonescu Pătru (Jilava-Vol. 1) – reţinut
La data de 21.12.1989, în timp ce încerca să fugă din zona Pieţei Universităţii către Metrou, a fost reţinut de mai mulţi militari care, după ce l-ar fi agresat, l-au predat unui grup de 4 civili., fiind încătuşat şi condus la sediul Miliţiei Capitalei. Susţine că, în curtea interioară a Miliţiei Capitalei, a fost lovit în repetate rânduri cu picioarele şi bastoanele din dotare de către mai mulţi scutieri, după care a fost dus la Penitenciarul Jilava, unde a stat încarcerat până la data de 22.12.1989, ora 16,00.
Nu a prezentat acte medicale care să ateste existenţa unor vătămări corporale.
Prin rezoluţia nr. 831/Sp/1994 din data de 31.10.1994 a Parchetului Militar Bucureşti, s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul infr. prev. de art. 250 alin. 2 C.pen., amnistiată prin Decretul-Lege nr. 3/04.01.1990. Totodată s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infr. prev. de art. 189 alin. 2 C.pen., întrucât, pentru săvârşirea acestei infracţiuni, persoanele vinovate au fost trimise în judecată în dosarul nr. 76/P/1990 al Direcţiei
Procuraturilor Militare, iar ulterior condamnate.
3. Parte vătămată Apostol Costin – Florin (Jilava-Vol. 1) – reţinut
La data de 21.12.1989 a fost prins de către scutieri în scara unui bloc situat în zona hotelului Intercontinental, unde se refugiase împreună cu alţi manifestanţi. Susţine că a fost lovit cu bastoanele şi cu picioarele, după care a fost condus la Penitenciarul Jilava, unde a fost încarcerat până în după amiaza zilei de 22.12.1989.
Nu a prezentat acte medicale care să ateste existenţa unor vătămări corporale.
Prin rezoluţia nr. 267/S/1992 din data de 10.07.1992 a Parchetului Militar Bucureşti s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul infr. prev. de art. 250 alin. 2 C.pen., amnistiată prin Decretul-Lege nr. 3/04.01.1990. Totodată s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infr. prev. de art. 189 alin. 2 C.pen., întrucât, pentru săvârşirea acestei infracţiuni, persoanele vinovate au fost trimise în judecată în dosarul nr. 76/P/1990 al Direcţiei Procuraturilor Militare, iar ulterior condamnate.
4. Parte vătămată Anton Corneliu (Jilava-Vol. 1) – reţinut
La data de 21.12.1989 a fost prins împreună cu mai mulţi manifestanţi în zona Liceului Şincai de către luptători din Garzile Patriotice, care l-au predat unor miliţieni. Acestia l-au urcat într-o dubă şi l-au transportat la Penitenciarul Jilava. Susţine că pe timpul deplasării a fost lovit, în mod repetat, cu pumnii şi picioarele. La Penitenciarul Jilava a fost încarcerat până în după amiaza zilei de 22.12.1989.
Nu a prezentat acte medicale care să ateste existenţa unor vătămări corporale.
Prin rezoluţia nr. 97/P/1990 din data de 02.07.1992 a Parchetului Militar Bucureşti, s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul infr. prev. de art. 250 alin. 2 C.pen., amnistiată prin Decretul-Lege nr. 3/04.01.1990. Totodată s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infr. prev. de art. 189 alin. 2 C.pen., întrucât, pentru săvârşirea acestei infracţiuni, persoanele vinovate au fost trimise în judecată în dosarul nr. 76/P/1990 al Direcţiei Procuraturilor Militare, iar ulterior condamnate.
5. Parte vătămată Anghel Vasile (Jilava-Vol. 1) – reţinut
La data de 21.12.1989 a fost prins de mai mulţi militari în zona str. Tache Ionescu şi transportat cu duba la Secţia 1 Miliţie, unde, după ce a fost agresat de către un lucrător de miliţie, a fost ţinut cu mâinile ridicate şi cu faţa la perete aproximativ 6 ore. În jurul orei 23,00 a fost transportat la Penitenciarul Jilava, fiind încarcerat până în după amiaza zilei de 22.12.1989.
Conform actelor medico-legale, aflate la dosarul cauzei, numitul Anghel Vasile a prezentat o cicatrice, al carui mecanism de producere şi data producerii nu au putut fi precizate, leziune care a necesitat pentru vindecare 7 zile îngrijiri medicale.
Prin rezoluţia nr. 242/S/1992 din data de 08.07.1992 a Parchetului Militar Bucureşti s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul infr. prev. de art. 250 alin. 2 C.pen., amnistiată prin Decretul-Lege nr. 3/04.01.1990. Totodată s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infr. prev. de art. 189 alin. 2 C.pen., întrucât, pentru săvârşirea acestei infracţiuni, persoanele vinovate au fost trimise în judecată în dosarul nr. 76/P/1990 al Direcţiei Procuraturilor Militare, iar ulterior condamnate.
6. Parte vătămată Alexandru Gheorghe (Jilava-Vol. 1) – reţinut
La data de 21.12.1989, în timp ce se afla în zona Cofetariei ,,Scala”, a fost prins de doi lucrători de miliţie şi transportat cu o dubă la Secţia 1 Miliţie, unde a fost ţinut cu mâinile ridicate şi cu faţa la perete mai multe ore. De acolo, a fost transportat mai departe la Penitenciarul Jilava, fiind încarcerat până în după amiaza zilei de 22.12.1989.
Conform raportului medico-legal, aflat la dosarul cauzei, numitul Alexandru Gheorghe a prezentat echimoze în regiunea superioară a capului, produse prin lovire cu corpuri dure, care a necesitat pentru vindecare 4-5 zile îngrijiri medicale.
Prin rezoluţia nr. 615/Sp/1993 din data de 30.09.1993 a Parchetului Militar Bucureşti, s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul infr. prev. de art. 250 alin. 2 C.pen., amnistiată prin Decretul-Lege nr. 3/04.01.1990. Totodată s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infr. prev. de art. 189 alin. 2 C.pen., întrucât, pentru săvârşirea acestei infracţiuni, persoanele vinovate au fost trimise în judecată în dosarul nr. 76/P/1990 al Direcţiei Procuraturilor Militare, iar ulterior condamnate.
7. Parte vătămată Avram Petru (Jilava-Vol. 1) – reţinut
La data de 21.12.1989, în timp ce se afla în zona Piaţa Romană, a fost prins de lucrători de miliţie şi militari M.Ap.N. şi transportat cu o dubă la Secţia 1 Miliţie, unde a fost bătut de miliţieni, după care a fost transportat mai departe la Penitenciarul Jilava, fiind încarcerat până în după amiaza zilei de 22.12.1989.
Conform raportului medico-legal, aflat la dosarul cauzei, numitul Avram Petru a prezentat echimoze în regiunea superioară a capului, produse prin lovire cu corpuri dure, care au necesitat pentru vindecare 4-5 zile îngrijiri medicale.
Prin rezoluţia nr. 310/Sp/1992 din data de 14.07.1992 a Parchetului Militar Bucureşti s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infr. prev. de art. 189 alin. 2 C.p., întrucât pentru săvârşirea acestei infracţiuni persoanele vinovate au fost trimise în judecată în dosarul nr. 76/P/1990 al Direcţiei Procuraturilor Militare, iar ulterior condamnate.
8. Parte vătămată Andronescu Ion (Jilava-Vol. 1) – reţinut
La data de 21.12.1989 a fost prins de către scutieri în zona Pieţei Universităţii şi a fost lovit puternic în zona capului, iar apoi a fost transportat cu o dubă la sediul Miliţiei Municipiului Bucureşti, unde a fost din nou lovit de către miliţieni, cu pumnii şi picioarele. De acolo, a fost transportat mai departe cu un autoturism ARO la Penitenciarul Jilava, fiind încarcerat până în după amiaza zilei de 22.12.1989.
Conform raportului de expertiză medico-legală, numitul Andronescu Ion a prezentat leziuni care s-au putut produce în ziua de 21.12.1989, prin lovire cu corp dur, care au necesitat pentru vindecare 4-5 zile îngrijiri medicale.
Prin rezoluţia nr. 789/Sp/1994 din data de 29.04.1994 a Parchetului Militar Bucureşti, s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul infr. prev. de art. 250 alin. 2 C.pen., amnistiată prin Decretul-Lege nr. 3/04.01.1990. Totodată s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infr. prev. de art. 189 alin. 2 C.pen., întrucât, pentru săvârşirea acestei infracţiuni, persoanele vinovate au fost trimise în judecată în dosarul nr. 76/P/1990 al Direcţiei Procuraturilor Militare, iar ulterior condamnate. Totodată, având în vedere declaraţiile martorului Corobaia Constantin în sensul că Andronescu Ion ar fi apelat la mila publicului pentru a strânge unele fonduri băneşti, prin rezoluţia nr. 6/P/1992 din data de 06.02.1992 a Direcţiei Procuraturilor Militare faţă de numitul Andronescu Ion s-a dispus neînceperea urmăririi penale, reţinându-se că acesta nu a comis vreo faptă prevăzută de legea penală.
9. Parte vătămată Aliţei Floarea (Jilava-Vol. 2) – reţinută
La data de 21.12.1989 a fost prinsă de mai mulţi militari în incinta Hotelului Majestic, unde încerca să acorde îngrijiri medicale unui rănit si, după ce a fost agresată, a fost transportată cu un camion la sediul Miliţiei Capitalei, unde a fost din nou bătută de către miliţieni, cu bastoanele şi picioarele. Ulterior, a fost transportată la Penitenciarul Jilava fiind încarcerat până în după amiaza zilei de 22.12.1989.
Conform raportului medico-legal, numita Aliţei Floarea a prezentat leziuni de violenţă produse prin loviri cu corp dur, care au necesitat pentru vindecare 8 zile îngrijiri medicale.
Prin rezoluţia nr. 610/Sp/1993 din data de 30.09.1993 a Parchetului Militar Bucureşti, s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul infr. prev. de art. 250 alin. 2 C.pen., amnistiată prin Decretul-Lege nr. 3/04.01.1990. Totodată s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infr. prev. de art. 189 alin. 2 C.pen., întrucât, pentru săvârşirea acestei infracţiuni, persoanele vinovate au fost trimise în judecată în dosarul nr. 76/P/1990 al Direcţiei Procuraturilor Militare, iar ulterior condamnate.
10. Parte vătămată Apostu Iozefina (Jilava-Vol. 2)
La data de 21.12.1989, în jurul orei 21,00, în timp ce se afla în zona Universităţii, împreună cu alţi manifestanţi, a fost lovită de 2 lucrători de miliţie cu patul de la armă şi trântita la pământ. Ulterior, a fost transportată cu un autoturism, de către o persoana necunoscuta la Spitalul Militar, unde i s-au acordat îngrijiri medicale, însă a refuzat internarea.
Conform raportului de expertiza medico-legală, numita Apostu Iozefina a prezentat leziuni produse prin lovire cu corp dur cu margine ascuţită, care au necesitat pentru vindecare 18-20 zile îngrijiri medicale.
Prin rezoluţia nr. 901/Sp/1996 din data de 03.04.1996 a Parchetului Militar Bucureşti, s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul infr. prev. de art. 250 alin. 2 C.p., reţinându-se că a intervenit prescripţia răspunderii penale.
11. Parte vătămată Avram Auraş (Jilava-Vol. 2) – reţinut
La data de 21.12.1989, în timp ce se deplasa pe str. 13 Decembrie, a fost reţinut de militari M.Ap.N. şi miliţie şi lovit de acestia cu patul armelor, după care a fost urcat într-un camion şi transportat la Penitenciarul Jilava, unde a fost încarcerat până în după amiaza zilei de 22.12.1989.
Conform raportului medico-legal, numitul Avram Auraş a prezentat leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire cu corpuri dure şi care a necesitat pentru vindecare 16-18 zile îngrijiri medicale.
Prin rezoluţia nr. 312/S/1992 din data de 14.07.1992 a Parchetului Militar Bucureşti, s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infr. prev. de art. 189 alin. 2 C.p., întrucât pentru săvârşirea acestei infracţiuni, persoanele vinovate au fost trimise în judecată în dosarul nr. 76/P/1990 al Direcţiei Procuraturilor Militare, iar ulterior condamnate. Totodată, s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul infr. prev. de art. 250 alin. 2 C.p., întrucât în cauza a intervenit prescripţia răspunderii penale.
12. Parte vătămată Alexa Daniel (Jilava-Vol. 2) – reţinut
La data de 21.12.1989, în timp ce se afla in zona Universităţii, a fost reţinut de lucrători de miliţie care, după ce l-ar fi agresat, l-au fost urcat într-un camion şi transportat la o secţie de miliţie. Ulterior a fost condus la Penitenciarul Jilava şi încarcerat până în după amiaza zilei de 22.12.1989.
Nu a prezentat acte medicale care să ateste existenţa unor vătămări corporale.
Prin rezoluţia nr. 302/S/1992 din data de 14.07.1992 a Parchetului Militar Bucureşti s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul infr. prev. de art. 250 alin. 2 C.pen., amnistiată prin Decretul-Lege nr. 3/04.01.1990. Totodată s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infr. prev. de art. 189 alin. 2 C.pen., întrucât, pentru săvârşirea acestei infracţiuni, persoanele vinovate au fost trimise în judecată în dosarul nr. 76/P/1990 al Direcţiei Procuraturilor Militare, iar ulterior condamnate.
13. Parte vătămată Arsenie Constantin (Jilava-Vol. 2) – reţinut
Numitul Arsenie Constantin a fost reţinut de mai mulţi lucrători de miliţie, la data de 21.12.1989, în timp ce se afla in apropierea Teatrului Naţional. Susţine că a fost agresat, urcat într-un microbuz şi transportat la sediul Miliţiei Capitalei. Ulterior a fost condus la Penitenciarul Jilava, unde a fost încarcerat până în după amiaza zilei de 22.12.1989.
Conform raportului medico-legal existent la dosarul cauzei, numitul Arsenie Constantin, la data examinării (11.11.1990) nu prezenta leziuni, iar în lipsa unor acte medicale care să ateste prezenţa lor, nu s-a putut preciza existenţa de leziuni traumatice şi modul de producere.
Ulterior, la data de 04.03.1992, pe baza declaraţiilor martorilor Felciuc Constantin şi Andrei Aurel, a fost emis un nou raport medico-legal, prin care se concluzionează existenţa leziunilor afirmate.
Prin rezoluţia nr. 683/Sp/1993 din data de 29.11.1993 a Parchetului Militar Bucureşti s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul infr. prev. de art. 250 alin. 2 C.pen., amnistiată prin Decretul-Lege nr. 3/04.01.1990. Totodată s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infr. prev. de art. 189 alin. 2 C.pen., întrucât, pentru săvârşirea acestei infracţiuni, persoanele vinovate au fost trimise în judecată în dosarul nr. 76/P/1990 al Direcţiei Procuraturilor Militare, iar ulterior condamnate.
14. Parte vătămată Avram Alexandru (Jilava-Vol. 2) – reţinut
La data de 21.12.1989, în timp ce se afla în zona Piaţa Romană, a fost reţinut de un lucrător de miliţie şi urcat într-o maşină, cu care a fost transportat la Secţia 1 Miliţie. În cursul nopţii de 21/22.12.1989, a fost dus la Penitenciarul Jilava, unde a rămas încarcerat până în după amiaza zilei de 22.12.1989.
