Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Lorin Fortuna despre Mircea Dogaru (răspuns la o interpelare a mea) Iunie 21, 2013


De mai multă vreme sînt pe lista de distribuţie a domnului Lorin Fortuna, fostul lider al Frontului Democratic Român din decembrie 1989, care îmi trimite diferite propuneri de reorganizare a vieţii politice şi sociale a României. În general, este vorba de propunerile pe care dumnealui le prezintă şi pe saitul propriu (linc).

Printre destinatarii acestei liste de distribuţie a domnului Fortuna era şi Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate condus de Mircea Dogaru. I-am atras atenţia domnului Fortuna, prin e-mail, cu privire la luările de poziţie ale domnului Dogaru cu privire la revoluţia din 1989, şi mi-am exprimat indignarea faţă de colaborarea domnului Fortuna cu dînsul. Pe saitul propriu, la rubrica răspunsuri (linc), domnul Fortuna a ales să dea publicităţii e-mailul meu şi să-mi dea un răspuns. Reproduc şi eu mesajul meu către domnul Fortuna şi răspunsul acestuia.

Mesaj din 27 mai 2013:

Domnule Lorin Fortuna,

Îmi exprim indignarea, în calitate de revoluţionar din 1989, faţă de încercările dv. de a colabora cu Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate, la conducerea căruia se afla Mircea Dogaru, cunoscut falsificator al istoriei revoluţiei din 1989 şi apărător al criminalilor din 1989. Recent Mircea Dogaru a afirmat, într-o emisiune televizată, că „regret că la ordinul partidului armata n-a tras în decembrie 1989!”. https://mariusmioc.wordpress.com/2013/03/15/mircea-dogaru-regret-ca-la-ordinul-partidului-armata-n-a-tras-in-decembrie-1989-video/

De altfel, dumnealui are antecedente în falsificarea neruşinată a istoriei în favoarea criminalilor din 1989. În 1994 a luat apărarea criminalilor din Calea Lipovei – Timişoara (generalul Rotariu, lt. col. Păun şi cpt. Gheorghe). Respectivele persoane au fost ulterior găsite vinovate de instanţa de judecată. https://mariusmioc.wordpress.com/2011/01/27/mircea-dogariu-aparator-al-criminalilor-din-decembrie-1989/

Orice colaborare cu Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate trebuie condiţionată de eliminarea prealabilă de la conducerea acestuia a individului Mircea Dogaru. Stăruinţa dv. de a fi băgat în seamă de această organizaţie în condiţiile actuale nu face decît să vă compromită, şi trebuie să vi se spună că în asemenea demersuri nu reprezentaţi pe revoluţionarii din 1989.

Cu stimă, Marius Mioc

Răspuns:

Domnule Marius Mioc, Vă mulţumesc pentru semnalarea dumneavoastră. Într-o oarecare măsură aveţi dreptate, dar trebuie să ştiţi că relaţia de colaborare pe care o bănuiţi a exista între mine şi colonelul Mircea Dogaru, de fapt nu există, decît în măsura în care dînsul conduce, în prezent, un aşa-zis sindicat al cadrelor din armată şi SRI, în rezervă, foarte activ şi insistent, mai ales faţă de guvernul condus de Victor Ponta, în a-şi recupera anumite avantaje, pe care le consideră drepturi, şi care sînt de fapt sporuri salariale, specific clientelare, pentru prestarea de activităţi de poliţie politică, a unor agenţi, care au fost încadraţi în anumite instituţii de stat, transformate în mod abuziv (adică degenerate), de fapt, în agenturi de poliţie politică. Cu mai mulţi ani în urmă am avut o întîlnire cu colonelul Mircea Dogaru, dar în calitate de istoric, militar şi, mai ales, aşa cum mi s-a părut în acea vreme, de naţionalist, mai mult sau mai puţin autentic, cu care s-ar fi putut colabora, într-un context în care, la nivel naţional era o criză acută de naţionalişti autentici, iar cei care păreau a fi astfel, erau de fapt agenţi puşi să joace un astfel de rol şi chiar să întemeieze anumite organizaţii, care, pînă la urmă, s-au dovedit a fi agenturi organizaţionale, controlate şi dirijate de către agenturile de bază, de poliţie politică, reînfiinţate după contra-revoluţia declanşată de Consiliul Frontului Salvării Naţionale, în noaptea zilei de 22 decembrie 1989. Am vedere, în acest sens, organizaţii precum: Vatra Românească, Asociaţia Avram Iancu, Asociaţia Astra, dar şi altele, cu aparent profil legionar, dar, în realitate, controlate de către reţelele de agentură mai importante, de poliţie politică, cum au fost, iar unele încă mai sînt: Partidul România Mare, Partidul Unităţii Naţiunii Române, Partidul condus de Marian Munteanu (al cărui nume nu mi-l reamintesc, momentan), organizaţia de tip partid: Noua Dreaptă (care l-a avut, între alţii, ca coordonator, chiar pe colonelul Mircea Dogaru), mai multe organizaţii de pseudo-revoluţionari, conduse de foşti agenţi (exemple: Lazăr Maior, George Costin ş.a.), în care o parte determinantă dintre membrii componenţi, dacă nu chiar majoritară, era constituită, de fapt, tot din foşti agenţi, infiltraţi printre revoluţionarii autentici, în decembrie 1989, sau ulterior, sau proveniţi din agenţii fostei DIA, respectiv din agenţii fostei Miliţii, ş.a. Referitor la Revoluţia Română din decembrie 1989 (RRD-1989), l-am auzit şi eu pe colonelul Mircea Dogaru, vorbind în calitate de „specialist” în RRD-1989, referitor la rolul agenturilor străine, precum şi al unor agenturi autohtone, dar afiliate altora străine, despre care afirmă că au avut rolul principal, în înfăptuirea RRD-1989, în timp ce revoluţionarii autentici erau consideraţi ca nişte fraieri care au fost, corespunzător, manipulaţi, de către agenţii infiltraţi printre ei. Referitor la zecile de mii de specialişti militari ruşi, de tip „Speţnaz”, pe care îi evocă cu nonşalanţă că ar fi venit, în mod special, în prealabil, pe teritoriul României, ca să pregătească RRD-1989, citîndu-l pe vice-amiralul Ştefan Dinu, pot să contra-argumentez că în cadrul unei dezbateri publice, asupra RRD-1989, desfăşurată în cadrul Institutului Revoluţiei Române din decembrie 1989, condus de către timişoreanul Claudiu Iordache, atunci cînd generalul Mircea Chelaru s-a ridicat şi a spus adevărul în legătură cu cine erau de fapt cei consideraţi terorişti, care au acţionat în cadrul sinistrei şi criminalei farse societale, denumită popular „atacul teroriştilor”, viceamiralul Ştefan Dinu a tăcut mîlc şi, de atunci, nu l-am prea văzut să mai participe la dezbateri publice organizate de către institutul respectiv. Referitor la Claudiu Iordache, colonelul Mircea Dogaru afirma într-o dezbatere televizată că probabil n-a înţeles şi nu va înţelege niciodată ce i s-a întîmplat în decembrie 1989, cu observaţia că, de regulă, de la o vreme, colonelul Mircea Dogaru este frecvent invitat la diverse dezbateri organizate de către posturile de televiziune private, în care se dezbat nu doar probleme istorice, militare, ci şi politice, civice, chiar ezoterice (vezi semnalarea sa în legătură cu semnificaţia ezoterică a găurii din drapelul României, efectuată în cadrul RRD-1989), în timp ce dumneata, care te ocupi de atîta vreme, în mod tenace şi conştiincios, de istoria RRD-1989, sau Claudiu Iordache, care este directorul Institutului de cercetări aferent RRD-1989, sînt evitaţi cu grijă. Ar fi multe de spus, în special în legătură cu protocolul încheiat de către Sindicatul condus de Mircea Dogaru, ca reprezentant principal, organizaţional, al Societăţii civile româneşti, cu USL, în care, pentru a justifica reprezentarea, cvasi-exclusivă, a Societăţii civile româneşti, a transformat în asociaţie de sine stătătoare grupările agenturale, eliberate din funcţie (deoarece erau aferente fostului premier: Adrian Năstase, şi au fost înlocuite cu alte grupări, aferente şi totodată obediente preşedintelui actual al ţării), dar las tratarea mai completă a acestui subiect pentru un prilej viitor, inclusiv în ceea ce priveşte contribuţia bănească, substanţială, oferită, din cîte cunosc, membrilor sindicatului în cauză, dar în calitate de drepturi conferite unor participanţi la RRD-1989, de către guvernul Ponta, despre care s-a menţionat şi în presă, dacă nu mă înşel, fiind vorba, însă, din relatările de presă respective, de vreo 5500 de revoluţionari (vezi Evenimentul Zilei din 05.12.2012), apreciaţi ca autentici, afectaţi de măsuri punitive, de tip financiar, de către guvernul Boc şi consideraţi ca prioritari în a fi reabilitaţi, tot financiar, de către guvernul Ponta, cînd, de fapt, din cîte s-a aflat ulterior, respectivii erau agenţi, în retragere, din cadrul sindicatului militaro-SRI-stic, menţionat anterior. Cu mulţumiri pentru semnalare, şi totodată aprecieri pentru activitatea deosebită de evidenţiere corectă a RRD-1989, respectiv de demistificare a dezinformărilor practicate de agenturile specializate în astfel de acţiuni, în cadrul cărora colonelul Mircea Dogaru deţine un rol important şi chiar determinant, în ultima perioadă.