Prin rezoluţia nr. 246/S/1992 din data de 08.07.1992 a Parchetului Militar Bucureşti, s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infr. prev. de art. 189 alin. 2 C.p., întrucât pentru săvârşirea acestei infracţiuni, persoanele vinovate au fost trimise în judecată în dosarul nr. 76/P/1990 al Direcţiei Procuraturilor Militare, iar ulterior condamnate.
15. Parte vătămată Alecu Nicu (Jilava-Vol. 2) – reţinut
În noaptea de 21/22.12.1989, în timp ce se afla pe str. Academiei, a fost reţinut de doi lucrători de miliţie şi mai mulţi luptători de la garzile patriotice şi condus la sediul Miliţiei Capitalei, unde ar fi fost lovit cu bastoanele de către lucrătorii de miliţie. Ulterior a fost dus la Penitenciarul Jilava, fiind încarcerat până în după-amiaza zilei de 22.12.1989.
Nu a prezentat acte medicale care să ateste existenţa unor vătămări corporale ca urmare a loviturilor primite în împrejurările susmenţionate.
Prin rezoluţia nr. 372/Sp/1992 din data de 21.07.1992 a Parchetului Militar Bucureşti, s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul infr. prev. de art. 250 alin. 2 C.pen., amnistiată prin Decretul-Lege nr. 3/04.01.1990. Totodată s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infr. prev. de art. 189 alin. 2 C.pen., întrucât, pentru săvârşirea acestei infracţiuni, persoanele vinovate au fost trimise în judecată în dosarul nr. 76/P/1990 al Direcţiei Procuraturilor Militare, iar ulterior condamnate.
16. Parte vătămată Alexandru Rodica (Jilava-Vol. 2) – reţinută
La data de 21.12.1989, în timp ce se afla în zona Bulevardul Leontin Sălăjean, a fost reţinută de 2 lucrători de miliţie şi condusă la Circa de Miliţie nr. 13. Susţine că a fost agresată de către lucrătorii de miliţie iar, ulterior, dusă la Penitenciarul Jilava, unde a fost încarcerată până în după amiaza zilei de 22.12.1989.
Nu a prezentat acte medicale care să ateste existenţa unor vătămări corporale ca urmare a loviturilor primite în împrejurările susmenţionate.
Prin rezoluţia nr. 318/S/1992 din data de 15.07.1992 a Parchetului Militar Bucureşti, s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul infr. prev. de art. 250 alin. 2 C.pen., amnistiată prin Decretul-Lege nr. 3/04.01.1990. Totodată s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infr. prev. de art. 189 alin. 2 C.pen., întrucât, pentru săvârşirea acestei infracţiuni, persoanele vinovate au fost trimise în judecată în dosarul nr. 76/P/1990 al Direcţiei Procuraturilor Militare, iar ulterior condamnate.
17. Parte vătămată Andrei Ion (Jilava-Vol. 2) – reţinut
Numitul Andrei Ion susţine că, la data de 21.12.1989, în timp ce încerca să fugă din zona Universităţii către Metrou, a fost reţinut de mai mulţi militari, care, după ce l-ar fi agresat, l-au urcat într-un autocamion şi l-au transportat la Penitenciarul Jilava, unde a fost încarcerat până în după-amiaza zilei de 22.12.1989.
Nu a prezentat acte medicale care să ateste existenţa unor vătămări corporale ca urmare a loviturilor primite în împrejurările susmenţionate.
Prin rezoluţia nr. 542/Sp/1993 din data de 20.07.1993 a Parchetului Militar Bucureşti, s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul infr. prev. de art. 250 alin. 2 C.pen., amnistiată prin Decretul-Lege nr. 3/04.01.1990. Totodată s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infr. prev. de art. 189 alin. 2 C.pen., întrucât, pentru săvârşirea acestei infracţiuni, persoanele vinovate au fost trimise în judecată în dosarul nr. 76/P/1990 al Direcţiei Procuraturilor Militare, iar ulterior condamnate.
18. Parte vătămată Afuza Adrian (Jilava-Vol. 2) – reţinut
În noaptea de 21/22.12.1989, în timp ce se afla în zona Hotelului Intercontinental, în apropierea Teatrului Naţional, a fost reţinut de un lucrător de miliţie, care, după ce l-ar fi lovit, l-a condus la Circa 14 Miliţie, unde a fost în continuare agresat de către lucrătorii de miliţie aflaţi în sediu. Ulterior a fost dus la Penitenciarul Jilava, fiind încarcerat până în după amiaza zilei de 22.12.1989.
Nu a prezentat acte medicale care să ateste existenţa unor vătămări corporale ca urmare a loviturilor primite în împrejurările susmenţionate.
Prin rezoluţia nr. 222/S/1992 din data de 06.07.1992 a Parchetului Militar Bucureşti, s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul infr. prev. de art. 250 alin. 2 C.pen., amnistiată prin Decretul-Lege nr. 3/04.01.1990. Totodată s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infr. prev. de art. 189 alin. 2 C.pen., întrucât, pentru săvârşirea acestei infracţiuni, persoanele vinovate au fost trimise în judecată în dosarul nr. 76/P/1990 al Direcţiei Procuraturilor Militare, iar ulterior condamnate.
19. Parte vătămată Apachiţei Bogdan Radu (Jilava-Vol. 2) – reţinut
La data de 21.12.1989, în timp ce se afla pe Calea Victoriei, în apropierea Magazinului Victoria, a fost reţinut de mai multe persoane îmbrăcate în ţinută civilă, care l-ar fi agresat şi l-au condus la sediul Miliţiei Capitalei. Ulterior a fost transportat la Penitenciarul Jilava, fiind încarcerat până în după amiaza zilei de 22.12.1989.
Nu a prezentat acte medicale care să ateste existenţa unor vătămări corporale ca urmare a loviturilor primite în împrejurările susmenţionate.
Prin rezoluţia nr. 517/Sp/1993 din data de 30.06.1993 a Parchetului Militar Bucureşti, s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul infr. prev. de art. 250 alin. 2 C.pen., amnistiată prin Decretul-Lege nr. 3/04.01.1990. Totodată s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infr. prev. de art. 189 alin. 2 C.pen., întrucât, pentru săvârşirea acestei infracţiuni, persoanele vinovate au fost trimise în judecată în dosarul nr. 76/P/1990 al Direcţiei Procuraturilor Militare, iar ulterior condamnate.
20. Parte vătămată Alexandrescu Ştefan (Jilava-Vol. 2) – reţinut
La data de 21.12.1989, în timp ce se afla pe str. 13 Decembrie, a fost reţinut de trei persoane îmbrăcate în ţinută civilă, care l-au lovit şi l-au condus la sediul Miliţiei Capitalei.
Ulterior a fost transportat la Penitenciarul Jilava, fiind încarcerat până în după amiaza zilei de 22.12.1989.
Conform raportului medico-legal existent la dosarul cauzei, numitul Alexandrescu Ştefan, la data examinării (03.07.1991) prezenta la nivelul buzei superioare o cicatrice de aprox. 1/2 cm, a cărei data de producere nu s-a putut preciza, iar în lipsa unor acte medicale, s-a apreciat că au fost produse conform susţinerilor numitului Alexandrescu Ştefan la data de 21.12.1989 şi au necesitat pentru vindecare 7-8 zile îngrijiri medicale.
Prin rezoluţia nr. 621/Sp/1993 din data de 30.09.1993 a Parchetului Militar Bucureşti, s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul infr. prev. de art. 250 alin. 2 C.pen., amnistiată prin Decretul-Lege nr. 3/04.01.1990. Totodată s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infr. prev. de art. 189 alin. 2 C.pen., întrucât, pentru săvârşirea acestei infracţiuni, persoanele vinovate au fost trimise în judecată în dosarul nr. 76/P/1990 al Direcţiei Procuraturilor Militare, iar ulterior condamnate.
21. Parte vătămată Andrei Ion (Jilava-Vol. 2) – reţinut
Numitul Andrei Ion, la data de 21.12.1989, în timp ce se afla pe B-dul Magheru, în dreptul Cinematografului Scala, împreună cu alţi protestatari precum şi soţia sa, a fost reţinut de un lucrător de miliţie. Susţine că a fost agresat şi condus la sediul Miliţiei Capitalei. Ulterior a fost transportat la Penitenciarul Jilava, fiind încarcerat până în după amiaza zilei de 22.12.1989.
Nu a prezentat acte medicale care să ateste existenţa unor vătămări corporale.
22. Parte vătămată Bădilaş Gabriel (Jilava-Vol. 3) – reţinut
La data de 21.12.1989, în timp ce încerca să se adăpostească în pasajul subteran din Piaţa Universităţii, a fost ajuns din urmă şi reţinut de către doi lucrători de miliţie. După ce l-au lovit în mod repetat cu bastoanele, pumnii şi picioarele, lucrătorii de miliţie l-au urcat într-un camion şi l-au transportat la Penitenciarul Jilava, fiind încarcerat până în după amiaza zilei de 22.12.1989.
Conform raportului medico-legal existent la dosarul cauzei, numitul Bădilaş Gabriel, a prezentat leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire cu corp dur şi care au necesitat pentru vindecare 8-10 zile îngrijiri medicale.
Prin rezoluţia nr. 854/Sp/1994 din data de 28.10.1994 a Parchetului Militar Bucureşti, s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul infr. prev. de art. 250 alin. 2 C.pen., amnistiată prin Decretul-Lege nr. 3/04.01.1990. Totodată s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infr. prev. de art. 189 alin. 2 C.pen., întrucât, pentru săvârşirea acestei infracţiuni, persoanele vinovate au fost trimise în judecată în dosarul nr. 76/P/1990 al Direcţiei Procuraturilor Militare, iar ulterior condamnate.
23. Parte vătămată Barcun (fostă Butoi) Mariana (Jilava-Vol. 3) – reţinută
La data de 21.12.1989, în timp ce se afla în zona Restaurantului ,,Pescarul”, a fost reţinută de o persoana îmbrăcată în ţinută civilă, care, după ce a lovit-o, a condus-o la sediul Miliţiei Capitalei. Ulterior, a fost transportată la Penitenciarul Jilava, fiind încarcerată până în după amiaza zilei de 22.12.1989.
Conform raportului medico-legal existent la dosarul cauzei, numita Barcun (fostă Butoi) Mariana, a prezentat leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire cu corp dur şi care au necesitat pentru vindecare 4-5 zile îngrijiri medicale.
Prin rezoluţia nr. 448/Sp/1993 din data de 14.05.1993 a Parchetului Militar Bucureşti, s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul infr. prev. de art. 250 alin. 2 C.pen., amnistiată prin Decretul-Lege nr. 3/04.01.1990. Totodată s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infr. prev. de art. 189 alin. 2 C.pen., întrucât, pentru săvârşirea acestei infracţiuni, persoanele vinovate au fost trimise în judecată în dosarul nr. 76/P/1990 al Direcţiei Procuraturilor Militare, iar ulterior condamnate.
24. Parte vătămată Burcea Camelia (Jilava-Vol. 3) – reţinută
În seara zilei de 21.12.1989, în timp ce se afla în zona Restaurantului „Pescarul” împreună cu soţul său Burcea Ştefan, a fost lovită în cap cu un baston de către un lucrător de miliţie, pierzându-şi cunoştinţa. În momentul în care şi-a revenit, a fost târâtă de doi subofiţeri până în faţa Hotelului Negoiu, de unde a fost ridicată şi transportată cu o dubă, la sediul Miliţiei Capitalei. Ulterior a fost dusă la Penitenciarul Jilava, fiind încarcerată până în după amiaza zilei de 22.12.1989.
Conform raportului medico-legal existent la dosarul cauzei, numita Burcea Camelia, la data examinării (13.01.1992) a prezentat urmele unor plăgi traumatice care s-au putut produce prin lovire cu corp dur şi care, în mod obişnuit, ar fi necesitat pentru vindecare 6-7 zile îngrijiri medicale.
Prin rezoluţia nr. 480/Sp/1993 din data de 10.06.1993 a Parchetului Militar Bucureşti, s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul infr. prev. de art. 250 alin. 2 C.pen., amnistiată prin Decretul-Lege nr. 3/04.01.1990. Totodată s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infr. prev. de art. 189 alin. 2 C.pen., întrucât, pentru săvârşirea acestei infracţiuni, persoanele vinovate au fost trimise în judecată în dosarul nr. 76/P/1990 al Direcţiei Procuraturilor Militare, iar ulterior condamnate. Aceeaşi soluţie s-a dispus şi prin rezoluţia nr. 712/S/1993 din data de 12.12.1993 a Parchetului Militar Bucureşti.
25. Parte vătămată Burcea Ştefan (Jilava-Vol. 3) – reţinut
În seara zilei de 21.12.1989, în timp ce se afla în zona Restaurantului „Pescarul” împreună cu soţia sa Burcea Camelia, a fost lovit în cap de către un lucrător de miliţie, pierzându-şi cunoştinţa. În momentul în care şi-a revenit, a fost târât de miliţieni până în faţa Hotelului Negoiu, de unde a fost ridicat şi transportat cu o maşină, la sediul Miliţiei Capitalei.
Ulterior a fost dus la Penitenciarul Jilava, fiind încarcerat până în după amiaza zilei de 22.12.1989.
Conform raportului medico-legal existent la dosarul cauzei, numitul Burcea Ştefan, la data examinării (13.01.1992) a prezentat o cicatrice în regiunea frontală stânga, care s-a putut produce prin lovire cu corp dur şi care ar fi necesitat pentru vindecare 6-7 zile îngrijiri medicale.
Prin rezoluţia nr. 390/Sp/1993 din data de 29.03.1993 a Parchetului Militar Bucureşti, s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul infr. prev. de art. 250 alin. 2 C.pen., amnistiată prin Decretul-Lege nr. 3/04.01.1990. Totodată s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infr. prev. de art. 189 alin. 2 C.pen., întrucât, pentru săvârşirea acestei infracţiuni, persoanele vinovate au fost trimise în judecată în dosarul nr. 76/P/1990 al Direcţiei Procuraturilor Militare, iar ulterior condamnate.
26. Parte vătămată Buzdugan Gheorghe (Jilava-Vol. 3) – reţinut
În seara zilei de 21.12.1989, în timp ce se afla în zona Parcului Cişmigiu, a fost reţinut de mai mulţi lucrători de miliţie şi condus, pe jos, la sediul Miliţiei Capitalei, unde a fost bătut cu bastoanele şi picioarele. Ulterior a fost dus la Penitenciarul Jilava, fiind încarcerat până în după amiaza zilei de 22.12.1989.
Conform raportului medico-legal existent la dosarul cauzei, numitul Buzdugan Gheorghe, la data examinării (03.12.1993) a prezentat acte medicale în care erau consemnate afecţiuni inflamatorii pulmonare, cu privire la care însă nu s-a putut stabili o legătură de cauzalitate cu un eventual traumatism.
Prin rezoluţia nr. 209/S/1992 din data de 05.07.1992 a Parchetului Militar Bucureşti, s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul infr. prev. de art. 250 alin. 2 C.pen., amnistiată prin Decretul-Lege nr. 3/04.01.1990. Totodată s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infr. prev. de art. 189 alin. 2 C.pen., întrucât, pentru săvârşirea acestei infracţiuni, persoanele vinovate au fost trimise în judecată în dosarul nr. 76/P/1990 al Direcţiei Procuraturilor Militare, iar ulterior condamnate.
27. Parte vătămată Buzoianu Gheorghe (Jilava-Vol. 3) – 1 reţinut
Numitul Buzoianu Gheorghe susţine că, în seara zilei de 21.12.1989, în timp ce se afla în zona Spitalului Colţea, a fost lovit în cap, pierzându-şi cunoştinţa. În momentul în care şi-a revenit, se afla în subsolul unei clădiri, împreună cu alte persoane, fiind păziţi de lucrători de miliţie. Din subsolul acelei clădiri a fost scos la scurt timp de miliţieni şi transportat la sediul Miliţiei Capitalei. Ulterior, a fost dus la Penitenciarul Jilava, fiind încarcerat până în după amiaza zilei de 22.12.1989.
Nu a prezentat acte medicale care să ateste existenţa unor vătămări corporale ca urmare a loviturilor primite în împrejurările susmenţionate.
28. Parte vătămată Bădilaş Justinian (Jilava-Vol. 3) – reţinut
În seara zilei de 21.12.1989 a participat la incendierea camioanelor militare în zona hotelului Intercontinental, iar la sosirea forţelor de miliţie, a fugit în zona Piaţa Unirii, unde a ridicat o baricadă din autoturismele aflate în zonă, şi a spart magazinul ,,Rapid”, de unde a luat mai multe lăzi, cărora le-a dat foc cu benzina luata de la autoturisme.
A fost reţinut de către doi subofiţeri de miliţie si, după ce a fost lovit în mod repetat cu patul armelor de mai mulţi militari, a fost condus cu o dubă la Circa 10 Miliţie, unde a fost bătut de către ofiţerul de serviciu şi ameninţat că va fi împuşcat. Ulterior, a fost dus la Penitenciarul Jilava, fiind încarcerat până în după amiaza zilei de 22.12.1989.
Conform raportului medico-legal existent la dosarul cauzei, numitul Bădilaş Justinian, la data examinării (11.09.1991) a prezentat o cicatrice pe mâna stângă, care s-a putut produce prin lovire cu corp dur şi care ar fi necesitat pentru vindecare 8-10 zile îngrijiri medicale, însă nu s-a putut aprecia data producerii, în absenta unor acte medicale.
Prin rezoluţia nr. 687/Sp/1993 din data de 29.11.1993 a Parchetului Militar Bucureşti, s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul infr. prev. de art. 250 alin. 2 C.pen., amnistiată prin Decretul-Lege nr. 3/04.01.1990. Totodată s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infr. prev. de art. 189 alin. 2 C.pen., întrucât, pentru săvârşirea acestei infracţiuni, persoanele vinovate au fost trimise în judecată în dosarul nr. 76/P/1990 al Direcţiei Procuraturilor Militare, iar ulterior condamnate.
29. Parte vătămată Ciulinaru (fostă Bălan) Liliana (Jilava-Vol. 3) – reţinută
La data de 21.12.1989, în timp ce se afla în zona Piaţa Universităţii împreună cu fratele său Bălan Costica Lica, a fost reţinută de mai mulţi lucrători de miliţie şi condusă la sediul Miliţiei Capitalei. Susţine că a fost lovită, în mod repetat, de miliţieni, cu bâte şi alte obiecte contondente. Ulterior a fost transportată la Penitenciarul Jilava, fiind încarcerată până în după amiaza zilei de 22.12.1989.
Nu a prezentat acte medicale care să ateste existenţa unor vătămări corporale.
Prin rezoluţia nr. 611/Sp/1993 din data de 30.09.1993 a Parchetului Militar Bucureşti, s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul infr. prev. de art. 250 alin. 2 C.pen., amnistiată prin Decretul-Lege nr. 3/04.01.1990. Totodată s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infr. prev. de art. 189 alin. 2 C.pen., întrucât, pentru săvârşirea acestei infracţiuni, persoanele vinovate au fost trimise în judecată în dosarul nr. 76/P/1990 al Direcţiei Procuraturilor Militare, iar ulterior condamnate.
30. Parte vătămată Băloi Dumitru (Jilava-Vol. 3) – reţinut
În seara zilei de 21.12.1989, în timp ce se afla în apropierea Magazinului Unirea împreună cu alţi manifestanţi, a fost reţinut de mai mulţi lucrători de miliţie, care l-au condus la Circa 14 Miliţie. Ulterior a fost dus la Penitenciarul Jilava, fiind încarcerat până în după amiaza zilei de 22.12.1989.
Nu a prezentat acte medicale care să ateste existenţa unor vătămări corporale ca urmare a loviturilor primite în împrejurările susmenţionate.
Prin rezoluţia nr. 632/Sp/1993 din data de 27.10.1993 a Parchetului Militar Bucureşti, s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul infr. prev. de art. 250 alin. 2 C.pen., amnistiată prin Decretul-Lege nr. 3/04.01.1990. Totodată s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infr. prev. de art. 189 alin. 2 C.pen., întrucât, pentru săvârşirea acestei infracţiuni, persoanele vinovate au fost trimise în judecată în dosarul nr. 76/P/1990 al Direcţiei Procuraturilor Militare, iar ulterior condamnate.
31. Parte vătămată Bratu Eugen (Jilava-Vol. 3) – reţinut
În seara zilei de 21.12.1989, a fost reţinut în zona Piaţa Universităţii de mai mulţi lucrători de miliţie, care l-au lovit în mod repetat cu paturile armelor, după care l-au încătuşat şi l-au condus la sediul Miliţiei Capitalei. Ulterior a fost dus la Penitenciarul Jilava, fiind încarcerat până în după amiaza zilei de 22.12.1989.
Conform raportului medico-legal existent la dosarul cauzei, numitul Bratu Eugen, la data examinării (5.07.1991) a prezentat o cicatrice stelata de 3,3 cm temporo-parietal stâng, care s-a putut produce prin lovire cu corpuri dure şi care a necesitat pentru vindecare 16-18 zile îngrijiri medicale de la data producerii.
Prin rezoluţia cu nr. 885/Sp/1995 a Parchetului Militar Bucureşti din data de 23.10.1995 s-a dispus neînceperea urmăririi penale în cauza privind faptele săvârşite împotriva sus-numitului.
32. Parte vătămată Bratu Constantin Florin (Jilava-Vol. 3) – reţinut
În seara zilei de 21.12.1989, în timp ce încerca să acorde ajutor unei persoane rănite de un autocamion militar în zona Restaurantului „Pescarul”, a fost lovit în zona capului cu un obiect contondent de către o persoana îmbrăcată în ţinută civilă, după care a fost condus la Circa 1 Miliţie. Ulterior a fost transportat la Penitenciarul Jilava, fiind încarcerat până în după amiaza zilei de 22.12.1989.
Conform raportului medico-legal existent la dosarul cauzei, numitul Bratu Constantin Florin, la data examinării (30.08.1991) a prezentat o cicatrice de circa 2 cm în regiunea vertexului şi o fină cicatrice la buza inferioara, iar în lipsa unor acte medicale, pe baza afirmaţiilor numitului Bratu Constantin Florin s-a concluzionat că leziunile s-au putut produce prin lovire cu corpuri dure şi au necesitat pentru vindecare 12-15 zile îngrijiri medicale.
Prin rezoluţia nr. 293/S/1992 din data de 11.07.1992 a Parchetului Militar Bucureşti, s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul infr. prev. de art. 250 alin. 2 C.pen., amnistiată prin Decretul-Lege nr. 3/04.01.1990. Totodată s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infr. prev. de art. 189 alin. 2 C.pen., întrucât, pentru săvârşirea acestei infracţiuni, persoanele vinovate au fost trimise în judecată în dosarul nr. 76/P/1990 al Direcţiei Procuraturilor Militare, iar ulterior condamnate.
33. Parte vătămată Apostol Constantin (Jilava-Vol. 4)
La data de 21.09.1995 numitul Apostol Constantin s-a adresat Parchetului Militar Bucureşti cu un memoriu prin care arăta faptul că în noaptea de 21-22.12.1989, a fost lovit de către un militar cu patul armei în spate, în timp ce încerca să ridice o baricadă în zona Universităţii.
Conform raportului medico-legal existent la dosarul cauzei, numitul Apostol Constantin, la data examinării (29.09.1995) prezenta o cicatrice de circa 12/2 cm la nivelul lojei renale stânga, concluzionându-se că leziunea s-a putut produce prin armă de foc (schija) şi a necesitat pentru vindecare 25-30 zile îngrijiri medicale.
Prin rezoluţia nr. 878/Sp/1995 din data de 18.10.1995 a Parchetului Militar Bucureşti, s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul infr. prev. de art. 250 alin. 2 C.pen., amnistiată prin Decretul-Lege nr. 3/04.01.1990.
34. Parte vătămată Andrei Liliana Adriana (Jilava-Vol. 4) – reţinută
În seara zilei de 21.12.1989, în timp ce încerca împreună cu soţul său să fugă din zona Universităţii, pentru a nu fi prinşi de către militari, a fost reţinută de lucrători de miliţie şi condusă în sediul Miliţiei Capitalei, unde a fost legata la mâini şi agresată. Ulterior a fost transportată la Penitenciarul Jilava, fiind încarcerată până în după amiaza zilei de 22.12.1989.
Conform raportului medico-legal existent la dosarul cauzei, numita Andrei Liliana Adriana, la data examinării (07.10.1991) nu prezenta semne de violenţă, însă pe baza declaratiei susnumitei, s-a concluzionat că la data de 21.12.1989 ar fi prezentat leziuni care se puteau produce prin lovire cu corp dur şi care au necesitat pentru vindecare 3 zile îngrijiri medicale.
Prin rezoluţia nr. 848/Sp/1994 din data de 11.07.1992 a Parchetului Militar Bucureşti, s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul infr. prev. de art. 250 alin. 2 C.pen., amnistiată prin Decretul-Lege nr. 3/04.01.1990. Totodată s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infr. prev. de art. 189 alin. 2 C.pen., întrucât, pentru săvârşirea acestei infracţiuni, persoanele vinovate au fost trimise în judecată în dosarul nr. 76/P/1990 al Direcţiei Procuraturilor Militare, iar ulterior condamnate.
35. Parte vătămată Andrei Gabriela (Jilava-Vol. 4) – reţinută
În seara zilei de 21.12.1989, în timp ce se afla împreună cu soţul său în zona Cinematografului Scala, a fost reţinută de lucrători de miliţie şi condusă în sediul Miliţiei Capitalei, unde a fost ţinută cu mâinile ridicate şi cu faţa la perete, aprox. două ore. Ulterior, a fost transportată la Penitenciarul Jilava, fiind încarcerată până în după amiaza zilei de 22.12.1989.
Nu a prezentat acte medicale care să ateste existenţa unor vătămări corporale.
Prin rezoluţia nr. 400/S/1993 din data de 02.04.1993 a Parchetului Militar Bucureşti, s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul infr. prev. de art. 250 alin. 2 C.pen., amnistiată prin Decretul-Lege nr. 3/04.01.1990. Totodată s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infr. prev. de art. 189 alin. 2 C.pen., întrucât, pentru săvârşirea acestei infracţiuni, persoanele vinovate au fost trimise în judecată în dosarul nr. 76/P/1990 al Direcţiei Procuraturilor Militare, iar ulterior condamnate.
36. Parte vătămată Adam Florea (Jilava-Vol. 4) – reţinut
La data de 21.12.1989, în timp ce se afla în zona Piaţa Romană, a fost reţinut de lucrători de miliţie şi transportat cu un IMS la Secţia 1 Miliţie, unde a fost ţinut cu mâinile ridicate şi cu faţa la perete mai multe ore. Ulterior a fost transportat la Penitenciarul Jilava, fiind încarcerat până în după amiaza zilei de 22.12.1989.
Conform raportului de expertiză medico-legală existent la dosarul cauzei, numitul Adam Florea, la data examinării (17.03.1994) a prezentat acte medicale din care rezultă că în perioada 1992-1994 a fost internat de mai multe ori cu diagnosticul „neoplasm bronho-pulmonar stâng”, însă în lipsa altor acte medicale care să ateste leziuni traumatice produse în perioada 21-22.12.1989, s-a concluzionat că între afecţiunea neoplasică bronho-pulmonară şi eventualele leziuni traumatice nu există raport de cauzalitate.
Prin rezoluţia nr. 786/Sp/1994 din data de 29.04.1994 a Parchetului Militar Bucureşti, s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul infr. prev. de art. 250 alin. 2 C.pen., amnistiată prin Decretul-Lege nr. 3/04.01.1990. Totodată s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infr. prev. de art. 189 alin. 2 C.pen., întrucât, pentru săvârşirea acestei infracţiuni, persoanele vinovate au fost trimise în judecată în dosarul nr. 76/P/1990 al Direcţiei Procuraturilor Militare, iar ulterior condamnate.
37. Parte vătămată Achim Teodor Rafael (Jilava-Vol. 4) – reţinut
În noaptea de 21/22.12.1989, în timp ce încerca să se ascundă în scara unui bloc situat în apropierea Restaurantului Capşa, a fost prins de un lucrător de miliţie şi după ce a fost lovit în mod repetat cu pumnii şi picioarele, a fost urcat într-o dubă şi transportat la Penitenciarul Jilava, fiind încarcerat până în după amiaza zilei de 22.12.1989.
Conform raportului medico-legal existent la dosarul cauzei, numitul Achim Teodor Rafael a prezentat la data 21.12.1989 un traumatism cranio-facial şi toracic pentru care a necesitat pentru vindecare 25-30 zile îngrijiri medicale.
Prin rezoluţia nr. 616/Sp/1993 din data de 30.09.1993 a Parchetului Militar Bucureşti, s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul infr. prev. de art. 250 alin. 2 C.pen., amnistiată prin Decretul-Lege nr. 3/04.01.1990. Totodată s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infr. prev. de art. 189 alin. 2 C.pen., întrucât, pentru săvârşirea acestei infracţiuni, persoanele vinovate au fost trimise în judecată în dosarul nr. 76/P/1990 al Direcţiei Procuraturilor Militare, iar ulterior condamnate.
38. Parte vătămată Ivan Ghilia Alecu (Jilava-Vol. 4) – reţinut
În seara zilei de 21.12.1989, în timp ce se afla în zona Piaţa Universităţii împreună cu alţi manifestanţi, a fost imobilizat şi ţinut cu mâna răsucită la spate, de către un lucrător de miliţie. În acest timp, a fost lovit puternic cu pumnul în zona fetei de către un ofiţer M.Ap.N., precum şi cu paturile armelor de către mai mulţi militari. Deşi sângera puternic în urma loviturilor primite, a fost urcat într-un camion şi transportat la Penitenciarul Jilava, unde a fost încarcerat până în după amiaza zilei de 22.12.1989.