Lorin Ioan Fortuna

Mai citeşte:
Mircea Dogaru: Regret că la ordinul partidului, armata n-a tras în decembrie 1989 (video)
Mircea Dogaru, apărător al criminalilor din decembrie 1989
Înregistrări din revoluţie în care apare Lorin Fortuna:
Timişoara, 20 decembrie 1989: primele cuvîntări din balconul Operei (audio).
Timişoara, 20 decembrie 1989: Comitetul FDR; Zvonuri: Întreaga ţară s-a ridicat. S-ar putea ca mişcarea să fie controlată de securitate. Ordinele generalului Stănculescu (audio)
Timişoara 21 decembrie 1989: Proclamaţia FDR (audio)

 

3 Responses to “Lorin Fortuna despre Mircea Dogaru (răspuns la o interpelare a mea)”

  1. eu sint FRONTUL DEMOCRAT ROMAN si a fost o actiune anticomunista punetil pe LORIN FURTUNA SA SPUNA CINE A PUS IN BALCONUL OPEREI DIN TIMISOARA PLACA DE MARMURA PENTRU FRONTUL DEMOCRAT ROMAN , DACA MA ARATAM FIZIC MA OMORAU ERAM TOTUSI PE UNDEVA SI VEDEAM SAU AUZEAM MIOC EU SINT AUTORUL CASETEI DIN PLOIESTI DREPTURILE DE AUTOR LE AM EU IAR TELEVIZIUNEA NU POATE PUBLICA M EU II INCURC FA POSIBILUL SI CERILE CASETA DE LA PLOIESTI MIE NU VOR SA MIO DEA , SINT LA PENSIE IMI FACE DECIZIA DE PENSIONARE CU UN ANUMIT COIFICIENT DAR IN REALITATE NU VOR SA MIL DEA , INCA O DATA DE POTI OBTINE CASETA FARA COMENTATOR DIN 22 DECEMBRIE 1989.TRAIASCA FRONTUL DEMOCRAT ROMAN ,MOARTE TIRANILOR .TEL 0720175140.

  2. Mircea Dogaru este cel care, în ianuarie 2012, s-a ocupat de obţinerea autorizaţiilor de miting din Piaţa Universităţii. Nucleul rezerviştilor din armată a fost atunci întărit de ultraşi sportivi, pensionari şi revoluţionari. Mobilizarea generală în stradă a fost dată după mai multe întâlniri cu liderul PC, Dan Voiculescu. De altfel, trustul media Intact a mediatizat excesiv protestele stradale. Organizarea mitingului a căzut în sarcina ofiţerului specializat în manipulare, care a condus personal, printr-o portavoce, scandările anti-guvernamentale. Atunci când a dat tonul, „Veniţi cu noi, am fost cu voi, pe 22!”, mai mulţi revoluţionari l-au apostrofat că în decembrie 1989 au fost în tabere diferite.

  3. EU AM INTREBAT IN MOMENTUL PROPUNERI CUINE A FOST ELECTRONISTU !!!!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s