Conform raportului medico-legal existent la dosarul cauzei, numitul Ivan Ghilia Alecu la data examinării (15.07.1991) nu prezenta semne de violenţă, însă pe baza declaraţiilor extrajudiciare ale numiţilor Radu Olga şi Radu Nicolae şi în lipsa altor acte medicale, s-a concluzionat că la data de 21.12.1989 ar fi prezentat leziuni care se puteau produce prin lovire cu corpuri dure şi care au necesitat pentru vindecare 16-18 zile îngrijiri medicale.
Prin rezoluţia cu nr. 885/Sp/1995 a Parchetului Militar Bucureşti din data de 23.10.1995 s-a dispus neînceperea urmăririi penale în cauza privind faptele săvârşite împotriva sus-numitului.
39. Parte vătămată Alexandru Cristian (Jilava-Vol. 4) – reţinut
În noaptea de 21/22.12.1989, în timp ce încerca să se ascundă în staţia de metrou Universităţii, a fost reţinut de lucrători de miliţie şi după ce a fost lovit în mod repetat cu pumnii şi picioarele, a fost urcat într-o dubă şi transportat la Circa 10 Miliţie. Ulterior a fost transportat la Penitenciarul Jilava, fiind încarcerat până în după amiaza zilei de 22.12.1989.
Conform raportului medico-legal existent la dosarul cauzei, având în vedere că numitul Alexandru Cristian nu posedă acte medicale care să ateste în mod obiectiv existenţa unor leziuni corporale, pe baza susţinerilor acestuia, s-a concluzionat că, la data de 21.12.1989, ar fi prezentat leziuni care se puteau produce prin lovire cu corpuri dure şi care ar fi necesitat pentru vindecare 2-3 zile îngrijiri medicale.
Prin rezoluţia nr. 485/Sp/1993 din data de 10.06.1993 a Parchetului Militar Bucureşti, s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul infr. prev. de art. 250 alin. 2 C.pen., amnistiată prin Decretul-Lege nr. 3/04.01.1990. Totodată s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infr. prev. de art. 189 alin. 2 C.pen., întrucât, pentru săvârşirea acestei infracţiuni, persoanele vinovate au fost trimise în judecată în dosarul nr. 76/P/1990 al Direcţiei Procuraturilor Militare, iar ulterior condamnate.
40. Parte vătămată Alexe Călin (Jilava-Vol. 4) – reţinut
În după-amiaza zilei de 21.12.1989, în timp ce se afla în zona str. Beldiman, a fost reţinut de lucrători de miliţie, care l-au condus la sediul Miliţiei Capitalei. Ulterior a fost transportat la Penitenciarul Jilava, fiind încarcerat până în după amiaza zilei de 22.12.1989.
Prin rezoluţia nr. 415/Sp/1993 din data de 16.04.1993 a Parchetului Militar Bucureşti, s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infr. prev. de art. 189 alin. 2 C.pen. şi art. 266 C.pen. întrucât pentru săvârşirea acestor infracţiuni, persoanele vinovate au fost trimise în judecată în dosarul nr. 76/P/1990 al Direcţiei Procuraturilor Militare, iar ulterior condamnate.
41. Parte vătămată Alexe Mihai (Jilava-Vol. 4) – reţinut
În după-amiaza zilei de 21.12.1989, a fost reţinut de lucrători de miliţie în zona staţiei de metrou Universitate si, după ce ar fi fost agresat, a fost urcat într-o dubă şi transportat la Penitenciarul Jilava, unde a fost încarcerat până în după amiaza zilei de 22.12.1989.
Nu a prezentat acte medicale care să ateste existenţa unor vătămări corporale.
42. Parte vătămată Amarghioalei Augustin (Jilava-Vol. 4) – reţinut
În după-amiaza zilei de 21.12.1989, în timp ce încerca să se retragă din zona Piaţa Universităţii, către str. Ion Câmpineanu, a fost a fost reţinut de lucrători de miliţie, care l-au condus în spatele unui bloc (unde se mai aflau reţinute şi alte persoane). Susţine că a fost obligat să se întindă pe asfalt cu faţa în jos şi a fost lovit cu bocancii şi paturile armelor de către miliţieni. Ulterior a fost transportat la sediul Miliţiei Capitalei, iar de acolo la Penitenciarul Jilava, fiind încarcerat până în după amiaza zilei de 22.12.1989.
Nu a prezentat acte medicale care să ateste existenţa unor vătămări corporale ca urmare a loviturilor primite în împrejurările susmenţionate.
Prin rezoluţia nr. 519/Sp/1993 din data de 30.06.1993 a Parchetului Militar Bucureşti, s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul infr. prev. de art. 250 alin. 2 C.pen., amnistiată prin Decretul-Lege nr. 3/04.01.1990. Totodată s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infr. prev. de art. 189 alin. 2 C.pen., întrucât, pentru săvârşirea acestei infracţiuni, persoanele vinovate au fost trimise în judecată în dosarul nr. 76/P/1990 al Direcţiei Procuraturilor Militare, iar ulterior condamnate.
43. Parte vătămată Andrei Aurică (Jilava-Vol. 4) – reţinut
La data de 21.12.1989, în timp ce încerca să fugă din zona Piaţa Universităţii împreună cu soţia sa, a fost a fost reţinut de lucrători de miliţie în apropierea sediul Miliţiei Capitalei.
Dupa ce a fost lovit în mod repetat în zona capului, a toracelui şi a membrelor inferioare, a fost urcat într-o dubă şi transportat la Penitenciarul Jilava, unde a fost încarcerat până în după amiaza zilei de 22.12.1989.
Conform raportului medico-legal existent la dosarul cauzei, numitul Andrei Aurică la data examinării (07.10.1991) nu prezenta semne de violenţă, însă pe baza declaraţiilor numiţilor Berescu Cătălin şi Marinica Mircea, obţinute extrajudiciar, si, în lipsa altor acte medicale, s-a concluzionat că la data de 21.12.1989 ar fi prezentat leziuni care se puteau produce prin lovire cu corpuri dure şi care au necesitat pentru vindecare 7 zile îngrijiri medicale.
Prin rezoluţia nr. 742/Sp/1993 din data de 11.02.1994 a Parchetului Militar Bucureşti, s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul infr. prev. de art. 250 alin. 2 C.pen., amnistiată prin Decretul-Lege nr. 3/04.01.1990. Totodată s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infr. prev. de art. 189 alin. 2 C.pen., întrucât, pentru săvârşirea acestei infracţiuni, persoanele vinovate au fost trimise în judecată în dosarul nr. 76/P/1990 al Direcţiei Procuraturilor Militare, iar ulterior condamnate.
44. Parte vătămată Andrei Elena (Jilava-Vol. 4 şi Vol. 79) – reţinută
Numita Andrei Elena, fiica lui Ion şi Marioara, ns. la 20.05.1960, domiciliată în Bucureşti (…), a fost reţinută în seara zilei de 21.12.1989, în timp ce se afla în Piaţa Universităţii, a fost agresată de organele de ordine şi transportată la Penitenciarul Jilava, de unde a fost eliberata în ziua de 22.12.1989, orele 14.00.
Din raportul medico-legal de expertiză psihiatrica nr. A1/3188/1991 al IML Bucureşti rezultă că aceasta prezintă o reacţie afectivă mixtă prelungită, care este în legătură directă cu traumatismul cranio-cerebral suferit în decembrie 1989.
45. Parte vătămată Bertea Mihai (Jilava-Vol. 5) – reţinut
În seara zilei de 21.12.1989, în timp ce încerca să se retragă din zona Piaţa Universităţii către Casa Centrală a Armatei, a fost reţinut de lucrători de miliţie, care l-au condus la sediul Miliţiei Capitalei. Ulterior a fost transportat la Penitenciarul Jilava, fiind încarcerat până în după amiaza zilei de 22.12.1989.
Nu a prezentat acte medicale care să ateste existenţa unor vătămări corporale.
Prin rezoluţia nr. 558/Sp/1993 din data de 27.07.1993 a Parchetului Militar Bucureşti, s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul infr. prev. de art. 250 alin. 2 C.pen., amnistiată prin Decretul-Lege nr. 3/04.01.1990. Totodată s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infr. prev. de art. 189 alin. 2 C.pen., întrucât, pentru săvârşirea acestei infracţiuni, persoanele vinovate au fost trimise în judecată în dosarul nr. 76/P/1990 al Direcţiei Procuraturilor Militare, iar ulterior condamnate.
46. Parte vătămată Biţă Daniel (Jilava-Vol. 5) – reţinut
În dimineaţa zilei de 22.12.1989, în timpul manifestaţiei din Piaţa Universităţii, a fost rănit în gamba stângă cu o bucată de „sârmă înrosita în forma de S”, a fost prins şi bătut cu pumnii, picioarele şi paturile armelor de către scutieri şi miliţieni, după care a fost transportat cu o dubă sediul Miliţiei Capitalei. Ulterior, a fost dus la Penitenciarul Jilava, fiind încarcerat până în după amiaza zilei de 22.12.1989.
Conform raportului medico-legal existent la dosarul cauzei, numitul Biţă Daniel a prezentat leziuni produse prin loviri repetate cu corpuri dure ce pot data de 21.12.1989 şi care au necesitat pentru vindecare 16-18 zile îngrijiri medicale.
Prin rezoluţia nr. 490/Sp/1993 din data de 10.06.1993 a Parchetului Militar Bucureşti, s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infr. prev. de art. 189 alin. 2 C.pen. şi art. 266 C.pen., întrucât pentru săvârşirea acestor infracţiuni, persoanele vinovate au fost trimise în judecată în dosarul nr. 76/P/1990 al Direcţiei Procuraturilor Militare, iar ulterior condamnate.
47. Parte vătămată Boca Petre Constantin Vigherota (Jilava-Vol. 5) – reţinut
În seara zilei de 21.12.1989, în timp ce încerca să se retragă din zona Piaţa Universităţii, către str. Academiei, a fost reţinut de lucrători de miliţie, care, după ce l-au agresat, l-au condus la Circa 1 Miliţie. Ulterior a fost transportat la Penitenciarul Jilava, fiind încarcerat până în după amiaza zilei de 22.12.1989.
Conform raportului medico-legal existent la dosarul cauzei, numitul Boca Petre Constantin Vigherota la data examinării nu prezenta semne de violenţă, însă pe baza declaraţiilor numiţilor Constantinescu Vasile şi Bratu Eugen si, în lipsa altor acte medicale, s-a concluzionat că la data de 21.12.1989 ar fi prezentat leziuni care se puteau produce prin lovire cu corpuri dure şi care au necesitat pentru vindecare 8-9 zile îngrijiri medicale.
Prin rezoluţia nr. 759/Sp/1994 din data de 27.07.1993 a Parchetului Militar Bucureşti, s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul infr. prev. de art. 250 alin. 2 C.pen., amnistiată prin Decretul-Lege nr. 3/04.01.1990. Totodată s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infr. prev. de art. 189 alin. 2 C.pen., întrucât, pentru săvârşirea acestei infracţiuni, persoanele vinovate au fost trimise în judecată în dosarul nr. 76/P/1990 al Direcţiei Procuraturilor Militare, iar ulterior condamnate.
48. Parte vătămată Bogza Florica (Jilava-Vol. 5) – reţinută
În noaptea de 21-22.12.1989, în timp ce încerca să se retragă din zona Piaţa Universităţii către staţia de metrou Universităţii, a fost reţinută de lucrători de miliţie, care, după ce au lovit-o cu pumnii şi picioarele, au condus-o la sediul Miliţiei Capitalei. Ulterior a fost transportată la Penitenciarul Jilava, fiind încarcerată până în după amiaza zilei de 22.12.1989.
Conform raportului medico-legal existent la dosarul cauzei, numita Bogza Florica a prezentat leziuni de violenţă produse prin lovire cu corpuri dure ce pot data din 21.12.1989 şi care au necesitat pentru vindecare 25 zile îngrijiri medicale.
Prin rezoluţia nr. 612/Sp/1993 din data de 30.09.1993 a Parchetului Militar Bucureşti, s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul infr. prev. de art. 250 alin. 2 C.pen., amnistiată prin Decretul-Lege nr. 3/04.01.1990. Totodată s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infr. prev. de art. 189 alin. 2 C.pen., întrucât, pentru săvârşirea acestei infracţiuni, persoanele vinovate au fost trimise în judecată în dosarul nr. 76/P/1990 al Direcţiei Procuraturilor Militare, iar ulterior condamnate.
49. Parte vătămată Bornaci Daniel (Jilava-Vol. 5) – reţinut
În noaptea de 21-22.12.1989, în timp ce încerca să oprească autospeciala de pompieri care stropea cu apă manifestanţii, a primit o lovitura în zona capului, pierzându-şi cunoştinţa.
Dupa ce şi-a revenit, s-a deplasat la Spitalul de Chirurgie, unde a fost operat de urgenţă.
În dimineaţa zilei de 22.12.1989 a revenit în Piaţa Universităţii, fiind reţinut de către mai mulţi militari şi transportat la Penitenciarul Jilava, unde a fost încarcerat aprox. 3 ore.
Conform raportului medico-legal existent la dosarul cauzei, numitul Bornaci Daniel a prezentat o cicatrice cu dimensiunea de 5/0,3 cm, consecinta unei plăgi contuze produse prin lovire cu corp dur ce poate data din 22.12.1989 şi care a necesitat pentru vindecare 7-8 zile îngrijiri medicale.
Conform raportului de expertiză medico-legală psihiatrica existent, de asemenea, la dosarul cauzei, numitul Bornaci Daniel prezintă tulburare de personalitate polimorfă cu episoade depresiv-anxioase în antecedente, declanşate reactiv situational. Diagnosticul de psihopatie este preexistent, iar celelalte (cu caracter agravant) au fost declanşate de psihotraume şi traume fizice suferite în decembrie 1989.
Prin rezoluţia nr. 195/S/1992 din data de 03.07.1992 a Parchetului Militar Bucureşti, s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul infr. prev. de art. 250 alin. 2 C.pen., amnistiată prin Decretul-Lege nr. 3/04.01.1990. Totodată s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infr. prev. de art. 189 alin. 2 C.pen., întrucât, pentru săvârşirea acestei infracţiuni, persoanele vinovate au fost trimise în judecată în dosarul nr. 76/P/1990 al Direcţiei Procuraturilor Militare, iar ulterior condamnate.
50. Parte vătămată Botezatu Andrei (Jilava-Vol. 5) – reţinut
În noaptea de 21-22.12.1989, a fost reţinut de lucrători de miliţie şi după ce a fost lovit, a fost condus la sediul Secţiei 14 Miliţie. La sediul acestei unităţi a fost din nou agresat de către cadrele de miliţie aflate în sediu, după care a fost dus la Penitenciarul Jilava, unde a fost încarcerat până în după amiaza zilei de 22.12.1989.
Conform raportului medico-legal existent la dosarul cauzei, numitul Botezatu Andrei a prezentat o leziuni corporale produse prin lovire cu corp dur ce poate data din 21.12.1989 şi care au necesitat pentru vindecare 9-10 zile îngrijiri medicale.
Prin rezoluţia nr. 686/Sp/1993 din data de 29.11.1993 a Parchetului Militar Bucureşti, s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul infr. prev. de art. 250 alin. 2 C.pen., amnistiată prin Decretul-Lege nr. 3/04.01.1990. Totodată s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infr. prev. de art. 189 alin. 2 C.pen., întrucât, pentru săvârşirea acestei infracţiuni, persoanele vinovate au fost trimise în judecată în dosarul nr. 76/P/1990 al Direcţiei Procuraturilor Militare, iar ulterior condamnate.
51. Parte vătămată Botezatu Vasile (Jilava-Vol. 5) – reţinut
În noaptea de 21-22.12.1989, a fost reţinut de lucrători de miliţie din faţa Hotelului Majestic şi după ce a fost lovit cu bastoanele, a fost condus la sediul Miliţiei Capitalei. La sediul acestei unităţi a fost din nou agresat de către cadrele de miliţie aflate în sediu, după care a fost dus la Penitenciarul Jilava, unde a fost încarcerat până în după amiaza zilei de 22.12.1989.
Conform raportului medico-legal existent la dosarul cauzei, numitul Botezatu Vasile a prezentat leziuni de violenţă produse prin lovire cu corp dur ce pot data din 21.12.1989 şi care au necesitat pentru vindecare 22-25 zile îngrijiri medicale.
Prin rezoluţia nr. 662/Sp/1993 din data de 10.11.1993 a Parchetului Militar Bucureşti, s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul infr. prev. de art. 250 alin. 2 C.pen., amnistiată prin Decretul-Lege nr. 3/04.01.1990. Totodată s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infr. prev. de art. 189 alin. 2 C.pen., întrucât, pentru săvârşirea acestei infracţiuni, persoanele vinovate au fost trimise în judecată în dosarul nr. 76/P/1990 al Direcţiei Procuraturilor Militare, iar ulterior condamnate.
52. Parte vătămată Berchez Sorin (Jilava-Vol. 6) – reţinut
În noaptea de 21-22.12.1989, în timp ce încerca să fugă din zona Universităţii, pentru a nu fi prins de către militari, a fost reţinut de mai mulţi militari îmbrăcati în uniforme kaki, care, după ce l-au bătut, l-au condus la sediul Miliţiei Capitalei. Ulterior, a fost transportat la Penitenciarul Jilava, fiind încarcerat până în după amiaza zilei de 22.12.1989.
Conform raportului medico-legal existent la dosarul cauzei, numitul Berchez Sorin, la data examinării (10.03.1992) nu prezenta semne de violenţă, însă, pe baza susţinerilor acestuia şi a unei declaraţii de martor, s-a concluzionat că la data de 21.12.1989 ar fi prezentat leziuni care ar fi necesitat pentru vindecare 7-8 zile îngrijiri medicale.
Prin rezoluţia nr. 403/Sp/1993 din data de 06.04.1993 a Parchetului Militar Bucureşti, s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul infr. prev. de art. 250 alin. 2 C.pen., amnistiată prin Decretul-Lege nr. 3/04.01.1990. Totodată s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infr. prev. de art. 189 alin. 2 C.pen., întrucât, pentru săvârşirea acestei infracţiuni, persoanele vinovate au fost trimise în judecată în dosarul nr. 76/P/1990 al Direcţiei Procuraturilor Militare, iar ulterior condamnate.
53. Parte vătămată Biriş Teodor (Jilava-Vol. 6) – reţinut
La data de 24.11.1995, numitul Biriş Teodor a sesizat faptul că în seara zilei de 21.12.1989, în timp ce se afla în zona Piaţa Universităţii, a fost lovit de către lucrătorii de miliţie care acţionau în vederea dispersarii manifestanţilor.
Conform raportului medico-legal existent la dosarul cauzei, numitul Biriş Teodor, la data examinării (07.12.1995) prezenta o cicatrice de 1,5 cm pe faţa dorsala antepicior stâng şi, având în vedere o adeverinţă medicală emisă la data de 24.11.1995 de dr. Stoian Marius (în condiţiile în care la data emiterii înscrisului, acesta nu-şi mai desfăşura activitatea la unitatea medicală menţionată în adeverinţă) s-a concluzionat că la data de 21.12.1989 susnumitul ar fi prezentat leziuni care au necesitat pentru vindecare 15-16 zile îngrijiri medicale.
Prin rezoluţia nr. 889/p/1995 din data de 08.12.1995 a Parchetului Militar Bucureşti, s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul infr. prev. de art. 250 alin. 2 C.p., întrucât în cauza s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale.
54. Parte vătămată Bleoţiu Iuliana Eugenia (Jilava-Vol. 6) – reţinută
În seara zilei de 21.12.1989, în timp ce se afla în apropierea Muzeului de Istorie, a fost reţinută de câţiva militari, care au transportat-o la Penitenciarul Jilava, fiind încarcerată până în după amiaza zilei de 22.12.1989.
Nu a prezentat acte medicale care să ateste existenţa unor vătămări corporale.
Prin rezoluţia nr. 198/S/1992 din data de 04.07.1992 a Parchetului Militar Bucureşti, s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul infr. prev. de art. 250 alin. 2 C.pen., amnistiată prin Decretul-Lege nr. 3/04.01.1990. Totodată s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infr. prev. de art. 189 alin. 2 C.pen., întrucât, pentru săvârşirea acestei infracţiuni, persoanele vinovate au fost trimise în judecată în dosarul nr. 76/P/1990 al Direcţiei Procuraturilor Militare, iar ulterior condamnate.
55. Parte vătămată Boiangiu Ecaterina (Jilava-Vol. 6) – reţinută
În seara zilei de 21.12.1989, în timp ce se afla în intersecţiei b-dul Gheorghe Gheorghiu Dej cu Calea Victoriei, a fost reţinută de mai mulţi lucrători de miliţie şi condusă, la sediul Miliţiei Capitalei. Susţine că a fost agresată cu bastoanele şi picioarele. Ulterior, a fost dusă la Penitenciarul Jilava, fiind încarcerată până în după amiaza zilei de 22.12.1989.
Nu a prezentat acte medicale care să ateste existenţa unor vătămări corporale.
Prin rezoluţia nr. 509/Sp/1993 din data de 24.06.1993 a Parchetului Militar Bucureşti, s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul infr. prev. de art. 250 alin. 2 C.pen., amnistiată prin Decretul-Lege nr. 3/04.01.1990. Totodată s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infr. prev. de art. 189 alin. 2 C.pen., întrucât, pentru săvârşirea acestei infracţiuni, persoanele vinovate au fost trimise în judecată în dosarul nr. 76/P/1990 al Direcţiei Procuraturilor Militare, iar ulterior condamnate.
56. Parte vătămată Boldeanu Mihai (Jilava-Vol. 6) – reţinut
În seara zilei de 21.12.1989, în timp ce se afla în zona Piaţa Universităţii, a fost reţinut de mai multe persoane îmbrăcate în ţinută civilă, care l-au condus la sediul Miliţiei Capitalei.
Susţine că a fost supus mai multor acte de violenţă, iar în jurul orelor 24,00 a fost dus la Penitenciarul Jilava, fiind încarcerat până în după amiaza zilei de 22.12.1989.
Nu a prezentat acte medicale care să ateste existenţa unor vătămări corporale.
Prin rezoluţia nr. 666/Sp/1993 din data de 15.11.1993 a Parchetului Militar Bucureşti, s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul infr. prev. de art. 250 alin. 2 C.pen., amnistiată prin Decretul-Lege nr. 3/04.01.1990. Totodată s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infr. prev. de art. 189 alin. 2 C.pen., întrucât, pentru săvârşirea acestei infracţiuni, persoanele vinovate au fost trimise în judecată în dosarul nr. 76/P/1990 al Direcţiei Procuraturilor Militare, iar ulterior condamnate.
57. Parte vătămată Bordea Costel (Jilava-Vol. 6) – reţinut
În noaptea de 21-22.12.1989, în timp ce se deplasa pe str. Lipscani, în apropierea intersecţiei cu Calea Victoriei, a fost reţinut de mai mulţi lucrători de miliţie, care, după ce l-au agresat, l-au condus la sediul Miliţiei Capitalei. Aici a fost din nou supus la acte de violenţă, iar ulterior a fost dus la Penitenciarul Jilava, unde a fost încarcerat până în după amiaza zilei de 22.12.1989.
Conform raportului medico-legal existent la dosarul cauzei, numitul Bordea Costel, la data examinării (10.02.1990) nu prezenta leziuni traumatice, însă având în vedere un înscris denumit „bilet de trimitere la internare spital” (din care nu rezultă însă unitatea sanitară emitentă şi nu poarta nr. de înregistrare şi stampila) s-a concluzionat că la data de 21.12.1989 susnumitul ar fi prezentat leziuni care au necesitat pentru vindecare 3-4 zile îngrijiri medicale.
Prin rezoluţia nr. 273/S/1992 din data de 10.07.1992 a Parchetului Militar Bucureşti, s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul infr. prev. de art. 250 alin. 2 C.pen., amnistiată prin Decretul-Lege nr. 3/04.01.1990. Totodată s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infr. prev. de art. 189 alin. 2 C.pen., întrucât, pentru săvârşirea acestei infracţiuni, persoanele vinovate au fost trimise în judecată în dosarul nr. 76/P/1990 al Direcţiei Procuraturilor Militare, iar ulterior condamnate.
58. Parte vătămată Bordei Marin (Jilava-Vol. 6) – reţinut
Numitul Bordei Marin a fost reţinut de lucrători de miliţie, în noaptea de 21/22.12.1989, în timp ce încerca să se ascundă în staţia de metrou Universităţii. Susţine că a fost agresat cu patul armelor, după care a fost urcat într-un camion şi transportat la Penitenciarul Jilava, unde a fost încarcerat până în după amiaza zilei de 22.12.1989.
Nu a prezentat acte medicale care să ateste existenţa unor vătămări corporale.
Prin rezoluţia nr. 539/Sp/1993 din data de 20.07.1993 a Parchetului Militar Bucureşti, s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul infr. prev. de art. 250 alin. 2 C.p., amnistiată prin Decretul – Lege nr. 3 din data de 04.01.1990. Totodată s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infr. prev. de art. 189 alin. 2 C.p., întrucât pentru săvârşirea acestei infracţiuni, persoanele vinovate au fost trimise în judecată în dosarul nr. 76/P/1990 al Direcţiei Procuraturilor Militare, iar ulterior condamnate.
59. Parte vătămată Boroş Ştefan Marian (Jilava-Vol. 6) – reţinut
Numitul Boroş Ştefan Marian a fost reţinut de lucrători de miliţie, în noaptea de 21/22.12.1989, în timp ce încerca să se ascundă în staţia de metrou Universităţii. Susţine că a fost agresat atât cu bastoanele, cât şi cu pumnii şi picioarele, după care a fost urcat într-un camion şi transportat la Circa 10 Miliţie. Ulterior, a fost dus la Penitenciarul Jilava, fiind încarcerat până în după amiaza zilei de 22.12.1989.
Nu a prezentat acte medicale care să ateste existenţa unor vătămări corporale.
Prin rezoluţia nr. 335/S/1992 din data de 15.07.1992 a Parchetului Militar Bucureşti, s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul infr. prev. de art. 250 alin. 2 C.pen., amnistiată prin Decretul-Lege nr. 3/04.01.1990. Totodată s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infr. prev. de art. 189 alin. 2 C.pen., întrucât, pentru săvârşirea acestei infracţiuni, persoanele vinovate au fost trimise în judecată în dosarul nr. 76/P/1990 al Direcţiei Procuraturilor Militare, iar ulterior condamnate.
60. Parte vătămată Braicău Ion Cristian (Jilava-Vol. 6) – reţinut
În seara zilei de 21.12.1989, a fost reţinut de lucrători de securitate în zona Hotelului Intercontinental şi condus la sediul Miliţiei Capitalei, unde a fost agresat de către organele de miliţie. Ulterior a fost dus la Penitenciarul Jilava, fiind încarcerat până în după amiaza zilei de 22.12.1989.
Conform raportului de expertiză medico-legală nr. A1/9506/1998, numitul Braicău Ion Cristian, la data examinării (16.06.1998) a prezentat biletul de ieşire din spital nr. 11.037 din 20.07.1995, din care rezultă că în perioada 20.07.1995 şi 31.07.1995, susnumitul a fost internat în Spitalul de Urgenţă „Prof. Dr. D. Bagdasar” – Ortopedie, cu diagnosticul „fractură femur stâng operata”. De asemenea, a mai prezentat certificatul medical nr. 297 din 30.01.1998, conform căruia acesta a fost operat din nou la data de 21.01.1998, la Spitalul Clinic de Ortopedie Foişor.
Pe baza actelor medicale menţionate, s-a concluzionat că leziunile suferite de numitul Braicău Ion Cristian au putut fi produse prin lovire cu corpuri dure, şi au necesitat pentru vindecare 80-90 zile îngrijiri medicale, însă nu s-a putut preciza data producerii fracturilor, posibil în intervalul 21-22.12.1989, dar şi anterior sau după acest interval de timp.
61. Parte vătămată Brăiloiu Alexandru (Jilava-Vol. 6) – reţinut
Numitul Brăiloiu Alexandru a fost reţinut, în seara zilei de 21.12.1989, în zona Spitalului Colţea. Susţine că a fost agresat şi transportat cu o maşină la Circa 10 Miliţie. Ulterior a fost dus la Penitenciarul Jilava, fiind încarcerat până în după amiaza zilei de 22.12.1989.
Nu a prezentat acte medicale care să ateste existenţa unor vătămări corporale.
Prin rezoluţia nr. 361/S/1992 din data de 18.07.1992 a Parchetului Militar Bucureşti, s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul infr. prev. de art. 250 alin. 2 C.pen., amnistiată prin Decretul-Lege nr. 3/04.01.1990. Totodată s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infr. prev. de art. 189 alin. 2 C.pen., întrucât, pentru săvârşirea acestei infracţiuni, persoanele vinovate au fost trimise în judecată în dosarul nr. 76/P/1990 al Direcţiei Procuraturilor Militare, iar ulterior condamnate.
62. Parte vătămată Brânză Ştefan (Jilava-Vol. 6) – reţinut
În seara zilei de 21.12.1989, a fost reţinut în zona Casei Centrale a Armatei de mai mulţi civili, care l-au transportat la Miliţia Capitalei. Susţine că a fost obligat să treaca printr-un culoar format din miliţieni, care l-au lovit cu pumnii şi bastoanele. Ulterior, a fost dus la Penitenciarul Jilava, fiind încarcerat până în după amiaza zilei de 22.12.1989.
Nu a prezentat acte medicale care să ateste existenţa unor vătămări corporale.
Prin rezoluţia nr. 377/S/1992 din data de 22.07.1992 a Parchetului Militar Bucureşti, s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul infr. prev. de art. 250 alin. 2 C.pen., amnistiată prin Decretul-Lege nr. 3/04.01.1990. Totodată s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infr. prev. de art. 189 alin. 2 C.pen., întrucât, pentru săvârşirea acestei infracţiuni, persoanele vinovate au fost trimise în judecată în dosarul nr. 76/P/1990 al Direcţiei Procuraturilor Militare, iar ulterior condamnate.
63. Parte vătămată Brăiloiu Sever (Jilava-Vol. 6) – reţinut
În seara zilei de 21.12.1989, a fost reţinut în zona Piaţa Romană de un subofiţer de miliţie, care l-a lovit cu bastonul de cauciuc şi l-a condus la Circa 1 Miliţie. Ulterior, a fost dus la Penitenciarul Jilava, fiind încarcerat până în după amiaza zilei de 22.12.1989.
Conform raportului medico-legal existent la dosarul cauzei, la data examinării (10.09.1991), numitul Brăiloiu Sever a prezentat urmele unor leziuni a căror vechime sau dată de producere nu a putut fi precizata şi care au necesitat pentru vindecare 7 zile îngrijiri medicale.
Prin rezoluţia nr. 255/S/1992 din data de 08.07.1992 a Parchetului Militar Bucureşti, s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul infr. prev. de art. 250 alin. 2 C.pen., amnistiată prin Decretul-Lege nr. 3/04.01.1990. Totodată s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infr. prev. de art. 189 alin. 2 C.pen., întrucât, pentru săvârşirea acestei infracţiuni, persoanele vinovate au fost trimise în judecată în dosarul nr. 76/P/1990 al Direcţiei Procuraturilor Militare, iar ulterior condamnate.
64. Parte vătămată Bucătaru Nicolae (Jilava-Vol. 6 şi Vol. 74) – reţinut
Numitul Bucătaru Nicolae, fiul lui Dumitru şi Elena, născut la 06.12.1964, în Buhuşi jud. Bacau, a fost reţinut, în seara zilei de 21.12.1989, în zona strazii 13 Decembrie de mai mulţi lucrători de miliţie, care l-au lovit şi l-au condus la Miliţia Capitalei, unde a fost din nou lovit de către cadrele de miliţie aflate în sediu. Ulterior a fost dus la Penitenciarul Jilava, fiind încarcerat până în după amiaza zilei de 22.12.1989.
Conform raportului medico-legal existent la dosarul cauzei, la data examinării (21.02.1990), numitul Bucătaru Nicolae nu a prezentat leziuni de violenţă, însă pe baza actelor medicale prezentate, s-a concluzionat faptul că la data de 21.12.1989 acesta a prezentat leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire cu corpuri dure şi compresie şi care au necesitat pentru vindecare 22-24 zile îngrijiri medicale.
Prin rezoluţia nr. 201/S/1992 din data de 04.07.1992 a Parchetului Militar Bucureşti, s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul infr. prev. de art. 250 alin. 2 C.pen., amnistiată prin Decretul-Lege nr. 3/04.01.1990. Totodată s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infr. prev. de art. 189 alin. 2 C.pen., întrucât, pentru săvârşirea acestei infracţiuni, persoanele vinovate au fost trimise în judecată în dosarul nr. 76/P/1990 al Direcţiei Procuraturilor Militare, iar ulterior condamnate.
65. Parte vătămată Brenner (fostă Nica) Sanda (Jilava-Vol. 7) – reţinută
În noaptea de 21/22.12.1989, a fost reţinută în Staţia de metrou Universităţii de către mai mulţi lucrători de miliţie, care, după ce ar fi lovit-o, au condus-o la Miliţia Capitalei. Ulterior, a fost condusă la Penitenciarul Jilava, fiind încarcerată până în după amiaza zilei de 22.12.1989.
Nu a prezentat acte medicale care să ateste existenţa unor vătămări corporale.
Prin rezoluţia nr. 214/S/1992 din data de 06.07.1992 a Parchetului Militar Bucureşti, s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul infr. prev. de art. 250 alin. 2 C.pen., amnistiată prin Decretul-Lege nr. 3/04.01.1990. Totodată s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infr. prev. de art. 189 alin. 2 C.pen., întrucât, pentru săvârşirea acestei infracţiuni, persoanele vinovate au fost trimise în judecată în dosarul nr. 76/P/1990 al Direcţiei Procuraturilor Militare, iar ulterior condamnate. Aceeaşi soluţie s-a dispus şi prin rezoluţia nr. 811/S/1994 din data de 31.05.1994 a Parchetului Militar Bucureşti.
66. Parte vătămată Bucă Toader (Jilava-Vol. 7) – reţinut
În seara zilei de 21.12.1989, a fost reţinut în zona Teatrului Naţional de mai mulţi lucrători de miliţie, care l-au condus la Circa 17 Miliţie. Susţine că a fost agresat de către cadrele de miliţie aflate în sediu. Ulterior, a fost condus la Penitenciarul Jilava şi încarcerat până în după amiaza zilei de 22.12.1989.
Nu a prezentat acte medicale care să ateste existenţa unor vătămări corporale.
Prin rezoluţia nr. 374/S/1992 din data de 21.07.1992 a Parchetului Militar Bucureşti, s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul infr. prev. de art. 250 alin. 2 C.pen., amnistiată prin Decretul-Lege nr. 3/04.01.1990. Totodată s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infr. prev. de art. 189 alin. 2 C.pen., întrucât, pentru săvârşirea acestei infracţiuni, persoanele vinovate au fost trimise în judecată în dosarul nr. 76/P/1990 al Direcţiei Procuraturilor Militare, iar ulterior condamnate.
67. Parte vătămată Bucă Viorel (Jilava-Vol. 7) – reţinut
În seara zilei de 21.12.1989, a fost reţinut în zona Piaţa Universităţii de mai mulţi militari în termen, care l-au lovit cu bastoanele de cauciuc şi l-au condus la Circa 17 Miliţie. Susţine că a fost agresat şi de lucrătorii de miliţie, iar în cursul nopţii a fost condus la Penitenciarul Jilava, unde a fost încarcerat până în după amiaza zilei de 22.12.1989.
Nu a prezentat acte medicale care să ateste existenţa unor vătămări corporale.
Prin rezoluţia nr. 316/S/1992 din data de 15.07.1992 a Parchetului Militar Bucureşti, s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul infr. prev. de art. 250 alin. 2 C.pen., amnistiată prin Decretul-Lege nr. 3/04.01.1990. Totodată s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infr. prev. de art. 189 alin. 2 C.pen., întrucât, pentru săvârşirea acestei infracţiuni, persoanele vinovate au fost trimise în judecată în dosarul nr. 76/P/1990 al Direcţiei Procuraturilor Militare, iar ulterior condamnate.
68. Parte vătămată Niţu (fostă Bucătariu) Aurelia Victoria (Jilava-Vol. 7) – reţinută
În noaptea de 21-22.12.1989, a fost reţinută în Pasajul Universităţii de către mai mulţi militari, care, după ce au lovit-o cu bastoanele în zona capului, au condus-o la Miliţia Capitalei.
Ulterior a fost dusă la Penitenciarul Jilava, fiind încarcerată până în după amiaza zilei de 22.12.1989.
Conform raportului medico-legal existent la dosarul cauzei şi a actelor medicale prezentate de numita Niţu (fostă Bucătariu) Aurelia Victoria, la data de 23.12.1989 acesta a suferit un traumatism cranio-toraco-abdominal, fiind spitalizata 14 zile.
Prin rezoluţia nr. 192/S/1992 din data de 03.07.1992 a Parchetului Militar Bucureşti, s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul infr. prev. de art. 250 alin. 2 C.pen., amnistiată prin Decretul-Lege nr. 3/04.01.1990. Totodată s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infr. prev. de art. 189 alin. 2 C.pen., întrucât, pentru săvârşirea acestei infracţiuni, persoanele vinovate au fost trimise în judecată în dosarul nr. 76/P/1990 al Direcţiei Procuraturilor Militare, iar ulterior condamnate.
69. Parte vătămată Budeanu Gheorghe (Jilava-Vol. 7) – reţinut
În seara zilei de 21.12.1989, a fost reţinut în zona Piaţa Universităţii de mai mulţi militari în termen, care l-au condus la Miliţia Capitalei. Susţine că a fost agresat atât de către militari cât şi de către lucrătorii de miliţie, iar în cursul nopţii a fost dus la Penitenciarul Jilava, unde a fost încarcerat până în după amiaza zilei de 22.12.1989.
Nu a prezentat acte medicale care să ateste existenţa unor vătămări corporale.
Prin rezoluţia nr. 836/Sp/1994 din data de 07.10.1994 a Parchetului Militar Bucureşti, s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul infr. prev. de art. 250 alin. 2 C.pen., amnistiată prin Decretul-Lege nr. 3/04.01.1990. Totodată s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infr. prev. de art. 189 alin. 2 C.pen., întrucât, pentru săvârşirea acestei infracţiuni, persoanele vinovate au fost trimise în judecată în dosarul nr. 76/P/1990 al Direcţiei Procuraturilor Militare, iar ulterior condamnate.
70. Parte vătămată Bugeac Octavian Paul (Jilava-Vol. 7) – reţinut
În seara zilei de 21.12.1989, a fost reţinut în zona Institutului de Arhitectura de mai mulţi lucrători de miliţie, care, după ce l-ar fi agresat, l-au transportat cu o dubă la Penitenciarul Jilava, fiind încarcerat până în după amiaza zilei de 22.12.1989.
Nu a prezentat acte medicale care să ateste existenţa unor vătămări corporale.
Prin rezoluţia nr. 910/Sp/1996 din data de 24.10.1996 a Parchetului Militar Bucureşti, s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infr. prev. de art. 189 alin. 2 C.p., întrucât pentru săvârşirea acestei infracţiuni, persoanele vinovate au fost trimise în judecată în dosarul nr. 76/P/1990 al Direcţiei Procuraturilor Militare, iar ulterior condamnate.
71. Parte vătămată Băloi Marinela (Jilava-Vol. 7) – reţinută
În seara zilei de 21.12.1989, a fost reţinută în zona magazinului Unirea de mai mulţi militari, care au condus-o la Circa 14 Miliţie, unde a fost agresată. Ulterior fost dusă la Penitenciarul Jilava, unde a fost încarcerată până în după amiaza zilei de 22.12.1989.
Conform raportului medico-legal existent la dosarul cauzei, numita Băloi Marinela a prezentat leziuni produse prin lovire cu corp dur, care au necesitat pentru vindecare 7-8 zile îngrijiri medicale.
Prin rezoluţia nr. 348/S/1992 din data de 16.07.1992 a Parchetului Militar Bucureşti, s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul infr. prev. de art. 250 alin. 2 C.pen., amnistiată prin Decretul-Lege nr. 3/04.01.1990. Totodată s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infr. prev. de art. 189 alin. 2 C.pen., întrucât, pentru săvârşirea acestei infracţiuni, persoanele vinovate au fost trimise în judecată în dosarul nr. 76/P/1990 al Direcţiei Procuraturilor Militare, iar ulterior condamnate.
72. Parte vătămată Bănuiţoiu Nicolae (Jilava-Vol. 7) – reţinut
În seara zilei de 21.12.1989, a fost reţinut în zona Piaţa Universităţii de mai mulţi lucrători de miliţie, care, după ce l-au agresat, l-au transportat la Penitenciarul Jilava, fiind încarcerat până în după amiaza zilei de 22.12.1989.
Conform raportului medico-legal existent la dosarul cauzei, numitul Bănuiţoiu Nicolae la data examinării (21.08.1991) nu prezenta semne de violenţă, însă pe baza afirmaţiilor acestuia şi în lipsa altor acte medicale, s-a concluzionat că la data de 21.12.1989 ar fi prezentat leziuni care se puteau produce prin lovire cu corpuri dure şi care au necesitat pentru vindecare 8 zile îngrijiri medicale.
Prin rezoluţia nr. 760/Sp/1994 din data de 09.03.1994 a Parchetului Militar Bucureşti, s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul infr. prev. de art. 250 alin. 2 C.pen., amnistiată prin Decretul-Lege nr. 3/04.01.1990. Totodată s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infr. prev. de art. 189 alin. 2 C.pen., întrucât, pentru săvârşirea acestei infracţiuni, persoanele vinovate au fost trimise în judecată în dosarul nr. 76/P/1990 al Direcţiei Procuraturilor Militare, iar ulterior condamnate.
73. Parte vătămată Brătianu Alexandru (Jilava-Vol. 7) – reţinut
În seara zilei de 21.12.1989, a fost reţinut în zona Piaţa Universităţii de mai mulţi lucrători de securitate, care l-au transportat la sediul fostei securităţi, iar ulterior a fost dus la Penitenciarul Jilava, fiind încarcerat până în după amiaza zilei de 22.12.1989.
Nu a prezentat acte medicale care să ateste existenţa unor vătămări corporale.
Prin rezoluţia nr. 413/Sp/1993 din data de 12.04.1993 a Parchetului Militar Bucureşti, s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul infr. prev. de art. 250 alin. 2 C.pen., amnistiată prin Decretul-Lege nr. 3/04.01.1990. Totodată s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infr. prev. de art. 189 alin. 2 C.pen., întrucât, pentru săvârşirea acestei infracţiuni, persoanele vinovate au fost trimise în judecată în dosarul nr. 76/P/1990 al Direcţiei Procuraturilor Militare, iar ulterior condamnate.
74. Parte vătămată Badea Mihail Gabriel (Jilava-Vol. 7) – reţinut
În seara zilei de 21.12.1989, a fost reţinut în zona Piaţa Universităţii de mai multe persoane îmbrăcate în ţinută civilă, care, după ce l-ar fi agresat, l-au transportat la Miliţia Capitalei. Ulterior, fost dus la Penitenciarul Jilava, unde a fost încarcerat până în după amiaza zilei de 22.12.1989.
Nu a prezentat acte medicale care să ateste existenţa unor vătămări corporale.
Prin rezoluţia nr. 845/Sp/1994 din data de 28.10.1994 a Parchetului Militar Bucureşti, s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul infr. prev. de art. 250 alin. 2 C.pen., amnistiată prin Decretul-Lege nr. 3/04.01.1990. Totodată s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infr. prev. de art. 189 alin. 2 C.pen., întrucât, pentru săvârşirea acestei infracţiuni, persoanele vinovate au fost trimise în judecată în dosarul nr. 76/P/1990 al Direcţiei Procuraturilor Militare, iar ulterior condamnate.
75. Parte vătămată Bucur Corneliu Virgil (Jilava-Vol. 7) – reţinut
În seara zilei de 21.12.1989, a fost reţinut în zona Bisericii Sf. Gheorghe de mai mulţi subofiţeri de miliţie şi militari în termen, care, după ce l-au lovit, l-au transportat la Circa 14 Miliţie. Ulterior, fost dus la Penitenciarul Jilava, unde a fost încarcerat până în după amiaza zilei de 22.12.1989.
Conform raportului medico-legal existent la dosarul cauzei, numitul Bucur Corneliu Virgil a prezentat leziuni produse prin lovire cu corp dur, care au necesitat pentru vindecare 10-12 zile îngrijiri medicale.
Prin rezoluţia nr. 349/S/1992 din data de 16.07.1992 a Parchetului Militar Bucureşti, s-a dispus neînceperea urmăririi sub aspectul infr. prev. de art. 250 alin. 2 C.pen., amnistiată prin Decretul-Lege nr. 3/04.01.1990. Totodată s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infr. prev. de art. 189 alin. 2 C.pen., întrucât, pentru săvârşirea acestei infracţiuni, persoanele vinovate au fost trimise în judecată în dosarul nr. 76/P/1990 al Direcţiei Procuraturilor Militare, iar ulterior condamnate.
76. Parte vătămată Bucur Maria (Jilava-Vol. 7) – reţinută
În seara zilei de 21.12.1989, a fost reţinută în zona Calea Victoriei de mai mulţi subofiţeri de miliţie, care, după ce au lovit-o, au condus-o la Miliţia Capitalei, însă, cu ajutorul unui lucrător de miliţie, a reusit să părăsească incinta institutiei respective şi să se deplaseze la domiciliu.
Conform raportului medico-legal existent la dosarul cauzei, numita Bucur Maria la data examinării (20.03.1990) prezenta la nivelul fesei drepte o cicatrice post plagă operatorie, care însă poate data de peste 6 luni de zile şi alte cicatrici post leziuni traumatice a căror dată de producere nu s-a putut preciza şi care au necesitat pentru vindecare 2-3 zile îngrijiri medicale de la producere.
Prin rezoluţia nr. 724/Sp/1993 din data de 28.12.1993 a Parchetului Militar Bucureşti, s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul infr. prev. de art. 250 alin. 2 C.pen., amnistiată prin Decretul – Lege nr. 3 din data de 04.01.1990. Aceeaşi soluţie s-a dispus şi prin rezoluţia nr. 778/Sp/1994 din data de 20.04.1994 a Parchetului Militar Bucureşti.
77. Parte vătămată Bucur Nicu (Jilava-Vol. 8) – reţinut
În noaptea de 21-22.12.1989, a fost reţinut în zona Piaţa Universităţii de mai mulţi subofiţeri de miliţie, care, după ce l-au lovit, l-au transportat la Miliţia Capitalei. Ulterior, fost dus la Penitenciarul Jilava, unde a fost încarcerat până în după amiaza zilei de 22.12.1989.
Conform raportului medico-legal existent la dosarul cauzei, numitul Bucur Nicu a prezentat leziuni produse prin lovire cu corp dur, care au necesitat pentru vindecare 3 zile îngrijiri medicale.
Prin rezoluţia nr. 188/S/1992 din data de 02.07.1992 a Parchetului Militar Bucureşti, s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul infr. prev. de art. 250 alin. 2 C.pen., amnistiată prin Decretul-Lege nr. 3/04.01.1990. Totodată s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infr. prev. de art. 189 alin. 2 C.pen., întrucât, pentru săvârşirea acestei infracţiuni, persoanele vinovate au fost trimise în judecată în dosarul nr. 76/P/1990 al Direcţiei Procuraturilor Militare, iar ulterior condamnate.
78. Parte vătămată Buznea Constantin (Jilava-Vol. 8)
Numitul Buznea Constantin susţine că, în seara zilei de 21.12.1989, în timp ce se afla împreună cu soţia sa în apropierea Teatrului Naţional, a fost lovit în cap cu un corp dur de mai mulţi militari, pierzându-şi cunoştinţa. A fost transportat de către soţia sa la Spitalul Colţea, unde a rămas internat până în data de 22.12.1989, în jurul orelor 13,00, când a fost externat la cerere.
Nu a prezentat acte medicale care să ateste existenţa unor vătămări corporale.
Prin rezoluţia nr. 180/S/1992 din data de 01.07.1992 a Parchetului Militar Bucureşti, s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul infr. prev. de art. 250 alin. 2 C.pen., amnistiată prin Decretul – Lege nr. 3 din data de 04.01.1990.
79. Parte vătămată Buzoianu Ioan (Jilava-Vol. 8) – reţinut
În dimineaţa zilei de 22.12.1989, a fost reţinut în zona Hotelului Intercontinental de mai mulţi militari în termen, care, după ce l-ar fi lovit, l-au transportat la Penitenciarul Jilava, unde a fost încarcerat până în după amiaza zilei respective.
Nu a prezentat acte medicale care să ateste existenţa unor vătămări corporale.
Prin rezoluţia nr. 188/S/1992 din data de 02.07.1992 a Parchetului Militar Bucureşti, s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul infr. prev. de art. 250 alin. 2 C.p., amnistiată prin Decretul – Lege nr. 3 din data de 04.01.1990. Totodată s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infr. prev. de art. 189 alin. 2 C.p., întrucât pentru săvârşirea acestei infracţiuni, persoanele vinovate au fost trimise în judecată în dosarul nr. 76/P/1990 al Direcţiei Procuraturilor Militare, iar ulterior condamnate.
80. Parte vătămată Balaban Eustaţiu (Jilava-Vol. 8) – reţinut
Numitul Balaban Eustaţiu a fost reţinut în după amiaza zilei de 21.12.1989, în timp ce se afla în apropierea Hotelului Bulevard. Susţine că a fost agresat de forţele de ordine, după care a fost transportat la sediul Miliţiei Capitalei. Ulterior, a fost dus la Penitenciarul Jilava, fiind încarcerat până în după amiaza zilei de 22.12.1989.
Nu a prezentat acte medicale care să ateste existenţa unor vătămări corporale.
Prin rezoluţia nr. 755/Sp/1994 din data de 12.04.1994 a Parchetului Militar Bucureşti, s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul infr. prev. de art. 250 alin. 2 C.p., amnistiată prin Decretul – Lege nr. 3 din data de 04.01.1990. Totodată s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infr. prev. de art. 189 alin. 2 C.p. şi art. 266 al.2 C.p., întrucât pentru săvârşirea acestor infracţiuni, persoanele vinovate au fost trimise în judecată în dosarul nr. 76/P/1990 al Direcţiei Procuraturilor Militare, iar ulterior condamnate.
81. Parte vătămată Baltă Constantin (Jilava-Vol. 8) – reţinut
În noaptea de 21-22.12.1989, a fost reţinut în apropierea Muzeului de Istorie de mai mulţi subofiţeri de miliţie, care, după ce l-au lovit, l-au transportat la Miliţia Capitalei. Ulterior, a fost dus la Penitenciarul Jilava, unde a fost încarcerat până în după amiaza zilei de 22.12.1989.
Conform raportului medico-legal existent la dosarul cauzei, numitul Baltă Constantin la data examinării (13.04.1993) prezenta cicatrici albicioase parieto-occipital stg. de 0,3-1,5 cm şi occipital stg. de 0,2-1 cm la nivelul fesei drepte, care au putut fi produse prin lovire cu corpuri dure şi care au necesitat pentru vindecare 8-10 zile îngrijiri medicale de la producere.
Prin rezoluţia nr. 499/Sp/1993 din data de 23.06.1993 a Parchetului Militar Bucureşti, s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul infr. prev. de art. 250 alin. 2 C.pen., amnistiată prin Decretul – Lege nr. 3 din data de 04.01.1990. Totodată s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infr. prev. de art. 189 alin. 2 C.p., întrucât pentru săvârşirea acestei infracţiuni, persoanele vinovate au fost trimise în judecată în dosarul nr. 76/P/1990 al Direcţiei Procuraturilor Militare, iar ulterior condamnate.
82. Parte vătămată Barb Laurean Emil (Jilava-Vol. 8) – reţinut
În noaptea de 21/22.12.1989, a fost reţinut în apropierea staţiei de metrou Universităţii de mai mulţi subofiţeri de miliţie, care, după ce l-ar fi agresat, l-au introdus într-o dubă şi l-au transportat la Miliţia Capitalei. Ulterior a fost dus la Penitenciarul Jilava, unde a fost încarcerat până în după amiaza zilei de 22.12.1989.
În zilele următoare, a efectuat controale trafic şi filtre în zona Casa Radio, iar când asupra Casei Radio s-a tras din Direcţia blocului ITB, a folosit şi el arma unui militar, executând foc aprox. 15 minute în Direcţia vilelor situate în str. Transilvaniei.
Nu a prezentat acte medicale care să ateste existenţa unor vătămări corporale.
Prin rezoluţia nr. 732/Sp/1994 din data de 26.01.1994 a Parchetului Militar Bucureşti, s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul infr. prev. de art. 250 alin. 2 C.pen., amnistiată prin Decretul – Lege nr. 3 din data de 04.01.1990. Totodată s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infr. prev. de art. 189 alin. 2 C.pen., întrucât pentru săvârşirea acestei infracţiuni, persoanele vinovate au fost trimise în judecată în dosarul nr. 76/P/1990 al Direcţiei Procuraturilor Militare, iar ulterior condamnate.
83. Parte vătămată Belu Aurelian Dumitru (Jilava-Vol. 8) – reţinut
În după amiaza zilei de 21.12.1989, a fost reţinut în apropierea Bisericii Greceşti, situată pe b-dul Republicii, de mai mulţi subofiţeri de miliţie, care, după ce l-ar fi agresat, l-au introdus într-o dubă şi l-au transportat la Miliţia Capitalei. Ulterior a fost dus la Penitenciarul Jilava, unde a fost încarcerat până în după amiaza zilei de 22.12.1989.
Conform raportului medico-legal existent la dosarul cauzei, numitul Belu Aurelian Dumitru, la data examinării (10.03.1992) a prezentat acte medicale din care rezultă că în 26.05.1990 a fost internat la Spitalul de Pneumoftiziologie, cu diagnosticul TBC pulmonar, însă nu s-a putut stabili dacă între boala respectivă şi o etiologie traumatică există vreo legătură de cauzalitate.
Prin rezoluţia nr. 532/Sp/1993 din data de 08.07.1993 a Parchetului Militar Bucureşti, s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul infr. prev. de art. 250 alin. 2 C.pen., amnistiată prin Decretul – Lege nr. 3 din data de 04.01.1990. Totodată s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infr. prev. de art. 189 alin. 2 C.p., întrucât pentru săvârşirea acestei infracţiuni, persoanele vinovate au fost trimise în judecată în dosarul nr. 76/P/1990 al Direcţiei Procuraturilor Militare, iar ulterior condamnate.
84. Parte vătămată Vîga (fostă Beraru) Cristina (Jilava-Vol. 8) – reţinută
În seara zilei de 21.12.1989, a fost reţinută în staţia de metrou Universităţii de mai mulţi subofiţeri de miliţie, care, după ce au lovit-o, au transportat-o cu o dubă la Miliţia Capitalei. Ulterior a fost dusă la Penitenciarul Jilava, unde a fost încarcerată până în după amiaza zilei de 22.12.1989.
A prezentat acte medicale din care rezultă că în perioada 23.12.1989 – 06.01.1990 a fost internata la Clinica de Neurologie, cu diagnosticul: politraumatism cranio-facial şi toracic, concluzionându-se, prin raportul medico legal existent la dosarul cauzei, că leziunile au necesitat pentru vindecare 15-16 zile îngrijiri medicale, respectiv durata de spitalizare.
Prin rezoluţia nr. 404/Sp/1993 din data de 06.04.1993 a Parchetului Militar Bucureşti, s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul infr. prev. de art. 250 alin. 2 C.pen., amnistiată prin Decretul – Lege nr. 3 din data de 04.01.1990. Totodată s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infr. prev. de art. 189 alin. 2 C.pen., întrucât pentru săvârşirea acestei infracţiuni, persoanele vinovate au fost trimise în judecată în dosarul nr. 76/P/1990 al Direcţiei Procuraturilor Militare, iar ulterior condamnate.
85. Parte vătămată Berechet Mariana (Jilava-Vol. 8) – reţinută
În seara zilei de 21.12.1989, a fost reţinută în zona str. Matei Millo, de un subofiţer de miliţie, care, după ce a lovit-o, au transportat-o cu un autoturism Dacia, la Miliţia Capitalei. Ulterior a fost dusă la Penitenciarul Jilava, unde a fost încarcerată până în după amiaza zilei de 22.12.1989.
Conform raportului medico-legal existent la dosarul cauzei, numita Berechet Mariana la data de 09.03.1992 a prezentat două declaraţii de martori, pe baza cărora s-a concluzionat că la data de 22.12.1989 a suferit leziuni produse prin lovire cu corpuri dure, care au necesitat pentru vindecare 12-14 zile îngrijiri medicale.
Prin rezoluţia nr. 303/S/1992 din data de 14.07.1992 a Parchetului Militar Bucureşti, s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul infr. prev. de art. 250 alin. 2 C.p., amnistiată prin Decretul – Lege nr. 3 din data de 04.01.1990. Totodată s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infr. prev. de art. 189 alin. 2 C.p., întrucât pentru săvârşirea acestei infracţiuni, persoanele vinovate au fost trimise în judecată în dosarul nr. 76/P/1990 al Direcţiei Procuraturilor Militare, iar ulterior condamnate. Aceeaşi soluţie a fost dispusă şi prin rezoluţia nr. 411/S/1993 din data de 08.04.1993 a Parchetului Militar Bucureşti.
86. Parte vătămată Berescu Cătălin (Jilava-Vol. 8) – reţinut
În noaptea de 21/22.12.1989, a fost reţinut în zona restaurantului Berlin, de 3-4 subofiţeri de miliţie, care, după ce l-au lovit, l-au transportat cu un autoturism Dacia, la Miliţia Capitalei. Ulterior a fost dus la Penitenciarul Jilava, unde a fost încarcerat până în după amiaza zilei de 22.12.1989.
Conform raportului medico-legal existent la dosarul cauzei, numitul Berescu Cătălin a prezentat acte medicale, pe baza cărora s-a concluzionat că la data de 22.12.1989 a suferit leziuni produse prin lovire cu corpuri dure, care au necesitat pentru vindecare 35-40 zile îngrijiri medicale.
Prin rezoluţia nr. 463/Sp/1993 din data de 24.05.1993 a Parchetului Militar Bucureşti, s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul infr. prev. de art. 250 alin. 2 C.pen., amnistiată prin Decretul – Lege nr. 3 din data de 04.01.1990. Totodată s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infr. prev. de art. 189 alin. 2 C.pen., întrucât pentru săvârşirea acestei infracţiuni, persoanele vinovate au fost trimise în judecată în dosarul nr. 76/P/1990 al Direcţiei Procuraturilor Militare, iar ulterior condamnate.
87. Parte vătămată Ilie (fostă Bucă) Gabriela (Jilava-Vol. 8) – reţinută
Numita Ilie (fostă Bucă) Gabriela a fost reţinută, în seara zilei de 21.12.1989, în apropierea staţiei de metrou Universităţii de mai mulţi subofiţeri de miliţie: Susţine că a fost agresată şi transportată cu o dubă la Circa 21 Miliţie. Ulterior, a fost condusă la Penitenciarul Jilava, unde a fost încarcerată până în după amiaza zilei de 22.12.1989.
Nu a prezentat acte medicale care să ateste existenţa unor vătămări corporale.
88. Parte vătămată Bălău Florentina (Jilava-Vol. 8) – reţinută
În după amiaza zilei de 21.12.1989, a fost reţinută în zona Hotelului Athene Palace, de mai mulţi subofiţeri de miliţie. Susţine că a fost agresată şi apoi condusă la Circa 1 Miliţie. Ulterior a fost dusă la Penitenciarul Jilava, unde a fost încarcerată până în după amiaza zilei de 22.12.1989.
Nu a prezentat acte medicale care să ateste existenţa unor vătămări corporale.
Prin rezoluţia nr. 640/Sp/1993 din data de 28.10.1993 a Parchetului Militar Bucureşti, s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul infr. prev. de art. 250 alin. 2 C.pen., amnistiată prin Decretul – Lege nr. 3 din data de 04.01.1990. Totodată s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infr. prev. de art. 189 alin. 2 C.pen., întrucât pentru săvârşirea acestei infracţiuni, persoanele vinovate au fost trimise în judecată în dosarul nr. 76/P/1990 al Direcţiei Procuraturilor Militare, iar ulterior condamnate.
89. Parte vătămată Barbu Florian (Jilava-Vol. 8) – reţinut
În după amiaza zilei de 21.12.1989, a fost reţinut în zona Piaţa Universităţii, de mai mulţi lucrători de miliţie, care, după ce l-au lovit, l-au condus la Miliţia Capitalei. Ulterior, a fost dus la Penitenciarul Jilava, unde a fost încarcerat până în după amiaza zilei de 22.12.1989.
Conform raportului medico-legal existent la dosarul cauzei, numitul Barbu Florian a prezentat acte medicale, pe baza cărora s-a concluzionat că la data de 22.12.1989 a suferit leziuni produse prin lovire cu corpuri dure, care au necesitat pentru vindecare 35-40 zile îngrijiri medicale.
Prin rezoluţia nr. 206/S/1992 din data de 05.07.1992 a Parchetului Militar Bucureşti, s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul infr. prev. de art. 250 alin. 2 C.pen., amnistiată prin Decretul – Lege nr. 3 din data de 04.01.1990. Totodată s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infr. prev. de art. 189 alin. 2 C.pen., întrucât pentru săvârşirea acestei infracţiuni, persoanele vinovate au fost trimise în judecată în dosarul nr. 76/P/1990 al Direcţiei Procuraturilor Militare, iar ulterior condamnate. Aceeaşi soluţie a fost dispusă şi prin rezoluţia nr. 843/Sp/1994 din data de 28.10.1994 a Parchetului Militar Bucureşti.
90. Parte vătămată Beliş Vladimir (Jilava-Vol. 8)
În dimineaţa zilei de 22.12.1989, în timp ce se deplasa către Spitalul Municipal cu autosalvarea I.M.L., condusă de numitul Ghinescu Viorel, în apropierea intersecţiei cu str. Doamnei, a fost oprit de către un ofiţer M.Ap.N. Surprins de gestul militarului, conducătorul auto a tras brusc de volan, manevră care l-a proiectat pe numitul Beliş Vladimir cu capul în stâlpul din dreapta al maşinii.
Conform raportului medico-legal, numitul Beliş Vladimir la data examinării (14.11.1994) prezenta piramida nazală usor tumefiată şi a prezentat acte medicale din care rezultă că la data de 22.12.1989 a fost examinat la Policlinica Sector 2 cu diagnosticul: tumefacţie piramidă nazală, concluzionându-se că leziunile au necesitat pentru vindecare 25 zile îngrijiri medicale.
Prin rezoluţia nr. 884/Sp/1995 din data de 18.10.1995 a Parchetului Militar Bucureşti, s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul infr. prev. de art. 250 alin. 2 C.pen., amnistiată prin Decretul – Lege nr. 3 din data de 04.01.1990.
91. Parte vătămată Bălan Costica Lica (Jilava-Vol. 8) – reţinut
În seara zilei de 21.12.1989, a fost reţinut în zona Piaţa Universităţii, de mai mulţi lucrători de miliţie, care, după ce l-ar fi agresat, l-au condus la Miliţia Capitalei. Ulterior a fost dus la Penitenciarul Jilava, unde a fost încarcerat până în după amiaza zilei de 22.12.1989.
Nu a prezentat acte medicale care să ateste existenţa unor vătămări corporale.
Prin rezoluţia nr. 477/Sp/1993 din data de 28.05.1993 a Parchetului Militar Bucureşti, s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul infr. prev. de art. 250 alin. 2 C.pen., amnistiată prin Decretul – Lege nr. 3 din data de 04.01.1990. Totodată s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infr. prev. de art. 189 alin. 2 C.pen., întrucât pentru săvârşirea acestei infracţiuni, persoanele vinovate au fost trimise în judecată în dosarul nr. 76/P/1990 al Direcţiei Procuraturilor Militare, iar ulterior condamnate.
92. Parte vătămată Băbescu Gheorghe Andrei (Jilava-Vol. 8) – reţinut
În seara zilei de 21.12.1989, a fost reţinut în zona str. Mihai Voda, de mai mulţi lucrători de miliţie, care l-au condus la Miliţia Capitalei. Ulterior, a fost dus la Penitenciarul Jilava, unde a fost încarcerat până în după amiaza zilei de 22.12.1989.
Prin rezoluţia nr. 262/S/1992 din data de 08.07.1992 a Parchetului Militar Bucureşti, s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infr. prev. de art. 189 alin. 2 C.pen., întrucât pentru săvârşirea acestei infracţiuni, persoanele vinovate au fost trimise în judecată în dosarul nr. 76/P/1990 al Direcţiei Procuraturilor Militare, iar ulterior condamnate.
93. Parte vătămată Barbu Ioan (Jilava-Vol. 8) – reţinut
În după amiaza zilei de 21.12.1989, a fost reţinut în zona Piaţa Universităţii, de mai mulţi lucrători de miliţie, care, după ce l-ar fi lovit, l-au condus la Miliţia Capitalei. Ulterior a fost dus la Penitenciarul Jilava, unde a fost încarcerat până în după amiaza zilei de 22.12.1989.
Nu a prezentat acte medicale care să ateste existenţa unor vătămări corporale.
Prin rezoluţia nr. 531/Sp/1993 din data de 09.07.1992 a Parchetului Militar Bucureşti, s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul infr. prev. de art. 250 alin. 2 C.pen., amnistiată prin Decretul – Lege nr. 3 din data de 04.01.1990. Totodată s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infr. prev. de art. 189 alin. 2 C.pen., întrucât pentru săvârşirea acestei infracţiuni, persoanele vinovate au fost trimise în judecată în dosarul nr. 76/P/1990 al Direcţiei Procuraturilor Militare, iar ulterior condamnate.
94. Parte vătămată Balea Vasile Gabriel (Jilava-Vol. 8) – reţinut
În după amiaza zilei de 21.12.1989, a fost reţinut în zona Piaţa Universităţii, de mai mulţi militari, care, după ce l-ar fi lovit cu paturile armelor, l-au condus cu o autoblindată la Miliţia Capitalei. Ulterior a fost dus la Penitenciarul Jilava, unde a fost încarcerat până în după amiaza zilei de 22.12.1989.
Nu a prezentat acte medicale care să ateste existenţa unor vătămări corporale.
Prin rezoluţia nr. 471/Sp/1993 din data de 28.05.1993 a Parchetului Militar Bucureşti, s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul infr. prev. de art. 250 alin. 2 C.pen., amnistiată prin Decretul – Lege nr. 3 din data de 04.01.1990. Totodată s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infr. prev. de art. 189 alin. 2 C.pen. şi art. 266 alin. 2 C.pen., întrucât pentru săvârşirea acestei infracţiuni, persoanele vinovate au fost trimise în judecată în dosarul nr. 76/P/1990 al Direcţiei Procuraturilor Militare, iar ulterior condamnate.
95. Parte vătămată Bălăşescu Eugen (Jilava-Vol. 8) – reţinut
În noaptea de 21/22.12.1989, a fost reţinut în zona Piaţa Universităţii, de mai mulţi militari, care, după ce l-au lovit cu diverse obiecte contondente, l-au condus la Miliţia Capitalei. Ulterior a fost dus la Penitenciarul Jilava, unde a fost încarcerat până în după amiaza zilei de 22.12.1989.
Conform raportului medico-legal existent la dosarul cauzei, numitul Bălăşescu Eugen a prezentat o adeverinţă medicală din care rezultă că la data de 22.12.1989 a fost examinat la Spitalul Penitenciar Bucureşti şi i s-au acordat îngrijirile chirurgicale cuvenite, concluzionându-se că leziunile au necesitat pentru vindecare 25 zile îngrijiri medicale.
Prin rezoluţia nr. 422/Sp/1993 din data de 27.04.1993 a Parchetului Militar Bucureşti, s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul infr. prev. de art. 250 alin. 2 C.pen., amnistiată prin Decretul – Lege nr. 3 din data de 04.01.1990. Totodată s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infr. prev. de art. 189 alin. 2 C.pen., întrucât pentru săvârşirea acestei infracţiuni, persoanele vinovate au fost trimise în judecată în dosarul nr. 76/P/1990 al Direcţiei Procuraturilor Militare, iar ulterior condamnate.
96. Parte vătămată Bercea Marius (Jilava-Vol. 8) – rănit
În seara zilei de 21.12.1989, în timp ce se afla în zona Piaţa Universităţii, a fost lovit în cap cu un obiect contondent de către forţele de ordine care încercau să disperseze manifestanţii.
Conform raportului medico-legal existent la dosarul cauzei, numitul Bercea Marius a prezentat o adeverinţă medicală din care rezultă că la data de 21.12.1989 a fost examinat la Policlinica Sector 2 cu diagnosticul „plagă medio-frontală de 4 cm sângerândă profundă. Traumatism cranian”, concluzionându-se că leziunile au necesitat pentru vindecare 14-15 zile îngrijiri medicale.
Prin rezoluţia nr. 866/Sp/1995 din data de 27.04.1993 a Parchetului Militar Bucureşti, s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul infr. prev. de art. 250 alin. 2 C.pen., amnistiată prin Decretul – Lege nr. 3 din data de 04.01.1990.
97. Parte vătămată Conţiu Dumitru (Jilava-Vol. 10) – reţinut
În noaptea de 21/22.12.1989, a fost reţinut în zona Piaţa Universităţii, de mai mulţi militari, care, după ce l-au agresat, l-au condus la Miliţia Capitalei. Ulterior a fost dus la Penitenciarul Jilava, unde a fost încarcerat până în după amiaza zilei de 22.12.1989.
Conform raportului medico-legal existent la dosarul cauzei, numitul Conţiu Dumitru a prezentat o adeverinţă medicală din care rezultă că la data de 22.12.1989 a fost examinat la Spitalul Penitenciar Bucureşti şi i s-au acordat îngrijirile chirurgicale cuvenite, concluzionându-se că leziunile au necesitat pentru vindecare 25 zile îngrijiri medicale.
Prin rezoluţia nr. 705/Sp/1993 din data de 27.04.1993 a Parchetului Militar Bucureşti, s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul infr. prev. de art. 250 alin. 2 C.pen., amnistiată prin Decretul – Lege nr. 3 din data de 04.01.1990. Totodată s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infr. prev. de art. 189 alin. 2 C.p., întrucât pentru săvârşirea acestei infracţiuni, persoanele vinovate au fost trimise în judecată în dosarul nr. 76/P/1990 al Direcţiei Procuraturilor Militare, iar ulterior condamnate.
98. Parte vătămată Coc Gheorghe (Jilava-Vol. 10) – reţinut
Numitul Coc Gheorghe, în seara zilei de 21.12.1989, a fost reţinut în zona str. C. A. Rosetti, de mai mulţi subofiţeri de miliţie, care, după ce l-au lovit, l-au transportat la Penitenciarul Jilava.
A prezentat acte medicale care atesta existenţa unor vătămări corporale ca urmare a loviturilor primite în împrejurările susmenţionate şi care, ulterior, au dus la declanşarea unor tulburări de personalitate de forma labil-emoționala. (raport medico legal nr. A1/3302/2008).
Prin rezoluţia nr. 270/Sp/1992 din data de 04.07.1992 a Parchetului Militar Bucureşti, s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul infr. prev. de art. 250 alin. 2 C.pen., amnistiată prin Decretul – Lege nr. 3 din data de 04.01.1990. Totodată s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infr. prev. de art. 189 alin. 2 C.pen., întrucât pentru săvârşirea acestei infracţiuni, persoanele vinovate au fost trimise în judecată în dosarul nr. 76/P/1990 al Direcţiei Procuraturilor Militare, iar ulterior condamnate.
99. Parte vătămată Codiţă Lucian (Jilava-Vol. 10) – reţinut
Numitul Codiţă Lucian, a fost reţinut în seara zilei de 21.12.1989, în zona Piața Universităţii, de către mai mulţi subofiţeri de miliţie care, după ce l-ar fi agresat, l-au transportat la Penitenciarul Jilava.
Nu a prezentat acte medicale care să ateste existenţa unor vătămări corporale.
Prin rezoluţia nr. 491/Sp/1992 din data de 10.06.1993 a Parchetului Militar Bucureşti, s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul infr. prev. de art. 250 alin. 2 C.pen., amnistiată prin Decretul – Lege nr. 3 din data de 04.01.1990. Totodată s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infr. prev. de art. 189 alin. 2 C.pen., întrucât pentru săvârşirea acestei infracţiuni, persoanele vinovate au fost trimise în judecată în dosarul nr. 76/P/1990 al Direcţiei Procuraturilor Militare, iar ulterior condamnate.
100. Parte vătămată Cocioabă Georgică (Jilava-Vol. 10) – reţinut
Numitul Cocioabă Georgică, în seara zilei de 21.12.1989, a fost reţinut în zona Hotel Negoiu, de mai mulţi subofiţeri de miliţie care, după ce l-ar fi agresat, l-au transportat la Penitenciarul Jilava.
Nu a prezentat acte medicale care să ateste existenţa unor vătămări corporale.
Prin rezoluţia nr. 436/Sp/1993 din data de 05.05.1993 a Parchetului Militar Bucureşti, s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul infr. prev. de art. 250 alin. 2 C.pen., amnistiată prin Decretul – Lege nr. 3 din data de 04.01.1990. Totodată s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infr. prev. de art. 189 alin. 2 C.pen., întrucât pentru săvârşirea acestei infracţiuni, persoanele vinovate au fost trimise în judecată în dosarul nr. 76/P/1990 al Direcţiei Procuraturilor Militare, iar ulterior condamnate.

(va urma)

 

3 Responses to “Cercetările Parchetului în dosarul revoluţiei (4). Situaţia de fapt Bucureşti. Reţinuţi şi loviţi (1)”

  1. nu prea inteleg , aceste persoane au adu acte care aratau ca au fost loviti pina aici foarte bine dar are martorii ca au fost loviti in timpul evenimentelor , eu am depus la dosar dovezi ca am fost lovit si indreptat mandibula iar dinti scosi dupa aceia declaratie de martor care a vazut incidentul , dar culmea certificat de ranit si retinut nu mi se da mi se da cu merite deosebite , eu unul nu ma asteptam sa scap cu viata , dar daca sa-u dat aceste merite practic nu inteleg nu am stiut ca trebuie sa merg si la medicina legala destul .TRAIASCA FRONTUL DEMOCRAT ROMAN MOARTE TIRANILOR , dati caseta de la ploiesti cei ce nu au auzit aceasta lozinca precum si comentariul din balcon sa nu se mai strigeFRONTUL DEMOCRAT ROMAN eu unul nul consider revolutionar la PLOIESTI .

  2. atentie am uitat sa spun in comentariu caseta din 22 decembrie 1989, drepturi de autor am eu si nu televiziunea romana , astai adevarul .

  3. Criminalii dovediti ca au comis fapte penale nu au fost pedepsiti iar romanii iertatori i-au girat cu increderea lor sa-i conduca spre victoria finala !


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s